Tag: centrala

  • Scrisoarea de intenţie pentru reactoarele nucleare 3 şi 4 a fost prelungită până la sfârşitul anului

     “Prelungirea duratei de valabilitate a scrisorii de intenţie confirmă interesul China General Nuclear Power Corporation pentru proiectul unităţilor 3 si 4 ale centralei nuclearelectrice din Cernavodă, dar şi fezabilitatea tehnică şi economică a proiectului”, a declarat într-un comunicat, Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica.

    Scrisoarea de intenţie expira în 25 mai.

    În luna noiembrie a anului trecut, conducerea Nuclearelectrica a semnat cu preşedintele companiei China General Nuclear Power Corporation o scrisoare de intenţie pentru colaborarea în vederea construcţiei celor două reactoare nucleare. Nuclearelectrica a anunţat atunci că societatea chineză a solicitat, ca o condiţie pentru participarea la investiţie, implicarea autorităţilor române în proiect.

    Nuclearelectrica are în prezent două reactoare nucleare în funcţiune cu care acoperă aproximativ 18% din consumul anual de energie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum va arăta prima dezvoltare rezidenţială de dimensiuni mari din Craiova

     Complexul va totaliza opt blocuri cu apartamente de 2, 3 şi 4 camere şi penthouse-uri.

    “Complexul se va numi Bujorului Residence şi este prima dezvoltare rezidenţială de dimensiuni mari din Craiova. Dezvoltarea se va realiza în etape de câte 30 de apartamente, iar construcţia urmează să înceapă în acest an, proiectul fiind în curs de autorizare”, a declarat Ioan Cătuţoiu, director general al firmei de consultanţă imobiliară RealTime, care se va ocupa de dezvoltarea şi promovarea proiectului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa chineză va rămâne şi în 2014 motorul de creştere al vânzărilor auto, potrivit producătorilor

    “După o creştere de 14% în 2013, vânzările de vehicule noi din China vor urca în acest an cu 10%. Vom continua să înregistrăm o creştere foarte puternică”, a declarat Jochem Heizmann, membru în consiliul de administraţie al grupului german Volkswagen (VW).

    Preşedintele grupului american General Motors, Dan Ammann, mizează pe o creştere de 8-10% a livrărilor.

    La nivel mondial, analiştii anticipează în acest an o creştere a înmatriculărilor de doar 3%.

    Pentru PSA Peugeot Citroen, China va fi piesa centrală a planului de redresare a grupului francez aliat recent cu compania chineză Dongfeng.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CFR Marfă va transporta 2,4 milioane tone de cărbune pentru CET Govora

     “Astfel, societatea a câştigat licitaţia organizată de către Centrala Electrică de Termoficare Govora pentru atribuirea contractului de transport pe calea ferată de cărbune tip lignit, pe două relaţii de transport, respectiv staţia CF Berbeşti, până la C.E.T. Govora şi C.F.R. Alunu până la C.E.T. Govora. Contractul de transport va fi încheiat pe o perioada de un an, iar cantitatea de cărbuni transportată va fi de 2,4 milioane”, a anunţat CFR Marfă într-un comunicat.

    Contactate de MEDIAFAX, niciuna dintre cele două companii, respectiv CFR Marfă şi C.E.T. Govora, nu au dorit să facă publică valoarea contractului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sfaturi pentru România de la vicepreşedintele Băncii Mondiale

    Antreprenoriatul şi inovaţia sunt cruciale pentru economiile emergente pentru a creşte productivitatea şi eficienţa. România trebuie să îmbu-nătăţească mediul de afa-ceri şi flexibilitatea pieţei muncii şi să aibă reglementări predictibile şi stabile –  „ingrediente„ care ar putea, de altfel, să aducă şi mai mulţi investitori străini.

    În plus, ar fi necesar ca România să menţină politicile monetară şi fiscală prudente, să facă investiţii – publice şi private – şi să continue reformele structurale. De ce? Pentru a ajunge la rate de creştere economică de 5-6% pe an şi la nivelul de trai existent la nivel european. Creşterea economică a accelerat anul trecut la 3,5%, dar nu este suficient pentru a recupera decalajele care ne despart de ţările dezvoltate: „România trebuie să continue reformele structurale pentru a stimula creşterea economică până la rate de 5-6% pe an şi a ajunge la nivelul de trai existent la nivel european„, a declarat într-un interviu Laura Tuck.

    Reformele structurale ar trebui să vizeze în special managementul sectorului public şi domeniile energiei, transporturilor, educaţiei şi sănătăţii. „Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să îmbunătăţiţi managementul sectorului public. Trebuie îmbunătăţite atât calitatea cheltuielilor publice, cât şi absorbţia fondurilor europene. O altă direcţie ar fi îmbunătăţirea mediului de afaceri astfel încât să fie mai uşor pentru o companie să încea-pă un business şi să-l închidă.

    Totodată, trebuie îmbunătăţită funcţionarea pieţei proprietăţii, reforma în domeniul intabulării şi cadastrului, precum şi funcţionarea pieţei financiare şi a pieţei energiei. În plus, este nevoie de investiţii în educaţie pentru a îmbunătăţi calitatea forţei de muncă şi productivitatea„, consideră oficialul Băncii Mondiale.

    Potenţialul foarte mare în agricultură şi energie, dar şi localizarea geografică foarte bună sunt câteva dintre avantajele României în viziunea vicepreşedintelui Băncii Mondiale. Iar la categoria dezavantaje ar intra lipsa calităţii infrastructurii, rutieră şi feroviară, dar şi climatul de afaceri nu foarte prietenos. „Cu siguranţă trebuie să îmbunătăţiţi climatul de afaceri. Există foarte multe lucuri care pot să fie făcute pentru a încuraja inovaţia şi antreprenoriatul aici.

    Antreprenoriatul şi inovaţia sunt cruciale pentru economiile emergente pentru a creşte productivitatea şi eficienţa. Deci există multe lucruri pe care România ar putea să le facă pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri, iar antreprenorii să înţeleagă cum se poate începe o afacere. Antreprenoriatul trebuie să fie inclus şi în şcoli, în curicula de învăţământ„, este de părere oficialul Băncii Mondiale.

    Foarte importantă este şi creşterea atractivităţii României ca destinaţie pentru investiţiile străine directe şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene, având în vedere dependenţa economiei de capitalul extern.

  • DOSARUL cărnii alterate: Zece persoane au fost reţinute

     Procurorii DIICOT de la Structura Centrală continuă, joi, audierea membrilor celor două grupări infracţionale organizate suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă.

    Până în prezent, procurorii au audiat peste 30 de persoane şi au emis ordonanţe de reţinere pentru zece dintre acestea, care vor fi duse joi în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă, au declarat surse judiciare.

    Procurorii DIICOT – Structura Centrală au făcut, miercuri, 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă, informează instituţia, într-un comunicat de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TOPUL celor mai scumpe 67 de PIEŢE DE BIROURI din lume: Bucureştiul coboară trei poziţii

     Cel mai recent studiu al companiei de consultanţă imobiliară arată că nivelul chiriilor în zona de business a Bucureştiului (respectiv Piaţa Victoriei) se situează în medie la 19 euro pe metri pătrat pe lună, iar costul total de ocupare, care include şi cheltuielile cu întreţinerea, se ridică la 339 euro/mp/an, respectiv 28,25 euro/mp/lună.

    Birourile din Bucureşti sunt mai scumpe decât cele din Praga (318 euro/mp/an), Lisabona (298 euro/mp/an) sau Bratislava (257 euro/mp/an).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Negocierile de pace privind Ciprul au fost reluate după doi ani de întrerupere

     Cei doi lideri au început convorbirile la birourile ONU situate pe fostul aeroport din Nicosia, în prezenţa reprezentantei Naţiunilor Unite în Cipru, Lisa Buttenheim.

    Întâlnirea vizează aprobarea de către cele două părţi a “foii de parcurs” care stabileşte cadrul negocierilor.

    În pofida optimismului afişat de reprezentanţii comunităţii internaţionale, mai mulţi politicieni ciprioţi greci au criticat reluarea negocierilor şi au ameninţat că vor părăsi coaliţia guvernamentală dacă declaraţia comună nu va garanta suveranitatea Ciprului reunificat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul Gefco îşi continuă extindere în regiunea Europa Centrală, Balcani şi Orientul Mijlociu şi numeşte un nou director

    Pierre-Jean Lorrain, fost director general al Gefco Italia, preia conducerea zonei Europa Centrală, Balcani şi Orientul Mijlociu pentru grupul Gefco. Situată la intersecţia dintre Europa de Vest, ţările baltice şi Rusia, această zonă oferă perspective reale de creştere datorită producţiei în plină ascensiune, nu doar în sectorul auto, care reprezintă punctul forte al expertizei Gefco, ci şi în sectoarele aeronauticei, al energiei, al bunurilor de consum sau al industriei, potrivit reprezentanţilor companiei.

    Gefco  a deschis recent filiale în Bulgaria (2011), în Emiratele Arabe Unite (2013) şi în Croaţia (2013), care se adaugă filialelor existente deja în zonă: Germania, Austria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia şi Turcia.

    Filiala nou creată din Croaţia permite consolidarea şi fluidizarea fluxurilor cu multe ţări învecinate: Italia, Slovenia, Ungaria, Serbia, Bosnia-Herţegovina şi Muntenegru. Lider european în logistica auto, cu activitate şi în sectorul logisticii industriale, Gefco asigură transport rutier,aerian şi maritim de mărfuri, servicii de logistică şi gestionarea ambalajelor reutilizabile, inginerie vamală şi reprezentare fiscală în numele clienţilor săi.

    Industria, distribuţia în masă şi energia se numără printre sectoarele de creştere pe care grupul intenţionează să le exploateze în regiune Mărci precum Electrolux şi Schneider Electrics se numără printre principalii clienţi din zonă, alături de Ford, General Motors sau Volkswagen Audi.

  • Un vulcan a ERUPT în El Salvador: Aproximativ 2.000 de persoane au fost evacuate

     Vulcanul înalt de 2.330 de metri a erupt duminică în jurul orei 16.30 GMT (18.30, ora României), iar autorităţile au suspendat zeci de zboruri în unele regiuni ale acestei mici ţări din America Centrală. Nicio victimă nu a fost înregistrată.

    Erupţia vulcanului a durat aproximativ două ore şi jumătate, a anunţat Ministerului Mediului.

    Duminică seară, preşedintele Mauricio Funes a avertizat populaţia la postul de radio în legătură cu o posibilă reluare a activităţilor seismice în următoarele zile, în pofida acalmiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro