BusinessMagazin

Tag: capitalism

  • Şase produse ale capitalismului cu origini antice – GALERIE FOTO

    1. Bomboanele cu mentă

    Igiena dentară nu s-a aflat printre priorităţile egiptenilor, chiar dacă sunt renumiţi pentru alte invenţii precum piramidele sau foile de papirus. După ce au ajuns să se confrunte cu mirosurile rezultate în urma bacteriilor bucale, au conceput primele bomboane mentolate: o mixtură din mai multe ingrediente, printre care şi tămâia şi scorţişoara pe care le fierbeau apoi în miere şi le modelau corespunzător. Bomboanele au fost menţionate mai întâi în papirusul Ebers, un document din secolul 16î.Hr.. şi erau folosite atât în ceremonii religioase, cât şi din motive medicale.

    2. Paraşutele

    Majoritatea atribuie inventarea paraşutelor lui Leonardo da Vinci, dar, de fapt, chinezii antici sunt  cei cărora le-a venit ideea, potrivit listverse.com. Dovezi scrise demonstrează că împăratul Shun, un bărbat care a trăit în urmă cu mai bine de 4000 de ani în urmă, a fost forţat să se arunce de pe o clădire înaltă de către tatăl lui. Shun a folosit două pălării din bambus şi a coborât astfel lin pe pământ. Scrieri ulterioare povestesc cum acrobaţii chinezi foloseau echipamente asemănătoare paraşutelor pentru a distra nobilimea, cu mai bine de 1700 de ani înainte de presupusa invenţie a lui da Vinci.

    3. Încuietorile

    Cele mai vechi lacăte găsite aparţin egiptenilor antici şi, potrivit dovezilor, au fost realizate cu cel puţin 2000 de ani î.Hr.. Se crede însă că există de mai mult timp. Ce diferă la încuiterorile egiptenilor este că erau alcătuite în totalitate din lemn, inclusiv cheia.  Se crede că egiptenii au făcut încuietori complexe pentru a păzi lucuri valoaroase sau cu importanţă religioasă.

    4. Automatul pentru produse alimentare

    Primul automat de snack-uri oferea un singur produs: apă sfinţită. În schimbul unei monede echivalente cu circa 4,40 dolari, putea să ofere o cantitate mică de apă sfinţită folosită în temple. Aparatul era format dintr-o cutie cu un spaţiu în care se introducea o monedă. Moneda lovea un braţ care clătina suportul în care se afla apa sfinţită astfel încât aceasta să cadă.

    5. Popcornul

    Aztecii nu au inventat tehnic popcornul, dar l-au descoperit ca urmare a invaziei spaniole. Când Columb a interacţionat cu tribul Arawak, a primit un corsaj din popcorn. Se credea că este o componentă fundamentală în imperiul lor şi juca un rol important în cultura aztecă. Era folosit deseori în construirea de coliere sau a altor bijuterii şi în decorarea statuetelor religioase. Un ritual aztec implica aruncarea unei cantităţi mari de porumb în foc, ca sacrificiu pentru zei.

    6.Frigiderul

    “Yakhcal”-ul, strămoşul frigiderului, era o ridicătură de aproximativ 18 metri făcută din noroi. Sub aceasta, era săpată o groapă de aproximativ 5000 metri cubi. Gheaţa era făcută în canale din yakhchal umplute cu apă şi care îngheţau în timpul nopţii, când temperaturile erau foarte scăzute.

     

     

     

  • Războiul cu inflaţia în 2014. Unde vor duce noile taxe şi producţia agricolă mai slabă

    ANUL 2013 A ADUS INFLAŢIA ANUALĂ LA UN MINIM ISTORIC, DE 1,55%. A fost pentru prima oară când rata anuală a inflaţiei a coborât în România sub 2%, nivel normal în ţările occidentale, dar la care ţara noastră jinduia în anii de hiperinflaţie galopantă din anii ’90. Cum s-a ajuns la acest nivel record?

    Producţia agricolă foarte bună şi reducerea TVA la produsele de panificaţie de la 24% la 9% au fost stimulii principali care au dus inflaţia în decembrie 2013 la minimul ultimilor 24 de ani, aproape de limita inferioară a intervalului ţintit de BNR, de 1,5-3,5%. Scăderea inflaţiei a creat spaţiu pentru relaxarea politicii monetare prin reducerea dobânzii-cheie până la 4% la sfârşitul anului trecut.

    Preţurile la produsele alimentare au scăzut cu 1,8% anul trecut, preţurile mărfurilor nealimentare au înregistrat o creştere anuală de 3,6%, iar ascensiunea tarifelor serviciilor a fost 3,4%. Ponderea mare a alimentelor în coşul de consum face ca inflaţia să fie sensibilă la producţia agricolă. În lipsa reducerii TVA la produsele de panificaţie şi a anului agricol excepţional, rata anuală a inflaţiei din 2013 s-ar fi situat undeva în intervalul 3-3,5%, deci la limita superioară a ţintei BNR, după cum au susţinut unii analişti.

    Nu doar România a surprins în 2013 cu un nivel foarte scăzut al inflaţiei, ci mai multe ţări din regiune. Cehia a înregistrat la sfârşitul anului trecut o inflaţie de 1,4%, în condiţiile în care ţinta băncii centrale a fost de 2%±1 pp. Iar Polonia şi Ungaria au avut rate anuale ale inflaţiei mai mici de 1%.

    BNR a atins anul trecut ţinta de inflaţie, fiind pentru a treia oară când reuşeşte să atingă acest obiectiv de când a adoptat strategia de ţintire a inflaţiei ca principal obiectiv monetar, în august 2005. Inflaţia a scăzut puternic în lunile de toamnă şi în decembrie, după ce în primele două trimestre din 2013 a oscilat în intervalul 5-6%.

    Trendul descendent al inflaţiei a continuat şi în primele două luni din 2014, rata anuală apropiindu-se de un nou minim istoric, de 1%. Însă, până la sfârşitul acestui an, analiştii se aşteaptă ca inflaţia să urce spre 3,5-4%. Liberalizarea preţurilor la energie şi gaze, dar şi creşterea accizelor la carburanţi îşi vor pune amprenta asupra ascensiunii preţurilor. Iar producţia agricolă, mai slabă decât cea din 2013, va pune şi ea presiune asupra inflaţiei.

    Scăderea inflaţiei din prima parte a anului 2014 şi cererea de consum încă slabă au încurajat BNR să continue ciclul de relaxare a politicii monetare prin reducerea dobânzii-cheie şi diminuarea ratelor rezervelor minime obligatorii, măsuri care vor putea antrena scăderea dobânzilor la credite şi relansarea creditării, cu impact favorabil asupra economiei. Banca centrală a început anul cu o reducere a dobânzii-cheie de la 4% la 3,75%, măsură acompaniată de diminuarea ratelor rezervelor minime obligatorii la lei de la 15% la 12% şi la valută de la 20% la 18%. Iar în februarie dobânda de politică monetară a fost coborâtă la 3,5%. Analiştii cred însă că dobânda-cheie va rămâne „îngheţată„ la 3,5%, după şase paşi succesivi de scădere realizaţi în cadrul ciclului de relaxare a politicii monetare iniţiat în vara anului trecut.

    Istoria inflaţiei în România are însă vârfuri numai bune de pus în manuale. În urmă cu mai bine de 20 de ani şocul inflaţiei dădea întreaga economie peste cap, existând şi luni când rata anuală urca şi la 300%. Apoi, creşterea preţurilor a început să se mai tempereze. În 1998 s-a înregistrat o reducere semnificativă a inflaţiei la două cifre, adică la 40,6%, de la 151,4% în 1997. Şi, în cele din urmă, am ajuns şi la o inflaţie de o cifră.

    Începând cu anul 2005, odată cu lansarea leului nou, BNR a trecut şi la un nou regim de politică monetară – ţintirea inflaţiei. Iar după 2005, inflaţia a rămas la o singură cifră.

    În 2005, în primul an de ţintire a inflaţiei, preţurile de consum au înregistrat o creştere anuală de 8,6% faţă de ţinta de 7,5%, în anul 2006 inflaţia anuală a coborât spectaculos la 4,9%, sub ţinta de 5%, iar în anul 2007 a urcat înapoi la fel de spectaculos până la 6,6%, peste ţinta de 4%. Nici în perioada 2008-2010 inflaţia anuală nu a reuşit să ajungă în intervalul ţintit de BNR.

  • Mişu Negriţoiu, la BM Storytellers: “În zece ani, am trecut de la un capitalism romanţat, la un capitalism real. Am reconsiderat nivelul de dezvoltare şi am intrat mai mult în domeniul competitivităţii”

  • Prognoza BERD: urmează cinci ani slabi

    La ora actuală, notează BERD în ultimul său raport privind ţările în tranziţie, îngrijorările privind viitorul investiţiilor străine sunt probabil exagerate, însă există raţiuni de ordin fundamental pentru a anticipa o scădere a investiţiilor pe termen lung.

    Aceste raţiuni sunt legate de încetinirea sau chiar anularea unor reforme din Est începând de la jumătatea deceniului trecut, inclusiv în unele dintre noile state membre UE, de efectele politice şi sociale ale crizei financiare, care au dus în percepţia publică la blamarea democraţiei şi a pieţei libere pentru violenţa cu care criza a lovit această regiune, şi de creşterea economică slabă permanentizată începând din 2008.

  • Prognoza BERD: urmează cinci ani slabi

    La ora actuală, notează BERD în ultimul său raport privind ţările în tranziţie, îngrijorările privind viitorul investiţiilor străine sunt probabil exagerate, însă există raţiuni de ordin fundamental pentru a anticipa o scădere a investiţiilor pe termen lung.

    Aceste raţiuni sunt legate de încetinirea sau chiar anularea unor reforme din Est începând de la jumătatea deceniului trecut, inclusiv în unele dintre noile state membre UE, de efectele politice şi sociale ale crizei financiare, care au dus în percepţia publică la blamarea democraţiei şi a pieţei libere pentru violenţa cu care criza a lovit această regiune, şi de creşterea economică slabă permanentizată începând din 2008.

  • Apărătorul săracilor în faţa cămătăriei

     Yunus a fost al treilea născut din 14 fraţi într-o familie de musulmani în satul Bathua din regiunea Hathazari, Chittagong din Bangladesh. Şi-a petrecut copilăria în satul natal, încurajat de tatăl lui, un bijutier de succes, să se educe. Cea mai mare influenţă a avut-o totuşi mama lui, care obişnuia să ajute orice sărac care îi bătea la uşă. În 1957, s-a înscris în cadrul departamentului de economie de la Universitatea Dhaka.

    După absolvire, Yunus a devenit asistent universitar în economie, iar apoi profesor lector de economie la colegiul din oraşul Chittagong. În acea perioadă, a pus pe picioare şi o afacere cu o fabrică de împachetat. În 1965 a obţinut o bursă de studiu în Statele Unite ale Americii. Astfel, în 1971  şi-a obţinut doctoratul  în economie în cadrul universităţii Vanderbilt pe tema dezvoltării economice. În timpul războiului de eliberare din Bangladesh (1971), Yunus a alcătuit un comitet şi a condus centrul de informaţii al ţării lui împreună cu alţi conaţionali din SUA, în scopul susţinerii eliberării.

    S-a întors acasă după război unde s-a angajat la Universitata Chittagong ca şef al departamentului de studii economice. Impresionat de foametea din  1974, a devenit din ce în ce ce mai implicat în proiecte de reducere a sărăciei şi a în-ceput un program de dezvoltare rurală. A propus o formă de guvernare la nivel de sate, dar aceasta a fost declarată ilegală şi neconstituţională. În 1976, în timpul unor vizite la gospodăriile sărace într-un sat din apropierea universităţii Chittagong, Yunus a observat că împrumuturile foarte mici ar putea să facă o diferenţă pentru o persoană săracă.

    Femeile din sat care făceau mobilă din bambus erau nevoite să facă împrumuturi cămătăreşti pentru a cumpăra materie primă, iar profitul lor era folosit pentru plata împrumutului. Băncile tradiţionale nu ar fi acordat împrumuturi mici din cauza riscului neplăţii. Ideea microcreditării era un model de afacere viabil din perspectiva lui Yunus. A împrumutat  27 de dolari americani pentru 42 de femei din satul respectiv, iar acestea au avut un profit de 0,02 dolari pentru fiecare împrumut. Câteva luni mai târziu, Yunus a reuşit să facă un împrumut de la banca Janata pentru a împrumuta la rândul lui săracii din satul respectiv. Instituţia fondată a continuat să se dezvolte şi să opereze cu împrumuturi de la alte bănci pentru proiectele lui.

    A ajuns astfel, până în 1982, la 28.000 de membri. În 1983, instituţia a început să funcţioneze ca bancă cu drepturi depline cu scopul împrumutării săracilor şi a fost numită Grameen Bank (Banca Satelor). Până în 2007, Grameen a împrumutat 6,38 miliarde de dolari pentru 7,4 milioane de clienţi. Succesul modelui de microfinanţare al băncii a inspirat eforturi asemănătoare în 100 de ţări în dezvoltare.  Muhammad Yunus a fost premiat în 2006 cu Premiul Nobel pentru Pace, împreună cu banca Grameen, pentru eforturile de dezvoltare economică şi socială.  A fost astfel primul om din Bangladesh care a primit un Nobel. Yunus a anunţat că va folosi o parte din cei 1,4 milioane de dolari primiţi ca premiu pentru construirea unei companii care să producă mâncare ieftină, puternic nutrivită pentru săraci, iar restul spre un spital de oftalmologie pentru săraci.

    Profesorul Yunus a fost numit în decembrie de revista Fortune drept unul dintre cei mai mari 12 antreprenori ai erei contemporane. A primit 50 de doctorate onorifice de la universităţi din Argentina, Australia, Bangladesh, Belgia, Canada, Costa Rica, India, Italia, Japonia, Coreea, Liban, Malayesia, Rusia, Africa de Sud, Spania, Thailanda, Turcia, Anglia, SUA şi Peru. În 2011, Guvernul din Bangladesh l-a îndepărtat din funcţia de conducere a Grameen Bank, din motivul vârstei înaintate – 73 de ani. Se bănuieşte că înlăturarea lui a fost motivată politic.
     

  • Calitate, noul tău nume e China

    Deşi casele cu tradiţie în domeniul luxului se bucură de mare apreciere şi vânzări pe măsură în China, clientul chinez cu un anume nivel de venituri deja caută altceva decât simbolurile occidentale ale statutului său, aşa cum e cazul tinerelor chinezoaice care nu se mai mulţumesc cu genţi Vuitton sau Gucci, ci preferă ceva creat şi produs în ţara lor, după cum explică un oficial al casei Shang Xia.

    După ce s-au concentrat pe o noţiune cantitativă despre dezvoltarea economică în primii treizeci de ani de la deschiderea ţării spre elemente de capitalism, chinezii încep să înţeleagă importanţa creativităţii şi a accentului pe calitate, combinate cu o căutare a inspiraţiei în trecutul multimilenar al ţării.

    Atât Shiang Xia, deţinută de Hermes care-i pregăteşte deschiderea unui magazin la Paris, cât şi producătorul gamei de încălţăminte de lux Mary Ching apelează la practicanţi ai meşteşugurilor tradiţionale din diverse zone ale ţării, în încercarea de a arăta lumii calitatea chinezească, pe care au început deja s-o exporte în alte ţări.

    Pe lângă magazinul Shiang Xia de la Paris, creaţiile Uma Wang se găsesc online în SUA şi se pot cumpăra şi în Europa, iar Mary Ching are mici magazine la Moscova, Londra sau Palm Beach şi Boston, dar nu numai. Alte branduri care încearcă să cucerească clienţi occidentali sunt cel de bijuterii Queelin, cel de pantofi sport Feiyue sau cel de articole vestimentare masculine Bosideng.

  • Epopeea Suediei de la un stat falimentar la un model de capitalism şi echilibru social

    În anii ’70, Suedia nu putea fi dată decât ca model de socialism falimentar. Datoria publică depăşea 70% din PIB, nivel mult mai mare decât al altor economii avansate, iar aproape 60% din activitatea economică era generată de guvern sau de companiile de stat. Rata şomajului a urcat de la 2% în 1988 la 10% în 1993, sistemul bancar era la pământ, şi chiar companiile renumite pe plan internaţional Saab, Volvo şi Electrolux stăteau în pragul falimentului. Acum, străzile din Stockholm par „spălate cu sângele vacilor sacre”, după cum scrie revista The Economist, iar economia suedeză le depăşeşte constant pe cele ale Germaniei şi Statelor Unite. Care este secretul?

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Trei din primele patru bănci din Olanda supravieţuiesc doar pentru că sunt hrănite cu banii statului. Unde mai este capitalismul? Care-i diferenţa între Oltchim şi SNS Reaal?

    Olanda are un CV de invidiat pe plan internaţional. Fost imperiu comercial şi colonial, ţara este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene, ai Orga­ni­zaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Eco­nomică şi al Organizaţiei Mondiale a Co­merţului. Aliat apropiat al Germaniei, Olanda este una dintre puţinele state din zona euro care mai are rating suveran maxim. Economia este a cincea ca mărime din uniunea monetară, dar deşi este considerată ca făcând parte din miezul zonei euro, este măcinată de probleme precum una dintre cele mai mari datorii ipotecare din Europa, scăderea accentuată a preţurilor locuinţelor, declinul sectorului de construcţii, reducerea cheltuielilor populaţiei şi a investiţiilor, măsurile de austeritate ale gu­ver­nu­lui, exporturi mai mici şi criza europeană. Pentru că aproximativ 60% din exporturi se duc în zona euro, Olanda este foarte sensibilă la condiţiile economice din uniunea monetară. Exporturile contribuie cu aproape 30% la Produsul Intern Brut. Activitatea in­dus­trială – în care predomină pro­cesarea alimentelor, pro­ducţia de chimicale, rafinarea petrolului şi utilajele electrice – ge­nerează aproxi­mativ 20% din PIB. Dar serviciile – în principal bancare şi de asigurări, de transport, de logistică şi distribuţie – au un aport normal de peste 50% la veniturile naţionale.

    Alte stiri pe zf.ro

  • Piesa fundamentală a capitalismului – ce mişcă economia mondială

    Este cel mai simplu şi mai practic instrument folosit în transportul mărfurilor, păstrându-şi forma iniţială de acum mai bine de 50 de ani, de când se presupune că a fost inventat de către olandezi. Utilizat pentru prima oară în transporturile de mărfuri ale International Union of Railways, a devenit extrem de popular în America în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a revoluţionat industria alături de stivuitoarele folosite în transportul încărcăturilor de război. Paleţii au acţionat prin mărirea vitezei cu care se desfăşurau schimburile industriale: dacă în 1931 descărcarea unui transport de 13.000 de conserve fără paleţi putea să dureze trei zile, cu paleţi aceeaşi cantitate putea fi descărcată în doar patru ore, potrivit informaţiilor publicate în revista americană Pallet Enterprise.

    Intraţi în uz la începutul secolului XX, paleţii nu spun prea multe oamenilor din 2012, inclusiv celor care activează în domenii conexe, cum ar fi în domeniul distribuţiei, al industriei farmaceutice sau al tutunului, sectoare în care paleţii sunt indispensabili. Paletul este un obiect care nu sare-n ochi, dar dacă îl cauţi, ajungi să îl vezi peste tot.

    Olga, angajată la sectorul de aprovizionare dintr-un hipermarket din Capitală, vorbeşte despre “un depozit mare la Ploieşti” de unde vin toţi paleţii pe care spune că magazinul îi comandă în fiecare zi. Colegul ei, Daniel, recunoaşte că nu s-a întrebat niciodată de unde vin, dar nu îşi imaginează cum ar putea să manevreze marfa fără acest instrument: “Cărăm absolut tot pe paleţi, food, non-food, nu ne-am descurca fără”. Concluzie la care a ajuns şi presa străină: un articol publicat de ediţia online a revistei Slate are ca idee principală faptul că paletul este unitatea de bază a economiei globale. Dar cât de adevărată este afirmaţia care spune că instrumentul esenţial de muncă pentru angajaţii din super şi hipermarketuri este de fapt şi baza capitalismului?

    Dacă ne gândim că în prezent există aproximativ 500 de milioane de europaleţi care circulă în întreaga lume, iar mai mult de 60 de milioane sunt produşi anual de peste 400 de producători din 30 de ţări, potrivit informaţiilor de pe site-ul Asociaţiei Europene de Paleţi, afirmaţia pare cât se poate de veridică. Da, există asociaţii de paletizare, certificări şi licenţe care se acordă pe bază de audit şi chiar şi o “piaţă neagră” a paleţilor mai dezvoltată chiar decât cea care funcţionează în limitele legii, potrivit spuselor lui Iuliu Miklos, preşedintele fondator al Asociaţiei Române de Paletizare EPAL-RO şi managerul primei fabrici producătoare de paleţi de la noi, Mikim S.A.

    Munţii de paleţi vin chiar din mijlocul munţilor adevăraţi, din fosta ţară a Bârsei, în Braşov, lângă vârful Postăvaru care se vede rotunjit “doar de aici”, spune Miklos. Găsim stivele de paleţi chiar în curtea fabricii, pentru că depozitarea în aer liber nu este o problemă indiferent de vreme, lemnul având proprietatea de a se usca sub apă: “O tehnologie din perioada romană folosea chiar apa pentru uscarea lemnului din interior spre exterior, după ce ieşea din perioada de vegetaţie”.

    Cer albastru, miros de lemn şi un proprietar de companie animat de un evident spirit nonconformist, Iuliu Miklos, care escaladează o stivă de paleţi în timp ce povesteşte: “Lemnul este viaţă, trăieşte odată cu noi şi se mişcă; din cauza asta se aud trosnituri în casă de la mobilierul făcut din lemn – el este viu tot timpul, chiar şi după ce este tăiat”. Pasionat de istorie şi sporturi extreme – printre care mountain-biking şi kitesurfing, simţindu-se în largul său în vârful muntelui, unde “este aer”, şi-a dedicat timpul primei mari pasiuni, lemnul, fiindcă, spune el, “este normal să iubeşti pădurea de care ai fost înconjurat în copilărie”. Prin urmare, a ales să studieze la facultatea de industrie a lemnului unde “chiar a învăţat, i-a plăcut şi a pus în aplicare ceea ce a învăţat”.