Atelierele Pegas reprezintă mai mult decât un proiect, sunt visul american adaptat în România: visul românesc – “nişte băieţi pasionaţi pornesc o afacere şi la un moment dat au succes”, spune Andrei Botescu, un antreprenor de 35 de ani. “Mai sunt câteva cazuri izolate în IT, dar proiecte de afaceri direct din stradă numai în America se întâmplă, numai în ţările mai dezvoltate”, zâmbeşte Botescu, iniţiatorul proiectului care se dezvoltă în clădirea Ciclop de pe bulevardul bucureştean Magheru. De câteva luni, aici e sediul Atelierelor Pegas, un fel de “time machine” de unde noile Pegas îşi iau zborul spre nostalgicii bicicletei din Epoca de Aur şi tinerii iubitori de vintage. Lanţuri şi spiţe în graffiti, miros de cauciuc, o acadea şi un tricolor pierdute într-un coş de nuiele, tabloul cu Ceauşescu sprijinit de perete şi labirintul parcării dezafectate prin care se vede cerul fac scenografia locului de unde se nasc sau mai bine zis, renasc visele din copilărie ale oamenilor mari de azi.
Cele două modele Pegas – Strada 1 pentru bărbaţi şi Strada 2 pentru femei – au fost inspirate de Kent şi Modern, două dintre variantele originale, şi sunt disponibile cu una sau trei viteze. Frâna acţionată de la picior, care nu se mai găseşte la alte modele, plăcuţa detaşabilă pictată şi roţile albe sunt câteva dintre particularităţile de design pe care le propun Atelierele Pegas. Într-un colţ e păstrat un Pegas Camping pliabil gri, cu şaua joasă şi lungă şi vopseaua sărită. Sigla înaripată lipseşte, dar ea a căpătat acum o nouă viaţă: este matriţa pentru noile modele.
Vrea ca afacerea-i să prindă aripi
“Nu uita, eşti tânăr cât mai vrei să călătoreşti cu Pegas”, spune inscripţia de pe tricoul lui Andrei Botescu, tânărul de la care a pornit totul. Implicat în timpul liber şi în munca la o asociaţie dedicată luptei împotriva consumului de alcool şi droguri, spune despre Pegas că “este mai mult decât un proiect comercial, e un proiect social”. Sursa de inspiraţie pentru nenumăraţi artişti din toate timpurile, Pegasul înaripat i-a adus şi lui ideea pentru punerea în aplicare a cunoştinţelor acumulate la masteratul în sociologie făcut la Universitatea Lund din Suedia. Masterat care l-a ajutat foarte mult să înţeleagă fenomenul Pegas. “Dacă înţelegi ceva, atunci îţi asumi nişte riscuri. Dacă nu ai o bază teoretică, înoţi în necunoscut şi totul ţi se pare înfricoşător.” A plecat din ţară ca să studieze undeva unde sistemul de învăţământ este mai dezvoltat, mai competitiv şi orientat spre rezultate palpabile; “e dur, dar constructiv”. Susţine că nu s-a gândit nicio clipă să se stabilească acolo: “Îmi place să trăiesc aici, mă simt foarte bine. Sunt probleme, într-adevăr, cu economia, cu politicul, dar viaţa socială e perfectă”. A luat de la suedezi spiritul muncitor şi de organizare, seriozitatea şi modestia lor: “Acolo, când e program de muncă, se munceşte, când e distracţie, se distrează. Suedezii nu îşi doresc o prosperitate materială manifestă, sunt echilibraţi, la ei nu trebuie să arăţi foarte mult că ai bani, trebuie mai degrabă să arăţi că eşti un om bun, că eşti de cuvânt, că eşti serios şi, chiar dacă ai probleme, poţi să zâmbeşti şi să ajuţi pe oricine are nevoie.”
La cei 35 de ani ai lui nu are amintiri prea clare despre perioada comunistă, ştie că au fost lipsuri, dar are amintirile unui copil normal. De aceea, ideea proiectului Atelierele Pegas a venit la şase ani după întoarcerea în ţară şi după finalizarea masterului din 2002: “Nu a fost o idee venită din senin, ci una pe care am căutat-o astfel încât să se plieze pe ceea ce studiasem şi pe ideea lucrării de diplomă, despre teoria postmodernă a culturii”. Tânărul afacerist detaliază că această teorie vorbeşte despre valorile reinterpretate în prezent şi despre cum se formează anumite reprezentări bazate pe mituri, imagini, emoţii. Frica de hoţi l-a îndemnat să sune la vechea fabrică Tohan Zărneşti şi să caute un Pegas: după ce i s-au furat nişte biciclete Mountain, a simţit nevoia să caute ceva “foarte cool”, dar care să nu atragă atenţia. “Dom’le, nu se mai fac” i-au răspuns cei de la Tohan, unde se fabrică acum doar armament.
