BusinessMagazin

Tag: biciclete

  • Legătura dintre Banksy, religie şi Amsterdam – VIDEO

    În Moco am intrat întâmplător, cu gândul de a mai umple cele câteva ore ce îmi rămăseseră libere până la plecarea din Amsterdam. Nefiind pasionată de arta contemporană, m-am gândit că, mai mult ca sigur, mă voi plictisi repede şi voi pleca să mai colind străzile sau celelalte obiective aflate în vecinătatea acestuia. Şi asta pentru că Moco este amplasat în Museumplein, o zonă în care sunt situate trei dintre cele mai cunoscute muzee din Amsterdam: Rijksmuseum, Van Gogh şi Stedeljik. Ei bine, nu mă puteam înşela mai tare. Aveam să plec abia peste vreo trei ore, asta în ciuda faptului că muzeul micuţ, amenajat în Villa Alsberg, o clădire cu două etaje, putea fi vizitat relativ rapid. Şi aş mai fi zăbovit, cu siguranţă, dacă nu aveam un avion de prins pe cel mai mare aeroport din Ţările de Jos şi unul dintre cele mai aglomerate huburi aviatice din lume, tranzitat anual de peste 70 de milioane de călători – Amsterdam Schiphol.

    Alături de numeroase lucrări ale celebrului graffer (persoană care execută lucrări în graffiti) cunoscut sub preudonimul Banksy, sălile muzeului Moco erau „gazdele” expoziţiilor unor artişti contemporani precum japoneza în vârstă de 90 de ani Yayoi Kusama, care execută în special sculpturi şi instalaţii, designerul italian Marc Ange, newyorkezul Daniel Arsham sau gemenii identici Otavio Pandolfo şi Gustavo Pandolfo din Brazilia, care se prezintă sub numele de Osgemeos şi sunt cunoscuţi în special pentru caracterele zugrăvite în nuanţe de galben aprins şi detalii murale incredibile. În unele săli, tocmai pereţii încăperii erau transformaţi în opere de artă, de pildă sala pereţilor erodaţi sau cea a pereţilor elastici, transformaţi, cu ajutorul unei tehnici inventate de artiştii Daniel Arsham şi Alex Mustonen, în lucrări geniale.

    M-a surprins în special modul în care lucrări executate într-o notă clasică, de pildă sculpturi greceşti sau picturi în stilul lui Monet, erau transformate în artă contemporană prin asocieri frapante, inscripţionate, de pildă, cu mesaje instagramabile sau cu personaje din lumea Disney.

    Una dintre lucrările care mi-au atras în mod special atenţia a fost „Christ with shopping bags”, ce îl înfăţişa pe Hristos crucificat însă cu palmele prinse nu în cuie, ci în pungi de cadouri, fiind, potrivit descrierii alăturate tabloului, o satiră la adresa valorilor, percepţiei şi transformărilor suferite de sărbătoarea Crăciunului de-a lungul secolelor. „Lucrarea reflectă o creştere imensă a consumerismului în perioada Crăciunului – perioadă în care care ar trebui, de fapt, să reflectăm asupra valorilor acesteia, a facerii de bine şi a dăruirii. Obişnuia să fie o zi de odihnă şi nu un timp în care să fim preocupaţi de lucrurile materiale. Toate elementele din imagine apar topindu-se, amintindu-ne astfel că atât lucrurile materiale cât şi bucuria născută din acestea nu sunt durabile”, este descris „manifestul” lui Banksy la adresa consumerismului.

    În muzeul Moco arta şi-a făcut loc chiar şi dincolo de uşa toaletei, şerveţelele pentru mâini dovedindu-se o miniexponată menită să păcălească şi să amuze vizitatorii.

    La demisolul muzeului, pe lângă o serie de lucrări sau expoziţii precum „Calcified Room” (Camera calcificată) – un fel de mini-Pompei modern, acoperit de lavă albă, realizată de Daniel Arsham în colaborare cu galeriile Perrotin şi Ron Mandos, există şi un magazin unde, dacă eşti colecţionar înrăit, poţi achiziţiona, cu câteva mii de euro, lucrări ale acestuia sau, pentru sume mult mai mici, de până în 20 de dolari, poţi pleca acasă cu un tricou imprimat cu lucrările lui Banksy. Şi dacă tot vorbim de preţuri, biletul de intrare cumpărat online costă 14 euro pentru adulţi, studenţii şi adolescenţii de 16-17 ani având o reducere de 2,5 euro, copiii cu vârste cuprinse între 10-15 ani plătesc 8,5 euro, iar pentru cei mai mici de 10 ani intrarea este gratuită. La faţa locului, toate biletele sunt cu 1 euro mai scumpe şi, pentru alţi câţiva euro în plus, puteţi opta pentru audioghid.

    Grădina muzeului este, de asemenea, o expoziţie de lucrări, unele interactive. Poţi, de pildă, să te relaxezi la umbra palmierilor roz, „plantaţi” de designerul Marc Ange în cadrul instalaţiei Le Refuge, sau să iei o scurtă lecţie de echitaţie, amintindu-ţi de copilărie, pe inorogul de fier al designerului olandez Marcel Wanders.

    Ce mai puteţi face în Amsterdam?

    Desigur, o plimbare de câteva ore, pe jos, pe străzile micii capitale, unde la tot pasul întâlneşti câte un pod ridicat peste canalele Amsterdamului, de care sunt rezemate mulţimile de biciclete. Oraşul este înţesat de turişti din toate colţurile lumii, încât uneori pare că locuitorii nici nu există sau că s-au refugiat cu toţii în casele lor cu ferestre colorate acoperite de iederă.

    O zi însorită – care este o raritate în Amsterdam – merge însoţită neapărat de o bere rece servită la terasele nu tocmai pretenţioase, dar pitoreşti, aflate pretutindeni, sau de o plimbare cu feribotul ori cu barca privată cu motor, pentru mai multă intimitate.

    Sunt, de asemenea, o serie de muzee, catedrale sau case memoriale şi alte atracţii pentru cei ce petrec mai mult de două zile în capitala Olandei, de pildă: muzeul statuilor de ceară Madame Tussaud, pentru ale cărui cozi trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare, Casa Memorială Rembrandt, Casa Anne Frank sau o vizită la fabrica de bere Heineken. Shoppingul poate fi şi el inclus pe listă, atât timp cât reuşeşti să dai din coate şi să te strecori prin „traficul” haotic din magazine.

    Ziua, în Cartierul Roşu nu se remarcă altceva decât picturi şi afişe care, într-adevăr, i-ar ruşina pe pudici şi le-ar determina pe unele mame să le spună copiilor să întoarcă privirea. Abia seara târziu, după ce se înserează, încep să urce în vitrine fete cu feţe plictisite, expunându-se ochilor curioşi ai turiştilor. Am fost şocată când o chelneriţă dintr-o cafenea situată într-o zonă apropiată cunoscutului cartier mi-a spus că ea nu a fost niciodată acolo.

    Mi-a plăcut Amsterdamul, cu miile de biciclete care îmi tăiau calea cu viteză, pedalate cu relaxare de rezidenţii grăbiţi, sau cu teamă, de turişti cu faţa crispată, stresaţi să nu se accidenteze. Şi apropo de biciclete, cum aveam să aflu de la un prieten – aici nimeni nu îşi achiziţionează biciclete scumpe, deoarece se fură des şi de multe ori, cu puţin noroc – dacă e să fim ironici –, o poţi recumpăra chiar pe a ta de pe cine ştie ce site. Mi-a plăcut Amsterdamul cu terase în care îţi puteai răcori picioarele în minipiscine gonflabile, cu amuzantele reclame ale magazinelor, cu aerul relaxat al străzilor însorite şi, mai presus de toate, mi-a plăcut Amsterdamul cu Moco şi cu operele ciudate şi fascinante pe care le găzduieşte între zidurile sale.

  • Legătura dintre Banksy, religie şi Amsterdam – VIDEO

    În Moco am intrat întâmplător, cu gândul de a mai umple cele câteva ore ce îmi rămăseseră libere până la plecarea din Amsterdam. Nefiind pasionată de arta contemporană, m-am gândit că, mai mult ca sigur, mă voi plictisi repede şi voi pleca să mai colind străzile sau celelalte obiective aflate în vecinătatea acestuia. Şi asta pentru că Moco este amplasat în Museumplein, o zonă în care sunt situate trei dintre cele mai cunoscute muzee din Amsterdam: Rijksmuseum, Van Gogh şi Stedeljik. Ei bine, nu mă puteam înşela mai tare. Aveam să plec abia peste vreo trei ore, asta în ciuda faptului că muzeul micuţ, amenajat în Villa Alsberg, o clădire cu două etaje, putea fi vizitat relativ rapid. Şi aş mai fi zăbovit, cu siguranţă, dacă nu aveam un avion de prins pe cel mai mare aeroport din Ţările de Jos şi unul dintre cele mai aglomerate huburi aviatice din lume, tranzitat anual de peste 70 de milioane de călători – Amsterdam Schiphol.

    Alături de numeroase lucrări ale celebrului graffer (persoană care execută lucrări în graffiti) cunoscut sub preudonimul Banksy, sălile muzeului Moco erau „gazdele” expoziţiilor unor artişti contemporani precum japoneza în vârstă de 90 de ani Yayoi Kusama, care execută în special sculpturi şi instalaţii, designerul italian Marc Ange, newyorkezul Daniel Arsham sau gemenii identici Otavio Pandolfo şi Gustavo Pandolfo din Brazilia, care se prezintă sub numele de Osgemeos şi sunt cunoscuţi în special pentru caracterele zugrăvite în nuanţe de galben aprins şi detalii murale incredibile. În unele săli, tocmai pereţii încăperii erau transformaţi în opere de artă, de pildă sala pereţilor erodaţi sau cea a pereţilor elastici, transformaţi, cu ajutorul unei tehnici inventate de artiştii Daniel Arsham şi Alex Mustonen, în lucrări geniale.

    M-a surprins în special modul în care lucrări executate într-o notă clasică, de pildă sculpturi greceşti sau picturi în stilul lui Monet, erau transformate în artă contemporană prin asocieri frapante, inscripţionate, de pildă, cu mesaje instagramabile sau cu personaje din lumea Disney.

    Una dintre lucrările care mi-au atras în mod special atenţia a fost „Christ with shopping bags”, ce îl înfăţişa pe Hristos crucificat însă cu palmele prinse nu în cuie, ci în pungi de cadouri, fiind, potrivit descrierii alăturate tabloului, o satiră la adresa valorilor, percepţiei şi transformărilor suferite de sărbătoarea Crăciunului de-a lungul secolelor. „Lucrarea reflectă o creştere imensă a consumerismului în perioada Crăciunului – perioadă în care care ar trebui, de fapt, să reflectăm asupra valorilor acesteia, a facerii de bine şi a dăruirii. Obişnuia să fie o zi de odihnă şi nu un timp în care să fim preocupaţi de lucrurile materiale. Toate elementele din imagine apar topindu-se, amintindu-ne astfel că atât lucrurile materiale cât şi bucuria născută din acestea nu sunt durabile”, este descris „manifestul” lui Banksy la adresa consumerismului.

    În muzeul Moco arta şi-a făcut loc chiar şi dincolo de uşa toaletei, şerveţelele pentru mâini dovedindu-se o miniexponată menită să păcălească şi să amuze vizitatorii.

    La demisolul muzeului, pe lângă o serie de lucrări sau expoziţii precum „Calcified Room” (Camera calcificată) – un fel de mini-Pompei modern, acoperit de lavă albă, realizată de Daniel Arsham în colaborare cu galeriile Perrotin şi Ron Mandos, există şi un magazin unde, dacă eşti colecţionar înrăit, poţi achiziţiona, cu câteva mii de euro, lucrări ale acestuia sau, pentru sume mult mai mici, de până în 20 de dolari, poţi pleca acasă cu un tricou imprimat cu lucrările lui Banksy. Şi dacă tot vorbim de preţuri, biletul de intrare cumpărat online costă 14 euro pentru adulţi, studenţii şi adolescenţii de 16-17 ani având o reducere de 2,5 euro, copiii cu vârste cuprinse între 10-15 ani plătesc 8,5 euro, iar pentru cei mai mici de 10 ani intrarea este gratuită. La faţa locului, toate biletele sunt cu 1 euro mai scumpe şi, pentru alţi câţiva euro în plus, puteţi opta pentru audioghid.

    Grădina muzeului este, de asemenea, o expoziţie de lucrări, unele interactive. Poţi, de pildă, să te relaxezi la umbra palmierilor roz, „plantaţi” de designerul Marc Ange în cadrul instalaţiei Le Refuge, sau să iei o scurtă lecţie de echitaţie, amintindu-ţi de copilărie, pe inorogul de fier al designerului olandez Marcel Wanders.

    Ce mai puteţi face în Amsterdam?

    Desigur, o plimbare de câteva ore, pe jos, pe străzile micii capitale, unde la tot pasul întâlneşti câte un pod ridicat peste canalele Amsterdamului, de care sunt rezemate mulţimile de biciclete. Oraşul este înţesat de turişti din toate colţurile lumii, încât uneori pare că locuitorii nici nu există sau că s-au refugiat cu toţii în casele lor cu ferestre colorate acoperite de iederă.

    O zi însorită – care este o raritate în Amsterdam – merge însoţită neapărat de o bere rece servită la terasele nu tocmai pretenţioase, dar pitoreşti, aflate pretutindeni, sau de o plimbare cu feribotul ori cu barca privată cu motor, pentru mai multă intimitate.

    Sunt, de asemenea, o serie de muzee, catedrale sau case memoriale şi alte atracţii pentru cei ce petrec mai mult de două zile în capitala Olandei, de pildă: muzeul statuilor de ceară Madame Tussaud, pentru ale cărui cozi trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare, Casa Memorială Rembrandt, Casa Anne Frank sau o vizită la fabrica de bere Heineken. Shoppingul poate fi şi el inclus pe listă, atât timp cât reuşeşti să dai din coate şi să te strecori prin „traficul” haotic din magazine.

    Ziua, în Cartierul Roşu nu se remarcă altceva decât picturi şi afişe care, într-adevăr, i-ar ruşina pe pudici şi le-ar determina pe unele mame să le spună copiilor să întoarcă privirea. Abia seara târziu, după ce se înserează, încep să urce în vitrine fete cu feţe plictisite, expunându-se ochilor curioşi ai turiştilor. Am fost şocată când o chelneriţă dintr-o cafenea situată într-o zonă apropiată cunoscutului cartier mi-a spus că ea nu a fost niciodată acolo.

    Mi-a plăcut Amsterdamul, cu miile de biciclete care îmi tăiau calea cu viteză, pedalate cu relaxare de rezidenţii grăbiţi, sau cu teamă, de turişti cu faţa crispată, stresaţi să nu se accidenteze. Şi apropo de biciclete, cum aveam să aflu de la un prieten – aici nimeni nu îşi achiziţionează biciclete scumpe, deoarece se fură des şi de multe ori, cu puţin noroc – dacă e să fim ironici –, o poţi recumpăra chiar pe a ta de pe cine ştie ce site. Mi-a plăcut Amsterdamul cu terase în care îţi puteai răcori picioarele în minipiscine gonflabile, cu amuzantele reclame ale magazinelor, cu aerul relaxat al străzilor însorite şi, mai presus de toate, mi-a plăcut Amsterdamul cu Moco şi cu operele ciudate şi fascinante pe care le găzduieşte între zidurile sale.

  • Cum au reuşit doi tineri români să vândă îngheţată de 70.000 de euro

    Au pornit în 2016 cu un stand fix la mare, în cadrul unui complex turistic din Mamaia. Prima vitrină i-a costat 3.000 de euro şi a fost, practic, investiţia de la care au plecat. Un an mai târziu, porneau pe drumul îngheţatei care se plimbă de la un eveniment la altul şi începeau să participe la festivaluri şi petreceri private cu prima unitate mobilă. Astăzi, ViceCream numără o bicicletă, două standuri şi trei maşinuţe de îngheţată.

    „Investiţiile iniţiale nu au fost mari, pentru că am ales să lucrăm cu un laborator profesionist care face îngheţata. De abia anul acesta am investit în logistică în jur de 20.000 de euro”, povesteşte Mihai Popescu.

    Tot în 2019, investiţiile au mers şi în prezentare, standuri de evenimente, maşinuţe de îngheţată, bicicletă. De gelato este responsabil un laborator care inovează în fiecare zi. Ingredientele sunt aduse din Italia, dar şi de la producători locali certificaţi bio. Afacerile au fost anul trecut de 70.000 de euro, iar profitul s-a situat la 25.000 de euro, în business fiind implicaţi doar cei doi acţionari şi cinci angajaţi, dar numai pe durata evenimentelor. În afara sezonului de vară, adică cel în care consumul de îngheţată este la cote maxime, rămân trei angajaţi.

    De ViceCream sunt responsabili Mihai Popescu şi Vlad Iliescu, doi foşti colegi din şcoala primară care şi-au încununat relaţia de prietenie cu una de afaceri.

    „Mergem la evenimente de toate felurile, de la Neversea, Summer Well şi Untold până la evenimente private, team buildinguri, lansări de produse, petreceri corporate”, mai spune Mihai Popescu.

    Cea mai mare provocare o aduce vremea, care poate transforma îngheţata într-o amintire dacă nu e depozitată în condiţii optime. Tocmai de aceea, Mihai Popescu şi Vlad Iliescu au cumpărat o maşină frigorifică pentru transportul îngheţatei, după ce au trecut şi prin experienţe care s-au încheiat cu topirea unor cantităţi mari de gelato.

    „Cred că lumea vrea din ce în ce mai mult să aibă gelato la evenimente şi că această piaţă va creşte.”

    Anul trecut, de pildă, cele mai apreciate arome au fost cele de grapefruit, ghimbir şi mentă. Nu există nici limită de vârstă, nici separare pe alte criterii. O cupă de 60 de grame de gelato de la ViceCream costă 7 lei, 500 de grame costă 70 de lei, iar un kilogram – 100 de lei. Din meniu fac parte atât produse bio, cât şi unele fără zahăr. Cei doi antreprenori vor să se stabilească şi cu un local fix de îngheţată, iar planul este deja în curs de implementare. Scopul este ca activitatea să continue şi pe perioada iernii, nu doar în timpul sezonului cald.

    „Vrem să învăţăm consumatorul român să mănânce îngheţată iarna. Urmează să deschidem prima noastră gelaterie fixă, pe Calea Victoriei, în Bucureşti, în care investim 25.000 de euro. Sper să o deschidem într-o lună. Vom mai avea, de asemenea, o unitate şi în Mercato Comunale (concept din zona Polizu din Bucureşti, care reuneşte producători locali, rulote cu mâncare, beri artizanale şi spaţii de coworking – n.red.), unde vom fi prezenţi pe toată durata verii cu un stand.”

    E adevărat că vara mai mult migrează de la un eveniment la altul – fie el festival, nuntă, botez sau aniversare –, dar pofta nu ţine cont de sezon. De aceea, pentru unii e viciu, pentru alţii e delectare. Spuneţi-i cum vreţi, dar savuraţi-o cu plăcere!

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În Romånia sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma  www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Hipy Bio – producţie de sucuri bio din cătină (Iaşi)
    Fondator: Adrian Fetcu
    Investiţie iniţială: 260.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 443.000 lei (96.000 de euro)
    Distribuţie: magazine Carrefour din România

    Kinderina – producţie de jucării croşetate (Cluj-Napoca)
    Fondator: Viorina Anuţă
    Investiţie iniţială: 8.500 de euro
    Cifră de afaceri estimată în 2019: 15.000 de euro
    Distribuţie: online

    Bălăngănel – producţie de hamace (Târgu-Mureş)
    Fondatori: Alexandru şi Angela Pitea
    Investiţie iniţială: 6.000 de lei (1.300 de euro)
    Cifră de afaceri în 2018: 160.000 de lei (35.000 de euro)
    Distribuţie: online, magazine (Alba Iulia, Bucureşti, Cluj-Napoca), festivaluri (FânFest – Roşia Montană, Awake Festival – Mureş, Vibe Festival – Mureş)

    Lada de zestre – atelier de broderie (Fundata, judeţul Braşov)
    Fondator: Severina Puiu
    Cifră de afaceri în 2018: 30.000 de euro
    Distribuţie: pensiuni, hoteluri, restaurante

    Evo Glamping – producţie de corturi pentru camping (Siliştea Snagovului – lângă Bucureşti)
    Fondatori: Cristina şi Florin Georgescu
    Investiţie iniţială: 10.000 de euro
    Cifra de afaceri în 2018: 91.000 de lei (20.000 de euro)
    Distribuţie: operatori de turism

  • Situatie de neconceput pentru români. Doi premieri, pe bicicletă, într-o întâlnire oficială

    O întâlnire bilaterală pe biciclete. Premierul Olandei Mark Rutte l-a primit marţi pe omologul său din letonia, Arturs Krišjānis, pentru o întâlnire oficială.

    Cei doi au avut puţin timp pentru o plimbare pe biciclete prin oraş.

    Se întâmplă la Haga, unul dintre oraşele olandeze construite cu gândul la cetăţeni, şi nu la maşini.

    Premierul olandez a fost de altfel fotografia în mai multe rânduri pe bicicletă, în diverse ipostaze.

  • Situatie de neconceput pentru români. Doi premieri, pe bicicletă, într-o întâlnire oficială

    O întâlnire bilaterală pe biciclete. Premierul Olandei Mark Rutte l-a primit marţi pe omologul său din letonia, Arturs Krišjānis, pentru o întâlnire oficială.

    Cei doi au avut puţin timp pentru o plimbare pe biciclete prin oraş.

    Se întâmplă la Haga, unul dintre oraşele olandeze construite cu gândul la cetăţeni, şi nu la maşini.

    Premierul olandez a fost de altfel fotografia în mai multe rânduri pe bicicletă, în diverse ipostaze.

  • 450 de români fac biciclete pentru gigantul francez Decathlon. Acestea ajung în toată Europa

    Gigantul francez Decathlon, prezent pe circa 50 de pieţe de la nivel mondial, produce biciclete în două fabrici din România. Sport Mechanical Workshop din Timişoara şi Nextcity din Reşita sunt cele două firme partenere ale retailerului de echipamente sportive.
     
    „Suntem mândri că în România producem peste 60% din cantităţile a 20 de modele comercializate în întreaga Europă. Ne desfăşurăm activitatea în acest mo­ment în două unităţi: Sport Mechanical Workshop în Timişoara, alături de peste 170 de angajaţi şi Nextcity în Reşita, alături de peste 260 de angajaţi“, potrivit Decathlon. Fabrica de biciclete VeloCity Reşiţa din judeţul Caraş-Severin a asamblat în perioada 2008-2018 (cele mai recente date ale ZF) 3 milioane de biciclete pentru retailerul francez de echipamente sportive Decathlon. Acesta este de altfel singurul client al fabricii.
     

  • Povestea antreprenorului care a inventat produsele folosite astăzi de milioane de şoferi

    John Boyd Dunlop s-a născut pe 5 februarie 1840 în Scoţia, la o fermă din Dreghorn, North Ayrshire. În 1867 s-a mutat în Irlanda, pentru a studia medicina veterinară în cadrul Universităţii din Edinburgh, meserie pe care o practica deja de acasă de peste zece ani. În 1871 s-a căsătorit cu Margaret Stevenson şi au avut împreună un fiu şi o fiică. Pentru o perioadă, a condus o clinică veterinară în localitatea Downpatrick alături de fratele său, James Dunlop.

    În octombrie 1887, folosindu-şi cunoştinţele în lucrul cu cauciucul, John Dunlop a inventat în curtea casei o anvelopă pneumatică pentru tricicleta fiului, care a funcţionat mai bine decât se aşteptase. Ulterior, a îmbunătăţit calitatea acestora şi a fabricat o serie de anvelope mai mari, pentru biciclete. Pe 7 decembrie 1888 Dunlop a obţinut un brevet pentru invenţia sa. Nu ştia însă că un alt scoţian, Robert William Thomson, pantentase deja o anvelopă pneumatică în 1846. Ciclistul Willie Hume a fost primul client al antreprenorului şi cel care a demonstrat calităţile roţilor Dunlop în 1889, când a câştigat şapte curse de biciclete din Irlanda iar mai apoi în Anglia cu o bicicletă dotată cu noile anvelope. Printre cei învinşi în cursă se afla şi fiul preşedintelui Asociaţiei Cicliştilor Irlandezi, Harvey Du Cros, care a întrezărit oportunitatea de a porni un business de succes şi s-a asociat cu Dunlop, punând bazele companiei Pneumatic Tyre and Booth’s Cycle Agency.

    Antreprenorul a fost de acord să îi vândă drepturile asupra invenţiei sale lui Du Cros pentru o sumă de bani nu foarte importantă şi o mică parte din acţiuni.
    La doi ani distanţă însă, Dunlop a fost informat oficial că patentul era invalid deoarece William Thomson patentase deja anvelopa pneumatică în 1846 în Franţa, iar în 1847, în Statele Unite. În 1895 Dunlop s-a retras din companie.

    Un an mai târziu, Du Cros a vândut întregul business omului de afaceri britanic Terah Hooley pentru 3 milioane de lire sterline. Hooley a reorganizat compania şi a vândut-o pentru 5 milioane de lire sterline. Du Cros a rămas însă la conducerea acesteia până la moartea sa. Producţia de anvelope Dunlop pentru automobile a început abia după 1900, când inventatorul era deja retras, iar în 1910 au fost create primele anvelope pentru aeronave.

    Încă din copilărie, Dunlop a aflat că se născuse prematur, cu două luni înainte de termen, aşa că s-a autosugestionat de-a lungul anilor că are o stare de sănătate precară şi a acţionat în consecinţă. Cu toate acestea, nu a avut nicio problemă de sănătate până la vârsta de 81 de ani, când a contactat o răceală şi a murit pe neaşteptate, în Dublin, pe 23 octombrie 1921. Un bulevard din oraşul Campinas din sudul Braziliei a fost numit după el; fabrica de anvelope Dunlop avusese acolo sediul în 1953. În 2005, antreprenorul a fost inclus în Automotive Hall of Fame.

    În 1985 compania a fost fragmentată, dar sub brandul Dunlop s-au produs în continuare anvelope şi alte piese pentru producţia auto, aerospaţială, industrială şi sportivă din întreaga lume. În prezent brandul Dunlop este deţinut majoritar de Goodyear, companie cu venituri anuale de peste 5,3 miliarde de dolari.

  • Primeşti bani, lună de lună, ca să mergi cu bicicleta la serviciu! În ce oraş se oferă suma şi în ce condiţii

    Oraşul italian Bari va oferi 25 de euro pe lună celor dispuşi să treacă de la maşină la bicicletă. Mai mult, doritorii vor primi şi vouchere pentru a cumpăra biciclete noi sau second-hand.
     
    “Dacă pedalezi, nu o să câştigi doar sănătate”, a declarat primarul Antonio DeCaro.
     
    Bari este primul oraş italian în care acest proiect va fi derulat. Autorităţile au alocat 545.000 de euro pentru primele patru luni.
     
    Scopul nu este doar de a reduce traficul, ci şi de a proteja mediul înconjurător. Antonio DeCaro speră că numărul cicliştilor se va dubla, scriu cei de la Cycling Today.
     
    În medie, autorităţile ar urma să plătească 20 de eurocenţi pe kilometru.
     
    Cei care nu deţin o bicicletă vor primi vouchere de 150 de euro pentru o bicicletă standard nouă, 100 de euro pentru una second-hand şi 250 de euro pentru o bicicletă electrică.

  • Ţara din UE care are mai multe biciclete decât populaţie şi îşi plăteşte cetăţenii ca să pedaleze

    Dar autorităţile consideră că tot nu sunt suficienţi biciclişti pe străzi, de aceea vrea să-i plătească pe oameni să pedaleze mai mult, scrie CNN.
     
    Guvernul olandez a anunţat recent că va investi 345 de milioane de euro în infrastructură pentru biciclişti, pentru a convinge încă 200.000 de cetăţeni să meargă cu bicicleta la serviciu sau la plimbare.
     
    Banii vor fi folosiţi pentru amenajarea a cinsprezece “autostrăzi” noi doar pentru biciclişti, a unor spaţii de parcare cu o capacitate de 25.000 de bicilete, precum şi crearea de facilităţi pentru păstarera acestor mijloace de locomoţie, a anunţat Ministerul pentru Infrastructură şi Managementul Apei.
     
    Olanda este una dintre ţările lumii în care bicicleta este folosită foarte des şi înlocuieşte cu succes maşinile sau mijloacele de transport în comun. În 2016, mai mult de un sfert dintre călătoriile olandezilor au fost făcute cu bicicleta, dar doar un sfert dintre acestea au fost în interes de serviciu. Restul au fost călătorii de plăcere, spre şcoală sau pentru cumpărături.
     
    Potrivit lui Stientje van Veldhoven, secretar de stat în minister, mai mult de jumătate dintre olandezi locuiesc la cel mult 15 km depărate de locul de muncă, distanţă care ar putea fi foarte uşor străbătută cu bicicleta. Iar pentru a-i convinge să meargă a muncă cu bicicleta, olandezii sunt plătiţi.

    În prezent, Olanda îi răsplăteşte pe cei care folosec bicicleta cu scutiri de taxe de 0,22 euro pentru fiecare kilometru parcurs. Însă nu este suficient şi nu sunt mulţi angajatori care sprijină acest program. Dar este unul dintre dezideratele Guverului, să convigă tot mai multe companii să intre într-o schemă de recompense pentru cei care decid să vină cu bicicleta la muncă.
    În Olanda sunt deja 11 angajatori care oferă astfel de recompense, ca de exemplu bani pentru achiziţionarea bicicletelor. Guvernul propune companiilor şi alte facilităţi pe care le-ar putea oferi angajaţilor biciclişti, cum ar fi posibilitatea de a face duş la birou.
    Olandezii nu au fost dintotdeauna iubitori de biciclete. “În anii ’60-’70 multe oraşe olandeze făceau tot mai mult loc maşinilor, iar pedalatul era foarte rar întâlnit. Abia în anii ’80-“90, olandezii au început să acorde o importanţă mai mare bicicletelor sau mersului pe jos”, spune Meredith Glaser, cercetător la Insitutul pentru Ciclism Urban din Amsterdam, scrie incont.ro

  • Povestea celor doi cehi care au creat una dintre cele mai profitabile companii din industria auto

    Václav Laurin s-a născut pe 27 septembrie 1865 într-un sat din apropierea localităţii Turnov, din Cehia. Provenit dintr-o familie modestă, Laurin şi-a demonstrat aptitudinile meşteşugăreşti de la o vârstă fragedă. Părinţii lui i-au permis să facă ucenicie ca mecanic şi, după ce a urmat pregătirea profesională, şi-a continuat educaţia. În 1893 a plecat la Dresda, unde a învăţat modul de funcţionare a motoarelor cu aburi, apoi s-a întors la Turnov şi a început să lucreze în producţia de biciclete cu Josef Kraus. Când s-a încheiat parteneriatul cu acesta, Laurin s-a stabilit în Mlada Boleslav, unde avea să îl cunoască pe Václav Klement, partenerul său de business.

    Václav Klement s-a născut pe 16 octombrie 1868 în Velvary, Cehia. Antreprenorul a avut o copilărie grea – la o vârstă fragedă, mama sa a murit, iar tatăl său s-a recăsătorit, el fiind crescut de mama vitregă. La 14 ani Klement a început să îşi ia diverse joburi în paralel cu şcoala, însă a rămas un elev silitor. După terminarea studiilor a lucrat ca librar în oraşele Slaný şi Praga, apoi s-a mutat în Mladá Boleslav, unde s-a angajat, de asemenea, la o librărie. Când proprietarul acesteia a murit, Klement a cumpărat librăria. Totuşi, businessul nu a prosperat, aşa că el a fost nevoit să o vândă pentru a-şi plăti datoriile.

    Istoria fondării companiei Laurin & Klement Company, devenită ulterior Škoda Auto, a început în ziua în care Klement a cumpărat o bicicletă fabricată de compania nemţească Seidel & Naumann. Când a descoperit o problemă la aceasta, antreprenorul le-a trimis o scrisoare în limba cehă reprezentanţilor companiei, cerând să fie reparată. Aceştia i-au răspuns că ar fi dat curs solicitării sale doar dacă ar fi primit cererea într-o limbă „inteligibilă“. Indignat de răspunsul lor, Klement a decis să repare bicicleta cu ajutorul lui Václav Laurin, pe care îl cunoscuse în Mladá Boleslav, unde locuiau.
    Pasionaţi de ciclism, cei doi au decis să deschidă propria fabrică de biciclete, pe care au fondat-o pe 18 decembrie 1895. Bicicletele purtau semnătura designului lor şi se numeau Slavia. Compania a avut succes şi antreprenorii au ajuns rapid de la 12 angajaţi la 40. În 1899 au decis să producă motociclete, care au fost primite bine nu doar de clienţii din Cehia, ci şi de peste graniţe.

    În 1902, motocicletele Laurin & Klement Co. au fost conduse în celebra cursă de 1.430 de kilometri dintre Paris şi Viena, fiind singura marcă care nu a suferit defecţiuni pe durata drumului, timp de 31 de ore. Motocicletele au avut atât de mult succes încât cei doi fondatori au decis să stopeze producţia de biciclete şi să îşi canalizeze eforturile doar producţia acestora. În 1903 compania avea deja 200 de angajaţi şi producea circa 2.000 de motociclete anual. Doi ani mai târziu, compania a început producţia de maşini iar în 1907 s-a listat la bursă; producţia de motociclete a fost oprită.
    Pe 27 iunie 1925, Laurin & Klement Company s-a alăturat Pilsner Škoda Concern şi numele fabricii a fost schimbat în Laurin & Klement – Škoda, mai târziu păstrând doar numele de Škoda. Laurin a fost numit în funcţia de director tehnic, pe care a păstrat-o până la moartea sa, pe 13 august 1930. Václav Klement a murit opt ani mai târziu, pe 10 august 1938. În 1946, compania a fost naţionalizată, însă în 1991 a început procesul de privatizare, aceasta devenind subsidiară a grupului Volkswagen.

    În 2017, Škoda a produs peste 1,2 milioane de unităţi, vândute în circa 100 de ţări, având venituri de peste 16,5 miliarde de euro şi un număr de aproximativ 33.000 de angajaţi. Tot anul trecut, marja de profit a Škoda a fost a doua din cadrul grupului Volkswagen (1,6 miliarde de euro profit), după cea a Porsche.