Tag: bauturi

  • Fiecare român a alocat doar 2 lei pe lună pentru educaţie, dar a lăsat 10 lei în cafenele şi restaurante

    Educaţia este ultima pe lista de priorităţi a românilor, care au alocat acestui domeniu doar 0,2% din totalul cheltuielilor lunare de consum, în vreme ce mai mult de o treime s-au îndreptat către produse agroalimentare şi băuturi nealcoolice, după cum arată un studiu al Institutului Naţional de Statistică (INS) privind nivelul de trai.

    Datele sunt aferente tri­mes­trului al treilea din 2015, respectiv lunilor iulie-septembrie.

    La un nivel mediu al cheltu­ielilor de consum pe gospodărie de 2.351 de lei, înseamnă că într-o gospodărie s-au alocat aproape 5 lei lunar pentru educaţie, media pe cap de locuitor fiind de nici 2 lei, în contextul în care o gospodărie numără 2,6 locuitori, iar cheltuiala medie per capita este de 886 de lei.

    În schimb, românii au cheltuit mai mulţi bani pentru ieşirile în oraş, acelaşi studiu arătând că un român a alocat, în medie, aproape 10 lei pentru distracţie şi viaţă socială, bani direcţionaţi către hoteluri, cafenele şi restaurante, adică un procent de 1,1% din totalul cheltuielilor lunare de consum. Pentru cultură şi recreere au revenit 5,9%, ceea ce înseamnă aproximativ 52 de lei pe cap de locuitor pe lună.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Preţul unui coş cu 50 de produse nonalimentare şi băuturi alcoolice s-a redus în medie cu 3%

    Un coş cu 50 de băuturi alcoolice şi produse nonalimentare precum săpun sau detergent a ajuns ieri, la trei zile după reducerea TVA de la 24% la 20%, să coste 932 de lei, cu peste 3% mai puţin faţă de finalul lunii decembrie, arată indexul ZF, care a luat în calcul preţurile afişate în magazinul online Cora Drive.

    ZF a luat în considerare mai multe produse precum şampon, săpun, detergent, bere, băuturi spirtoase, vin, şerveţele, hârtie igienică, ţigări sau tigăi, toate beneficiind de TVA mai mic cu patru puncte procentuale de la 1 ianuarie 2016. În plus, ZF a făcut o cercetare simplă cu mijloace jurnalistice şi are la bază doar informaţii disponibile pe site-ul magazinelui Cora care vinde şi online. Indexul nu ia în considerare promo­ţi­ile sau fluctuaţiile de preţ pentru anumite produse.

    De asemenea, indexul cu­prinde o mică parte din produse, în condiţiile în care într-un hipermarket pot exista chiar şi 60.000 de produse, atât alimentare, cât şi nonalimentare.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Carrefour deschide cel de-al doilea supermarket din Oradea

    Carrefour deschide joi, 10 decembrie 2015, un nou supermarket în Oradea, astfel numărul total de magazine de acest fel ajunge la 105, potrivit comunicatului dat publicităţii de către companie.

    Noul supermarket, Market Strada Cazaban, se află pe strada Cazaban şi are o suprafaţă de 600 m² unde vor lucra 26 de angajaţi. Modelul comercial se axează pe o gamă de aproximativ 9.500 de produse, iar oferta include peste 1000 de articole Carrefour cu minimum 20% mai ieftine ca mărcile naţionale, potrivit reprezentaţilor companiei.

    Magazinul propune o gama de produse din segmentele snaking, bacanie, produse vrac bracanie şi congelate, bauturi racoritoare şi vitrină caldă, dar şi articole pentru casa, şi electrocasnice mici.  

  • Alexandrion Grup România lansează proiectul “Serile Brâncoveanu”, la Muzeul de Artă din Ploieşti

    Primul astfel de eveniment a fost organizat la Ploieşti, în incinta Muzeului de Artă, clădire înscrisă pe lista monumentelor istorice ce poartă amprenta arhitecţilor români şi străini din ultimul sfert al secolului al XIX-lea. Evenimentele ce vor urma şi în alte oraşe ale ţării vor fi organizate, de asemenea, în clădiri reprezentative pentru cultura şi istoria României – muzee de artă, palate, conace, vechi case boiereşti.

    “Nu întâmplător am pornit acest proiect la Ploieşti, în judeţul Prahova, locul pe care îl numim cu drag <acasă> pentru că aici, în Prahova, mai exact, în comuna Bucov, se află Distileriile Alexandrion, locul în care iau naştere produsele noastre. Suntem, deci, legaţi într-un mod aparte de acest judeţ şi ne-am bucurat să fim alături de partenerii noştri în această seară specială”, a declarat Nawaf Salameh, fondatorul şi preşedintele Alexandrion Grup România.

    Peste 100 de persoane au participat la eveniment, iar invitatul special al serii a fost George Georgakopoulos, preşedintele executiv al Bancpost, care a vorbit invitaţilor despre rolul sistemului bancar în susţinerea activă a economiei româneşti. Seara a fost completată de un moment artistic asigurat de sopranele Irina Baianţ şi Oana Andra, soliste la Opera Română, acompaniate de profesorul Alexandru Petrovici şi s-a încheiat cu o degustare a vinarsului Brâncoveanu, susţinut de Liviu Grigorică brand ambassador Brâncoveanu.

    Înfiinţat în anul 1994, Alexandrion Grup a creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional. Portofoliul de produse al Alexandrion Grup cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piaţă, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* şi 7*, Cava D’Oro, Vodka Alexander şi Vodka Kreskova, vinarsul Brâncoveanu XO, VS şi VSOP.

  • O nouă tendinţă, băuturile răcoritoare artizanale

    După pâinea şi berea artizanală, răcoritoarele devin noua redută de cucerit de către cei care preferă să-şi prepare singuri mâncarea ori băuturile. Această tendinţă este foarte vizibilă în SUA, unde au apărut deja mărci de răcoritoare artizanale, scrie Washington Post.

    Chiar dacă nu există o definiţie clară a acestor băuturi, elementele comune prin care se disting, susţin cei cărora le place să le consume, sunt evitarea siropului de glucoză-fructoză în prepararea lor, folosirea conservanţilor în cantităţi reduse sau deloc şi aromele naturale, eventual unele mai puţin obişnuite.

    Unii istorici afirmă însă că noua tendinţă reprezintă, de fapt, o întoarcere la o stare de fapt de la finalul secolului XIX şi începutul secolului XX, când majoritatea oraşelor din SUA se puteau lăuda cu propria lor răcoritoare.

    Sucurile artizanale sunt disponibile la sticlă, la fel ca răcoritoarele acidulate obişnuite, sau sunt servite la pahar de la dozatoare instalate în localuri, alături de anumite preparate culinare. Printre aromele folosite se regăsesc brusturele, anasonul, perele, smochinele, mango, fructul pasiunii, enibaharul sau cola cu cireşe negre. Vara nu lipsesc băuturile din pepene, în timp ce pe timpul iernii citricele sunt un ingredient important în meniul de răcoritoare. Pentru cei care caută gusturi mai neobişnuite se găsesc şi răcoritoare artizanale cu aromă de aripioare picante sau de sirop de arţar cu bacon.

  • Românul care conduce un business de 5 miliarde de euro şi 27.000 de angajaţi în Rusia, Ucraina şi CIS

    La începutul lunii august, Silviu Popovici a devenit expatul român cu cel mai mare business în administrare: este director general al Pepsico pentru Rusia, Ucraina şi CIS, adică pentru 12 pieţe unde grupul are 36 de fabrici, 27.000 de angajaţi şi peste 300 de milioane de consumatori.

    În dimineaţa zilei când a fost promovat, pe 1 august 2015, Silviu Popovici nu şi-a făcut nodul la cravată pentru a se prezenta la birou în noua sa funcţie, care este una dintre cele mai importante poziţii de la vârful Pepsico (Rusia fiind a doua piaţă ca business după Statele Unite pentru producătorul de băuturi).

    La ora 5.00, era într-un feribot care îl ducea, alături de alţi 238 de participanţi, către linia de start a unuia dintre cele mai grele triatloane din lume, Isklar Norseman Xtreme Triathlon. „În aceeaşi zi în care am fost promovat am participat la cel mai dificil triatlon din lume, Norseman. Am terminat cei 1,9 km înot, 180 km ciclism cu 3.000 m urcare şi cei 42 km alergat cu 1.500 m urcare pe locul 45 din 239 în 12 ore şi 38 minute“, rezumă Silviu Popovici performanţa care l-a bucurat pe 1 august cel puţin la fel de mult ca promovarea într-o poziţie cheie în cadrul Pepsico.

    „Până la mine, numai un singur român mai terminase această competiţie“, precizează managerul – celălalt român finalist al Norseman, Cristian Boştină (director de vânzări în cadrul SICK), a fost şi în acest an pe lista de participanţi şi finalişti ai competiţiei, şi a povestit anul trecut pe blogul său de ce Norseman este un triatlon nu greu, ci „dus cu pluta“: „Cursa asta nebună începe cu saltul în apa de 15 grade de pe un ferry în mijlocul unui fiord, unde adâncimea este de 400 de metri, urmează un traseu de bicicletă care te urcă în primii 40 de kilometri de la cota 0 la 2.100 metri altitudine şi apoi mai are încă trei urcări de-ţi sare inima doar când le vezi pe hartă, iar la final urmează maratonul care urcă de la 300 de metri la 1.880“.

    Silviu Popovici s-a întors la birou după Norseman simţind că „poate face orice“. Noul său job presupune coordonarea a 12 pieţe, unde locuiesc şi consumă peste 300 de milioane de oameni şi unde Pepsico are 27.000 de angajaţi şi 36 de fabrici.

    Pe cele mai mari două pieţe pe care le are în coordonare, Rusia şi Ucraina, Pepsico este lider de piaţă în segmentul său, iar CIS este o regiune în curs de dezvoltare unde toţi marii producători luptă pentru podium. În Rusia, Pepsico a avut anul trecut afaceri de 4,9 miliarde de dolari (cu o cotă de piaţă de 40% din piaţa de băuturi răcoritoare, fiind urmat de Coca‑Cola cu 24,1% cotă de piaţă, conform Euromonitor). În Ucraina, Pepsico este tot lider de piaţă, la fel cum este şi în unele dintre statele CIS, pentru care Pepsico nu publică cifra de afaceri, dar despre care Silviu Popovici spune că „sunt mult peste cea din Rusia“ (de aproape 5 miliarde de dolari).

    Ascensiunea lui Silviu Popovici, a cărui carieră a început ca profesor de fizică într-un sat din Suceava, ţine şi de CV-ul său şi de modul cum a evoluat şi a învăţat pieţele de la est din România. Experienţa sa rusească a început în 1998, când a preluat un post de director de vânzări la Coca‑Cola Molino, un îmbuteliator al mărcii din Novosibirsk (în Siberia), şi a continuat cu alte funcţii de conducere până la preluarea poziţiei de country operations manager al Coca‑Cola în Rusia în 2002. Din 2004, Silviu Popovici a preluat conducerea Coca‑Cola în Ucraina (un business de 150 de milioane de dolari cu 2.000 de angajaţi),  iar în 2006 s-a întors în Rusia la conducerea WIMM-BILL-DANN, un business local de băuturi şi produse alimentare în valoare de 600 de milioane de dolari.

    În 2008, când l-am cunoscut într‑un restaurant din Moscova, Silviu Popovici povestea că a părăsit fără regrete sistemul Coca‑Cola deoarece piaţa rusească este foarte diferită de pieţele occidentale, iar un producător ca WIMM-BILL-DANN, dispus să ofere consumatorilor exact produsele de care au nevoie (piureuri de fructe în loc de sucuri acidulate sau băuturi pe bază de iaurt gras) îi oferă oportunitatea de a face mult mai multe lucruri ca director general. În 2011, când Pepsico a achiziţionat WIMM-BILL-DANN, într-o tranzacţie de 3,8 miliarde de dolari, Silviu Popovici a fost cea mai bună opţiune pentru a conduce noua entitate.

    Succesul adus în portofoliul Pepsico de produsele WIMM-BILL-DANN, dar şi de cele ale Sandora (companie lider pe piaţa băuturilor din Ucraina, cumpărată de Pepsico în 2006) a făcut Pepsico lider de piaţă în Rusia şi Ucraina, pieţe pe care Popovici le cunoaşte şi în care s-a dezvoltat din punct de vedere professional.

  • ​Cine este managerul care vinde cel mai mult whiskey în România

    Managerul cipriot Constandinos Efthymiou este, de la începutul anului 2015, director regional pentru Europa Centrală şi de Est al PPD, unul dintre cei mai mari distribuitori de băuturi spirtoase de pe piaţa locală. Compania pe care o conduce a înregistrat pe piaţa locală venituri de peste 30 de milioane de lei, în creştere cu 9,5% faţă de anul trecut, şi mizează în continuare pe apetitul pentru băuturi premium al românilor, în contextul unei pieţe în declin.

    Consumatorii români se orientează, din ce în ce mai mult, de la băuturile tradiţionale spre cele internaţionale. Creşte preferinţa consumatorilor pentru vodcă, rom şi gin, nevoile lor încep să evolueze spre băuturi mai sofisticate şi spre branduri premium, precum single-malt-uri, sunt mai receptivi la ritualuri de consum, precum consumul de cocktailuri, răspândit în toată lumea“, observă Constandinos Efthymiou, director regional în zona Centrală şi de Est al importatorului şi distribuitorului de băuturi spirtoase cipriot Photos Photiades Distributors.

    Compania pe care o conduce este distribuitorul exclusiv al produselor din portofoliul Diageo, liderul pieţei mondiale de băuturi spirtoase, şi a înregistrat anul trecut pe piaţa locală o cifră de afaceri  de 147 milioane de lei (circa 33,2 milioane de euro), în creştere cu 9,5% faţă de anul trecut, când veniturile înregistrate de companie erau de 133,7 milioane de lei, cu un profit net de 4,3 milioane de lei (circa 1,6 milioane de euro), de asemenea în creştere faţă de valoarea de 6,2 milioane de lei (1,39 mil. euro) la care se plasa în 2009. 

    Observaţiile lui Efthymiou vin după doar câteva luni de activitate pe piaţa locală, România intrând în responsabilitatea sa la începutul lui 2015. Experienţa lui Efthymiou cu românii este însă mai îndelungată şi se leagă chiar de începuturile carierei sale. În 2007, după ce a absolvit studiile în Regatul Unit, a început să lucreze în cadrul Băncii Transilvania, odată cu deschiderea subsidiarei din Cipru a acesteia. „A fost o experienţă fantastică ce mi-a adus primul contact cu România şi cu românii. Este cu siguranţă unul dintre motivele pentru care am acceptat să fiu promovat ulterior într-o funcţie care să îmi permită să petrec atât de mult timp în România“, îşi aminteşte Efthymiou.

    În 2008, a început să lucreze pentru PPD Cipru ca manager de operaţiuni al acesteia şi, câteva luni mai târziu, a devenit responsabil pentru lansarea operaţiunilor din Croaţia ale companiei. A lucrat vreme de doi ani ca manager de operaţiuni pe piaţa croată, de unde a fost promovat în funcţia de director general. În 2012, PPD a pus bazele unui nou birou în apropierea Sloveniei, de activităţile căruia a devenit de asemenea responsabil, iar la începutul anului 2015 a fost promovat în funcţia de director regional al companiei pentru Europa Centrală şi de Est, prin care au intrat în responsabilitatea sa şi operaţiunile de pe piaţa locală ale PPD. „Sunt încântat de oportunitatea de a lucra în România şi de a fi expus unei culturi cu care am avut o experienţă pozitivă în cadrul primului meu job“, descrie managerul experienţa cu România, care, de la noua funcţie, a devenit şi locul în care trăieşte.

    Compania pe care o conduce face parte dintr-o piaţă locală a băuturilor spirtoase estimată la un volum de 109,2 milioane de litri, în scădere cu 4,1% faţă de anul trecut şi dominată de băuturi produse la nivel local, doar 7,8 milioane de litri din aceasta aparţinând segmentului băuturilor spirtoase importate, potrivit informaţiilor transmise de compania de cercetare axată pe piaţa băuturilor alcoolice IWSR. În total, valoarea de retail a băuturilor spirtoase în România a ajuns la circa 8,5 milioane de dolari, în scădere cu 0,4% faţă de 2013.

  • Energizantul românesc care se vinde mai bine decât Red Bull şi Burn

    Piaţa băuturilor energizante, estimată la 220-250 mil. lei, a avut o explozie în consum în perioada 2005-2010, însă odată cu instalarea crizei consumul a început să se reducă, iar românii s-au îndreptat către produse mai ieftine. Red Bull costă de trei ori mai mult decât Rienergy.

    Citiţi mai multe despre energizantul care lasă în urmă Red Bull şi Burn

     

  • Energizantul românesc care se vinde mai bine decât Red Bull şi Burn

    Piaţa băuturilor energizante, estimată la 220-250 mil. lei, a avut o explozie în consum în perioada 2005-2010, însă odată cu instalarea crizei consumul a început să se reducă, iar românii s-au îndreptat către produse mai ieftine. Red Bull costă de trei ori mai mult decât Rienergy.

    Citiţi mai multe despre energizantul care lasă în urmă Red Bull şi Burn

     

  • Recomandările medicilor pentru zilele caniculare

    Hidratarea este esenţială în zilele caniculare, când este indicat consumul de apă, sucuri naturale şi iaurturi, în timp ce băuturile cu cofeină şi cele alcoolice, inclusiv berea – care răcoreşte pe moment, apoi moleşeşte -, sunt nerecomandate, avertizează managerul SABI, Alis Grasu.

    SFATURILE ŞEFULUI SERVICIULUI DE AMBULANŢĂ BUCUREŞTI