BusinessMagazin

Tag: atelier

  • Idei de afaceri: croitoraşul electronic (GALERIE FOTO)

    Compania Bombsheller, lansată de un programator din Seattle, Pablos Holman, oferă pentru moment posibilitatea comandării unor colanţi personalizaţi, plănuind însă să se extindă şi cu alte articole vestimentare.

    Clienţii din toată lumea intră pe un site unde introduc propriul model pentru colanţi şi măsurile lor, după care un computer tipăreşte modelul, iar produsul final este realizat de cusătorese mult mai bine plătite decât lucrătoarele din fabricile din Bangladesh, după cum susţine întreprinzătorul, care s-a hotărât deja să deschidă un al doilea atelier computerizat, de data aceasta în Marea Britanie.

    “Ciclul sezoanelor de modă este prea lung şi limitează creativitatea – durează luni de zile de la concept la produs. În acelaşi timp, costurile de producţie sunt orientate spre producţia pe scară mare – trebuie să faci mii de articole dintr-o serie, într-un număr limitat de măsuri aproximative: mică, medie, mare”, a explicat Pablos Holman, citat de The Independent. “Tehnologia poate schimba însă industria, în aşa fel încât să devină la fel de profitabil să produci o singură bucată sau 1.000 de bucăţi dintr-un articol. Putem reduce şi efectul negativ asupra mediului, generat de transportul materialelor pe distanţe mari”, susţine Holman.

    Ideea a fost bine primită de analiştii industriei, care au punctat pe de o parte faptul că tehnologia digitală contribuie la democratizarea procesului de personalizare a vestimentaţiei, până acum rezervat numai clienţilor cu venituri mari, iar pe de altă parte faptul că aşa se creează premisele procesului de “reshoring” – repatrierea producţiei spre Occident de la China sau alte ţări din Asia preferate acum de marile branduri pentru externalizarea producţiei, ca urmare a costurilor foarte reduse de acolo ale mâinii de lucru.

  • Antreprenorul care în loc să importe utilaje preferă să le facă el

    CONTEXTUL: În 1999, producătorul de pavele, borduri şi rigole Symmetrica a inaugurat o fabrică la Vereşti, în judeţul Suceava, pentru care a importat o linie de producţie din Danemarca. Compania a fost înfiinţată în 1994 de doi antreprenori români, Florentina-Mihaela Stanciu şi Florin-Cristinel Stanciu.

    DECIZIA: Întrucât pe lângă costurile de achiziţie a liniei de producţie s-au dovedit a fi importante şi cheltuielile de service, „ne-am gândit că singura soluţie pentru a scădea costurile este să asigurăm service-ul intern„, declară Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica. Pornind de la această idee a fost înfiinţat un atelier pentru producţia de componente, iar ulterior compania a putut să realizeze integral liniile de producţie.

    EFECTELE: „Producerea internă a liniilor de fabricaţie ne-a permis să ne dezvoltăm mai rapid şi cu costuri mai mici„, spune Bobu. Concret, investiţia iniţială într-o fabrică este mai mică cu 30%, la care se adaugă şi reducerea de costuri pentru transport şi service. Or din 2010 compania s-a dezvoltat rapid, inaugurând încă patru fabrici, ajungând în 2013 la o cotă de piaţă de 24% şi 235 de angajaţi. Symmetrica a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 15,4 milioane de euro, faţă de 14 milioane de euro în 2013.

    VESTUL ŢĂRII ŞI SUDUL MOLDOVEI SUNT LOCURILE ÎN CARE SYMMETRICA PLĂNUIEŞTE SĂ-ŞI DESCHIDĂ ALTE UNITĂŢI DE PRODUCŢIE, ESTIMÂND CĂ ACOPERĂ, PRIN CELE CINCI FABRICI PE CARE LE ARE ÎN PREZENT, 80% DIN SUPRAFAŢA ŢĂRII. Mai mult, „studiem posibilitatea măririi capacităţii în zonele în care există potenţial„, spune Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica, companie care deţine 24% din piaţa de profil. Reprezentantul companiei adăugă că în condiţiile unei pieţe „încă incerte este foarte dificil să facem estimări cu privire la evoluţia businessului din acest an„.

    Compania şi-a bugetat o cifră de afaceri similară rezultatelor de anul trecut – 15,4 milioane de euro, în creştere faţă de 2012 (14 milioane de euro) şi de peste două ori mai mult decât în 2010, când a înregistrat o cifră de afaceri de 7 milioane de euro. „Planurile Symmetrica pentru anul în curs vizează, în primul rând, menţinerea cotei de piaţă cel puţin la nivelul actual – 24%, dar şi îmbunătăţirea capacităţilor de producţie în vederea creşterii prezenţei la nivel teritorial„, declară reprezentantul companiei.

    Una peste alta, creşterea vânzărilor se leagă strâns de dezvoltarea capacităţilor de producţie. Compania, înfiinţată în 1994, a deschis prima unitate de producţie în 1999, la Vereşti (Suceava), iar din 2010 a inaugurat alte patru fabrici, la Podu Iloaiei (Iaşi), Bolintin Vale (Ilfov), Prejmer (Braşov) şi Sinterag (Bistriţa). Pentru punerea în aplicare a investiţiilor în fabricile inaugurate din 2010 încoace a cântărit greu faptul că Symmetrica îşi construieşte liniile de producţie, ceea ce se traduce într-o economie de 30% faţă de bugetele care includ utilaje aduse din import.

    În 1999, când a fost inaugurată prima unitate de producţie, la Vereşti (Suceava), Symmetrica a importat o linie de producţie din Danemarca. „Ne-am dat însă seama că pe lângă achiziţia în sine există costuri destul de ridicate cu service-ul aferent„, explică Bobu. Pornind de la această idee, a fost înfiinţat un atelier intern unde a început producţia de componente pentru maşinile importate. „Aşa a luat naştere businessul cu liniile tehnologice. În timp am înţeles că putem chiar să construim o linie de producţie integral şi în acest fel să ne diminuăm investiţiile în unităţile de producţie„, spune reprezentantul Symmetrica.

  • Povestea clujencei care a creat partidul tinerilor din România şi apoi l-a desfiinţat. Câştigă 100.000 de euro pe an

    “Îmi aduc aminte că la prima mea întâlnire de negociere cu o firmă de construcţii am fost întrebată: «Când vine domnul director!?»”, descrie Diana Calfa o idee preconcepută întâlnită deseori în piaţa de construcţii, cu care se interesectează în activitate şi în care activează mai ales bărbaţi. “Importante sunt viziunea, curajul, determinarea, valoarea adăugată şi verticalitatea. Toate împreună îţi determină succesul în mediul de afaceri”, adaugă ea.

    Diana Calfa a avut în 2008 viziunea unui concept nou pe piaţa amenajărilor interioare din Cluj-Napoca. Morphoza – atelier de interioare îmbină, pe lângă soluţii de mobilare, utilaje, decorare şi o parte de servicii, de la consultanţă, concept şi proiectare până la management integral. Pariul a fost unul de succes pentru Calfa, iar compania pe care a înfiinţat-o a ajuns în 2013 la o cifră de afaceri de 800.000 de euro şi un profit de 100.000 de euro.

    Portofoliul companiei cuprinde peste 300 de proiecte rezidenţiale amenajate, alături de locaţii HoReCa şi clădiri de birouri.  Absolventă de sociologie şi ştiinţe politice, Calfa a fost pe rând voluntar în coordonarea unor programe pentru tineri, angajat şi antreprenor. În perioada 2000-2004 a înfiinţat un partid politic al tinerilor neimplicaţi anterior în politică – Uniunea pentru Reconstrucţia României. Resursele financiare şi umane insuficiente nu i-au permis însă să îşi pună în practică idealurile în politică şi a decis să pună capăt acestei activităţi.

    Şi-a început cariera de antreprenor cu două proiecte imobiliare construite împreună cu soţul ei, Dora Park şi Bella Park.  Ca antreprenor, nu are regrete, însă şi-ar fi dorit “să gândesc mai mult şi să acţionez mai mult fără graniţe: dacă în design şi dezvoltare mă inspir destul de mult din ceea ce se întâmplă la nivel internaţional, ca acţiune şi piaţă abordată am rămas concentrată pe zona apropiată Clujului”.

  • Cele mai valoroase produse de export din fiecare ţară

    Folosind datele din CIA Factbook, cei de la Business Insider au creat o hartă în care prezintă cele mai valoroase produse de export ale fiecărei ţări.

    Puţin surprinzător, o mare parte a statelor lumii au ca principal produs de export petrolul, în special Orientul Mijlociu şi Asia centrală. Europa este considerată atelierul lumii, unde cele mai multe maşini şi motoare sunt produse. America Latină apare pe hartă cu un mix de produse alimentare şi din petrol.

    Asia, pe de altă parte, este centrul de producţie al lumii, unde cele mai multe haine, produse din lemn şi semiconductoare sunt produse.

    Africa este extrem de bogată în resurse naturale, în special metale preţioase şi petrol. O mare parte a continentului are ca surse de venit diamantele şi aurul.

    În dreptul României sunt trecute metalele şi produsele din metal. Vecinii de la sud au ca principal produs de export produsele textile, iar Republica Moldova este notată cu exporturi predominant în domeniul alimentar.

    Ungaria este trecută pe lista ţărilor care exportă maşini şi motoare, iar Serbia fier şi oţel.

  • Două croitorese din fabrică şi-au făcut propria afacere: au început cu două maşini de cusut, iar acum vând de 250.000 de euro

    Mihaela Popa şi Liliana Nigai au hotărât în urmă cu 13 ani să transforme pasiunea pentru cusut într-un  atelier de confecţii pentru preşcolari. După ce au observat că în piaţă există o lipsă de căciuliţe pentru copii, au început să creeze modele practice într-o gamă variată de măsuri şi culori.

    La început, nu aveau niciun angajat şi lucrau cu două maşini de cusut de uz casnic pentru a produce circa 100 de căciuliţe pe lună distribuite magazinelor din Bucureşti. În 2011, brandul Piticot şi-a mutat fabrica în sectorul 3 al Capitalei, iar ulterior au deschis un atelier şi în judeţul Călăraşi.

    În prezent, au circa 30 de angajaţi care, în medie, produc 20.000 de căciuli pe lună pentru circa 200 de clienţi persoane juridice din întreaga ţară, dar şi pentru clienţii finali prin intermediul magazinului online al firmei.

    Nigai şi Popa sunt de părere că femeile din mediul de afaceri autohton se confruntă în continuare cu prejudecăţi, iar uneori “trebuie să muncească de două ori mai mult ca să arate că pot face acelaşi lucru ca şi un bărbat, poate chiar mai bine”.

    Compania a raportat afaceri de 250.000 de euro în 2012 şi un profit lunar de aproximativ o mie de euro.

  • A renunţat la cariera de avocat la 28 de ani ca să-şi urmeze pasiunea

    Intr-un apartament spaţios şi cu tavane înalte, găzduit de un bloc vechi în apropiere de parcul Cişmigiu, Maria Dermengiu şi-a amenajat atelierul. De altfel, apartamentul îi serveşte drept casă şi atelier. Încă de la intrare dai cu ochii de un tablou semnat de ea. Este una dintre puţinele opere semnate de ea pe care le are expuse în propria locuinţă. Celelalte stau cuminţi în atelier şi îşi aşteaptă proprietarii.

    Multe dintre tablouri sunt deja vândute şi urmează a fi doar ridicate. Pe pereţii apartamentului său sunt însă expuse operele altor artişti, pe care spune că le-a cumpărat pentru că în momentul când le-a văzut i-au spus ceva. „Unii oamenii cumpără artă pentru a face din asta un business. Alţii cumpără de dragul artei.” Ea face parte din cea de-a doua categorie.
    Maria Dermengiu provine dintr-o familie de diplomaţi şi avocaţi.

    A studiat la rândul ei Dreptul şi a profesat câţiva ani pentru ca, în 2010, când avea 28 de ani, să lase totul în urmă şi să devină pictoriţă. Acum aproape un an a găsit şi o modalitate de a transforma arta în business şi a început să îşi imprime elemente din propriile tablouri pe eşarfe, bluze şi mai nou pe rochii.

    „În momentul când am luat decizia de a deveni artist full time nu m-am gândit deloc la venituri. Astăzi, la aproape patru ani de la momentul acela, pot spune că mă întreţin din munca mea.” Cel mai scump tablou vândut de Maria Dermengiu a costat 800 de euro. Recunoaşte că din pictură este foarte greu să te întreţii, mai ales că vânzarea nu este constantă, iar ea realizează maximum 20 de tablouri pe an pentru că timpul şi-l împarte între familie, pictură şi mai nou businessul de artă imprimată.

    „Nu am ştiut întotdeauna că voi face asta. Pictam şi desenam când eram mică, însă când am crescut am urmat Facultatea de Drept.” După facultate, a absolvit cursuri postuniversitare cu specializarea Studii Europene, apoi a profesat pentru câţiva ani avocatura. A devenit mamă, de două ori, iar în 2010 a decis să pună punct carierei şi să o ia de la capăt. „Mi-amintesc că atunci am spus că eu vreau să învăţ să pictez. Momentul acela a fost o dramă pentru familia mea, însă eu le-am cerut timp să le pot demonstra şi mi-au oferit timp.” Astăzi, familia i-a acceptat decizia, ba mai mult, o susţine şi vine să îi vadă expoziţiile.

    La început s-a înscris la Şcoala de Artă (încă nu a absolvit-o), apoi a fost acceptată şi la University of Arts din Londra, însă a decis să rămână în ţară pentru familie. În ceea ce priveşte studiile sale în domeniu se declară autodidactă, cele mai multe lucruri învăţându-le singură. „Nu te învaţă nimeni cum să pictezi, cum să combini culorile, asta vine din interior.”

    La câteva luni după a avut prima expoziţie, despre care nu îşi mai aminteşte foarte multe pentru că avea emoţii. Ştie însă că a vândut toate tablourile. Au urmat apoi alte expoziţii, la Muzeul Ţăranului Român, la Cărtureşti şi la Londra.

  • Cum a ajuns o afacere de familie din Vicovu de Sus la nouă milioane de euro: Nu ne-am dat niciodată bătuţi

    Ana şi Ilie Cornea au pornit o afacere într-un atelier cu zece angajaţi din Vicovu de Sus, iar 20 de ani mai târziu afacerea cu pantofi de lux Denis Shoes face primii paşi în afara României.

    Ana Cornea poartă o pereche de pantofi turcoaz din piele de şarpe, cu toc şi „inserţie din cauciuc natural„. Sunt preferaţii ei din colecţia de 200 de perechi ai managerului şi coproprietarului producătorului de pantofi Denis. De la candelabrul cu cristale şi canapeaua de catifea neagră pe care ne invită Cornea să ne aşezăm până la sigla brandului Why Denis şi la preţul pantofilor din magazin – totul arată asemenea brandurilor internaţionale de lux vecine cu Why Denis la primul etaj al centrului comercial Băneasa Shopping City.

    De fapt totul este cât se poate de autohton, aspect explicat cu accent moldovenesc de Ana Cornea: originea afacerii este oraşul sucevean Vicovu de Sus, iar Denis este numele primului din cei şase copii ai familiei, implicaţi deja sau în curs de pregătire pentru a prelua afacerea cu pantofi.

    „Nu ne-am dat niciodată bătuţi, reţeta succesului este munca, implicarea maximă şi seriozitatea„, explică Ana Cornea reţeta supravieţuirii într-o industrie în care puţini jucători au rezistat în timpul şi după criză. Vicovu de Sus este un oraş cu tradiţie în cizmărie în care, în perioada de după Revoluţie, „la fiecare a doua casă găseai un cizmar„. Cu timpul, atelierele au fost înghiţite de mici fabrici astfel că, în 2008, în zonă se aflau peste 60 de firme cu circa 3.000 de angajaţi. Mai puţin de jumătate au supravieţuit testului crizei, alături de Denis aflându-se nume precum Marelbo, Alex Shoes, Mocasino-Shoe sau Geoviss.

    Povestea Denis a început înainte de 1989, perioadă când Ilie Cornea, „o persoană hotărâtă, care a ştiut tot timpul ce vrea de la viaţă„, potrivit soţiei sale, era cizmar într-o cooperativă, un atelier cu zece angajaţi. În anul 1994, cei doi soţi au privatizat atelierul, care s-a transformat în Denis Shoes, luând numele primei fiice, Denisa. A fost anul care a marcat şi trecerea de la producţia exclusiv manuală la cea cu maşini de cusut care funcţionează pe bază de curent şi mutarea atelierului în Suceava.  „Soţul meu a început vânzând pantofi în piaţă„, descrie Ana Cornea începuturile afacerii cu pantofi Denis, fondată împreună cu soţul ei când amândoi aveau în jur de 20 de ani. Acum Denis este o afacere formată dintr-o fabrică modernă de pantofi din Suceava şi o reţea de 35 de magazine, operate sub trei branduri – brandul mediu spre premium Anna Cori&All Shoes (21 de magazine), brandul premium, Why Denis (12), şi brandul luxury, Denis (2). Cu ele, Denis Shoes a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 9 milioane de euro, în creştere cu 17% faţă de anul anterior, iar în 2014  cei doi soţi estimează că vor depăşi 10 milioane de euro.

    Marfa – formată atunci din sute de perechi de pantofi bărbăteşti produse zilnic – era vândută prin distribuitori atât în ţară, cât şi în „Germania sau Statele Unite ale Americii, pe baza multor contacte, stabilite prin diverse relaţii„. Primul magazin a fost deschis în urmă cu zece ani în Suceava, succesul de acolo fiind asigurat de notorietatea pe plan regional; în acelaşi an, a început şi producţia de modele de damă la fabrică. Primul magazin din Capitală a fost deschis în 2009 în centrul comercial AFI Palace Cotroceni, iar în prezent magazinele Why Denis se află în toate oraşele mari din ţară.

    Pantofii costă între 260 şi 350 de lei, în cazul brandului Anna Cori&All Shoes, între 350 şi 450 de lei pentru Why Denis şi între 150 şi 200 de euro pentru Denis. Clienţii cărora se adresează sunt cei cu venituri medii spre superioare, cu studii superioare şi un job bun, eventual oameni din mediul de afaceri. Brandul Denis este prezent doar în două magazine din Kiev (Ucraina), piaţă pe care a intrat în 2012.

  • Cadouri pentru sărbători realizate de 16 tineri cu dizabilităţi

    Toate produsele sunt prezentate într-un catalog virtual (http://www.chanceforlife.ro/index.php?pageăcharity-shop-2&hlăro_RO)

    Cei 16 tineri învaţă în cadrul Atelierului să-şsi asume responsabilităţi iar în acest spaţiu sunt valorizaţi şi pretuiţi pentru ceea ce pot confecţiona prin efortul propriu.

    Beneficiarii fundaţiei pot fi sprijiniţi şi prin suţtinerea proiectul Pauza de Creatie, în cadrul căruia sunt organizate Ateliere Creative pentru angajatii companiilor. Pentru perioada Sărbătorilor, fundaţia a pregătit un Atelier Special in care pot fi confectionate ornamente si decoratiuni de Craciun.

     

     

  • Idei de afaceri: fierăria de lux (FOTO)

    O demonstrează cazul americanului Jefferson Mack, devenit, aşa cum se defineşte pe sine, “practicant al artei pierdute a făurăriei”. Spre deosebire însă de meşterii fierari de altădată, care confecţionau arme sau unelte, meşterul fierar modern Jefferson Mack, confecţionează diverse obiecte pentru persoane particulare sau firme de decoraţiuni interioare, scrie San Francisco Chronicle.

    În atelierul său din San Francisco, Mack şi echipa lui lucrează corpuri de iluminat, suporturi pentru lemne de foc, elemente de mobilier, elemente decorative sau chiar porţi pentru case. Unele creaţii au ca sursă de inspiraţie romane de Jules Verne ca “20.000 de leghe sub mări” sau alte romane science-fiction, altele – surse istorice, meşterul încercând să se distingă prin modul nou în care combină elemente vechi. Jefferson Mack se mândreşte că poate face ca obiectele ieşite din mâna lui să pară vechi, creându-le astfel o istorie, iar la lucru refuză, pe cât posibil, să apeleze la metode moderne, cum ar fi prinderea elementelor unei piese prin sudură, preferând elemente de îmbinare ca niturile.

    Obiectele care ies din atelierul lui Mack nu sunt însă deloc ieftine. O poartă, de exemplu, poate costa câteva zeci de mii de dolari şi de aceea clienţii lui, fie ei persoane particulare sau companii, sunt cei ce caută articole unicat, care nu pot fi produse la scară industrială şi pentru care sunt dispuse să plătească un preţ pe măsură.

  • Cei mai buni croitori italieni sunt japonezii (FOTO)

    Arta costumului bărbătesc se poate învăţa în Europa, în locuri ca Napoli, numai că tinerii din zonă care ar putea-o deprinde în această localitate nu se mai simt atraşi să înveţe din cauza multelor ore de muncă migăloasă pe care le presupune meseria. Ca atare, ucenicii vin din ţări în care se ţine foarte mult la ţinuta impecabilă de la lucru, cum ar fi Japonia, unde cei interesaţi pot găsi până şi reviste care au ca subiect costumele bărbăteşti şi cuprind sfaturi diverse, de la lustruitul pantofilor la asortatul cravatelor.

    Există chiar şi ghiduri extrem de amănunţite de unde se poate afla mult mai multă informaţie despre meşteşugul croitorilor napolitani decât se poate găsi în publicaţii în limba italiană sau engleză.

    Un exemplu de japonez care a învăţat să lucreze costume bărbăteşti în stil napolitan este Noriyuki Ueki, zis şi Ciccio, care şi-a făcut ucenicia în oraşul italian, după care a revenit la Tokyo unde şi-a deschis propriul atelier, câştigându-şi deja un renume suficient de bun cât să se extindă peste hotare, călătorind periodic în Coreea de Sud pentru întâlniri cu clienţii.

    Ciccio nu este singurul japonez care croieşte costume în stil napolitan, mai existând şi alţii la Tokyo sau Osaka, cum ar fi Noriyuki Higashi, care se remarcă prin faptul că refuză să folosească maşina de cusut, preferând să-şi coasă manual creaţiile. Reuşita japonezilor într-un domeniu în care napoletanii ar trebui să înceapă ucenicia de mici se datorează, spun cei care-i au de elevi, marii lor pasiunii pentru croitorie şi tenacitaţii cu care abordează studiul.