Tag: asociere

  • Povestea finanţistului pasionat de modă

    După ce a lucrat mai bine de zece ani cu cifrele, ca angajat şi consultant financiar, Adrian Dumitrescu a schimbat la 180 de grade miza ca antreprenor şi s-a orientat către o afacere cu mai mult iz artistic decât analitic. A pariat pe achiziţia unei francize a brandului portughez de haine pentru femei Lanidor şi a investit 200.000 de euro în magazinul deschis în toamna acestui an. Antreprenorul îşi propune să ajungă la vânzări de circa 300.000 de euro în 2017 şi să deschidă an de an alte două spaţii.

    Cele două fete ale antreprenorului au constituit sursa de inspiraţie în demararea acestei afaceri, pentru care Adrian Dumitrescu s-a asociat cu cumnatul său, Cătălin Gherasim. „Ne-am dorit să aducem ceva nou pe piaţă, să ne orientăm spre alte domenii, şi ne-am gândit la fetele mele, nepoatele lui. Ne-am dori să ducă mai departe ceea ce construim noi acum, mai ales dacă activăm în industria fashion”, spune Adrian Dumitrescu, managing partner al QAZ Fashion Retail, firma sub care operează prima franciză Lanidor din România. Magazinul şi-a deschis uşile pe 1 septembrie, odată cu gazda sa, noul centru comercial ParkLake din Titan. „Cred că lumea chiar este interesată de modă, vor să poarte mereu ceva mai frumos, mai nou. Aşa că, în urmă cu doi ani, ne-am gândit să schimbăm registrul şi am căutat o franciză de fashion inexistentă în ţară”, povesteşte Dumitrescu, care are deja experienţă în antreprenoriat. Economist la bază, spune că a pornit ca salariat într-o multinaţională şi a evoluat, pas cu pas, până când a simţit nevoia să facă mai mult pentru el şi familia sa. Aşa că, în urmă cu cinci ani, a părăsit statutul de angajat şi şi-a fondat propria firmă de consultanţă fiscală, pe care o deţine şi în prezent. Totuşi, în urmă cu doi ani, s-a hotărât să abordeze antreprenoriatul şi din alt punct de vedere. Iar împreună cu Cătălin Gherasim, cumnatul său, au pariat pe fashion, un domeniu în creştere, cu o valoare anuală estimată la 16 miliarde de lei.

    „La banii pe care îi aveam în momentul respectiv, trebuia să căutăm un partener pe măsură. Şi acesta a fost Lanidor”, spune Dumitrescu, cu referire la faptul că aveau disponibili doar 100.000 de euro. Motivul principal pentru alegerea brandului au fost condiţiile de accesare a francizei, dar a contat foarte mult şi interesul portughezilor de a intra pe piaţa românească. „Până la urmă a fost o situaţie în care am avut de câştigat atât noi cât şi ei”, punctează antreprenorul. Cu o investiţie de 200.000 de euro (pentru diferenţa necesară au contractat un credit bancar), după aproximativ un an de tatonări cu grupul protughez, antreprenorul a preluat franciza şi a semnat cu Sonae Sierra – dezvoltatorul mallului ParkLake – contractul pentru deschiderea magazinului. Povestea finanţării a fost plină de peripeţii, spune el, deoarece a încercat să obţină un credit de la mai multe bănci, majoritatea reticente în a sprijini un start-up. În cele din urmă a reuşit să obţină jumătate de sumă, restul fiind completat din fonduri proprii.

    La aproape trei luni de la deschidere, francizatul spune că rezultatele sunt sub aşteptări. Cu un bon mediu de circa 200 de lei, primul magazin Lanidor din România se află încă sub un con de umbră din cauza popularităţii scăzute. „Primul motiv este noutatea brandului pe piaţă. Consumatorul, dacă nu ştie brandul, nu cunoaşte nici calitatea acestuia. Cred că din moment ce va cumpăra un produs şi va vedea cum se comportă în timp, va deveni client fidel.” Pe de altă parte, rezultatele slabe sunt date şi de lipsa promovării suficiente a mall-ului gazdă, consideră Dumitrescu: „Mallurile operate de Sonae în Lisabona sunt promovate într-un stil foarte agresiv. Nu ştiu de ce nu face acest lucru şi aici. Chiar este un mall foarte frumos şi ar fi păcat să nu câştige vizibilitate. Practic, sunt doi factori, două branduri – deopotrivă centrul comercial şi magazinul nostru – care trebuie să crească”, adaugă antreprenorul.

    Cei doi asociaţi au însă perspective sunt optimiste şi îşi menţin ţinta de 300.000 de euro propusă ca nivel al cifrei de afaceri pentru finele primului an de funcţionare. Iar în toamna lui 2017, antreprenorii vor să deschidă al doilea magazin Lanidor, tot în Capitală, în mallul Sun Plaza. Cât despre profit, acesta este aşteptat după doi ani, la sfârşitul lui 2018. „Dorinţa noastră este de a deschide câte două unităţi pe an, însă asta depinde mult şi de rezultate”, spune antreprenorul. În cazul în care situaţia nu va fi prea roz, ar începe măcar cu o nouă locaţie pe an.

  • Cea mai relaxantă melodie din lume. Elimină stresul în câteva minute

    Cercetătorii au identificat cea mai relaxantă melodie din lume.

    Dintotdeauna muzica a fost asociată cu starea de bine, relaxarea, fericirea. Neuorologii cred că au descoperit o melodie care elimină stresul. 

    Mindlab Internaţional, o firmă de cercetare, a realizat un studiu în cadrul căruia participanţii realizau sarcini dificile în timp ce creierul lor era monitorizat. În acelaşi timp, pe fundal se auzeau mai multe melodii. O melodie a ieşit însă în evidenţă.

    Vezi aici cea mai relaxantă melodie din lume. Elimină stresul în câteva minute

  • Ce caută moda masculină în dulapul femeilor

    În colecţiile recente de modă destinată bărbaţilor sunt tot mai prezente diverse materiale ca bucléul, dantela ori paietele asociate în mod normal cu ţinutele feminine. Ce caută totuşi moda masculină în dulapul femeilor?

    După unii experţi în istoria modei, scrie FT, ea nu face decât să se întoarcă la un moment de dinainte de finalul secolului al XVIII-lea, când materialele folosite la confecţionarea îmbrăcămintei nu erau clar separate pe sexe, ca în ziua de azi, iar bărbaţii puteau purta dantelă, catifea ori brocart. Creatorii de modă susţin şi ei că bărbaţii sunt mai dispuşi să încerce elemente mai feminine, atâta vreme cât croiala materialului respectă stilul masculin.

    Un alt motiv este acela că materialele folosite pentru ţinutele doamnelor sunt mai luxoase şi dau hainelor un aspect de ceva lucrat cu multă grijă.

  • Ananasul care te bagă-n sperieţi

    Sărbătoarea de Halloween se asociază, printre altele, cu dovlecii sculptaţi şi transformaţi în felinare, care par însă să piardă teren în favoarea ananaşilor.

    Cu moţul de frunze şi aspectul solzos, aceştia din urmă sunt consideraţi foarte potriviţi pentru realizarea de figurine care sperie privitorul, numai potrivite pentru Halloween, motiv pentru care un număr mare de oameni au decis să dea o tentă tropicală sărbătorii şi să-şi exerseze talentul de sculptori în ananas, postând apoi roadele muncii lor pe reţele de socializare online.

    Chiar dacă nu ţine la fel de mult ca dovleacul, ananasul sculptat are avantajul că răspândeşte o aromă plăcută în jur, ceea ce-i face pe cei care-l folosesc pentru felinare de Halloween să considere că  merită efortul.

  • La 26 de ani a decis să cucerească majoritatea oraşelor din România. “Vrem să atingem încasări totale de aproximativ 600.000 euro“

    La 26 de ani, antreprenoarea Andra Munteanu, fondator şi deţinător al brandului Limitless, cu activităţi în zona de wellness, porneşte un proiect la nivel naţional. Limitless ţinteşte ca anul acesta să deschidă 15 filiale, iar printr-o iniţiativă de afiliere cu antrenori de la nivel local îşi propune să se extindă în toată ţara.

    „Investiţia totală în proiectul filialelor este de aproximativ 40.000 euro. Suma include recrutarea antrenorilor afiliaţi şi mai ales etapa de formare a lor, organizarea filialelor şi promovarea primei ediţii. Ce ne-a fost de ajutor în reducerea investiţiei, chiar substanţial aş spune, a fost faptul că avem deja un istoric cu aplicarea principiilor de lean-start-up (chiar dacă în cazul acesta nu putem vorbi chiar de un start lean), dar şi faptul că proiectul filialelor vine pe fundamentul unui brand pe care l-am crescut şi în care am investit constant în ultimii cinci ani.“

    Limitless a câştigat notorietate mai cu seamă în Capitală, prin proiectul pe care Andra Munteanu l-a construit împreună cu un asociat, din 2011 încoace. Tânăra antreprenoare s-a retras din proiectul construit în Bucureşti, vânzând părţile sale către fostul asociat, şi anul acesta se ocupă de scalarea conceptului Limitless la nivel naţional. Pentru că este deţinătoarea brandului, proiectul pe care îl dezvoltă acum va păstra numele Limitless, iar sediul din Bucureşti împreună cu întreaga comunitate de membri asociată lui  va continua sub numele Revvolution powered by Valentin Vasile.

    Limitless a fost creat ca program hibrid, între personal training şi fitness de grup, în care fiecare participant are un program personalizat de nutriţie şi antrenament, iar rata de succes – în sensul că participanţii îşi ating obiectivele, de a slăbi, a se tonifia sau a câştiga masă musculară – este de peste 93%. Prin comparaţie, doar 10-20% dintre cei care îşi fac abonamente şi merg la sală reuşesc să îşi atingă obiectivele de remodelare corporală în intervalul dorit.

    Iniţiativa de a construi filiale la nivel naţional a beneficiat timp de doi ani de două filiale beta care au avut scopul de a testa modelul, una înfiinţată în Constanţa, iar cealaltă în Bacău. Cu un minim de resurse investite, filiala din Bacău, spune Andra Munteanu, a organizat anual 11 ediţii, din care majoritatea au avut două grupe de participanţi, cu o marjă de profit de minimum 50% pentru proprietarii locali; aceste rezultate dovedesc că ideea antreprenoarei este viabilă.

    „Anul acesta e mai degrabă unul de planificare strategică şi start al proiectului, şi vom avea activitate efectivă doar un trimestru. Suntem într-o etapă de redesenare a valorilor şi filosofiei brandului nostru şi acesta e focusul principal pentru 2016. Pentru 2017, care va fi primul an întreg de funcţionare a sistemului de filiale, ne propunem să atingem încasări totale de aproximativ 600.000 euro“.
     
  • Consiliul Europei: Turcia trebuie să facă o distincţie între complotişti şi angajaţii lui Gulen

    Turcia trebuie să ofere dovezi clare în privinţa participanţilor la tentativa de lovitură de stat şi să evite vizarea profesorilor şi jurnaliştilor care doar au lucrat pentru firme asociate cu mişcarea lui Gulen, a declarat Thorbjorn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, scrie Reuters.

    În caz contrar, Ankara riscă să fie sancţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care are rolul de asigura respectarea prevederilor înscrie în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

    Autorităţile de la Ankara au declarat că procesul de anchetare şi judecare a complotiştilor va fi unul complet transparent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacă citeşti zilnic, trăieşti mai mult! S-a dovedit ştiinţific

    Un studiu numit “Un capitol pe zi: Asocierea cititului de cărţi cu longevitatea”, realizat pe un eşantion de peste 3.500 de persoane, dezvăluie că oamenii care citesc cărţi, cel puţin 30 de minute în fiecare zi, trăiesc mai mult decât cei care nu citesc deloc.

    Potrivit The Guardian, studiul, publicat în revista “Ştiinţe Sociale & Medicină”, a analizat modelele de citire a 3.635 de persoane, cu vârsta de cel puţin 50 de ani. În medie, cititorii de cărţi trăiesc cu aproape doi ani mai mult decât persoanele care nu citesc.

    Respondenţii au fost împărţiţi în 3 categorii: cei care citesc 3,5 ore sau mai mult pe săptămână, cei care citesc până în 3,5 ore pe săptămână şi cei care nu citesc deloc, fiind luaţi în considerare factori precum sex, rasă şi educaţie.

    Cercetătorii au descoperit de-a lungul celor 12 ani (durata studiului), cei care citeau cel mai mult aveau şanse de deces cu 23% mai scăzute, iar cei care citeau moderat cu 17% mai scăzute.

    Per total, de-a lungul studiului, 33% dintre cei care nu citeau au decedat, comparativ cu 27% dintre cititori, potrivit cercetătorilor Avni Bavishi, Martin Slade şi Becca Levy de la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul universităţii Yale.

    “Când cititorii sunt comparaţi cu non-cititorii la rata de mortalitate de 80%, non-cititorii au trăit 85 de luni (7,08 ani), în timp ce cititorii au trăit 108 luni (9,00 ani). Prin urmare, cititul a oferit un avantaj de supravieţuire de 23 de luni”, au notat cercetătorii în studiu.

    Bavishi a declarat că un consum prelungit de literatură are un randament mai mare, dar “chiar şi 30 de minute pe zi sunt benefice în termeni de supravieţuire”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Efectul devastator pe care îl are consumul moderat de alcool asupra organismului nostru

    Până acum, se credea că afecţiunile sunt asociate numai cu consumul ridicat de băuturi alcoolice.

    O cercetătoare de la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă, a realizat o serie de analize, cu scopul de a afla legătura dintre consumul de alcool şi apariţia anumitor tipuri de cancer. Rezultatele studiului publicat în revista Addiction au arătat că nu mai puţin de 7 tipuri de cancer pot fi asociate chiar şi cu consumul moderat de băuturi alcoolice.

    Vezi aici efectul devastator pe care îl are consumul moderat de alcool asupra organismului nostru!