BusinessMagazin

Tag: armata

  • Statele Unite observă că armata rusă începe retragerea forţelor din zona Kievului

    Statele Unite observă că armata rusă a început reducerea activităţilor militare la periferia oraşului Kiev şi retragerea unor unităţi tactice, afirmă oficiali de la Washington, imediat după ce Rusia a anunţat această decizie.

    Rusia a început retragerea anumitor unităţi din zona Kievului, inclusiv batalioane tactice. De asemenea, trupele ruse par să se retragă din nordul Ucrainei, concentrându-se în schimb pe menţinerea ocupaţiei asupra zonelor din est şi sud, au declarat, sub protecţia anonimatului, doi oficiali americani citaţi de postul de televiziune CNN.

    Unul dintre oficialii americani avertizează însă să armata rusă probabil va continua atacurile cu avioane, rachete şi obuze în zonele din care se retrage. În plus, trupele ruse ar putea reveni în aceste zone.

    Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi, în contextul negocierilor din oraşul turc Istanbul, reducerea semnificativă a operaţiunilor militare la periferia Kievului şi în oraşul Cernigău (Cernihiv), situat în nordul Ucrainei. “Negocierile pe tema unui acord privind neutralitatea şi privind statutul non-nuclear al Ucrainei intră într-o etapă practică; pentru creşterea încrederii, s-a decis reducerea în mod radical a activităţilor militare în direcţia oraşelor Kiev şi Cernigău (Cernihiv)”, a declarat, la Istanbul, adjunctul ministrului rus al Apărării, Aleksandr Domin. Şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a anunţat, potrivit cotidianului Le Figaro, că au avut loc “discuţii substanţiale” cu partea ucraineană.

    Un oficial militar rus a semnalat, vineri, că Administraţia Vladimir Putin analizează posibilitatea limitării operaţiunilor militare doar la regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk, ceea ce ar însemna o reducere a amplorii ofensivei militare.

  • Blestemul Cassandrei: Să ştii viitorul şi nimeni să nu te creadă

    Lev Tolstoi, unul din cei mai mari scriitori pe care mintea unui dumnezeu bun a putut să-l născocească, a stat în tinereţe, ca tânăr ofiţer al armatei ţariste, la Bucureşti cam un an, prin 1854-1855. Desigur, alături de armata rusă. Dacă-i citeşti memoriile scrise la cumpăna apelor, nu vei găsi în ele decât o adâncă şi tristă meditaţie despre soarta omului în lume dar şi mulţumiri fierbinţi adresate dumnezeului care l-a inventat pe el. Dacă-i citeşti scrisorile din tinereţe, găseşti că Bucureştiul, la 1854, era un oraş mişto, cu bordeluri pline de fete frumoase şi o şampanie splendidă la Capşa. Tolstoi era conte, nu un soldat de rând, avea acasă pământuri întinse şi mujici ce i le cultivau, aşa că-şi permitea şi bordelurile de lux şi Capşa şi şampania franţuzească. A murit, gonit de dumnezeul lui pe care l-a adorat, într-o gară de provincie, ca ultimul cerşetor. O stradă din Bucureşti îi poartă numele – e undeva prin cartierul Primăverii.

    Generalul Pavel Kiseleff a condus administraţia rusească în Ţările Române între 1829 şi 1834. El a dat prima constituţie a celor două principate româneşti, „Regulamentul organic“ –

    într-un fel Kiseleff a grăbit unirea celor două principate. Valabil pentru Moldova şi pentru Ţara Românească, „Regulamentul organic“ a rămas în vigoare până în 1856 – până la Congresul de la Paris, încheiat după războiul Crimeei, când Rusia a pierdut în faţa alianţei dintre Imperiul Otoman, Franţa, Anglia şi Sardinia. Un mare bulevard din Bucureşti îi poartă acum numele. În memoriile sale, Kiseleff vorbeşte şi de anii petrecuţi la Bucureşti. Vorbeşte de oraşul Ploieşti şi se îngrozeşte de cât de murdar este, de cât de desfundate sunt drumurile. La fel ca Tolstoi, Kiseleff era nobil (conte) crescut într-un palat din Moscova. Aşa că nu este de mirare că e uluit de sărăcia altora, deşi ţăranii ruşi erau, probabil, mult mai săraci decât locuitorii Ploieştiului anilor 1830.

    Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, susţine: Dacă Ucraina va cădea, următoarele ţinte ale Rusiei vor fi Varşovia, Helsinki şi Bucureşti. Pare greu de crezut. Şi, desigur, nimeni nu-l crede pe Duda.

    Aproape de Piaţa Obor din Bucureşti era, până mai acum câţiva ani, o cruce de piatră ce explica în slavonă: pe acest loc, în 1877, era un izvor din care au băut apă caii ţarului Alexandru al II-lea şi ai regelui Carol I, în drumul lor spre Plevna. Şi, da, sub Carol I România şi-a câştigat independenţa (Carol a condus armata română în bătălia pentru independenţă, Alexandru pe cea a imperiului), alături de ruşi, dar a pierdut definitiv „gubernia Basarabia“, care a fost atribuită imperiului ţarist, în urma Congresului de la Berlin, un an mai târziu. Ţarul Alexandru al II-lea a fost asasinat la patru ani după bătălia de la Plevna, dar este o tradiţie la ruşi să-şi asasineze împăraţii. Ecaterina cea Mare (Ecaterina a II-a) şi-a omorât soţul, ţarul Petru al III-lea, şi i-a luat tronul. Fiul ei, ţarul Pavel I, avea să fie asasinat la rându-i, câteva decenii mai târziu. Ţarul Alexandru al II-lea a fost asasinat de anarhişti, ţarul Nicolae I a fost asa­sinat de bolşevici, iar Stalin, despotul care a omorât mi­lioane de ucraineni prin înfo­me­tare şi mi­lioa­ne dintre semenii săi ruşi trimişi în Gulag, a fost lăsat să moară, la 75 de ani, înecat în propria-i vomă, pentru că nimeni nu a vrut/nu a avut curajul să-l ajute.

    Rusia ţaristă a tratat mereu ţările române drept un teritoriu al nimănui. Când aveau chef, veneau la Bucureşti ca să se bată cu turcii sau în plimbare. În 1812 au luat Basarabia ca pradă de război – într-un război pierdut de turci. Că nu au luat toată Moldova, până la Siret, s-a întâmplat pentru că Napoleon I al Franţei se apropia de Moscova şi ruşii a trebuit

    să-şi mute trupele, aşa că s-au mulţumit cu ce au primit în urma unor negocieri în grabă cu turcii (plata daunelor de război se făcea, la acea vreme, mai ales prin cedare de teritorii). Alexandru al II-lea nu a transformat România (Moldova şi Ţara Românească) în „gubernie“, nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că nu avea bani. Când cucereşti un teritoriu, trebuie să-l şi întreţii. Ruşii s-au răzbunat după al doilea război mondial, când au luat ostatecă întreaga Românie, până ce „Imperiul Răului“, cum l-a numit Ronald Reagan, s-a prăbuşit.

    Acum, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, susţine: Dacă Ucraina va cădea, urmă­toarele ţinte ale Rusiei vor fi Varşovia, Helsinki şi Bucureşti. Pare greu de crezut. Şi, desigur, nimeni nu-l crede pe Duda. Există însă mitul Cassandrei. Cassandra a fost o preoteasă a zeului Apollo. Apollo s-a îndrăgostit de ea şi i-a oferit darul profeţiei, în schimbul iubirii ei. Cassandra a acceptat, dar mai apoi s-a răz­gândit. Cum darul nu mai putea fi luat îna­poi, zeul a blestemat-o. Iar blestemul este desăvârşita pedeapsă a unui zeu amăgit şi desă­vârşita pieire a unui muritor: să ştii mereu adevărul, să-l spui, dar nimeni să nu te creadă.

    Asta s-a întâmplat în Ucraina. Toată lumea a ştiut, dar nimeni nu a crezut. Ce va fi, doar Cassandra ştie. Noi mergem cu necredinţa mai departe.

  • Armata ucraineană afirmă că încă un general rus a fost ucis în luptele din Herson

    Armata ucraineană afirmă vineri că forţele sale l-au ucis pe generalul-locotenent rus Iakov Rezantsev în timpul luptelor din Chornobaiivka, în regiunea Herson, din sudul Ucrainei.

    Armata ucraineană a precizat că Rezantsez era comandantul Armatei 49 de Arme Combinate a Districtului Militar Sudic al Federaţiei Ruse, potrivit CNN.

    Ministerul rus al Apărării nu a comentat afirmaţia ucraineană.

    Până în prezent, se crede că aproximativ şase generali ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei Rusiei asupra Ucrainei, precum şi un comandant adjunct al flotei din Marea Neagră.

  • Rusia îşi anunţă soldaţii când este data la care războiul din Ucraina trebuie să se termine

    În ciuda relatărilor pe scară largă despre problemele cu care se confruntă forţele lui Vladimir Putin în Ucraina, soldaţilor ruşi din această ţară li s-ar fi spus de către superiori că războiul trebuie să se încheie până la 9 mai, scrie Sky News

    Armata ucraineană afirmă că există “o activitate de propagandă constantă desfăşurată în rândul personalului forţelor armate ale Federaţiei Ruse”, care se referă la această dată – “Ziua Victoriei”, care marchează campania de succes a Rusiei din cel de-al Doilea Război Mondial printr-o paradă la Moscova.

  • Rusia a folosit în cursul nopţii rachetele balistice hipersonice în Ucraina

    Un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au distrus un “arsenal subteran în vestul Ucrainei”.

    Vorbind la Moscova, Igor Konashenkov a declarat că armata rusă a folosit rachetele balistice hipersonice. El a adăugat că rachetele Bastion au distrus două centre de informaţii ucrainene din regiunea Odesa.

    Potrivit presei ruse, armata a folosit pentru prima dată sistemul de rachete ‘Bastion’ împotriva ţintelor terestre în timpul operaţiunii militare din Siria, în urmă cu câţiva ani.

    Konashekov a precizat că 19 instalaţii militare ucrainene au fost vizate în cursul nopţii, iar 12 avioane ucrainene fără pilot la bord au fost doborâte.

    Informaţiile nu au putut fi verificate independent.

  • Armata ucraineană anunţă ce pierderi a suferit Rusia în timpul războiului

    Sursele ucrainene vorbesc despre pierderi însemnate în tabăra rusă în timpul războiului. Numărul persoanelor decedate creşte în fiecare zi, iar pierderile militare sunt foarte mari.  

    Oficialii ucraineni anunţă că pierderile armatei ruse în războiul din Ucraina sunt din ce în ce mai mari.

    Potrivit ucrainenilor, în jur de 14.200 de militari ruşi au murit în timpul conflictului. Este o cifră care nu a fost confirmată şi din alte surse.

    De asemenea, partea ucraineană vorbeşte despre o creştere importantă a pierderilor de echipament militar în tabăra rusă.

    Pe lista cu pierderi ale ruşilor ar fi 93 de avioane, 112 elicoptere, 450 de tancuri, 1.448 de maşini blindate, 205 sisteme de artilerie, 60 de rezervoare de combustibil, 3 ambarcaţiuni şi 879 vehicule. Pierderile au fost înregistrate în perioada 24 februarie- 18 martie.

  • Surse ucrainene: cresc pierderile armatei ruse în războiul din Ucraina

    Potrivit oficialilor ucraineni, în jur de 13.800 de militari ruşi au murit în timpul conflictului. Este o cifră care nu a fost confirmată şi din alte surse.

    De asemenea, Forţele Armate ale Ucrainei indică o creştere importantă a pierderilor de echipament militar în tabăra rusă.

    Partea ucraineană susţine că pe lista cu pierderi ale ruşilor sunt 84 de avioane, 108 elicoptere, 430 de tancuri, 1.375 de maşini blindate, 190 de sisteme de artilerie, 60 de rezervoare de combustibil, 2 ambarcaţiuni şi 819 vehicule.

    Pierderile au fost înregistrate în perioada 24 februarie- 16 martie.

  • Zelenski: „Este cea mai mare lovitură pentru armata Rusiei din ultimele decenii”

    Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut că forţele ucrainene dau „cea mai mare lovitură pentru armata Rusiei din ultimele decenii”.
    Într-un videoclip postat pe Facebook, sâmbătă, 12 martie, Zelenski a spus că 31 de grupuri de batalioane tactice ruseşti şi-au pierdut capacitatea şi mai mult de 360 de tancuri ruseşti au fost avariate.

    Zelenski a adăugat că multe trupe ruseşti s-au predat şi continună să se predea forţelor ucrainene, însă Rusia recrutează acum luptători, rezervişti, recruţi şi mercenari pentru a „depăşi” în număr forţele ucrainene.

    „Ei folosesc teroarea pentru a ne dezbina, pentru a ne rupe încrederea în victoria Ucrainei. Sunt încrezător că nu vor reuşi”, a adăugat preşedintele ucrainean.

    Adresându-se locuitorilor din Mariupol , Zelenski a spus că forţele ucrainene vor garanta încetarea focului de-a lungul coridorului de evacuare din oraş pentru a permite aprovizionarea şi facilitarea evacuărilor de civili.

    Declaraţiile lui Zelenski vin după ce un atac aerian rusesc a avut loc asupra maternităţii şi spitalului de copii din Mariupol. Acesta s-a desfăşurat miercuri, 9 martie, 17 persoane fiind rănite, inclusiv copii, femei şi medici, potrivit oficialilor oraşului. Trei persoane au decedat, a declarat joi Consiliul Municipal, printre ei şi un copil.

    Cititi mai multe pe www.mediafx.ro

  • 24.02.2022, ziua care a schimbat lumea: şocul economic al unui dezastru neprevăzut. Cum s-a ajuns la război. Putea fi evitat?

    În zorii zilei de la 24.02.2022, Rusia a invadat Ucraina, călcând cu şinele tancurilor 77 de ani de pace în Europa. Pentru generaţii întregi europeni, crescuţi în religia libertăţii de exprimare şi cultul drepturilor omului, agresiunea militarizată a Rusiei este şocantă. Într-o lume digitalizată până aproape de amnezia emoţională, după doi ani de pandemie izolatoare, şuieratul bombelor a trezit o coeziune aproape fără precedent, la nivel global. La momentul redactării acestui material, 2 martie, drama umană din Ucraina este în plină desfăşurare. Rusia este economic în genunchi. Orice plan ar fi avut în minte Putin, ruşii, poporul căruia îi promite de un sfert de secol prosperitate prin trimiteri la o glorie apusă, sunt şi vor fi mai săraci ca niciodată. De partea cealaltă, Ucraina este în tranşee, chiar la graniţa României.

    Restul lumii îşi reface strategiile şi în calculează pierderile. Rezultatele le vom afla în ani.

    Acesta este doar începutul.

    Invadarea Ucrainei de către armata rusă, conflictul deschis dintre cele mai multe state occidentale cu Rusia, interdependenţele economice, dar şi animozităţile, criza de leadership şi prăpăstiile chiar din interiorul NATO şi al UE par să fie planul de durată al unei minţi răbdătoare, oportuniste şi care ştie ce vrea.

    Dictatorul de la Kremlin ştie exact ce vrea în estul Europei. Problema este că Vestul a fost nehotărât. Aşa explică Timothy Garton Ash, comentator la The Guardian, cum s-a ajuns ca Vladimir Putin, fost spion, fost şef al serviciilor ruse de spionaj şi conducător într-un fel sau altul al Rusiei de aproape un sfert de secol, să fie el cel care a fost mult timp cu un pas sau mai mulţi, înaintea UE şi Americii.

    Cine şi-ar fi închipuit, privind pozele de acum 10-20 de ani cu Angela Merkel, cancelar al Germaniei, întâlnindu-se bucuroasă, zâmbind, îmbrăţişându-se cu colegul ei rus, Putin, că o Rusie hrănită cu banii germanilor va ataca Ucraina şi va forţa chiar Berlinul ca pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial să-şi dorească o armată mai puternică. Indicii că poate veni un război au existat. Putin este bătrân, are aproape 70 de ani. Prin referendumul constituţional din 2020 şi-a deschis calea spre a domni până în 2036, deci nu are planuri de a renunţa prea curând la putere. Dar dacă vrea să devină ţarul Rusiei mari, aşa cum spun unele teorii, el trebuie să se grăbească.

    Timpul, sănătatea şi duşmanii nu stau să aştepte. Seminţele războiului cu Ucraina au fost sădite în 2014, iar Occidentul le-a lăsat să rodească. Rusia a alimentat de atunci nelinişte şi incertitudine în două aşa-zise republici separatiste în estul Ucrainei. Două bucaţi din două judeţe alăturate. A urmat, inevitabil, anul acesta recunoaşterea acestor republici rusofile de către Moscova şi acţiunile militare necesare pentru „protejarea” cetăţenilor lor, mulţi deja cu paşaport rusesc. Apoi, când Rusia a anexat Crimeea în 2014, guvernul de la Kiev a tăiat accesul peninsulei la apă. Peninsula, fără resurse de apă dulce proprii suficiente, era alimentată printr-un canal venit din fluviul Nipru. Ucraina a blocat acest canal, iar în anii care au urmat anexării Crimeea s-a confruntat cu o criză de apă acută. De aceea, câţiva strategi s-au gândit că următoarea acţiune armată a Rusiei în Ucraina va fi pentru a asigura peninsulei acces la apă dulce, obiectiv pe care de altfel armata rusă l-a atins în primele zile ale invaziei.

    Într-o scenetă recentă, poate regizată, poate nu, şeful spionajului rusesc a recunoscut bâlbâit şi intimidat sub privirile lui Putin că ar fi de acord cu alipirea acelor două republici separatiste la Rusia. Pe atunci invazia nu începuse, dar Washingtonul şi apoi unii din aliaţii săi erau convinşi că o intervenţie armată rusă de aploare în Ucraina este iminentă. Washingtonul a dat chiar şi o dată anume. Invazia n-a întârziat cu mult. De asemenea, în contextul în care Rusia concentra zeci de mii de trupe la graniţele cu Ucraina, iar SUA erau sigure că acestea vor intra în ţară, Kremlinul lui Putin devenise loc de pelerinaj pentru liderii europeni mari şi mici dornici de afirmare.

    Atât „prietenul” Viktor Orban, premierul Ungariei şi un admirator al politicilor Moscovei, cât şi Emmanuel Macron, preşedintele Franţei care se visa liderul Europei, şi noul şef al guvernului de la Berlin Olaf Scholz au fost ţinuţi la respect de către Putin la o masă a discuţiilor lungă de 4 metri. Macron a rămas până în ultima clipă convins că Putin este deschis la concesii şi că el, preşedinte al Franţei aflat în campanie electorală, poate fi protectorul liniştii în Europa. Macron a mai vorbit cu Putin. La un forum economic din urmă cu câţiva ani acesta l-a certat prieteneşte pe francez că investiţiile ţării sale în Rusia sunt doar ceva mai mari decât cele ale unei companii finlandeze nenumite. Acum Franţa aduce trupe în Europa de Est pentru a-şi face datoria de membru al NATO şi a declarat război economic total Rusiei. Când SUA şi Marea Britanie aduceau tehnică militară în Ucraina, deşi războiul nu începuse, Germania s-a făcut de râs trimiţând doar căşti militare. Berlinul a argumentat că în felul acesta a onorat un acord, iar gestul a fost luat rapid în râs. Oficialităţi ucrainene au cerut apoi şi perne de la germani. Acum Scholz vorbeşte de o politică de naivitate a Occidentului faţă de Rusia, iar Germania se rupe de istoria postbelică şi face planuri pentru investiţii masive în armata sa.

    ♦ Când SUA şi Marea Britanie aduceau tehnică militară în Ucraina, deşi războiul nu începuse, Germania s-a făcut de râs trimiţând doar căşti militare. Berlinul a argumentat că în felul acesta a onorat un acord, iar gestul a fost luat rapid în râs. Oficialităţi ucrainene au cerut apoi şi perne de la germani.

    ♦ Până acum Franţa şi Germania au făcut investiţii masive în economia rusă, iar economia germană, dar şi altele, au înghiţit nesătule gaze ruseşti, hrânind cu banii europenilor maşinăria de război a lui Putin.

    ♦ Companiile germane se lăudau că în 2018, după ce Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina şi a organizat mişcarea separatistă din estul acestei ţări, investiţiile lor pe piaţa rusă au atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, de peste 3 miliarde de euro, notează The Moscow Times.

    ♦ 35 din 40 dintre cele mai mari companii franceze listate în cadrul indicelui CAC 40 pe Bursa de la Paris au investiţii semnificative în Rusia. Numele cele mai cunoscute sunt Auchan, Renault şi TotalEnergies.

    ♦ Vestul a contribuit la criză prin confuzie şi dezacord intern despre obiectivele sale strategice în Europa de Est. Pe scurt, Vestul a pierdut degeaba ani de zile nereuşind să se decidă între două modele diferite de ordine pentru Eurasia.

    ♦ În 2014, în prima criză ucraineană, cancelarul de atunci al Germaniei Angela Merkel a purtat peste 40 de conversaţii cu Putin şi părea să accepte că este ceva în neregulă cu regimul acestuia. „Şi-a şters picioarele cu legile internaţionale”, declara ea.

    Construcţia iniţială a Uniunii Europene după cel de-al Doilea Război Mondial avea ca scop împiedicarea Germaniei să devină prea puternică, inclusiv la capitolul armată. Până acum Franţa şi Germania au făcut investiţii masive în economia rusă, iar economia germană, dar şi altele, au înghiţit nesătule gaze ruseşti, hrânind cu banii europenilor maşinăria de război a lui Putin. Berlinul a reluat un plan mai vechi de a renunţa la energia nucleară după dezastrul din Japonia, de la  Fukushima, din 2011, cu gândul că o poate înlocui treptat cu energie din surse regenerabile, sfârşind doar prin a deveni mai dependentă de gazele ruseşti. În 2011 a fost inaugurată prima conductă a Nord Stream 1, gazoductul rusesc care aduce gaze naturale direct în Germania, ocolind Ucraina şi Polonia.

    Acestea două din urmă au fost state importante de tranzit pentru conductele cu gaze ruseşti către Europa de Est şi de Nord, dar care aveau relaţii conflictuale cu Gazprom în privinţa politicilor tarifare. A urmat Nord Stream 2, deşi Polonia şi SUA au avertizat de la început că acesta este doar încă un viitor instrument de politică externă de forţă şi şantaj în mâinile Kremlinului. Washingtonul a argumentat prin faptul că noul gazoduct nu are sens economic deoarece nici măcar primul nu era folosit la capacitate maximă. Germania a continuat, apărându-şi proiectul, cu toate că exista şi precedentul din 2009, când Gazprom a oprit gazele care veneau în UE prin Ucraina în plină iarnă, lăsând Republica Moldova şi Bulgaria să îngheţe. Argumentul Berlinului de atunci este că Rusia a fost întotdeauna un partener de încredere pentru Germania.

    În 2014, în prima criză ucraineană, cancelarul de atunci al Germaniei, Angela Merkel, a purtat peste 40 de conversaţii cu Putin şi părea să accepte că este ceva în neregulă cu regimul acestuia. „Şi-a şters picioarele cu legile internaţionale”, declara ea pentru un think-tank australian. Sferele de influenţă pe care liderul rus le avea în cap păreau extrase dintr-o gândire atavică. A luat ce-a vrut de la Ucraina. Ce va urma? Moldova? Vrea Balcanii? Acţiunile şi metodele sale înşelătoare încălcau valorile europene. Merkel era îngrijorată de o conflagraţie mai mare. Atunci a fost pentru prima dată când cel mai puternic politician european vorbea atât de deschis despre îngrijorările sale legate de Rusia. Dar până la urmă încrederea în Ostpolitik, politica Germaniei de a îmblânzi estul cu forţa sa economică, investiţională şi comercială, a învins. Companiile germane se lăudau că în 2018, după ce Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina şi a organizat mişcarea separatistă din estul acestei ţări, investiţiile lor pe piaţa rusă au atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, de peste 3 miliarde de euro, notează The Moscow Times, care citează date ale Camerei de comerţ germano-ruse.

    The Economist a găsit că volumul investiţiilor germane a fost de 3,8 miliarde de dolari în 2018. Statistica arată că acest flux chiar a crescut în 2015, la un an după anexarea Crimeei. Însă în acelaşi timp numărul de firme germane care operază în Rusia s-a diminuat de la 6.000 la 4.500. Camera de comerţ germano-rusă spune că firmele germane au fost cei mai activi investitori în Rusia după căderea URSS, ajutate să ajungă acolo de cancelarul Gerhard Schroeder. Acesta este prieten atât de bun cu Putin încât a lucrat la Gazprom, monopolul exporturilor de gaze ruseşti. Înainte de invazie, când Putin concentra trupe la graniţele cu Ucraina şi Europa se confrunta cu o criză a gazelor, Kremlinul i-a propus lui Schroeder o avansare. Abia după invazie mulţi foşti lideri politici şi de afaceri europeni ţinuţi în puf de Moscova s-au reteras de acolo. Cele mai multe dintre lanţurile de retail germane sunt prezente în Rusia, dar în contextul crizei financiare în care a căzut economia rusească după anexarea Crimeei şi a conflictelor politice dintre Moscova şi Occident, unele au început să se retragă. Pe de altă parte, între timp, Rusia a devenit din ce în ce mai atractivă pentru IMM-urile germane, afacerile de familie cu mai puţin de 40 de angajaţi cunoscute ca Mittelstand.

    Un studiu realizat în 2020 de centrul de studii economice ZEW a găsit că pentru aceste Mittelstand dintre toate economiile emergente cea rusească este cea mai atractivă. Ele sunt încântate de forţa de muncă de acolo, de condiţiile pentru investiţii şi de costurile mici cu energia. „Avem încredere în Rusia”, a rezumat Deutsche Welle concluzia analizei. Dar nu numai germanii s-au adâncit în tranşee pe piaţa rusească. 35 din 40 dintre cele mai mari companii franceze listate în cadrul indicelui CAC 40 pe Bursa de la Paris au investiţii semnificative în Rusia. Numele cele mai cunoscute sunt Auchan, Renault şi TotalEnergies. Circa 700 de subsidiare franceze au operaţiuni şi peste 200.000 de angajaţi în Rusia. Spre comparaţie, 38 din cele 40 de companii listate în indicele bursier german DAX au investiţii pe piaţa rusească. În 2018 Putin chiar l-a certat pe preşedintele Franţei Emmanuel Macron că investiţiile sale în economia rusească sunt de doar două ori mai mari decât cele ale unei companii finlandeze. Dar şi America se numără printre cei mai mari investitori din Rusia, iar SUA, deşi este stat care produce petrol şi exportă gaze naturale, importă ţiţei rusesc. Putin a oferit lumii iluzia păcii, iar mulţi lideri europeni şi toţi liderii de business au acceptat-o. Germania însăşi s-a lăsat condusă de mirajul că Nord Stream 2, acum terminat dar nefincţional, o va face cu ajutorul Rusiei poate cel mai mare hub de gaze al Europei, unul cu puterea de a stabili preţurile.

    După prima criză ucraineană consumul de gaze ruseşti al Germaniei a crescut, iar banii astfel obţinuţi de Rusia s-au dus la bugetul ţării şi au finanţat invazia. Timothy Garton Ash scria în The Guardian pe 1 februarie, deci înainte de invazie, că obiectivul pe termen lung al lui Putin este perfect clar. Acesta vrea să restaureze cât mai mult posibil statutul de imperiu, de mare putere, al Rusiei. Să redea Rusiei sfera de influenţă pe care aceasta a pierdut-o odată cu dezintegrarea URSS. Doar tacticile lui sunt greu de anticipat. Din 2008, de când Rusia şi-a alipit cu forţa două bucăţi secesioniste din Georgia, şi după episodul Crimeea a fost evident că Putin este pregătit se să folosească de toate mijloacele, de la diplomaţie şi dezinformare la atacuri cibernetice şi război cu tancuri, avioane, bombe şi soldaţi, a scris Garton Ash. Iar el nu este strateg, doar jurnalist. Şi alţii spun că scenariul aplicat în Ucraina a fost scris în Georgia. Polonia s-a simţit mai sigură când fostul preşedinte Donald Trump i-a promis mai multe trupe americane, o parte din cele staţionate în Germania. Acum Polonia este statul est-european care face cele mai mari eforturi să ajute Ucraina. În schimb, Vestul a contribuit la criză prin confuzie şi dezacord intern despre obiectivele sale strategice în Europa de est. Pe scurt, Vestul a pierdut degeaba ani de zile nereuşind să se decidă între două modele diferite de ordine pentru Eurasia. A luat câte un pic din fiecare, dar n-a aplicat nimic cum trebuie. Este vorba de modelul Helsinki, stabilit în 1975, pentru o Europă a ţărilor egale, suverane, independente, democratice, care respectă statul de drept şi îşi rezolvă problemele paşnic. Alternativa este modelul Yalta (din Crimeea!), care face referire la împărţirea Europei în 1945 de către  Stalin, Roosevelt şi Churchill.

     

  • Cât de pregătită este România? Comparaţie între armata României şi a Rusiei

    În contextul escaladării tensiunilor dintre Rusia şi Europa, cât şi a războiului din Ucraina, vă vom prezenta o comparaţie între armata României şi cea a Rusiei pentru a vedea cât de pregătită este România de război, conform datelor de pe site-ul GlobalFirePower.

    În anul 2022, România se află pe locul 38 din 140 în topul ţărilor considerate de GlobalFirePower în întocmirea topului anual. Ţara noastră are un scor PwrIndx de 0,5938 (un scor de 0,0000 este considerat „perfect”). Aceste informaţii au fost actualizate ultima dată în data de 13.01.2022.

    În acelaşi an, Rusia se află pe locul 2 din 140 în topul ţărilor considerate de GlobalFirePower în întocmirea topului anual. Rusia are un scor PwrIndx de 0,0501 (un scor de 0,0000 este considerat „perfect”). Aceste informaţii au fost actualizate ultima dată în data de 12.01.2022.

     

    Vedeţi lista completă a armamentului aici

    Cum stă România pe plan militar?

    Când vine vorba de capacitatea militară a României, ţara noastră ar putea recruta 9 milioane de oameni.

    Aviaţia militară a României este formată din 147 de aeronave, dintre care 30 interceptoare/avioane de luptă. Restul aeronavelor care completează cifra de 147 sunt folosite în alte scopuri decât războiul direct.

    Atunci când vine vorba despre lupta la sol, România deţine 451 tancuri, 1.392 de vehicule blindate, 207 de lansatoare de rachete şi 808 de artiliere remorcabile.

    Pe plan naval, România deţine o flotă formată din 45 de ambarcaţiuni, dar nu deţine submarine, distrugătoare sau portavioane. Printre ambarcaţiunile deţinute se numără şapte nave de tip Corvette şi trei nave de patrulare, trei fregate şi cinci distrugătoare de mine.