Tag: Amazon

  • Cât va cheltui Amazon pentru bonusurile de sărbători ale angajaţilor

    Gigantul american Amazon va cheltui 500 de milioane de dolari pentru bonusurile angajaţilor din „prima linie” pentru a le recunoaştere eforturile depuse în perioada sărbătorilor de iarnă, anunţă CBS News.

    Anunţul vine în condiţiile în care compania şi alţi mari retaileri au devenit ţinta unui val de controverse după ce au ridicat sporurile de risc ale angajaţilor care lucrează în timpul pandemiei de COVID-19.

    Astfel, bonusurile angajaţilor cu normă întreagă vor ajunge până la 300 de dolari, în timp ce angajaţii part-time vor primi 150 de dolari dacă rămân în cadrul firmei de-a lungul ultimei luni a anului.  

    Compania lui Jeff Bezos deţine la nivel global o forţă de muncă de 1,2 milioane de oameni, dintre care au fost angajaţi doar în 2020 circa 430.000, potrivit The New York Times.

    Retailerul a profitat din plin în urma perioadei de carantină din Statele Unite. Amazon estimează că veniturile din ultimul trimestru pot ajunge până la 121 de miliarde de dolari. În T3, nivelul veniturilor a depăşit 96 de miliarde de dolari, cu 26 de miliarde mai mult decât aceeaşi perioadă de anul trecut.

    Spre sfârşitul lunii martie, Bezos a lansat un fond de susţinere în valoare de 25 de milioane de dolari pentru susţinerea angajaţilor care lucrează în timpul restricţiilor impuse pe fondul coronavirusului. Pe atunci, compania oferea posibilitatea publicului de a dona orice sumă pentru a susţine curierii şi muncitorii din depozite.

    Conform Bloomberg Billionaires Index, Jeff Bezos este cel mai bogat om din lume, cu o avere de 187 de miliarde de dolari, înregistrând anul acesta un plus de 72 de miliarde, creştere depăşită doar de şeful Tesla Elon Musk, a cărui avere s-a majorat în 2020 cu 115 miliarde de dolari.

     

  • Surpriză: Pe cine urmăreşte departamentul „secret” din cadrul Amazon care se ocupă cu monitorizarea ameninţărilor

    În timp ce CEO-ul Amazon Jeff Bezos cheltuie câteva miliarde de dolari pentru „Earth Fund”, fond care se ocupă cu combaterea schimbărilor climatice, compania pe care o conduce a început să descopere mai multe ameninţări în rândurile activiştilor de mediu.

    O serie de documente citate de Business Insider detaliază modul în care centrul de securitate al Amazon ţine evidenţa organizaţiilor care pot ameninţa operaţiunile din cadrul firmei.

    BI citează două documente întocmite spre sfârşitul lui 2019 care au identificat drept potenţiale ameninţări mai multe grupuri de combatere a schimbărilor climatice din Europa. Printre numele listate de Amazon se găsesc Greenpeace, Extinciton Rebellion şi Fridays for Future, grupul activistei de mediu Greta Thunberg, în vârstă de 17 ani.

    Amazon a notat că Fridays for Future generează o influenţă tot mai mare „în rândurile tinerilor şi studenţilor” şi „atrage rapid din ce în ce mai mulţi oameni”.

    Un purtător de cuvânt al companiei a declarat: „Echipa noastră de analişti ne ajută să ne pregătim pentru evenimentele externe, precum schimbările de vreme, întreruperile de curent, sau adunările sociale – precum concertele şi demonstraţiile care ar putea opri traficul şi ar afecta siguranţa angajaţilor Amazon.”

    Jeff Bezos a anunţat în februarie că va lansa un proiect de 10 miliarde de dolari numit „Bezos Earth Fund”, un instrument în lupta împotriva schimbărilor atmosferice . Până acum, CEO-ul ar fi donat 791 de milioane de dolari către 16 organizaţii.

     

  • Amazon intră pe piaţa serviciilor farmaceutice. Acţiunile viitorilor competitori au început să scadă aproape imediat după anunţ

    Gigantul american Amazon, care are în prezent o capitalizare de piaţă de peste 1.500 de miliarde de dolari, a lansat marţi serviciul Amazon Pharmacy, care le permite clienţilor să comande medicamente şi să le primească în câteva zile în faţa uşii, transmite Associated Press.

    Impactul pe care îl poate genera Amazon asupra industriei farmaceutice a generat instant valuri de-a lungul sectorului. Acţiunile companiilor Rite Aid, Walgreens şi CVS Health au scăzut aproape imediat după anunţ.

    Fondat de Jeff Bezos în 1994, Amazon a eliminat treptat librăriile americane din mediul online. Spre exemplu, lanţul de librării Borders a dispărut complet în 2011.

    În 2017, Amazon a cumpărat lanţul de magazine cu produse bio Whole Foods, acţiunile competitorilor scăzând şi la acea vreme destul de puternic, însă mulţi dintre ei au reuşit să rămână pe piaţă datorită serviciilor de tip delivery.

    Compania a declarat că serviciul Amazon Pharmacy va oferi medicamente cu şi fără reţetă şi medicamente care trebuie să fie depozitate în medii cu temperaturi scăzute, precum insulina.

    Săptămâna trecută, CEO-ul Amazon Jeff Bezos a vândut acţiuni în valoare de 3 miliarde de dolari pentru a-şi finanţa proiectul Blue Origin, care plănuieşte să concureze de la egal la egal cu SpaceX, condus de Elon Musk.

     

  • Alibaba a ajuns la vânzări de 56 de miliarde de dolari în primele ore ale Singles’ Day

    Retailerul online Alibaba a declarat că comenzile pe platformele sale de comerţ electronic în timpul evenimentului de cumpărături Singles’ Day au depăşit 56 miliarde de dolari până miercuri dimineaţă, anunţă Reuters.

    Cel mai mare eveniment de vânzări din lume, care eclipsează Black Friday şi Cyber ​​Monday din Statele Unite, durează patru zile în acest an şi, până acum, a adus vânzătorilor de 16 ori mai multe comenzi decât a avut Amazon la evenimentul de două zile Prime Day.

    Performanţa este de bun augur pentru Alibaba Group Holding, care a pierdut aproximativ 10% din valoarea sa de piaţă săptămâna trecută, atunci când autorităţile de reglementare au eliminat listarea la bursă a fintechului Ant Group.

    Evenimentul, lansat în 2009, ţine, de obicei, o singură zi, cu spectacole live şi care anul trecut a înregistrat un record de 38,4 miliarde de dolari. Anul acesta, la eveniment a participat, prin livestream, Katy Perry.

    Pe lângă oferirea unor reduceri directe de preţuri, evenimentul vede cumpărătorii de pe numeroasele platforme ale Alibaba jucând jocuri mobile pentru oferte, combinând achiziţiile din magazine şi plasând comenzi în primele ore ale vânzării pentru a obţine cele mai bune oferte.

    Peste 340 de firme, inclusiv Apple, L’Oreal şi Huawei Technologies au depăşit vânzări de 100 de milioane de yuani (15 milioane de dolari) în vânzări, iar 13 mărci au depăşit 1 miliard de yuani (150 de miliarde de dolari), a anunţat compania.

    Analiştii se aşteaptă ca anul acesta să se înregistreze un boom pentru mărcile de lux, întrucât consumatorii obişnuiţi să meargă în străinătate pentru bunuri de ultimă generaţie au fost împiedicaţi de închiderea frontierelor din cauza pandemiei.

    Companiile rivale JD.com Inc şi Pinduoduo Inc, precum şi firme precum Douyin organizează, de asemenea, evenimente de la Singles ’Day.

    JD.com, care a început promoţiile pe 1 noiembrie, a anunţat comenzi record de 243,1 miliarde de yuani (36,7 miliarde dolari).

  • Cine este omul care a construit de la zero unul dintre cei mai mari producători de smartphone-uri din lume

    Lei Jun s-a născut pe 16 decembrie 1969 în Xiantao, Hubei (China). În 1987, a absolvit Mianyang Middle School şi s-a înscris la Universitatea din Wuhan, pe care a finalizat-o în numai doi ani, cu o diplomă de licenţă în informatică. În al doilea an de studii a pornit prima companie.

    În 1992, el s-a angajat în cadrul companiei de software Kingsoft ca inginer, fiind ales, după 6 ani, în funcţia de CEO, din care avea să se retragă abia la sfârşitul anului 2007, din motive medicale. În 2000, a pus bazele librăriei online Joyo.com, pe care a vândut-o patru ani mai târziu companiei Amazon pentru 75 de milioane de dolari. După ce a părăsit poziţia de executiv al Kingsoft, Jun a devenit un important angel investor în piaţa chinezească, investind în peste 20 de companii de tehnologie.

    2010 a fost una dintre cele mai importante borne ale carierei sale: a pus bazele companiei de tehnologie Xiaomi, unul dintre cei mai mari producători de smartphone-uri, aplicaţii mobile şi alte electronice din lume, alături de alţi şase cofondatori: Li Wanqiang, Wang Chuan, Zhou Guangping, Hong Feng, Wong Jiangji şi Liu De. În 2011 s-a reîntors la Kingsoft în funcţia de preşedinte, păstrând totodată funcţia de CEO al propriei companii.

    De-a lungul anilor, Jun a obţinut o serie de premii pentru activitatea antreprenorială şi de business: în 1998, a fost numit profesor onorific al Universităţii din Wuhan, în 2003 a primit aceeaşi distincţie din partea Institutului de Tehnologie Zhengzhou, în 2012 a fost inclus de Televiziunea Centrală Chineză în top 10 lideri ai anului, un an mai târziu a fost numit de Fortune unul dintre cei mai puternici oameni de business din Asia, iar în 2014 a primit titlul de omul de afaceri al anului, din partea publicaţiei internaţionale Forbes.

    Lei Jun este căsătorit cu Zhang Tong şi are doi copii. El este clasat pe locul 25 în topul celor mai bogaţi oameni din China, realizat de Forbes, cu o avere de 19,6 miliarde de dolari.

    În urmă cu doi ani, Xiaomi s-a listat la bursa din Hong Kong, iar anul trecut a înregistrat venituri de aproape 26 de miliarde de euro. În prezent, compania are o capitalizare de piaţă de 31,5 miliarde de dolari şi o echipă de 18.170 de angajaţi, fiind cotată pe poziţia a patra în Top 10 branduri de telefoane mobile din lume. 

  • Gigantul Amazon se confruntă cu greve masive la depozitele din Germania

    Sindicatul german Verdi a declanşat o grevă marţi la şapte depozite Amazon din Germania, astfel încât mutarea coincide la nivel global cu „Prime Day”, unul dintre cele mai importante evenimente comerciale desfăşurate de gigantul american, potrivit Reuters.

    Sindicatul Verdi a anunţat că organizează o grevă de două zile, care face parte din bătălia îndelungată pe care o duc angajaţii cu Amazon pentru salarii mai bune şi condiţii mai bune de muncă în Germania.

    Reprezentanţii muncitorilor au explicat că bonusurile pentru muncă în vremea coronavirusului care au fost introduse în martie au fost eliminate ulterior în luna mai.

    Un purtător de cuvânt al Amazon a explicat că majoritatea angajaţilor continuă să lucreze în mod normal, în ciuda grevei şi a susţinut că gigantul oferă „salarii excelente”, cu beneficii şi condiţii de lucru comparabile cu alţi angajatori importanţi.

    Verdi organizează greve şi proteste la Amazon în Germania încă din 2013, iar cel mai recent protest, din luna iunie, a fost declanşat după ce mai mulţi angajaţi din centrele de logistică au fost infectaţi cu noul coronavirus.

    Germania este a doua cea mai mare piaţă pentru Amazon, după Statele Unite.

    Prime Day, un eveniment ce are loc în mod obşinuit în luna iulie pentru a spori vânzările, a devenit în 2020 un început timpuriu pentru sezonul de cumpărături asociat sărbătorilor de iarnă. Reducerile aplicate doar membrilor Amazon Prime, cu livrare rapidă şi oferte pentru utilizatori, reprezintă esenţa Prime Day.

  • Compania celui mai bogat om din lume schimbă toate regulile: dezvoltă un sistem prin care poţi plăti cu o simplă mişcare a mâinii produsele

    În încercarea de a încuraja clienţii să vină la cumpărături, gigantul Amazon lansează o tehnologie de ultimă generaţie în câteva din unităţile sale: recunoaşterea biometrică a palmei, prin care clienţii pot intra şi plăti în magazinele din reţea. 

    Marţi, compania a prezentat Amazon One, o tehnologie care conectează amprenta palmei la un card de credit, astfel încât să clienţii pot intra şi face cumpărături în magazinele Amazon Go printr-o simplă plasare a mâinii deasupra unui senzor, scrie CNN.

    În aceste unităţi, clienţii foloseau anterior un cod generat pe smartphone pentru a deschide porţile electronice din interiorul magazinelor.
    Iniţial, funcţia va fi disponibilă în două magazine Amazon Go din Seattle, dar compania intenţionează în următoarele luni să o implementeze în mai multe unităţi Amazon Go, răspândite în Seattle, San Francisco, New York şi Chicago. Compania intenţionează să vândă tehnologia şi altor comercianţi cu amănuntul şi, poate în viitor, şi în unele spaţii de birour sau stadioane.

    Dilip Kumar, vicepreşedintele Amazon, a declarat pentru CNN că lansarea Amazon One a fost planificată cu mult timp înainte de pandemie. Dar perioada aleasă pentru implementare e cât se poate de potrivită: clienţii pot considera convenabilă o astfel de tehnologie de intrare şi plată fără atingere, iar companiile, care caută din ce în ce mai multe soluţii tehnologice pentru a menţine siguranţa în unităţile lor, ar putea fi, de asemenea, interesate.

    Însă ideea de a preda date biometrice unuia dintre cei mai mari comercianţi cu amănuntul din Statele Unite ar putea fi privită cu reticenţă. Amazon a fost atacat anterior de susţinătorii confidenţialităţii, care şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu software-ul său de recunoaştere facială. Amazon a declarat în iunie că va înceta temporar să vândă software-ul Rekognition către poliţie.
    Când vine vorba de datele Amazon One, Kumar a spus că afacerea nu stochează nicio informaţie local, pe scanerele de la intrare în magazine. Toate imaginile sunt criptate şi stocate online. Compania a ales în mod intenţionat recunoaşterea palmei în locul altei metode biometrice, deoarece clientul trebuie să facă un gest intenţionat pentru a o utiliza.
     

  • Amazon înregistrează aproape 20.000 de cazuri cu coronavirus în rândurile angajaţilor

    Amazon a declarat că, de la începutul lunii martie până în prezent, 19.816 de angajaţi „din prima linie” au fost diagnosticaţi cu COVID-19 în Statele Unite, anunţă BBC.

    Numărul reprezintă 1,44% din cei 1,37 milioane de angajaţi ai Amazon şi lanţului de magazine cu produse bio Whole Foods.

    Amazon a fost criticat în mod constant de angajaţi, sindicate şi autorităţile americane, care au acuzat compania că pune în pericol sănătatea lucrătorilor. Însă gigantul fondat de Jeff Bezos spune că rata de infecţie este mai mică decât estimările iniţiale.

    Compania şi-a ţinut deschise locaţiile încă de la începutul pandemiei pentru a face faţă cererii de produse. Vânzările au crescut cu 40% în T2 şi au ajuns la 88,9 miliarde de dolari, iar profitul raportat în aceeaşi perioadă – 5 ,2 miliarde de dolari – este cel mai mare din istoria firmei.

    Amazon crede că aproximativ 33.952 de angajaţi ar fi trebuit să contacteze virusul dacă rata de infecţie a companiei ar fi egală cu rata înregistrată la nivelul Statelor Unite. Gigantul a „introdus sau a schimbat circa 150 de procese”, a distribuit peste 100 de milioane de măşti şi a lansat puncte de verificare a temperaturii în toate locaţiile pe care le deţine la nivel mondial.

    Potrivit Bloomberg Billionaires Index, Jeff Bezos este cel mai bogat om din lume, cu o avere netă de 190 de miliarde de dolari, distanţa între el şi locul doi – Bill Gates – fiind de 67 de miliarde de dolari. În prezent, valoarea de piaţă a Amazon este de 1.600 de miliarde de dolari.

     

  • VIDEO. Vodafone lansează un serviciu în care combină posturile TV clasice cu platforme online precum Netflix şi Amazon, plus noi oferte fix mobil

    Vodafone, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, a lansat Vodafone TV, un serviciu disponibil doar în zona de acoperire a reţelei fixe care combină posturile TYV clasice cu conţinutul online.

    “Astăzi marcăm un pas important în strategia noastră de a ne consolida poziţia pe piaţa serviciilor convergente din România. Faptul că am devenit o companie de comunicaţii complet integrată reprezintă pentru noi un catalizator care ne va permite să continuăm să inovăm şi să le oferim românilor noi soluţii convergente competitive pentru comunicare şi divertisment şi cele mai bune opţiuni pentru a fi mereu conectaţi, oriunde şi oricând. Mă bucur să aducem în casele românilor o nouă inovaţie şi o nouă experienţă de divertisment, cu serviciul Vodafone TV, alături de o ofertă convergentă şi mai puternică, Vodafone ONE”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

    Serviciul Vodafone TV are la bază o platformă ce include un mediabox 4K, care îmbină interactivitatea, aplicaţiile de streaming şi cablul digital. Cu Vodafone TV, utilizatorii au acces la o grilă TV cu peste 190 de canale în format SD, HD şi 4K, precum şi la o vastă colecţie video on demand, cu mii de ore de conţinut de calitate şi tot conţinutul HBO GO într-o secţiune dedicată, care oferă acces la producţii HBO – seriale originale, filme, documentare, producţii locale, dar şi seriale, filme şi programe pentru copii ale altor furnizori de conţinut premium. De asemenea, interfaţa permite acces direct la cele mai populare servicii de streaming din România, pentru toată familia – Netflix, Amazon Prime, YouTube şi YouTube Kids, Hopster.

    “Obiceiurile de consum s-au schimbat semnificativ în ultimii ani, mulţi dintre noi preferând astăzi un mix între a urmări televiziunea lineară şi utilizarea serviciilor On Demand, în creştere. Ceea ce aduce astăzi Vodafone este o soluţie care îmbină perfect cele două lumi, cu ceea ce are mai bun fiecare dintre ele. Utilizatorii pot continua să urmărească, desigur, evenimente live, precum sport sau ştiri, chiar când acestea se întâmplă, dar pot, totodată, să caute şi să vizioneze conţinutul de televiziune lineară câteva zile mai târziu după difuzare, într-un mod similar serviciilor On Demand. Mai mult, în timp, asemenea serviciilor On Demand, utilizatorii pot primi recomandări cu ce se difuzează chiar în acest moment la televiziunea lineară, pe baza preferinţelor lor. Am convingerea că acesta va fi începutul unei experienţe de conţinut şi televiziune semnificativ mai bune pe piaţa din România“, a spus Mostafa El Beltagy, Consumer Business Unit Director, Vodafone România.

    “Vodafone TV facilitează accesul utilizatorilor la conţinutul preferat, prin integrarea grilei de canale TV lineare şi Video On demand, precum şi a aplicaţiilor de streaming într-o platformă unică, cu o interfaţă modernă şi intuitivă, care permite o navigare simplă şi prietenoasă. Astfel, clienţii pot să urmărească emisiunile TV preferate şi cea mai mare varietate de conţinut în regim On Demand, pe orice ercan – televizor, smartphone sau tabletă. Serviciul Vodafone TV oferă o conectivitate perfectă între ecrane, ce asigură utilizatorilor flexibilitate şi o adevărată experienţă multi-ecran. Astfel, utilizatorii au posibilitatea, de exemplu, să înceapă vizionarea pe telefonul mobil sau tabletă şi să continue pe ecranul televizorului, fără întreruperi. Conţinutul redat pe un ecran este redat pe toate celelalte, instant. Cu Vodafone TV, utilizatorii se pot bucura de flexibilitate şi interactivitate, cu ajutorul funcţiilor avansate disponibile. Prin intermediul funcţiei Catch-up/Replay, utilizatorii au posibilitatea să aleagă când şi unde urmăresc programele preferate, care sunt disponibile timp de 7 zile după difuzare, atât pe televizor, cât şi pe smartphone şi tabletă. De asemenea, pot controla conţinutul vizionat, inclusiv emisiunile TV live, cu ajutorul funcţiilor Pause/Restart, şi pot înregistra programele preferate pentru a le putea urmări ulterior de pe orice ecran. Funcţia de Căutare permite găsirea rapidă şi cu uşurinţă a conţinutului, indiferent dacă este vorba despre conţinut TV linear sau On Demand, programe înregistrate sau în curs de difuzare.”

    Aplicaţia mobilă Vodafone TV este disponibilă pentru dispozitive cu sistem de operare iOS şi Android.

    Serviciul Vodafone TV este disponibil, începând de astăzi, într-o ofertă specială, pentru clienţii persoane fizice care optează pentru un pachet de servicii fixe, cu Vodafone TV, Internet fix şi Super Wi-Fi de 500 Mbps, HBO & HBO GO inclus timp de 24 de luni, la 17 euro / lună.
    Vodafone România a lansat şi noi oferte de servicii convergente fix-mobil pentru clienţii persoane fizice denumite Vodafone ONE.
    Clienţii care optează atât pentru servicii mobile, cât şi fixe de la Vodafone beneficiază de oferte şi mai avantajoase, cu o reducere de 120 euro la contractele pe 2 ani.
    De exemplu, abonaţii Vodafone de servicii mobile care optează şi pentru un pachet de servicii fixe cu Vodafone TV, Internet fix de 500 Mbps şi Super-WiFi beneficiază de o reducere de 120 euro la contractul pe 2 ani, constând în 48 euro reducere la pachetul de servicii fixe, plus 72 euro echivalentul HBO & HBO GO inclus in pachet.

    Clienţii Vodafone de servicii fixe beneficiază de o reducere de 120 de euro la contractul pe 2 ani optând şi pentru un abonament de servicii mobile începând cu Vodafone Red 12: 48 euro reducere la abonamentul mobil, plus 72 de euro reducere la achiziţionarea unui smartphone.

  • Securitate în cloud

    „Am dorit să creăm un produs care să ajute companiile în a-şi proteja datele în cloud, ne interesează foarte mult ca aceste companii să beneficieze de soluţii care să le ajute să rămână competitive în acest mediu dinamic de cloud computing, în primul rând să adopte partea de cloud. Dacă firmele nu-şi mută datele şi procesele interne în cloud vor rămâne mult în urmă, în spatele competiţiei”, a precizat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Ovidiu Cical, fondator şi CEO Cyscale. Proiectul Cyscale a luat naştere anul trecut, activitatea începând în luna ianuarie. Compania în schimb a fost fondată anterior, la finele anului 2018.
    „Alţi doi cofondatori, Manuela Ţicudean şi Andrei Milaş, erau disponibili şi au început să lucreze la companie. Eu nu m-am putut alătura chiar de atunci pentru că aveam nişte contracte de onorat cu nişte companii din Europa. Noi am pus bazele arhitecturii produsului, am discutat despre ce vrem să acoperim cu acest produs şi am început efectiv lucrul la produs”, a povestit el.
    Start-up-ul local a dezvoltat o platformă care agregă mediile cloud şi realizează o analiză de risc pentru informaţiile stocate astfel. Cyscale se pregăteşte să lanseze platforma pe piaţă în această toamnă, startup-ul reuşind deja să obţină o primă finanţare.
    „Noi am primit deja o finanţare, după un an în care am funcţionat cu finanţarea asigurată de noi. În urma programului de accelerare de la Techcelerator, care este în parteneriat cu fondul de investiţii Gapminder, am reuşit să accesăm o finanţare de 100.000 de euro. Am luat încă doi programatori cu contract. Acordul cu Gapminder se poate ridica potenţial până la 200.000 de euro.”
    Start-up-ul are planuri şi mai mari, de a accesa fonduri europene de aproape 3 milioane de euro, a dezvăluit Ovidiu Cical.
    „Tot în 2020 ne dorim să facem un alt pas foarte important şi anume am pregătit toată documentaţia pentru a aplica la un grant european. Urmează să cerem prin acest grant 2,8 milioane de euro, din care 70% reprezintă fonduri nerambursabile. Vom aplica în octombrie urmând ca până la finele anului să primim rezultatul”.
    Totodată, start-up-ul are în plan să atragă o finanţare de 200.000 de euro prin intermediul platformei de crowdfunding Seedblink, fondurile urmând să fie utilizate pentru expansiune.
    „Ne gândim foarte serios să ne listăm pe Seedblink, cu o campanie de crowdfunding unde oricine are un minim de 2.500 de euro poate investi în visul nostru, dacă ei cred şi noi îi convingem că poate fi un vis comun. Avem în plan să ridicăm o rundă de 200.000 de euro cu care să scalăm iar pentru asta suntem dispuşi să dăm 10% din companie”, a menţionat antreprenorul.  „Avem în plan să lansăm campania în mai puţin de o lună“, a adăugat el.
    Planul companiei este să se extindă la nivel global, primele două ţinte fiind două dintre cele mai mari economii de pe continentul european. „În industria de cloud computing, care este într-o creştere alertă, se întâmplă extrem de multe în acest spaţiu şi foarte, foarte multe companii şi tehnologii inovatoare sunt prezente pentru a ajuta adopţia şi securizarea cloud-ului. Noi am început doar recent să discutăm cu diverse companii despre partea de vânzare, despre cum să le plasăm produsul în mâini dar în principal am început aici în România, unde primim foarte mult feedback, avem foarte multă deschidere din partea companiilor pentru că vor să ne ajute să dezvoltăm un produs la nivel global, ceea ce pentru noi este foarte, foarte plăcut. Am început în România şi vrem uşor, uşor să ne extindem către vest.Vizăm ca principale pieţe Germania şi Anglia, acestea sunt ţinte pentru 2020 dar cu siguranţă, dacă vrem să ne gândim la nivel global, piaţa din SUA, care este cel mai mare consumator de cybersecurity din lume şi cel mai mare generator de tehnologii, este o piaţă unde trebuie să fim”.


    Proiect: Vestinda
    Ce face? Platformă care monitorizează, automatizează şi eficientizează plasamentele financiare
    Necesar de finanţare: 200.000 de euro
    Invitat: Alin Breabăn, fondator Vestinda


    Proiect: Cleany
    Ce face? Platformă care face legătura între furnizori de servicii de curăţenie şi clienţi persoane fizice sau juridice
    Necesar de finanţare: 300.000 de euro
    Invitat: Alex Pană, cofondator Cleany


    Proiect: AgriTech Center
    Ce face? Platformă B2B de tip marketplace pentru domeniul agriculturii
    Necesar de finanţare: 500.000 euro
    Invitat: Adrian Badea, cofondator AgriTech Center


    Proiect: FieldVibe
    Ce face? Aplicaţie mobilă de tip jurnal-organizator al lucrărilor pentru instalatori, electricieni şi alţi furnizori de servicii pe teren
    Invitat: Adrian Cucerzan, product manager FieldVibe, are în plan să adauge noi funcţii pentru clienţi


    Proiect: Flipsnack
    Ce face? Soluţie software ce permite crearea cu uşurinţă a unei publicaţii online – de la cărţi, reviste, cataloage la rapoarte sau albume foto
    Ţintă de venituri 2020: 6 milioane de euro  
    Invitat: Janina Moza, marketing manager Flipsnack


    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.
    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19:00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation