Tag: agenti

  • Elcen: Conturile instituţiilor publice sau agenţilor economici nu sunt blocate din cauza Elecen

    Electrocentrale Bucureşti a iniţiat demersurile pentru recuperarea sumelor pe care RADET le datorează, pentru agent termic livrat în mai 2013–decembrie 2014 şi neachitat, fiind iniţiată executarea silită prin instituirea popririi la terţ poprit, debitori ai regiei, a anunţat marţi Elcen.

    Astfel, prin solicitarea formulată de către executorul judecătoresc, în data de 19 mai, a fost iniţiată executarea silită prin instituirea popririi la terţ poprit, debitori ai debitoarei RADET.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 26.757 locuri de muncă vacante la nivel naţional. Cele mai multe sunt în Bucureşti

    Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 26.757 locuri de muncă, în data de 16 iunie 2016.

    Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ: Bucureşti – 3.202, Arad – 1.526, Sibiu – 1.472, Ilfov – 1.301, Timiş – 1.263, Iaşi – 1.168, Hunedoara – 1.157, Argeş – 1.155,  Dolj – 997, Vâlcea – 979, Harghita – 926, Cluj – 735, Bistriţa-Năsăud – 724, Bihor – 673, Alba – 579, Maramureş – 559, Satu Mare – 558, Neamţ – 540, Braşov – 518, Prahova – 491, Dâmboviţa – 480, Olt – 477, Brăila – 452, Vaslui – 398, Tulcea – 377, Călăraşi – 350, Constanţa – 348, Ialomiţa – 340, Suceava – 327, Mureş – 316, Galaţi – 309, Gorj – 271, Giurgiu – 266, Teleorman – 253, Buzău – 220, Bacău – 173, Botoşani – 169, Covasna – 169, Sălaj – 144, Vrancea – 143, Caraş-Severin – 130, Mehedinţi – 122.

    La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de vânzări (1.834), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.631), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.207), lucrător comercial (1.036), confecţioner asamblor articole textile (1.011), manipulant mărfuri (837), agent de securitate (661), casier (591), vânzător (545), şofer autocamion maşină de mare tonaj (537).

    Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro. Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real şi poate fi vizualizată pe site-ul www.card-profesional.ro.
     

  • Wizmo.ro, platformă imobiliară cu o investiţie de 500.000 euro în spate

    Un grup de investitori belgieni şi români, specializaţi în e-commerce şi dezvoltare IT, investeşte 500.000 euro în Wizmo.ro, o nouă platformă imobiliară dedicată atât sectorului rezidenţial, cât şi celui de business.

    Wizmo.ro, platformă specializată în listarea de anunţuri imobiliare, targetează, în egală măsură, proprietarii de imobile, agenţiile imobiliare, dezvoltatorii imobiliari, cât şi persoanele şi companiile care sunt în căutarea unui spaţiu construit sau teren, fie el de închiriat sau de vânzare.

    “Am luat decizia de a investi în această platformă deoarece considerăm că mediul economic din România, cât şi piaţa imobiliară, ne pot oferi toate atuurile pentru a transforma Wizmo.ro într-un proiect de succes. Pentru a demara această investiţie am analizat atent potenţialul pieţei de real-estate şi am observat că acesta este în creştere în marile oraşe ale ţării, în special pe segmentul rezidenţial şi office”, a declarat Maarten Deboo, CEO Wizmo.ro. 

    Potrivit lui Maarten Deboo, în următoarele trei luni, Wizmo.ro îşi doreşte să ajungă la 100.000 de listări, pe segmentele rezidenţial, comercial, office, industrial şi agricol. Din total, cele mai multe anunţuri vor fi pe segmentul rezidenţial, mai ales că, în perioada vară – toamnă, numărul căutărilor de apartamente de închiriat va fi în creştere.

    ”Un alt beneficiu al noii platforme este sistemul de review-uri, prin care clienţii pot da feedback legat de calitatea serviciilor agenţiilor, un instrument unic pe piaţa de profil, prin intermediul căruia sperăm să aducem un plus de transparenţă faţă de clienţii finali, care îşi pot spune părerea. În acelaşi timp, este un factor-cheie pentru agenţiile imobiliare şi dezvoltatorii imobiliari care investesc în calitatea serviciilor. Astfel, clienţii vor valida serviciile prin ratingul oferit, iar dezvoltatorii şi agenţiile vor câştiga credibilitate”, a mai explicat Maarten Deboo.

    Acesta a subliniat că o altă noutate a platformei este serviciul de mesagerie directă cu potenţialii clienţi. În acest fel, părţilor implicate într-o negociere le va fi mult mai simplu să intre în contact şi să definitiveze o tranzacţie. De asemenea, un alt beneficiu este că Wizmo.ro va recompensa anunţurile calitative, cele cu descrieri elaborate, cu fotografii de calitate.

    În plus, Wizmo.ro a pregătit pachete pentru profesioniştii din domeniu – agenţii şi dezvoltatori imobiliari – preţurile fiind diferite în funcţie de serviciile incluse şi de numărul de listări disponibil în portofoliul agenţiilor. De asemenea, în următoarele luni, odată cu lansarea platformei, agenţiile au 4 luni gratuite, pentru a testa platforma.

    Lansată la nivel naţional, pentru moment, Wizmo.ro funcţionează în varianta Beta, în scopul perfecţionării platformei pe baza opiniilor venite de la primii utilizatori.
     

  • Ce şi cum se schimbă în industria de comunicare pe plan local

    La nivelul întregii economii se simte un suflu de optimism, iar în industria de comunicare acesta a venit odată cu creşterea stabilă pe care o înregistrează în ultimii ani, şi care urmează tendinţele generale ale economiei, spune Veronica Savanciuc. „În contextul actual, în care se reia şi disponibilitatea companiilor către noi investiţii în comunicare, asistăm la un avans uşor al pieţei.“ Reprezentanta grupului de comunicare Lowe Romania adaugă că un efect pozitiv al crizei a fost că „ne-a determinat să fim mai strategici, să gândim pragmatic fiecare mişcare“. Şi, cum aşteptările pentru anul în curs în ce priveşte evoluţia industriei sunt similare anului trecut, şi grupul Lowe ar urma să urmeze acelaşi trend; însă, punctează Savanciuc, „rezultatele noastre nu depind numai de evoluţia generală a pieţei ci şi de modul în care agenţiile noastre ştiu să-şi valorifice atuurile, să încheie parteneriate cu reţele internaţionale puternice, să inoveze pe plan local“.

    Grupul Lowe reuneşte agenţiile Golin (PR), MullenLowe (advertising), Profero (digital), Initiative şi BPN (media), MedicOne (comunicare în domeniul medical şi farmaceutic), iar Veronica Savanciuc se aşteaptă, luând în considerare tendinţele generale în care se înscrie industria de comunicare, ca digitalul să aibă în continuare o dezvoltare mai dinamică decât alte segmente din industria comunicării; tendinţa, spune ea, se va reflecta şi în afacerile grupului, atât în cazul agenţiei specializate, Profero, dar şi în ce priveşte integrarea digitalului în activitatea celorlalte agenţii.

    Pentru viitorul apropiat, Lowe îşi propune să valorifice la maximum parteneriatul dintre agenţia proprie de digital şi reţeaua internaţională MullenLowe Profero, care oferă oportunitatea de a colabora cu branduri din alte pieţe şi chiar de a exporta campanii în alte ţări. De altfel, Veronica Savanciuc apreciază că dintre toate deciziile importante pe care le-a luat pe parcursul ultimilor ani, poate cea mai importantă a fost investiţia în dezvoltarea Profero. „Domeniul comunicării se află într-o permanentă evoluţie la nivel internaţional, ceea ce determină schimbări succesive şi pe plan local, alimentate desigur, de avansul tehnologic şi de apetenţa românilor pentru adoptarea ultimelor trenduri“, spune Veronica Savanciuc.

    Dincolo de terenul câştigat de digital, următorul pas în comunicarea brandurilor este mobile-ul, tendinţă de care companiile nu mai pot face abstracţie, întrucât telefonul inteligent a devenit mediul cel mai apropiat de consumator. Live streaming-ul şi realitatea augmentată fac şi ele parte din categoria de schimbări tehnologice care încep să-şi facă loc în campaniile multor branduri, completează reprezentanta Lowe. Cu toate acestea, unul dintre canalele tradiţionalele – TV-ul – îşi continuă poziţia dominantă în piaţa de media, obţinând în continuare un procent majoritar din bugetele alocate de companii pentru promovare, în contextul în care românii încă petrec foarte mult timp – aproape 6 ore pe zi – în faţa televizoarelor. Mai mult decât atât, TV-ul se extinde şi în digital, prin dezvoltarea de proiecte online, în încercarea de a sta cât mai aproape de consumator, iar această integrare TV-online va continua.

    Pe lângă schimbările legate de canalele de comunicare, piaţa evoluează şi din punctul de vedere al conţinutului. „Astăzi, consumatorul este mai smart, mai conectat, dar, pe de altă parte, are mai puţină răbdare să recepteze şi să interpreteze mesajele brandurilor. De aceea, brandurile sunt nevoite să-şi reconfigureze comunicarea pentru a se concentra pe un conţinut relevant pentru publicul ţintă. Prin urmare, nu mai vorbim doar de creativitate, ci şi de relevanţă, aceste două axe fiind la fel de importante în construirea unei campanii“, mai spune Veronica Savanciuc.

    În industria de comunicare, foarte dinamică, oportunităţile şi pericolele apar la tot pasul, însă o particularitate este faptul că orice oportunitate din acest domeniu se poate transforma într-un risc şi viceversa, punctează reprezentanta Lowe. Ea dă ca exemplu faptul că evoluţia modului în care consumatorii acceptă să interacţioneze cu brandurile reprezintă o oportunitate pentru cei care ştiu să profite de instrumente precum storytelling‑ul, însă şi un risc pentru cei care nu se pot adapta noilor tendinţe şi insistă să se concentreze pe metode tradiţionale de comunicare.

    Un alt exemplu poate fi şi presiunea tot mai mare din partea companiilor pentru rezultate vizibile, care să se reflecte aproape instant în businessul lor. „Este o provocare, însă campaniile care reuşesc să integreze acest echilibru între creativitate şi eficienţă sunt cele mai apreciate şi se pot transforma într-un avantaj competitiv pentru agenţiile care le dezvoltă“, explică Savanciuc, care a pus în urmă cu 23 de ani bazele grupului pe care îl conduce. Repere în dezvoltarea acestuia sunt lansarea şi stabilizarea fiecărei agenţii din grup, afilierea unora dintre acestea la reţele internaţionale puternice, parte din Interpublic Group of Companies (IPG). Şi face referire la două momente cheie recente, care au avut loc la finalul anului 2015 şi începutul anului 2016: afilierea agenţiei proprii de digital la reţeaua internaţională Profero şi schimbarea identităţii de brand a companiei Lowe în MullenLowe, ca urmare a unui rebranding global.

  • Peste 26.000 de persoane vor să fie agenţi de ordine publică în Poliţia Română

    “Vineri, 8 aprilie a.c., s-au închiat înscrierile la concursul pentru ocuparea posturilor de agenţi de ordine publică, organizat pentru completarea deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române. 26.035 de persoane s-au înscris pe cele 1.853 de posturi destinate angajărilor din sursă externă (14/loc), cei mai mulţi candidaţi fiind în judeţele Gorj (64,2/loc), Dolj (55,7/loc) şi Argeş (47,5/loc)”, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi a fost spionată de foşti agenţi Mossad. Kovesi: A fost o încercare nereuşită de intimidare

     Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticoruţie, Codruţa Kovesi, a declarat pentru MEDIAFAX că presiunile foştilor agenţi Mossad au reprezentat “o încercare nereuşită de intimidare” şi în prezent se fac investigaţii într-un dosar aflat pe rolul unei alte unităţi de parchet.

    “Este un dosar în curs la altă unitate de parchet, în care nu am calitate. A fost o încercare nereuşită de intimidare”, a declarat pentru MEDIAFAX Laura Codruţa Kovesi.

    Persoanele care ar fi exercitat “actele de hărţuire în vederea intimidării” ar fi foşti agenţi ai serviciului de informaţii externe al Israelului, Mossad, au precizat pentru MEDIAFAX sursele judiciare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poliţia Română caută 1.900 de agenţi de ordine publică

     Poliţia Română a demarat, prin intermediul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) procedura de angajare a 1.900 de agenţi de ordine publică, dintre care 46 de posturi prin reîncadrare iar restul din sursă externă.

    Înscrieri se fac în perioada 1- 8 aprilie, au declarat pentru Mediafax oficiali din cadrul IGPR.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Trucurile pe care agenţii imobiliari le folosesc pentru a vinde un apartament mai repede şi pentru mai mulţi bani

    Secretul constă în punerea în scenă. Cheryl Eisen împreună cu echipa sa de la Interior Marketing Group utilizează mai multe trucuri pentru a vinde mai uşor apartamentele, informează Business Insider.

    “În primul rând, clienţii trebuie să aibă un moment de uimire când văd apartamentul, ceva trebui să-i facă să zică “uau”, un apartament care să iasă în evidenţă”, spune Eisen. “Trebuie ca apartamentul să spună o poveste”, adaugă ea.

    Sfaturile lui Cheryl Eisen:

    1. Trebuie evidenţiată cea mai bună trăsătură a apartamentului. Dacă are o vedere foarte bună, acest lucru trebuie evidenţiat. Ferestrele nu trebuie acoperite, ci trebuie instalat un mobilier care să-ţi permită să admiri priveliştea în tihnă

    2. Adaugă textură peretelui. Poţi utiliza un tapet cu textură, acest lucru dă o aură călduroasă apartamentului

    3. Utilizarea unui mobilier mai mic astfel tavanul apartamentului va părea mai înalt.

    4. Instalarea unui canapele rotunjite în colţul sufrageriei. Un loc ideal pentru relaxare

    5. Utilizarea unor oglinzi foarte mari în camerele mai mici, astfel spaţiul va părea mai mare, iar lumina ce intra pe fereastră se dublează

    6. Foloseşte obiecte de lux pentru baie, fie că e vorba de prosoape albe sau de un halat alb şi pufos
     

  • Schimburi de focuri între poliţie şi militanţi islamişti, în oraşul Bruxelles. Atacatorii sunt în libertate

    Schimburile de focuri au avut loc în cartierul Forest, situat la periferia sud-vestică a oraşului Bruxelles.

    Conform site-ului DHnet.be, agenţii de poliţie au fost atacaţi cu mitraliere Kalaşnikov în timpul unei descinderi antiteroriste.

    Doi dintre autorii atacului au reuşit să fugă pe acoperişurile clădirilor şi probabil sunt ascunşi într-o uzină a producătorului auto Audi, informează La Libre Belgique.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La 18 ani fugise de acasă, trăia în ghetou şi avea probleme cu poliţia. Astăzi conduce un imperiu de 20 de milioane de dolari

    Tom Ferry trăia în suburbiile Californiei, având o gaură de glonţ în geam, părul vopsit violet şi un apetit crescut pentru violenţă. La 18 ani avea probleme cu rudele, cunoscuţii şi cu autorităţile; drumul în viaţă părea să-i fi fost aşternut.

    Au trecut 12 ani de atunci, iar Tom Ferry conduce astăzi una dintre cele mai mari companii de consultanţă în imobiliare din Statele Unite. Compania sa, Tom Ferry – Your Coach, îi învaţă pe agenţii imobiliari cum să facă milioane prin stăpânirea tehnicilor de vânzare şi marketing. “Un agent decent vinde între 5 şi 30 de case pe an”, spune Ferry. “Agenţii pregătiţi de noi vând peste 100.”

    Compania sa a înregistrat creşteri de peste 50% ale cifrei de afaceri în ultimii trei ani, iar Ferry a fost numit cel mai bun trainer de vânzări în imobiliare pentru al treilea an consecutiv.

    Cum a reuşit însă să se transforme dintr-un adolescent tulburat într-un om de afaceri de succes?

    Când avea 18 ani şi se afla într-o situaţie extrem de proastă, Ferry şi-a dat seama că trebuie să acţioneze pentru a avea o şansă în viaţă. Spre nococul lui, avea modelul perfect la câteva case distanţă: un om de succes care avea un Rolls Royce, un Porsche şi un S-Class şi conducea un business de succes. Partea proastă: era exact omul de la care fugise, tatăl său.

    “Unii oameni au fost crescuţi de oameni pasionaţi de şcoală sau de sport. Eu am fost crescut de un om care a ajuns cel mai bun vânzător al lui Earl Nightingale”, povesteşte Ferry. Nightingale, o personalitate în lumea media, pornise o compania care vindea materiale motivaţionale. Tatăl lui Ferry învăţase arta vânzării chiar de la Nightingale, punând apoi bazele propriei sale afaceri de succes în domeniul imobiliar.

    Ferry a decis să lucreze pentru tatăl său, aşa că într-o zi s-a dus şi i-a spus acestuia că vrea să îi conducă, într-o bună zi, compania. Răspunsul a fost unul rece: “Atunci când o să fii serios în legătură cu viaţa ta şi dispuşi să munceşti, vino să vorbeşti cu mine.”

    La scurt timp după, tatăl său l-a angajat totuşi pe o poziţie de jos în compania sa, dându-i sarcina de a sorta corespondenţa. Tânărul a învăţat totul despre logistică şi a aflat tot felul de informaţii despre piaţa imobiliară. Şi-a propus să ajungă la conducerea companiei în 5 ani; i-a luat însă 9, dar pe parcurs a ajuns să stăpânească toate tehnicile folosite de agenţii de vânzări.

    După trei ani petrecuţi la cârma companiei construită de tatăl său, Ferry a decis că e timpul să pornească propriul său business: o companie ce oferă cursuri agenţilor de vânzări. În 2015, veniturile companiei sale au fost de 20 de milioane de dolari, iar estimările pentru 2016 arată o dublare a veniturilor.