Blog

  • VOCEA ROMÂNIEI: Cei patru concurenţi care vor merge în marea finală

    Cristian Sanda a fost primul concurent ales pentru marea finală. Marius Moga i-a votat în mod egal pe ambii concurenţi: Cristian Sanda 50%, Liviu Teodorescu 50%. Publicul a decis: Cristian Sanda 54%, Liviu Teodorescu 46%
    CRISTIAN SANDA: “NOTHING’S GONNA CHANGE MY LOVE”

    Următorul finalist ales a fost Dragoş Chircu. Loredana a votat: Dragoş Chircu 50%, Iulian Canaf 50%. Publicul a decis cine merge mai departe: Dragos Chircu 65%, Iulian Canaf 35%.
    DRAGOŞ CHIRCU: “YOU RAISE ME UP”

    Iuliana Puşchilă este a treia finalistă. Horia Brenciu: Iuliana Puschila 60%, Irina Tanase 40%. Publicul a votat: Iuliana Puschila 61%, Irina Tanase 39%
    IULIANA PUSCHILA: “SPUNE-MI”

    Ştefan Stan este cel care a completat formaţia finaliştilor. Smiley a votat: Stefan Stan 55%, Catalin Dobre 45%. Publicul a decis: Stefan Stan 63%, Catalin Dobre 37%.
    ŞTEFAN STAN: “FEVER”

    Mai mult pe www.mediafax.ro

  • Ce inele de logodnă se poartă la New York

    Nişa în cauză nu pare să sufere laolaltă cu restul economiei, vânzările de astfel de articole ajungând doar în SUA la 12 miliarde de dolari, scrie The New York Times.

    Creatorii de bijuterii se simt încurajaţi şi de faptul că femeile care se mărită în ziua de azi nu mai vor inele la fel ca acelea purtate de mamele lor şi sunt dispuse să încerce noi modele. Asemenea inele se găsesc în colecţia Annei Sheffield, care, experimentând cu inelul bunicii sale, a reuşit să creeze un model în care solitarul este acoperit la partea superioară cu aur, părând prins într-o cuşcă. Colecţia acestei creatoare mai cuprinde şi alte modele netradiţionale, cum ar fi inele cu diamante negre.

    Alternative de criză la verighetele tradiţionale de aur (GALERIE FOTO)

    Un designer britanic, Stephen Webster, a lansat o colecţie cu piese lucrate din aur de Peru şi diamante certificate drept “curate” (care nu au fost folosite pentru a finanţa conflicte şi nu au fost obţinute prin exploatarea muncitorilor) marca Forevermark de la De Beers, ce au motive cu spini şi inscripţii romantico-macabre (“Până când moartea ne va despărţi”).

    Diamantele Forevermark au garantate atât aspectul, cât şi faptul că sunt “curate”, astfel încât unele dintre firmele care vând bijuterii pentru mirese le promovează. Two by London, spre exemplu, oferă diamante Forevermark, precum şi consultanţă: clienţii discută cu designerul şi pot urmări confecţionarea inelului dorit.

  • Al zecelea magazin Halewood – The Winery Outlet, la Sibiu

    “Deschiderea unui magazin în Sibiu face parte din planul nostru de extindere a reţelei Halewood – The Winery Outlet. Căutăm să fim prezenţi în toate oraşele mari şi să ajungem la cât mai mulţi oameni”, declară Dan Muntean, director general Cramele Halewood.

    Spaţiul comercial are o suprafaţă de 40 mp, din care 22 de mp sunt rezervaţi pentru vânzare, la vânzare fiind peste 300 sortimente de vin, atât din producţia Cramele Halewood cat şi importate de la cei mai importanţi producători din Europa, America, Australia şi Africa.

    Halewood – The Winery Outlet Sibiu este magazinul cu numărul 10 deschis în ţară, pe lângă cele din Bucureşti, Ploieşti, DN1 Breza-Nistoreşti, Sinaia, Azuga, Braşov, Târgovişte, Urlaţi şi Câmpulung.

    Alături de Cramele Halewood, din Grupul Halewood mai fac parte Halewood România, Domeniile Halewood şi Halewood Internaţional Premium Imports. Halewood are in propietate crame şi plantaţii de viţă de vie in regiunea Dealu Mare, Podişul Transilvaniei şi Murfatlar. La acestea se adaugă Pivniţele Rhein & CIE Azuga fondate in 1892, unde se continuă tradiţia producerii vinurilor spumante după metoda tradiţională, de fermentare a vinului in sticlă. In Ploieşti se află sediul Cramelor Halewood, vaste pivniţe subterane, depozitul de produse finite (cu o capacitate de peste 1 milion de sticle) precum şi liniile de îmbuteliere. Grupul Halewood deţine peste 350 hectare de vie plantate in perioada 2002-2009, cu o investiţie de peste 7 milioane de euro.

  • Şapte avocaţi promovaţi la Zamfirescu Racoţi Predoiu

    Alina Tugearu a fost numită managing associate în cadrul departamentului de litigii, aceasta urmând să coordoneze proiecte în materii precum arbitraj intern şi internaţional, proprietate intelectuală, litigii comerciale şi administrative.

    Cătălin Micu a fost numit managing associate în cadrul departamentului consultanţă si va coordona proiectele de dreptul muncii şi dreptul mediului. Performanţele profesionale au stat de asemenea la baza promovărilor la statut de senior associate ale avocaţilor: Iuliana Negoiţă (consultanţă), Larisa Popoviciu (consultanţă), Cătălin Guriţa-Manole (litigii), Cristian Mîneran (litigii) şi Valentin Moroeanu (litigii).

    “Aceste modificări de structură reprezintă doar formalizarea unei autorităţi pe care avocaţii promovaţi şi-au câştigat-o deja în firmă”, a declarat Stan Tîrnoveanu, managing partner Zamfirescu Racoţi Predoiu.
    Alina Tugearu este specializată într-o gamă largă de cazuri de litigii civile şi comerciale. Practica ei se concentrează pe acordarea de asistenţă juridică şi reprezentare a clienţilor în faţa instanţelor de arbitraj, din România sau internaţionale, precum şi o gamă largă de proceduri de Soluţionare Alternativă a Disputelor. În cei şapte ani de activitate, ea a acumulat experienţă în domeniul dreptului proprietăţii intelectuale, dar şi al pieţei de capital. Este membru al Baroului Bucureşti din 2005 şi a absolvit studii de masterat în drept în cadrul Universităţii Sorbona.

    Cătălin Micu are experienţă în dreptul muncii, oferind asistenţă juridică în domeniul negocierii contractelor, implementării sistemelor sofisticate de organizare a managementului şi transferurilor societare importante. Cătălin este, de asemenea, specializat în domeniul energiei si dreptul mediului, fiind implicat în proiecte de importanţă majoră în această arie de practică. Cătălin este membru al Baroului Bucureşti din anul 2005 si s-a alăturat echipei ZRP în anul 2006.

    Iuliana Negoiţă a acumulat experienţă în domeniul Achiziţiilor Publice de bunuri, servicii şi lucrări. Expertiza sa în Proiectări, Construcţii şi Proiecte Industriale/ Contracte Comerciale Internaţionale cuprinde o gamă de activităţi legate de contracte FIDIC. Este membru al Baroului Bucureşti din anul 2006. Larisa Popoviciu este specializată în domeniul dreptului Societar & Comercial şi Imobiliar. Ea asigură asistenţă juridică cu privire la o gamă largă de activităţi legate de investiţii imobiliare şi activităţi de gestionare a activelor societare asociate cu industria imobiliară pentru companii interesate de diverse segmente ale pieţei precum domeniul agricol, cel rezidenţial şi al proprietăţilor industriale. Larisa este membru al Baroului Bucureşti din anul 2007.

    Cătălin Guriţă-Manole dispune de experienţă profesională în domeniul dreptului bancar, insolvenţă, litigii comerciale şi civile, incluzând dispute contractuale, dreptul pieţelor de capital, aspecte legate de procedura de executare silită, litigii imobiliare, inclusiv proceduri de expropriere. Este membru al Baroului Buzău din anul 2008.

    Cristian Mîneran este specializat în litigii civile, comerciale şi administrative. Experienţa sa ca avocat pledant include cazuri diverse de litigii civile şi comerciale, arbitraj internaţional, drept societar şi litigii între acţionari, drept imobiliar şi proceduri de restituire a proprietăţilor naţionalizate, proceduri de executare silită precum şi dreptul familiei. Cristian este membru al Baroului Bucureşti din anul 2006.

    Valentin Moroeanu este specializat în drept civil şi comercial, litigii de dreptul muncii şi litigii imobiliare, proceduri de executare silită. Un loc important în activitatea sa îl ocupă litigiile în materia protecţiei consumatorilor, el reprezentând companii mulţinationale într-un număr mare de proceduri prelitigioase şi litigioase. Este membru al Baroului Bucureşti din anul 2005.

    ZRP are o echipă de 38 de avocaţi dintre care cinci parteneri – Stan Tîrnoveanu, Ioana Racoţi, Călin-Andrei Zamfirescu, Anca Danilescu, Cosmin Vasile.

  • Transporturile au cheltuit în 10 ani 25 miliarde euro şi au făcut 200 km de autostradă

    Cele mai importante zece investiţii de infrastructură din România ce ar urma să fie gata până în 2015 valorează 4,6 miliarde de euro, echivalentul a circa 4% din PIB-ul României în 2010, potrivit unei analize a Ziarul Financiar realizată pe baza proiectelor de investiţii aflate în curs de desfăşurare la Ministerul Transporturilor, publicate pe site-ul Guvernului. Guvernul a publicat în urmă cu două zile o listă de 141 de pagini cu investiţiile realizate de ministere în anii 2009-2010, dar şi cele care se află în curs de derulare. Ziarul Financiar va folosi aceste informaţii în analizele sale.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • România este în top 10 cedări de teren agricol, alături de Liberia sau Laos

    La nivel mondial cele mai multe ţări-ţintă pentru achiziţiile de teren agricol făcute de companii sau cetăţeni străini sunt în Africa şi America de Sud însă investitorii nu ocolesc nici Australia, Europa de Est sau Asia de Sud-Est. În Africa în 20 din cele 56 de ţări ale continentului străinii deţin mai mult de 1% din suprafeţele agricole. În Liberia companiile cu acţionariat străin controlează 67% din terenul agricol, adică 220.000 de hectare de teren. La câteva sute de kilometri pe coasta de vest a Africii, în Siera Leone 15% din teren este închiriat pe termen lung sau se află în proprietatea companiilor cu acţionariat străin. În total investitorii străini deţin în această ţară 15% din total. O situaţie asemănătoare este şi în America de Sud, unde în ţări precum Paraguay sau Uruguay străinii au ajuns să deţină un sfert din terenurile agricole.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bursele europene au deschis vineri în urcare, datorită datelor economice peste estimări din SUA

    Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a crescut cu 0,3% până la ora 8:04 GMT, dar este în coborâre cu 2,1% pe ansamblul acestei săptămâni. “Este o senzaţie tot mai răspândită că Banca Centrală Europeană face o treabă destul de bună şi este pregătită să cumpere obligaţiuni mai agresiv dacă va fi nevoie, fapt care previne o prăbuşire completă a burselor. Însă în acelaşi timp perspectiva retrogradării ratingurilor de ţară atârnă ca sabia lui Damocles, deci creşterile sunt de scurtă durată’, comentează un analist francez.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Volksbank România va continua să opereze pe piaţa locală. Acţionarii vor face o majorare de capital de peste 200 de milioane euro

    “Volksbank Romania va continua să opereze în România, posibilitatea întreruperii activităţii fiind exclusă! De asemenea, deocamdată nu există discuţii pe tema vânzării băncii în perioada imediat urmatoare”, a spus Lurf pentru MEDIAFAX. Grupul austriac Volksbank a anunţat că Volksbank România va fi transferată într-o nouă divizie, formată din afacerile non-core, alături de Volksbank Leasing International şi Volksbank Malta, active pe care va încerca să le vândă în funcţie de condiţiile din pieţe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro