BusinessMagazin

Blog

  • Acesta e omul lui Bush

    Cand presedintele George W. Bush l-a numit pe Paul D. Wolfowitz presedinte al Bancii Mondiale, Casa Alba a trebuit sa potoleasca o adevarata insurectie a statelor europene, care vedeau intr-unul din cei mai cunoscuti membri neoconservatori ai administratiei un simbol al unilateralismului si al arogantei Americii.

     

    Pentru o vreme, Wolfowitz a parut sa dezminta acele temeri, chiar opunandu-se administratiei Bush in disputa despre cum pot fi mai bine ajutate cele mai sarace natiuni ale Africii. Dar acum este evident ca multimea de cereri din ultimele zile pentru indepartarea lui Paul Wolfowitz de la conducerea Bancii Mondiale se datoreaza doar partial implicarii lui in gasirea unui serviciu confortabil, cu un salariu frumos, pentru o functionara a bancii care intamplator era amanta lui.

     

    In fond, disputa daca Wolfowitz ar trebui sa mai ramana la Banca Mondiala este o dezbatere despre Bush si tumultuoasa lui relatie cu restul lumii, in special cu Banca Mondiala, cu Natiunile Unite si cu Agentia Internationala pentru Energie Atomica – toate, institutii care au ajuns, in diverse momente de la invadarea Irakului din 2003 incoace, in razboi cu Casa Alba a lui Bush si cu programul acesteia.

     

    Wolfowitz a tot lucrat in culise, cautand sprijin pentru a-si pastra postul pe care inca il ocupa. Dar i-au fost oferite putine garantii in afara de cele oferite de administratia Bush. In capitalele lumii si in randul angajatilor bancii s-a observat ca pasiunea lui Wolfowitz pentru lupta impotriva coruptiei, coruptie despre care el spune ca submineaza economia celor mai sarace natiuni ale lumii, a parut sa se evapore cand a venit vorba despre revizuirea imprumuturilor acordate Irakului, Pakistanului si Afganistanului, trei state pe care SUA le considera vitale din punct de vedere strategic. S-a mai observat ca Wolfowitz s-a bazat in special nu pe expertii in dezvoltare internationala, ci pe un grup de apropiati alaturi de care lucrase la Pentagon.

     

    Acest tip de decizii au contribuit la ceea ce Nancy Birdsall, presedintele Centrului pentru Dezvoltare Globala, un grup care monitorizeaza ajutoarele distribuite celor mai sarace state ale lumii, a descris drept „adevaratele indoieli cu privire la capacitatea de judecata a lui Wolfowitz“. Oficialii straini din board-ul bancii spun ca au ajuns sa priveasca atitudinea lui Wolfowitz ca reflectand pasii gresiti ai administratiei Bush.

    Wolfowitz a venit la banca avand un bagaj politic impresionant. Prin traditie, de la infiintarea bancii la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, presedintele institutiei a fost american, iar aceasta a dus la acumularea de resentimente de-a lungul timpului – amplificate cand Bush l-a nominalizat pe Wolfowitz, fost secretar adjunct al apararii si artizan al razboiului din Irak.

     

    „A fost nevoie de un efort imens ca sa potolim aceasta reactie“, si-a amintit un membru al Consiliului Guvernatorilor Bancii Mondiale si initial un sprijinitor al lui Wolfowitz. „Si ai fi crezut, fiind constient ca intra intr-o institutie care privea cu o profunda suspiciune atat pe el cat si administratia Bush, ca va face tot ce poate ca sa atenueze acele ingrijorari.“

     

    La inceput, Wolfowitz asa a si facut. A facut din Africa prioritatea mandatului lui. A aratat pasiune si energie – cam la fel cum a aratat in urma cu multi ani cand era ambasador in Indonezia, unde s-a straduit sa asimileze cultura de acolo si l-a criticat pe un dictator, presedintele Suharto. Campania lui Wolfowitz impotriva coruptiei era indubitabil profund americana si el avea dreptate in ce priveste faptele, comenteaza  membri ai staff-ului si ai conducerii bancii.

     

    Dar in cele din urma, concentrarea pe aceasta chestiune l-a pus la cutite cu functionari de cariera dintr-o institutie faimoasa pentru rezistenta la influenta exterioara si care considera ca lupta impotriva saraciei trebuie sa fie pe primul loc, chiar daca inseamna sa lucrezi cu tari ai caror conducatori nu se dau in laturi de la a ciupi pe parcurs cateva milioane de dolari.

     

    „A venit pe un fond de scepticism si de rezerve ale multora“, spune Geoffrey Lamb, fost vicepresedinte al bancii, care inainte de a se pensiona vara trecuta a lucrat indeaproape cu Wolfowitz pe chestiuni de finantare a celor mai sarace state ale lumii. „Sentimentul meu era ca a oferit un strop de speranta, concentrandu-se pe ajutorul pentru Africa si pe stergerea datoriilor. Evident, perceptiile initiale s-au schimbat mult.“

     

    De-a lungul timpului, Wolfowitz a lasat impresia ca in momentele-cheie a pus pe primul loc interesele de politica externa ale Statelor Unite, in special cand a suspendat un program in Uzbekistan dupa ce aceasta tara a refuzat drepturile de aterizare pentru avioanele armatei SUA si a directionat sume generoase spre statele pe care mai inainte le inclusese printre aliatii Washingtonului in lupta antiterorista. I-a daunat si faptul ca s-a bazat foarte mult pe o pereche de consilieri atrasi din echipa administratiei Bush, Robin Cleveland si Kevin Kellems, care au creat un cerc restrans, greu accesibil pentru cei din staff-ul profesional al bancii.

     

    Aparatorii lui Wolfowitz spun ca el era indreptatit sa vina cu un program care sa zguduie birocratia dezvoltata in interiorul bancii, organism care avea nevoie disperata de o reforma. Dar chiar si ei recunosc ca managementul nu a fost nicicand punctul lui forte si ca poate fi pusa sub semnul intrebarii implicarea sa in transferul amantei sale, Shaha Ali Raza, la Departamentul de Stat. 

     

    In contraofensiva fata de Wolfowitz sunt totusi anumite argumente care tin de o dorinta de reglare a conturilor, inclusiv pe un teren care nu mai are de-a face cu Banca Mondiala. Europenii inca se mai indigneaza din cauza deciziei lui Bush de a-l trimite pe John R. Bolton, unul dintre cei mai virulenti critici ai Natiunilor Unite, la sediul ONU din New York in functia de ambasador – un experiment care a luat sfarsit atunci cand a devenit evident ca noul Senat ales dominat de democrati nu-l va reconfirma in functie pana la finalul mandatului Bush.

     

    Altii amintesc ca administratia americana a incercat sa-l inlature din functie si pe dr. Mohamad ElBaradei, directorul de origine egipteana al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, care a facut la inceputul lui 2003 binecunoscuta declaratie ca nu exista dovezi potrivit carora Saddam Hussein si-ar fi reluat programul de inarmare nucleara. S-a dovedit ca ElBaradei a avut dreptate si imediat a fost rasplatit si cu un premiu Nobel.

     

    Pana acum, Casa Alba si-a exprimat increderea in Wolfowitz, dar nu cu prea multa convingere. Nu au existat semnale ca presedintele Bush s-ar grabi sa sara in ajutorul directorului Bancii Mondiale, desi nu e exclus ca asta s-ar putea intampla. Oficialii europeni si asiatici pariaza insa ca nu se va intampla. „Exista perceptia ca suntem in sfarsit intr-un moment cand Bush are nevoie de lume mai mult decat lumea are nevoie de Bush“, a spus un inalt functionar strain care s-a deplasat recent la Washington pentru reuniunea anuala a Bancii Mondiale si a Fondului Monetar International. „Si aceasta perceptie conteaza destul de mult in toata disputa cu privire la soarta lui Wolfowitz.“

     

    Traducere si adaptare: Mihai MitricA

  • Tara premiilor mici

    „100 de euro?!? Ce dumnezeului de premiu o mai fi si asta… Un premiu nu trebuie sa fie mare, sa se bucure omul?“ Credeti sau nu, in seara suspendarii presedintelui Basescu imi pierdeam neuronii ratiunii, starnit de un panou publicitar, nu cu consecintele dramatice, desigur, pentru natie a demersului parlamentar, ci cu marimi de premii.

     

    Si as fi uitat de premiul cel mic de pe panoul publicitar cel mare daca n-as fi auzit, la televizor, intr-o pauza de reclame, intrebarea „…tu ce-ai face cu 1.000 de euro?…“.

     

    „As upgrada calculatorul“, am raspuns inutil vocii, si am devenit curios: era tot un premiu, iar imaginile aratau o duduie tolanita intr-un fotoliu, cu o atitudine evident mai costisitoare decat cei 1.000 de euro din chestionar. Si iarasi m-am minunat, „…nene, e de zece ori mai mult, dar totusi e o amarata de mie de euro, nu mai sperie cam jumatate din populatie. Ce premiu e asta?“.

     

    Pe urma mi-am raspuns, savant, ca desigur, studiile de marketing si ca brandul si ca pozitionarea si ca expunerea e mai buna daca se da cate putin la multi (asta fiind meteahna veche, nu?) decat sa ia numai unul tot si ca etc.

     

    Pe urma uitandu-ma la tot ce s-a intamplat, discutat, argumentat, huiduit si fugarit cu ocazia suspendarii, m-am gandit ca nimic nu caracterizeaza mai bine situatia din Romania decat premiile alea mici.

    Romania in intregul ei e o tara a premiilor mici.

     

    Pentru a fi atractive, premiile mici se ambaleaza frumos: uite o suta de euro numai pentru tine, o suta intreaga, fata, e de lepadat?  Uite dincolo chiar o mie, eh? O mie intreaga, sa tot stai la soare ca belferii, ce ti-ai dori mai mult?

     

    Si tot asa, fiecare are premiul lui mic: unul ca a putut traversa strada, altul ca a mai platit o factura, celalalt ca a luat o masina noua, Basescu cand a izbutit sa-si stoarca o lacrima la momentul potrivit, Tariceanu cand a intrat in rolul agresivului putin mai tarziu decat momentul potrivit, pentru altii un termopan, o locuinta de protocol, un brad de Craciun.

     

    Cel mai mare premiu mic din ultima vreme este chiar suspendarea lui Traian Basescu; este premiul pe care si l-a oferit Parlamentul, cea mai hulita institutie din Romania, cu cea mai redusa incredere si cea mai negativa perceptie in popor. Strict ca exercitiu, ceea ce au facut parlamentarii in privinta suspendarii lui Traian Basescu este in regula, si-au dovedit si au dovedit ca Parlamentul este, orice s-ar spune, cea mai importanta institutie a unei democratii si ca pot face mai mult decat sa ridice mainile simultan pentru aprobarea de ordonante guvernamentale. Repet, asta fara a analiza motivatiile demersului si jocurile de culise. Important pentru parlament, acum, ar trebui sa fie un alt demers, ar trebui sa ravneasca la alt premiu, cel al dobandirii stimei populare.

     

    Un premiu mic si un mare pas inainte ar fi, zic in context, momentul in care natia romana se va fi descotorosit de ideea tatucului. Indiferent de ce zic teoriile economice si sociologice si de cat de mult pare ca se schimba societatea romaneasca, ideea tatucului care sa spuna ce trebuie facut, care sa gandeasca pentru toti, care sa delimiteze binele de rau, care sa aleaga si sa imparta este inca puternic prezenta, insurubata in constiinte indiferent de rang si de pozitie sociala.

     

    Adica ceea ce am putea defini drept criza fundamentala a societatii romanesti, o criza permanenta dar care devine perceptibila numai din cand in cand, nu este una a conducatorilor, ci este una a ideilor. A perceptiilor inselatoare, a impunerii de tinte, de multe ori false sau nefolositoare, a asteptarilor cu care nu avem ce face.

     

    Momentul maturizarii, spunea cineva, este cel in care copilul incepe sa-si vada parintii asa cum sunt in mod real; nu o zana si un zeu atotputernic, ci oameni cu griji, cu probleme, cu riduri, ticuri si enervanti. Si, adauga acelasi, masura unui parinte adevarat este momentul in care ii cere copilului sa isi asume responsabilitati.

     

    Un premiu mic va fi castigat de popor in momentul in care vor fi in stare sa judece rece, cu mintea proprie, fara umori si resentimente.

     

    Un premiu mic vom dobandi atunci cand vom constata ca nu ne mai place asa de mult sa ne uram.

     

    Cum, fata, nu te-am convins? Ce premiu ti se pare mai important? O viata normala, fara stresuri politice si economice, condusa nu bine, dar cel putin temeinic si cu ceva bun-simt? Asta e marketing serios, ar trebui sa cumperi un supermarket intreg ca sa castigi un asemenea premiu. Altceva?

     

    Respectarea Constitutiei? Ce te-a apucat, fata, o respecta toata lumea, nu vezi? Este invocata de toti si nimeni nu face un pas fara prima lege. Tocmai asta te nemultumeste si de ce spui ca tocmai pentru ca e terfelita de oricine si-a pierdut din greutatea ei de lege? 

     

    Asta e marketing serios, cum ziceam.

  • Tara premiilor mici

    „100 de euro?!? Ce dumnezeului de premiu o mai fi si asta… Un premiu nu trebuie sa fie mare, sa se bucure omul?“ Credeti sau nu, in seara suspendarii presedintelui Basescu imi pierdeam neuronii ratiunii, starnit de un panou publicitar, nu cu consecintele dramatice, desigur, pentru natie a demersului parlamentar, ci cu marimi de premii.

     

    Si as fi uitat de premiul cel mic de pe panoul publicitar cel mare daca n-as fi auzit, la televizor, intr-o pauza de reclame, intrebarea „…tu ce-ai face cu 1.000 de euro?…“.

     

    „As upgrada calculatorul“, am raspuns inutil vocii, si am devenit curios: era tot un premiu, iar imaginile aratau o duduie tolanita intr-un fotoliu, cu o atitudine evident mai costisitoare decat cei 1.000 de euro din chestionar. Si iarasi m-am minunat, „…nene, e de zece ori mai mult, dar totusi e o amarata de mie de euro, nu mai sperie cam jumatate din populatie. Ce premiu e asta?“.

     

    Pe urma mi-am raspuns, savant, ca desigur, studiile de marketing si ca brandul si ca pozitionarea si ca expunerea e mai buna daca se da cate putin la multi (asta fiind meteahna veche, nu?) decat sa ia numai unul tot si ca etc.

     

    Pe urma uitandu-ma la tot ce s-a intamplat, discutat, argumentat, huiduit si fugarit cu ocazia suspendarii, m-am gandit ca nimic nu caracterizeaza mai bine situatia din Romania decat premiile alea mici.

    Romania in intregul ei e o tara a premiilor mici.

     

    Pentru a fi atractive, premiile mici se ambaleaza frumos: uite o suta de euro numai pentru tine, o suta intreaga, fata, e de lepadat?  Uite dincolo chiar o mie, eh? O mie intreaga, sa tot stai la soare ca belferii, ce ti-ai dori mai mult?

     

    Si tot asa, fiecare are premiul lui mic: unul ca a putut traversa strada, altul ca a mai platit o factura, celalalt ca a luat o masina noua, Basescu cand a izbutit sa-si stoarca o lacrima la momentul potrivit, Tariceanu cand a intrat in rolul agresivului putin mai tarziu decat momentul potrivit, pentru altii un termopan, o locuinta de protocol, un brad de Craciun.

     

    Cel mai mare premiu mic din ultima vreme este chiar suspendarea lui Traian Basescu; este premiul pe care si l-a oferit Parlamentul, cea mai hulita institutie din Romania, cu cea mai redusa incredere si cea mai negativa perceptie in popor. Strict ca exercitiu, ceea ce au facut parlamentarii in privinta suspendarii lui Traian Basescu este in regula, si-au dovedit si au dovedit ca Parlamentul este, orice s-ar spune, cea mai importanta institutie a unei democratii si ca pot face mai mult decat sa ridice mainile simultan pentru aprobarea de ordonante guvernamentale. Repet, asta fara a analiza motivatiile demersului si jocurile de culise. Important pentru parlament, acum, ar trebui sa fie un alt demers, ar trebui sa ravneasca la alt premiu, cel al dobandirii stimei populare.

     

    Un premiu mic si un mare pas inainte ar fi, zic in context, momentul in care natia romana se va fi descotorosit de ideea tatucului. Indiferent de ce zic teoriile economice si sociologice si de cat de mult pare ca se schimba societatea romaneasca, ideea tatucului care sa spuna ce trebuie facut, care sa gandeasca pentru toti, care sa delimiteze binele de rau, care sa aleaga si sa imparta este inca puternic prezenta, insurubata in constiinte indiferent de rang si de pozitie sociala.

     

    Adica ceea ce am putea defini drept criza fundamentala a societatii romanesti, o criza permanenta dar care devine perceptibila numai din cand in cand, nu este una a conducatorilor, ci este una a ideilor. A perceptiilor inselatoare, a impunerii de tinte, de multe ori false sau nefolositoare, a asteptarilor cu care nu avem ce face.

     

    Momentul maturizarii, spunea cineva, este cel in care copilul incepe sa-si vada parintii asa cum sunt in mod real; nu o zana si un zeu atotputernic, ci oameni cu griji, cu probleme, cu riduri, ticuri si enervanti. Si, adauga acelasi, masura unui parinte adevarat este momentul in care ii cere copilului sa isi asume responsabilitati.

     

    Un premiu mic va fi castigat de popor in momentul in care vor fi in stare sa judece rece, cu mintea proprie, fara umori si resentimente.

     

    Un premiu mic vom dobandi atunci cand vom constata ca nu ne mai place asa de mult sa ne uram.

     

    Cum, fata, nu te-am convins? Ce premiu ti se pare mai important? O viata normala, fara stresuri politice si economice, condusa nu bine, dar cel putin temeinic si cu ceva bun-simt? Asta e marketing serios, ar trebui sa cumperi un supermarket intreg ca sa castigi un asemenea premiu. Altceva?

     

    Respectarea Constitutiei? Ce te-a apucat, fata, o respecta toata lumea, nu vezi? Este invocata de toti si nimeni nu face un pas fara prima lege. Tocmai asta te nemultumeste si de ce spui ca tocmai pentru ca e terfelita de oricine si-a pierdut din greutatea ei de lege? 

     

    Asta e marketing serios, cum ziceam.

  • Strategii de dezvoltator

    „Cine n-are batrani sa-si cumpere“ este o zicala care se transforma in cazul dezvoltatorilor imobiliari in „cine n-are experienta sa vanda“!

     

    Cefin Real Estate – divizia de investitii imobiliare a holdingului Cefin – anunta in aceasta saptamana o noua vanzare. Parcul industrial A1 Bucharest, dezvoltat de Cefin in vestul Bucurestiului, in vecinatatea autostrazii Bucuresti-Pitesti a fost vandut firmei britanice de investitii imobiliare Teesland IOG, intr-o tranzactie de 70 de milioane de euro.

     

    Cefin nu este la prima afacere de acest gen, ba chiar acest tip de asociere a devenit un model de business, dat fiind ca firma a atras investitori financiari in mai multe proiecte imobiliare. „Politica noastra este de a ne asocia cu fonduri de investitii specializate in real estate in proiectele pe care le facem“, spune George Margescu, directorul general al Cefin Real Estate.

     

    Pentru dealerul de autovehicule Iveco, intrarea pe piata imobiliara a fost dictata de nevoia de a-si construi un nou sediu. Sesizand oportunitatile pe care investitiile in real estate le pot aduce, divizia de real estate a Cefin a inceput sa construiasca un parc logistic.

     

    Pasul urmator a fost atragerea in proiect a unui fond de investitii cu experienta in domeniul imobiliar. Astfel, Cefin a incheiat un parteneriat pentru Cefin Logistic Park cu austriecii de la Europolis in toamna anului 2004. La acea data, Europolis a anuntat ca va finanta cu 75 de milioane de euro dezvoltarea parcului, dar ulterior a semnat o extindere a proiectului cu inca 70 de milioane de euro.

     

    Acum, Cefin Real Estate e implicat in proiecte, aflate in diferite faze, ce totalizeaza investitii de 500 de milioane de euro. La unele dintre acestea este asociat cu Europolis – declarat „partener preferat“ -, dar colaboreaza si cu alti investitori. De exemplu, in complexul rezidential Cortina Residence, Cefin a atras fondul de investitii Heitman. Iar acum, britanicii de la Teesland au considerat ca parcul industrial de langa autostrada Bucuresti-Pitesti e un activ de viitor si au decis sa-l achizitioneze. Tranzactia este una complexa, dat fiind ca deocamdata este construita doar o treime din suprafata proiectata a parcului. „Dar discutam deja o extindere“, spune Margescu.

     

    Directorul companiei afirma ca politica de asociere cu fondurile de investitii va continua. „Dorinta noastra ne depaseste posibilitatile si atunci preferam sa ne asociem cu parteneri financiari puternici“, sustine Margescu.

    Cefin Real Estate isi propune sa fie unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Romania, iar din parteneriatele cu fondurile de investitii au de castigat pe mai multe planuri. Pe de-o parte, incaseaza rapid unele sume de bani pe care le pot utiliza pentru a cumpara alte terenuri pe care sa pregateasca noi proiecte.

     

    Pe de alta parte, fiind vorba de fonduri specializate in real estate, pot beneficia de expertiza acestora in domeniu. Nu in ultimul rand, au asigurat deja un exit la terminarea proiectului, putandu-se concentra pe activitatea de dezvoltare si nu pe cea de administrare.

     

    E drept ca pentru aceste avantaje trebuie sa plateasca un pret. Randamentul pe care il obtine Cefin asociindu-se in fazele de inceput ale proiectelor este mai mic decat daca ar fi vandut la final constructia „la cheie“.

     

    De cealalta parte, fondurile de investitii au si ele de castigat atat din randamentele mai ridicate in cazul dezvoltarii decat in cazul clasic al achizitiei unei constructii terminate si inchiriate, cat si numai din oportunitatea plasarii unor sume de bani.

     

    Pe piata imobiliara romaneasca asistam in aceasta perioada la o avalansa de bani. Zeci de fonduri de investitii locale, regionale sau chiar internationale incearca sa investeasca in Romania.

     

    Dar piata locala are o mare problema: lipsesc produsele de cumparat. Aproape toate cladirile finisate care au prezentat un interes cat de mic pentru investitorii institutionali au fost deja vandute – unele chiar de mai multe ori (cum ar fi City Mall). In aceste conditii, multe fonduri de investitii – precum Europolis, dar si Immoeast (cel mai mare fond austriac), North Real Estate sau Equest – au ales sa-si plaseze banii in dezvoltare. Alaturi de alti parteneri care au gandit la fel ca cei de la Cefin.

     

    Pentru ca randamentul obtinut – evident cu niste riscuri asociate mai mari – este oricum mai mare decat daca ar sta cu banii in banci.

     

    Pentru ca un lucru este cert pentru toata lumea: trebuie sa profite de perioada buna prin care trece piata imobiliara romaneasca.

  • Strategii de dezvoltator

    „Cine n-are batrani sa-si cumpere“ este o zicala care se transforma in cazul dezvoltatorilor imobiliari in „cine n-are experienta sa vanda“!

     

    Cefin Real Estate – divizia de investitii imobiliare a holdingului Cefin – anunta in aceasta saptamana o noua vanzare. Parcul industrial A1 Bucharest, dezvoltat de Cefin in vestul Bucurestiului, in vecinatatea autostrazii Bucuresti-Pitesti a fost vandut firmei britanice de investitii imobiliare Teesland IOG, intr-o tranzactie de 70 de milioane de euro.

     

    Cefin nu este la prima afacere de acest gen, ba chiar acest tip de asociere a devenit un model de business, dat fiind ca firma a atras investitori financiari in mai multe proiecte imobiliare. „Politica noastra este de a ne asocia cu fonduri de investitii specializate in real estate in proiectele pe care le facem“, spune George Margescu, directorul general al Cefin Real Estate.

     

    Pentru dealerul de autovehicule Iveco, intrarea pe piata imobiliara a fost dictata de nevoia de a-si construi un nou sediu. Sesizand oportunitatile pe care investitiile in real estate le pot aduce, divizia de real estate a Cefin a inceput sa construiasca un parc logistic.

     

    Pasul urmator a fost atragerea in proiect a unui fond de investitii cu experienta in domeniul imobiliar. Astfel, Cefin a incheiat un parteneriat pentru Cefin Logistic Park cu austriecii de la Europolis in toamna anului 2004. La acea data, Europolis a anuntat ca va finanta cu 75 de milioane de euro dezvoltarea parcului, dar ulterior a semnat o extindere a proiectului cu inca 70 de milioane de euro.

     

    Acum, Cefin Real Estate e implicat in proiecte, aflate in diferite faze, ce totalizeaza investitii de 500 de milioane de euro. La unele dintre acestea este asociat cu Europolis – declarat „partener preferat“ -, dar colaboreaza si cu alti investitori. De exemplu, in complexul rezidential Cortina Residence, Cefin a atras fondul de investitii Heitman. Iar acum, britanicii de la Teesland au considerat ca parcul industrial de langa autostrada Bucuresti-Pitesti e un activ de viitor si au decis sa-l achizitioneze. Tranzactia este una complexa, dat fiind ca deocamdata este construita doar o treime din suprafata proiectata a parcului. „Dar discutam deja o extindere“, spune Margescu.

     

    Directorul companiei afirma ca politica de asociere cu fondurile de investitii va continua. „Dorinta noastra ne depaseste posibilitatile si atunci preferam sa ne asociem cu parteneri financiari puternici“, sustine Margescu.

    Cefin Real Estate isi propune sa fie unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Romania, iar din parteneriatele cu fondurile de investitii au de castigat pe mai multe planuri. Pe de-o parte, incaseaza rapid unele sume de bani pe care le pot utiliza pentru a cumpara alte terenuri pe care sa pregateasca noi proiecte.

     

    Pe de alta parte, fiind vorba de fonduri specializate in real estate, pot beneficia de expertiza acestora in domeniu. Nu in ultimul rand, au asigurat deja un exit la terminarea proiectului, putandu-se concentra pe activitatea de dezvoltare si nu pe cea de administrare.

     

    E drept ca pentru aceste avantaje trebuie sa plateasca un pret. Randamentul pe care il obtine Cefin asociindu-se in fazele de inceput ale proiectelor este mai mic decat daca ar fi vandut la final constructia „la cheie“.

     

    De cealalta parte, fondurile de investitii au si ele de castigat atat din randamentele mai ridicate in cazul dezvoltarii decat in cazul clasic al achizitiei unei constructii terminate si inchiriate, cat si numai din oportunitatea plasarii unor sume de bani.

     

    Pe piata imobiliara romaneasca asistam in aceasta perioada la o avalansa de bani. Zeci de fonduri de investitii locale, regionale sau chiar internationale incearca sa investeasca in Romania.

     

    Dar piata locala are o mare problema: lipsesc produsele de cumparat. Aproape toate cladirile finisate care au prezentat un interes cat de mic pentru investitorii institutionali au fost deja vandute – unele chiar de mai multe ori (cum ar fi City Mall). In aceste conditii, multe fonduri de investitii – precum Europolis, dar si Immoeast (cel mai mare fond austriac), North Real Estate sau Equest – au ales sa-si plaseze banii in dezvoltare. Alaturi de alti parteneri care au gandit la fel ca cei de la Cefin.

     

    Pentru ca randamentul obtinut – evident cu niste riscuri asociate mai mari – este oricum mai mare decat daca ar sta cu banii in banci.

     

    Pentru ca un lucru este cert pentru toata lumea: trebuie sa profite de perioada buna prin care trece piata imobiliara romaneasca.

  • Adevarat l-au suspendat!

    Sunteti fan Basescu? Sau fan Parlament? Nu va grabiti cu raspunsul! Mai bine ganditi-va bine, ce alegeti intre un presedinte fara parghii si un Parlament care in ultima vreme vorbeste cu o voce tot mai ferma?

     

    Anul acesta, suspendarea lui Basescu a picat prea aproape de rastignirea lui Hristos ca sa nu imprumute din dramatismul Calvarului, din recuzita discursiva a deniilor si, nu in ultimul rand, din predispozitia publicului de a empatiza cu cel in suferinta.

     

    Democratia, care si-a demonstrat lipsurile inca din Noul Testament (daca ar fi fost dictatura/autocratie, Pilat l-ar fi eliberat pe Hristos, nu pe Barabas, cum a cerut multimea) a facut ca saptamana trecuta un presedinte sa fie suspendat, cu respectarea aritmeticii constitutionale, chiar daca nu si a spiritului Legii fundamentale. De altfel, dintre institutiile puterii, Legislativul roman – cel aflat la o cota dezamagitoare in sondajele de opinie – este singurul care a reusit sa isi impuna vointa asupra uneia dintre celelalte doua ramuri, Guvern sau Presedinte. Parlamentul a adus saptamana trecuta vestea cea buna a coalizarii unei majoritati cat se poate de solide, dupa ce a adoptat, cu 322 de voturi „pentru“, suspendarea din functie a presedintelui. Va amintiti, nu e asa de departe, paradoxul inregistrat la votul pentru guvernul „ultraminoritar“ Tariceanu II, cand pentru un cabinet format doar din PNL si UDMR au votat 302 de parlamentari? Asta in timp ce in 2004, pentru guvernul de coalitie PNL-PD-PC-UDMR se stransesera abia 265 de voturi…

     

    Ce ne spune asta? Ne spune ca, in pofida sondajelor de opinie, a editorialelor vituperante din ziare si a ironiilor din talk-show-uri, Parlamentul se transforma intr-o institutie din ce in ce mai omogena, capabila sa isi impuna vointa in situatii extrem de sensibile. Si cred ca, in conditiile unui sistem politic in care majoritatea a fost cel mult relativa pana acum, asta poate fi o veste buna.

     

    Chiar daca nu va place ca Nicolae Vacaroiu este, incepand de vinerea trecuta, presedintele Romaniei si chiar daca urmatorul sondaj de opinie va inregistra o si mai mare dezaprobare la adresa Parlamentului, democratia romaneasca a castigat. Fie si o simpla lectie. Lectia „check-and-balance“: intr-un sistem democratic, fiecare actor trebuie sa stie ca pentru fiecare derapaj al sau exista un alt actor care ii poate aplica o corectie. 

     

    Traian Basescu a cules saptamana trecuta nu doar roadele relatiei conflictuale cu parlamentarii, pe care-i denumise „cei ce fac legi pentru infractori“, ci si uzufructul functiei de presedinte, pe care a folosit-o sensibil diferit de manualul de instructiuni primit la inceputul mandatului.

     

    Cand a cerut votul pentru functia de presedinte, Traian Basescu a promis ca va lupta cu sistemul ticalosit. Retorica electorala care ne-a cucerit pe multi sau doar ecuatia „celui mai mic rau posibil“ au facut ca el sa ajunga presedinte. Insa perioada romantica s-a cam incheiat dupa ce noul presedinte a terminat de rostit juramantul de investitura: din acel moment scenariul „presedintelui-jucator“ trebuia sa intre in corsetul Constitutiei, singura carte pe care isi jucase candidatul Basescu soarta electorala. Nu s-a putut. Si nu s-a putut nu pentru ca ar fi fost prea stramt corsetul, ci pentru ca Traian Basescu nu a inteles ca atitudinea de razboinic ii poate aduce mult mai putine avantaje decat cea de negociator abil. A nu se intelege de aici ca Traian Basescu ar fi trebuit sa umble cu spinarea incovoiata pe la usile parlamentarilor sau pe la cele ale Guvernului. Insa pentru a-si pune in aplicare agenda electorala, negocierea i-ar fi fost mult mai folositoare decat i-a fost, se vede, pozitia de forta. Pentru ca acum omul politic Basescu a ramas doar cu sustinerea unei parti din electorat – multi, putini, n-am fi aflat decat daca si-ar fi dat demisia – insa cu impotrivirea unei largi majoritati din clasa politica. Cel putin pentru inca un an, pana la urmatorul scrutin legislativ.

     

    Sa ne intelegem: nu fac parte dintre cei care considera ca in cazul Basescu se poate pune degetul pe „fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei“; cine reuseste sa demonstreze asta este ori David Copperfield, ori Mircea Geoana. Dar sunt convins ca este bine ca Parlamentul l-a putut suspenda pe presedinte: cred ca omul politic Traian Basescu nu isi va schimba atitudinea fata de Legislativ dupa ce va reveni in functie, dar stiu ca la urmatoarele alegeri parlamentare vom avea in spate o lectie foarte serioasa la care sa ne gandim inainte de a pune stampila.

  • Adevarat l-au suspendat!

    Sunteti fan Basescu? Sau fan Parlament? Nu va grabiti cu raspunsul! Mai bine ganditi-va bine, ce alegeti intre un presedinte fara parghii si un Parlament care in ultima vreme vorbeste cu o voce tot mai ferma?

     

    Anul acesta, suspendarea lui Basescu a picat prea aproape de rastignirea lui Hristos ca sa nu imprumute din dramatismul Calvarului, din recuzita discursiva a deniilor si, nu in ultimul rand, din predispozitia publicului de a empatiza cu cel in suferinta.

     

    Democratia, care si-a demonstrat lipsurile inca din Noul Testament (daca ar fi fost dictatura/autocratie, Pilat l-ar fi eliberat pe Hristos, nu pe Barabas, cum a cerut multimea) a facut ca saptamana trecuta un presedinte sa fie suspendat, cu respectarea aritmeticii constitutionale, chiar daca nu si a spiritului Legii fundamentale. De altfel, dintre institutiile puterii, Legislativul roman – cel aflat la o cota dezamagitoare in sondajele de opinie – este singurul care a reusit sa isi impuna vointa asupra uneia dintre celelalte doua ramuri, Guvern sau Presedinte. Parlamentul a adus saptamana trecuta vestea cea buna a coalizarii unei majoritati cat se poate de solide, dupa ce a adoptat, cu 322 de voturi „pentru“, suspendarea din functie a presedintelui. Va amintiti, nu e asa de departe, paradoxul inregistrat la votul pentru guvernul „ultraminoritar“ Tariceanu II, cand pentru un cabinet format doar din PNL si UDMR au votat 302 de parlamentari? Asta in timp ce in 2004, pentru guvernul de coalitie PNL-PD-PC-UDMR se stransesera abia 265 de voturi…

     

    Ce ne spune asta? Ne spune ca, in pofida sondajelor de opinie, a editorialelor vituperante din ziare si a ironiilor din talk-show-uri, Parlamentul se transforma intr-o institutie din ce in ce mai omogena, capabila sa isi impuna vointa in situatii extrem de sensibile. Si cred ca, in conditiile unui sistem politic in care majoritatea a fost cel mult relativa pana acum, asta poate fi o veste buna.

     

    Chiar daca nu va place ca Nicolae Vacaroiu este, incepand de vinerea trecuta, presedintele Romaniei si chiar daca urmatorul sondaj de opinie va inregistra o si mai mare dezaprobare la adresa Parlamentului, democratia romaneasca a castigat. Fie si o simpla lectie. Lectia „check-and-balance“: intr-un sistem democratic, fiecare actor trebuie sa stie ca pentru fiecare derapaj al sau exista un alt actor care ii poate aplica o corectie. 

     

    Traian Basescu a cules saptamana trecuta nu doar roadele relatiei conflictuale cu parlamentarii, pe care-i denumise „cei ce fac legi pentru infractori“, ci si uzufructul functiei de presedinte, pe care a folosit-o sensibil diferit de manualul de instructiuni primit la inceputul mandatului.

     

    Cand a cerut votul pentru functia de presedinte, Traian Basescu a promis ca va lupta cu sistemul ticalosit. Retorica electorala care ne-a cucerit pe multi sau doar ecuatia „celui mai mic rau posibil“ au facut ca el sa ajunga presedinte. Insa perioada romantica s-a cam incheiat dupa ce noul presedinte a terminat de rostit juramantul de investitura: din acel moment scenariul „presedintelui-jucator“ trebuia sa intre in corsetul Constitutiei, singura carte pe care isi jucase candidatul Basescu soarta electorala. Nu s-a putut. Si nu s-a putut nu pentru ca ar fi fost prea stramt corsetul, ci pentru ca Traian Basescu nu a inteles ca atitudinea de razboinic ii poate aduce mult mai putine avantaje decat cea de negociator abil. A nu se intelege de aici ca Traian Basescu ar fi trebuit sa umble cu spinarea incovoiata pe la usile parlamentarilor sau pe la cele ale Guvernului. Insa pentru a-si pune in aplicare agenda electorala, negocierea i-ar fi fost mult mai folositoare decat i-a fost, se vede, pozitia de forta. Pentru ca acum omul politic Basescu a ramas doar cu sustinerea unei parti din electorat – multi, putini, n-am fi aflat decat daca si-ar fi dat demisia – insa cu impotrivirea unei largi majoritati din clasa politica. Cel putin pentru inca un an, pana la urmatorul scrutin legislativ.

     

    Sa ne intelegem: nu fac parte dintre cei care considera ca in cazul Basescu se poate pune degetul pe „fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei“; cine reuseste sa demonstreze asta este ori David Copperfield, ori Mircea Geoana. Dar sunt convins ca este bine ca Parlamentul l-a putut suspenda pe presedinte: cred ca omul politic Traian Basescu nu isi va schimba atitudinea fata de Legislativ dupa ce va reveni in functie, dar stiu ca la urmatoarele alegeri parlamentare vom avea in spate o lectie foarte serioasa la care sa ne gandim inainte de a pune stampila.

  • Argument pentru Obama

    In timp ce eram in Kenya in urma cu doua saptamani, sotia mea, Ann, care e profesoara, a vizitat o scoala primara dintr-o mahala din Nairobi, unde SUA finanteaza un program menit sa-i atraga pe copii sa nu abandoneze cursurile.

     

    Cand s-a intors din aceasta vizita, mi-a spus ca vazuse pe peretele scolii un poster cu Barrack Obama si cu sotia lui, Michelle, in timpul vizitei in Kenya, din august anul trecut. Posterul zicea: „Familia Obama si-a facut analizele HIV. Tu ti le-ai facut pe ale tale?“ Senatorul si sotia lui s-au oferit sa fie testati in Nairobi.

     

    …

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer. Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 9 mai al BUSINESS Magazin

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • Argument pentru Obama

    In timp ce eram in Kenya in urma cu doua saptamani, sotia mea, Ann, care e profesoara, a vizitat o scoala primara dintr-o mahala din Nairobi, unde SUA finanteaza un program menit sa-i atraga pe copii sa nu abandoneze cursurile.

     

    Cand s-a intors din aceasta vizita, mi-a spus ca vazuse pe peretele scolii un poster cu Barrack Obama si cu sotia lui, Michelle, in timpul vizitei in Kenya, din august anul trecut. Posterul zicea: „Familia Obama si-a facut analizele HIV. Tu ti le-ai facut pe ale tale?“ Senatorul si sotia lui s-au oferit sa fie testati in Nairobi.

     

    …

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer. Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 9 mai al BUSINESS Magazin

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • MEDIA: Planuri mari pentru publicitatea la cutie. La cutia postala

    Pliante, flyere si  brosuri – o piata de 20 de milioane de euro. Mult sau putin? Daca tinem cont ca in 2004 nu trecea de 8 milioane de euro, probabil e mult. Daca ne uitam la Ungaria, unde piata de marketing direct a ajuns la 100 de milioane de euro, e destul de putin.

     

    Anul trecut, un consumator din Romania a primit in medie cam 100 de plicuri publicitare in cutia postala. „Putin. In strainatate acestea sunt de ordinul sutelor de mii“, estimeaza Marian Seitan, director general la Hit Mail, unul dintre principalii jucatori de pe piata de marketing direct. Potrivit datelor Asociatiei Romane de Marketing Direct (ARMAD), in urma cu trei ani cifra de afaceri a serviciilor de acest gen s-a ridicat la 8 mil. euro, a crescut la 13 milioane in 2005 si a ajuns la 20 mil. euro anul trecut. In 2007 ar urma sa urce cu inca 10 milioane, estimeaza Serban Goran, presedintele ARMAD. Desi rata anuala de crestere este mare, piata roma-neasca de marketing direct este de cinci ori mai mica decat in Ungaria, unde piata este evaluata la 100 mil. euro.

     

    Daca la vecini impulsul de crestere a fost dat de firmele de vanzare prin corespondenta, la noi, piata a fost stimulata de numeroasele promotii cu premii. „Cele mai eficiente metode de marketing direct raman promotiile, care reprezinta 25-30% din totalul pietei. In Romania sunt un milion de jucatori constanti“, spune Ioan Coaca, director general al companiei de marketing direct Open Public Service (OPS).

     

    Pe masura ce advertiserii cresc bugetele pentru comunicare, marketingul direct prinde si el o felie din ce in ce mai mare: la ora actuala, ponderea lui a ajuns la 3%, din piata de publicitate. Pentru 2007, Marian Seitan estimeaza o crestere de pana la 3,5%. Printre cele mai mari firme din domeniu se numara Hit Mail, Mailers si OPS, care detin aproape 75% din piata. Companiile care aleg acest tip de marketing vin din toate sectoarele economice, de la telefonie, retaileri sau banci pana la bauturi, tigari sau turism. Motivul este, in afara de faptul ca mesajul ajunge rapid la potentialul client, economia oferita de o astfel de campanie, in raport cu costul spatiului publicitar in prime-time la televiziuni. „O campanie de marketing direct este mai eficienta decat spoturile traditionale pentru televiziune sau radio“, argumenteaza Ioan Coaca.

     

    Exista insa si reversul medaliei. Multi din cei tintiti de astfel de reclame nu agreeaza sa-si vada cutiile postale umplute de astfel de mesaje. „Potentialul cumparator nu trebuie sa fie agresat cu oferte pe care nu

    le-a cerut“, spune Serban Goran. De aceea, ARMAD a intocmit o asa-numita „lista Robinson“, unde se pot inscrie toate persoanele care nu vor sa fie deranjate cu direct mailing (plicuri publicitare). Documentul, reactualizat la 3 sau 6 luni, circula intre toti cei 49 de membri ai Asociatiei, astfel incat, inainte de a incepe o campanie pentru un client si de a sorta baza de date, firmele de marketing direct sa-i poata „sari“ pe cei inscrisi in lista. Evident, firmele se declara increzatoare ca lista nu va capata proportii care sa le afecteze afacerea: „Dupa cinci ani, doar 1% dintre potentialii clienti nu vor mai vrea sa primeasca mesaje publicitare“, este convins directorul general de la Hit Mail.

     

    De avantajele acestui gen de marketing profita companii multinationale specializate in marketing direct precum Reader’s Digest, Quelle sau compania franceza de cosmetice Yves Rocher. Prezenta in Romania din mai, anul trecut, Yves Rocher isi face publicitate exclusiv prin marketing direct. Clienti ai OPS, francezii au realizat anul trecut o cifra de afaceri de 2 mil. euro din vanzarile la distanta. „Pentru 2007 estimam o crestere de pana la 5 mil. euro“, precizeaza Claudia Pavel, sef de proiect la Yves Rocher Romania. In plus, de la 55.000 de clienti cati are in tara, Yves Rocher vrea sa ajunga la 100.000 la sfarsitul anului in curs. Anul trecut, un milion de mesaje din partea companiei au luat drumul cutiilor postale, la care se adauga inca 50.000, trimise clientelor firmei. In 2007, planul de emitere de mesaje este de 3,5 mil. pentru atragerea potentialilor clienti. Pana la sfarsitul anului, compania, care are la nivel mondial o cifra de afaceri de 2 mld. euro, intentioneaza sa-si deschida o filiala in Romania.