Piata ciocolatei, cu o valoare annuala estimatea la 200 de milioane de euro, a inregistrat, un regres de 10% anul trecut, dupa ce in 2009 pia]a scazuse cu 8%.
Chiar si asa, Supreme si-a crescut cifra de afaceri atat in 2009 (cand a vandut de 25 de milioane de euro) cat si in 2010. Un motor de crestere a fost dat de o pondere mai mare a produselor exportate.
Companiile cu cele mai mari vanzari pe piata locala a ciocolatei sunt Kraft, Kandia Dulce, Supreme si Heidi.
Rezervele valutare şi de aur ale Germaniei trebuie să rămână de neatins şi nu vom permite ca ele să fie folosite pentru fondul de ajutorare a ţărilor îndatorate din zona euro, a fost replica lui Philipp Rösler, ministrul german al economiei, după ce două ziare nemţeşti au publicat zvonul că la reuniunea G20 de la începutul lui noiembrie, unii lideri au vehiculat posibilitatea ca Bundesbank, banca centrală germană, să vândă rezerve de aur în valoare de 15 mld. euro ca să alimenteze Fondul European pentru Stabilitate Financiară (EFSF). Ca orice zvon de acest gen, însuşi faptul că a putut fi răspândit e o măsură a impasului discuţiilor despre viitorul zonei euro.
Ceea ce era însă adevărat era că la reuniunea G20 se discutase despre propunerea franco-britanico-americană ca FMI să emită drepturi speciale de tragere (DST) pentru suplimentarea capacităţii financiare a EFSF, ceea ce ar implica o contribuţie a băncilor centrale europene cu circa 50-60 mld. euro în rezerve cedate către FMI. Germania s-a opus, pe motiv că astfel s-ar ştirbi independenţa Bundesbank, la fel cum s-a opus şi până acum tuturor variantelor care ar fi implicat Banca Centrală Europeană (BCE) în finanţarea directă, contra statutului ei, a ţărilor cu probleme din zona euro.
Reprezentanţii investitorilor şi analiştii apropiaţi lor, ca de pildă săptămâna trecută în Financial Times ori The Telegraph, propun însă tot mai insistent implicarea băncilor centrale şi a BCE, care ar urma să garanteze datoriile şi să devină creditorul de ultimă instanţă fie pentru băncile cu probleme, fie pentru state, ceea ce ar calma pieţele fiindcă ar înlătura riscul ca investitorii să nu-şi mai poată recupera banii. Aceasta ar însemna ca BCE să imite Rezerva Federală a SUA, cu programele ei de relaxare monetară cantitativă (quantitative easing), adică de creaţie de monedă cu care cumpără obligaţiuni, urmată de export de inflaţie către restul lumii. Ar fi un deznodământ de care atât BCE, cât şi Germania s-au ferit cât au putut până acum.
Cel mai clar a cerut-o săptămâna trecută Nouriel Roubini, care susţine nici mai mult, nici mai puţin că Uniunea Europeană nu va supravieţui decât dacă BCE se va angaja într-un program de relaxare cantitativă cu tăierea la zero a dobânzilor, împingerea euro la paritate cu dolarul şi cumpărări masive de obligaţiuni ale statelor cu probleme, urmat de aplicarea în Germania şi în alte ţări puternice a unor programe de stimulare fiscală menite să contrabalanseze efectul negativ al măsurilor de austeritate din ţările slabe. Aşa ar fi ideal pentru pieţe, inclusiv pentru investitorii americani, având în vedere că orice insolvenţă în Europa loveşte direct în SUA, atât prin expunerea europeană a corporaţiilor ca Ford sau GM, dar mai ales a marilor grupuri financiare, ca Goldman Sachs, JP Morgan ori Morgan Stanley.
Ambrose Evans-Pritchard de la The Telegraph (comentatorul care în 2009 susţinea că Europa de Est e sursa crizei care va îngropa Vestul) spune chiar că America şi China ar trebui să forţeze Germania să accepte schimbarea Tratatului UE şi a statutului BCE, fiindcă e deja prea târziu ca Germania să mai vadă criza datoriilor drept o “povestire morală calvinistă” şi să aibă reţineri la ideea tiparniţei de bani. Iar dacă UE nu vrea şi se opune, atunci are în faţă cazul-test al Italiei, despre care Roubini susţine că va fi nevoită să-şi restructureze datoria de 1.900 mld. euro şi să abandoneze euro în favoarea vechii lire, nu atât pentru că economia ei nu ar avea resurse să achite datoriile, ci pentru că odată ce pierde încrederea pieţelor, dobânzile care i se cer pentru refinanţarea datoriei sunt împinse atât de sus, încât dinamica datoriei devine nesustenabilă, ţara devine insolvabilă şi apare problema spargerii zonei euro, pentru că EFSF nu poate salva o economie de peste şase ori mai mare decât cea a Greciei.
Şi într-adevăr, după semnalul dat de speculatori prin creşterea la 7,4% a dobânzilor la obligaţiunile italiene, adică peste nivelul la care Grecia, Irlanda şi Portugalia au fost silite să ceară ajutorul UE şi al FMI, au apărut discuţiile despre Europa cu mai multe viteze şi noi scenarii de acţiune propuse pentru salvarea euro. Unul dintre ele le aparţine analiştilor grupului american Citigroup, care susţin că se impun patru paşi pentru ieşirea din actualul impas:
1) ascensiunea unor guverne stabile şi capabile de consens (eventual conduse de tehnocraţi, ca Lucas Papademos în Grecia şi Mario Monti în Italia), cu concluzia că “pieţele preferă guvernele de uniune naţională”;
“Poliţia nu poate deporta pe cineva în altă ţară decât cea decisă”, a declarat Mikael Ribbenvik de la agenţia pentru migrare Migrationsverket, relatează site-ul TheLocal.se, citând cotidianul suedez Expressen. Bărbatul în vârstă de 53 de ani, născut în Irak, a fost deportat de Saddam Hussein în anii ’80. Ulterior, acesta a devenit cetăţean iranian.
Primele două licitaţii – Licitaţia Valori Tradiţionale şi Licitaţia de Artă Decorativă de Epocă -, din seara de 15 noiembrie, aduc în faţa iubitorilor de artă capodopere semnate de Nicolae Grigorescu, Ion Ţuculescu, Theodor Pallady, Camil Ressu, Horia Bernea, Constantin Piliuţă, precum şi o selecţie de obiecte de artă decorativă care amintesc de eleganţa vieţii din secolul trecut. Pictori români consacraţi se întâlnesc cu artişti reprezentativi pentru postmodernismul românesc şi cu cele mai recente nume ale artei contemporane – Dan Perjovschi, Dumitru Gorzo, Geta Brătescu, Iosif Kiraly, Teodor Graur -, pe 16 noiembrie, la Licitaţia Colecţiei Hrisanti Petresco şi Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană. În plus, pe 17 noiembrie, Licitaţia de Cinegetică, Echitaţie şi Marinărie aduce în atenţia colecţionarilor accesorii tehnice, medalii, picturi, bijuterii şi alte obiecte pe tema celor trei preocupări. Licitaţia de Alb-Negru cuprinde lucrări de grafică ale unor artişti importanţi, consacraţi în primul rând ca pictori. Aproximativ 63,5% dintre operele şi obiectele puse în licitaţie au preţul de pornire situat sub 300 de euro.
de LAURA MITRAN
Cele şaptesprezece povestiri cu Pat Hobby sunt inspirate din experienţele lui F. Scott Fitzgerald de pe vremea când lucra pentru Universal Studios.
Pat Hobby, scenarist la Hollywood, trăieşte într-o săracie lucie în ciuda succesului pe care l-a avut în epoca filmului mut. Viaţa i se reduce la alcool, cinism şi o continuă hoinăreală în preajma studiourilor. Majoritatea poveştilor îl descoperă falit, mai tot timpul implicat în mărunte intrigi financiare sau având legătură cu mult dorita apariţie pe genericele filmelor. În “Povestiri”, cititorii vor merge pe urmele lui Pat Hobby, vor putea afla care este dorinţa de Crăciun a acestuia, dar şi care este secretul lui. Întâmplările descrise în acest volum sunt pline de umor şi de nostalgie faţă de începuturile cinematografului american, înainte să devină o industrie, cum susţine, cu amărăciune, protagonistul.
de MĂDĂLINA CERBAN
După ce a jucat în filmul “Spaimă şi scârbă în Las Vegas/ Fear and Loathing in Las Vegas”, după romanul omonim al lui Thompson, Depp este, în “Jurnalul unui iubitor de rom/ The Rum Diary”, jurnalistul Paul Kemp, seducător, băutor aprig şi aventurier. Personajul lui Kemp şi povestea din “Jurnalul unui iubitor de rom” sunt inspirate din experienţele scriitorului, iar filmul îi aduce un omagiu acestuia din urmă. Proaspăt lăsat la vatră din Forţele Aeriene şi după o slujbă temporară la Time Magazine, viitorul jurnalist Hunter S. Thompson se mută la San Juan în Porto Rico, în 1960, unde lucrează pentru scurt timp la ceea ce va deveni apoi revista sportivă El Sportivo, după care încearcă fără succes să-şi găsească o slujbă la San Juan Star. Oamenii pe care i-a cunoscut şi experienţele trăite acolo l-au inspirat să scrie “The Rum Diary”, care a rămas nepublicat timp de câteva decenii. În anii ’90 Johnny Depp, prieten apropiat al lui Thompson, a descoperit din întâmplare manuscrisul romanului într-o vizită la Thompson, la casa lui de la Woody Creek. Chiar în acea noapte, cei doi au decis să publice romanul şi să-l adapteze pentru marele ecran. Bruce Robinson, regizorul filmului “Withnail & I”, se retrăsese din activitate, dar a fost convins să revină pentru a scrie scenariul şi a face regia filmului. Abordarea romanului au făcut-o, astfel, cu dragoste, ca un tribut adus lui Thompson.
“Jurnalul unui iubitor de rom”
Premiera: 25 noiembrie 2011
Regia şi scenariul: Bruce Robinson
Bazat pe romanul lui Hunter S. Thompson
de OANA GHIŢĂ
Dincolo de faptul că a fost un real succes, despre listarea recentă la bursă a Groupon se spune că este totodată o dezamăgire. Nimic de zis, nu e deloc puţin lucru să reuşeşti a doua cea mai mare listare la bursă din rândul companiilor americane de tehnologie de la Google încoace, la fel cum nici faptul că afacerea cu reduceri de grup a avut o capitalizare de piaţă de 16,5 miliarde de dolari (aproape 12 miliarde de euro) nu este de neglijat. Aşteptările au fost însă mult mai ridicate, dat fiind că atunci când s-au făcut primele demersuri pentru listare Groupon miza pe o valoare cuprinsă între 20 şi 30 de miliarde de dolari (14,5-21,8 miliarde de euro). “Compania cu siguranţă n-a vrut să vândă acţiunile la un asemenea nivel”, apreciază David Menlow, preşedintele IPOfinancial.
Alţii spun însă că Groupon a avut foarte mare noroc cu această listare. Pe de-o parte, compania încă poate fi considerată un start-up. Ideea a ceea ce avea să devină mai târziu Groupon i-a venit lui Andrew Mason în 2006, pornind de la o frustrare de-a lui legată de încercarea eşuată de a încheia înainte de vreme un contract de servicii de telefonie mobilă. “M-am gândit atunci că un număr mare de oameni cu aceeaşi problemă s-ar putea folosi de avantajul puterii colective pentru a rezolva mult mai uşor problema”, a spus Mason. Doi ani mai târziu antreprenorul atrăgea o investiţie de aproape cinci milioane de dolari (3,6 milioane de euro) şi pornea Groupon, un business care a avut de atunci o ascensiune fulminantă, devenind cel mai mare de acest gen din lume. Modelul de business n-a avut însă suficient timp să fie confirmat pe termen lung, lucru care a determinat reticenţa multor investitori. De altfel, tocmai astfel de nelinişti au dus la amânarea cu câteva luni a listării la bursă.
Pe de altă parte, Groupon este poate cea mai clonată idee de afaceri din lume. În ultimii ani site-urile care vând cupoane de reduceri au apărut asemenea ciupercilor după ploaie. Numai în România, de pildă, unde Groupon are deja operaţiuni directe, numărul de astfel de afaceri a crescut de la nici 25 la începutul acestui an la 95 în iulie, potrivit unui raport realizat de agregatorul de oferte Redutti.ro, cifră care cu siguranţă a depăşit între timp suta. O dovadă în plus că afacerea Groupon nu stă pe piloni chiar atât de solizi şi poate fi dărâmată oricând de un competitor mai abil, cu atât mai mult cu cât nici nu a reuşit încă să fie profitabilă.
“Multe companii de IT din lume se copiază între ele într-o măsură sau alta. Şi modelul Groupon este uşor de replicat, dar businessul are două argumente majore în avantajul său”, apreciază Răzvan Paşol, directorul general al Intercapital Invest, făcând referire la faptul că e prima afacere care a ocupat în mod vizibil piaţa de astfel de oferte şi că a atins o dimensiune mai greu de clătinat. Cu atât mai mult cu cât veniturile companiei au crescut de la 3,3 milioane de dolari în al doilea trimestru din 2009 la 644 de milioane de dolari în primele trei luni din 2011. Groupon s-a extins totodată pe foarte multe pieţe şi a crescut nu doar numărul de abonaţi din toată lumea, de la 152.000 în iunie 2009 la 83 de milioane în luna martie a acestui an, dar şi comercianţii care oferă cupoane de reduceri, de la 212 în urmă cu doi ani la 56.781 în prezent.
Laurieann Gibson a creat imaginea artistei, mărturisind că înfăţişarea cântăreţei, asemănătoare cu cea a Madonnei, a inspirat-o.
Declaraţia lui LaurieAnn Gibson a deranjat-o pe Lady Gaga, care este comparată de ani buni cu Madonna.
“Multe lucruri au fost spuse, iar ambele s-au aprins foarte tare. LaurieAnn a încheiat închizându-i telefonul (n.r. lui Lady Gaga) şi transmiţându-i că o va da în judecată”, a declarat o sursă din anturajul celor două.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Vestea bună pentru fanii actriţei este că obiectele nu au preţuri exorbitante, aşa că oricine, cu puţin efort, îşi poate ahiziţiona obiete vestimentare sau bijuterii care au fost purtate de celebra actriţă, potrivit cotidianului britanic Daily Mail. Mulţi le privesc însă ca pe reale investiţii şi speră că peste ani le vor putea vinde la preţuri mult mai mari.
Cele 950 de obiecte personale din garderoba actriţei vor fi disponibile la licitaţia online în perioada 3 -17 decembrie, iar preţurile pornesc de la 63 de lire sterline, pentru o brăţară în stil art deco, şi ajung până la 9.000 de lire sterline, pentru un colier de aur cu diamante. La licitaţie vor fi mai expuse o curea Bvlgari, cizme de cowboy din piele, făcute pe comandă, o poşetă Lanvin sau o rochie colorată de seară semnată Oscar de la Renta. Toţi banii încasaţi din vânzări vor fi donaţi fundaţiilor caritabile pe care taylor le-a patronat cât a fost în viaţă.
Unele companii şi branduri au o prezenţă foarte puternică în reţelele de socializare. Şi faptul că “noi îi acceptăm ca prieteni în reţea, înseamnă că marketingul nu a murit”, argumentează Nicola, punctând că acest lucru înseamnă că marketingul s-a adaptat, s-a reinventat într-un fel în care consumatorul înţelege astăzi dialogul cu brandurile organizaţionale. “Marketingul e o împletire de instrumente care determină şi produsul, ţin cont şi de nevoile consumatorului şi comunică acestuia în feluri noi, adaptate aşteptărilor pe care le are consumatorul”. Vladimir Sterescu, country manager la Customer Suport Solutions crede că “marketingul nu poate muri decât într-o companie care moare. Este imposbil să nu faci marketing, indiferent de canalele de comunicare”.
Iar Mihaela Nicola completează că marketingul este o ştiinţă cu ingrediente care capătă nuanţe variabile. “Şi toate aceste nuanţe de tip nou care au intervenit între dialogul dintre companie şi consumator au fost adoptate de către oamenii de marketing şi folosite ca atare ca instrumente noi de marketing”, mai spune Nicola.