Blog

  • Soros: Europa riscă să ajungă un fel de imperiu german

    “Chiar dacă reuşeşti să eviţi acel accident similar cu ce s-a întâmplat în 2008, cu falimentul Lehman Brothers – să spunem că eviţi asta – Eurosistemul care ar rezulta ar perpetua divergenţele dintre creditori şi debitori şi ar crea o Europă foarte, foarte diferită de societatea deschisă care a capturat imaginaţiile oamenilor şi a condus la crearea Uniunii Europene. Ar transforma-o într-un sistem ierarhic, unde diviziunile dintre creditori şi debitori ar deveni permanente şi, în loc de un grup de ţări dintre care niciuna nu domină, s-ar ajunge ca Germania să se afle într-o poziţie de dominaţie permanentă, un fel de imperiu german, în timp ce statele de la periferie ar deveni zone aflate permanent în depresiune”, a declarat Soros într-un interviu pentru Bloomberg Television.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Dan Voiculescu îşi dă demisia din Senat, în semn de protest pentru respingerea unui proiect al PC

    Voiculescu şi-a explicat decizia prin verdictul de săptămâna trecută al Comisiei pentru buget din Senat, care a respins proiectul de lege prin care PC propunea dublarea pedepselor pentru evaziune fiscală.

    Conform unui comunicat al PC, Dan Voiculescu a declarat: “Marţi, 19 iunie, Comisia pentru buget din Senat a întocmit raport negativ pentru proiectul de lege prin care propuneam dublarea pedepselor pentru evaziune fiscală. În acest fel, membrii comisiei au asumat punctul de vedere al guvernului Ungureanu, cel care, în aprilie 2012, a propus respingerea proiectului, considerând că mărirea pedepselor pentru evaziune fiscală “nu se justifică” şi nu corespunde politicii de “scădere a limitelor pedepselor”! Într-o ţară în care economia subterană este estimată la 40 de miliarde de euro anual, decizia Comisiei pentru buget de a respinge dublarea pedepselor pentru evaziune fiscală este inexplicabilă într-un registru responsabil.”

    Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului este formată din 4 membri PSD, 4 membri PNL şi 3 membri PDL, între care şi preşedintele comisiei, Ovidiu Marian.

    Voiculescu adăuga că, însoţită de întărirea controlului, dublarea pedepselor ar aduce la bugetul de stat între 3 şi 5 miliarde de euro anual şi se întreba retoric: “Nu are România nevoie de 5 miliarde de euro?!”

    Preşedintele fondator al PC îşi exprima atunci speranţa că plenul Senatului va infirma decizia Comisiei pentru buget şi va adopta proiectul de lege privind dublarea pedepselor pentru evaziunea fiscală, iniţiat de Dan Voiculescu şi senatorii Ioan Ghişe (PNL), Vasile Nistor (PC), Şerban Rădulescu (PC).

  • Spania ar putea forţa investitorii privaţi să participe la salvarea băncilor

    O astfel de implicare a sectorului privat se numără printre condiţiile negociate de Spania cu UE în schimbul unei linii de finanţare de 100 miliarde euro de la zona euro către băncile spaniole, a afirmat sursa citată, scrie Bloomberg. Investitorii care au cumpărat instrumente subordonate, precum acţiuni cu drepturi preferenţiale, ar putea fi parţial izolaţi de aceste pierderi printr-un plan de compensaţii, a adăugat sursa. Spania ar putea transmite luni solicitarea de ajutor extern pentru bănci, după ce o astfel de linie de credit a fost agreată de principiu pe 9 iunie de miniştrii Finanţelor din zona euro.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Patru din zece germani vor ieşirea ţării din zona euro

    Astfel, 39% dintre germani sunt în favoarea renunţării la euro, faţă de 28% dintre italieni, 26% din francezi, respectiv 24% din respondenţii spanioli, potrivit sondajului Ifop-Fiducial publicat de ABC (Spania), Bild (Germania), Corriere della Sera (Italia) şi Le Journal du Dimanche (Franţa), transmite Bloomberg. În toate cele patru state, majoritatea respondenţilor consideră că împrumuturile către Grecia nu vor fi restituite niciodată. Totodată, cei mai mulţi intervievaţi cred că un eşec în privinţa salvării Greciei ar creşte semnificativ tensiunile din zona euro.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Vânzările online ale agenţiilor de turism au crescut în primele cinci luni cu peste 30%

    “În contextul în care evoluţiile în offline sunt extrem de mici sau chiar negative, mediul online oferă toate ingredientele pentru ca agenţiile de turism să îşi crească vânzările: soluţii integrate cu sistemele lor interne de rezervări, posibilităţi multiple de parteneriate şi promoţii, canale de comunicare mai eficiente şi, mai ales, rapiditate în procesul de vânzare şi încasare. În consecinţă, vedem creşteri constante de la un trimestru la altul, atât în volumul pieţei, cât şi în numărul jucătorilor care îşi dezvoltă canalul online”, a declarat într-un comunicat Cristi Herghelegiu, country manager PayU în România.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ce rol au capacele de canalizare în arta urbană (GALERIE FOTO)

    Atât picturile de tip 3D cât şi cele 2D sunt la mare modă. Iluziile găduite atât pe asfalt, cât şi pe garduri sau pereţi sunt menite să alunge monotonia urbană şi să aducă un plus de culoare în acest mediu. Fie că desenează gropi înşelătoare, peşti, animale, insecte, personaje sau vehicule care nu prea şi-ar găsi locul în peisajul urban, aceste imagini cu siguranţă că atrag atenţia pietonilor şi nu numai. Iată în cele ce urmează o suită de imagini alcătuită de Mind Junker, pe tema desenelor pe astfalt.

  • Legătura dintre expediţii spaţiale, Coca-Cola şi Mega Image

    Şi asta deoarece Coca-Cola HBC România, Mega Image şi Green Revolution au lansat cel mai amplu proiect de educaţie ecologică din România, Green Bee. Proiectul se adresează copiilor cu vârste între 6-14 ani şi are ca obiectiv schimbarea atitudinii faţă de mediu prin încurajarea gesturilor eco încă din copilărie. Proiectul se va desfăşura în perioada iunie – octombrie 2012, în Parcul Tineretului, zona Rozariu.
    Nava îşi va aştepta micii astronauţi în fiecare zi în parcul Tineretului, zona Rozariu, în perioada 22 iunie – 22 octombrie, in intervalul orar 9:00 – 19:00. Pentru a se bucura de aventura Green Bee, părinţii îşi pot înscrie si programa copiii începând cu data de 22 iunie, pe site-ul www.green-bee.ro. Programarea participanţilor se va face pe categorii de vârste, astfel: 6-8 ani (luni şi marţi), 9-11 ani (miercuri şi joi), 12-14 ani (vineri şi sâmbătă), iar duminică nava va fi deschisă pentru copiii din parc.

    După înscriere, copiii sunt aşteptaţi la nava Green Bee pentru a participa la aventura SF timp de 45 de minute. La finalul călătoriei, vor avea de îndeplinit misiuni terestre prin care să demonstreze că pot pune în practică informaţiile dobândite. Participanţii care au parcurs toate etapele proiectului vor intra în competiţie pentru câştigarea unei tabere. 50 de copii, aleşi prin tragere la sorţi, vor beneficia de 6 zile în tabăra eco Tăşuleasa Social.

    Green Bee este primul parteneriat din România în domeniul responsabilităţii sociale dintre un retailer şi o companie din sectorul FMCG şi face parte din strategia celor două companii în această direcţie.
    Proiectul Green Bee îşi propune să îi înveţe pe copii importanţa protejării mediului inconjurător prin intermediul unei aventuri SF. Copiii, sub îndrumarea echipajului navei format din căpitanul Raxo Williams şi secundul Noni, vor pleca într-o călătorie imaginară unde vor afla informaţii esenţiale despre atmosferă, aer, poluare, apă şi importanţa acesteia, hrană, energie sau deşeuri. Proiectul se bazează pe tehnica învăţării prin joc şi le oferă celor mici posibilitatea de a dobândi cunoştinţe despre ecologie şi de a-şi dezvolta deprinderi prietenoase cu mediul într-o manieră atractivă şi interesantă pentru ei.

    “Protecţia mediului înconjurător şi programele educaţionale pe această zonă sunt o parte foarte importantă din strategia de dezvoltare durabilă adoptată de grupul Coca-Cola Hellenic încă din anul 2007. Proiectul Green Bee este un proiect de educaţie ecologică ce încearcă să consolideze un comportament responsabil faţă de mediu în rândul generaţiei viitoare. Acest proiect marchează şi un moment important în strategia companiei de a duce relaţia cu partenerii noştri de afaceri la un alt nivel. Astăzi provocările sociale şi ecologice sunt din ce în ce mai mari, de aceea noi considerăm că sectorul privat are un rol foarte important în rândul comunităţii, companiile putând oferi acesteia soluţii inovatoare, investiţii şi expertiză de business pentru a face faţă acestor provocări. Mai mult, proiectul Green Bee s-a dovedit a fi şi un punct comun în ceea ce priveşte zona de responsabilitate socială cu unul dintre partenerii noştri strategici – Mega Image”, a declarat Stephane Batoux, director general Coca-Cola HBC România&Moldova.

    “Suntem conştienţi de responsabilitatea pe care o avem în piaţă şi acesta este unul dintre motivele pentru care, în ultimii trei ani, am lansat o mulţime de iniţiative de sustenabilitate. De aceea suntem încântaţi să fim parteneri ai proiectului Green Bee, un proiect ce corespunde cu strategia noastră de responsabilitate socială, cu proiectele educaţionale pe care le desfăşurăm în acest domeniu şi care ne aduc mai aproape de clienţii noştri şi copiii acestora”, a adăugat Xavier Piesvaux, director general Mega Image.

    “Ne bucurăm că acest proiect a prins viaţă şi că am reuşit să avem alături de noi companiile Coca-Cola HBC Romania şi Mega Image, pentru a traduce împreună ecologia pe înţelesul copiilor. Green Bee este un proiect amplu, care a plecat de la ideea că educaţia copiilor de astăzi este baza la care se vor raporta mâine ca adulţi, şi de la faptul că cei mici învaţă cel mai bine prin poveşti, prin experienţe nemaivăzute. Prin proiectul Green Bee ne dorim ca cei mici să înţeleagă cât este de important să protejeze mediul înconjurător şi să înveţe cum să facă acest lucru singuri sau împreună cu părinţii lor”, a declarat Raluca Fişer, preşedinte Green Revolution.

    Coca-Cola HBC România, membră a Grupului Coca-Cola Hellenic, este cea mai mare companie din industria băuturilor non-alcoolice din România şi îmbuteliator francizat al Companiei Coca-Cola. Coca-Cola HBC România îmbuteliază o gamă largă de produse din portofoliul Coca-Cola, de la băuturi răcoritoare carbonatate, necarbonatate, nectaruri, până la ceaiuri, apă minerală, băuturi energizante şi cafea. Coca-Cola HBC România are sediul social în Bucureşti şi deţine trei fabrici de îmbuteliere pe teritoriul ţării, localizate în Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei.

    Coca-Cola HBC România face parte din Grupul Coca-Cola Hellenic, unul din cei mai mari îmbuteliatori ai produselor Companiei Coca-Cola din lume şi cel mai mare din Europa. Operaţiunile Coca-Cola Hellenic acoperă 28 de ţări, deservind peste 560 milioane de oameni. Cu sediul central la Atena, compania este cotată la bursele de valori din Atena, New York şi Londra. Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde 141 de supermarketuri în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe, sub mărcile Mega Image (115) şi Shop&Go (26).

    Green Revolution este prima organizaţie nonguvernamentală de ecologie urbană din România care pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraş verde. Prin proiectele sale, Green Revolution promovează şi sprijină: educaţia ecologică şi respectul faţă de mediul înconjurător, colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje, mijloacele şi soluţiile de transport ecologice şi economice, adoptarea unui comportament responsabil faţă de mediu în rândul autorităţilor şi companiilor private şi de stat, protejarea şi extinderea spaţiilor verzi din interiorul şi din exteriorul oraşelor şi stilul de viaţă sănătos şi eco.

  • Unilever l-a numit managing director pe Jarek Malinowski

    Jarek Malinowski a ocupat, înainte de această numire, poziţia de vice president brand building Polonia & ţările Baltice şi are peste 19 ani experienţă pe piaţa bunurilor de larg consum. S-a alăturat Unilever Polonia în 1995 şi a deţinut funcţii de management în Brand Building, Brand Development şi Customer Development. În perioada 2003 – 2005, a coordonat divizia de Personal Care din Unilever Italia.

    Începând cu anul 2006, Jarek Malinowski a devenit membru al Boardului Unilever Polonia şi ţările Baltice, fiind responsabil de coordonarea diviziei Home & Personal Care, după care a preluat managementul diviziei Foods, iar în ultimii doi ani a coordonat ambele divizii, Home & Personal Care şi Foods.

    Jarek Malinowski este absolvent de MBA specializat în marketing, acreditat de Chicago Business School Program.

    Marc Desenfans, actualul managing director al Unilever South Central Europe, a ocupat timp de trei ani această funcţie şi are o experienţă de peste 27 de ani în Unilever.

    Unilever, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piaţa bunurilor de larg consum din România, este cunoscut pentru portofoliul său de mărci în care sunt incluse Dero, Omo, Cif, Domestos, Coccolino, Dove, Rexona, Axe, Clear, Signal, Delma, Rama, Becel, Delikat, Knorr, Hellmann’s, Algida, Lipton. Unilever este prezent în România din 1995. De atunci a investit aproape 125 milioane euro şi este reprezentat pe piaţa românească de două companii: Unilever South Central Europe – care coordonează din Bucureşti operaţiunile de marketing şi vânzări în România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Moldova şi Kosovo – şi Unilever România, compania care gestionează operaţiunile de producţie desfăşurate pe platforma industrială de la Ploieşti.

  • Cutremurul din China: Patru persoane au murit şi peste 100 au fost rănite

    trivit institutului american de geologie (USGS), care a evaluat la 5,5 grade magnitudinea cutremurului, acesta s-a produs la frontiera dintre provinciile Sichuan şi Yunnan, în jurul orei locale 04.00 (11.00 ora României), la o adâncime de numai 9,3 kilometri. Magnitudinea cutremurului a fost evaluată la 5,7 de autorităţile chineze. Cutremurul a fost urmat de o replică cu magnitudinea de 3,3 grade, potrivit serviciilor de seismologie chineze. Cutremurul a provocat distrugerea mai multor locuinţe şi întreruprea comunicaţiilor în mai multe zone din localitatea Ninglang, în provincia Yunnan, precizează China Nouă.

    Mai multe pe mediafax.ro