BusinessMagazin

Tag: europa

  • Povestea unei serviete care a schimbat Europa şi a făcut imposibil războiul

    Pe 8 mai 1950, in gara din localitatea franceza Metz, se urca in tren Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei la acel moment. Doar cateva ore il desparteau de una dintre cele mai grele misiuni pe care le-a avut vreodata un om de stat european. In mai putin de 50 de ani murisera peste 100 de milioane de oameni. La 5 ani dupa terminarea razboiului, Europa trecuse prin cateva momente care puteau reaprinde oricand conflagratia. Un nou razboi era vazut destul de probabil de majoritatea cetateniilor de pe acest continent.

     

  • Povestea unei serviete care a schimbat Europa şi a făcut imposibil războiul

    Pe 8 mai 1950, in gara din localitatea franceza Metz, se urca in tren Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei la acel moment. Doar cateva ore il desparteau de una dintre cele mai grele misiuni pe care le-a avut vreodata un om de stat european. In mai putin de 50 de ani murisera peste 100 de milioane de oameni. La 5 ani dupa terminarea razboiului, Europa trecuse prin cateva momente care puteau reaprinde oricand conflagratia. Un nou razboi era vazut destul de probabil de majoritatea cetateniilor de pe acest continent.

    Fundamentele Uniunii Europene, ce se aflau in servieta lui Schuman, au aparut intr-un moment in care omenirea s-a speriat de ea insasi.

    Schuman, care calatoarea catre Paris, avea la el planul care urma sa aduca pacea in Europa. Era la a opta ciorna. Nu Schuman era autorul lui, ci Jean Monnet, omul care reusise sa gaseasca o formula prin care facea razboiul intre europeni imposibil.

    Dar pentru asta avea nevoie de un politician care sa poata vorbi cu toate partile interesate si sa ii convinga pe toti ca planul putea sa aiba succes.

    Aici intervenea ministrul de externe francez. Asta era rolul lui Schuman. Practic, Jean Monnet, tehnocratul genial, avea nevoie de Robert Schuman, politicianul genial. Prima oara trebuia sa convinga intreg guvernul francez, pentru a putea vorbi in numele lui. Dupa aceea, Germania de Vest trebuia sa fie de acord. De asemenea, trebuia vazut daca europenii mai credeau ca pacea mai este un concept plauzibil sau o utopie, daca urmau sa sustina proiectul sau nu.

    Citiţi articolul integral pe www.zf.ro

  • 18 economişti pentru rezolvarea crizei europene

    Volum cu 18 semnatari, coordonat de Daniel Dăianu, Giorgio Basevi, Carlo D’Adda şi Rajeesh Kumar, toţi autorii şi coordonatorii fiind specialişti în economie, „Criza zonei euro şi viitorul Europei“ îşi propune să identifice căile prin care Europa poate ieşi din criză şi din stagnare.

    Cartea, apărută iniţial în 2014 la editura Palgrave Macmillan, nu invocă doar risipa bugetară, ci identifică şi problemele de organizare instituţională şi aranjamentele de politici care au favorizat dezechilibrele tot mai mari dintre statele membre. Extrem de dens şi de documentat, volumul explică în prima parte dinamica dezechilibrelor economice care au stat la baza decalanşării crizei; Radu Vrânceanu, decan pentru cercetare şi profesor de economie la ESSEC Business School din Paris, crede că a luat sfârşit epoca creşterii bazată pe datorii şi că nicio ţară cu raport datorie – PIB mare nu poate fi ferită de riscul lipsei de lichidităţi.

    Partea a doua a cărţii analizează managementul crizei în zona euro şi relaţia dintre politică şi economie; este plină de opinii interesante, precum aceea că moneda euro este în primul rând o creaţie a diplomaţiei, iar criza a scos la iveală neajunsurile sale structurale. Jonathan Story, profesor emerit de economie politică internaţională şi Shell fellow în transformare economică, emerit, la INSEAD din Franţa, identifică chiar o „problemă germană“ în zona politicilor uniunii, dar şi care sunt relaţiile dintre politică şi economie în spaţiul european.

    A treia parte priveşte spre viitor, capitolul semnat de profesorii Francesco Nicoli şi Fabian Zuleeg prezentând trei scenarii de ieşire din criză şi implicaţiile acestora pentru politicieni şi societate. Ei vorbesc de un „impas permanent“, de o „tranziţie îndelungată“ sau de o „abordare comprehensivă“ – numele sunt grăitoare. Daniel Dăianu vine cu ideea redefinirii în întregime a aranjamentelor politice şi instituţionale din zona euro în vederea eliminării neajunsurilor, a remedierii rupturilor tot mai mari care se manifestă în uniune, dar şi îmblânzirea pieţelor financiare, în condiţiile în care autorul consideră că valurile de dereglementare din ultimele decenii sunt principala cauză a crizei. O carte care ar trebui citită de oricine face afaceri în Europa.

  • 18 economişti pentru rezolvarea crizei europene

    Volum cu 18 semnatari, coordonat de Daniel Dăianu, Giorgio Basevi, Carlo D’Adda şi Rajeesh Kumar, toţi autorii şi coordonatorii fiind specialişti în economie, „Criza zonei euro şi viitorul Europei“ îşi propune să identifice căile prin care Europa poate ieşi din criză şi din stagnare.

    Cartea, apărută iniţial în 2014 la editura Palgrave Macmillan, nu invocă doar risipa bugetară, ci identifică şi problemele de organizare instituţională şi aranjamentele de politici care au favorizat dezechilibrele tot mai mari dintre statele membre. Extrem de dens şi de documentat, volumul explică în prima parte dinamica dezechilibrelor economice care au stat la baza decalanşării crizei; Radu Vrânceanu, decan pentru cercetare şi profesor de economie la ESSEC Business School din Paris, crede că a luat sfârşit epoca creşterii bazată pe datorii şi că nicio ţară cu raport datorie – PIB mare nu poate fi ferită de riscul lipsei de lichidităţi.

    Partea a doua a cărţii analizează managementul crizei în zona euro şi relaţia dintre politică şi economie; este plină de opinii interesante, precum aceea că moneda euro este în primul rând o creaţie a diplomaţiei, iar criza a scos la iveală neajunsurile sale structurale. Jonathan Story, profesor emerit de economie politică internaţională şi Shell fellow în transformare economică, emerit, la INSEAD din Franţa, identifică chiar o „problemă germană“ în zona politicilor uniunii, dar şi care sunt relaţiile dintre politică şi economie în spaţiul european.

    A treia parte priveşte spre viitor, capitolul semnat de profesorii Francesco Nicoli şi Fabian Zuleeg prezentând trei scenarii de ieşire din criză şi implicaţiile acestora pentru politicieni şi societate. Ei vorbesc de un „impas permanent“, de o „tranziţie îndelungată“ sau de o „abordare comprehensivă“ – numele sunt grăitoare. Daniel Dăianu vine cu ideea redefinirii în întregime a aranjamentelor politice şi instituţionale din zona euro în vederea eliminării neajunsurilor, a remedierii rupturilor tot mai mari care se manifestă în uniune, dar şi îmblânzirea pieţelor financiare, în condiţiile în care autorul consideră că valurile de dereglementare din ultimele decenii sunt principala cauză a crizei. O carte care ar trebui citită de oricine face afaceri în Europa.

  • Un fost agent CIA explică cât de simplu pot ajunge teroriştii în Europa. “E ca şi cum ai lua un autobuz din Madrid către Barcelona”

    “Să presupunem că  militanţii islamişti din Libia deţin rachete sol-aer (pe care le deţin). Apoi să presupunem că acel grup de terorişti vrea să le folosească în Europa. Cum fac asta? Trec Marea Mediteraneană? Nu, ar fi prinşi de NATO şi arestaţi. Iau o barcă din Benghazi? Nu, o să fie prinşi în port”, scrie Jamie Smith în articolul “Terrorism 101: Simple is Working” pentru publicaţia American Thinker. Smith este un fost agent CIA şi autor al cărţii “Gray Work: Confessions of an American Paramilitary Spy”.

    Ce trebuie să facă terorişti? Nimic foarte complicat.

    “În primul rând, trebuie să treacă în Algeria unde vând sau transferă armele către al-Murabitoun, principalul grup al-Qaida din Algeria”, scrie Smith. “Apoi aceştia trec granţia în Mauritania undeva lângă Chegga. Mai departe merg spre Nouadhibou, un port la distanţă de câteva mii de metri faţă Sahara Occidentală, care este practic Maroc. Angajează un pescar şi merg câteva mile în nord până ajung pe plaja din Maroc. Foarte mulţi pescari se plimbă în acea zonă, deci nu este nimic ieşit din comun. Mai departe, teroriştii merg pe autostradă până la Agadir, dreapta spre Marrakech, stânga către Casablanca apoi Rabat apoi până la Ceuta, Spania, care se află pe continentul african”, continuă Smith.

    “Cumpără o barcă pneumatică de la un magazin, aşteaptă să se aşterne noapte şi traversează apa către partea spaniolă a Ceuta. Distrug barca, mai merg puţin şi găsesc un taxi care să-i ducă în port de unde pot lua un bac care să-i ducă pe continentul european. E ca şi cum ai lua un autobuz din Madrid către Barcelona”, mai spune el. 

    “Câte Ceuta, câte găuri se află în sistem? Multe şi sunt uşor de exploatat”, afirmă Smith.

    “Din experienţa mea, lucrurile simple funcţionează. Băieţii răi ar putea închide orice aeroport din Statele Unite doar cu o sticlă pulverizatoare umplută cu azotat de amoniu. Tot ce trebuie să facă este să cumpere un sac de îngrăşământ şi să amestece cu apă. Pulverizează substanţa peste tot prin aeroport apoi dă un telefon de ameninţare cu bombă. Unităţile canine vor indica bombe peste tot. Autorităţile vor căuta bombe care nu există. Lucrurile simple funcţionează”, spune Smith.

    “În 2002, doi indivizi au terorizat Washingtonul. Lunetistul a omorât la întâmplare zece persoane în trei săptămâni. Nu vă închipuiţi că au făcut ceva extrem de inteligent. Lunetistul se ascundea în portbagajul maşinii sale de unde trăgea cu arma cu care a  ucis la întâmplare persoane în apropierea centrelor comerciale, a şcolilor sau atelierelor auto. A paralizat capitala Statelor Unite ale Americii.”

  • Pericolul din umbră care pândeşte Europa. Deja e prea târziu să mai facem ceva

    Ţările aflate în curs de dezvoltare se confruntă cu genul de dezechilibru la nivelul populaţiei înregistrat de Japonia, unde vânzările de scutece pentru adulţi le depăşesc pe cele de scutece pentru bebeluşi, avertizează agenţia de rating S&P. Costul scăderii ratei fertilităţii ameninţă să apese greu asupra economiilor cu cel mai alert ritm de creştere din lume, scrie Financial Times.
     
    Potrivit analizelor S&P, populaţiile în curs de îmbătrânire din ţările emergente obligă guvernele să crească accesul la servicii medicale în timp ce acestea se bazează pe o forţă de muncă în scădere pentru a plăti pentru programele sociale, ceea ce duce la deteriorarea finanţelor publice şi la creşterea îndatorării la nivel de guvern.
     

  • Opinie Lavinia Raşca: Afacerile de familie şi provocările lor

    Reiau o temă importantă, pe care am mai abordat-o în articolul „de ce nu vorbim despre afacerile de familie?“, publicat în august 2014.

    SITUAŢIA AFACERILOR DE FAMILIE ÎN EUROPA

    Afacerile de familie sunt o prezenţă puternică în Europa şi în România. Cele peste 14 milioane de afaceri de familie din Uniunea Europeană asigură 60 de milioane de locuri de muncă, aproape 50% din totalul celor existente în sectorul privat.
    75% dintre proprietarii lor sunt optimişti cu privire la viitorul acestora – potrivit celei de a treia ediţii a Barometrului European al Afacerilor de Familie, realizat în 2015 în 25 de ţări printre care şi România, de către KPMG şi de European Family Business. Acest procent este mai mare decât în  ediţiile anterioare ale raportului. |n firmele mici, gradul de încredere în viitor este mai mic decât cel din firmele mari – 66% faţă de 81%. Afacerile de familie autohtone sunt mai solide astăzi decât înainte de criză, ca urmare a retragerii unor investitori străini şi a lichidării afacerilor neperformante, aşa cum arată Alexandru Medeleanu, unul dintre autorii Raportului PwC 2012/2013 ”Family Business Survey„ Romania.

    Indicatorii de performanţă în afacerile de familie europene au avut o evoluţie pozitivă în perioada care s-a scurs de la ediţia anterioară a studiului. 58% au raportat creşterea cifrei de afaceri, 26% menţinerea şi doar 16% reducerea ei (acest din urmă procent este jumătate din cel de anul trecut). Afacerile de familie au strategie pe termen lung, 41% dintre ele au un plan de schimbare în următoarele douăsprezece luni. Numirea unui director general din afara familiei a scăzut ca importanţă în topul priorităţilor de pe locul unu în 2013, pe locul cinci în 2015, când se preferă pregătirea succesorilor din familie pentru a prelua managementul.

    Deşi se constată o creştere a dorinţei de vânzare către terţi faţă de anii anteriori, 26% dintre respondenţi plănuiesc să treacă managementul afacerii la generaţia următoare şi 20% să îi transfere proprietatea asupra activelor sau părţile sociale, dorind ca în felul acesta să păstreze notorietatea numelui de familie, şi valorile acesteia. Unul din cinci tineri ai căror părinţi deţin o afacere de familie are în vedere posibilitatea de a o prelua; 3,5% intenţionează să facă acest lucru imediat după terminarea studiilor şi ceva mai mulţi, 4,9%, la cinci ani de la absolvire – conform unui alt barometru, realizat tot în 2015 de Ernst and Young şi de Universitatea St. Gallen – ”Coming home or breaking free„.  Părinţii lor au păreri similare: 69% dintre proprietarii afacerilor de familie cu vânzări de peste un milion de euro consideră că este bine ca tinerii membri ai familiei să acumuleze experienţă lucrând 3-5 ani în afara businessului, înainte de a se alătura acestuia.

    La nivel european, în afacerile de familie s-au dezvoltat mecanismele şi practicile specifice guvernanţei corporative: 63% dintre respondenţi au consiliu director, 23% au consiliu de familie, 19% au constituţie de familie, 22% au plan de succesiune pentru pentru directorul general – conform barometrului KPNG şi EFB.

    PROVOCĂRI ÎN AFACERILE DE FAMILIE

    Principala provocare raportată de 37% dintre proprietarii afacerilor de familie participante la studiul KPNG şi EFB este creşterea concurenţei. Pe locul doi, cu un procent de 33%, se află capacitatea de a recruta şi de a menţine talentele, ceea ce cu trei ani în urmă nu se afla în top cinci provocări. |n România, procentul celor care simt această presiune este mai mare decât cel la nivel european. Problema talentelor este legată strâns de competitivitate şi de creşterea durabilă, în condiţiile în care în Europa apar în fiecare an 1,2 milioane de afaceri noi.

    Referitor la provocările specifice cu care se confruntă la ora actuală proprietarii afacerilor de familie din România, consider că ele nu diferă semnificativ de cele din Europa.
    Una dintre acestea, la care nu mă voi opri, în primul rând pentru că din fericire nu m-am întâlnit niciodată cu ea ”pe viu„, este legată de corupţie.

    Este vorba apoi despre cele care au la bază profesionalizarea încă insuficientă a managementului, ceea ce reprezintă o frână în dezvoltarea companiilor. Observ însă semnale pozitive în acest sens.
    Cea mai spinoasă provocare a afacerilor de familie mi se pare a fi tranziţia, transferul de putere între generaţii. Conform declaraţiilor lui Bogdan Ion, country managing partner la EY România, doar una din două afaceri de familie trece la a doua generaţie şi doar una din cinci la a treia.

    Oare situaţiile nefericite, de eşec în tranziţia de la o generaţie la alta în afacerile de familie, apar din cauza lipsei de potenţial al companiei? Da, uneori. Sau poate din cauza comunicării defectuoase între generaţii şi a lipsei de pregătire sau de motivaţie a succesorilor? Mai adesea. De cele mai multe ori însă, cauza profundă a imposibilităţii transferului de putere la moştenitori sau la profesionişti din afara companiei este aceea că managerul-fondator sau managerul-proprietar din generaţia actuală, ajuns la senectute şi/sau depăşit de cerinţele de profesionalizare a managementului pe care o impune trecerea afacerii într-un alt stadiu de dezvoltare, declară că predă ştafeta, dar nu o face de fapt.

    Deşi aparent se retrage din poziţia principală şi iniţiază chiar procesul de transfer, aducând noul lider în companie, nu-i dă putere de decizie, sau i-o dă la început, dar i-o ia în fapt după un timp, deşi nu recunoaşte asta. De ce? Pentru că eul său profund nu se împacă cu ideea că afacerea poate să supravieţuiască fără el, chiar dacă există toate premisele obiective. Şi pentru că se teme de golul pe care-l lasă în viaţa lui cedarea controlului, de pierderea statutului de personaj central indispensabil, în jurul căruia gravitează întregul univers al companiei. Egoul său suferă atunci când angajaţii nu mai vin atât de des la el şi nu-i mai cer părerea. Nu are alte proiecte care să-i satisfacă nevoile de diversitate, de conectare la comunitate, de a fi semnificativ pentru ceilalţi. Suferinţele sunt cu atât mai mari cu cât succesorul, fie el şi propriul copil, demonstrează că este mai competent şi este ascultat, urmat şi respectat de angajaţi.

    Toate aceste frustrări mocnite izbucnesc la un moment dat sub forma unor conflicte manifeste, pretextul fiind că succesorul nu acţionează corect. Ele apar de fapt când noul lider elaborează şi implementează strategia, asigurând claritatea structurii, sistemelor şi proceselor.

    O tranziţie reală are loc doar atunci când antreprenorul/manager acceptă realmente să facă transferul de putere. El poate fi ajutat în acest sens de către cei apropiaţi, conştienţi de faptul că traversează o perioadă dificilă. |n primul rând de către succesor, care este recomandabil să se poarte cu tact, pentru a nu răni egoul predecesorului său. Apoi de către rudele foarte apropiate. De către membrii consiliului de administraţie şi de către specialişti – consultanţi, coachi, mentori.
    |n anul 1998 am participat la o conferinţă de antreprenoriat în Trieste, un oraş din nordul Italiei. |n regiunea respectivă funcţionează multe afaceri de familie. Unul dintre vorbitori a fost directorul camerei de comerţ locale. Îmi amintesc că a subliniat la un moment dat cât de solicitaţi erau consultanţii pentru medierea conflictelor între generaţii.

    Mai am o amintire, din perioada copilăriei antreprenoriatului românesc. Mă aflam la un training, într-un centru de consultanţă pentru întreprinderi mici, din Statele Unite. Un antreprenor a venit să ne povestească despre experienţele sale: ”Am plecat din compania tatălui meu jurând că nu-mi voi supune niciodată copiii la ceea ce am îndurat eu acolo. Băiatul meu şi-a terminat acum studiile şi lucrează în industrie pentru a căpăta experienţă. Am stabilit amândoi că atunci când se va simţi pregătit, în maximum trei ani, va prelua complet compania în cel mult şase luni, iar eu mă voi retrage. Toată lumea ştie asta – chiar şi eu„ – a spus râzând.

    |n vremurile acelea, lucrurile îmi erau cunoscute doar din cărţi şi mi se păreau teoretice, afacerile fiind atât de tinere în România. Antreprenorii înşişi erau tineri, iar copiii lor foarte mici. Acum însă, subiectul tranziţiei este de maximă actualitate.

  • Cât vor costa city break-urile în Europa în perioada următoare

    Vacanţele de tip city break în Europa au intrat, începând cu luna mai, în ceea ce se poate numi “extrasezon”, care va dura până la sfârşitul lui august, interval în care tarifele serviciilor de cazare vor scădea cu până la 15 – 20%, potrivit unui studiu al agenţiei de turism online Paravion.

    Pe măsură ce se apropie sezonul estival, începând din luna mai şi continuând cu iunie, iulie şi august, se observă o micşorare a tarifelor pentru city break-uri în oraşele europene. “Este un efect normal al pieţei. Vara este perioada concediilor prelungite în destinaţii calde, majoritatea cu mare, plaje şi atracţii la îndemână, şi mai puţin a sejururilor active, în destinaţii urbane”, explică Remus Vişan, Directorul General al Paravion.

    Micşorarea preţurilor este generată în special de scăderea cererii, interesul turiştilor mutându-se către pachete tip charter, în destinaţii cu mare şi plajă, unde se pot bucura de relaxare, valuri şi vizite opţionale. Majoritatea turiştilor care cumpără vacanţe online au ales deja, pentru vara aceasta, pachete în locaţii însorite, precum insulele greceşti – Chania, Creta, Lefkada sau Santorini, dar şi Mallorca şi Tenerife (Spania), Cipru, Croaţia sau Portugalia.

    Marile oraşe europene tind să fie lăsate pe plan secund de turişti pe timpul verii, care preferă să le viziteze primăvara sau toamna, când nici căldura nu este sufocantă în marile aglomeraţii urbane. Potrivit datelor analizate de Paravion, tarifele cele mai ridicate pentru sejururi în capitalele europene se înregistrează în lunile considerate high season pentru acest tip de vacanţe, respectiv, aprilie – mai şi septembrie – octombrie. Primăvara, city break-urile generează circa 45% din totalul vânzărilor de vacanţe Paravion, în timp ce pe timp de vară, respectiv în lunile iunie, iulie şi august, ajung să genereze aproximativ 30%, restul fiind înlocuit de sejururile charter.

    Cele mai mari scăderi ale tarifelor pentru pachetele de tip city break începând cu 1 mai ajung la 20% în oraşe din Italia, Cehia sau Olanda. Astfel, dacă în martie un sejur de 2 zile în Roma, cu cazare la hotel de trei stele, mic dejun şi bilete de avion incluse, costa, în medie, 315 euro de persoană, în iunie, acelaşi pachet poate fi achiziţionat cu 275 de euro. De asemenea, costul unui city break de 2 nopţi în Amsterdam, cu cazare tot la hotel de 3 stele, cu mic dejun şi zbor dus-întors inclus, se ridică la peste 450 euro în plin sezon, dar scade la circa 410 euro/persoană în iunie. Cei care vor să vadă Praga pe timp de vară o pot face într-un buget mediu de 240 euro/persoană, faţă de 300 de euro/persoană, costul unui pachet cu 2 nopţi de cazare la trei stele şi biletele de avion în luna martie.

    În ciuda atentatelor care au lovit Europa în ultimele şase luni, cererea pentru city break-uri nu a scăzut deloc, ba dimpotrivă. Vânzările Paravion pentru acest tip de pachete au crescut cu circa 40% faţă de perioada similară a lui 2015.

    Paravion a anunţat recent că va intră în acest an pe pieţele din Statele Unite ale Americii, Orientul Mijlociu şi sud-estul Asiei, extindere care va genera, în 2017, circa 25% din cifra de afaceri consolidată, pe grup, a celei mai mari agenţii de turism online din România. Portalul Paravion este prezent pe piaţa europeană de turism în ţări ca Marea Britanie, Spania, Ungaria, Bulgaria sau Cipru, şi are agenţi de turism vorbitori de engleză, italiană, maghiară, bulgară, turcă, greacă şi spaniolă. Agenţia activează, din 2015, şi în Turcia, sub brandul Bavul.com, achiziţionat de la gigantul Turkcell, liderul pieţei telecom din această ţară. Anul trecut, veniturile companiei s-au ridicat la 46 milioane euro în România, respectiv 21 milioane euro în Turcia, cifra de afaceri consolidată depăşind 65 milioane euro.

    Paravion este cea mai mare agenţie de turism online din România, care operează pe mai multe pieţe din Europa de Est şi în Turcia, oferind servicii precum rezervări de bilete de avion, vacanţe, închirieri auto şi hotel. Website-ul beneficiază de un call center disponibil 24 de ore din 24, precum şi de soluţii de securitate dezvoltate de Zitec si PayU.

     

  • Ţara din Europa unde nu există limită de viteză. Singura interdicţie: nu poţi intra dacă maşina ta nu goneşte cu peste 110 km/h

    Limitele de viteză sunt una dintre problemele importante ce ţin de siguranţa rutieră. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, doar 7% din naţiunile din întreaga lume, au legi referitoare la siguranţa rutieră ce ţin de cei cinci factori cheie de risc: consumul de băuturi alcoolice de către conducătorii auto, excesul de viteză, utilizarea căştilor de protecţie de către motociclişti, purtarea centurilor de siguranţă şi a sistemelor de siguranţă pentru copii transportaţi. Având în vedere că s-au produs peste 1,25 de milioane de decese rutiere de persoane în 2013, îmbunătăţirea calităţii drumurilor la nivel mondial este o problemă majoră.

  • Ministrul german de Interne avertizează asupra unui nou traseu folosit de imigranţi: “Este clar că ruta balcanică este de domeniul trecutului”

    “Este clar că ruta balcanică este de domeniul trecutului şi nu va fi sau nu va trebui redeschisă vreodată pentru ca valuri de persoane să vină spre Germania şi Austria şi Europa Centrală”, a declarat Thomas de Maiziere la o conferinţă de presă în oraşul Potsdam.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro