BusinessMagazin

Tag: internet

  • Politica 2.0

    Platforma-program a acestui site poate fi rezumata intr-o singura fraza. Dezvoltarea unei comunitati interesate de politica, punand fata in fata alegatori si politicieni in stil web 2.0 si ulterior exportul acestui concept, daca isi dovedeste succesul, in tari din Europa Centrala. Totul a inceput in primavara acestui an de la ideea Dianei Dragomir, acum project manager al echipei de cinci oameni care se ocupa de site. Investitiile de 30.000 de euro facute in dezvoltarea site-ului au venit de la Lucian Despoiu, proprietarul agentiei de dezvoltare web Kondiment. Din punct de vedere juridic, Inpolitics apartine de nKubator, o divizie de start-up-uri a agentiei. „Este o combinatie intre un agregator de stiri si o retea sociala, dedicata exclusiv politicului“, spune Diana Dragomir despre site. „Vine din nevoia de a democratiza politica prin intermediul internetului, de creare a unor retele sociale coerente si puternice, pe termen lung“. Inpolitics este organizat in sapte rubrici, dezbateri, bloguri, grupuri, who’s who, media, evenimente si „Inpolitics Wiki“, ultima fiind o pagina in care sunt explicate concepte de organizare si regimuri politice. In general, continutul site-ului este generat de utilizatori, aceasta fiind si linia pe care va merge in continuare. Utilizatorii isi pot face blog folosind platforma Inpolitics pentru a dezbate pe teme politice cu ceilalti vizitatori si a scrie articole. Cei cu convingeri solide se pot asocia unui grup de persoane cu viziuni comune.

    La doua luni de la lansarea site-ului, traficul este de aproximativ 1.000 de vizitatori unici pe zi, iar printre grupurile care au fost deja infiintate se numara cel al simpatizantilor PSD, al taranistilor, al PNG, dar exista si un grup al studentilor la drept, unul pentru politica externa sau cel numit „partidul bloggerilor“.

    Inpolitics insusi nu are vreo orientare politica, lucru de inteles tinand cont de planurile de monetizare a site-ului. Principalul generator de venituri ar trebui sa fie, spun cei de la Inpolitics, serviciile customizate. Adica variantele de prezentare pe care politicienii le au la dispozitie pentru a informa (si convinge) vizitatorii si care acum sunt gratuite.

  • Googlemilionarii

    Cand a fost angajata in anul 1999 pentru a oferi servicii de masaj celor 40 (pe atunci) de angajati ai Google, Bonnie Brown a primit si optiuni de cumparare de actiuni care, credea ea, nu valorau nimic. Dupa cativa ani insa, cand s-a retras din activitate si si-a vandut actiunile, Brown a ajuns milionara, iar acum se ocupa de o organizatie de binefacere pe care o finanteaza din banii adusi de Google.

    Cazul sau nu este unic, deoarece un raport depus de firma la Comisia pentru Valori Mobiliare si Burse din SUA arata ca angajatii si fostii angajati detin optiuni care, convertite in bani, ar valora 2,1 miliarde de dolari (1,43 miliarde de euro). La aceasta se adauga acele optiuni ce nu pot fi convertite rapid in bani, in valoare de 4,1 miliarde de dolari. Desi nu se stie exact numarul milionarilor Google, se prespune ca exista in jur de o mie de persoane ale caror detineri depasesc 5 milioane dolari de persoana, rezultate din alocarea de actiuni si optiuni de cumparare de actiuni.

    Fenomenul merita atentie, sustine Peter Hero, consultant principal al Fundatiei Comunitare din Silicon Valley, deoarece chiar daca si in cazul altor companii, ca Yahoo! sau Netscape, angajatii au castigat rapid multi bani de pe urma practicii de alocare a unor pachete de actiuni, fenomenul nu a avut amploarea celui de la Google. Pe de alta parte, vremurile in care angajatii primeau mii de optiuni de cumparare de titluri Google al caror pret de exercitare era foarte mic au trecut, toti cei angajati in ultimul an trebuind sa plateasca in medie peste 500 de dolari pe actiune. Chiar si asa insa, optiunile lor cresc in valoare.

    Atentia presei fata de acesti milionari anonimi a fost retrezita de noul record al cotatiilor Google, dupa ce actiunile au atins saptamanile trecute un maxim de 700 de dolari pe actiune (aproape 480 de euro). The New York Times precizeaza insa ca, spre deosebire de alte companii din domeniul tehnologiei informatice, a fost greu sa obtina declaratii relevante pe aceasta tema de la angajati, fiindca oamenii de la Google nu urmaresc la serviciu cursul actiunilor firmei, aceasta activitate nefiind considerata „googley“ (termen din jargonul intern care desemneaza ceva acceptabil in cadrul companiei).

  • Sa vedeti cum arat in CV

    Specialistii in recrutare considera ca este aproape de neconceput in 2007 pentru o companie de top, indiferent de industria in care isi desfasoara activitatea, sa ignore mediul online. Nu e o noutate ca internetul a devenit un element cheie in domeniul recrutarii, indiferent de metoda folosita de companii – site-uri specializate, anunturi online sau adevarate sisteme de resurse umane.

    „Tot mai multe companii isi muta o parte importanta din activitatea de recrutare in mediul online, pentru ca realizeaza ca altfel pierd o plaja foarte larga de candidati care isi cauta slujbe numai pe internet“, considera Shirley Brezeski, directorul executiv al companiei de recrutare online Websearch Recruitment. „De multe ori chiar si pozitiile de middle ori chiar de top management, in general rezervate pentru serviciile unui headhunter, pot fi ocupate cu ajutorul bazelor de date cu CV-uri de pe internet. Nu e exclus ca intr-un viitor nu foarte indepartat, toate recrutarile sa fie facute exclusiv online.“

    Una dintre companiile care considera necesara recrutarea online este Edgars Consolidated Stores (Edcon), ce administreaza unul dintre cele mai mari lanturi de magazine de imbracaminte si incaltaminte de pe continentul african, cu peste 1.000 de magazine in Africa de Sud, Botswana, Namibia, Swaziland sau Lesotho. Recrutarea este una dintre principalele probleme pentru Edcon, care are in mod obisnuit peste 20.000 de angajati, dar in perioada sarbatorilor de iarna trebuie sa dubleze numarul acestora. „Pentru fiecare anunt de angajare primim in jur de 100 de CV-uri, avand in vedere rata ridicata a somajului din Africa de Sud“, spune Andrea Wiehahin, directorul de resurse umane al companiei. „Trebuie sa tratam problema cu foarte multa atentie, pentru ca multi dintre cei ce candideaza pentru post sunt clienti de-ai nostri si, chiar daca sunt respinsi, trebuie sa plece cu o impresie buna despre companie.“

    Pentru a recruta un numar atat de mare de oameni, Edcon recurge la internet. De fiecare data cand exista un post liber, compania introduce in sistemul online de resurse umane Softscape detalii privind cerintele postului si un profil al persoanei pe care ar dori sa o angajeze. Informatiile sunt trimise automat catre unul dintre directorii companiei, pentru a fi aprobate, dupa care sunt afisate pe site-ul companiei, la sectiunea Cariere, dar si pe site-uri de recrutare online, cum ar fi Career Junction.

    Tot ca parte a procesului de recrutare online, cei interesati de post isi trimit CV-ul companiei si, daca nu sunt acceptati, raman in baza de date Softscape pentru eventuale posturi libere ce vor fi scoase ulterior la concurs. Sistemul online de resurse umane al Edcon le permite managerilor sa caute in aceasta baza de date potentiali angajati in functie de anumite criterii si calculeaza chiar costurile pe care ar trebui sa le suporte compania in cazul angajarii unui anumit candidat. „In jur de trei sferturi dintre cere-rile pentru slujbe la Edcon vin prin internet si cea mai mare parte a angajarilor se fac prin aceasta metoda“, spune Leon Vermaak, director in cadrul companiei.

    Organizatii din toata lumea considera internetul o platforma oportuna pentru recrutarea angajatilor. „Ceea ce contribuie la dezvoltarea segmentului de recrutari pe internet este pe de-o parte lipsa fortei de munca, iar pe de alta parte cresterea in notorietate a sistemelor online de resurse umane, a site-urilor de recrutare, dar si a retelelor sociale si a lumilor virtuale“, considera Peter Cheese, partener in cadrul firmei de consultanta.

    Ultimele doua exemple din afirmatia lui Cheese sunt sustinute prin exemplele unor companii precum cel al firmei de consultanta in management KPMG sau al Royal Bank of Scotland, care au organizat cel putin un targ de joburi in lumea virtuala Second Life. In plus, potrivit unui studiu realizat de Asociatia pentru resurse umane in domeniul tehnologiei (Association of Technology Staffing Companies – ATSCo), cu sediul la Londra, 58% dintre companiile respondente considera ca retelele sociale, precum Facebook, MySpace sau LinkedIn, sunt mult mai utile pentru recrutarea online decat anunturile publicitare din ziare. Iar 83% au recunoscut ca au cautat potentiali candidati pe astfel de site-uri. „Retelele sociale sunt foarte utile in recrutare, mai ales pentru ca ofera o comunicare in ambele sensuri, compania avand posibilitatea sa caute angajati, iar candidatii sa decida la ce companii vor sa depuna un CV“, spune Dan Nye, directorul executiv al LinkedIn.

    In ceea ce priveste avantajele recrutarii online, timpul si costul unei recrutari sunt cele mai importante. In cazul Hyatt Hotels, un sistem de recrutare online a redus timpul necesar angajarii de personal pentru receptie de la patru saptamani la cinci zile, potrivit lui Randy Goldberg, directorul de resurse umane. In general, hotelurile care au mutat aceste procese pe internet au vazut o scadere cu 50% a costurilor pentru promovarea anunturilor de angajare.

    Un pas inainte spre sofisticarea metodei il reprezinta aplicatiile software pentru recrutare. „O aplicatie de recrutare online nu face doar sa afiseze posturile disponibile pe un site si sa primeasca solicitarile“ – spune Colin Tenwick, director executiv in cadrul companiei specializata pe aplicatiile software de recrutare Stepstone -, „ci acopera si alte procese din jurul angajarii“. De pilda, sistemul i-Grasp de la Stepstone, utilizat de operatorul de telefonie France Telecom, proceseaza in jur de 80% dintre cele 5.000 de candidaturi pe care le primeste anual. In prezent, sistemul are in baza de date aproximativ 50.000 de CV-uri, dupa spusele lui David Roberts, brand manager in cadrul Orange. i-Grasp ii permite echipei de resurse umane, formata din 200 de oameni, sa promoveze cultura companiei inca de la primul contact cu candidatii si sa se asigure ca acestia sunt informati pe durata intregului proces de recrutare, fie prin e-mail, fie prin mesaje pe telefonul mobil.

    In fine, recrutarea online permite un contact mai bun al potentialului candidat cu potentialul sau angajator: unii dintre cei ce doresc sa-si gaseasca online loc de munca pot sa-si publice CV-urile in format video. Site-uri de recrutare, precum CareerBuilder.com, deja gazduiesc astfel de clipuri video de prezentare a solicitantilor, care considera ca in acest fel compania unde isi depun candidatura isi poate da seama in cateva minute si de aptitudinile de comunicare sau de personalitatea lor, elemente pe care un CV traditional nu le poate ilustra. Desi inca nu foarte populare, CV-urile video au atras atentia unui numar de 31% dintre principalii angajatori din lume, potrivit unui studiu realizat in prima jumatate a acestui an de portalul de consultanta pentru resurse umane Vault.com. Iar 58% dintre respondenti sustin ca sunt deschisi la o astfel de posibilitate si ca ar urmari CV-urile video, fie chiar din pura curiozitate.

    Numarul celor angajati pe Internet in Europa a crescut cu 30% anul acesta, comparativ cu aceeasi perioada din 2006, estimeaza Yngve Traberg, directorul executiv al portalului ClickAJob.co.uk. Lansat in 2001 de grupul media danez Sondagsavisen, portalul a facut la vremea respectiva multa valva pe piata muncii din Marea Britanie, oferind cautatorilor de locuri de munca o posibilitate foarte simpla de cautare prin toate cele mai mult de 60.000 de anunturi publicate zilnic pe cele circa 250 de site-uri britanice de recrutare si de a primi toate rezultatele printr-o interfata prietenoasa. Cautatorii de slujbe au putut beneficia si de „Job Agent“, un serviciu de alerta prin e-mail destinat sa-i tina la curent cu noile oferte din domeniul cautat de ei.

  • Unul din cinci mailuri nu ajunge la destinatie

    Studiul, realizat prin monitorizarea a peste 40 de ISP si a peste 100 de campanii de marketing prin e-mail pe o perioada de un an si jumatate, releva faptul ca, in perioada ianuarie – iulie 2007, rata de livrare a e-mailurilor de marketing legitime (care nu intra in categoria mesajelor nesolicitate, de tip spam sau bulk), este in jur de 80%.

    In cazul Yahoo!, de exemplu, unul din cinci mailuri nu ajunge la destinatar, in conditiile in care in perioada precedenta procentul a fost mai mic, de 14%. In cazul Gmail insa, rata a fost imbunatatita, de la 19% la 14% in ultima jumatate de an. Cel mai mare procent de mailuri nelivrate apartine ISP-urilor Excite si Lycos, cu 24%, respectiv 23% din totalul mailurilor legitime.

    Aceste rate inseamna pierderi pentru companii care adopta in strategia de publicitate e-mailurile, din cauza mesajelor care nu isi mai ating tinta, potrivit studiului White Image. Iar rata de livrare nu este singura problema cu care se confrunta companiile care practica marketingul prin e-mail. Timpul de procesare a mesajelor este inca destul de mare – in prima jumatate a anului, 29,26% dintre Internet Service Providers au procesat e-mailurile intr-o perioada cuprinsa intre 40 de minute si o ora si 20 de minute.

    Majoritatea (53,65%) au avut nevoie de cel putin o ora si 20 de minute si cel mult trei ore pentru a procesa mailurile. Au existat insa si cazuri, reprezentand sub 3% din total, in care o campanie de marketing prin e-mail a fost procesata in mai mult de sapte ore.

  • Webisodul urmator

    Va mai amintiti de LonelyGirl15? Pe scurt, e vorba de o serie de filme de circa 3 minute prezentand o adolescenta care pretinde ca se numeste Bree, are 15 ani si locuieste intr-un orasel neprecizat, „la ore departare de orice mall“. Postate pe YouTube si preluate in MySpace, primele 24 de „webisoade“ – cum au fost mai apoi numite – au generat o audienta fabuloasa, intretinuta nu printr-o actiune palpitanta, ci prin doza de mister pe care confuzia dintre realitate si fictiune au indus-o. Pana la urma s-a dovedit o „facatura“ – cuvant pe care-l folosesc pentru a aproxima englezescul „fake“ si totodata pentru a denumi cumva o forma de creatie care inca nu a capatat nume. Ceea ce au dovedit realizatorii acestui experiment (o echipa de cineasti americani si o actrita de 19 ani pe nume Jessica Rose) a fost puterea asa-numitului efect de retea, care se manifesta pregnant in retelele de socializare. De fapt, nu avem de-a face cu fictiune in forma traditionala, asa cum o cunoastem din literatura sau cinematografie, ci mai degraba de o forma interactiva de creatie: scenariul a fost dezvoltat in mare masura pe baza reactiei publicului, exprimata in nenumarate forumuri, bloguri si alte forme de interactiune pe care internetul le-a facut posibile.

    Avem oare in fata o noua forma de arta (asa cum pretind „creatorii“), sau este vorba de un fenomen „memetic“ similar cu celebrul „Numa Numa Dance“? Cred ca este mai degraba o combinatie ingenioasa dintre cele doua. La urma urmei, e vorba de a spune o poveste si de a implica publicul in derularea ei, iar faptul ca si dupa ce realizatorii au iesit la rampa seria LonelyGirl15 a continuat succesul – insumand peste 70 de milioane de vizualizari – dovedeste ca nu este un simplu accident si ca audienta este dispusa sa accepte o conventie specifica oricarei forme de arta. Ceea ce mi se pare importat este ca acest gen de creatie este posibil doar in spatiul virtual si nu isi gaseste nici un precursor printre formele traditionale de creatie. Desi o parte din expresie ne parvine prin mijloacele audiovizuale, nu este film si nici televiziune. Este pur si simplu altceva: interactiune in jurul unui fir narativ. De fapt, „webisoadele“ sunt simple pretexte pentru ceea ce se petrece alaturi, in zona sociala a web-ului.

    Am revenit la acest subiect pentru ca fenomenul se repeta. Reteaua de socializare Bebo – foarte populara mai ales in Marea Britanie si Irlanda – a angajat echipa care a realizat seria LonelyGirl15 pentru a pune in opera o noua creatie, numita Kate Modern, care va fi urmata la inceputul anului viitor de Sophia’s Diary. De data aceasta, realizatorii sunt la lumina, iar regulile sunt cat se poate de explicite. Scenariile si personajele au fost discutate cu utilizatorii Bebo inainte de a fi produse, urmand ca reactia audientei sa stabileasca dezvoltarea dramei si evolutia personajelor. Distributia este selectata dintre profilele utilizatorilor retelei, iar „lista scurta“ este votata de comunitate. Pentru Bebo e o afacere cat se poate de avantajoasa, pentru ca desi webisoadele vor fi disponibile si in MySpace si YouTube, interactiunea cu comunitatea realizatorilor se desfasoara doar in Bebo, ceea ce poate aduce un aflux important de utilizatori, daca tinem seama ca estimarile indica circa 25 de milioane de spectatori pentru fiecare dintre primele webisoade din Kate Modern.

    Un alt aspect interesant este faptul ca Bebo pare sa creeze si un model de finantare pentru acest nou gen de creatie. Desi costurile sunt foarte reduse (cam 12.000 de dolari pe webisod) si pot fi considerate amortizate de cresterea numarului de utilizatori, Bebo a incheiat contracte de publicitate cu firme importante – printre care Microsoft, Procter & Gamble si Orange – care au platit pana la o jumatate de milion de dolari pentru a-si vedea produsele (si, implicit, brandul) implicate in poveste, profitand de absenta regulilor care guverneaza acest gen de publicitate in televiziune. Producatorii au fost chiar pusi in situatia de a refuza oferte importante pentru a evita stridenta sau pentru ca, pur si simplu, nu aveau cum sa introduca produsele in desfasurarea actiunii – exemplul furnizat fiind Tampax.

    Ca si in cazul LonelyGirl15, noua realizare a atras atentia presei traditionale. The Guardian si TimesOnline considera ca noile productii interactive tind sa influenteze semnificativ piata divertismentului, mai ales pe segmentul celor foarte tineri si tot mai putin atrasi de televiziunea traditionala. Pentru ei, internetul devine lifestyle.

  • Webisodul urmator

    Va mai amintiti de LonelyGirl15? Pe scurt, e vorba de o serie de filme de circa 3 minute prezentand o adolescenta care pretinde ca se numeste Bree, are 15 ani si locuieste intr-un orasel neprecizat, „la ore departare de orice mall“. Postate pe YouTube si preluate in MySpace, primele 24 de „webisoade“ – cum au fost mai apoi numite – au generat o audienta fabuloasa, intretinuta nu printr-o actiune palpitanta, ci prin doza de mister pe care confuzia dintre realitate si fictiune au indus-o. Pana la urma s-a dovedit o „facatura“ – cuvant pe care-l folosesc pentru a aproxima englezescul „fake“ si totodata pentru a denumi cumva o forma de creatie care inca nu a capatat nume. Ceea ce au dovedit realizatorii acestui experiment (o echipa de cineasti americani si o actrita de 19 ani pe nume Jessica Rose) a fost puterea asa-numitului efect de retea, care se manifesta pregnant in retelele de socializare. De fapt, nu avem de-a face cu fictiune in forma traditionala, asa cum o cunoastem din literatura sau cinematografie, ci mai degraba de o forma interactiva de creatie: scenariul a fost dezvoltat in mare masura pe baza reactiei publicului, exprimata in nenumarate forumuri, bloguri si alte forme de interactiune pe care internetul le-a facut posibile.

    Avem oare in fata o noua forma de arta (asa cum pretind „creatorii“), sau este vorba de un fenomen „memetic“ similar cu celebrul „Numa Numa Dance“? Cred ca este mai degraba o combinatie ingenioasa dintre cele doua. La urma urmei, e vorba de a spune o poveste si de a implica publicul in derularea ei, iar faptul ca si dupa ce realizatorii au iesit la rampa seria LonelyGirl15 a continuat succesul – insumand peste 70 de milioane de vizualizari – dovedeste ca nu este un simplu accident si ca audienta este dispusa sa accepte o conventie specifica oricarei forme de arta. Ceea ce mi se pare importat este ca acest gen de creatie este posibil doar in spatiul virtual si nu isi gaseste nici un precursor printre formele traditionale de creatie. Desi o parte din expresie ne parvine prin mijloacele audiovizuale, nu este film si nici televiziune. Este pur si simplu altceva: interactiune in jurul unui fir narativ. De fapt, „webisoadele“ sunt simple pretexte pentru ceea ce se petrece alaturi, in zona sociala a web-ului.

    Am revenit la acest subiect pentru ca fenomenul se repeta. Reteaua de socializare Bebo – foarte populara mai ales in Marea Britanie si Irlanda – a angajat echipa care a realizat seria LonelyGirl15 pentru a pune in opera o noua creatie, numita Kate Modern, care va fi urmata la inceputul anului viitor de Sophia’s Diary. De data aceasta, realizatorii sunt la lumina, iar regulile sunt cat se poate de explicite. Scenariile si personajele au fost discutate cu utilizatorii Bebo inainte de a fi produse, urmand ca reactia audientei sa stabileasca dezvoltarea dramei si evolutia personajelor. Distributia este selectata dintre profilele utilizatorilor retelei, iar „lista scurta“ este votata de comunitate. Pentru Bebo e o afacere cat se poate de avantajoasa, pentru ca desi webisoadele vor fi disponibile si in MySpace si YouTube, interactiunea cu comunitatea realizatorilor se desfasoara doar in Bebo, ceea ce poate aduce un aflux important de utilizatori, daca tinem seama ca estimarile indica circa 25 de milioane de spectatori pentru fiecare dintre primele webisoade din Kate Modern.

    Un alt aspect interesant este faptul ca Bebo pare sa creeze si un model de finantare pentru acest nou gen de creatie. Desi costurile sunt foarte reduse (cam 12.000 de dolari pe webisod) si pot fi considerate amortizate de cresterea numarului de utilizatori, Bebo a incheiat contracte de publicitate cu firme importante – printre care Microsoft, Procter & Gamble si Orange – care au platit pana la o jumatate de milion de dolari pentru a-si vedea produsele (si, implicit, brandul) implicate in poveste, profitand de absenta regulilor care guverneaza acest gen de publicitate in televiziune. Producatorii au fost chiar pusi in situatia de a refuza oferte importante pentru a evita stridenta sau pentru ca, pur si simplu, nu aveau cum sa introduca produsele in desfasurarea actiunii – exemplul furnizat fiind Tampax.

    Ca si in cazul LonelyGirl15, noua realizare a atras atentia presei traditionale. The Guardian si TimesOnline considera ca noile productii interactive tind sa influenteze semnificativ piata divertismentului, mai ales pe segmentul celor foarte tineri si tot mai putin atrasi de televiziunea traditionala. Pentru ei, internetul devine lifestyle.

  • Gigamailul

    Cei 2.000 de utilizatori inregistrati in doar doua saptamani de la lansare pentru un serviciu online care poate fi foarte bine folosit si fara inregistrare trimit la doua explicatii. Prima e ca pentru serviciul oferit prin Filebox exista o nevoie ce nu era acoperita pana acum de alte servicii similare, locale, si o a doua explicatie – ca promovarea lui a fost eficienta. Partea a doua e imediat verificabila; e suficient sa privim la blogurile care au recomandat acest serviciu, ca Zoso sau cel al lui Florin Grozea de la formatia Hi-Q. Prima parte e doar partial adevarata: servicii similare care permit trimiterea de fisiere de mari dimensiuni existand in Romania – de pilda, Transfer.ro. Fapt e ca site-ul Filebox, cu un serviciu simplu si un design minimalist, a reusit sa ajunga in doar cateva zile pe locul 3 la categoria site-urilor de servicii web si 227 in clasamentul general al Trafic.ro.

    Trimiterea unui fisier se face chiar din fereastra principala a site-ului. Dupa ce este ales fisierul din calculator (nu mai mare de 1 GB) ce urmeaza sa fie facut disponibil altor persoane si dupa ce se adauga o scurta descriere a continutului, fisierul este incarcat pe serverele Filebox

    intr-un timp care depinde mai multi factori, printre care dimensiunea fisierului si conexiunea de internet a utilizatorului. Fiecare fisier astfel incarcat primeste o adresa de internet unica, ce poate fi transmisa persoanei sau persoanelor care asteapta fisierul. La accesarea adresei, fisierul este descarcat de catre destinatar, dar ramane si pe internet pentru o perioada de un an, daca nu este sters de expeditor.

    Proprietarii serviciului – compania Synco Telecom, cunoscuta pana acum in special pentru televiziunea prin internet

    i-tv.ro – spun ca pentru moment serviciul nu genereaza castiguri, fiind complet gratuit. Pe viitor ar putea insa contine publicitate si ar putea oferi servicii premium pentru utilizatori care platesc. „Ar fi pacat sa umbrim cu publicitate experienta utilizarii acum, cand numarul vizitatorilor este inca mic. Nu vom face asta inainte de a intra in topul celor mai vizitate 100 de site-uri din Romania. Exista intr-adevar niste costuri pe care le suportam, dar celelalte businessuri ale noastre pot sustine fara probleme Filebox“, spune Lucian Obrocea, project manager al Filebox.

  • Stapanii Internetului

    Daca foloseste ruj, nu ma intereseaza ca e femeie sau barbat“, e replica cu care este cunoscut Val Voicu, directorul general al AdEvolution, unul din brokerii pe piata de publicitate online. Replica e folosita de Voicu in fata cumparatorilor de publicitate sau la intalnirile ocazionale intre putinii specialisti in online si se refera la nevoia de a stabili corect segmentul-tinta al unui produs.

    Exagerarea voita ascunde insa alte doua nuante. In primul rand, faptul ca pe internet cunoasterea preferintelor celui care se afla in fata monitorului poate merge mai departe decat oriunde in media. La nivel ideal, chiar si obisnuintele din sfera cosmeticii personale. Explicatia este evidenta. Un calculator poate pune intrebari consumatorului de internet prin profilul completat la inceputul utilizarii unui site, prin tehnologia care stie ca accesul se face de pe strada Dezrobirii din Craiova si nu din orice alt loc din Romania, prin preferintele de utilizare a internetului, pe cand un televizor e mut din acest punct de vedere. La fel si radioul ascultat dimineata in masina sau revista pe care o aveti in mana, medii care folosesc instrumente ale cercetari statistice. Internetul e cel mai indiscret dintre mass-media si motoarele de cautare, cum sunt Google si Yahoo!, chiar au la dispozitie mecanismele prin care va pot livra reclame la rujuri chiar in clipa cand afla ca sunteti interesat/a.

    O a doua nuanta a afirmatiei lui Val Voicu e faptul ca el, alaturi de alti cativa, predica de ceva ani beneficiile pe care le aduce publicitatea pe internet in fata cumparatorilor de promovare. Cu un succes vizibil. De la an la an, sumele cheltuite pentru publicitatea online au crescut cu 100% si anul acesta se va ajunge foarte probabil la incasari de 8,5 milioane de euro, cifra vehiculata in piata si care se refera la publicitatea conturilor importante. Si chiar daca in unele locuri reclamele au devenit agresive, tasnesc in fata unui articol inainte chiar de a-i putea citi titlul, iar pe alte pagini spatiul se imparte in mod egal intre reclame si continutul care atrage vizitatorii, tot e loc de mult mai multe reclame. Daca anul trecut publicitatea online a incasat doar putin peste 1% din cele 485 de milioane de euro, cat inseamna in total industria publicitatii, conform Initiative Media (cu 89% TV), peste cativa ani este asteptata sa creasca la peste 5%. „In 3-5 ani, cred ca online-ul va insemna 5-7% din totalul pietei de publicitate, care la randul ei va creste cu o medie anuala de 25%“, spune Orlando Nicoara, probabil cea mai influenta persoana din online-ul romanesc. Iar la anul, conform lui Nicoara, piata de publicitate online ar urma sa ajunga aproape de dublare, spre 15-16 milioane de euro.

    Rezultatul calculelor este naucitor: piata care pune reclame pe site-uri ar trebui sa ajunga deci in cinci ani la un minim de 45 de milioane de euro si pana la 96 de milioane de euro. Estimarea se raporteaza si la pietele mai dezvoltate. In Marea Britanie, cea mai mare piata de publicitate din Europa din orice punct de vedere, reclamele pe internet atrag acum mai mult de 10% din bugetele de promovare si se asteapta ca echilibrul sa fie gasit undeva spre 15%. Insa spre deosebire de Marea Britanie sau de orice alta piata la care s-ar putea face raportari mai indreptatite, Romania are o particularitate: faptul ca regiile de publicitate au aici ca nicaieri o pozitie dominanta si nu site-urile in sine. Prin agentiile care intermediaza tranzactiile intre cumparatori (companii sau reprezentanti ai acestora care au nevoie de promovare online) si vanzatori (proprietarii de site-uri ce se sustin prin advertising) trec majoritatea banilor din reclame pe internet. Si mai spectaculos, patru astfel regii de publicitate au impreuna o cota valorica de aproximativ 90%. Prin conturile AdEvolution, Arbomedia, Boom si MediaPro Interactiv (MPI) vor trece anul acesta aproximativ 7,5 milioane de euro.

    Din acestia doar o mica parte, in jur de 30%, raman la regii, pentru ca restul pleaca la site-urile pe care le reprezinta. Doar Magda Zander, director de vanzari al retelei Boom, estimeaza o cota de piata mai mica a regiilor, in intervalul 70-80%. „Romania e total atipica fata de celelalte tari. In Polonia e un portal care domina piata, in Cehia sunt 3 portaluri care domina piata, in Ungaria sunt 2. In niciuna din tarile astea nu exista regii asa puternice“, enumera Orlando Nicoara de la MediaPro Interactiv. „Dar pentru ca in Romania asa a fost evolutia, si aici cred ca un mare merit il am chiar eu, de a crea regii puternice, cel putin inca 2-3 ani de acum inainte regiile vor face legea in Romania“, continua seful de acum al MPI, anterior director al Netbridge, grupul care controleaza Boom si cofondator al primei regii de publicitate romanesti, acum disparuta, Ad.ro.

    Situatia din Romania e in sine nu doar o dovada a dibaciei vanzatorilor de publicitate, dar si una a nivelului incipient in care se afla piata. Cele mai multe site-uri apeleaza la serviciile acestor agentii specializate pentru ca doar ele pot deschide usa la mari advertiseri. Luate individual, site-urile sunt in majoritate prea mici pentru a prezenta interes unui cumparator de publicitate obisnuit cu expunerea data de TV si celelalte canale media. Grupate insa sub o singura umbrela, cea a regiei de publicitate, pot fi derulate campanii la standardele de volum dorite de cumparatori.

    Acest tip de site-uri sunt favoritele Arbomedia, una din Big Four-ul romanesc al regiilor de publicitate. „Noi am reusit sa adunam site-uri de nisa foarte valoroase, cu audienta nu neaparat mare, dar de calitate. Ca site mic, dar cu potential publicitar, trebuie sa te duci la un Arbomedia, pentru ca trebuie sa existi in piata si poti accepta si un comision de 99% doar ca sa fi vazut“, spune Calin Rotarus, directorul de vanzari al companiei, broker de publicitate care practica un comision mediu de 30%. Arbomedia este si singura retea straina (este vorba de compania germana Arbomedia AG), activand si in alte tari, iar in Romania detine site-ul de stiri Hotnews.ro („cash-cow“-ul firmei) si Softpedia, site-ul cu cel mai mare numar de vizitatori (intr-o proportie insemnata insa din afara Romaniei). Pentru comparatie cu una din tarile pomenite anterior, Arbomedia are in Romania o cota de piata ce depaseste 20%, iar in Polonia este lider intre regii cu 3%. „La noi regiile au impins piata, au impins-o cateodata fortat si cresterea asta spectaculoasa se datoreaza lor. Spre deosebire de alte tari, portalurile sunt in Romania «peanuts» (nesemnificative ca pondere, n.red.)“, este de parere Calin Rotarus.

    Aceste patru regii conduc detasat pe o piata unde exista totusi concurenti specializati, cum sunt Splendid Media Zece sau InternetCorp (acesta in principal publisher). Explicatia? „Faptul ca eu cu Orlando (Nicoara) facem businessul asta de noua ani conteaza enorm din punctul de vedere al experientei. Piata are incredere in noi oarecum. Un «no name» nu poate sa vina si sa aiba imediat si succes. Din nou, e un business bazat pe oameni“, crede Val Voicu. In total, in vanzarile de publicitate online lucreaza acum in Romania in jur de 100 de oameni, cifra inaintata de Doru Panaitescu, consultant online independent. Mutarile acestora intre cele patru regii au dat dinamica segmentului de piata si, in functie de pozitia ierarhica a celui ajuns la concurenta, au schimbat uneori clasamentul cifrelor de afaceri. MPI a fost formata anul trecut cu oamenii plecati de la Boom odata cu demisia directorului Orlando Nicoara. La AdEvolution, o retea fondata tot anul trecut, au venit mai multi oameni de la Arbomedia. La randul ei, Arbomedia a fost parasita acum cateva luni de tot departamentul de vanzari online in favoarea Boom, exceptandu-l doar pe directorul Calin Rotarus. Efectele probabil urmeaza sa fie simtite si de o parte, si de alta.

    Directorul MPI spune ca de la infiintarea diviziei de online a trustului de presa care cuprinde agentia de presa Mediafax, publicatii ca Ziarul Financiar, BUSINESS Magazin si gestioneaza site-urile grupului MediaPro, MPI a ajuns lider de piata la incasari din publicitate. „Noi in momentul de fata, cu site-urile pe care le avem, din care doar unul e in top 10 (sport.ro), vindem mai mult decat vinde Ringier, care are trei site-uri in top 10 (EvZ.ro, Libertatea.ro si ProSport.ro). Daca nu ar fi regiile, am fi numarul unu pe piata in clasamentul general. Dar regiile acapareaza un numar destul de mare.“ Desi, cu exceptia unor spatii pe care le vinde pe portalul Neogen, MPI reprezinta exclusiv site-uri ale grupului de presa din care face parte, poate fi socotita regie de vanzari, din moment ce actioneaza ca atare.

    S-ar putea spune ca in Romania vanzatorul e rege, iar cunoscutul enunt spus atat de des in Statele Unite, „content is king“, nu-si gaseste inca acoperirea in realitate decat partial. De ce? Pentru ca niciunde in alta parte decat in Statele Unite nu exista grupuri online mai puternice si mai autosuficiente. Producatorul de continut este acolo rege pentru ca el da puterea unui site aflat la inceput sa atraga zeci sau chiar sute de mii de utilizatori, un public interesant pentru orice cumparator de publicitate. In Romania lucrurile ar putea sta asa atunci cand numarul utilizatorilor de internet va creste suficient, si odata cu el, obisnuinta de a folosi servicii online sau pur si simplu de a viziona selectiv cateva dintre stirile jurnalului TV. Iar aici, trusturile din media traditionale pleaca de pe o pozitie avantajoasa. Au structuri care produc continut, reporteri care vaneaza subiecte si singura provocare ce ramane e de a le face disponibile online intr-o forma potrivita.

  • Web la purtator

    Nu-mi place sa vorbesc la telefon. Nu ramane nicio urma, nu pot sa pastrez convorbirea undeva, s-o cataloghez, sa-i atribui cuvinte-cheie, sa-i dau o prioritate, s-o regasesc usor… Nici SMS-urile nu intra printre optiunile mele atunci cand trebuie sa comunic cu cineva. In aceste conditii, se intelege ca nu sunt pasionat de telefoane, iar criteriile principale pe care le am in vedere atunci cand, totusi, trebuie sa-mi aleg un telefon sunt aceleasi pe care le aplica orice om cuminte cand alege un telefon pentru mama sau bunica: sa fie cat mai simplu. Sunt un client execrabil pentru vanzatorii de gadgeturi.

    Cu toate acestea, a inceput sa ma intereseze lumea telefoniei mobile (ceea ce nu inseamna ca am vreo competenta in domeniu). Nu cu multa vreme in urma, am avut o banala controversa – cred ca legata de regizorul unui film sau ceva de genul acesta – iar amicul meu a scos telefonul sau de ultima generatie, a butonat cat a butonat, dupa care mi-a aratat pagina din Wikipedia cu toate informatiile necesare. Mda, asta incepe sa-mi placa, desi imaginea era prea mica, iar navigarea un chin. Oricum, nu era WAP (inacceptabil din retrogradul meu punct meu de vedere), iar pentru o informatie si atat s-a dovedit util. De aici insa pana la a citi stirile, a redacta documente, a rezolva corespondenta, a mentine o agenda de activitati sau a te angaja in socializare in retea e o cale lunga, in care principalele obstacole imi par trei. Primul se leaga de dimensiuni (motivele sunt evidente), al doilea tine de hardware (puterea de calcul si capacitatea de memorie), iar al treilea tine de software. Apple a realizat cu iPhone prima tentativa reusita de a depasi aceste obstacole, impunand totodata – ca de atatea ori – un un model pentru intreaga industrie. Cursa de urmarire a inceput.

    Aici intra in scena Google. Recentul anunt privind platforma Android vine sa confirme doua zvonuri care au circulat insistent de mai multa vreme, unul referitor la presupusul telefon mobil (zis GPhone) si celalalt (mult mai vechi) privind un sistem de operare conceput de colosul din Mountain View. Interesant este ca mai degraba al doilea zvon se intrupeaza in Android, deoarece indiferent daca-i zicem „stiva“ (stack) sau „platforma“ software, este de fapt un sistem de operare bazat pe Linux si dotat cu ingredientele necesare dezvoltarii de aplicatii pentru dispozitive mobile de mici dimensiuni. Telefonul propriu-zis nu exista, desi multi vad in HTC Omni un prototip plauzibil, mai cu seama ca a fost folosit pentru sesiunea demo. De notat ca Google nu a infirmat (dar nici nu a confirmat) producerea unui aparat, desi cred ca este foarte putin plauzibil si ca doza de incertitudine pastrata are mai cu seama un rol strategic. Avand in vedere ca Android va fi o platforma deschisa (open source) si gratuita, este de presupus ca va reprezenta o amenintare foarte serioasa pentru concurenta reprezentata de Windows Mobile de la Microsoft, Symbian (detinut in mare masura de Nokia) si MacOS (Apple) si va deschide piata pentru multi producatori care nu vor mai fi obligati sa investeasca peste 200 de milioane de dolari pentru a dezvolta o platforma soft si nici sa plateasca licente pentru a utiliza sisteme proprietare.

    Desi este evident ca Android va influenta semnificativ piata, nu cred ca Google are vreo legatura cu afacerile telefoniei. Google este o companie axata pe internet si asa va ramane. Ceea ce nu prea s-a intrebat nimeni este de unde se vor intoarce banii, iar raspunsul la aceasta intrebare este cheia. Incepand de la iPhone, ceea ce purtam in buzunar se cheama telefon doar prin puterea traditiei, pentru ca de fapt este un computer pe care – printre multe altele – il putem folosi pentru convorbiri. Atat pentru Apple cat si pentru Google, interesul este sa aduca webul „la purtator“ si ambele sunt dispuse sa cheltuiasca pentru asta oricat. Banii vor veni din entertainment pentru primul si din publicitate pentru al doilea. Ce se va intampla mai departe e o chestiune de imaginatie. Din moment ce am webul in buzunar, e foarte probabil ca voi prefera sa-mi pastrez documentele si mesajele in internet, iar Google este cel mai pregatit sa-mi ofere tot ce-mi trebuie („biroul din web“ incepe sa capete sens), cu publicitatea de rigoare. Cand voi fi la birou sau acasa, voi prefera un ecran mare si o claviatura normala, iar Bluetooth imi va veni in ajutor si spotul WiFi ma va scapa si de alte fire. Laptop? O simpla carcasa cu ecran, tastatura si baterie. Restul e in buzunar.

  • Omul din spatele Gphone

    Un scanner de retina care emite un fascicul albastru pazeste intrarea in casa lui Andy Rubin, asezata pe platoul de deasupra Silicon Valley. Daca scannerul te recunoaste, usa se deschide automat. (Sistemul il ajuta sa se descurce cu fostele prietene, glumeste Rubin. Nu trebuie sa te mai chinui sa recuperezi cheia, doar actualizezi baza de date.)

    Cei ce trebuie sa foloseasca soneria de la intrare sunt intampinati cu inca o minune a tehnicii: un brat robotizat in interiorul holului de sticla ridica un ciocanel si loveste intr-un gong urias. Desi Robin nu vrea sa spuna cat l-a costat, s-ar putea sa fie una dintre cele mai scumpe sonerii din lume. „Nu conteaza cat costa“, spune Zarko Draganic, un fost coleg de-al lui Rubin de la Apple Inc. „E o chestie clasica a lui Rubin: face ceva doar de dragul de a face si pentru ca e tare, si asta ii da o inocenta copilareasca.“

    Andy Rubin este unul dintre principalii arhitecti ai celui mai discutat produs telecom al momentului, telefonul mobil ce va fi lansat de Google (Google Phone sau GPhone). Ca director al departamentului pentru platforme mobile de la Google, Rubin supravegheaza zeci de ingineri care dezvolta softul pentru Google Phone in campusul companiei din Mountain View, California. Softul intruchipeaza promisiunea de a extinde acoperirea Google intr-un moment in care telefoanele mobile le permit consumatorilor sa se dezlipeasca de ecranele calculatoarelor, iar mobilitatea digitala crescuta ameninta dominatia Google in cautarile pe internet.

    Telefonul Google – care, potrivit unor relatari, va fi facut de partenerii Google si va fi disponibil la jumatatea lui 2008 – se asteapta sa fie in contrast izbitor cu ce au facut Apple si Microsoft pe piata telefoanelor inteligente. Google, potrivit unor oameni care cunosc direct ce se intampla in curtea sa, va oferi gratuit softul sau producatorilor de terminale mobile si apoi va folosi deschiderea Google Phone ca o invitatie pentru dezvoltatorii de software si distribuitorii de continut sa proiecteze aplicatii pentru el. Daca acest demers va avea succes, va fi cea mai spectaculoasa infirmare a convingerii Microsoft, „nasul“ PC-ului, ca Google si alti membri ai asa-numitei lumi open-source pot imita, dar nu pot inova.

    Iar in timp ce telefonul mobil se metamorfozeaza mai departe intr-un computer personal, un nou standard de software prinde contur. Oricine preia initiativa in aceasta piata poate deveni un pazitor al portilor tehnologiei, capabil sa ajunga la aceeasi forta si la aceleasi profituri cu cele oferite Microsoft de sistemul sau de operare Windows. Pe masura ce industria evolueaza in aceasta directie, Google nu vrea sa piarda pasul, iar Google Phone reflecta incercarea sa de a ramane in miezul lucrurilor. Compania are de gand sa faca aceasta, spun directorii din industrie, oferind software gratuit pentru telefoane mobile si apoi probabil incercand sa monetizeze oferta prin furnizarea unui meniu de servicii legate de acele produse, precum e-mail-urile, fotografiile, stirile si alte servicii.

    „In loc sa faca bani din software, ca altii, cei de la Google vin si spun ca vor sa faca bani din servicii“, spune Michael Kleeman, expert in strategii pentru tehnologie la Institutul pentru Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei de la Universitatea California din San Diego. „Intrebarea interesanta este daca operatorii vor permite telefoanelor Google sa se conecteze la retelele lor.“

    Compania refuza sa comenteze cu privire la Google Phone, dar responsabilitatile lui Rubin, la fel ca si recentele scurgeri de informatii despre o inca neanuntata alianta pe care Google o pune la punct pentru a-si dezvolta softul, arata ca firma are in plan sa faca mai mult decat doar sa dezvolte un sistem de operare pentru telefoanele mobile: are de gand sa isi croiasca drum prin inima acestui business, intr-un moment in care oamenii din toata lumea pot sa caute pe internet aproape de oriunde se nimeresc sa se gaseasca.
    Oamenii folosesc telefoane inteligente ca sa se orienteze, sa se intalneasca cu prietenii si sa localizeze magazinele, restaurantele si cinematografele din apropiere. Aceasta schimbare culturala hraneste goana dupa aur a erei informationale, unde Google, competitorii sai pe zona de cautare, producatorii de terminale mobile si operatorii de telefonie mobila se zbat cu totii sa-si marcheze pozitia pe terenul internetului mobil.

    Anul acesta, Apple a redefinit deja ceea ce oamenii asteapta de la un mobil, introducand iPhone, la fel cum facuse anterior cu computerul Macintosh. Microsoft face la randul sau progrese, estimand ca anul viitor vor fi vandute 20 de milioane de telefoane avand instalat softul Windows Mobile. Nokia, Palm, Research in Motion si alti producatori de telefoane pun la punct terminale tot mai axate pe transmisia de date.

    Avand in fata astfel de repere, Google si-a pus miza pentru universul mobil in mainile lui Rubin, un inginer de 44 de ani, care s-a dovedit potrivit la desenarea puternic integratelor ansambluri hardware si software ce caracterizeaza companiile din Silicon Valley. Dar chiar daca el e responsabil pentru implicarea Google in internetul pe telefon al viitorului, Rubin este un tip de moda veche. In timp ce Silicon Valley e in mijlocul unei frenezii antreprenoriale Web 2.0, cu accent pe idei istete de business ce atrag rapid milioane de utilizatori de internet, Rubin este un membru al unui grup mai timpuriu de ingineri deveniti antreprenori, care au o pasiune pentru construirea de sisteme digitale complete.

    „Astazi, Silicon Valley este plina de antreprenori care depind de efectul de retea (unde valoarea unui bun sau serviciu depinde direct de numarul celorlalti consumatori care il folosesc – ca in telefonia mobila sau in industria online, n. red.), dar Andy reprezinta o generatie care se simte la fel de bine cu un pistol de lipit, scriind liniile de cod ale unui program sau imaginand o afacere noua“, spune Steve Perlman, un alt fost inginer de la Apple care a fost cofondator al WebTV si al altor companii axate pe tehnologie. Din acest punct de vedere, Rubin s-ar putea sa fie una dintre cele mai evidente legaturi intre trecutul recent al industriei computerelor si viitorul ei care se dezvolta rapid si o reprezentare a modului cum Google spera sa uneasca aceste doua zone.

    In primavara lui 2002, cofondatorii Google, Sergey Brin si Larry Page, au inceput sa se afiseze purtand la brau telefoane inteligente si spectaculoase, care le ofereau acces la internet si la popularul lor motor de cautare oriunde se aflau. Cu un ecran din spatele caruia isi facea aparitia o tastatura in miniatura, telefonul – cunoscut sub numele de Sidekick („Asistentul“) – a devenit un accesoriu pentru pantalonii cu talie joasa si pentru elita din Silicon Valley. Mai versatil decat BlackBerry-urile concentrate pe e-mail-uri, acesta a fost unul dintre primele telefoane inteligente care avea la un loc navigare pe internet, mesagerie instant, e-mail si alte aplicatii ale unui calculator personal.

    Sidekick a fost facut de Danger Inc., un start-up din Palo Alto, California. Rubin, unul dintre fondatorii companiei, a botezat firma dupa un robot cu capul din sticla din vechiul serial SF „Pierduti in spatiu“ (in film, robotul ruleaza peste o suprafata similara cu cea lunara, trimitand avertismente de „Pericol!“ – „Danger!“ – catre echipaj).

    Rubin a gasit o cale sa treaca dincolo de tensiunea dintre operatorii de retele si producatorii de telefoane mobile. Pana atunci, cele doua grupuri erau puternic divizate: producatorii de telefoane doreau sa vanda gramezi de telefoane scumpe, in vreme ce operatorii voiau sa controleze accesul la aceste echipamente si sa-i lege pe clienti de un singur dispozitiv pentru perioade indelungate.

    Designerii de la Danger au venit cu un alt model, unul pe care Apple si AT&T l-au urmat partial prin intermediul intelegerii incheiate cu privire la iPhone. In loc sa intre in competitie cu operatorii de telefonie mobila, Danger a anuntat scopuri solidare cu ale lor, impartind veniturile generate de taxele de conectare si evitand ca succesul sau financiar sa depinda de vanzarea telefoanelor. „Ofeream telefoane si luam o parte din venituri“, spune Rubin.

    Totusi, desi a capatat un soi de statut de cult, Sidekick nu a generat niciodata vanzari masive. La Google, Rubin incearca acum sa reinventeze telefonul mobil din a doua incercare. El a refuzat sa ofere vreun detaliu cu privire la strategia sa si nici nu va fi clar pentru inca un an – poate mai mult – daca are un raspuns pregatit. Google are o capacitate enorma de a se dezvolta rapid, iar serviciul sau de cautare este un magnet imens pentru clienti. In acelasi timp, operatorii de retele isi pazesc cu strasnicie frecventele si se ingrijoreaza constant cu privire la posibilitatea de a pierde controlul in fata unor potentiali competitori, precum Google.

    Mai mult, piata este deja aglomerata. Microsoft a luat un start bun cu platforma sa Windows Mobile in urma cu cinci ani, iar anul trecut a luat viteza, convingandu-i pe producatori de telefoane mobile, ca Motorola, Palm si Samsung, sa incorporeze software-ul in telefoanele lor. Se asteapta ca Microsoft sa investeasca masiv ca sa previna o stirbire de catre Google a pietei sale.

    O ironie in toata povestea este, bineinteles, ca Google, desi nu detine pozitia dominanta in aceasta piata, ar putea reproduce strategia pe care Microsoft a folosit-o ca sa scoata din carti Netscape la mijlocul anilor ’90. La fel cum Microsoft a luat oxigenul Netscape oferind browserul Internet Explorer ca parte a sistemului sau de operare Windows, Google ar putea sa dea la o parte Windows Mobile daca Google Phone este oferit gratuit producatorilor de telefoane.

    Si daca strategia functioneaza, va fi din cauza ca un fan al roboticii pe nume Andy Rubin si echipa lui vor fi dezvoltat cu succes telefonul inteligent al viitorului. Aceasta e ceea ce Rubin spune ca inseamna cel mai mult pentru el.

    Traducere si adaptare: Mihai Mitrica