Tag: Germania

  • Germania a înregistrat inflaţie negativă în septembrie, prima oară în opt luni

    Preţurile din Germania, armonizate pentru a putea fi comparate cu restul ţărilor europene, au scăzut cu 0,2%, înregistrând cea mai slabă evoluţie din luna ianuarie, după ce în august au înregistrat o creştere de 0,1%.

    Rezultatul este cu mult sub ţinta Băncii Centrale Europene pentru zona euro, de până la 2%.

    Datele finale privind evoluţia preţurilor de consum în luna septembrie vor fi publicate pe 13 octombrie.

  • Motivele ASCUNSE pentru care Germania este atât de generoasă cu refugiaţii

    Guvernul federal german a pus pe masă 6 miliarde de euro pentru găzduirea refugia­ţilor. Cancelaria are mai multe motive pentru a fi generoasă, unele evident politice, altele economice, scrie publicaţia franceză La Tribune. 
     
  • Ţara unde se vând cele mai scumpe bilete la meciurile de fotbal

    Campionatul de fotbal, Premier League din Anglia, are cele mai scumpe bilete la meciuri. În medie, un bilet se vinde cu 82 de dolari. Podiumul este completat de Spania, 78 de dolari, şi de Italia cu 76. În timp ce biletul cel mai ieftin este în Africa de Sud, doar 9,6 dolari. Surprinzător, pe locurile 4 şi 5 se află Elveţia şi Statele Unite, cu bilete care se vând cu 52,8, respectiv 46,2 dolari.

    Însă cea mai bună ligă de fotbal (în funcţie de costul biletului şi valoarea fotbalului arătat) nu este Premier League, ci Bundesliga (Germania) cu o valoare de 12,6. În acest top, Bundesliga este urmată de La Liga (Spania), Primeira Liga (Portugalia), Premier League (Anglia) şi Primera Division (Argentina).

    Clasamentele au fost realizate de Compania de transport, Goeuro, împreună cu publicaţia OneFootball. 

    În 2014, Borussia Dormund a avut cea mai mare medie de spectatori (80.295), urmată de Manchester United (75.205) şi de Barcelona  (72.115). În topul 100 al echipelor de fotbal din Europa, din punct de vedere al spectatorilor, au fost 27 de cluburi din Angla, 23 din Germania, 12 din Spania, 10 din Italia, 8 din Franţa, 5 din Olanda, 4 din Belgia, 2 din Turcia, Portugalia, Ucraina, Scoţia şi un singur club din Elveţia.

  • Paisprezece răniţi în Germania, în urma unor ciocniri între refugiaţi la o tabără de migranţi

    Ciocnirile au izbucnit la periferia oraşului, într-o tabătă de corturi în care se află aproximativ 1.500 de migranţi provenind din aproximativ 20 de ţări, şi au durat “mai multe ore”, a anunţat poliţia, citată de DPA.

    Trei poliţişti se află printre răniţi, potrivit aceleiaşi surse.

    O bătaie a izbucnit duminică la prânz, în timpul mesei, între doi refugiaţi, iar ulterior a implicat două grupuri mari de migranţi albanezi şi pakistanezi, potrivit DPA.

    Duminică seara, o a treia ciocnire a izbucnit între un grup de aproximativ 70 de migranţi şi alt grup de aproximativ 300 de migranţi.

    Poliţia a reuşit să restabileacă ordinea după mai multe ore, dar nu a operat arestări.

    Potrivit Deutsche Welle, poliţia a anunţat că certuri au izbucnit frecvent în acest centru temporar pentru migranţi instalat în incinta fostului aeroport Kassel-Calden, în nordul Germaniei, dar că incidentele de duminică sunt primele în care s-a ajuns la confruntări fizice.

    Opt refugiaţi răniţi au fost conduşi la spital pentru îngrijiri, potrivit DW.

    Autobuze au sosit duminică seara în centru pentru a-i lua şi conduce la alt centru pe unii refugiaţi.

    Poliţia a intervenit împreună cu oficiali pentru a pune capăt disputei. Trei oficiali şi trei refugiaţi au fost răniţi. Anchete privind refuzul dispoziţiilor autorităţilor şi atac grav au fost lansate, fără să se facă arestări, potrivit DW.

    Centrul a fost creat iniţial pentru a găzdui 1.000 de persoane. Unii dintre cei 1.500 de refugiaţi aflaţi acolo în prezent sunt mulţumiţi că se află departe de război, însă alţii şi-au exprimat frustrarea şi îndoiala că vor primi azil, potrivit postului.

    Germania aşteaptă până la un milion de migranţi să sosească pe teritoriul său până la sfârşitul anului.

    “Capacitatea noastră de absorbţie este limitată, chiar dacă nu s-a decis încă până unde merg aceste limite”, a avertizat duminică preşedintele german Joachim Gauck.

  • ULTIMATUMUL dat de Germania companiei Volkswagen

    Scandalul Volkswagen a ajuns la un nou nivel, iar compania are de înfruntat o situaţie neaşteptat de dificilă chiar la ea în ţară.

    ULTIMATUMUL dat de Germania companiei Volkswagen

  • ADEVĂRUL despre taberele de refugiaţi din Germania: “Este cel mai mare bordel din oraş” – FOTO, VIDEO

    “Multe dintre femei au fugit din ţara lor pentru a scăpa de căsătoriile forţate sau de abuzuri, crezând că aici vor avea o viaţă liniştită. Însă, nu s-a întâmplat asta”.

    ADEVĂRUL despre taberele de refugiaţi din Germania: “Este cel mai mare bordel din oraş” – FOTO, VIDEO

  • CRIZA IMIGRANŢILOR: Refugiaţi din taberele din Germania, acuzaţi de violuri, abuzuri sexuale şi proxenetism – FOTO, VIDEO

    În oraşul Giessen, care are o populaţie de 78.000 de locuitori, se află cea mai mare tabără destinată refugiaţilor din Orientul Mijlociu, după ce cancelarul Angela Merkel a anunţat că Germania doreşte să primească imigranţii care fug din calea războiului din Siria.

    Potrivit Daily Mail, autorităţile din Germania sunt însă îngrijorate de numărul mare de migranţi care au ajuns în această ţară în ultima perioadă. Potrivit estimărilor, peste un milion de oameni sunt aşteptaţi să ajungă în Germania până la sfârşitul anului.

    În scrisoarea citată se menţionează că tabără nu este deloc “un loc al păcii”, aşa cum ar trebui să fie, ci dimpotrivă: “Afluxul tot mai mare de refugiaţi a complicat situaţia femeilor şi a tinerelor de la tabăra din Giessen şi alte asemenea locuri. Numeroase violuri şi abuzuri sexuale au avut loc. Multe femei dorm îmbrăcate în haine de stradă, nu merg la toaletă noaptea, de teama de a nu fi violate. Chiar şi în timpul zilei, femeilor le este frică să meargă prin tabără.  Femeile reclamă că, atât ele, cât şi fiicele lor, au fost violate sau supuse agresiunilor sexuale”.

    “Este un lucru dovedit că în cultura musulmană femeile şi copiii nu sunt protejaţi. Această situaţie este în sprijinul celor care atribuie femeilor un rol inferior şi care le consideră pe cele care călătoresc singure drept un vânat. Multe dintre femei au fugit din ţara lor pentru a scăpa de căsătoriile forţate sau de abuzuri, crezând că aici vor avea o viaţă liniştită. Însă, nu s-a întâmplat asta”, se mai arată în scrisoare.

    Potrivit Daily Mail, unul dintre refugiaţi confirmă aceste informaţii. “Tabăra este un loc periculos. Bărbaţi de diferite naţionalităţi se luptă între ei şi femeile sunt atacate”, a declarat Atif Zahoor, care a venit în Germania cu familia sa, având paşapoarte false.

    Cotidianul britanic menţionează, de asemenea, că autorităţile locale sunt îngrijorate de situaţia creată, ţinând cont că în oraşul lor, care este un centrul universitar unde învaţă 24.000 de studenţi, sunt cazaţi peste 6.000 de sirieni, pakistanezi, kurzi sau irakieni. Mulţi dintre refugiaţi merg în grupuri pe stradă şi chiar fac observaţii femeilor că nu sunt îmbrăcate corespunzător.

    În scrisoarea trimisă de organizaţiile care luptă pentru drepturile femeilor se menţionează, de asemenea, că în unele tabere din Germania se practică prostituţia forţată: “Primim un număr tot mai mare de reclamaţii legate de prostituţie forţată. Aceste cazuri nu sunt izolate”.

    În tabăra din oraşul Bayernkaserne, bărbaţi, femei şi copii dorm la un loc în corturi, iar unul dintre angajaţi a declarat, pentru un post local de televiziune, că această tabără “este cel mai mare bordel din oraş”.

    Daily Mail menţionează că unii dintre agenţii de securitate, angajaţi de statul german pentru a asigura ordinea în aceste tabere, au fost găsiţi de poliţie că traficau droguri, arme şi cuţite pentru migranţi şi că nu relatau cazurile de prostituţie.

  • Adevărul negru din spatele primirii refugiaţilor sirieni în Germania: Imigranţi est-europeni plătesc preţul şi sunt deportaţi pe capete

    Guvernul german a refuzat cererea de azil a lui Albert Kulemani la începutul lunii. Acum albanezul de 36 de ani stă cu lucrurile împachetate şi aşteaptă inevitabilul. ”Autorităţile nu ne spun dinainte. Ne dau 5-10 minute să ne strângem hainele şi nimic mai mult”, a spus albanezul care a ajuns împreună cu soţia sa în Germania în august.