Tag: bursa

  • Fara o directie precisa, bursa scade

    Stirile negative din SUA, in special in sectorul scaderii increderii in economie, au influentat negativ bursele din lume, majoritatea inregistrand scaderi. Bursele europene sunt si la aceasta ora la cotatii mai mici decat cele de ieri, insa depecierile sunt mai reduse decat cele de la Bucuresti.

    Indicele BET a coborat 0,8%, ajungand pana la o valoare de 6.833 puncte, iar BET-C a ajuns la o valoare rotunda, 4.900 de puncte, dupa o scadere de 0,5%. Cele mai mari pierderi apar la indicele BET-FI, care a cazut 2,4%, ajungand pana la 52.872 puncte.

    Lichiditatea pietei a fost in crestere fata de ieri, cu un total de 12,5 milioane euro, din care 10,6 milioane euro aferente pietei principale. "Valoarea de tranzactionare ramane totusi sub media anului trecut, ceea ce inseamna ca piata nu este inca atractiva pentru investitorii straini. Turbulentele se mentin la un nivel mult prea ridicat pe pietele internationale, va trebui probabil sa mai asteptam o perioada pana cand vom vedea ca trendul se poate intoarce", a declarat un broker.

  • Dobanda cheie a BNR a ajuns la 9,5%

    BNR a decis astfel continuarea combaterii inflatiei prin scumpirea leilor si incurajarea economisirii, cu intentia declarata de a readuce rata anualizata a inflatiei catre nivelul propus pana la sfarsitul anului, de 3,8% plus/minus un punct procentual.

    Bursa de Valori a reactionat pozitiv, decizia BNR fiind prognozata de analisti si investitori. Solutionarea problemelor macroeconomice exitente (deficitul de cont curent, deficitul bugetar si nivelul inflatiei) si readucerea parametrilor la niveluri normale in a doua parte a anului reprezinta un avantaj pentru actiunile tranzactionate, facandu-le mai atractive pentru investitori.

  • Deprecieri in deschiderea bursei

    Indicii au inceput sedinta cu un minus de circa 0,1%, scadere chiar mai scazuta in cazul indicelu compozit BET-C. Investitorii raman in asteptare, dupa aflarea deciziei BNR si a unei directii mai clare din partea burselor internationale urmand sa decida daca vor intra la cumparare sau vor mai astepta cateva zile. O majorare de numai 0,25% a dobanzii de politica monetara si reducerea provizioanelor ar fi o veste foarte buna pentru investitori, dar nu s-ar transforma intr-o stire daca rata ar creste cu 0,5%, miscarea inscriindu-se in asteptari.

  • Aprecieri sub media europeana la BVB

    Indicele BET a urcat cel mai putin astazi, doar 0,05%, nereusind sa treaca de pragul celor 7.000 de puncte. Valoarea de inchidere a indicelui a fost 6.887 puncte. BET-C se afla in aceeasi situatie desi a recuperat astazi 0,4%, insa nu a depasit pragul de 5.000 de puncte, inchizand la 4.925 puncte.

    Cel mai mutl au recuperat SIF-urile, 1,5%, ajungand la valoarea de 54.186 puncte, aproape de suportul de la 55.000 de puncte. Lichiditatea a fost peste media ultimelor saptamani, 10,5 milioane euro, cu 9,4 milioane euro aferente operatiunilor de pe piata principala, insa se situeaza sub media anului trecut.

    Bursa de la Bucuresti nu a reusit inca sa ajunga la nivelul de recuperare din Europa de Vest, de circa trei procente astazi, insa inchiderea pe plus da sperante pentru o continuare a cresterilor si in perioada urmatoare.

  • Rezistenta la crestere la BVB

    Indicii au deschis astazi, marti, in crestere cu 1,5 procente, insa aprecierea nu a rezistat mai mult de o jumatate de ora. Aproape de finalul primei parti a sesiunii BVB indicele BET indica o crestere de 0,4%, adica o cotatie de 6.912 puncte, iar BET-C o urcare de 0,9%, pana la 4.952 puncte.

    BET-FI, indicele SIF-urilor, a deschis cu cea mai mare urcare, aproape 1,7%, insa a coborat pana la 1%. Daca investitorii de la Bucuresti vor urma exemplul oferit de bursele europene sau cele americane, care au majorari de 2-3 procente astazi, in a doua parte a sedintei aprecierile se vor intensifica, cel mai probabil urmand sa depaseasca nivelul cresterilor din deschidere.

  • Topul celor mai mari scaderi la Bursa de la inceputul anului

    Companiile de capitalizare medie de la Bursa au fost cele mai lovite de scaderile care au avut loc de la inceputul acestui an, pierzand intre 40% si 60%, in conditiile in care indicele BET a scazut cu 30%, iar SIF-urile au scazut in medie cu 32%.

    Amanunte pe www.zf.ro

  • BVB a inchis in crestere

    Indicele BET, care grupeaza evolutia companiilor mari si lichide, a recuperat cel mai greu scaderile de pe parcursul sedintei, trecerea la valori pozitive avand loc doar in ultimele minute de tranzactionare. BET a inchis sesiunea cu o apreciere de 0,4%, ajungand pana la 6.884 puncte. Bursa in ansamblu, prin indicele compozit BET-C, a urcat mai rapid peste zero, si a reusit sa inchida cu valoarea de 4.906 puncte, un avans de 0.7% fata de inchiderea de vineri.

    Societatile de investitii financiare s-au apreciat mai mult decat restul actiunilor, dupa o volatilitate de circa trei procente pe parcursul sedintei. Indicele BET-FI a urcat 1,3% pana la final, ajungand la valoarea de 53.363 puncte. Toate cele cinci SIF-uri au incheiat pe plus, cel mai mare avans fiind inregistrat de SIF Transilvania cu 2,7%. Cel mai tranzactionat titlu a fost cel al SIF Oltenia, cu un total de peste 1,1 milioane euro.

    Valoarea totala de tranzactionare s-a ridicat la 6 milioane euro, din care 4,4 milioane euro aferente pietei principale. Pe piata Rasdaq a avut loc o tranzactie importanta cu titluri ale companiei Casa Alba – Independenta Sibiu, rezultata din divizarea companiei Independenta Sibiu – producator de utilizaje pentru metalurgie. Tranzactia, in valoare de aproape 0,8 milioane euro, a cuprins un pachet de peste 20.000 de actiuni la pretul de 144 lei, in crestere cu aproape 25%.

    Finalul pozitiv al sedintei da sperante pentru sesiunea de maine, cand vor relua tranzactionarea si principalele burse din vestul Europei si din SUA. Daca acestia vor continua revenirea, indicii futures fiind in crestere in acest moment, BVB are sanse sa creasca mai mult decat astazi. Miercuri este asteptata si decizia Bancii Nationale privind rata dobanzii de politica monetara, de la care se asteapta o majorare de 0,25-0,5 puncte procentuale.

  • Din noi pierderi la bursa

    Vineri bursa a reusit sa inchida pe plus, ceea ce a dat sperante investitorilor ca aprecierile vor continua astazi, luni, insa piata isi dovedeste inca o data impredictibilitatea. Indicele BET a deschis in scadere si a ajuns la minus 0,8%, iar indicele BET-C la minus 0,4%. SIF-urile au coborat 0,6% in meduie prin indicele BET-FI, ajungand pana la 52.337 puncte. Daca deprecierile vor continua, analisti se asteapta la pierderi chiar mai mari in perioada urmatoare.

  • Saptamana de prabusire la BVB

    Bursa a inregistrat saptamana aceasta cea mai mare scadere zilnica de anul acesta, de peste sapter procente pentru indicele BET, care a si coborat astfel sub pragul de 7.000 de puncte. Toti indicii au ajuns la noi minime in sedinta de joi cand a avut loc saltul negativ, cotatii de la nivelul anului 2006. De altfel si suporturile din analiza tehnica au fost sparte, insa majoritatea investitorilor au renuntat acum la grafice deoarece piata se comporta mult prea atipic pentru a mai putea utiliza analiza tehnica.

    Fara a avea vreun fundament, scaderile actiunilor de la Bucuresti le-au dapasit pe cele din Europa de Vest sau America. In prezent, singura tara care a inregistrat o scadere pe principalul indice mai mare decat Romania este Bulgaria, cu un minus de 32,9% pentru SOFIX, depreciere depasita la noi doar de BET-FI, cu un randament negativ de 33,1%. Indicele BET se afla la 30,2% fata de inceputul anului, iar indicele compozit BET-C la 26,9%.

    Aproape o treime din pierderile totale au fost inregistrate saptamana aceasta. Nu au fost publicate stiri noi negative economice sau rezultate negative ale emitentilor, cea mai semnificativa veste fiind declaratia sefului Rompetrol Holding, Dinu Patriciu. In cadrul unei conferinte de presa, Dinu Patriciu a spus ca piata imobiliara se va prabusi si ca scaderea bursei este abia la inceput.

    Majoritatea analistilor si a brokerilor s-au grabit sa infirme afirmatiile celui mai bogat om al tarii, insa bursa a picat mai mult de opt procente in doar doua sedinte. Discutia s-a mutat asupra efectelor declaratiilor lui Patriciu, incercand sa stabileasca daca piata a picat doar in urma parerilor omului de afaceri s-au au fost si alte motive.

    Iulian Panait, presedintele KTD Invest, a declarat ca joi a avut loc si o iesire a unui fond mare de investitii, lucru care explica volumul mare de tranzactionare. Nu se poate spune daca fondul a parasit piata romaneasca din cauza declaratiilor lui Dinu Patriciu sau din cauza problemelor pe care le au fondurile de investitii la nivel internationale. Cel mai probabil, in cazul in care informatia este reala, a fost vorba de un mix intre cele doua motive majore.

    Indiferent cat de grava pare a fi situatia de la BVB, explicata si prin imposibilitatea alegerii unui orizont de timp pentru incheierea scaderilor si modificarea trendului, nu toate fondurile straine au de gand sa parasesca piata. In ultima zi a saptamanii a aparut si stirea conform careia Cristian Sima, presedintele WBS Holding, a gasit cumparator pentru un pachet de 1,2% din actiunile BVB in fondul Morgan Stanley, deja prezent in Romania prin societatea de brokeraj HTI Imobiliare, achizitionata recent. Fondul american a platit 2,6 milioane euro pentru actiunile BVB.

    Cel mai evident lucru in acest moment este pretul extrem de mic la care se afla titlurile listate la bursa. Daca s-ar gasi o persoana care sa stie cat vor mai cobora aceste preturi, probbail ca s-ar imbogati foarte repede. Deocamdata, investitorii au inceput sa cumpere in trepte actiunile pe care le considera atractive fundamental, iar cei care inca mai au bani gheata sunt pregatiti sa mai achizitioneze in cazul in care deprecierile continua.

    Ramane sa intre la cumparare si fondurile de investitii, care dispun de sume de bani capabile sa miste piata intr-o directie sau alta. Cum pe piata internationala bani exista, revenirea ar putea avea loc chiar incepand de saptamana viitoare, in functie de cat de repede se decid sa intre la cumparare investitorii institutionali. Un semn de apropiere a momentului modificarii de trend este si disparitia optimistilor de pe piata. Iar una dintre maximele pietei este "atunci cand si ultimul longer (care mizeaza pe cresterea actiunii) devine shorter (care pariaza pe scadere), piata se intoarce".

  • Nivel redus de recuperare a pierderilor

    Astazi si in prima sedinta de saptamana viitoare ne "jucam" singuri la bursa deoarece duminica este Pastele catolic, iar principalele burse europene si cea americana sunt inchise. Din pacate, nici singuri nu suntem dispusi sa crestem mai mult, sedinta de astazi fiind un bun exemplu.

    Lichiditatea a fost scazuta astazi, doar 7,4 milioane de euro, din care 5,9 milioane euro aferente operatiunilor de pe piata principala. Valoarea este mai mica decat jumatate din cea de ieri, cand s-au transferat pachete de actiuni mult mai mari.

    Indicele BET a recuperat 1,4%, ajungand pana la 6.857 de puncte, iar BET-C a urcat 1,9%, pana la 4.873 puncte. SIF-urile au crescut chiar mai putin, doar 0,5%, pana la 52.660 puncte, insa ieri au coborat mai putin decat restul actiunilor.