BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Berarii se joacă cu gustul verii

    IN MAI PUŢIN DE O LUNĂ, BERARII AU SCOS LA RAMPĂ TREI NOI PRODUSE. Ursus Breweries a lansat Ursus Cooler, un mix de bere (40%) şi limonadă (60%). Bergenbier a prezentat Fresh Grapefruit, primul mix de bere cu suc de grapefruit de pe piaţa românească, iar URBB (United România Breweries Bereprod), îmbuteliatorul berii Tuborg pe piaţa românească, a lansat berea Skol folosind în reţeta de fabricaţie doar malţ, hamei, apă şi drojdie, renunţând la alte ingrediente. Berea Skol cu 100% malţ este filtrată la temperaturi controlate sub zero grade. URBB nu are însă în portofoliu beri cu arome şi nici Romaqua Group, cele două companii neintrând, încă, în această horă.

    AVÂND ÎN VEDERE INTENSITATEA ACTIVITĂŢILOR DIN ACEST DOMENIU, n-aş fi surprins dacă segmentul berilor cu arome s-ar dubla anul acesta„, spune Mihai Bârsan, vicepreşedintele de marketing al Ursus Breweries. Astfel, la final de an berile cu arome ar putea ajunge la o cotă de 5% din piaţă; pentru comparaţie, în alte pieţe mature, berile cu arome au înghiţit deja 10% din piaţă – nu imediat după lansare, ci timp de câţiva ani. În 2012, în funcţie de preţul de vânzare, industria berii a ajuns la o valoare de 1,8 miliarde de euro, fiind a doua ca mărime din domeniul bunurilor de larg consum. Recordul absolut al pieţei berii s-a înregistrat în 2008, când consumul mediu anual se plasa la 100 de litri de bere pe cap de locuitor.

    MIHAI BÂRSAN ADAUGĂ CĂ NOUTATEA LANSĂRII URSUS COOLER ESTE COMPLETATĂ DE FAPTUL CĂ ACEASTA ESTE ŞI PRIMA MARCĂ ROMÂNEASCĂ DIN SEGMENTUL MIXURILOR DE BERE CU LIMONADĂ CE ARE ŞI VARIANTA FĂRĂ ALCOOL. Produsul este disponibil la sticle şi doze de 0,5 litri atât în reţelele marilor retaileri, cât şi în spaţiile horeca. În urmă cu numai câţiva ani peste o treime din volume se vindeau în baruri, restaurante şi terase, dar în prezent doar 28% din cantitatea totală de bere o mai aduce chelnerul.

     Berarii joacă la ruletă în 2013: se mai repetă vremea bună de anul trecut?

     Cea mai recentă descoperire a cercetătorilor britanici: Berea apără de Helicobacter Pylori

     Cele mai puternice femei din România: Violeta Moraru, Azuga Waters

     Băuturile preferate ale lui James Bond – GALERIE FOTO

     Saint Patrick’s Day: 20 de ani de Irish pub dâmboviţean

     Cât de tare îngraşă berea?

    Şirul de lansări din acest sezon nu are însă nimic surprinzător, ci mai degrabă este o continuare firească a „meciului„ care a început vara trecută între berari. Cu limonadă, cu merişoare, cu lămâie sau chiar tequila, berile cu arome s-au dovedit anul trecut un catalizator al vânzărilor şi noul teren de luptă al berarilor.

    Aproape nicio lună din sezonul cald n-a trecut fără o lansare sau relansare de beri cu arome; de fapt, 2012 poate fi numit, pentru berari, „anul radler sau al berilor cu arome„. Încă din aprilie, Heineken a lansat pe piaţă Ciuc Radler, prima băutură de acest fel produsă local, diferenţa principală faţă de o bere obişnuită fiind compoziţia: 63% limonadă, 37% bere, cu un conţinut scăzut de alcool (1,9%). Susţinut de o campanie de marketing agresivă, produsul a prins. În ringul berilor cu arome a intrat în iunie şi Redd’s Cranberry, o bere cu aromă de merişoare şi 4% conţinut de alcool.

    Al treilea plasat în piaţa berii, producătorul Bergenbier a relansat în iulie Bergenbier Fresh, pus pe piaţă anul anterior sub numele Bergenbier Fresh Lemon. Compania mai are în portofoliu şi Beck’s Green Lemon, pe care l-a lansat în 2008.

    DAR DACĂ MULTINAŢIONALELE ŞI-AU ÎNDREPTAT ABIA ANUL TRECUT ATENŢIA (ŞI BUGETELE) ASUPRA BERILOR CU AROME, trebuie spus că acest tip de băuturi exista deja pe piaţă de ani buni prin intermediul importatorilor. Stuff Distribution, de pildă, este o companie care a ales de la bun început să nu se lupte pe terenul acaparat de multinaţionale şi şi-a alcătuit portofoliul din produse care să se deosebească total de ce exista pe piaţă.

    Importatorul are în portofoliu berea radler Oettinger de mai bine de şase ani. Iar anul trecut, tocmai din pricina promovării agresive pe care au făcut-o multinaţionalele berilor cu arome, Oettinger şi-a crescut vânzările cu 500%. Ovidiu Negrea, director comercial al Stuff Distribution, insistă asupra faptului că „mulţi fac confuzie între berea aromatizată cu lămâie şi berea radler: Diferenţa este că în timp ce berea lemon este un pils sau un lager de 4-5% cu aromă de lămâie, Oettinger radler este un mix de 50% bere şi 50% limonadă naturală, cu 2,5% tărie„.

    `Una peste alta, berarii s-au prins într-un nou meci, ediţia 2013. Vremea caldă e de partea lor – cel puţin până acum – şi rămâne de văzut dacă portofelele nu vor „fluiera„ încheierea partidei înainte ca băutorii de bere să consume o halbă în plus faţă de anul trecut.

     

  • Mai este România o ţară low-cost pentru IT?

    „PENTRU NOI, ROMÂNIA MAI ÎNSEAMNĂ DOAR 5% DIN VENITURI, POATE CHIAR MAI PUŢIN“, spune Bogdan Putinică despre operaţiunile de pe plan local ale furnizorului suedez de IT Enea. Asta pentru că din centrul de cercetare şi dezvoltare aflat într-o clădire de birouri din complexul Sema Parc din Capitală, 200 de ingineri şi specialişti IT dezvoltă aplicaţii software şi furnizează servicii IT pentru companii din SUA, Europa de Vest şi China; câteva zeci dintre ei formează chiar echipe independente, un soi de companie în companie, dedicate unui singur client.

    Mai cu seamă, de câţiva ani, piaţa locală unde Enea oferea servicii în special competitorilor din domeniul telecom şi bancar, sectoare afectate de contextul economic nefavorabil, nici nu se mai concentrează asupra extinderii operaţiunilor de aici, motiv pentru care a şi scăzut ponderea din business a României, altădată de peste 10%.

    Pieţele de unde sunt externalizate asemenea servicii către România încep încet-încet să se îndepărteze de destinaţiile fierbinţi de outsourcing de altădată, precum India, unde, deşi oferta de forţă de muncă este mare şi foarte ieftină, există bariere culturale, diferenţe de fus orar şi chiar lipsuri la capitolul specializare şi competenţe tehnice. „E o tendinţă tot mai vizibilă, cel puţin în ce ne priveşte. Am ajuns în punctul în care avem o masă critică de oameni foarte buni, ceea ce ne permite să ne vindem scump“, spune şeful Enea România. Companiile nu se mai uită astfel doar la preţ şi sunt tot mai dispuse să plătească în plus, ceea ce explică inclusiv avansul de aproximativ 20% al vânzărilor înregistrat anul trecut comparativ cu nivelul de 6,1 milioane de euro din 2011, conform datelor de la Ministerul Finanţelor.

    RIENTAREA SPRE PIEŢELE STRĂINE, cu precădere din Vest, a fost de altfel una dintre urmările tranzacţiei de acum câţiva ani prin care Enea a cumpărat compania lui Bogdan Putinică, implicată anterior într-o altă tranzacţie, lucru care se traduce acum într-o serie de contracte multianuale cu valori de mai multe milioane de euro. O alta a fost şi faptul că atât el, cât şi co-fondatorul Daniel Bogdan, au preluat o serie de responsabilităţi la nivel de grup – de anul trecut, Putinică a devenit vicepreşedinte global services, ceea ce înseamnă că a preluat toate operaţiunile companiei în zona de servicii, titulatură căreia i s-a adăugat în acest an şi „senior“. 350 dintre cei 420 de angajaţi din divizia de servicii din toată lumea sunt acum în subordinea executivului, 200 dintre ei fiind localizaţi în România. Ba, mai mult, este singurul străin din consiliul de administraţie al companiei, toţi membrii fiind suedezi, ceea ce înseamnă că, deşi şedinţele de board ar putea fi purtate în suedeză, nimeni nu-i cere să înveţe limba, ci poartă discuţiile în engleză.

    OMÂNIA ÎNCĂ ESTE PERCEPUTĂ CA FIIND O PIAŢĂ IEFTINĂ, dar nu prea mai este chiar aşa“, punctează Putinică, nu doar costul, dar şi calitatea serviciilor sau specializarea forţei de muncă fiind mai ridicate decât în destinaţiile consacrate de outsourcing, chiar dacă faţă de Vest există în continuare o discrepanţă de preţ, crede el, de 30-40% în minus. Prin prisma barierelor şi limitărilor, anumite servicii nici n-ar avea însă cum să fie dezvoltate în asemenea destinaţii.

    „Facem software pentru domeniul sănătăţii folosit pe dispozitive aprobate de FDA (Food and Drug Administration) din SUA“, spune managerul. Concret, oferă Putinică un exemplu, medicul, indiferent unde s-ar afla, se conectează prin intermediul internetului la echipament şi decide, în funcţie de anumiţi parametri şi indicatori despre pacient, ce medicaţie să administreze şi în ce cantitate, iar echipamentul execută comanda, întreg procesul având la bază o aplicaţie dezvoltată de specialiştii din România.

    Competiţia pe piaţa mondială de outsourcing rămâne totuşi destul de acerbă. În India există sute de mii de oameni care lucrează în industria externalizării IT, iar costul mai ieftin rămâne în continuare un argument convingător pentru multe companii din toată lumea. Doar centrul de outsourcing al General Electric numără o cifră impresionantă de angajaţi, iar clădirea nu poate fi înconjurată pe jos într-un timp rezonabil, pe când cu maşina durează cel puţin 15 minute. „Ce şanse să aibă o companie din România sau din alte ţări europene, cu câteva sute de oameni, fără să ofere servicii din altă ligă?“, se întreabă retoric managerul.

  • De ce aruncă românii zeci de milioane de euro pe medicamente cumpărate degeaba

    de RĂZVAN MUREŞAN
    CAM 87% DINTRE ROMÂNI AU LUAT CEL PUŢIN O DATĂ PASTILE ANUL TRECUT FĂRĂ SĂÎN-TR-EBE MEDICUL, se arată
    într-un studiu realizat anul trecut de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente. Lipsa de timp, încrederea în propriile cunoştinţe şi campaniile de marketing agresive de la televizor îi determină pe bolnavi să sară peste avizul specialistului şi să cumpere din farmacii ce consideră necesar.

    De cealaltă parte, problemele de finanţare ale farmaciilor, confruntate cu lipsa acută de lichidităţi, dat fiind că îşi recuperează banii pentru medicamentele compensate de la casele de asigurări abia după un an de la eliberare, fac ca pacienţii să fie trataţi la fel ca nişte clienţi. Adică să li se vândă cât mai mult şi cât mai scump, indiferent de riscuri. Legea prevede sancţiuni, dar controalele lipsesc. Potrivit art. 613 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, farmaciştii răspund disciplinar pentru nerespectarea legilor şi a regulamentelor profesionale.

    Avocatul Iulian Pătrăşcanu, managing partner al Fine Law, afirma anterior pentru Business Magazin că sancţiunile se aplică de către o comisie constituită din membri ai Colegiului Farmaciştilor şi pot ajunge de la mustrare, avertisment, vot de blam sau suspendare până la retragerea calităţii de membru al Colegiului. “În măsura în care farmacistul eliberează medicamente fără prescripţie medicală, iar aceasta conduce la producerea de daune persoanei în cauză, se poate atrage, pe lângă răspunderea disciplinară, şi răspunderea civilă şi chiar cea penală a farmacistului, dacă prejudiciul constituie infracţiune conform legii”, explica Pătrăşcanu.

    DE DEPARTE, RĂCEALA, GRIPA ŞI DURERILE ÎN GÂT SUNT CEL MAI ADESEA TRATATE FĂRĂ ÎNTREBĂRI, iar principalul inamic împotriva acestor boli este antibioticul. Efectele cele mai nocive ale automedicaţiei se văd în cazul acestor medicamente. “Farmacistul poate elibera în caz de urgenţă necesarul de medicamente pentru 72 de ore.

    Riscurile la care se expun în cazul încălcării legii sunt foarte mari”, spune Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM. El admite că regulile nu sunt în totalitate respectate, dar riscurile sunt “serioase”. Obsesia pentru automedicaţie vine, după Zaharescu, din trecut: medicii obişnuiau să le prescrie pacienţilor antibiotice pentru a evita apariţia unor complicaţii la răceală sau gripă. Abia din clipa în care s-a conştientizat riscul rezistenţei la antibiotice, prescrierea a devenit mai prudentă, însă în percepţia colectivă a rămas ideea că antibioticul combate orice afecţiune.

    Deşi efectele schimbării de mentalitate a medicilor s-au văzut în ultimii 15 ani – “la nivelul anilor ’95, antibioticele reprezentau o clasă de medicamente în topul valoric al pieţei, acum au coborât în topul vânzărilor” -, statisticile invocate de oficialul ARPIM indică o rezistenţă tot mai mare la astfel de medicamente, de aceea se folosesc tot mai mult antibiotice mai scumpe şi complexe, de generaţii superioare.

    ITALIENII, MALTEZII, SPANIOLII ŞI ROMÂNI SUNT CEI MAI MARI CONSUMATORI DE ANTIBIOTICE DE PE CONTINENT, cu o rată de folosire de peste 50% la nivelul populaţiei în ultimele 12 luni, potrivit unui eurobarometru al Comisiei Europene. Un studiu al GfK arăta că există diferenţe între respondenţii care locuiesc în diferite regiuni ale ţării sau între respondenţii cu niveluri diferite de educaţie în ce priveşte persoana care le-a recomandat utilizarea. Astfel, în Muntenia, medicul de familie este o sursă de recomandare mai puţin prezentă, iar medicul specialist este o sursă de recomandare mult mai întâlnită spre deosebire de alte zone. Mai mult, în Muntenia (11%) şi Dobrogea (20%) există un număr mai mare de consumatori care iau în considerare doar propriile convingeri când decid să ia un tratament cu antibiotic.

  • Ponta: Dacă există acord politic, putem merge şi pe angajarea răspunderii pe regionalizare

     “Dacă există la un moment dat un acord, nu doar al USL, ci al forţelor politice, poate fi avută în vedere această procedură rapidă. Aici nu vorbesc de PDL, că ei nu sunt de acord nici între ei – nici nu ştiu cu cine să vorbesc, cu domnul Blaga, cu doamna Udrea, cu cine să vorbesc? – dar vorbesc de ceilalţi. Dacă va exista un acord, mergem şi pe procedură rapidă. Dacă nu, mergem pe procedura parlamentară care presupune mai mult timp, dar în final va avea tot un vot”, a spus Ponta.

    El a arătat că noul exerciţiu financiar al UE 2014-2020 nu începe efectiv de la 1 ianuarie 2014.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Aliz Kosza: Dezintegratorii: promotorii involutiei

    Majoritatea dintre noi, atunci când avem momente importante în viaţă, în carieră sau în familie, încercăm (şi mulţi dintre noi chiar reuşim) să integrăm toate elementele momentului într-un tot unitar, pentru că simţim că în acest mod funcţionăm mai bine, mai eficient şi mai în siguranţă. Conştientizăm sau nu, la nivel micro integrăm mult mai des şi infinit mai bine decât la nivel macro. Motivul este simplu: pentru că ne afectează în mod direct.

    Ştim că, de când lumea, lucrurile funcţionează cel mai bine atunci când sunt integrate, iar gândul mă duce la viziunea holistică a lui Hipocrat asupra fiinţei umane, la conexiunea omului cu tot ce îl înconjoară, cu lumea în care el este integrat.
    De exemplu, când ne pregătim să mergem iarna la munte şi afară ninge – mai ales dacă plecăm cu familia – încercăm să ne informăm cât mai bine ca apoi să integrăm toate informaţiile pentru a putea lua deciziile cele mai potrivite în legătură cu deplasarea, construind astfel imaginea cât mai completă a vacanţei noastre. În tot acest proces de pregătire, ne informăm şi comunicăm permanent, pentru a ne asigura că toate lucrurile se întâmplă nu oricum, ci în rezonanţă cu planurile pe care ni le-am făcut.

    Cei care am trecut prin experienţa unor achiziţii, fuziuni sau preluări de companii ştim foarte bine ce în-seam-nă integrarea şi la nivel macro: plecând de la oameni şi trecând prin toate etapele aferente declanşării ideii de schimbare – atât la nivel individual, cât şi de grup, şi ajungând apoi la crearea proceselor în noua configuraţie.

    Cuvântul cheie la un nivel macro superior, ca de exemplu în cazul reformelor economice, culturale, instituţionale, sociale – este tot INTEGRAREA. Această viziune integrată, dacă ea – în mod ideal – există, dă contur tuturor deciziilor legate de măsurile definitorii care se iau pentru evoluţiile viitoare, ţintind ca rezultat progresul. La această dimensiune, o viziune integrată se traduce prin: strategii integrate de dezvoltare, management integrat al calităţii şi al sistemelor, servicii integrate, platforme integrate, raportări integrate, comunicare integrată şi, nu în ultimul rând, oameni integraţi.

    De câţiva ani buni, România se străduieşte, cel puţin la nivel declarativ, să se integreze în UE. Rezultatul? Unii iau avânt, un an – doi, la presiunile din exterior şi chiar construiesc ceva bun, ce-i drept mai izolat, parţial integrat… după care vin alţii, care dezintegrează prin ambiţii noi şi de dragul de a schimba totul sau măcar câte ceva… Aceştia sunt dezintegratorii, cei care de 20 de ani ne trag înapoi.

    Drama nu este neapărat că există încă foarte mulţi oameni care nu integrează suficient lucrurile. Dezechilibrele se produc atunci când şi puţinele lucruri care funcţionează se dezintegrează din lipsă de competenţă, iresponsabilitate sau chiar mai rău: din lipsa de discernământ a celor care ajung în funcţii cheie prin alternanţa la putere.

    Există, încă, alarmant de mulţi dezintegratori nu numai în business, ci în toate sferele societăţii. Dezintegratori care întorc totul cu susul în jos, punând astfel frână mersului înainte. Principiul: nu intră în aria mea de responsabilitate sau nu ţine de departamentul meu, de instituţia pe care o conduc etc. Rezultatul: lipsa acută a unei viziuni integrate, la toate nivelurile. Costă enorm de mult timp din vieţile noastre şi bani din buzunarele noastre!

    Lumea se mişcă, este într-o permanentă schimbare. Trăind aceste experienţe şi văzând transformările fundamentale care se produc în fiecare clipă a existenţei noastre, ne punem întrebarea legitimă: oare în toată această devenire continuă, cât de mult conştientizăm, în calitate de oameni responsabili cu schimbarea, că antonimul cuvântului INTEGRARE este DEZINTEGRARE?
    Sunt destule exemple în business, dar mai ales în instituţii şi în societate, de mari dezintegrări structurale sau morale în momentele de alternanţă la putere.

    În orice proces de schimbare, chiar şi la nivel personal, cea mai mare provocare este să nu demolezi ceea ce a funcţionat bine înainte şi să păstrezi valorile deja existente. Nu schimba de dragul schimbării şi, mai ales, încearcă să nu dezintegrezi!
    Dacă şi la nivel macro am face exerciţiul cu antonimele văzute printr-o perspectivă personală, ne-ar fi cu siguranţă mai uşor să distingem şi să simţim diferenţa „exact ca pe propria piele„ între rău şi bun, urât şi frumos, necinstit şi cinstit, imoral şi moral, boală şi sănătate.
    Dezintegrat – integrat.

    ALIZ KOSZA (BUSINESS STRATEGIST)

  • Antonescu: După un an de guvernare USL, nu pot indica o zonă de activitate deficitară a Guvernului

     “USL după un an de guvernare marchează la capitolul reuşite şi o prestaţie guvernamentală care, indiferent că – aşa cum e normal – poate să fie criticată de opoziţie, de alţi observatori, în esenţă – aşa cum ne arată de altfel şi sondajele – a răspuns aşteptărilor pe care şi le-au pus în noi şi în Guvernul nostru cei care ne-au dat acest vot. Acest lucru a fost posibil tocmai pentru că USL, guvernul ei, majoritatea ei parlamentară, au acţionat unitar şi au acţionat consecvent”, a susţinut Antonescu.

    Liderul PNL a ţinut să precizeze că nu există “agende paralele în USL”.

    “Nu există o agendă şi nişte mize, priorităţi ale Guvernului şi numai ale Guvernului, nu există nişte agende paralele ale partidelor care compun USL. E foarte clar pentru noi toţi, aşa cum a fost de la bun început, că putem să reuşim şi să reuşim pentru România, pentru cei care şi-au pus speranţa în noi şi ne-au dat votul, numai împreună, numai în acţiune coerentă şi numai în acţiune politică hotărâtă, loială şi complementară”, a adăugat Antonescu.

    Liderul PNL a fost întrebat dacă există aspecte pe care şi-au fi dorit ca actualul Guvern să le gestioneze mai bine şi dacă le poate indica.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Cu cine pot vorbi de la PDL, cu Blaga, cu Udrea? Antonescu: Cu Blaga, dar dumneavoastră

     Ponta a fost întrebat dacă se mai ia în calcul angajarea răspunderii asupra proiectului de lege privind regionalizarea.

    “Dacă există la un moment dat un acord, nu doar al USL, ci al forţelor politice, poate fi avută în vedere această procedură rapidă. dacă nu există un acord politic al forţelor politice – aici nu vorbesc de PDL, că ei nu sunt de acord cu nimic, ei nu sunt de acord nici între ei. Nici nu ştiu cu cine să vorbesc, cu domnul Blaga, cu doamna Udrea, cu cine să vorbesc?”, a întrebat, retoric, premierul.

    Liderul PNL a replicat: “Cu Blaga”.

    În acelaşi timp Ponta a continuat: “Cu Blaga, OK. Uite, vorbeşte domnul Antonescu cu domnul Blaga”.

    “Nu, nu, nu, dumneavoastră. E instituţional, adică”, a recţionat Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Trebuie înăsprită legislaţia rutieră. Nu mi s-ar părea excesiv să confiscăm maşini şi motociclete

     “Am o mâhnire personală când văd, şi mi se pare inacceptabil, numărul de accidente, morţi, oameni care şi-au pierdut viaţa în această săptămână, care ar trebui să fie una fericită”, a spus Ponta.

    El a admis că zona de infrastructură trebuie îmbunătăţită, dar a subliniat că şi pe autostrada Bucureşti-Constanţa s-au înregistrat accidente.

    “Avem o mare problemă de implementare a autorităţii legii în domeniul rutier. Sunt hotărât să încercăm o înăsprire a legislaţiei şi o întărire a autorităţii celor care sancţionează abateri pe drumuri publice. E inadmisibil să mă uit câţi oameni îşi pierd viaţa în aceste zile”, a spus Ponta.

    El a arătat că modificarea legislaţiei în domeniul rutier în sensul înăspririi sancţiunilor şi întăririi autorităţii poliţiştilor reprezintă o prioritate guvernamentală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cristian Preda: Iau în calcul autosuspendarea din PDL. Sunt stupefiat de ce se întâmplă în partid

     Preda critică, la RFI, de asemenea, faptul că lui Mihai Răzvan Ungureanu nu i se va permite să participe la cursa internă din PDL pentru desemnarea candidatului la Preşedinţie este “o alegere strategică dezastruoasă”, în opinia eurodeputatului.

    Cristian Preda ar fi vrut ca viitorul candidat al PDL la Preşedinţie să fie desemnat în luna iulie:

    “Eu am propus un alt calendar. Am transmis preşedintelui partidului o propunere cu un calendar care viza următoarele săptămâni şi o desemnare la începutul lui iulie. Am propus de asemenea două modalităţi concrete de organizare a acestor alegeri primare, ţinând seama, evident, de Statut. O modalitate ar fi aceea în care votează toţi militanţii, rezultatul e consemnat la nivelul ţării şi candidatul care obţine cele mai multe voturi devine prezidenţiabilul susţinut de PDL, indiferent dacă el este membru al partidului sau nu, dacă, aşa cum spunea şi Liviu Negoiţă, doreşte cineva să intre în această competiţie. O altă modalitate pe care am propus-o ar fi aceea de a avea un sistem de vot asemănător celui folosit în America, un sistem cu mari electori. Altfel spus, membrii PDL votează la nivelul judeţului şi aceşti mari alegători desemnaţi la nivelul judeţului au un mandat imperativ în CNC, organismul nostru care decide prezidenţiabilul”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Altfel de lumină

    Primăvara ploioasă, în metrou, cu miros nesuferit de câine ud şi cu lume multă, mai încruntată decât de obicei. Pe scaunul din faţa mea stă un tip mare, puţin îngândurat, cu pantofi butucănoşi, din aceia ieftini, luaţi din piaţă, cu talpa groasă şi cu nişte ornamente creţe, cam urâte.

    Pantaloni cu genunchi, dar curăţei, mâini zdravene şi muncite. Lângă el o femeie subţire, cu un aer liniştit, mai degrabă tânără, tinereţea aceea fără vârstă, valabilă şi la 50 de ani. Fustă gri şi haină mai degrabă de muşama.La o zguduitură a vagonului s-au privit şi atunci am realizat că sunt împreună; privirea ei s-a luminat frumos, s-a uitat la el cumva special, fără să zâmbească, dar curat, limpede. Pentru o secundă şi el a părut mai puţin încruntat şi i-au sclipit şi lui ochii. Au comunicat şi, timp de o secundă, şi-au spus cât într-un roman gros. Mi-a făcut bine privirea aceea a lor, o regăsesc din ce în ce mai rar, pe stradă
    sau aiurea; o fărâmă am păstrat-o, iar pe cei doi i-am trecut în lista mea de învingători mărunţi – se aveau unul pe celălalt, adică stăpâneau toată lumea.

    Doi. Hotel scorţos, de superlux, unde se ţine o adunare despre viitorul satului românesc după aderarea la Uniunea Europeană. Normal, lipsesc ţăranii şi nu a fost invitat nici măcar unul sau doi primari de sat; sunt prezenţi însă oficiali de la Comisia Europeană, cercetători, sociologi, ceva ziarişti.

    Pe rândul al doilea de scaune stau două Costume Negre cu Cămăşi Albe şi Cravate Grena şi cu Pantofi cu Botul Ascuţit Foarte, Foarte Lucioşi, despre care îmi dau seama mai târziu că au funcţii la un minister şi la Preşedinţie. Costumul de la minister a stat liniştit, a ascultat părerile vorbitorilor despre satul românesc, s-a cerut la tribună şi a vorbit şi el ceva, pe urmă a plecat. Costumul de la Preşedinţie a ascultat şi el atent şi a vorbit, dar de pe scaun. A atras atenţia asupra faptului esenţial că, în legătură cu satul românesc şi cu integrarea în Unuinea Europeană, ne aflăm într-o stare de “asimetrie de atenţie”.

    Pe urmă a plecat.Cum stăteam mai în spate, nu-i văzusem până atunci ochii; nu i-am văzut nici după ce s-a ridicat şi a plecat, pentru că avea ochelari negri. Lumina de pe candelabrele scumpe s-a reflectat o fracţiune de secundă în lentilele negre.
    Trei. Margine prăfuită de capitală europeană şi un taxi cam rablagit, condus de un tip solid, ras în cap şi cu cămaşă în pătrăţele. Mă ceartă că am urcat în faţă, dar il ignor; mă ceartă în continuare pentru că i s-a părut că vreau să trântesc uşa, de care, de altfel, nici nu mă atinsesem încă. A închis el uşa. Obosit de ceartă, taximetristul meu a tăcut preţ de câţiva kilometri.

    Dar nu mulţi. “Ce ne facem, dom’le, cu Băsescu ăsta?”, mă întreabă la un moment dat, asta după ce şi-a dat seama că lucrez prin presă. Nu m-a lăsat să-mi declin competenţa în legătură cu modul de întrebuinţare al preşedintelui şi a continuat, fără punct şi virgulă, dar cu intonaţii pline de năduf să mă informeze în legătură cu starea drumurilor, cu vilele construite nu ştiu pe unde, cu modul în care se descurca el odată şi cu modul în care unii au pus stăpânire pe unele spaţii comerciale şi cum respectivele spaţii comerciale îşi schimbă oferta – prea des pentru puterea de înţelegere a omului meu. Întrebarea retorică “…păi ştii dumneata?…” se repeta destul de des; la întrebarea mai puţin retorică “…păi ştii dumneata cât costă kilu de slănină?…” am ajuns la gară şi a trebuit să-l determin să oprească pentru a coborî, în sfârşit.

    Taximetristul a coborât ca să deschidă portbagajul; am profitat de momentul de tăcere pentru a-i comunica că ştiu cât costă kilu de slănină şi că, fără nicio legătură cu toate cele pomenite, cred că lui o să-i fie tot mai greu, în continuare. Am prins în ochii lui o lumină derutată, nu ştiu dacă era în legătură cu slănina sau cu bacşişul lăsat.