Tag: politica

  • Înscrierea Alianţei FC-PNŢCD în registrul partidelor a fost respinsă. Ungureanu: Eroare tehnică

     Preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a făcut, marţi, “câteva declaraţii cu privire la hotărârea Tribunalului Bucureşti de a respinge înscrierea alianţei politice Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr în Registrul Partidelor Politice”, potrivit unui comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

    “Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr este şi va ramâne o construcţie politică vie, în plină activitate. Nu ne împiedicăm de chestiuni procedurale – vor fi clarificate toate chestiunile care au determinat decizia de astăzi a Tribunalului Bucureşti şi în cel mai scurt timp posibil alianţa dintre Forţa Civică şi Partidul Naţional Tărănesc Creştin Democrat va fi consfinţită şi oficial (…) Vrem să fie extrem de limpede – alianţa noastră nu a fost contestată de nimeni, nu există motive pentru un astfel de demers. Este pur şi simplu vorba despre unele formalităţi care au fost omise, despre o eroare tehnică”, a precizat liderul Forţei Civice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Voicu: Excluderea lui Chiliman se dovedeşte justificată, caută posibilităţi de colaborare cu Băsescu

     “Am constatat în ultimele ore, din păcate nu cu surprindere, că foşti membri ai PNL au continuat să dea declaraţii prin care au atacat PNL şi conducerea partidului, ceea ce în opinia mea nu face decât să confirme justeţea măsurile adoptate de Delegaţia Permanentă. Am constatat că domnul Andrei Chiliman explorează posibilităţi de colaborare cu mişcări politice apropriate lui Traian Băsescu, ceea ce arată înclinaţiile politice ale domnului Chiliman”, a declarat Voicu.

    De asemenea, în cazul excluderilor din organizaţia PNL Mehedinţi, vicepreşedintele PNL a afirmat că propunerile au venit din partea organizaţiei, fiind validate de către Delegaţia Permanentă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Educaţiei nu mai vrea directori de şcoli numiţi politic

     Ministrul Educaţiei a spus, la dezbaterea cu tema “Aplicarea Strategiei de guvernare în educaţie a USL – o şansă pentru salvarea şcolii româneşti!” că politizarea este, din punctul său de vedere, boala cea mai gravă a sistemului, înainte de finanţare.

    “Ca ministru, o combat. În primele zile din luna ianuarie, vedeam că sunt schimbaţi directori de şcoli şi m-am întrebat de ce. Am cerut să-mi explice motivul educaţional pentru care sunt schimbaţi şi, din acel moment, nu s-au mai schimbat directori. Acest semnal trebuie trimis până la nivel de şcoală. Vom face concursuri pentru ocuparea posturilor de directori, dar nu cred că e fezabil să facem acest lucru până în noiembrie, pentru că, altfel, ne-am ocupa numai de de asta. Trebuie să facem acest lucru gradual, cred că într-un interval de un an, un an şi jumătate”, a explicat ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CANNES 2013 – Cristian Mungiu, membru al juriului: Am premiat cinema-ul, nu au fost premii politice

     Steven Spielberg, preşedintele juriului Festivalului de Film de la Cannes, a deschis conferinţa de presă organizată după decernarea premiilor, duminică seară, cu o declaraţie despre deciziile juraţilor în legătură cu peliculele premiate pe Croazetă, potrivit imaginilor difuzate pe site-ul oficial al evenimentului.

    “Suntem cu toţii artişti (membrii juriului, n.r.), discuţiile au fost politicoase şi am descoperit că avem multe lucruri în comun”, a spus Steven Spielberg, dezvăluind totodată faptul că pentru trei dintre filmele premiate la Cannes decizia juriului a fost unanimă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ziua cârtiţei: anul 2009 se întoarce cu referendum cu tot

    Tema acestor discuţii a fost modificarea Constituţiei, având în vedere că Forumul Constituţional îi predă la 27 mai Comisiei Constituţionale conduse de Crin Antonescu raportul consultării populare asupra modificărilor legii fundamentale. Conform calendarului anunţat de Ponta, comisia trebuie să se mişte suficient de repede încât textul modificărilor să poată fi adoptat de Senat până la vacanţa de vară, de Cameră în sesiunea de toamnă şi supus referendumului popular în octombrie.

    Deja Senatul a adoptat, marţi, scăderea pragului de prezenţă la referendumuri de la 50% la 30%, în timp ce pragul de validare este de 25%. Dacă opoziţia are suficientă motivaţie şi suficientă susţinere la Bruxelles, ar putea combate scăderea pragului cu argumentul că nu se poate modifica o Constituţie adoptată cu un prag de prezenţă de 50% plus 1 (valabil în 2003) uzând de un referendum cu prag de prezenţă de 30%. Deocamdată însă, probabil şi ca indiciu că motivaţia şi susţinerea în cauză lipsesc, opoziţia s-a apucat să facă o “listă a ruşinii” cu cei 259 de aleşi care au respins, tot marţi, în Camera Deputaţilor proiectul de lege al PDL din 2011 privind revizuirea Constituţiei în acord cu rezultatele referendumului din 2009, care cerea, conform iniţiativei preşedintelui Traian Băsescu, parlament uninominal şi scăderea la 300 a numărului de aleşi.

    Linia de luptă politică aleasă de PDL, cu denunţarea trădării voinţei poporului exprimate în 2009, a fost recent sugerată de preşedinte, care anunţase că e gata să convoace în 2014 un nou referendum pentru chestiunea parlamentului uninominal cu 300 de aleşi, dacă USL nu va introduce aceasta în proiectul său actual de revizuire a Constituţiei. E greu de spus ce ecou va avea în electorat reînvierea în sine a temelor din 2009, însă ideea unor cheltuieli inutile presupuse de organizarea a două referendumuri pe aceeaşi temă ar avea, în principiu, potenţial de muniţie electorală.

  • Dacă n-a mers cu Partidul Popular, e bună şi Mişcarea

    Mişcarea Populară, înfiinţată de consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Daniel Funeriu şi Sebastian Lăzăroiu, îşi păstrează statutul de fundaţie, au insistat săptămâna trecută atât consilierul prezidenţial Gabriel Berca, cât şi Sebastian Lăzăroiu. Acesta din urmă a prezis că preşedintele Băsescu va deveni membru al fundaţiei după terminarea mandatului şi a scris pe Facebook că PDL a dat “pe surse” în presă că Mişcarea Populară ar vrea să se transforme în partid. “Sursele mele îmi spun că PDL va pierde suficient de mulţi parlamentari şi primari în următoarea perioadă cât să se transforme în fundaţie”, scria Lăzăroiu.

    Acum însă, Mişcarea a difuzat un comunicat unde anunţă că membrii fondatori, în urma unei consultări online cu aderenţii fundaţiei, au decis începerea formalităţilor legale pentru înfiinţarea unui partid de centru-dreapta, care se va numi Partidul Mişcarea Populară. Sebastian Lăzăroiu a declarat la RFI, că partidul pe care l-ar înfiinţa fundaţia Mişcarea Populară îşi doreşte alianţe cu partide de dreapta, fiind deschis către oameni din alte formaţiuni, inclusiv din PDL, care, în opinia acestuia, ar putea să nu mai existe în 2016.

    Până la transformarea în partid a Mişcării Populare mai este însă, astfel încât eforturile vizibile ale opoziţiei de a se consolida au părut a se concentra în această săptămână pe eforturile PDL de a-şi desemna un candidat la alegerile prezidenţiale. Dintre potenţialii doritori, Vasile Blaga şi Theodor Stolojan au anunţat deja că nu se înscriu pentru alegerile interne, însă Stolojan i-a recomandat pe Emil Boc şi Liviu Negoiţă, fostul primar de la sectorul 3 Bucureşti, care a dat semne că nu i-ar displăcea ideea unei candidaturi.

    Astfel de mici mişcări vizează nu doar să dea impresia de activitate în partid, dar şi să contracareze ideea (propagată de mereu rebelul Cristian Preda) că PDL ar fi de fapt neinteresat să facă opoziţie, pentru că ar viza să fie cooptat la guvernare de un PSD dornic să se descotorosească înainte de vreme de PNL.
     

  • Nu se cade să coabitezi cu părinţii adoptivi. Perlele politice ale săptămânii

    “Eu îl consider un om deosebit, cu credinţa lui Dumnezeu. Regret când un coleg de-al nostru este condamnat” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, despre condamnarea la închisoare a lui Gh. Becali

    “Gura păcătosului adevărat grăieşte” – Emil Boc, fostul preşedinte al PDL, ca reacţie la afirmaţia liderului PNL, Crin Antonescu, că l-ar putea numi premier pe Traian Băsescu dacă acesta ar fi propus de către un partid sau o alianţă care ar câştiga parlamentarele

    “Dacă nu se întoarce cu ceva palpabil de la Bruxelles, îi recomand să rămână acolo la un curs de perfecţionare” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice, despre participarea premierului Victor Ponta la lucrările Consiliului European

    “Ţin la Victor Ponta la fel cum ţin la mine. Sigur, sunt liberal, există această legătură de sânge, dar Victor Ponta a fost adoptat de liberali, e şi prim-ministrul lor” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Eu cu Crin Antonescu nu vreau să coabitez. Noi suntem parteneri. Coabitezi cu cel pe care nu-l susţii şi cu care nu ai ce face. Băsescu credeţi că coabitează de plăcere cu mine?” – premierul Victor Ponta

  • Liderii UE se întâlnesc la Bruxelles pentru discuţii despre evaziunea fiscală şi energie

     După negocierile dure privind bugetul UE, există speranţe că liderii europeni se vor înţelege mai bine pe aceste chestiuni, considerate de importanţă vitală pentru competitivitatea economică a UE, transmite BBC.

    Se estimează că evaziunea fiscală privează guvernele europene de 1.000 miliarde euro pe an.

    O rezoluţie adoptată de Parlamentul European stabileşte ca ţintă pentru UE reducerea la jumătate a acestor pierderi până în anul 2020, prin eliminarea breşelor din legislaţie şi presiuni asupra aşa-numitelor paradisuri fiscale.

    Parlamentarii europeni au cerut întocmirea unei “liste negre” a paradisurilor fiscale. Anterior, premierul David Cameron a cerut teritoriilor britanice off-shore să semneze tratate internaţionale privind taxarea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.rop

  • Kim Jong-un trimite în China un oficial de rang înalt al armatei

     Choe Ryong-Hae, directorul biroului politic al Armatei Populare a Coreei, a plecat spre China în calitate de trimis special al lui Kim Jong-un, a anunţat agenţia, fără să precizeze motivul vizitei sale.

    Choe este oficialul nord-coreean cu cel mai mare grad care merge în China după Kim Jong-il, defunctul tată al actualului lider al regimului, în august 2011, cu mai puţin de şase luni înainte de deces.

    China, singurul aliat cu greutate al Coreei de Nord şi principalul său susţinător financiar, este considerată cea mai în măsură să influenţeze imprevizibilul regim de la Phenian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PPDD şi PDL au depus la Cameră o moţiune simplă pe tema mineritului din Valea Jiului

     “Anunţ plenul despre împrejurarea că astăzi înţelegem să depunem în plenul Camerei moţiunea simplă «Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian-Niţă»”, a anunţat, marţi, liderul grupului parlamentar al PPDD, Daniel Fenechiu.

    El a precizat că moţiunea simplă este semnată de 73 de deputaţi PPDD şi PDL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro