BusinessMagazin

Tag: CEO

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries:Rectificarea aduce la suprafaţă un mare adevăr: 20% din birocraţi pot fi concediaţi

    Explicaţia pe care ministrul Eugen Teodorovici a oferit-o pentru masacrarea unui miliard de lei din bugetul destintat cofinanţării proiectelor europene de infrastructură este demnă de o piesă de teatru absurd. Spune domnul ministrul de Finanţe: tăiem aceşti bani pentru că s-a făcut o planificare greşită şi s-a absorbit mai puţin decât era planificat în decembrie 2014.

    Dar ultimul responsabil de absorbţia dezastruoasă era chiar fostul ministru al Fondurilor Europene, însuşi Eugen Teodorovici, cel care, în 2015, coordona autoritatea de management a programului operaţional pentru transporturi (AMPOST).

    În schimb, guvernul condus de premierul Ponta majorează bugetul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, cu circa 120 de milioane de lei, cel al SIE cu aproape 25 milioane lei, al SRI cu peste 20 milioane, iar al SPP cu circa 15 milioane lei. Expunerea de motive la ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară nu oferă aproape nici un fel de explicaţii pentru aceste cheltuieli, în consecinţă nu pot să nu întreb: majorarea bugetului SIE are vreo legătură cu suspiciunea, neelucidată nici până acum, că domnul Ponta a fost ofiţer acoperit al acestui serviciu?

    Internele, conduse de generalul Gabriel Oprea, obţin 565 de milioane de lei, din care 303 milioane sunt destinate unor creşteri salariale. Acesta este ministerul unde se înregistrează cele mai mari creşteri de cheltuieli salariale. Nu pot decât să admir, cu ghilimelele de rigoare, modul în care Gabriel Oprea şi-a asigurat loialitatea subordonaţilor: salarii mărite şi pensii speciale.

    În schimb, ministerul Apărării pierde bani, circa 96.000 de lei. Pare puţin, dar dacă ne gândim la conflictul din Ucraina şi la angajamentul luat de toate partidele ca, din 2017, să se aloce Apărării 2% din PIB, această tăiere relativ minoră arată seriozitatea promisiunilor guvernului Ponta. Ministerul are dreptul la „credite de angajament” în valoare de câteva sute de milioane de lei, dar până când vor fi contractate, dacă se va întâmpla acest lucru, mai este mult…
    Trăgând linia, putem spune că rectificarea arată şi cum se pregătesc partidele din jurul lui Victor Ponta de alegerile din 2016.

    În primul rând, îşi asigură fidelitatea prea-puternicelor servicii secrete şi a ministerului de Interne, dar abandonează efortul de absorbţie a fondurilor europene, precum şi investiţiile în infrastuctură. În al doilea rând, se reia fără ezitare greşeala din 2008 a guvernării Tăriceanu şi se pompează fonduri masive în salariile bugetarilor.

    Cheltuielile cu salariile au crescut deja cu 5,2%, arată nota de fundamentare la rectificarea bugetară, iar după planificata lege a salarizării, vor exploda. Culmea este că însuşi ministrul de Finanţe ne-a explicat de ce este nevoie de atât de mulţi angajaţi în ministere: „Sunt foarte mulţi din sistemul de stat care la ora – nu la 4.00, poate chiar mai devreme – au spart uşa. Iar dacă stau la serviciu, poate o oră doar alocă pentru ceea ce fac ei la serviciu”. Circa 20% din actuala administraţie este ineficientă în funcţiile pe care le ocupă, iar unele structuri din ministere sunt inutile, putând fi concentrate într-o singură unitate la nivelul ministerului de Finanţe, a mai spus Teodorovici. Dacă vom face un calcul simplist, înseamnă că, din 1,2 milioane de bugetari, circa 240.000 ar trebui concediaţi, cu toate economiile care ar rezulta de aici.

    Dacă guvernul Ponta ar fi fost serios în dorinţa sa de a reduce taxele şi impozitele prin noul Cod Fiscal, ar fi dat un semnal politic prin ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară. Ar fi putut începe să reducă cheltuielile salariale sau risipa din zona de „asistenţă socială”, adesea o formă prin care primarii controlează alegătorii săraci. Ar fi putut opri sponsorizarea unor servicii secrete scăpate de sub controlul civil şi care se extind, politic şi economic, de la o zi la alta. Dar domnul Ponta nu a făcut nimic pentru ca viitorul Cod Fiscal să fie viabil, ceea ce îmi arată că nu doreşte decât să intre într-o bătălie politică împotriva adversarilor din PNL. Rectificarea bugetară nu este decât o înşiruire de pomeni către alegătorii pe care PSD vrea să îi cumpere, primii pe listă fiind agenţii secreţi şi poliţiştii.
     

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Omul care şi-a vândut compania si a făcut cadou angajaţilor 27 de milioane de dolari

    Nevzat Aydin şi-a vândut compania Yemeksepeti, ce ofera servicii online de comandă şi livrare de mâncare, pentru nu mai puţin de 589 milioane de dolari către germanii de la Delivery Hero. El însă nu a păstrat toţi banii pentru el, ci a decis să-i dea fiecărui angajat, 115 la număr, un bonus de peste 200.000 de dolari, astfel cumulând suma de 27 de milioane, relatează Business Insider.

    Nevzat Aydin a vrut să-şi arate astfel aprecierea pentru munca depusă a angajaţilor în creşterea companiei. ” Povestea de succes a companiei nu a crescut peste noapte. Eu cred în munca în echipă şi că succesul este mult mai satisfăcător şi glorios atunci când este împărţit cu restul echipei”, a declarat Aydin pentru CNN Money.

    Yemeksepeti, care înseamnă “coş de alimente” în turcă, este primul, lansat în 2000, şi cel mai mare site de livrare de mâncare din Turcia. Compania realizând tranzacţii de 3 milioane de dolari pe luna, conform Quartz. 

  • A preluat o societate veche de 100 de ani şi i-a crescut profitul de peste 6 ori

    2014 este şi anul în care compania nemţeană a trecut printr-o întreagă serie de schimbări iar profitul a crescut de peste şase ori, ajungând la 4,4 milioane de lei; cifra de afaceri a companiei s-a menţinut la nivelul de aproximativ 24 milioane lei.

    Laura Şerban are peste 14 ani de experienţă în mediul de afaceri, după cum povesteşte chiar ea. Anterior acestui mandat a deţinut poziţia de managing director al GNC – Live well, vreme de peste un an iar înainte de aceasta a condus una dintre firmele grupului RTC, respectiv Proffice Experience.

    Şi-a făcut debutul în management în 2002, ca director de marketing şi achiziţii, iar ulterior a preluat funcţia de director general al Depozitului de Distribuţie de Carte şi Jucării, firmă dezvoltată ca start-up şi care a devenit în cinci ani lider pe segmentul său.

    Cel mai dificil moment din cariera sa de până acum, care coincide şi cu perioada în care a avut şi cele mai mari satisfacţii profesionale, îşi aminteşte Laura Şerban, a fost proiectul Mobishop, o firmă cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an şi pierderi financiare masive, cu o structură de personal de aproape 300 oameni. „Eram presaţi de timp, am implementat soluţii eficiente astfel încât să devină profitabilă rapid şi să nu îşi piardă poziţia în piaţă. În mai puţin de un an, după ce compania a devenit profitabilă, a fost preluată de Pay Point, într-o tranzacţie de aproximativ 20 de milioane de euro.“

    Despre mandatul prezent, când coordonează activitatea a 200 de oameni implicaţi în producţia de utilaje agricole, Laura Şerban spune că i s-a părut „un proiect complex, într-un domeniu cu potenţial“. Decizia de a accepta a fost luată rapid, iar discuţiile au început cu circa trei luni înainte de numirea sa. La acel moment, spune ea, cunoştea deja specificul industriei, pentru că „familiarizarea cu domeniul a început încă de când am luat decizia să mă alătur acestui proiect“.

    Domeniul producţiei de utilaje agricole se dezvoltă rapid, pentru că, argumentează Laura Şerban: „În România există foarte multe ferme care au nevoie de dotări şi de reîmprospătarea parcului de utilaje. Mai mult decât atât, alocarea de fonduri europene în acest segment de piaţă constituie un factor favorabil şi, în acest sens, o măsură de facilitare pentru fermieri“. 

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Consens Iohannis-Ponta pentru reducerea TVA? În ‘86, Ronald Reagan şi democraţii au reuşit

     Din punct de vedere etic, pare corect: după ce un grup de aproape 70 de demnitari şi-au majorat indemnizaţiile cu 350%, trebuie „să se dea ceva la toată lumea”. Lăsând ironia deoparte, din perspectiva bugetului României, va fi un dezastru. Noua lege a salarizării personalului bugetar va însemna cheltuieli suplimentare în valoare de 14 miliarde de lei, în 2016 – au afirmat, neoficial, doi demnitari din cabinetul Ponta la o întâlnire cu un grup de ziarişti. La asta se adaugă pensiile speciale pentru militari (în momentul în care scriu, preşedintele Iohannis nu a promulgat încă legea) şi alocaţia universală pentru copii. Pensiile şi alocaţiile i-ar costa pe contribuabilii români circa 4,5 miliarde de lei doar pe ultimele luni ale acestui an – este tot o estimare neoficială făcută de membri ai Guvernului.

    Repetăm orbeşte, parcă nu am fi în stare să învăţăm nimic, greşelile din 2008. Cum apar nişte bani în plus la buget, cum îi tocăm pe pomeni, în loc să investim în viitor. Situaţia îmi pare cu atât mai tristă cu cât sunt dintre cei care cred că aveam şansa să reducem fiscalitatea, cu condiţia să ţinem cheltuielile sub control. Insist că, dacă vrem să evităm un dezastru (cred că s-a abuzat de comparaţia cu Grecia), este nevoie ca toate partidele să ajungă la un acord pe tema unor măsuri bugetare nepopulare, aşa cum s-a putut conveni majorarea, din 2017, a bugetului Apărării sau aşa cum s-a ajuns la un acord la o lege referitoare la siguranţa naţională.

    Preşedintele Iohannis ar trebui să facă primul pas, înainte ca un Victor Ponta aflat într-o campanie disperată de supravieţuire, să mai facă alte prostii. Ponta aruncă bani în stânga şi în dreapta, poate, poate, mai cumpără nişte voturi, ştiind că de plătit va plăti Executivul din 2017.

    Şeful statului trebuie să încerce o negociere cu Guvernul şi finanţatorii externi pentru un pachet de măsuri fiscal-bugetare care să presupună relaxarea fiscalităţii şi raţionalizarea cheltuielilor bugetare, astfel încât România să se încadreze în deficitul structural de 1%, convenit cu UE. Teza mea este că, dacă se negociază, se pot găsi soluţii pentru reducerea TVA, eliminarea taxei pe stâlp şi a accizei de şapte eurocenţi la litrul de carburanţi. Actualul preşedinte are marele avantaj că nu va intra direct în alegerile din 2016. Sigur că va căuta să ajute partidul său, PNL, să nu ne facem iluzii inutile, dar marea miză pentru Klaus Iohannis sunt alegerile din 2019, aşa că are timp să gândească în perspectivă, să iasă din bătăliile mărunte de fiecare zi.

    În 1986, Ronald Reagan a reuşit o reducere dramatică a taxelor (rata maximă a impozitului pe venit a coborât de la 50% la 28%) după lungi şi dificile negocieri cu adversarii săi politici din Partidul Democrat. Acel acord a rămas în istorie, chiar şi democratul Obama îl invocă frecvent pe fostul preşedinte republican pentru acest succes.

    Sigur că, în România, din punct de vedere politic, pare o sinucidere să te atingi de cheltuielile cu salariile şi de pensii. Eu – poate într-un exces de optimism şi de bună credinţă – consider că un acord între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria poate fi unul de tip win-win. Alegătorii s-au săturat să vadă certuri şi discursuri paralele, în loc de soluţii. Dramatic mi se pare că, în ultimele luni, dacă s-a construit un consens, el a fost doar în favoarea clasei politice.

    A fost un deplin acord între marii actori politici la legile electorale, care favorizează apariţia unui oligopol, sau la majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari, nu pentru o reformă în educaţie sau în învăţământ, de exemplu. Eu susţin că se poate încerca o negociere şi pentru un acord care să aibă efecte pe termen lungi asupra întregii economii româneşti. În plus, scăderea taxelor va însemna creşterea consumului, atragerea unor investitori străini şi locuri de muncă bine plătite pentru românii care nu doresc să emigreze. Toţi actorii politici pot beneficia, electoral, de o relansare a economiei printr-un program curajos de reducere a fiscalităţii. Totul este să aibă inteligenţa să gândească „outside the box” şi să iasă din credinţa că electoratul aşteaptă de la ei replici şmechereşti aruncate la televizor, în locul unei construcţii politico-economice.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • La 33 de ani, acest tânăr este co-fondator şi CEO al unuia dintre cele mai importante businessuri online de carte din România

    După finalizarea licenţei în studii culturale în Statele Unite şi pierderea „la mustaţă“ a unei burse de cercetare în Balcani, Tudor Benga se reîntoarce în ţară, la 24 de ani, cu obiectivul clar de a intra pe calea antreprenoriatului.

    Îşi începe cariera în businessul de carte cu un job în cadrul companiei tatălui său, proprietarul unei afaceri de distribuţie de carte străină şi unic reprezentant al Logman în România. Timp de doi ani a călătorit cu standuri şi prezentări de carte în şcolile şi universităţile din România, învăţând pe teren ce înseamnă industria de carte, iar în 2007, cu 15.000 de dolari puşi la bătaie de fratele său stabilit în SUA, pune bazele Okian.ro, librărie de carte în limba engleză din toate domeniile.

    În 2010, librăria online fondată de fraţii Benga şi businessul de distribuţie de carte al tatălui lor fuzionează într-o singură companie, Okian. După o pauză de doi ani dedicată unui master la Universitatea Columbia în SUA, Tudor revine în ţară şi preia conducerea businessului.

    Okian numără peste un milion de cărţi în engleză, din toate domeniile, de la titluri din beletristica internaţională la cărţi de business sau medicină, alături de jocuri şi accesorii pentru iubitorii de carte, sute de titluri din portofoliu fiind mai ieftine decât pe amazon.co.uk, uneori cu până la 25%.

    Okian colaborează cu peste 12.000 de edituri, vinde 100 de volume pe zi, are peste 100.000 de titluri în format digital şi 32 de angajaţi. 

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Sănătate, educaţie şi locuri de muncă: chemaţi antreprenorii români să ofere soluţii!

    Sigur, este firesc ca o formaţiune politică să arate că este pregătită în orice clipă să preia puterea, însă ideea programelor este să ofere nişte linii directoare credibile, nu nişte minciuni călduţe. Din păcate, ultimul astfel de document, programul de guvernare al PNL, suferă de acest păcat. Domnul Predoiu putea să îşi amintească de marele proiect al Alianţei D.A.: cota unică de impozitare. O idee simplă care, probabil, va rămâne în istoria economică a României. Ceea ce vreau să spun este că România are nevoie de astfel de proiecte puternice, clare şi care să aibă în spate susţinere politică, nu de nişte promisiuni slabe şi necredibile. Sunt câteva domenii în care este evident nevoie de reforme majore, pentru că situaţia este dramatică şi afectează milioane de cetăţeni.

    Învăţământul românesc se află evident pe o pantă descendentă. Fără îndoială că este nevoie şi de o alocare bugetară mai mare, dar nu cred că aici este singura mare problemă. Fără să am pretenţia că mă pricep la toate, observ că, de ani buni, sistemul este prizonierul unor sindicate politizate, ai căror lideri sunt arondaţi PSD. Ştiu că legea educaţiei a fost modificată de sute de ori, cu rezultatele pe care le vedem azi. Ceea ce sugerez eu este că educaţia să se adapteze cerinţelor pieţei muncii. Lăsaţi sindicatele politizate în plan secundar şi consultaţi mediul de afaceri, pentru ca şcoala să nu mai producă şomeri. Mediul de afaceri poate estima cel mai bine cerinţele pieţei muncii peste câţiva ani. Nu este vorba doar de reducerea şomajului în rândul tinerilor, ci de perspectiva de a atrage investiţii străine, în viitor. În plus, cred că prăbuşirea încrederii în învăţământul superior – universităţi corupte, precum cea din Reşiţa, cazurile tot mai frecvente de doctorate plagiate – va face ca elevii de elită să fugă, în măsura în care au posibilităţi materiale, la studii în străinătate. Puţin probabil să se mai întoarcă. Şi o menţiune specială: nu putem să mai ignorăm diferenţa uriaşă dintre învăţământul rural şi cel din mediul urban. Este nevoie de o strategie specială, trebuie să dăm o şansă copiilor de la ţară.

     Sistemul de sănătate a încremenit undeva între comunismul ceauşist şi capitalismul de cumetrie promovat de PSD. Când spui „corupţia ucide” nu este doar o metaforă. Revolta din iarna lui 2012, având în spate Antena 3 şi pe doctorul Raed Arafat, i-a speriat pe politicieni. Nimeni nu mai are curaj să vorbească despre reformă. Am mai scris, aici, în Business Magazin: trebuie spart monopolul CNAS, instituţie de stat care administrează complet netransparent banii pacienţilor, iar spitalele trebuie privatizate. Repet: da, sistemul este subfinanţat, dar acum, dacă vom arunca mai mulţi bani, vor fi înghiţiţi de corupţie. Uităm prea repede cum se făceau la spitalul judeţean din Mehedinţi achiziţiile de echipamente medicale: scumpe şi proaste, iar banii se scurgeau de fapt către baronimea PSD.


    Codul Fiscal şi Codul Muncii trebuie simplificate, tot după discuţii cu mediul de afaceri. În loc să intrăm din nou în competiţia „Cine scade mai mult taxele, dar promite alocări bugetare mai mari”, să depolitizăm ANAF şi să vedem cum putem face colectarea impozitelor într-un mod mai prietenos pentru contribuabili. Eu cred că, într-un an sau doi, se pot găsi soluţii ca absolut toate persoanele fizice şi juridice să interacţioneze cu inspectorii fiscali doar în mediul online, dacă doresc. În ceea ce priveşte Codul Muncii, am spus în urmă cu multe luni: dacă România doreşte să scadă şomajul, are nevoie de o piaţă a muncii flexibilă şi de un cod elaborat prin discuţii cu antreprenorii, nu la comanda sindicatelor. Nu îmi spuneţi, vă rog, că şomajul este sub 7%. Ştiţi foarte bine că acest fapt se datorează migraţiei masive. Piaţa muncii pierde enorm prin acest fenomen: pleacă persoane tinere, muncitoare, cu iniţiativă, capabile să se descurce în străinătate.

    Dacă vă veţi uita peste sondaje, veţi vedea că acestea sunt principalele preocupări ale românilor: sănătate, educaţie şi şomaj/ locuri de muncă, în special pentru cei tineri. Eu nu propun soluţii miraculoase, scoase din joben, ci cooptarea antreprenorilor în rezolvarea problemelor din aceste domenii. Nu neg importanţa sindicatelor, dar să fim sinceri: avem prea multe exemple de lideri corupţi sau/ şi care s-au folosit de angajaţii pe care-i reprezentau pentru a face o carieră în PSD. Eu susţin că dreapta poate găsi, împreună cu mediul de afaceri, soluţii curajoase, care să ducă la o creştere sănătoasă a economiei româneşti.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Importul şarlatanilor „Tsipras” trebuie blocat. Dăunează grav României

    Guvernul Alexis Tsipras trebuie să plătească pensii şi salarii, spitalele de stat trebuie să cumpere medicamente şi, deocamdată, toate aceste obligaţii sunt achitate pentru că Banca Central Europeană pompează zilnic bani către Grecia. Ce se va întâmpla dacă guvernatorul BCE, Mario Draghi, închide robinetul? Guvernul Tsipras va emite probabil nişte hârtii cu o valoare incertă – aşa-numitele I.O.U („I owe you”) sau drahme – dar grecii tot de euro se vor folosi.

    Referendumul nu face nici un bine Greciei, întrucât datoriile nu pot fi şterse sau restructurate pur şi simplu pentru că aşa au decis debitorii, unilateral. Sunt mulţi cei care compară situaţia din Grecia cu cea din Puerto Rico, o insulă din Caraibe care este oficial parte a Statelor Unite. Şi Puerto Rico este înglodată în datorii (care depăşesc de 4,5 ori veniturile guvernamentale), dar urmează programul de ajustare fiscală şi reforme structurale stabilit de un expert al Băncii Mondiale, pentru că altfel riscă să intre în insolvenţă şi ar urma să accepte pur şi simplu tutela unui judecător sindic (bankruptcy court).

    Grecia (unde datoria depăşeşte de 3,8 veniturile la bugetul statului) încearcă, în schimb, să creeze o presiune politică pe guvernele din zona euro, pentru a ocoli din nou necesarele reforme. Nici măcar promisele măsuri anti-corupţie nu au evoluat prea mult în guvernarea Tsipras.

    Nu ştiu, şi cred că în acest moment nu ştie nimeni, ce se va întâmpla cu Grecia, dar este evident că, din păcate, referendumul va avea consecinţe negative pentru România şi pentru regiunea înconjurătoare. În primul rând, domnul Putin capătă un important respiro şi îşi poate relua manevrele din Ucraina, în timp ce liderii UE îşi bat capul cu Grecia. Cum va folosi Rusia această oportunitate, rămâne de văzut, ceea ce vedem este că Rusia Today jubila la momentul anunţării rezultatului referendumului. Luni, Putin l-a sunat pe Tsipras şi i-a oferit sprijinul său.

    În al doilea rând, vor fi afectate investiţiile greceşti în zona extinsă a Balcanilor, inclusiv din România. Balcanii erau principalul teren al investiţiilor din această ţară, fiind o regiune familiară grecilor. Acum, companiile cu capital grecesc vor începe probabil să trimită lichidităţi către patrie, pentru a-şi sprijini firmele-mamă, şi vor investi mai puţin.

    Cele şapte bănci cu capital grecesc din România detin aproximativ 30% din capitalul sistemului bancar, deci au o influenţă semnificativă. În paranteză, anunţul lui Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului Ponta, că el şi prietenii săi şi-au retras banii din băncile cu capital grecesc dovedeşte o iresponsabilitate crasă. Un astfel de semnal din partea unui oficial guvernamental poate declanşa oricând panica între deponenţi, consecinţele la nivelul întregului sistem bancar fiind greu de anticipat. Mă întreb dacă Frunda nu a făcut intenţionat o astfel de declaraţie, pentru că nu îl suspectez de lipsă de inteligenţă.

    Dar cel mai tare mă îngrijorează riscul contaminării României de populismul anti-capitalist şi etnocentric din Grecia. Am avut deja câteva experimente şi am scăpat uşor. PRM a obţinut, în 2000, aproape 2,3 milioane de voturi, adică peste 21%, iar Corneliu Vadim Tudor a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale. În 2012, partidul lui Dan Diaconescu a fost votat de peste un milion de alegători, adică aproape 15%. Acum, unul din ei este la pensie, iar altul la puşcărie, dar şarlatani care să ofere soluţii miraculoase, amestecate cu lozinci patriotarde, se vor găsi mereu. Nu putem exclude – deşi pare o teorie un pic conspiraţionistă – ca Rusia să finanţeze pe viitor mişcări tip Syriza, care să distrugă unitatea Uniunii Europene.

    Deja există un nucleu de stângişti romantici şi naivi, susţinuţi de fosile ale regimului comunist, inclusiv câţiva foşti turnători ai securităţii, care bat toba revoluţiei anticapitaliste şi cheamă la luptă împotriva oligarhiei financiar-bancare. Mai rău, am văzut câteva semnale în această direcţie venind din partea unui premier Ponta disperat. Celor care li se pare că asta este soluţia pentru România – separare de valorile şi politicile economice ale Uniunii Europene – le fac o invitaţie: să viziteze Chişinăul. Sau, mai bine, Kievul. Sau cel mai bine să facă o vizită la Minsk, să vadă cum se trăieşte în republica „independentă” condusă de Alexandru Lukaşenko. Eu personal sunt convins că între „independenţa” girată de Moscova şi integrarea în Uniunea Europeană, românii vor alege calea spre Vest.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Haris Zachariades, CEO SoftOne Romania: Grecia şi creditorii săi internaţionali ar trebui să reia negocierile cât mai curând posibil

    1. Ce părere aveţi despre ce se întâmplă acum în legătură cu Grecia şi ce soluţii ale acestei situaţii vedeţi?

    Avem încredere că, în ciuda contextului nefavorabil din prezent, lucrurile se vor normaliza, iar Grecia va continua să facă parte din zona euro şi Uniunea Europeană. În opinia mea, în primul rând, Grecia şi creditorii săi internaţionali ar trebui să reia negocierile cât mai curând posibil.

    2. Credeţi că planul guvernului elen este valid şi coerent?

    În opinia mea personală, guvernul elen a făcut greşeli în ultimele luni, însă şi Uniunea Europeană ar fi putut gestiona mai bine situaţia.

    3. Infuenţează în vreun fel situaţia din Grecia activitatea companiei pe plan local?

    Având în vedere că SoftOne operează în mai mult de cinci ţări, fluxul nostru de venituri nu vine exclusiv din piaţa grecească. Acestea fiind spuse, SoftOne este un furnizor de servicii, oferind soluţii Software as a Service (SaaS). Practic, acest lucru înseamnă că SoftOne nu este afectat de problemele care ar putea apărea din cauza actualei situaţii nefavorabile. SoftOne România a reuşit deja să înregistreze un cash flow pozitiv şi continuăm să imlementăm planurile noastre strategice pentru dezvoltarea afacerii la nivel local. SoftOne România acţionează ca hub pentru extinderea pe celelalte pieţe din Europa de Sud-Est.

    4. Cum credeţi că ar influenţa intrarea Greciei în incapacitate de plată economia mondială? Credeţi că poate duce la o nouă criză mondială?

    Sunt mici şansele ca Grecia să intre în faliment, din două motive. În primul rând, pentru că poporul grec nu vrea acest scenariu să se adeverească, iar în al doilea rând, este un lucru pe care nici Uniunea Europeană nu şi-l doreşte. În orice caz, este puţin probabil ca economia mondială să fie influenţată în mod direct. Situaţia va afecta politica monetară a UE şi a FMI privind măsurile de austeritate şi ajustările economice.

  • Compania care vrea să detroneze imperiul Nike. Afacerile cresc cu 15% pe an

    Compania trece momentan printr-o campanie de repoziţionare pe piaţă, odată cu expansiunea sa pe piaţa globală, acest lucru fiind cea mai importantă acţiune de marketing creată în secolul său de existenţă.

    Noua campanie New Balance, ce va fi lansată miercuri, având  o poziţionare oarecum tehnică, va avea ca slogan „Always in Beta” („Întotdeauna în Beta” – n.red.). De asemenea, firma se defineşte ca fiind o alegere de top a atleţilor de performanţă, una dintre primele reclame înfăţişând 17 dintre atleţii sponsorizaţi de companie.

    „Este un mare efort să ne poziţionăm ca adversari în faţa celui mai important brand pe segmentul de încălţăminte, haine şi accesorii sportive” spune CEO-ul  New Balance.

    Strategia campaniei este creată de agenţia de publicitate Arnold Worldwide, a cărei manager declară pentru Adweek: „New Balance a vrut să resetăm vechea sa imagine. Ei au fost dintotdeauna acel tip de brand care s-a ferit de parteneriate şi aprobări, dar acum că au crescut din ce în ce mai mult, s-au gândit să devină un jucător real al acestei categorii, în spaţiul actual.”

    Under Armour, care a avut în 2014 o cifră de afaceri de 3,08 milioane de dolari, a fost considerat cea mai mare ameninţare la adresa companiei Nike. Cu un venit de 3,3 milioane de dolari în anul precedent şi o estimare de 4 milioane în acest an, New Balance devine însă principalul concurent. Diferenţa dintre cele două este însă una foarte mare, Nike având în 2014 o cifră de afaceri de 27,8 milioane de dolari.

    New Balance se bazează totuşi pe ritmul său rapid de creştere, care în ultimii cinci ani a fost în medie de 15%, faţă de Nike, ce a avut doar 10% în aceeaşi perioadă.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Între România şi Grecia, DNA-ul face diferenţa salvatoare

     Amintesc în treacăt de Dyonisius cel Bătrân, tiranul Siracuzei, care a golit visteria pe războaie şi petreceri, iar în momentul în care statul său a intrat în faliment, a confiscat pur şi simplu toate drahmele supuşilor săi şi le-a ştampilat la valoarea dublă. Mai menţionez şi frecventele intrări în incapacitate de plată de după sfârşitul războiului de independenţă, în 1829. Doar Ecuador şi Honduras şi-au declarat falimentul mai des decât Grecia.

    Aş începe însă de la măsurile populiste şi corupţia din perioada guvernului socialist Papandreu, la începutul anilor 80. Imediat ce ţara a intrat în UE, cheltuielile cu pensiile şi salariile din sectorul public au explodat, ele fiind susţinute prin împrumuturi externe. Angajările în sistemul de stat se făceau într-un sistem clientelar, corupţia s-a răspãndit de la cel mai mic nivel – pentru orice autorizaţie de la guvern se plătea mită – la vârf. Institutul Brookings arată că, dacă statul grec ar fi avut standardele de etică şi de transparenţă din Olanda sau Suedia, în intervalul 2007-2010 ar fi înregistrat un excedent bugetar, în loc să ajungă la un minus de 6,5% din PIB. Cei de la Brookings susţin că dacă Grecia ar fi avut măcar standardele Spaniei ar fi reuşit să menţină deficitul bugetar la 4%.

    Nu vreau să fiu partizan şi să blamez doar socialiştii: cu excepţia perioadei în care a pregătit adoptarea monedei euro, toate guvernările, inclusiv cele de dreapta, au menţinut sau au amplificat cheltuielile necontrolate. Noua Democraţie, nu socialiştii din PASOK, a fost cea care a lansat un program de naţionalizări. În paranteză: România a avut mare noroc că privatizarea Romtelecom către OTE, o companie grecească de stat, nu a fost un dezastru complet. Semne ale corupţiei greceşti începuseră să se simtă şi în România, pe această filieră. Privatizarările către companii de stat ar trebui interzise. Revenind la Grecia, nuca de pe colivă s-a dovedit a fi Olimpiada de la Atena, din 2004, care a costat circa nouă miliarde de euro, fiind cea mai scumpă manifestaţie de acest gen.

    Două elemente aş adăuga la acest tablou succint, pentru a ne ajuta să privim mai atent la ceea ce se întâmplă în România. Primul: sistemul de educaţie din Grecia a fost pervertit prin angajările clientelare. Banii se duceau în salariile unor profesori angajaţi pe pile, complet inutili procesului de învăţământ. Se ajunsese la situaţii aberante, precum cea de la o şcoală de pe o minusculă insulă, unde erau angajaţi 15 profesori de sport. Doi, sistemul de pensii era complet nesustenabil. Nenumărate categorii profesionale aveau “pensii speciale”. Funcţionarii greci se puteau pensiona la 58 de ani, beneficiind de o pensie echivalentă cu 80% din salariu. În Germania, vârsta de pensionare era mai mare cu doi ani, iar pensia ajungea la circa 70% din salariul de bază.

    Să tragem linie şi să recunoaştem: majorităţii cetăţenilor greci le-a plăcut să se lase mituiţi. Cu pensii, cu salarii la stat, cu ce li s-a oferit. Sigur că ei pot spune că nu ştiau detaliile întregului jaf sau ale corupţiei, dar sunt convins că îşi dădeau seama că sistemul este putred.
    Este uşor de observat că acum guvernul Ponta reia greşelile făcute de greci în urmă cu mulţi ani de zile. PNL, cu iniţiative populiste precum dublarea alocaţiei universale pentru toţi copiii, pare că intră într-o competiţie a promisiunilor populiste. În Parlament a reînceput sarabanda pensiilor speciale şi nimeni nu ştie unde se vor opri aceste iniţiative. Procesul de privatizare este în stand by şi publicul nu pare interesat de faptul că administrarea companiilor de stat a devenit o sursă majoră de corupţie. Nu vreau să joc rol de Casandră şi să prezic dezastre, spun doar că ar fi bine să oprim din timp aceste derapaje, aparent tolerabile. Ştiu şi faptul că datele Finanţelor şi ale INS arată bine, dar lăsaţi-mă să vă spun că şi-n Grecia lui Papandreu era aceeaşi situaţie.

    Există totuşi un element pozitiv, care ne deosebeşte în bine: avem un DNA puternic, hotărât să stârpească fenomenul corupţiei. Lăsaţi-mă să cred că grecilor le-ar fi fost mult mai bine azi, dacă ar fi avut nişte procurori anticorupţie la fel de hotărâţi. Să nu-i lăsăm pe politicienii români să distrugă DNA, s-ar putea să ne dăm seama peste ani că această instituţie a făcut diferenţa între noi şi Grecia.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.