Tag: tren

  • Comoara lui Hitler a fost găsită. Doi bărbaţi susţin că au găsit în Polonia un tren nazist care ar fi plin cu aur, bijuterii, opere de artă şi arme

    Doi bărbaţi susţin că au găsit în Polonia un tren nazist care ar fi plin cu aur, bijuterii, opere de artă şi arme care ar fi dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conform BBC.

    Potrivit presei poloneze, cei doi vor să primească 10% din valoarea bunurilor aflate în garnitură.

    “Avocaţii, armata, poliţia şi pompierii se ocupă de acest caz”, a declarat pentru Reuters Marika Tokarska, un oficial din consiliul local din Walbrzych.

    Trenul ar fi dispărut în apropiere de actualul oraş polonez Wroclaw, în timp ce forţele sovietice se apropiau în 1945.

    “Trenul are 100 de metri în lungime şi este armurat. Acest fapt indică că trenul trebuie să conţină ceva valoros. Încă nu ştim ce. Probabil echipament miliatar, bijuterii, opere de artă şi documente de arhivă”, a spus Piotr Zuchowski, responsabil pentru conservarea bunurilor din cadrul Ministerului de Cultură al Poloniei.

    Potrivit site-ului polonez walbrzych24.com, unul dintre bărbaţi este polonez, iar celălalt german.
    Istoricul Joanna Lamparska a declarat pentru Radio Wroclaw că, potrivit zvonurilor, trenul ar fi dispărut într-un tunel şi ar conţine aur şi substanţe periculoase.

    Alţi specialişti susţin că mai există cel puţin alte două trenuri naziste cu o încărcătură necunoscută.
    De asemenea, autorităţile poloneze au trebuit să închidă zona unde a fost descoperit trenul deoarece mai mulţi căutători de comori amatori au împânzit zona căutând aurul nazist.

  • Tânăra care a ales să locuiască în tren decât să plătească chirie

    Leonie Muller a ales să părăsească apartamentul în care trăia, după o ceartă cu proprietarul, şi a decis să locuiască în tren, relatează The Washington Post.

    Tânăra studentă de 23 de ani din Germania a renunţat la apartament în primavara anului curent. “Totul a pornit de la o ceartă cu proprietarul apartamentului. Am decis că nu mai vreau să locuiesc acolo, de fapt mi-am dat seama că nu mai vreau să locuiesc într-un loc fix”, a declarat ea.

    În schimb, Muller a cumpărat un abonament care îi permite să se urce în orice tren din ţară. Un asemenea abonament o costă 380 de dolari, pe când chiria apartamentului o costa 450 de dolari. Călătoreşte peste tot în ţară cu o viteză de peste 190 de kilometri pe ora şi îşi face temele pentru facultate în tren. “Mă simt ca acasă pe tren, pot să vizitez un oraş nou în fiecare zi şi-mi văd prieteni din ţară. Mă simt ca într-o vacanţă tot timpul”, a spus Muller.

    Leonie Muller călătoreşte frecvent noaptea şi încearcă să doarmă în apartamentele rudelor, prietenilor. De multe ori, petrece nopţile în apartamentului prietenului ei, la mama sau la bunica ei.

    Această experienţă are şi un scop academic. Muller documentează experimentul neobişnuit pe blogul ei, iar lucrarea sa de licenţă va avea la bază stilul de viaţă nomad. 

  • Doi bărbaţi susţin că au găsit în Polonia un tren nazist care ar fi plin cu aur, bijuterii şi arme

    Trenul ar fi dispărut în apropiere de actualul oraş polonez Wroclaw, în timp ce forţele sovietice se apropiau în 1945.

    Potrivit informaţiilor localnicilor, trenul cu aur şi bijuterii ar fi dispărut la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în apropierea castelului Ksiaz, relatează presa locală.

    O firmă de avocatură Walbrzych, un oraş din sud-vestul Poloniei din apropierea castelului Ksiaz, afirmă că a fost contactată de doi bărbaţi care au descoperit trenul şi, potrivit presei poloneze, cei doi vor să primească 10% din valoarea bunurilor aflate în garnitură.

    Potrivit site-ului polonez walbrzych24.com, unul dintre bărbaţi este polonez, iar celălalt german.

    “Avocaţii, armata, poliţia şi pompierii se ocupă de acest caz”, a declarat pentru Reuters Marika Tokarska, un oficial din consiliul local din Walbrzych.

    Site-ul Wiadomosci Walbrzyskie scrie la rândul său că trenul are 150 de metri lungime şi ar putea conţine 300 de tone de aur.

    Istoricul Joanna Lamparska a declarat pentru Radio Wroclaw că, potrivit zvonurilor, trenul ar fi dispărut într-un tunel şi ar conţine aur şi substanţe periculoase.

    Căutările anterioare ale trenului în zonă au rămas fără rezultat, precizează Radio Wroclaw.

  • Trei morţi, după ce un tren a lovit o maşină, în nord-vestul Franţei

    Accidentul a avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în zona Conde-sur-Huisne, în regiunea Orne (nord-vestul Franţei).

    Un vehicul a fost lovit de un tren care circula spre Paris, fiind târât câteva sute de metri.

    “Maşina pare să fi oprit pe calea ferată”, a declarat un oficial regional, Pascal Vion, citat de BBC.

    O femeie a reuşit să se salveze ieşind din maşină înainte de impact.

    Alte trei persoane aflate în vehicul au murit. În tren erau 34 de pasageri; niciunul nu a fost rănit.

     

  • Un tren în care se afla premierul Poloniei, blocat de furtunile puternice în sudul ţării

    Premierul Poloniei, Ewa Kopacz, se întorcea la Varşovia după o vizită întreprinsă în regiunea Malopolska cu ocazia campaniei desfăşurate pentru alegerile parlamentare din 25 octombrie, relatează site-ul postului Radio Polonia.

    Trenul Pendolino s-a oprit duminică seara, în jurul orei 21.00 (22.00, ora României), în apropierea oraşului Michów, situat în sudul Poloniei.

    Iniţial, autorităţile au anunţat că întârzierea va dura 10 minute, dar ulterior, la ora 21.30, au precizat că întârzierea va dura o oră.

    Premierul Kopacz s-a aflat în regiunea Malopolska, situată în sud-estul ţării, pe durata weekendului. În cursul zilei de sâmbătă, ea a vizitat fabrica de trenuri Newag din localitatea Nowy Sacz şi a participat la un festival gastronomic local, precum şi la un meci de baschet între o echipă antrenată de starul NBA, Marcin Gortat, şi cea a membrilor Forţelor Armate poloneze.

    La sfârşitul săptămânii trecute, mii de clienţi au rămas fără electricitate şi numeroase case au fost avariate de rafalele puternice de vânt.

  • Divertiland Chiajna s-a redeschis. Cum arată parcul de distracţii şi cât costă biletele – FOTO

    Parcul acvatic Divertiland Chiajna s-a redeschis de vineri. Bucureştenii pot ajunge cu trenul la parcul de distracţii Divertiland Chiajna, în 20 de minute, preţul călătoriei cu trenul din Gara de Nord până la destinaţie fiind de patru lei pentru adulţi şi doi lei pentru elevi şi studenţi.

    GALERIE FOTO CU PARCUL DE DISTRACŢII DIN CHIAJNA

     

  • Trenul Amtrak care a deraiat în SUA ar fi putut fi lovit de un obiect

    La o conferinţă de presă susţinută vineri, Robert L. Sumwalt, cel care conduce ancheta, a declarat că o asistentă a inginerului conductor a declarat că ea crede că a auzit o transmisiune radio în care un mecanic de pe o linie regională a declarat că trenul său a fost lovit de un proiectil şi că inginerul trenului Amtrak a răspuns că şi al lui a fost lovit, relatează New York Times, în ediţia electronică.

    Femeia, care lucra în vagonul restaurant, l-a auzit pe Brandon Bostian vorbind cu un inginer de pe linia regională Septa care a spus că trenul lui a fost “lovit de o stâncă sau că s-a tras asupra lui”, potrivit lui Sumwalt. Ea crede că l-a auzit pe Bostian răspunzând că şi trenul lui a fost lovit. “Imediat după ce a auzit această conversaţie între conductorul trenului său şi inginerul Septa, ea a declarat că a simţit o zdruncinătură şi trenul s-a răsturnat”, a declarat Sumwalt.

    Sumwalt a afirmat că anchetatorii au descoperit o zonă circulară de mărimea unui pumn în zona impactului, pe partea stângă a parbrizului locomotivei şi că au cerut FBI să o analizeze. El a declarat că FBI a fost chemat pentru că are expertiza de care este nevoie în anchetă, dar că biroul nu a început încă analizele.

    El a precizat, de asemenea, că anchetatorii l-au intervievat pe inginer şi au descoperit că aceste este “extrem de cooperant”. Inginerul a declarat că nu era obosit sau bolnav la momentul accidentului, dar că nu îşi aminteşte nimic în legătură cu deraierea. Anchetatorii l-au întrebat dacă îşi aminteşte ceva despre vreun proiectil, iar acesta a spus că nu.

    Jerri Williams, o purtătoare de cuvânt a Septa, a confirmat că parbrizul unuia dintre trenurile companiei a fost lovit de un proiectil în apropiere de staţia North Philadelphia, marţi, în jurul orei 09.10, cu aproximativ 12 minute înainte de deraierea trenului Amtrak.

    “Avem informaţii de trenuri lovite de obiecte în această zonă de două sau trei ori pe lună”, a declarat Williams. În cea mai mare parte sunt obiecte aruncate de copii şi nu provoacă pagube.

    Consiliul pentru siguranţa transporturilor a cerut permisiunea de a-l intervieva pe inginerul trenului Septa lovit de proiectil, iar compania a acceptat să coopereze, a precizat Williams.

    Alţi doi conductori se aflau în tren în noaptea respectivă. Unul dintre ei este spitalizat şi nu a fost intervievat, în timp ce celălalt se afla în spatele trenului şi a anunţat că nu îi funcţiona staţia radio, astfel că nu a putut auzi conversaţia, a precizat Sumwalt. Ambii conductori au declarat că au încredere în inginer, numindu-l un “profesionist”.

  • Conductorul trenului Amtrak care a deraiat în SUA suferă de amnezie

    Trenul, care transporta 234 de pasageri, circula cu o viteză de peste 100 de mile pe oră (160 km/h) într-o curbă în care viteza era limitată la 50 de mile pe oră (80km/h), în momentul în care a deraiat, provocând moartea a opt persoane şi rănirea a 200.

    Accidentul a blocat circulaţia feroviară în mare parte a regiunii Northeast, declanşând o anchetă şi cel puţin un proces pentru vătămare. De asemenea, accidentul a relansat dezbaterea privind infrastructura învechită şi siguranţa transporturilor feroviare în Statele Unite.

    Conductorul trenului, Brandon Bostian, care ar putea cunoaşte cauzele accidentului, a suferit o comoţie şi are amnezie, a declarat avocatul său, Robert Goggin.

    O parte a investigaţiei se va concentra pe Bostian, a afirmat joi Robert Sumwalt, purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru Siguranţa Transporturilor Naţionale (NTSB). “De ce circula trenul cu mai mult de 100 de mile pe oră? Avea 106 (170 km/h)”, în condiţiile în care limita în acea curbă era de 50 de mile pe oră, a declarat el.

    O înregistare video arată că, cu 65 de secunde înaintea accidentului, trenul circula cu 70 de mile pe oră (112 km/h) şi continua să accelereze, a precizat Robert Sumwalt. Apoi înregistrarea se întrerupe, probabil din cauza accidentului.

    Poliţia din Philadelphia a obţinut un mandat pentru datele de telefonie mobilă ale lui Bostian, potrivit publicaţiei Philadelphia Inquirer, pentru a determina dacă era distras.

    Dar Bostian nu îşi aminteşte decât că se afla în locomotivă, şi-a deschis telefonul şi a sunat la 911 pentru a anunţa accidentul, a afirmat avocatul său. Bostian a vorbit puţin cu anchetatorii, care vor trebui să aştepte până acesta îşi recapătă memoria pentru a-l putea interoga.

  • Nou RECORD DE VITEZĂ pentru un tren cu levitaţie magnetică: 590 de kilometri pe oră – VIDEO

    Potrivit Wall Street Journal, trenul de mare viteză a fost testat pe un traseu special construit în prefectura Yamanashi din regiunea centrală a Japoniei. Recordul anterior, de 581 de kilometri pe oră, fusese stabilit în decembrie 2003.

    O purtătoare de cuvânt a Central Japan Railway Co a spus că noul record va fi, probabil, depăsit foarte curând, trenul de mare viteză urmând a fi testat din nou marţi, când ar putea atinge 600 de kilometri pe oră.

    Potrivit companiei feroviare, testul de viteză a fost efectuat pentru a verifica performanţele vagoanelor, iar la bord s-au aflat 29 de tehnicieni.

    Pasagerii nu vor călători niciodată cu viteza record, chiar şi după deschiderea din punct de vedere comercial al liniei de mare viteză, a cărei inaugurare este prevăzută pentru 2027.

    Compania a anunţat că planul său este ca trenurile să circule cu viteza maximă de 505 hilometri pe oră.

    Guvernul de la Tokyo a aprobat în octombrie 2014 construirea celei mai rapide linii de tren din lume, care va conecta capitala niponă de oraşul Nagoya în circa 40 de minute, mai puţin de jumătate din timpul de care are nevoie trenul de mare viteză Shinkansen pentru a parcurge distanţa de circa 350 de kilometri dintre cele două oraşe.

    Trenurile cu levitaţie magnetică folosesc o tehnologie care exclude contactul fizic dintre tren şi calea de rulare, reducând frecarea. Sistemul utilizează un câmp magnetic care ridică trenul deasupra căii de rulare şi ghidaj.

     

  • Guvernul a discutat cu firme chineze realizarea unei linii feroviare de mare viteză Bucureşti-Iaşi

    Premierul Victor Ponta a vrut marţi să vadă personal performanţa trenurilor de mare viteză din China şi s-a deplasat, alături de ministrul Transporturilor, Ioan Rus, cu un astfel de tren de la Beijing la Tianjin.

    Cu acest prilej Ponta a arătat că recent Comisia Europeană a transmis guvernului că nu este de acord cu realizarea unui alt proiect pe linia Bucureşti-Constanţa.

    În locul acestuia autorităţile române negociază cu companii din China realizarea unei legături feroviare de mare viteză între Bucureşti şi Iaşi, care să continue şi către Republica Moldova.

    “Acum domnul Rus a intrat în discuţii mai avansate pentru că nu se poate face acest proiect pilot pe linia Bucureşti-Constanţa, acolo este coridor european şi Comisia Europeană se opune unui nou proiect, însă cu ce am propus noi, şi urmează să avem studiile de fezabilitate, ar fi o linie care să lege Bucureşti-Iaşi şi mai departe spre Chişinău”, a declarat premierul Ponta.

    Acesta a arătat că îşi doreşte ca în România să realizeze primul proiect pilot de acest fel din Europa Centrală şi de Est şi a arătat că proiectul este unul integrat, ţara noastră urmând să contracteze din China atât tehnologia pentru calea ferată, cât şi trenurile de mare viteză.

    “Preţul mediu pentru o linie de cea mai mare viteză, 350 km pe oră, este cam 20 de milioane de dolari (pe kilometru – n.r.), însă eu cred că România, nefiind distanţe atât de mari, are nevoie de tehnologie care prevede 200-250 de kilometri”, a mai spus Ponta.

    Şeful guvernului a mai arătat că în 2015 s-ar putea şti dacă acest proiect este viabil.

    “În 2015, după ce terminăm cu campaniile electorale, cu toate celelalte lucruri care de obicei împiedică proiectele în România este momentul în care putem într-adevăr să avansăm foarte mult cu toate proiectele”, a arătat Ponta.

    Premierul României a vizitat la Tianjin şi un parc tehnologic, având în vedere că Guvernul României intenţionează la rândul său să construiască în perioada următoare şase parcuri tehnologice, specializate pe diverse domenii.