BusinessMagazin

Tag: tineri

  • Cum bântuie fantoma lui Ceauşescu printr-o cafenea Starbucks

    Fantoma lui Ceauşescu este mult mai prezentă printre noi decât credem, iar generaţia millennials sau chiar generaţia Z ascultă cu fascinaţie poveştile legate de Ceauşescu: patriotismul lui faţă în faţă cu trădătorii de politicieni şi vânzătorii de ţară pe care îi avem acum la conducerea României, poveştile legate de ce industrie aveam pe vremuri, poveştile legate de sport, de vârfurile şi echipele sportive pe care le aveam (că tot a început Olimpiada de la Paris), poveştile legate de şcoală (şi ce şcoală se făcea atunci!), poveştile legate de faptul că toată lumea avea un loc de muncă iar statul îi dădea şi apartament. Nu degeaba George Simion, liderul AUR, promite prin afişe că va da tinerilor apartamente de 35.000 de euro dacă ajunge la putere. Ca să nu mai vorbim de promisiunea locurilor de muncă.

    Sunt mulţi din generaţia millennials şi din generaţia Z care cred acest lucru. Pentru o parte din generaţia boomers şi din generaţia decreţeilor, perioada Ceauşescu a fost cea mai bună perioadă a lor. Pentru că erau tineri atunci, pentru că nu aveau probleme de sănătate ca acum, pentru că erau în forţă, pentru că atunci aveau un salariu şi nu o pensie ca acum, pentru că aveau viitorul înainte, nu ca acum, când viitorul este doar locul de veci. Este greu să intri într-o discuţie cu cineva pe tema vremurilor de atunci şi de acum. Nimeni nu crede că economia de acum este mult mai puternică faţă de economia de atunci, când acum totul pe stradă crapă, când mizeria este prezentă peste tot, când aurolacii au ajuns în centru, când clanurile sunt mai puternice decât poliţiştii.

    Poveştile spuse de bunici şi de părinţi legate de locurile de muncă asigurate tuturor de Ceauşescu, poveştile legate de apartamentele pe care le primeau toţi sunt extrem de prezente. Fiecare tânăr ar vrea ca statul să-i dea o casă şi, de ce nu, să-i dea şi un loc de muncă. Este o diferenţă mare de nuanţă. Când statul îţi asigură un loc de muncă, este un lucru pozitiv, când o companie privată caută oameni pe care să-i angajeze, deci asigură locuri de muncă, este perceput ca un lucru negativ. Dacă firmele private ar prelua ceea ce a făcut statul înainte, de a da apartamente salariaţilor, nu ar avea aceeaşi retorică. Confruntate cu lipsa de angajaţi, cu lipsa stabilităţii angajaţilor, cred că foarte multe firme private ar da apartamente salariaţilor în schimbul stabilităţii acestora. Dar ce tânăr ar vrea să lucreze o viaţă întreagă, ca bunicii şi părinţii lui, în aceeaşi întreprindere, chiar şi în schimbul primirii unui apartament de la firmă? Tinerii îşi schimbă jobul după şase luni, spre exasperarea companiilor.

    Aşa, ca un asterisc, Ceauşescu nu dădea gratis apartamentele, ci cei care le primeau de la fabrică trebuiau să plătească o chirie. Cine dintre tinerii de astăzi ar accepta ca, după terminarea studiilor – şcoală profesională, liceu, facultate -, să plece din Bucureşti, din Cluj, din Iaşi, din Timişoara, într-un oraş de mâna a doua, a treia, a patra, ca să lucreze acolo unde o companie are nevoie de personal? Toţi tinerii fug de oraşele mici, unde nu prea au ce face ca entertainment, unde joburile nu sunt chiar atât de bine plătite şi vor să vină în oraşele mari, unde au mai multe oportunităţi. Cine dintre tinerii de astăzi ar vrea ca statul să-i deseneze cariera şi viaţa, aşa cum o făcea statul pe vremea lui Ceauşescu? Există o nemulţumire surdă, ascunsă, a tinerilor faţă de capitalism, faţă de multinaţionale, faţă de companiile mari, faţă de oamenii bogaţi. Şi din acest motiv îşi îndreaptă atenţia şi voturile către cei care, prin retorica lor, se ridică împotriva acestor lucruri, împotriva acestui sistem capitalist.

    Toţi ar vrea ca toată lumea să fie egală, aşa cum au auzit că era pe vremea lui Ceauşescu, mulţi ar vrea ca statul să ia locul multinaţionalelor ca să nu mai facă profit străinii în România, mulţi ar vrea ca statul să le dea apartamente gratis. Aşa că să nu vă miraţi că fantoma lui Ceauşescu, că fantoma unui sistem, este prezentă printre tineri, într-o cafenea Starbucks.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • „Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”

    Nu e citatul meu, dar îi aparţine unui prieten din aceeaşi generaţie cu mine şi mi se pare foarte reprezentativ „pentru vremurile pe care le trăim”, o sintagmă ce se regăseşte tot mai des în titlurile de presă.  Am fost destul de surprinsă să aflu că, luând în calcul un copil, discuţia cu partenera lui a pornit din start de la bugetul personal: „Tu câştigi atât, eu atât, tu ai rata ta, eu am rata mea, ne permitem? Nu.” Şi iată cum, foarte simplu, vine răspunsul la problema care macină întreaga Europa  – rate de natalitate scăzute şi o populaţie din ce în ce mai îmbătrânită care apasă din ce în ce mai greu pe umerii generaţiilor care muncesc.

    Pe măsură ce trece timpul şi avem senzaţia că ne merge mai bine, generaţia noastră, Millennials, cei mai bătrâni dintre tineri sau, aşa cum mai este numită, generaţia de sacrificiu,  se loveşte de o nouă criză. În perioada în care ne căutam primele joburi, angajatorii spuneau că, din cauza crizei financiare, fie nu pot să ne angajeze, fie posibilităţile în ceea ce priveşte remuneraţia sunt limitate. În pandemie, domenii în care lucrează mulţi dintre tineri, printre care şi cel al serviciilor, au fost printre cele mai lovite. Acum, cu ocazia noii crize, unii dintre tineri şi-au pierdut joburile, chiar în preajma sărbătorilor (şi nu vorbesc doar despre angajaţii Twitter, ci de (foşti) angajaţi români, despre care am aflat că au fost concediaţi chiar înainte de Crăciun). Cei mai „norocoşi” dintre noi se confruntă  doar cu nevoia de a face „downsizing”, o reducere a cheltuielilor, la început  de an. Nu zic că acest context neprietenos stă doar în calea noastră, a millennialilor, însă pare că etapa vieţii în care noi am fost prinşi în vârtejul unei noi crize poate să aibă un impact asupra felului în care ne construim şi viaţa ce va urma de acum.

    Nu ştiu cum stau lucrurile când vine vorba despre chiar cei mai tineri dintre angajaţi, dar în ceea ce priveşte generaţia pe care o reprezint, pot să spun că nu suntem deloc „flower power” când vine vorba despre stabilitatea financiară. Cei mai mulţi dintre noi am muncit pentru a avea lucrurile pe care poate părinţii noştri nu le-au avut şi, nu aş spune că din cauza city breakurilor nu facem copii, aşa cum zicea directorul editorial al BM şi ZF, Cristian Hostiuc, acum câţiva ani, ci, mai degrabă, a unui raţionament destul de simplu: o familie şi un copil reprezintă un angajament financiar pe viaţă –  dacă e să scoatem sentimentele din ecuaţie, cam asta înseamnă un copil sau, uneori, chiar şi un partener. Călătoriile aş zice că sunt mai degrabă un efect şi nu o cauză a problemei: ajută când vine vorba de umplut timpul liber (când eşti singur e mai mult) şi, poate şi golul lăsat de lipsa unei familii şi activităţilor pe care le-ai face cu un copil.

    „Nu cerem luna de pe cer”, spuneau millennialii americani dintr-un articol publicat de New York Times. Ei exemplificau situaţia diferită a generaţiilor actuale de tineri adulţi (32-40 de ani) în oglindă cu părinţii lor, printr-o animaţie care circulă online: în timp ce părinţii tinerilor americani îşi cumpărau la vârsta aceasta o casă, aveau un copil, investeau într-un fond de pensii, millennialii actuali se gândesc dacă să îşi ia o pisică sau o plantă. La vârstele la care cei mai mulţi dintre noi am ajuns deja, părinţii noştri (cei mai mulţi dintre ei Baby Boomers), ne creşteau pe noi. Acum însă, majoritatea millennialilor nu sunt nici măcar căsătoriţi, darămite să aibă şi copii. Unul dintre motive este lipsa banilor – mai ales dacă ne gândim la lipsurile cu care cei mai mulţi dintre noi am crescut, spre finalul perioadei comuniste. Şi nu mă refer la lipsa banilor pentru cei cu salariul minim  – ci la salariile „bune”, ale „corporatiştilor” din marile oraşe. 

     

    Chiar şi tinerii adulţi cărora le merge bine, au cariere de succes şi salarii de peste 2.000 de euro (cam cât costul lunar al unei şcoli sau grădiniţe private), sunt vigilenţi când vine vorba de un angajament care ar putea duce la un dezechilibru financiar. Iar dacă nu toţi suntem atât de raţionali când vine vorba despre întemeierea unei familii, uneori, chiar nu e timp pentru un astfel de pas. S-a tot vorbit la început de an despre un al doilea job, care să compenseze creşterea inflaţiei şi a costului vieţii – dar când lucrezi pentru două joburi, este greu să ai nu doar timpul, dar şi energia pe care să o aloci vieţii personale, chiar dacă, la nivel de buget, cele două joburi ajută. 

     

    În concluzie, am putea spune că creşterea ratei creditului ne face viaţa socială şi, implicit, romantică, şi mai dificilă. Lăsând la o parte contextul socio-economic în care am crescut puţin diferit faţă de tinerii americani, situaţia millennialilor români este similară. Pare că nu vor să se maturizeze, dar poate pur şi simplu nu îşi permit acest lucru.

    Cei mai mulţi dintre noi au crescut cu lipsuri – am venit „la oraş”, la facultate,  unde am împărţit camere, în general mai mult decât modeste, fie că vorbim despre cămin sau demisoluri din Bucureşti – nu e normal să visăm la o casă a noastră? Alţii mai mult au muncit decât au studiat, doar ca să îşi permită să rămână în oraşul de studiu. Iar acum, când am ajuns la o oarecare stabilitate financiară şi la prima rată, a venit iar criza. Pe lângă faptul că pare că mulţi dintre noi am devenit „anxioşi financiar”, aşa cum scrie presa internaţională, asta cu siguranţă nu se va vedea bine nici în natalitate.

    Aş zice aşadar, să vă gândiţi de două ori înainte de a refuza mărirea de salariu a millennialului din birou – subiectul cel mai discutat de săptămâna trecută – poate, la pensie, aceasta se va întoarce şi la voi.   ■

     

    Ioana Matei, jurnalist BUSINESS Magazin

    Ioana.matei@businessmagazin.ro

  • Mai vor tinerii din România să lucreze în fabrici?

    Tudor, olimpic la informatică, a ales să studieze la Cambridge, dar s-a întors în ţară şi reuşeşte astăzi să susţină elevi de liceu în proiecte care dezvoltă roboţi şi cu care aceştia participă la competiţii internaţionale. Teodora a studiat economia în Olanda, dar s-a întors să-şi continue studiile la master în România şi spune astăzi că a fost cea mai bună decizie. România are mii de tineri care pot contribui la schimbare, dar ca politici publice nu face mare lucru să-i păstreze. Şi totuşi, dintre sutele de elevi plecaţi în afară, unii se întorc.

    Încă din liceu suntem încurajaţi să plecăm la studii în afara ţării, să explorăm oportunităţi, să călătorim. Este un lucru foarte bun, pe care îl recomand la rândul meu tinerilor. Învăţământul din România este foarte teoretic, şi asta înseamnă că pune o bază solidă ca să putem construi în viitor. În acelaşi timp, experienţa multiculturală, oferta educaţională, este mai dezvoltată în afară. Sunt motive pentru care am optat să studiez economia în Olanda, însă mi-am dorit să mă întorc acasă”, spune Teodora Tricorache, studentă într-un program de master la Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (FABIZ) din cadrul ASE Bucureşti. „România este o economie emergentă, în creştere.

    Există spaţiu pentru tineri, pentru antreprenoriat, pentru companiile independente să crească mai mult şi să se extindă în afara graniţelor. Oportunităţile pe care le are România astăzi nu există în alte ţări din Europa”, crede ea. Teodora s-a întors în România în 2022, după patru ani de studii în Olanda, la Rotterdam School of Management, Universitatea Erasmus, una dintre cele mai bine cotate şcoli de afaceri din Europa, iar astăzi afirmă că a fost cea mai bună decizie. „M-am întors de doi ani în ţară, m-am şi angajat în timpul masterului, şi pot să spun că rata mea de creştere în plan profesional este mult mai mare aici faţă de perioada în care am stat în Olanda.”

    Peste 35.000 de studenţii români învaţă în prezent peste hotare şi între 3.000 şi 5.000 de tineri pleacă anual la facultăţile din străinătate, potrivit celor mai recente date furnizate de platforma de consiliere pentru acces la studii în străinatate Youni. Răzvan Rughiniş, profesor de securitate cibernetică la Politehnica Bucureşti, şi care în 2013 a înfiinţat programul Innovation Labs alături de antreprenorul Andrei Pitiş, consideră că decizia tinerilor de a pleca din ţară la 18 ani, pentru a studia în străinătate, este de cele mai multe ori una impulsivă, luată în lipsa unor informaţii concrete cu privire la ce are de oferit sistemul de învăţământ românesc în raport cu cel internaţional. „Principala competiţie a universităţilor locale nu sunt celelalte universităţi din România, ci imaginea adesea exagerată a învăţământului european şi internaţional.

    Decizia pe care mulţi dintre tinerii din liceu o iau atunci când pleacă la studii în străinătate se suprapune peste o imagine negativă pe care aceştia o au despre învăţământul local, şi care, de cele mai multe ori, este aşa din lipsă de documentare”, crede el.

    Din perspectiva Teodorei însă, parteneriatul public-privat între facultăţi a reprezentat un exemplu de bune practici pe care l-a apreciat foarte mult în timpul petrecut la studii în Olanda. De altfel, apropierea studenţilor de mediul privat, de viitorul angajator, reprezintă un mare plus în curriculum de pregătire din afară spre deosebire de modul în care se desfăşoară lucrurile din acest punct de vedere în majoritatea universităţilor din România.

    Tinerii aleg să plece în străinătate şi pentru oportunităţile care apar după ce termină studiile, mai ales în cazul absolvirii unor facultăţi tehnice. „Afară, industria este foarte aproape de mediul economic”, punctează şi Tudor Avram, licenţiat în Computer Science la Universitatea Cambridge din Anglia şi care, în 2018, s-a întors în România în urma unei oferte generoase de angajare care i-a oferit şi posibilitatea de a lucra remote. În paralel, el a început să colaboreze din poziţia de mentor în programul FIRST Tech Challenge, competiţia de robotică cu tradiţie în SUA, adusă în România de asociaţia Naţie prin Educaţie, care se adresează elevilor din clasele 7-12, şi care constă în proiectarea, construirea şi programarea unui robot. „Statistic, 60% dintre elevii care au trecut prin echipa noastră, în ultimii şase ani, au ales să studieze în străinătate. Majoritatea în Olanda, dar avem şi studenţi în SUA, la Harvard şi Yale.”

    Şi, totuşi, profesorul Rughiniş susţine că, cel puţin în zona tehnică, învăţământul local oferă perspective valoroase.  „Dacă vrei să faci inginerie, ingineria este despre laboratoare, despre experienţă practică. Uită-te câte ore de laborator sunt în curriculum, uită-te care este dimensiunea formaţiilor de lucru. Pe metrici concrete, învăţământul românesc stă extraordinar de bine, mult peste toate ofertele europene, dar din păcate este un lucru pe care nu reuşim să îl transmitem.” De partea cealaltă a baricadei, fabricile din România au început să adopte în ultimii ani o strategie proactivă în pregătirea forţei de muncă tinere, multe dintre ele recunoscând necesitatea de a se implica direct în formarea noilor generaţii de specialişti. Confruntate cu o medie de vârstă a angajaţilor de peste 50 de ani, companiile nu mai stau doar să se plângă de deficitul de tineri în industrie, ci au început să colaboreze activ cu liceele şi universităţile şi să investească în şcoli duale. „Problema lipsei resursei umane o experimentăm toţi.

    Avem 2.500 de angajaţi în cadrul grupului, şi este din ce în ce mai greu să recrutăm oameni. A devenit o misiune să investim şi să şcolim potenţialii angajaţi. Deşi am demarat multe programe de învăţământ dual atât la nivel de liceu cât şi la nivel universitar este clar că problema a devenit deja una sistemică”, spune Radu Timiş Jr, CEO al producătorului de mezeluri CrisTim, cu afaceri de 230 mil. euro. Bogdan Cernescu, Head of Corporate Banking la BCR şi membru în Confederaţia Patronală Concordia, organizaţie care aduce împreună aproape 2.200 de firme cu capital românesc şi străin, cu peste 330.000 de angajaţi, consideră că statul ar trebui să înceapă să dezvolte programe de educaţie robuste şi să creeze oportunităţi atrăgătoare pentru generaţiile tinere, ca acestea să îşi construiască viitorul acasă. Un studiu publicat recent de Eurofound – Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă notează că un procent de 23% dintre tinerii români plănuiesc să se mute în altă ţară în următorii trei ani. „Trebuie să să începem să dezvoltăm programe educaţionale astfel încât să cultivăm inteligenţă şi să convingem generaţiile care vin din urmă să rămână în ţară”, spune Bogdan Cernescu.

    Statistica consemnează o creştere a numărului de angajaţi în economie, în primele două luni din 2024, până la un număr de 5.140.000 faţă de 5.116.000 în decembrie 2023. În industrie, numărul de angajaţi a ajuns la 1.296.000 în februarie 2024, cu 17.000 de angajaţi în plus faţă de finalul anului 2023. Raportat la 2007, anul aderării Românei la Uniunea Europeană, în industrie există însă o scădere de aproape 250.000 a numărului de angajaţi. Declinul cel mai mare l-a înregistrat  industria de îmbrăcăminte şi încălţăminte, un sector de bază pentru economie şi exporturi în anii ’90 şi 2000.

    Aici, numărul angajaţilor a scăzut cu 136.000 în ultimii 17 ani, până la 73.300. Şi în industria alimentară, care ar trebui să fie un motor de creştere pentru România luând în considerare producţia agricolă (România se află în top 5 producători de grâu şi porumb din UE, fiind cel mai mare exportator de porumb în sezonul 2022-2023 şi al doilea cel mai mare exportator de grâu, conform datelor Eurostat – n. red.), există o scădere de 8.000 de angajaţi faţă de 2007, până la 177.200 de salariaţi, potrivit datelor INS. „Este important ce face statul şi cum ne poate ajuta în pregătirea angajaţiilor pentru meseriile existente, dar şi ale viitorului. Ca angajator, avem un rol important în a investi în oameni, dar şi statul trebuie să creeze baza solidă de învăţământ care să favorizeze apetenţa tinerilor de a se integra într-un sistem de lucru”, spune Radu Timiş Jr. Liberty Galaţi, cel mai mare producător de oţel integrat din România, este un alt exemplu în felul în care înţelege să se implice în formarea noilor generaţii de specialişti.

    „La Galaţi suntem în al doilea an de când am demarat un program de învăţământ dual. Avem un număr important de clase. Am ales să ne focusăm pe meseriile tradiţionale, cum ar fi cea de electrician, de exemplu. Este foarte dificil să găsim astfel de specialişti în piaţă, şi ne batem pentru ei cu companii din industrii foarte variate. Evident că mentalitatea tinerilor de a căuta un viitor mai bun în altă parte există şi probabil că va mai dura câţiva ani până se va schimba, dar trebuie să începem să implementăm programe care să sprijine tinerii în dezvoltarea carierei lor, să le susţină loialitatea faţă de piaţa de muncă de aici”, concluzionează Radu Ionescu, directorul general al companiei.    ■

     

    „România este o economie emergentă, în creştere. Există spaţiu pentru tineri, pentru antreprenoriat, pentru companiile independente să crească mai mult şi să se extindă în afara graniţelor. Oportunităţile pe care le are România astăzi nu există în alte ţări din Europa.”

    Teodora Tricorache, studentă într-un program de master la Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (FABIZ) din cadrul ASE Bucureşti

     

    „Principala competiţie a universităţilor locale nu sunt celelalte universităţi din România, ci imaginea adesea exagerată a învăţământului european şi internaţional. Decizia pe care mulţi dintre tinerii din liceu o iau atunci când pleacă la studii în străinătate se suprapune peste o imagine negativă pe care aceştia o au despre învăţământul local, şi care, de cele mai multe ori, este aşa din lipsă de documentare.”

    Răzvan Rughiniş, profesor de securitate cibernetică la Politehnica Bucureşti

     

    „Trebuie să să începem să dezvoltăm programe educaţionale astfel încât să cultivăm inteligenţă şi să convingem generaţiile care vin din urmă să rămână în ţară.”

    Bogdan Cernescu, Head of Corporate Banking, BCR

     

    „Afară, industria este foarte aproape de mediul economic.”

    Tudor Avram, licenţiat în Computer Science la Universitatea Cambridge din Anglia

     

    „Avem 2.500 de angajaţi în cadrul grupului, şi este din ce în ce mai greu să recrutăm oameni. A devenit o misiune să investim şi să şcolim potenţialii angajaţi. Deşi am demarat multe programe de învăţământ dual atât la nivel de liceu cât şi la nivel universitar este clar că problema a devenit deja una sistemică.”

    Radu Timiş Jr, CEO al producătorului de mezeluri CrisTim

     

    „La Galaţi suntem în al doilea an de când am demarat un program de învăţământ dual. Avem un număr important de clase. Am ales să ne focusăm pe meseriile tradiţionale, cum ar fi cea de electrician, de exemplu. Este foarte dificil să găsim astfel de specialişti în piaţă, şi ne batem pentru ei cu companii din industrii foarte variate. Evident că mentalitatea tinerilor de a căuta un viitor mai bun în altă parte există şi probabil că va mai dura câţiva ani până se va schimba, dar trebuie să începem să implementăm programe care să sprijine tinerii în dezvoltarea carierei lor, să le susţină loialitatea faţă de piaţa de muncă de aici.”

    Radu Ionescu, director general, Liberty Galaţi

  • Dacă Generaţia Z cere sustenabilitate şi transparenţă, de ce un brand de fast-fashion precum SHEIN continuă să aibă succes tocmai din vânzările către adolescenţi?

    Shein a inceput să domine lumea comerţului electronic de fashion peste noapte. Modelul de afaceri funcţionează ca Amazon – o piaţă online extinsă reuneşte aproximativ 6.000 de fabrici de îmbrăcăminte din China sub eticheta Shein, în timp ce software-ul de management intern colectează date aproape instantanee despre articolele care se vând şi care nu, pentru a creşte vizibilitatea articolelor populare. În România, Shein a început să fie disponibil în jurul anului 2019. Platforma şi-a extins în perioada pandemiei operaţiunile în mai multe ţări din Europa. Popularitatea sa a crescut rapid datorită unui factor principal, care tot din perioada pandemiei intrase pe piaţa din România – aplicaţia TikTok. Shein a identificat rapid potenţialul TikTok ca platformă de marketing şi a început să colaboreze cu influenceri populari, dar nu s-a limitat doar la aceste colaborări; Shein a lucrat şi cu micro-influenceri, care au audienţe mai mici, dar cu un engagement mai mare. Influencerii prezintă adesea „hauluri” Shein, unde îşi arată achiziţiile recente, discută despre calitate, stil şi preţuri. Aceste videoclipuri au devenit extrem de populare, generând milioane de vizualizări şi interacţiuni. De asemenea, Shein încurajează activ utilizatorii să posteze conţinut generat de ei, prezentându-şi achiziţiile şi stilurile personale. Acest tip de conţinut autentic şi nefiltrat rezonează puternic cu audienţa TikTok, care apreciază sinceritatea, originalitatea şi naturaleţea. Shein recompensează adesea utilizatorii care creează conţinut de calitate cu vouchere şi reduceri, încurajând astfel şi mai multă activitate pe platformă. În plus, integrarea „comerţului social” pe platforme precum TikTok estompează şi mai mult graniţele dintre scroll şi shopping: utilizatorii nu trebuie să fie pe un site sau o aplicaţie de a unui retailer ca să interacţioneze cu produsele lor. Feedurile lor de socializare îi încurajează frecvent să cumpere prin reclame directe, influenceri sau chiar prieteni/colegi.

     

    De ce Shein este considerat un brand neetic şi nesustenabil? În spatele succesului de marketing al Shein se ascund acuzaţii legale de încălcare a drepturilor de autor şi un control intens din partea SUA asupra presupuselor practici de muncă forţată şi a condiţiilor inumane pentru lucrătorii care produc hainele extrem de ieftine. Impactul negativ asupra mediului, condiţiile precare de muncă, copierea designurilor şi marketingul înşelător sunt doar câteva dintre motivele pentru care Shein este considerat un brand problematic. Shein nu se aliniază practicilor etice şi sustenabile. Compania lasă în urmă aproximativ 6,3 milioane de tone de dioxid de carbon pe an – un număr care e cu mult sub ţinta de 45% de reducere a emisiilor globale de carbon până în 2030, despre care ONU a spus că este necesar ca brandurile de modă să le implementeze pentru a ajuta la limitarea încălzirii globale. În ciuda tuturor, poate cea mai mare controversă cu privire la Shein este tratamentul pe care îl suferă angajaţii săi, care se chinuie în fabricile chinezeşti în condiţii improprii. Un documentar de la Channel 4 din Marea Britanie a constatat că angajaţii Shein lucrau în ture de 75 de ore cu foarte puţin timp liber. De asemenea, Public Eye a lansat un raport detaliat în noiembrie 2023, în care acuzau Shein că a încălcat legile muncii din China. Grupul a angajat cercetători chinezi independenţi pentru a urmări procesul de fabricaţie şi ambalare al Shein atât în China, cât şi în Europa şi a descoperit că mulţi administrau fabrici informale înfiinţate în clădiri rezidenţiale. Grupuri de advocacy şi jurnalişti au descoperit, de asemenea, că anagajaţii lucrează în ateliere nesigure, fără protocoale de siguranţă precum ferestre şi ieşiri de urgenţă. Mulţi au lucrat, de asemenea, fără contracte sau cerinţe de salariu minim, permiţând astfel companiei să nu îşi plătească în mod corespunzător angajaţii. Shein a mai fost acuzat şi de însuşire culturală pentru utilizarea desenelor şi simbolurilor tradiţionale din diferite culturi fără permisiune sau recunoaştere. Brandul s-a confruntat cu reacţii pentru utilizarea simbolurilor religioase, modelelor indigene şi stilurilor de îmbrăcăminte tradiţionale în produsele sale. Acest lucru a ridicat întrebări cu privire la etică şi importanţa respectării şi valorificării diverselor culturi.

    Este moda sustenabilă un privilegiu şi este acesta motivul pentru care tinerii continuă să cumpere de la un brand fast-fashion ca Shein care ridică multe semne de întrebare? O analiză recentă a datelor demografice a Shein dezvăluie că, din mai 2024, cel mai mare grup de vizitatori ai site-ului său se încadrează în categoria de vârstă de 25 până la 34 de ani. Acest grup constituie 30,05% din toţi utilizatorii Shein. Al doilea grup de vârstă ca mărime este între 35 şi 44 de ani, însemnând 21,01% din vizitatorii Shein.com. Urmează îndeaproape adulţii tineri cu vârsta între 18 şi 24 de ani, reprezentând 17,07%. Deci cine cumpără produsele Shein? Consumatorii principali ai mărcii sunt adolescenţii şi adulţii tineri. Se pare că există o contradicţie majoră aici – nu tocmai generaţia Z este aşa-numita „generaţia sustenabilă”? Dacă Gen Z este atât de îndreptată spre sustenabilitate, cum este posibil ca aceeaşi generaţie care susţine branduri care vând produse durabile să cumpere în continuare de la Shein, o companie de fast-fashion care lansează 2.000 de modele noi săptămânal? Poate pentru că un astfel de brand manipulează generaţiile tinere să cumpere şi să consume în exces, acest grup de vârstă fiind mai uşor de influenţat şi de convins cu „preţuri scăzute” şi „vânzări”, mai ales când şi finanţele lor încă sunt în „formare”. Unul dintre argumentele pe care le auzim când ne întrebăm de ce Gen Z încă cumpără şi rămâne publicul ţintă principal pentru Shein este că tinerii sunt una dintre cele mai sărace generaţii şi nu îşi pot permite branduri de modă durabile – prin urmare, trebuie să-şi cumpere majoritatea hainelor de la branduri de fast-fashion. Dar nu înseamnă tocmai comportamentul sustenabil să consumi mai puţin şi să iei decizii conştiente? Cumpărarea de haine de la branduri fast-fashion ca Shein este un semn de consum excesiv, care duce la supraproducţie. De altfel, există o relaţie strânsă între fast-fashion, felul în care cumpărăm haine şi creşterea social media – sunt adolescenţi care spun pe reţelele sociale că nu pot purta aceeasi ţinută de două ori, cu atât mai puţin să se posteze cu ea. Cu toate trendurile la îndemână, a devenit uşor să închidem ochii asupra modului în care sunt realizate hainele şi să fie acceptat statu – quo-ul nesustenabil. Majoritatea tinerilor cumpărători nu îşi pot permite, de exemplu, haine lucrate manual. Unii susţin că un stil de viaţă durabil se simte inaccesibil. Ca adolescenţi, achiziţiile de îmbrăcăminte sunt de obicei făcute sub constrângeri financiare. Preţul, precum şi disponibilitatea mărimii reprezintă factori decizionali pentru cumpărătorii cu bugete mici sau alte limitări. În mai 2021, doi cercetători din Danemarca au publicat un studiu intitulat „Paradoxul fast-fashionului”, unde au fost chestionaţi consumatorii cu vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani pentru a înţelege de ce participanţii continuă să cumpere fast-fashion, în ciuda propriilor dorinţe de a fi mai sustenabili. Ce a reieşit în urma studiului a fost că tinerilor le pasă de sustenabilitate, dar această grijă nu se traduce în comportamentul lor real de cumpărare tocmai din cauza constrângerilor financiare. Dar generaţia Z nu este cu siguranţă singurul grup care cumpără de la această companie şi nu poate fi considerată în totalitate responsabilă pentru succesul lor continuu. Ei sunt, totuşi, primii care fac acest lucru în timpul adolescenţei deoarece trăiesc într-o lume în care trendurile sunt mai accesibile ca niciodată. Şi aceste întrebări cu care se confruntă cu privire la responsabilitatea personală şi la consumul excesiv au rămas fără răspuns şi nerezolvate de generaţiile mai în vârstă. Fiind cel mai mic segment de vârstă dintre consumatori, se aşteaptă ca generaţia Z să-şi transforme obiceiurile de cumpărături. Cu toate acestea, ideea de a anula decenii de strategie de marketing şi de degradare a mediului nu ar trebui să revină numai unei generaţii născute în aceste circumstanţe. Schimbarea semnificativă necesită acţiuni din partea mai multor de factori de decizie, agenţii de marketing şi retaileri – pe lângă cumpărători.  

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Polonezilor le pleacă profesorii tineri, iar criza din sistemul de învăţământ se adânceşte. Totuşi, elevii polonezi s-au descurcat mai bine decât cei români la testele Pisa

    Wyborcza Daily scoate la lu­mi­nă o tendinţă îngrijorătoare din sis­te­mul educaţional polonez: din ce în ce mai mulţi dascăli tineri demi­sio­nează.

    Profesorii care demisionează raportează epuizare, neputinţă şi un sentiment de lipsă de sens. Aceştia sunt înlocuiţi de pensionari. Dar sunt încă prea multe locuri libere pentru ca ei să salveze situaţia.

    Mulţi dascăli tineri sunt copleşiţi de volumul de muncă şi salariile insu­ficiente, ceea ce-i determină să se gân­dească la cariere alternative. Si­tua­ţia este exacerbată de pensiona­rea dascălilor experimentaţi şi de o lipsă de noi absolvenţi care să pă­trun­dă în sistem, notează Warsaw Business Journal.

    Experţii avertizează că în lipsa unor reforme semnificative şi a unor condiţii mai bune de lucru, calitatea educaţiei va scădea, iar penuriile de dascăli vor deveni şi mai severe.

    Şco­lile resimt deja presiunile, cu peri­oade prelungite de recrutare şi difi­cultăţi în creştere de a găsi per­sonal calificat. Dascălii tineri îşi ex­primă frustra­rea, evidenţiind nevoia urgentă de schimbări sistemice. Creş­terea sala­riilor, sisteme mai eficiente de susţi­nere şi volume mai uşor gestionabile sunt esenţiale pentru retenţia şi atragerea de talente în domeniu.

    Soluţionarea acestor probleme este vitală pentru viitorul sistemului educaţional polonez. În lipsa unor măsuri prompte, ţara riscă un declin al standardelor educaţionale şi un exod în continuare a dascălilor tineri, punând în pericol stabilitatea şi calitatea educaţiei pentru generaţiile viitoare.

    Criza de care este cuprinsă siste­mul este evidenţiată şi de rezultatele PISA pe 2022. Deşi competenţele elevilor polonezi sunt peste media OCDE şi UE, acestea marchează un declin faţă de studiul anterior, din 2018, potrivit samorzad.pap.pl.

    Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor (PISA) este un studiu comparativ internaţional iniţiat de OCDE cu scopul de a mă­sura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflaţi la finalul învăţământului obligatoriu, în trei domenii principale: lectură, ma­te­matică şi ştiinţe.

    Testele PISA ţintesc să vină cu informaţii despre eficienţa sistemelor de învăţământ în ceea ce priveşte pregătirea elevilor pentru a face faţă provocărilor din viaţa reală.

    În 2022, per total au fost testaţi 690.000 de elevi de 15 ani din 81 de ţări.

    Potrivit oficialilor polonezi, rezultatul mai slab al studenţilor polonez este, printre altele, efectul pandemiei şi învăţământului de la distanţă. Totuşi, Katarzyna Lubnauer de la Coaliţia Civică arată că inegalităţile educaţionale au crescut semnificativ, iar rezultatele din şcolile poloneze au scăzut la nivelul celor de acum 20 de ani.

    „După 8 ani de guvernare PiS, Polnia a coborât din prima ligă în liga a doua“, a declarat aceasta.

    Deşi sistemul polonez de învăţământ este în criză, elevii polonezi s-au descurcat mai bine decât cei români la testele PISA. Scorul mediu al elevilor polonezi la matematică şi lectură a fost de 489, iar la ştiinţe de 499. România a obţinut o medie de 428 de puncte la toate cele trei testări.

     

  • De ce nu investesc bogaţii României în şcoli private sau programe de formare profesională pentru copiii români?

    Lipsa de specialişti dintr-o serie de domenii este o temă de discuţie care se repetă de la an la an, în funcţie de ciclurile economice şi, de cele mai multe ori, are ca idee principală faptul că tinerii absolvenţi de facultate nu sunt suficient de bine pregătiţi pentru piaţa muncii, că programele teoretice nu sunt în acord cu realitatea şi cu nevoile companiilor prezente în România. De puţine ori am auzit soluţii concrete propuse din partea mediului de afaceri pentru această discrepanţă şi, în afara unor programe duale de pregătire realizate în parteneriat cu statul, de cele mai multe ori de companii multinaţionale, nu am auzit ca vreun antreprenor român să se implice, concret, în modelarea tinerilor ce ar putea cândva să lucreze în companiile lor.

    Deficitul de personal şi de specialişti în anumite domenii nu este însă o problemă românească şi în unul dintre articolele revistei curente veţi regăsi un exemplu de soluţie ce ar putea fi replicată şi de antreprenorii români. „În fiecare an, Marea Britanie se confruntă cu un deficit anual de 59.000 de ingineri. Eşecul de a aborda această problemă ar putea costa economia britanică 27 miliarde de lire sterline în fiecare an începând cu anul 2022. Pur şi simplu, avem nevoie de mai mulţi”, scriu reprezentanţii Dyson pe platforma companiei, motivând decizia de a se implica în formarea tinerilor ingineri. Simţind că minţile tinere strălucite nu ar trebui să rateze o carieră în inginerie, aşa cum aproape că era să i se întâmple şi lui, James Dyson a înfiinţat Fundaţia James Dyson în 2002 pentru a combate conceptele greşite despre inginerie şi pentru a lupta împotriva deficitului.

    Mai concret, prin intermediul Institutului Dyson, tinerii studenţi studiază pentru obţinerea unei diplome în inginerie, în timp ce deţin un loc de muncă real în departamentul de cercetare, design şi dezvoltare al companiei. Ei sunt ingineri la Dyson încă de la început. Până în prezent, Dyson a investit 31,5 milioane de lire sterline în Institutul Dyson, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei. Inginerii institutului nu plătesc taxe de şcolarizare şi primesc un salariu complet. Pe lângă studiile lor universitare, ei lucrează la proiecte reale alături de experţi din echipele globale de inginerie, cercetare şi tehnologie ale Dyson, în Campusul Dyson din Marea Britanie, dar şi în cadrul altor facilităţi de producţie ale companiei, uneori şi alături de echipe aflate pe un alt continent. Este mai mult decât un loc de muncă şi mai mult decât o diplomă, şi, deşi aspiraţia este ca ei să rămână mult timp după absolvire în companie, ei nu sunt legaţi de Dyson. Dincolo de faptul că au astfel posibilitatea să se implice în dezvoltarea unor proiecte reale, a unor produse care să fie lansate pe piaţă, ei pot avea şansa să lucreze alături de James Dyson, un personaj aspiraţional, asociat cu perseverenţa şi cu faptul că eşecul nu trebuie să stea în calea punerii în practică a ideilor, cât şi cu succesul unui inventator transformat în unul dintre cei mai bogaţi antreprenori britanici.

    Chiar dacă are o avere estimată la peste 13 miliarde de dolari, el îşi are biroul în continuare în campus şi nu ezită să discute cu viitorii ingineri despre proiectele în care sunt implicaţi. Mai mult decât atât, ei au posibilitatea să lucreze în echipe internaţionale, aflate chiar şi pe alte continente, încă de la început, reuşind astfel să îşi dezvolte şi abilităţile de multiculturalism atât de necesare în lumea pe care o trăim. În timp ce lamentările referitoare la gradul de pregătire a absolvenţilor români sunt destul de populare în mediul de afaceri, iniţiativele de acest tip sunt mai puţin răspândite pe piaţa locală. Deseori, marii antreprenori români, oamenii din spatele celor mai cunoscute branduri româneşti „stau ascunşi” – abia reuşim să îi găsim noi, chiar şi când vine vorba de realizarea unor articole menite tocmai să inspire noile generaţii înspre cariere de succes sau înspre dezvoltarea unor afaceri.

    Cum ar fi însă ca, în loc de orele de practică bifate doar pe hârtie, un tânăr student să-i poată face shadowing lui Daniel Dines, în biroul din Bucureşti, dar şi în cel din New York şi să fie şi plătit pentru asta? Dar să lucreze în cadrul depozitului eMAG, întâlnindu-l din când în când şi pe Iulian Stanciu? Sau în laboratoarele Ivatherm, vorbind despre cele mai noi produse destinate înfrumu­seţării cu Rucsandra Hurezeanu? Şi lista poate continua, pentru că există deja zeci de antreprenori români cu poveşti aspiraţionale, dar poate nu atât de dispuşi încă să inspire.

    De ce nu fac mai mulţi antreprenori din România la fel ca Dyson? Abordarea inginerului britanic în susţinerea educaţiei şi inovaţiei poate fi o sursă de inspiraţie pentru ei. Doar prin investiţii şi implicare activă în dezvoltarea resurselor umane şi a capacităţilor tehnologice, ei pot contribui la construirea unei societăţi mai bune pentru viitorul nostru comun.   

    Ioana Matei este editor-şef, Business Magazin

  • De ce pleacă tinerii români la studii în străinătate?

    După anii de liceu, mulţi dintre tinerii români aleg să se îndrepte mai departe către studiile în străinătate, iar motivele alegerii lor sunt variate. Unii dintre ei pleacă în speranţa că vor găsi afară ceea ce lipseşte în România – cum ar fi flexibilitatea programei de studiu sau mai multă practică şi mai puţină teorie -, iar alţii pentru că vor să cunoască şi alte culturi şi să experimenteze.

    Însă, indiferent de motivul plecării lor, sunt şi mulţi tineri care pleacă cu gândul de a se întoarce în ţară după terminarea studiilor, după cum au afirmat câţiva dintre ei în cadrul evenimentului How to College, o conferinţă dedicată viitorilor absolvenţi de liceu care vor să studieze peste graniţe.

    „Am plecat pentru că am vrut să descopăr cine sunt cu adevărat şi ca să pot alege cum şi ce să învăţ. În afară avem mai multă flexibilitate”, a spus pentru ZF, în cadrul conferinţei How to College, Alexandru-Ioan Rotaru, un tânăr care a absolvit The American Academy of Dramatic Arts din Los Angeles, California, SUA.

    Conferinţa How to College este organizată de Youni4YOUth, comunitatea tinerilor doritori să studieze în străinătate, creată sub umbrela companiei Youni, în perioada 18-19 iunie, iar în cadrul ei, tinerii care doresc să studieze în străinătate au aflat direct de la studenţii unor universităţi din toată lumea informaţii despre întregul proces academic.

    La eveniment participă studenţi ai unor universităţi importante, cele mai multe din SUA, precum University of California Berkeley, Clark, NYU, LSE, Cambridge, Oxford, Rochester, Drexel, MIT, Harvard, University of Chicago, UCLA, Bocconi, IE, UCL, Kings, University of Michigan, Purdue, Carnegie Mellon şi multe altele.

    Aceşti studenţi au vorbit despre experienţele lor din şcoală şi din afara ei, iar elevii participanţi au avut ocazia de a le adresa întrebări despre parcursul academic din ţara şi universitatea unde studiază. Curiozităţile elevilor de liceu prezenţi la conferinţă marţi, 18 iunie, au fost legate de criteriile de admitere şi de viaţa de student în străinătate.

    „Se spune că în viaţă, experienţa este cel mai bun profesor. Cu ocazia acestei conferinţe, elevii români au ocazia să verifice ei înşişi acest fapt, stând de vorbă cu tineri care au făcut deja pasul pe care ei abia urmează să îl facă, acela de a căuta cea mai bună opţiune de studii universitare, pliată cât mai bine pe profilul lor”, explică Daniela Bordei, profesor coordonator al acestui eveniment şi expert consultant în cadrul Youni, compania românească edtech care investeşte în formarea unui ecosistem regional de dezvoltare personală şi mentorat pentru tinerii care doresc să studieze în străinătate.

    Conferinţa How to College se află la a patra ediţie. Acest eveniment se adresează deopotrivă tinerilor interesaţi să studieze în străinătate, dar şi părinţilor acestora şi este un proiect special creat pentru liceeni de către liceeni, care aduce studenţi din străinătate alături de elevi dornici să îşi continue studiile în alte ţări.

    Youni este o companie românească, fondată în 2017 de antreprenorul Andrei Nicolae, care ajută tinerii aflaţi la început de drum să îşi aleagă universitatea potrivită. Peste 14.000 de elevi şi studenţi au beneficiat până acum de serviciile companiei.

    Până în prezent, compania a primit investiţii totale în valoare de peste un milion de euro de la EGV, Simple Capital şi angel investors. Fondatorul companiei îşi propune ca prin intermediul Youni, în următorii cinci ani, să ajute un milion de elevi să ajungă la universitatea potrivită.

  • Jobul unde creşterile de salarii sunt atat de mari că au stârnit deja revolte. ”Salariile sunt deja iraţionale”

    Creşterile salariale pentru cei mai tineri avocaţi londonezi de la firmele de elită au fost criticate de rivali şi de clienţi ca fiind „iraţionale” şi nesustenabile, în condiţiile în care îmbunătăţirea perspectivelor economice şi o creştere a numărului de tranzacţii au alimentat din nou războiul pentru tinere talente în City of London, raportează FT.

    Firmele britanice din „cercul magic” Freshfields Bruckhaus Deringer, Linklaters, Clifford Chance şi A&O Shearman au majorat luna aceasta salariile cu 20% pentru avocaţii nou calificaţi (NQ), ajungând la 150.000 de lire sterline, în timp ce colegii lor din Statele Unite, cu sedii în Londra, au majorat remuneraţiile până la 180.000 de lire sterline în 2024.

    Această mişcare reflectă faptul că remuneraţia pentru cei mai tineri avocaţi ai unor firme a crescut cu până la 50% în ultimii cinci ani, ceea ce ridică o serie de îngrijorări legate de faptul că salariile mai mari ar putea duce la aşteptări mai ridicate în ceea ce priveşte orele de lucru ale tinerilor avocaţi, afectând bunăstarea angajaţilor.

    „Este o nebunie ceea ce permitem să se întâmple cu salariile avocaţilor debutanţi”, a declarat un managing partner al unei firme de avocatură globale. 

    Salarizarea avocaţilor NQ din Londra a devenit un barometru al succesului în ultimii ani, deoarece firmele britanice au încercat să concureze cu prezenţa tot mai ridicată a rivalilor lor din SUA în City of London.

    Firmele americane de elită, precum Latham & Watkins, concurează din ce în ce mai mult cu cercul magic pentru instrucţiuni corporative în Marea Britanie, unde fuziunile şi achiziţiile se află la cel mai ridicat nivel valoric din 2018, potrivit Dealogic. La nivel global, preluările din acest an au totalizat 1,3 mld. dolari, o creştere de 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor compilate de London Stock Exchange Group. Acest nivel de tranzacţii necesită, de obicei, o mică armată de avocaţi juniori care să ajute la execuţie.

    Firmele americane de top, inclusiv Latham, îşi plătesc cei mai tineri asociaţi cu 225.000 de dolari (176.000 de lire sterline) în City of London, la egalitate cu salariile asociaţilor lor omologi din primul an în SUA. Quinn Emanuel şi Gibson Dunn au mărit salariile noilor calificaţi în capitala britanică la 180.000 de lire sterline în acest an.

  • Când vom vedea prima şcoală a unui antreprenor român?

    Lipsa de specialişti dintr-o serie de domenii este o temă de discuţie care se repetă de la an la an, în funcţie de ciclurile economice şi, de cele mai multe ori, are ca idee principală faptul că tinerii absolvenţi de facultate nu sunt suficient de bine pregătiţi pentru piaţa muncii, că programele teoretice nu sunt în acord cu realitatea şi cu nevoile companiilor prezente în România. De puţine ori am auzit soluţii concrete propuse din partea mediului de afaceri pentru această discrepanţă şi, în afara unor programe duale de pregătire realizate în parteneriat cu statul, de cele mai multe ori de companii multinaţionale, nu am auzit ca vreun antreprenor român să se implice, concret, în modelarea tinerilor ce ar putea cândva să lucreze în companiile lor. Deficitul de personal şi de specialişti în anumite domenii nu este însă o problemă românească şi în unul dintre articolele revistei curente veţi regăsi un exemplu de soluţie ce ar putea fi replicată şi de antreprenorii români. „În fiecare an, Marea Britanie se confruntă cu un deficit anual de 59.000 de ingineri. Eşecul de a aborda această problemă ar putea costa economia britanică 27 miliarde de lire sterline în fiecare an începând cu anul 2022. Pur şi simplu, avem nevoie de mai mulţi”, scriu reprezentanţii Dyson pe platforma companiei, motivând decizia de a se implica în formarea tinerilor ingineri. Simţind că minţile tinere strălucite nu ar trebui să rateze o carieră în inginerie, aşa cum aproape că era să i se întâmple şi lui, James Dyson a înfiinţat Fundaţia James Dyson în 2002 pentru a combate conceptele greşite despre inginerie şi pentru a lupta împotriva deficitului. Mai concret, prin intermediul Institutului Dyson, tinerii studenţi studiază pentru obţinerea unei diplome în inginerie, în timp ce deţin un loc de muncă real în departamentul de cercetare, design şi dezvoltare al companiei. Ei sunt ingineri la Dyson încă de la început. Până în prezent, Dyson a investit 31,5 milioane de lire sterline în Institutul Dyson, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei. Inginerii institutului nu plătesc taxe de şcolarizare şi primesc un salariu complet. Pe lângă studiile lor universitare, ei lucrează la proiecte reale alături de experţi din echipele globale de inginerie, cercetare şi tehnologie ale Dyson, în Campusul Dyson din Marea Britanie, dar şi în cadrul altor facilităţi de producţie ale companiei, uneori şi alături de echipe aflate pe un alt continent. Este mai mult decât un loc de muncă şi mai mult decât o diplomă, şi, deşi aspiraţia este ca ei să rămână mult timp după absolvire în companie, ei nu sunt legaţi de Dyson. Dincolo de faptul că au astfel posibilitatea să se implice în dezvoltarea unor proiecte reale, a unor produse care să fie lansate pe piaţă, ei pot avea şansa să lucreze alături de James Dyson, un personaj aspiraţional, asociat cu perseverenţa şi cu faptul că eşecul nu trebuie să stea în calea punerii în practică a ideilor, cât şi cu succesul unui inventator transformat în unul dintre cei mai bogaţi antreprenori britanici. Chiar dacă are o avere estimată la peste 13 miliarde de dolari, el îşi are biroul în continuare în campus şi nu ezită să discute cu viitorii ingineri despre proiectele în care sunt implicaţi. Mai mult decât atât, ei au posibilitatea să lucreze în echipe internaţionale, aflate chiar şi pe alte continente, încă de la început, reuşind astfel să îşi dezvolte şi abilităţile de multiculturalism atât de necesare în lumea pe care o trăim. În timp ce lamentările referitoare la gradul de pregătire a absolvenţilor români sunt destul de populare în mediul de afaceri, iniţiativele de acest tip sunt mai puţin răspândite pe piaţa locală. Deseori, marii antreprenori români, oamenii din spatele celor mai cunoscute branduri româneşti „stau ascunşi” – abia reuşim să îi găsim noi, chiar şi când vine vorba de realizarea unor articole menite tocmai să inspire noile generaţii înspre cariere de succes sau înspre dezvoltarea unor afaceri. Cum ar fi însă ca, în loc de orele de practică bifate doar pe hârtie, un tânăr student să-i poată face shadowing lui Daniel Dines, în biroul din Bucureşti, dar şi în cel din New York şi să fie şi plătit pentru asta? Dar să lucreze în cadrul depozitului eMAG, întâlnindu-l din când în când şi pe Iulian Stanciu? Sau în laboratoarele Ivatherm, vorbind despre cele mai noi produse destinate înfrumu­seţării cu Rucsandra Hurezeanu? Şi lista poate continua, pentru că există deja zeci de antreprenori români cu poveşti aspiraţionale, dar poate nu atât de dispuşi încă să inspire.

    De ce nu fac mai mulţi antreprenori din România la fel ca Dyson? Abordarea inginerului britanic în susţinerea educaţiei şi inovaţiei poate fi o sursă de inspiraţie pentru ei. Doar prin investiţii şi implicare activă în dezvoltarea resurselor umane şi a capacităţilor tehnologice, ei pot contribui la construirea unei societăţi mai bune pentru viitorul nostru comun.   

    Ioana Matei este editor-şef, Business Magazin

  • Veşti bune pentru salariaţi. Categoria de persoane care va primi mai mulţi bani la salariu din această lună

    Începând cu 1 iulie 2024, salariul minim brut pe ţară va creşte la 3.700 de lei, astfel cei care vor efectua un internship vor primi mai mulţi bani, conform legii privind internshipul.

    Legea nr. 176/2018 privind internshipul, intrată în vigoare la 18 august 2018,  reglrementă indemnizaţia pentru cei care desfăşoară stagii de internship – “Cuantumul indemnizaţiei pentru internship stabilită potrivit alin. (1) este egal cu cel puţin 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi se acordă proporţional cu numărul de ore de activitate desfăşurată”.

    Astfel, din luna iulie, indemnizaţia de internship va fi de 1.8850 de lei faţă de 1.650 de lei cât era până la începutul lunii octombrie 2023 când salariul de bază minim brut era 3.300 de lei.

    Neachitarea de către organizaţia-gazdă a indemnizaţiei pentru internship în condiţiile reglementate de lege se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei.

    De asemnea, nerespectarea obligaţiei de a încheia contractul de internship anterior începerii activităţii se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.

    Constatarea contravenţiilor, precum şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către: Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin structurile sale teritoriale, pentru anumite contravenţii prevăzute de legea internshipului.