Tag: Statele Unite
-
Din cauza lui Trump, americanii riscă să rămână fără Biblii
Editurile cu profil religios spun că tarifele recente impuse de Trump Chinei ar putea genera o lipsă de Biblii în Statele Unite.Motivul e că milioane de Biblii – peste 150 de milioane de exemplare – sunt tipărite anual în China. Mai mult, preţul per exemplar ar putea creşte, ridicând probleme organizaţiilor creştine care oferă cartea gratuit.Un reprezentant al HarperCollins, editură ce controlează 38% din piaţa de Biblii din Statele Unite, tipăreşte în jur de 75% din exemplare în China.Deşi valoarea pieţei este greu de estimat, analiştii spun că în jur de 20 de milioane de Biblii sunt comercializate anual în Statele Unite. În 2018, a doua cea mai vândută carte din Statele Unite a fost “Becoming”, biografia fostei prime doamne Michelle Obama.Donal Trump şi Xi Jinping au avut recent o întrevedere la summitul G20 din Japonia, iar analiştii speră că negocierile prinvind tarifele vamale vor putea fi reluate în cel mai scurt timp. -
Donald Trump afirmă că Statele Unite ar trebui să înceapă să manipuleze valoarea dolarului
Trump a afirmat într-un mesaj postat pe Twitter că dacă SUA vor acţiona, americanii vor continua “să fie tonţi care stau şi se uită politicos în timp ce alte ţări continuă să-şi joace propriile jocurile – aşa cum au făcut de atâţia ani”.
Departamentul Trezoreriei a anunţat în luna mai că nicio ţară nu îndeplineşte criteriile privind manipularea monetară, însă a inclus China şi alte opt ţări pe o listă de supraveghere.
În luna iunie, preşedintele SUA l-a acuzat pe Mario Draghi, guvernatorul Băncii Centrale Europene (BCE), de manipularea monedei euro, din cauza planului de prelungire a programului de relaxare cantitativă.
O valoare mai scăzută a dolarului ar stimula exporturile americane, însă ar putea determina investitorii străini, ce ajută la finanţarea datoriei federale, să renunţe la investiţiile în SUA din cauza riscului deprecierii monedei americane care le-ar scădea profiturile.
-
Statele Unite sancţionează companii chineze care produc tehnologie cibernetică de uz militar
Decizia Departamentului american al Comerţului riscă să complice discuţiile pe care preşedintele SUA, Donald Trump, urmează să le aibă săptămâna viitoare cu omologul său din China, Xi Jinping, pentru depăşirea crizei comerciale dintre cele mai mari economii ale lumii.
Washingtonul a introdus pe “Lista Entităţilor”, care prevede sancţiuni, compania chineză Sugon, care produce tehnologii computerizate, dar care este dependentă de importuri de componente de la firme americane precum Intel, Nvidia şi Advanced Micro Devices.
Pe lista entităţilor sancţionate au mai fost introduse Institutul Tehnologic Cibernetic Wuxi Jiangnan şi trei filiale ale grupului Sugon.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
-
„Vulturii” de la Elliott Management, cel mai mare acţionar la Fondul Proprietatea, cumpără cea mai mare reţea de librării din Statele Unite, Barnes&Noble
Acţiunile Barnes & Noble au crescut rapid pe burse cu 24%.
Negocierile sunt încă în curs de desfăşurare, fiind şi alte companii implicate în ofertă, iar şansele de a se executa dealul nu sunt sută la sută.
Barnes & Noble se află de mai mulţi ani sub presiunea Amazon, având înainte de anunţul ştirii o capitalizare de piaţă de 336 milioane de dolari, în scădere cu 25% în ultimul an.
Reţeaua include 600 de librării în Statele Unite. Compania are venituri de circa 1,2 miliarde de dolari şi o EBITDA (profit înainte de amortizări, taxe şi depreciere) în valoare de 170 de milioane de dolari pe an.
-
Donald Trump a aprobat o nouă vânzare de armament către Arabia Saudită
Pentru a evita ca decizia sa să aibă nevoie de aprobarea Congresului, preşedintele Trump a făcut uz de o prevedere a legii federale americane, potrivit căreia deciziile referitoare la tranzacţiile internaţionale cu armament nu au nevoie să fie aprobate de Congres în cazul unei urgenţe legate de siguranţa naţională.
Decizia lui Trump a provocat nemulţumiri în rândul celor care susţin că aceste arme ar putea fi utilizate împotriva civililor în cadrul războiului din Yemen, în care Arabia Saudită este implicată militar. Mai mulţi parlamentari democraţi au declarat că preşedintele a preferat să evite procedura de aprobare în Cogres pentru că este conştient că Legislativul american se opune vehement unei astfel de tranzacţii.
Potrivit unor surse citate de BBC, Statele Unite ar urma să exporte armament şi către Emiratele Arabe Unite şi Iordania.
Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a notificat vineri Congresul în legătură cu decizia Administraţiei Trump. În cadrul notificării, el a explicat că „vânzarea imediată” a acestor echipamente este necesară ca urmare a activităţii militare a Iranului în Orientul Mijlociu. „Activitatea Iranului reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii Orientului Mijlociu şi la adresa securităţii Statelor Unite”, a scris acesta.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Milionarul care trăieşte în dubă şi se bărbiereşte cu toporul
Daniel Morris este unul dintre cei mai promiţători jucători de baseball din Statele Unite. El a semnat în 2011 un contract cu o echipă din Toronto pentru care a primit un bonus de 2 milioane de dolari, însă trăieşte într-o dubă Volkswagen în parcarea unui magazin Wal-Mart.
Morris este unul dintre cei mai buni aruncători din liga în care activează, iar acest lucru i-a adus şi numeroase contracte de publicitate. Tânărul preferă însă să investească toţi banii şi să trăiască cu doar 800 de dolari pe lună – jumătate din salariul minim lunar oferit în Statele Unite. “Prefer să trăiesc sărac”, povesteşte Norris. “Atunci când nu ai presiunea banilor, e mai uşor să te concentrezi pe muncă.”
Ziua sa începe cu prepararea micului dejun la o plită portabilă, atunci când are la dispoziţie ingredientele necesare. Când îi lipseşte ceva, intră în magazinul aflat la doar câţiva metri distanţă. Urmează exerciţiile de dimineaţă şi apoi plecarea către stadion. Un ultim lucru pe care îl face, înainte de antrenament, este să ia un topor pentru a-şi “tunde” barba. Nu foloseşte lame de ras, pentru că nu le vede rostul.
A cumpărat duba când era în liceu, după ce a semnat primul său contract de profesionist. De atunci, maşina este cel mai bun prieten al său. “Maşina asta îmi dă libertatea de care am nevoie”, spune tânărul atlet, citat de ESPN. “E un lucru precum Yin şi Yiang pentru mine”. Merge cu maşina peste tot, doarme în ea şi îşi face excursiile cu ea. Când ajunge la antrenament şi o parchează între maşinile de lux ale celorlalţi jucători, colegii îl îndeamnă să îşi cumpere ceva potrivit statutului său social. Pentru Morris însă, viaţa pe care o duce este exact viaţa pe care şi-o doreşte.
Daniel Morris nu ştie cât va mai putea duce acest stil de viaţă, pentru că presiunea pusă de cluburile profesioniste este foarte mare. “Orice ar fi, voi continua să fiu un ambasador pentru promovarea lucrurilor de care îmi pasă”, spune Norris.
-
Ţara cu cel mai “curat” transport în comun. Aici circulă mai multe autobuze electrice decât în toate ţările de pe planetă la un loc
În China, autobuzele electrice sunt la tot pasul; de altfel, din cele aproximativ 425.000 de autobuze electrice aflate în circulaţie la nivel global, 421.000 sunt în China.Flota globală a crescut cu 32% în 2018, potrivit unui raport al Bloomberg.Flota din China ar urma să ajungă la 600.000 de autobuze în 2025, potrivit raportului citat, în vreme ce în Statele Unite numărul se va situa în jurul valorii de 5.000. “Nu există nicio politică în Statele Unite pentru autobuze electrice”, a declarat pentru Bloomberg Nick Albanese, un analist din New York. “Cu excepţia cazului în care America devine un mare exportator de autobuze electrice, situaţia nu se va schimba.”Chinezii au început procesul de trecere la un transport public “curat” încă din 2009, fiind parte a unui proiect mai mare de reducere a gradului de poluare. În prezent, Shenzen este lider la procentajul de autobuze electrice aflate în circulaţie, urmat de Beijing, Shanghai şi Guangzhou.Beneficiile acestui proces se reflectă şi asupra economiei, pentru că cel mai important producător de autobuze electrice este, desigur, din China.BYD a început în anii 1990 ca producător de baterii pentru telefoane mobile şi camere digitale, dar s-a transformat pe parcurs într-un gigant care produce 30.000 de vehicule electrice şi hibrid în fiecare lună. Autobuzele produse de BYD se află în circulaţie în aproximativ 300 de oraşe din lume. -
Statele Unite au trimis în România sute de militari şi avioane F-16,pentru descurajarea Rusiei
Peste 250 de militari şi 12 avioane multirol F-16C, de la Baza aeriană Fort Worth (Texas), au ajuns în România, la Baza 71 de la Câmpia Turzii, pentru a consolida apărarea aeriană şi a descuraja o posibilă agresiune rusă, informează publicaţia Stars and Stripes.
“Avem vecinul «prietenos» de la est, care uneori exercită presiuni mari, nu doar asupra ţării noastre, ci şi asupra întregului Flanc estic al NATO. Prezenţa Forţelor Aeriene americane în România garantează că orice posibilă agresiune va fi contracarată imediat, astfel că se vor gândi de două ori înainte de a veni aici. Sigur că avem şi avioanele noastre, dar a avea 12 avioane de vânătoare în baza noastră ne ajută mult”, afirmă maiorul român Cosmin Tănase, citat de Stars and Stripes.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Povestea oltencei cu afaceri în toată lumea care a ales să se întoarcă în Romania pentru a porni şi aici un business
„La începutul carierei mele lucram la o companie de trading, acolo unde mă ocupam de antichităţi, artă şi de bijuteria de epocă. Astfel, am dezvoltat pasiunea mea pentru acest domeniu. Au urmat studii de design de bijuterie şi gemologie făcute la Londra, iar crearea propriului brand a fost un lucru care s-a întâmplat natural, însă nu peste noapte. A fost nevoie de câţiva ani buni pentru a-mi pune brandul pe picioare, pentru a-i construi o identitate şi a-l impune pe piaţă”, descrie românca Narcisa Pheres începuturile sale în industria bijuteriilor. Potrivit antreprenoarei, bijuteriile create de ea îmbină arta, istoria şi influenţele multiculturale, iar diamantele care le compun sunt aduse din toate colţurile lumii.
Preţul bijuteriilor unicat create de ea porneşte de la 20.000 de dolari şi poate ajunge la peste 1 milion de dolari; un alt segment de bijuterii, Pheres ready to wear, au preţuri cuprinse între 2.000 şi 5.000 de dolari.
Originară din judeţul Olt, antreprenoarea a studiat la Instituto di Moda Burgo din Milano şi la Central St. Martins din Londra, secţiunea Fashion Marketing. Ulterior, Narcisa Pheres s-a specializat în designul de bijuterii la Institutul Gemologic American din Carlsbad (Statele Unite)şi a devenit designer de bijuterii şi expert gemolog recunoscut pe plan mondial. După ce şi-a lansat prima colecţie proprie la Milano şi Veneţia, şi-a prezentat creaţiile şi în Tokio şi a mizat pe Asia pentru dezvoltarea afacerii. În prezent, are mai multe showroomuri în Hong Kong.
„Asia este principala piaţă de dezvoltare a businessului, cu preponderenţă Hong Kong, acolo unde şi locuiesc, dar şi la Tokio, unde îmi sunt solicitate serviciile de a crea bijuterii bespoke chiar şi de către membrii casei regale”, descrie ea pieţele pe care este cel mai prezentă.
Însă, după ce bijuteriile create de ea au beneficiat de expunerea creată de faptul că au fost purtate de vedete internaţionale precum Madonna, Michelle Obama, Jennifer Lopez, Lady Gaga, Rihanna sau Beyoncé, în urmă cu doi ani antreprenoarea a lansat brandul şi pe piaţa din Statele Unite. „Bijuteriile au devenit nelipsite de pe covorul roşu cu prilejul marilor evenimente din lumea filmului sau a muzicii. Numeroase piese au fost purtate de vedete, de la Madonna la Michelle Obama, de la Jennifer Lopez la Lady Gaga, Rihanna sau Beyoncé”, povesteşte antreprenoarea. În ceea ce priveşte valoarea investiţiei în business, ea nu spune care este suma exactă, însă este vorba despre „mai multe milioane de dolari, repartizate pe parcursul mai multor ani”.
Narcisa Pheres nu a neglijat nici piaţa din România, iar la finalul lunii martie a organizat un prim eveniment privat în cadrul căreia şi-a prezentat creaţiile. „În cadrul evenimentului am expus chiar şi câteva piese special create de mine pentru prinţesa Olga Romanoff, descendentă a casei ruse Romanov. Mă bucură faptul că am fost numită designerul oficial de bijuterii al prinţesei, iar acest lucru s-a întâmplat după un eveniment care a avut loc la Tokio, acolo unde am prezentat o colecţie bespoke”, descrie ea una dintre cele mai recente realizări.
Cu prilejul expoziţiei de la Bucureşti a luat pulsul pieţei, având ca obiectiv introducerea pe piaţa locală a liniei de bijuterii Pheres ready to wear, ce include piese la preţuri mai accesibile.
Întrebată care este potenţialul pieţei locale de a absorbi bijuteriile de lux, Narcisa Pheres a spus că piaţa bijuteriilor preţioase din România este încă într-o fază incipientă şi necesită educarea vânzătorilor şi a magazinelor de profil, însă are un potenţial foarte mare de creştere. „Sunt plecată de mai bine de 20 de ani din ţară, însă vin acasă des şi în ultima perioadă am observat că România are o clasă socială de mijloc tot mai numeroasă, iar pentru aceştia achiziţia unei bijuterii preţioase este o formă de investiţie.”
Când vine vorba despre procesul de producţie, spune că pentru crearea bijuteriilor preţioase artista cumpără aurul şi platina de pe piaţa de metale preţioase, la fel ca şi celelalte companii de profil, iar pentru diamante lucrează cu o companie care este pe piaţă de peste 100 de ani. „Compania cu care lucrăm pentru diamante se ocupă de întregul proces de tăiere, şlefuire, finisare şi montare a pietrelor. Sursa pietrelor cu care lucrăm este foarte importantă pentru noi şi vrem să fim absolut siguri că nu lucrăm cu diamante ce provin din zone de conflict. Înainte de fiecare achiziţie cerem informaţii despre furnizor şi referinţe solide din domeniu. Pentru alte pietre preţioase lucrăm cu diferiţi colecţionari, sau direct cu cei ce deţin mine de smarald, rubin sau tanzanite.” De altfel, pentru a crea bijuteriile unicat, spune că se inspiră din orice o înconjoară, începând cu arta, istoria, natura, arhitectura, motivele etnografice, până la triburile africane, antichităţi şi muzeele pe care le vizitează în călătoriile pe care le face în diverse colţuri ale lumii.
„Călătoriile mele în diferite colţuri exotice ale lumii sunt mereu o sursă de inspiraţie, la fel cum sunt şi tehnicile vechi japoneze sau chinezeşti folosite în modelarea lutului sau a ceramicii.”
După ce şi-a luat porţia de inspiraţie şi are toate materialele pe stoc, în funcţie de gradul de complexitate al pieselor, ea decide unde va produce acea bijuterie – la artizani din Japonia, Hong Kong, India, Italia, Belgia, New York sau Los Angeles.
Având în vedere că antreprenoarea nu produce mai mult de 100 de piese pe an sub marca Narcisa Pheres şi câteva mii de bijuterii sub brandul Pheres, acestea nu sunt distribuite şi în alte magazine de profil şi pot fi găsite doar în showroomurile proprii ale companiei sau pe site-ul propriu.
„Cum majoritatea pieselor sunt unicat, nu distribuim bijuteriile în alte magazine, ci doar în propriile noastre showroomuri. Acestea sunt deschise în prezent la Hong Kong şi Tokio, însă piesele exclusiviste pot fi găsite acum şi în Los Angeles. Nu vindem încă în România pentru că nu am identificat ce magazine ar fi potrivite pentru noi ca brand.”
Extinderea pe piaţa locală face parte dintr-o strategie de extindere a liniei de bijuterii Pheres ready to wear pentru distribuţia pe mai multe pieţe.
Capacitatea de producţie anuală este foarte mare pentru bijuteriile din seria Pheres ready to wear. „Putem produce mii de piese pe an dacă este cerere. Piesele care vin însă sub numele Narcisa Pheres sunt couture şi unicat. Acolo depinde de câte piese vreau să pun pe piaţă în acel an, care sunt evenimentele de covor roşu pentru care creez piese speciale, iar la acestea se adaugă cele comisionate direct de clienţi. Am numeroşi clienţi care îmi cer să le creez anumite bijuterii pentru a marca evenimente importante. În medie, nu creez mai mult de 100 de piese pe an sub marca Narcisa Pheres şi câteva mii sub marca Pheres.”
În ceea ce priveşte preferinţele clienţilor, artista a spus că în timp clienţii au devenit colecţionari şi buni cunoscători în materie de bijuterii preţioase, iar cei mai mulţi care achiziţionează bijuterii sub brandul Pheres sunt clienţi sofisticaţi care vor ca piesele achiziţionate să fie artistice, unice şi să le reflecte stilul şi personalitatea. „Genul acesta de clientelă este destul de greu de mulţumit, însă luăm fiecare cerere ca pe o provocare şi ne străduim să depăşim de fiecare dată aşteptările. Cele mai căutate piese sunt cele ce conţin diamante sau pietre preţioase rare precum Paraiba, smaraldul din minele Muzo sau rubinul Pigeon Blood.”
Recent, antreprenoarea a deschis şi o linie de închiriere pentru bijuteriile dintr-o colecţie dedicată mireselor, prin care clienţii, firmele specializate pe acest gen de evenimente sau departamentele speciale ale hotelurilor de 5 stele pot închiria de la Narcisa Pheres seturi – coliere, cercei şi butoni cu diamante sau tiare – începând de la 5.600 de dolari.
„Coroana regală din colecţia Romanoff (coroană ce are sigla prinţesei Olga Romanoff) poate fi închiriată pentru suma de 11.240 de dolari şi vine într-un set ce include şi cercei şi colier. Pentru colecţia Bridal am creat mai multe pachete de închiriere din care clienţii pot alege în funcţie de buget”, descrie ea câteva din produsele colecţiilor sale.
Antreprenoarea nu a oferit date financiare despre businessul pe care îl conduce, însă a spus că anul trecut compania a înregistrat o creştere exponenţială comparativ cu anul 2017. „Pot spune însă că ne concentrăm mai mult pe creşterea brandului decât pe veniturile din vânzări. Anul acesta a început destul de bine, mai ales că ne extindem pe partea de bijuterie ready to wear, care înseamnă automat mai mult market share şi creşterea exponenţială a cifei de afaceri.”
-
Cine este omul pe care Putin îl urăşte cel mai mult
Preşedintele rus Vladimir Putin îşi doreşte cu ardoare să îl închidă pe Bill Browder, potrivit unui articol publicat de Bloomberg.
El este managerul de fond care s-a instalat în Rusia în perioada în care ţara trecea prin procesul privatizării; ulterior a devenit un critic al oligarhilor acesteia, atitudine care a determinat alungarea sa din Rusia. Câţiva oficiali ruşi au preluat compania lui şi au folosit-o, într-o metodă clasic rusească, pentru a cere o restituire de taxe de 230 de milioane de dolari. Au obţinut aceşti bani în 24 de ore.
Chiar dacă Browder şi-a convns majoritatea angajaţilor să se mute în Londra alături de el; un consilier extern pe nume Sergei Magnitsky a refuzat să plece şi a investigat frauda, după care a fost aruncat în închisoare, unde sănătatea lui s-a deteriorat. El a murit la opt luni dupa ce a fost închis, la 37 de ani, aparent ucis de cei care l-au capturat.
Browder şi-a propus să răzbune moartea lui Magnitsky şi a început o campanie globală pentru a avea aprobarea ţărilor din toată lumea a ceea ce a numit el Actul lui Magnitsky, un document de lege în care respinge vizele şi îngheaţă activele celor care abuzează de drepturile omului, începând cu oficialii care au cauzat moartea lui Magnitsky.
Aceasta a devenit lege în Statele Unite în 2012. De atunci, alte şase ţări au adoptat actul. Între timp, Browder a scris o carte de memorii în 2015, Red Notice (Notificarea Roşie) şi a muncit neobosit pentru a-i identifica pe cei care abuzează de legi din Rusia.
Actul Magnitsky a dat dureri de cap preşedintelui Putin şi elitei ruseşti fiindcă a lovit în buzunarele lui Putin şi ale apropiaţilor săi.
Potrivit Bloomberg, ruşii bogaţi îşi ţin mare parte din avere în afara ţării; majoritatea dintre ei au, de asemenea, proprietăţi în oraşe precum Londra, Miami şi New York. Actul lui Magnitsky preîntâmpină elitele să îşi acceseze banii şi să îşi viziteze oraşele din ţările în care legea a fost adoptată.Potrivit Bloomberg, Putin vrea acum răzbunarea. În urmă cu câteva săptămâni, în cadrul unui summit care a avut loc la Helsinki, preşedintele rus a declarat că este dispus să perrmită consilierului special Robert Mueller să îi chestioneze pe hackerii ruşi pe care el îi doreşte investigaţi, dacă Rusiei i s-ar permite să interogheze ”anumiţi oficiali din Statele Unite suspectaţi că interferează cu problemele ruseşti”, potrivit Washington Post.
Cine sunt aceşti oficiali urşi? Cu excepţia fostului ambasador Michael McFaul, toţi au fost asociaţi cu trecerea Actului lui Magnitsky, începând cu Browder, pe care Putin l-a acuzat în timpul unei conferinţe de presă că a evitat să plătească taxe de 1,5 miliarde de dolari şi că a contribuit la campania lui Hillary Clinton cu 400 de milioane de dolari.
Într-adevăr, procurorii ruşi l-au judecat pe Browder de două ori, in absentia, condamnându-l la 9 ani de închisoare de fiecare dată.
Potrivit Bloomberg, Browder primeşte constant ameninţări din parte ruşilor – i s-a spus că trebuie să se uite mereu peste umăr. A angajat oameni care să îl păzească în permanenţă şi este foarte atent în ceea ce priveşte oraşele în care călătoreşte – a decis, de pildă, să renunţe la o călătorie în Italia pentru că actualul prim ministru, Giuseppe Conte, este ”pro-Putin”.Întrebat de jurnalişti dacă era îngrijorat că Putin ar vrea să îl omoare, nu a respins această idee. Crede însă că este protejat de vizibilitatea sa – ”Dacă mă omoară, toată lumea va şti cine a făcut acest lucru”, a spus el. În pofida ameninţărilor, principalul obiectiv al lui Browder este ca actul să fie adoptat ”în fiecare ţară civilizată diin lume”.
În mod paradoxal, bunicul lui Browder, Earl Browder, a fost şeful Partidului Comunist din Statele Unite în anii ’30 şi ’40.