Tag: regiuni

  • Guvern: România nu e obligată de dreptul european să constituie regiuni în funcţie de criteriul etnic

     Preşedintele CNS, Izsak Balazs, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a primit de la Guvern un răspuns la proclamaţia adoptată de manifestanţii care au participat la “marşul secuiesc” din 10 martie, de la Târgu Mureş, care ceruseră ca Ţinutul Secuiesc să devină regiune de dezvoltare distinctă, precum şi garantarea prin lege a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.

    Potrivit răspunsului Executivului, reglementările în materie de protecţie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din România se aplică în mod egal şi nediscriminatoriu faţă de membrii oricăreia dintre ele, dar nu există nicio obligaţie legată de drepturi colective.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • METEO. Prognoza vremii pentru toate regiunile ţării până la jumătatea lunii iunie

    BANAT
    Maximele vor urca în medie până spre 27-28 de grade la începutul săptămânii, dar apoi tendinţa va fi de scădere uşoară, spre valori caracteristice perioadei. Valorile nocturne vor păstra aceeaşi evoluţie, cu cele mai calde nopţi în intervalul 9-13 iunie, când se vor înregistra medii în jur de 15 grade. Probabilitatea de apariţie a dezvoltărilor convective va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor. Se vor semnala averse pe arii relativ extinse şi izolat mai însemnate cantitativ.

    CRIŞANA
    Maximele pornesc de la valori medii de 20 de grade, urmând a se atinge 26-27 de grade în jurul datei de 9 iunie, după care vor scădea uşor. Minimele vor atinge medii de 14-15 grade în jurul aceleiaşi date, cu valori la debut de 8-10 grade. Ploile vor fi în general slabe cantitativ şi se vor semnala la nivel local. Acestea vor fi asociate dezvoltărilor convective de după-amiaza.

    TRANSILVANIA
    Vremea va intra într-un proces de încălzire treptată până în data de 10 iunie. În aceste condiţii, mediile valorilor diurne vor înregistra o creştere de la 18 grade până spre 26 de grade, cu tendinţa de uşoară scădere spre sfârşitul intervalului. Regimul termic nocturn va urma şi el aceeaşi evoluţie, cu medii de 7-8 grade în fază iniţială şi 12-13 grade la mijlocul intervalului. Ploile vor fi prezente în cea mai mare parte a intervalului şi a regiunii, cu frecvenţă mai mare în cursul după-amiezelor şi însemnate cantitativ.

    MARAMUREŞ
    Vremea va deveni uşor mai caldă decât în mod normal, după care se va răci uşor. Mediile valorilor termice diurne va porni de la 18-19 grade şi vor atinge un maxim de 26-27 de grade. Minimele termice vor debuta cu medii de 7-8 grade şi vor urca la cel mult 13-14 grade. Ploile vor fi în general slabe cantitativ, dar îşi vor face apariţia aproape în fiecare după-amiază.

    MOLDOVA
    Regimul termic se va menţine în general constant. Mediile maximelor vor atinge 26-28 de grade în jurul datei de 7 iunie, iar cele mai ridicate minime vor fi, în medie, de 15-16 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ va creşte în intervalul 7-12 iunie, în rest acestea fiind de aşteptat doar pe arii restrânse şi în general slabe cantitativ.

    DOBROGEA
    Vremea se va încălzi uşor până la 7 iunie, când vor fi 25-26 de grade. Minimele vor avea şi ele o tendinţă de creştere până spre 17-18 grade. Ploile vor fi în general sub formă de aversă şi se vor semnala mai ales în cursul după-amiezelor. Izolat, îndeosebi în intervalul 7-12 iunie, se pot cumula cantităţi mai însemnate de apă.

    MUNTENIA
    Regimul termic va fi staţionar şi apropiat de cel normal pentru această perioadă pe parcursul intervalului de prognoză, când vor fi maxime de 26-28 de grade şi minime de 14-16 grade. Gradul de instabilitate se menţine ridicat, astfel încât vor fi averse în fiecare după-amiază, pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ în intervalul 7-12 iunie.

    OLTENIA
    Valorile medii maxime vor atinge la 8 iunie 27-28 de grade, iar pe parcursul intervalului vor mai coborî uşor, spre 25-26 de grade, valori normale pentru această perioadă. Temperaturile minime vor avea acelaşi parcurs, cu medii de la 10-11 grade până la cel mult 14-15 grade. Probabilitatea apariţiei averselor va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor, posibil mai însemnate cantitativ după data de 8 iunie.

    LA MUNTE
    Regimul termic, atât cel diurn cât şi cel nocturn, se va menţine staţionar. În aceste condiţii, mediile temperaturilor maxime vor atinge 18-19 grade în jurul datei de 8 iunie, iar mediile temperaturilor minime vor creşte de la 2-3 grade, până spre 10 grade. Vremea se va menţine instabilă, cu ploi în averse, ce se vor semnala în mod deosebit după-amiaza. Izolat, acestea vor putea fi mai însemnate cantitativ.
     

  • Ascensiunea Regelui Ciocolatei – cum a ajuns magnatul Poroşenko preşedintele Ucrainei

    Părea puţin probabil în urmă cu nici şase luni, dar magnatul Petro Poroşenko, cu afaceri importante în producţia de dulciuri, a fost ales preşedintele Ucrainei. Întrebarea rămâne, însă: este Poroşenko un oportunist sau un vizionar? Cei care ar vrea să-l înţeleagă pe Poroşenko ar trebui să viziteze Vinnîţea, reşedinţa unei regiuni la circa 200 de kilometri de Kiev. Oraşul, situat pe râul Bug, are 370.000 de locuitori şi o universitate de medicină.

    Timp îndelungat, oraşul a avut două atracţii turistice. Prima este casa lui Nikolai Pirogov, cel care a fondat medicina de război în Rusia. Pirogov a murit în 1881, iar în prezent se află îmbălsămat la Vinnîţea. Cealaltă atracţie este sediul “Werwolf” al lui Hitler, construit în 1942 şi situat într-o pădure la 8 kilometri de oraş. Dar de circa trei ani, Vinnîţea are şi o a treia atracţie turistică: cel mai mare spectacol cu fântâni arteziene muzicale, scrie revista germană Der Spiegel. Turişti din toată Ucraina vizitează oraşul pentru a vedea spectacolul, considerat printre cele mai impresionante 10 de acest fel din lume.

    Sau cel puţin aşa se spune în cele două fabrici de ciocolată din Vinnîţea, ambele deţinute de conglomeratul Roshen, al lui Poroşenko. Roshen este cel mai mare producător de ciocolată din Ucraina, iar Poroşenko unul dintre cei mai bogaţi ucraineni, cu o avere estimată de Forbes la 1,6 miliarde de dolari înaintea crizei.

    Fântânile arteziene au fost un cadou al miliardarului pentru locuitorii din Vinnîţea, pe care îi reprezintă în parlamentul de la Kiev. În Vinnîţea nu sunt semne ale luptelor din alte regiuni ale ţării. Este un oraş calm şi modern. Transportul în comun funcţionează permanent şi există chiar şi o linie telefonică la care locuitorii se pot plânge primarului când nu funcţionează ceva.

    Piaţa în stil Poroşenko. Cu câteva zile înaintea alegerilor, Poroşenko a vizitat oraşul pentru a convinge populaţia să-l susţină. Miile de oameni care l-au aşteptat nu au fost greu de convins, potrivit Der Spiegel. Şi nu doar pentru că 5.000 dintre locuitori lucrează în fabricile lui, ci şi pentru că plăteşte salarii mai mari decât în alte locuri. Recent, a deschis o a treia fabrică în oraş.

    Oamenii s-au adunat în centrul oraşului, cu baloane în culorile naţionale ale Ucrainei şi steaguri cu sloganul “Trăieşte într-un nou mod – Poroşenko!”. Fiul de 28 de ani al miliardarului, Aleksei, reprezentant în parlamentul regional, l-a aşteptat lângă podium.

    Candidatul la prezidenţiale a întârziat 20 de minute. Poroşenko, în vârstă de 48 de ani, purta un costum albastru, cu cravată cu dungi. A compensat pentru întârziere printr-un discurs înflăcărat. “Nu vom mai permite niciodată cuiva să tragă Ucraina înapoi în trecut. Vom înfiinţa o nouă armată, capabilă să apere suveranitatea ţării noastre. Şi nu mai putem trece niciodată printr-o ruşine precum anexarea Crimeei”, a strigat el către mulţime.

    Oamenii adunaţi în centrul oraşului au răspuns scandându-i numele. Poroşenko a promis tot ce au vrut oamenii să audă: o poliţie “care să apere drepturile fiecărui cetăţean”; pace pentru ca oamenii de afaceri să revină; sprijin pentru clasa de mijloc; perspective pentru tineri. “Ceea ce am făcut la Vinnîţea vom face şi în restul ţării. Vom fi mândri să trăim în Ucraina.”
    andidatul surpriză. În prezent, nimeni nu este mândru că trăieşte în Ucraina. Şi nici măcar Poroşenko, între timp ajuns preşedinte, nu a explicat cum va face toate aceste lucruri într-o ţară aproape în faliment.

    Dar fabricantul de ciocolată este un personaj care inspiră, aflat într-o stare permanentă de nelinişte, de impulsivitate. “Nu este lipsit de forţă”, spune o persoană care îl cunoaşte. Alţii îl descriu pe cel care afirmă că vrea să salveze Ucraina ca pe un om exploziv, isteric, răzbunător şi, câteodată, ciudat şi nebun. Oportunitatea organizării alegerilor prezidenţiale a fost pusă sub semnul întrebării de boicotul din regiunile Doneţk şi Lugansk, controlate de separatişti, dar şi de incertitudinile privind poziţia Rusiei. În acelaşi timp, însă, Ucraina avea nevoie de un şef de stat.

    Deşi în urmă cu jumătate de an nimeni nu‑şi imagina o candidatură a miliardarului, care pe lângă producţia de ciocolată are şi fabrici auto, un şantier naval şi un post TV, într-o perioadă de câteva săptămâni notorietatea acestuia a crescut la un asemenea nivel, încât i-a permis să câştige alegerile din primul tur.

    Lungul drum către avere. Poroşenko este originar dintr-un mic oraş la sud-vest de Odesa, aproape de graniţa cu Republica Moldova. Tatăl său a lucrat ca inginer agronom în perioada sovietică, iar mai târziu a devenit director al asociaţiei antreprenorilor Ukrprominvest. În arhivele statului există unele indicii că tatăl lui Poroşenko ar fi petrecut doi ani în închisoare pentru că ar fi furat de la stat.

    Petro era destul de neastâmpărat în şcoală şi, chiar dacă avea note bune în general, a avut media scăzută la purtare. A practicat sporturi, mai ales judo, iar după ce s-a bătut cu patru cadeţi la comisariatul militar a fost trimis să facă armata în Kazahstan. După serviciul militar obligatoriu, Petro a studiat relaţii internaţionale şi drept internaţional la Kiev. În timpul facultăţii s-a întâlnit cu Marina, care avea să-i devină mai târziu soţie.

    Primul copil al celor doi, un băiat s-a născut în 1985, urmat de două fete gemene în 2000 şi un alt fiu în 2001. În timp ce Poroşenko îşi termina studiile la începutul anilor ‘90, URSS se destrăma. La fel ca mulţi oameni cu studii superioare, a ales să-şi deschidă o afacere, în comerţul cu boabe de cacao. În anii í90 a început să cumpere fabrici de ciocolată din Ucraina, Rusia, Lituania şi Ungaria.

    Poroşenko a organizat aceste fabrici în grupul Roshen, după partea din mijloc a numelui său. Roshen se situează, după venituri, pe locul 18 în lume între companiile producătoare de dulciuri, nu cu mult în urma unor nume precum Haribo, Lindt şi Arcor. Succesul lui Poroşenko, adus de vânzările mari din Rusia, a devenit însă un blestem odată cu înrăutăţirea relaţiilor dintre cele două ţări.

  • Google vrea să investească 1 miliard dolari în sateliţi, pentru a asigura internet în regiuni izolate

     Compania americană speră să depăşească astfel dificultăţile financiare şi tehnice care au împiedicat în trecut punerea în aplicare a unor obiective similare, notează cotidianul Wall Street Journal.

    Detaliile nu sunt încă stabilite, dar proiectul va începe cu 180 de sateliţi mici de capacitate ridicată, care vor orbita în jurul pământului la altitudini mai joase decât cei tradiţionali. Ulterior, reţeaua s-ar putea extinde, au spus sursele.

    Proiectul Google este condus de Greg Wyler, fondatorul companiei O3b Networks, de comunicare prin satelit, au spus sursele. Google a angajat, de asemenea, ingineri şi de la compania specializată în sateliţi Space Systems/Loral. Wyler, care s-a alăturat recent Google, are în echipă 10-20 de persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • METEO. Prognoza vremii până la sfârşitul săptămânii viitoare

    BANAT
    Valorile de temperatură scad până la medii ale maximelor de 19-21 de grade în prima zi de iunie, adică o vreme răcoroasă. După data de 2 iunie vremea se va încălzi din nou, progresiv, astfel că sfârşitul intervalului de referinţă va aduce temperaturi diurne de 25-26 de grade, în medie. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, valorile fiind în general în jurul unor medii de 12-14 grade, exceptând intervalul 31 mai – 3 iunie, când în orele dimineţilor vor fi temperaturi în medie de 9-11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată, dar aversele vor fi mai frecvente şi mai importante cantitativ jurul datei de 3 iunie.

    CRIŞANA
    Valorile de temperatură scad până la medii ale maximelor de 19-21 de grade în prima zi de iunie, caracterizând vremea ca răcoroasă. După data de 2 iunie, temperaturile vor creşte din nou, treptat, astfel că sfârşitul intervalului de prognoză va aduce valori diurne de 25-26 de grade, în medie. Minimele nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, valorile fiind în general în jurul unor medii de 12-14 grade, exceptând intervalul 31 mai – 3 iunie, când în orele dimineţilor vor fi temperaturi în medie de 9-11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată, dar aversele vor fi mai frecvente şi mai importante cantitativ în jurul datei de 3 iunie.

    TRANSILVANIA
    Până la 2 iunie temperaturile vor scădea, vremea devenind răcoroasă, cu o medie regională a valorilor diurne de 16-18 grade. Ulterior însă, regimul termic va fi peste cel normal al datei, astfel că media maximelor va fi de 23-25 de grade, caracterizând o vreme caldă. Minimele nocturne vor avea acelaşi parcurs, cu medii între 9 şi 12 grade, mai scăzute până la 2 iunie. Averse cu caracter local vor fi posibile în aproape fiecare după-amiază, iar în jurul datei de 3 iunie va creşte şi probabilitatea ca ploile să fie mai intense.

    MARAMUREŞ
    Temperatura aerului va fi în scădere treptată, până la medii diurne de 18-20 de grade până la 2 iunie, atunci când vor caracteriza o vreme răcoroasă. După data de 3 iunie, însă, vremea se va încălzi din nou, de la o zi la alta. Aceeaşi tendinţă de evoluţie o vor avea şi valorile minime de temperatură, fiind de aşteptat medii de 11-13 grade în ultimele zile, alternând cu un interval mai răcoros din 31 mai până în 3 iunie. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată, dar aversele vor fi mai frecvente şi izolat mai importante cantitativ în jurul datei de 3 iunie.

    MOLDOVA
    Vremea va răci iniţial, în special în jumătatea de nord a regiunii, până la o medie de 16-18 grade, însă din 3 iunie temperatura aerului va fi din nou în creştere treptată, astfel încât va ajunge la o medie de 25-26 de grade în ultimele zile. Regimul termic nocturn va avea aceeaşi evoluţie, cu valori mai ridicate în ultimele zile (cu medii de 13-15 grade) în alternanţă cu perioada 31 mai – 3 iunie, caracterizată de o vreme mai răcoroasă. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi ridicată la începutul săptămânii, în celelalte zile fiind de aşteptat averse locale, pe fondul unei instabilităţi atmosferice mai accentuate în orele după-amiezelor.

    DOBROGEA
    Regimul termic va avea aceeaşi evoluţie ca şi în restul ţării, respectiv până la 2 iunie cu temperaturi sub limitele climatologice ale perioadei, 19-21 de grade în medie pe regiune. Apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză se estimează o creştere constantă a temperaturii aerului, ajungând spre o medie de 25 de grade. Şi valorile nocturne vor fi mai modeste între 31 mai şi 3 iunie, când media va coborî până la 11 grade, în restul intervalului fiind de aşteptat valori de 14-16 grade. Probabilitatea de ploi pe spaţii mai extinse va fi redusă, astfel încât instabilitatea atmosferică din orele după-amiezelor se va manifesta prin averse izolate.

    MUNTENIA
    Va avea loc o răcorire a vremii până la 2 iunie, când la nivelul regiunii media temperaturilor diurne va scădea spre 19-22 de grade. Ulterior, procesul de încălzire treptată a vremii va determina creşterea valorilor până la medii de 26-27 de grade. Regimul termic nocturn va avea aceeaşi evoluţie, cu valori mai ridicate în ultimele zile (cu medii de 13-15 grade) în alternanţă cu perioada 31 mai – 3 iunie caracterizată de o vreme ceva mai răcoroasă. Probabilitatea pentru averse locale se menţine destul de ridicată în orele după-amiezelor, cu precădere în zona deluroasă.

    OLTENIA
    Vremea se va încălzi treptat, până la temperaturi diurne în medie de 25-27 de grade. Valori ceva mai scăzute vor fi însă până la 1 iunie, când maximele termice vor fi în medie de 21-23 de grade. Regimul termic nocturn va avea aceeaşi evoluţie, cu valori mai ridicate în ultimele zile (cu medii de 13-15 grade) în alternanţă cu perioada 31 mai – 3 iunie, caracterizată de o vreme mai răcoroasă. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi redusă, fiind de aşteptat averse locale, pe fondul unei instabilităţi atmosferice mai accentuate în orele după-amiezelor.

    LA MUNTE
    Vremea va fi relativ caldă la sfârşitul intervalului, cu medii ale valorilor maxime de 15-17 grade şi minime în medie de 8-10 grade. Până la 2 iunie este de aşteptat o scădere a temperaturilor, media celor diurne urmând a fi de 10-14 grade, iar a celor nocturne de 4-8 grade. Instabilitatea atmosferică va determina în aproape toate după-amiezele averse locale, care izolat pot fi mai intense. Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse va fi însă redusă.
     

  • MAE recomandă cetăţenilor români să părăsească regiunile Doneţk şi Lugansk din Ucraina şi Crimeea

     În contextul evenimentelor înregistrate în Crimeea şi în alte zone din Ucraina, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români, inclusiv reprezentanţi ai mass-media, “să părăsească imediat teritoriul peninsulei, precum şi regiunile Doneţk şi Lugansk. În acestea din urmă situaţia de securitate s-a deteriorat dramatic”, se arată într-un comunicat al MAE.

    Totodată, cetăţenii români sunt încurajaţi să evite deplasările, dacă acestea nu sunt strict necesare, în regiunile Harkiv, Sumi, Zaporojie, Nikolaiev, Dnepropetrovsk, Herson şi Odessa.

    MAE reaminteşte că cetăţenii români aflaţi în situaţii deosebite se pot adresa Ambasadei României la Kiev, la numărul de urgenţă +38093.625.27.17, Consulatului General al României la Cernăuţi, la numărul de urgenţă +38093.270.92.60 şi Consulatului General al României la Odessa, la numărul de urgenţă +38095.541.27.88.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în ultimele zile de primăvară

    BANAT
    Vremea se va încălzi până la 26 mai, spre valori medii diurne ale temperaturilor de 28-29 de grade. Ulterior, temperatura aerului va scădea uşor de la o zi la alta, spre 25 de grade în ultimele zile ale prognozei, când regimul termic va reveni la normal. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, fiind în creştere până la 15 grade pe 27 mai, apoi în scădere uşoară, spre 13 grade la sfârşitul intervalului. Probabilitatea pentru ploi slabe, de scurtă durată, va creşte, însă averse pe arii mai extinse se vor semnala după 27 mai.

    CRIŞANA
    Mediile termice diurne vor creşte spre 28-29 de grade, vremea devenind caldă pentru această dată calendaristică. După 27 mai se va resimţi o scădere uşoară, de la o zi la alta, astfel încât, în ultimele zile ale intervalului de prognoză, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 25 de grade Celsius. Temperaturile minime vor fi şi ele în creştere până la aproximativ 15 grade în jurul datei de 27 mai, după care vor marca o scădere uşoară, spre 13 grade la sfârşitul intervalului. Ploile, în general slabe cantitativ, işi vor face apariţia, la nivel local, după data de 27 mai.

    TRANSILVANIA
    Temperaturile maxime vor creşte până la 26-27 de grade între 25 şi 27 mai. Apoi valorile diurne vor marca o scădere treptată, spre 24 de grade în jurul datei de 1 iunie. Minimele nocturne vor marca şi ele o creştere până la 11-12 grade pe data de 26 mai, după care se vor menţine relativ constante în jurul acestei valori medii, până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză. Până pe 27 mai doar izolat şi trecător vor fi ploi slabe, de scurtă durată, iar apoi va creşte probabilitatea pentru averse pe arii relativ extinse.

    MARAMUREŞ
    Mediile temperaturilor maxime vor creşte spre 27-28 de grade până la 26 mai, când vremea va deveni caldă pentru această perioadă a anului. O uşoară scădere a regimului termic diurn va avea loc după data de 27 mai, până spre medii de 24-25 de grade la 1 iunie. Temperaturile nocturne vor fi şi ele în creştere până la 12-14 grade pâă la 31 mai. Ploile, ce se vor semnala pe arii relativ extinse după data de 27 mai, vor fi în general slabe cantitativ.

    MOLDOVA
    Până la 27 mai, vremea se va încălzi treptat, iar valorile maxime vor ajunge, în medie, la 27-28 de grade. După această dată, temperaturile vor marca o scădere uşoară, treptată, spre 25 de grade în jurul datei de 1 iunie. Minimele nocturne vor creşte şi ele până la 14 grade la 25 mai, valoare în jurul căreia se vor menţine în tot restul intervalului. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va creşte după 27 mai, în rest fiind posibile doar izolat ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ, cu precădere în cursul după-amiezelor.

    DOBROGEA
    Valorile termice diurne nu vor avea variaţii semnificative pe parcursul intervalului de prognoză, astfel încât mediile maximelor se vor situa între 24 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori pe 25 – 26 mai. Regimul termic nocturn se va menţine, de asemenea, relativ constant, la valori medii situate între 14 şi 16 grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine redusă pe tot parcursul perioadei de prognoză.

    MUNTENIA
    Regimul termic diurn nu va avea variaţii importante, mediile temperaturilor maxime urmând a se situa, în general, între 26 şi 28 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori între 25 şi 27 mai şi cele mai scăzute în ultima zi de prognoză. Temperaturile minime vor marca o creştere spre 13-14 grade în intervalul 25 mai – 1 iunie. Doar izolat şi trecător, mai ales în orele amiezelor, va ploua slab, iar după data de 27 mai creşte probabilitatea pentru averse la nivel local.

    OLTENIA
    Vremea se va încălzi în primele zile, cu medii ale temperaturilor maxime de 27-28 de grade, iar după 27 mai regimul termic va marca o uşoară scădere, maximele diurne ajungând la valori normale pentru început de iunie, de 24-25 de grade Celsius, în ultima zi de prognoză. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, fiind în creştere treptată până la 14 grade la 25 mai, pentru ca ulterior să nu mai apară variaţii semnificative. Vor fi ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ, dar care în intervalul 27-31 mai vor fi pe arii relativ extinse.

    LA MUNTE
    Temperaturile maxime vor creşte spre 17-18 grade ziua, iar noaptea spre valori situate, în general, între 8 şi 10 grade, vremea urmând să devină caldă. Aproape zilnic, mai ales în orele amiezelor, se vor semnala ploi slabe, de scurtă durată, în extindere după data de 24 mai. În intervalul 28-31 mai, pe arii restrânse, acestea pot fi moderate cantitativ.
     

  • Rămurele de măslin întinse către Moscova

    Într-un interviu pentru Deutsche Welle, Deşciţa s-a declarat încrezător în posibilitatea de potolire rapidă a militanţilor separatişti dacă Rusia îşi va retrage sprijinul financiar şi tehnic pentru ei şi dacă va lua amploare, sub noua putere de la Kiev, “dialogul naţional” în toate regiunile privind reforma constituţiei, “autoadministrarea locală şi a economiei” şi reformele care să combată corupţia.

    Deocamdată, Rusia a început să-şi retragă trupele de la graniţa cu Ucraina, într-un gest menit să arate că Moscova susţine crearea unor condiţii paşnice pentru derularea alegerilor, deşi cu câteva zile de scrutin, Comisia Electorală se îndoia că va putea instala secţii de votare în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, aflate sub controlul militanţilor, ceea ce ar însemna lipsa de acces la vot a 2 milioane din cei 36 de milioane de alegători ucraineni.

    Favoritul net în sondaje pentru preluarea preşedinţiei (în jur de 50% din intenţiile de vot), magnatul Petro Poroşenko, şi-a îndulcit şi el tonul faţă de separatişti şi mai ales faţă de Rusia, insistând că sub mandatul său nu se va organiza niciun referendum privind aderarea la NATO a Ucrainei (spre deosebire de contracandidata sa Iulia Timoşenko, care a promis că va organiza referendumuri penru aderarea la UE şi la NATO) şi că va semna doar un acord economic cu UE, nu şi în domeniul apărării şi al relaţiilor militare (mergând aici exact pe urmele lui Viktor Ianukovici). Chestiunea aderării la NATO şi prezenţa militară occidentală pe teritoriul ucrainean preocupă în cel mai înalt grad Rusia, Moscova fiind dispusă, în ultimă instanţă, să accepte orice fel de intervenţie occidentală economică sau politică a Vestului în ţara vecină, dar nu şi o aderare a acesteia la NATO.

    Campania lui Poroşenko s-a concentrat pe aspecte mai curând neutre din punct de vedere politic, cu promisiuni privind crearea de locuri de muncă şi ridicarea standardelor de viaţă, compatibile cu menţinerea unor relaţii bune atât cu Vestul, cât şi cu Estul. Şi chiar personalitatea lui Poroşenko, fost fondator al Partidului Regiunilor al lui Ianukovici, dar şi sponsor al “revoluţiei portocalii” din 2004, înalt demnitar sub guvernări de culori politice opuse şi industriaş prosper indiferent de regimul politic, pare o punte între două lumi.

    Pe locul al doilea, la mare distanţă de Poroşenko, este fosta stea a “revoluţiei portocalii”, Iulia Timoşenko, urmată de Serhi Tihipko, demisionar din Partidul Regiunilor al lui Ianukovici, şi Mihail Dobkin (foto), candidat al acestui partid, ambii cu baza electorală în regiunile de est.
     

  • Dmitri Medvedev refuză să garanteze că Rusia nu va alipi regiunile Doneţk şi Lugansk

     Într-un interviu acordat Bloomberg, Medvedev a refuzat să garanteze că Rusia nu va alipi regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk, afirmând că Statele Unite şi Uniunea Europeană trebuie să promită că nu vor interfera în Ucraina şi nu o vor împinge către intrarea în NATO.

    “Nu trebuie să garantăm nimic nimănui pentru că nu ne-am asumat niciodată obligaţii în acest sens”, a declarat Medvedev. “Cel mai important este să calmăm situaţia în Ucraina”, a continuat el.

    Totodată, premierul a declarat că Rusia a pregătit măsuri ca răspuns la potenţiala extindere a sancţiunilor americane şi europene.

    “Ne îndreptăm încet dar sigur către un al doilea Război Rece, de care nu are nevoie nimeni”, a declarat Medvedev. “Nu am comentat în mod special” sancţiunile şi “nici nu le-am răspuns aspru, deşi am putea face ceva neplăcut sau ofensator faţă de acele ţări care au introdus aceste sancţiuni”, a adăugat premierul rus. El l-a acuzat pe preşedintele american Barack Obama, partenerul său de altădată în resetarea relaţiilor ruso-americane, de lipsa “tactului politic”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dmitri Medvedev refuză să garanteze că Rusia nu va alipi regiunile Doneţk şi Lugansk

     Într-un interviu acordat Bloomberg, Medvedev a refuzat să garanteze că Rusia nu va alipi regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk, afirmând că Statele Unite şi Uniunea Europeană trebuie să promită că nu vor interfera în Ucraina şi nu o vor împinge către intrarea în NATO.

    “Nu trebuie să garantăm nimic nimănui pentru că nu ne-am asumat niciodată obligaţii în acest sens”, a declarat Medvedev. “Cel mai important este să calmăm situaţia în Ucraina”, a continuat el.

    Totodată, premierul a declarat că Rusia a pregătit măsuri ca răspuns la potenţiala extindere a sancţiunilor americane şi europene.

    “Ne îndreptăm încet dar sigur către un al doilea Război Rece, de care nu are nevoie nimeni”, a declarat Medvedev. “Nu am comentat în mod special” sancţiunile şi “nici nu le-am răspuns aspru, deşi am putea face ceva neplăcut sau ofensator faţă de acele ţări care au introdus aceste sancţiuni”, a adăugat premierul rus. El l-a acuzat pe preşedintele american Barack Obama, partenerul său de altădată în resetarea relaţiilor ruso-americane, de lipsa “tactului politic”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro