Villa on the Rocks este o locuinţă de lux din sudul Franţei. Este situată în Bandol, regiunea Provenţa-Alpi-Coasta de Azur. Vila deţine 5 dormitoare, 8 paturi şi trei băi. Atracţia principală este piscina de 28 de metri lungime. Casa a fost proiectată de arhitectul Rudy Ricciotti. Este situată într-o zonă pitorească, înconjurată de podgorii.
Tag: regiune
-
Cum arată casa în care te simţi ca într-un acvariu. Oricine o poate închiria
Villa on the Rocks este o locuinţă de lux din sudul Franţei. Este situată în Bandol, regiunea Provenţa-Alpi-Coasta de Azur. Vila deţine 5 dormitoare, 8 paturi şi trei băi. Atracţia principală este piscina de 28 de metri lungime. Casa a fost proiectată de arhitectul Rudy Ricciotti. Este situată într-o zonă pitorească, înconjurată de podgorii.
-
Cum poate deveni Bucureştiul o capitală europeană cu adevărat
În ultimele două decenii, consultanţii de la Mercer au analizat condiţiile de viaţă din circa 450 de oraşe din toată lumea pentru ca la final să rezulte o listă cu 213 de oraşe ordonate în funcţie de calitatea vieţeii. Mercer, companie specializată în resurse umane, face acest exerciţiu pentru a vedea care sunt cele mai bune oraşe pentru un expat, dar rezultatul cercetării este util foarte multe categorii de public, inclusiv pentru locuitorii din oraşele respective.
”În Europa, cele mai mari salturi în ceea ce priveşte calitatea vieţii în ultimii 20 de ani au fost vizibile în oraşele din estul Europei“, spune Martine Ferland, senior partner şi preşedinte peste regiunea EuroPac (Europa şi Pacific). ”Factorii care au dus la aceste salturi au fost îmbunătăţirea serviciilor publice, transportul şi siguranţa personală, concomitent cu un acces mai bun la facilităţi de recreere. Ca urmare a unor standarde de viaţă îmbunătăţite, s-a dezvoltat şi o piaţă competitivă a forţei de muncă, multe dintre oraşele din această zonă reuşind să atragă multinaţionale“, continuă reprezentanta Mercer.
Nu este cazul Bucureştiului, cel puţin nu în materie de calitate a vieţii.În ultimii cinci ani, de exemplu, numărul zilnic mediu de călători cu metroul din Bucureşti a crescut cu circa 8,4%. Staţia campioană în ceea ce priveşte traficul este Aurel Vlaicu, zonă în care sunt concentrate foarte multe sedii de firme. Aici, traficul mediu zilnic de călători a crescut cu 50%, potrivit datelor furnizate de Metrorex. Lipsa unor soluţii coerente pentru gestionarea acestui trafic suplimentar este vizibilă în dimineaţa şi seara fiecărei zile lucrătoare, când vagoanele metrourilor sunt pline până la refuz.
Transportul de suprafaţă încă se face în unele cazuri cu vehicule vechi de 40 de ani, aerul condiţionat fiind o chestiune de noroc în autobuzele Capitalei. |n fiecare zi bucureştenii stau blocaţi în trafic. În lipsa investiţiilor în infrastructura necesară, fluidizarea traficului din Bucureşti se face prin închiderea şcolilor în zilele cu ninsoare.
”Bucureştiul este oraşul unde stai la curte în centru şi la bloc în Voluntari“, spune Liviu Zăgan, arhitect şi senior managing partner al Cumulus, birou de arhitectură înfiinţat anul trecut după fuziunea PZP, SYAA şi Arxtudio. Declaraţia lui Zăgan ilustrează perfect situaţia din Bucureşti, paradoxurile din organizarea celui mai mare oraş din România.

”Legile şi investiţiile publice nu ne ajută să avem un oraş mai bun, iar dacă într-adevăr modificările legislative care prevăd eliminarea pedepselor în cazul intervenţiilor asupra clădirilor-monument vor avea loc, de acum încolo misiunea de a proteja acest patrimoniu va deveni şi mai dificilă“, atrage atenţia Eliza Yokina, arhitect, senior partner în cadrul Cumulus.
Dincolo de sincopele în logica organizării Bucureştiului, lipsa spaţiului este cronică.”Nu avem străzi, nu avem trotuare, nu avem spaţii pietonale. Până la urmă, acestea sunt spaţiile care aduc calitatea vieţii, acestea sunt zonele care te fac să te bucuri de un oraş, îi dau identitatea culturală. Noi suntem obligaţi să ieşim cu bicicletele în pădure pentru că la birou nu avem cum să ajungem cu ele. Aceasta este problema. |n Bucureşti nu există strategii de regenerare urbană“, spune arhitecta.
În acest context, dezvoltarea Bucureştiului este mai degrabă insulară. La crearea unei astfel de insule de normalitate au contribuit şi arhitecţii de la Cumulus, ei fiind echipa care a redat capitalei Palatul Universul, o axă în jurul căreia a apărut un alt fel de ”oraş„.
Deschisă în 1930, structura uşor ţuguiată a găzduit redacţia ziarului Universul, care în acea vreme apărea zilnic într-un tiraj de 50.000 de exemplare. Informaţiile disponibile vorbesc despre o forfotă extraordinară care însoţea acest loc, vânzătorii urlând titlurile către cei interesaţi de cancanurile vremurilor.
După 1945, peste clădire se aşterne tăcerea, dar în 2017 aceasta şi-a redeschis porţile. Chiriaşii Palatului Universul sunt aproape în exclusivitate afaceri din industria creativă, agenţii de publicitate, cafenele, companii de teatru, arhitectură şi alţii.
”Cred că la final s-au aliniat multe planete astfel încât să putem avea rezultatul pe care-l vedem azi. Clădirea a stat aşa zeci de ani, dar a venit un moment când proprietarul acesteia a vrut să îndulcească un pic, dacă putem spune aşa, rentabilitatea investiţiei. Misiunea noastră a fost să realizăm proiectul de amenajare pentru corpurile A şi B şi să supervizăm execuţia acestora. Lucrările au început în 2014-2015, iar partea de proiectare şi construcţia au durat circa doi ani“, explică Zăgan.Deşi este o clădire cu o istorie de 100 de ani, structura ei este foarte actuală, atribut pe care puţine proiecte de azi îl au ”zidit“ între etaje. ”Este o clădire bine gândită, proiectată de Paul Smărăndescu (arhitect) şi de inginerul Emil Prager, profesionist care a putut la nivelul anilor 1920 să gândească structuri la parametri de rezistenţă moderni. Deşi are o istorie de aproape 100 de ani, clădirea de atunci se pretează pe scheletul unei structuri moderne. Clădirii i se mai spunea «Şantajul şi etajul». Poate este vorba doar despre o legendă urbană, dar se spune că realizarea acesteia a depins într-o oarecare măsură de politica editorială a ziarului. Mai scria de cineva, mai apărea un etaj“, explică zâmbind arhitectul.
Lucrările au vizat două corpuri ale clădirii, reabilitatea corpului A, care are ieşire direct în strada Ion Brezoianu, şi corpul B, în care accesul se face printr-un gang din strada principală, în acest caz lucrările fiind mult mai elaborate.
”Totul a mers conform planului, dar au fost două provocări. După partea de proiectare, am făcut şi partea de project management, aceasta fiind o premieră pentru noi. A trebuit însă să ne implicăm şi în această zonă din cauza colecţiei interesante de constructori cu care am interacţionat. E sânge pe toţi pereţii ăştia pentru că noi am avut de respectat un buget foarte strict, aceasta fiind cea de-a doua provocare. Am făcut cât am putut noi de bine în limitele bugetului disponibil. Proiectul este o premieră pentru că este prima conversie a unei foste hale într-o clădire de birouri. Experienţa pe care am acumulat-o însă în proiecte similare ne-a fost de ajutor“, mai spune Liviu Zăgan.
De altfel, conversia unor clădiri mai vechi şi redarea lor oraşului este o tendinţă care începe să prindă şi în Bucureşti şi care deja nu mai este o noutate la nivel european.
”La începutul lui 2017 lucrările au fost finalizate într-un moment în care la nivel european tendinţa recondiţionării unor spaţii abandonate devenea tot mai vizibilă. Vedem un apetit pentru clădiri vechi“, explică Mircea Mihai, arhitect în cadrul PZP Arhitectura, parte a Cumulus în prezent.

Problema este că lucrul cu astfel de clădiri vine la pachet cu o dificultate, obţinerea autorizaţiilor. ”Aş spune că am avut provocări permanente pe partea de avizare. Pentru a începe lucrările într-o astfel de zonă, aşteptarea pentru autorizare durează un an, or avem cazuri în care investitorii vin şi ne cer ca totul să fie gata într-un an, altfel renunţă la proiect. Fiecare are calculele sale. Timpul influenţează foarte mult rentabilitatea unei investiţii“, explică Eliza Yokina.

De aceeaşi părere este şi asociatul său de business. ”Lucrăm după o lege de autorizare a lucrărilor din 1991. Bine, poate nu am evoluat pe cât ne-am fi dorit, totuşi lucrurile s-au schimbat semnificativ faţă de acea perioadă. Nu există investitor care să aibă doar banii lui. De cele mai multe ori investiţiile se fac ca pariuri pe banii altora, iar tu trebuie să livrezi anumite lucruri într-un anumit termen pentru ca acele calcule sa iasă bine“, explică Liviu Zăgan.
În ciuda dificultăţilor, finalizarea lucrărilor de reabilitare şi consilidare a Palatului Universul au redat oraşului o clădire esenţială, în jurul ei crescând un veritabil ”centru vechi“, populat însă de industrii creative.
Practic, în inima Capitalei, lângă parcul Cişmigiu, a răsărit la viaţă o zonă plină acum de turişti străini şi de lume cochetă, astfel încât uneori nici nu mai ai impresia că eşti în Bucureşti. ”Dacă ne uităm la transformările care au marcat această zonă în ultimii zece ani, vom vedea evoluţii semnificative. |n 2007-2008 erau puţine lucruri în zonă, acum avem berăria Gambrinus, hotelul Cişmigiu este refăcut, clubul Control, Alt-Shift. Mai mult, clădirea a fost inclusă în ceea ce se numeşte Cartierul Creativ din cadrul Romanian Design Week. Nu ştiu dacă finalizarea acestei clădiri a dinamizat atmosfera generală din zonă, dar clar Palatul Universul a devenit centrul acestui cartier. Clădirea confirmă potenţialul acestei zone“, spune Liviu Zăgan.
Dincolo de formarea acestui ”Bucureşti paralel“, în cel mai bun sens al cuvântului, ceea ce s-a întâmplat în jurul Palatului Universul mai poartă un mesaj. ”Este vizibilă acum implicarea arhitectului. Este un început foarte bun pentru că arhitectura câştigă teren, proprietarii şi cei care investesc în aceste transformări încep să asculte de opinia arhitectului“, spune Eliza Yokina. Tot ea mai spune că ”aceasta este calitatea esenţială a arhitecturii, puterea de a crea lucruri pentru a creşte calitatea vieţii. Asta este definiţia arhitecturii“.
Valorificarea opiniei pe care o au arhitecţii în modelarea unui oraş este esenţială, mai ales într-un oraş ca Bucureştiul. ”Bucureştiul este un oraş fără landmarkuri, dar este un oraş cu multe unghiuri. Sunt anumite zone care arată foarte bine, iar apoi mai mergi puţin şi îţi revii. Pe de altă parte, această alternanţă îl face să fie un oraş al posibilităţilor, al unghiurile de vedere mai ales, al opţiunilor“, crede Mircea Mihai.
Astfel, insule de normalitate cum sunt cele care au crescut în jurul Palatului Universului s-ar putea replica în Bucureşti.
Totul depinde din ce unghi este privit oraşul şi mai ales de cine. -
Juncker: UE trebuie să accepte noi membri din Balcanii de Vest pentru a evita noi conflicte
“Dacă nu ne vom dechide ţărilor cu regiuni complicate, dacă nu leoferim o perspectivă europeană, vom vedea cum războiul se va întoarce în regiune, aşa cum s-a înâmplat şi în anii 1990”, a declarat Juncker.
“Nu vreau ca războiul să se întoarcă în Balcani, aşadar trebuie să îi ajutăm”, a adăugat acesta.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Juncker: UE trebuie să accepte noi membri din Balcanii de Vest pentru a evita noi conflicte
“Dacă nu ne vom dechide ţărilor cu regiuni complicate, dacă nu leoferim o perspectivă europeană, vom vedea cum războiul se va întoarce în regiune, aşa cum s-a înâmplat şi în anii 1990”, a declarat Juncker.
“Nu vreau ca războiul să se întoarcă în Balcani, aşadar trebuie să îi ajutăm”, a adăugat acesta.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Satul unde casele nu au uşă la intrare, iar magazinele nu se încuie pe timpul nopţii – GALERIE FOTO
Imaginaţi-vă o localitate unde casele nu au uşă la intrare, magazinele nu se închid noaptea iar localnicii sunt întotdeauna în siguranţă. Acest loc pe care vi-l imaginaţi chiar există şi se numeşte Shani Shingnapur – un sat din India, regiunea Maharashtra.
Cei care locuiesc aici au ales să renunţe la orice formă de securitate pentru că sunt convinşi că Lord Shani, zeul planetei Saturn, veghează asupra lor şi îi apără de rele.
Datorită legendei create în jurul satului, peste 40.000 de oameni vin zilnic să îl viziteze.
Chiar şi noile construcţii sunt obligate să respecte tradiţia; secţia de poliţie, deschisă în septembrie 2015, nu are uşă la intrare. United Commercial Bank (UCB) a deschis prima agenţie “descuiată” din India, instalând un geam de sticlă în locul uşii, din respect pentru credinţa sătenilor.
-
Aţi auzit de vinul albastru? În scurt timp îl veţi găsi prin magazine
Vinificatorii au ales ciorchini de struguri roşii şi albi din regiunea Basque, Spania, şi i-au amestecat în colorant alimentar, nuanţa indigo, şi antocian (pigment din sucul plantelor ce oferă fructelor culoarea roşie, violet sau albastră), pentru a crea un vin revoluţionar într-o nuanţă surprinzătoare de safir.
Potrivit mymodernmet.com, podgoriile Gik sunt în majoritate localizate în La Rioja, Zaragoza, León şi Castilla-La Mancha, dar compania susţine că locaţia şi varietăţile de struguri nu sunt importante – ceea ce contează sunt oamenii din spatele produsului albastru, incluzând aici atât cultivatorii, cât şi vinificatorii.
Totuşi, producătorii preferă să renunţe la terminologia oficială a industriei, referindu-se la ei cu termenul “vinificatori” în loc de “creatori”.
Antreprenorii inovatori au toţi în jur de 20 de ani şi nu au niciun fel de calificare atestată în comerţul cu vin, deşi şi-au petrecut doi ani în colaborare cu Universitatea din regiunea Basque pentru a perfecţiona reţeta vinului albastru, potrivit Mediafax.
În afară de factorul şoc, tinerii au ales culoarea albastru datorită simbolisticii, în special pentru faptul că această nuanţă “reprezintă mişcare, inovaţie şi infinit. Este, de asemenea, o culoare frecvent asociată cu schimbarea”.
Aspectul este unul radical, dar gustul este delicios. Se presupune că este mai dulce decât vinul roşu sau alb normal, chiar dacă nu conţine zahăr. Fiecare sticlă conţine 11.5% alcool şi costă aproximativ 11 dolari, deşi momentan produsul nu este disponibil în Statele Unite.
Totuşi, Spania, Franţa, Regatul Unit, Olanda şi Germania pot comanda vinul online.
-
Cum arată conacele abandonate ale miliardarilor lumii – GALERIE FOTO
Regiunea Shekhawati aflată în deşertul Tharr din Rajasthan a fost cândva casa a numeroşi miliardari ai Indiei. În prezent, multe dintre măreţele havelis (conace) ale acestora – sunt pe punctul de a se prăbuşi – singurele amintiri ale opulenţei lor fiind adusă de frescele decolorate ce au mai rămas pe pereţii acestora, potrivit BBC.
Picturile acoperă aproape fiecare centimetru de pe havelis, astfel că oraşele şi satele din regiunea Shekhawati surprind cea mai mare concentrare de fresce dintr-o singură regiune la nivel mondial. Pentru a proteja aceste proprietăţi, două districte din regiunea Shekhawati au inters vânzarea conacelor oricui ar putea să distrugă aspectul lor traditional, astfel încât să conserve şi să promoveze Shekhawati ca destinaţie turistică.
Povestea acestei regiuni începe în anii 1820, când comerţul a trecut de la rutele pe uscat la cele pe apă şi ferate, iar centrele de comerţ ale Rajasthanului au intrat în declin. Totuşi, comercianţii din Shekhawati au urmat drumul banilor şi s-au mutat în oraşele port din Mumbai şi Calcultta pe coasta indiană, trimiţând înapoi cantităţi enorme de bani spre casele lor din Shekhawati şi transformând astfel conacele în dovezi artistice de bogăţie.
Majoritatea conacelor tip havelis erau construite în stiluri arhitecturale similare: aveau de cele mai multe ori două etaje, de la două până la patru grădini deschise, iar fiecare dintre acestea şi camerele care ieşeau în curţile respective erau construite cu scopuri specifice. De obicei, prima încăpere era destinată bărbaţilor şi afacerilor lor, a doua era pentru femei, iar a treia pentru gătit şi pentru animale.
Până la începutul secolului XX, frescele au început să capete influenţe europene şi moderne, acestea reprezentând amintiri a ceea ce neguţătorii au văzut în marile oraşe. În unele cazuri rare, pictorii erau trimişi să observe şi să recreeze anumite scene. Printre motivele tradiţionale se află frescele reginei Elizabeta, Isus, heruvimii, etc.
Conacele havelis şi frescele din Shekhawati au cunoscut o perioadă înfloritoare până la începutul secolului XX, după care miliardarii indieni au părăsit deşertul pentru oportunităţi mai bune în metropole precom Mumbai şi Calcutta şi chiar peste hotare. După ce comerţul s-a mutat, nu au mai existat dezvoltări în regiunea aridă Shekhwati, iar conacele indiene din Shekhawati au fost abandonate pentru totdeauna.
Câteva dintre cele mai importante nume indiene din scena globală de business sunt originare din Shekhwati: printre acestea se află cel al miliardarului din industria oţelului Laxmi Mittal, miliardarul din industria farma Ajay Piramal şi singurul miliardar din Nepal, Binod K Chaudhary. Potrivit publicaţiei americane Forbes, aproape 25% dintre 100 cei mai bogaţi oameni din India sunt din regiunea Shekhawati.
Credit foto: Neelima Vallangi
-
Viitorul într-o lume unde forţa de muncă este rară stă în automatizare. Ce se va întâmpla în Europa de Est
Directorul de uzină Gabor Kiraly îşi aminteşte întâlnirea din urmă cu câţiva ani, când el şi şefii săi austrieci au înţeles cât de gravă urma să devină criza de forţă de muncă din Ungaria a fost, spune el, o ”descoperire şocantă“, scrie Reuters.
Rata şomajului din oraşul Papa, din vestul Ungariei, unde Hirtenberger Automotive Safety are 725 de angajaţi şi produce componente auto, se apropia practic de zero. Realizarea unei cifre de afaceri mai mari era deja o mare problemă.
Dar au venit roboţii. Hirtenberger a cheltuit 2,5 milioane de euro pentru a automatiza două linii de producţie la fabrica maghiară pentru a face faţă cererii crescute din partea BMW, Mercedes, Volkswagen şi Audi. Şi nu este singura companie care recurge le această soluţie.Companiile din Europa de Est îşi intensifică investiţiile în automatizări pentru a răspunde unui deficit de forţă de lucru care a început după criza financiară din 2008 şi după ce în 2011 au fost ridicate ultimele restricţii privind fluxurile de muncitori către ţările mai bogate din Uniunea Europeană.
În timp ce politicienii şi economiştii din multe părţi ale lumii se îngrijorează cu privire la posibilele efecte sociale negative ale înlocuirii oamenilor cu roboţi, aici automatizarea este mană cerească pentru companiile care doresc să evite reducerea cotei de piaţă.
Schimbările indică o modificare a modelului economic bazat pe folosirea intensivă a forţei de muncă al fostelor state comuniste satelite ale URSS, care au atras investiţiile străine cu stimulente fiscale şi cu mâna de lucru ieftină – eclipsată de costurile muncii din Occident.
Deşi au fost majorate semnificativ de multinaţionale, salariile nu sunt suficient de mari pentru a convinge tinerii să rămână să lucreze în ţară sau pentru a compensa dinamicile demografice acum îngrijorătoare – populaţia se micşorează şi îmbătrâneşte.
Dacă ratele de fertilitate scăzute persistă, populaţiile cumulate ale Poloniei, Cehiei, Slovaciei şi Ungariei se vor reduce cu mai mult de 8 milioane de persoane, la 56 milioane până în 2050, potrivit unui raport al ONU din 2017.
”Înainte de criză, nu era suficient capital disponibil, în timp ce forţa de muncă era foarte ieftină şi abundentă“, explică Attila Godi, director executiv la Terran Tetocserep, producător de ţiglă din Ungaria. Compania a cheltuit anul trecut 900.000 de euro pentru a instala roboţi şi echipamente auxiliare la fabrica sa din sudul ţării. ”Tendinţa este inversă acum. Capitalul este disponibil şi acesta ar trebui să fie investit în tehnologii moderne şi funcţionale, în timp ce costul forţei de muncă creşte“, spune Godi.Economiştii avertizează că lipsa forţei de muncă ar putea avea un efect de paralizie asupra unor economii din estul Europei în următorii ani, într-un moment în care companiile occidentale se plâng de lipsă de muncitori inclusiv în Germania, Olanda, Franţa şi Marea Britanie. ”Restrângerea treptată a pieţelor forţei de muncă este evidentă de cel puţin trei ani, însă 2018 ar putea constitui un punct critic, cu penuria de forţă de muncă începând să preseze creşterea economică“, avertizează analiştii de la UniCredit.
Pentru că nu mai găsesc personal, companiile ar putea începe să se gândească la relocarea producţiei. Kiraly spune că aceasta nu a fost una dintre opţiunile discutate la întâlnirea de la sediul Hirtenberger deoarece investiţiile făcute în Papa fac din fabrica de acolo o ”bază strategică“ pentru firmă.
”De aceea am ales ca strategie automatizarea. Dacă vom automatiza, impactul asupra pieţei muncii va fi mai mic“, a spus el, adăugând că Hirtenberger are în vedere o fabrică nouă, dar mai aproape de sursa cererii. El nu a oferit mai multe detalii.
Ungaria se confruntă cu cel mai mare deficit de forţă de muncă, însă sunt afectate şi companiile cehe, slovace şi poloneze, după cum arată un sondaj realizat de Erste Bank.Un alt studiu, al companiei Ipsos, la care au participat 100 de companii cehe, a constatat că aproape o treime dintre acestea a trebuit să reducă comenzile anul trecut din cauza lipsei forţei de muncă, iar una din patru întreprinderi intenţiona să accelereze planurile de automatizare.
Vesz-Mont 2000 construieşte unităţi de producţie robotizate, dar se chinuie să ţină pasul cu cererea deoarece şi ea este o victimă a lipsei de forţă de muncă. Lansată într-un hambar în urmă cu 19 ani, compania a trecut de la construirea de echipamente pentru gimnastică la unităţi pentru furnizorii automotive şi pentru alte firme. Are acum 170 de angajaţi. ”Gama de sarcini pe care le-am automatizat pentru clienţii noştri s-a triplat în ultimul an“, spune directorul executiv Tibor Zentai. Veniturile au crescut cu aproximativ 10% anul trecut, iar compania îşi propune să dubleze vânzările de roboţi în acest an. ”Creşterea putea fi mult mai mare, având în vedere cererea, dar cu greu am putut ţine pasul cu piaţa“, a spus Zentai.
Federaţia Internaţională de Robotică din Frankfurt (IFR) estimează că anul trecut au fost instalaţi 9.900 de roboţi în Europa Centrală şi de Est, în creştere cu 28% faţă de anul precedent. IFR proiectează o rată de creştere anuală de 21% a livrărilor de roboţi către regiune până la sfârşitul acestui deceniu, ritm aproape dublu faţă de media europeană.
Densitatea roboţilor, o măsură a roboţilor industriali multifuncţie la 10.000 de muncitori din sectorul de producţie, este cea mai ridicată în Slovacia, de 135. |n Cehia este de 101, ajunge la 57 în Ungaria şi respectiv 32 în Polonia, conform cifrelor IFR pentru 2016.
Cota este scăzută în Polonia din cauza celor peste un milion de muncitori veniţi din statele vecine, mai ales din Ucraina, ţară care are o cultură şi o limbă asemănătoare. Pentru ucraineni, permisele de muncă sunt relativ uşor de obţinut. Jakub Gontarek, expert în cadrul unei uniuni patronale din Polonia, a explicat că este mai ieftin pentru companiile poloneze să angajeze străini sau să plătească salarii mai mari decât să automatizeze producţia.
Compania austriacă Engel, care a furnizat către Hirtenberger utilaje de modelat mase plastice, a anunţat că în timp ce două treimi din unităţile vândute în Ungaria au fost automatizate în 2017, proporţia creşte la peste 75% pentru comenzile noi. Engel automatizează şi liniile de producţie deja în funcţiune, asigură directorul executiv al subsidiarei ungare, Albert Vincze.
”În aceste zile, instalăm şi punem în funcţiune patru astfel de roboţi la clienţii noştri şi suntem în discuţii cu un alt client cu privire la instalarea postvânzare a trei roboţi. |n cazul său, achiziţia este în mod clar determinată de necesitatea înlocuirii muncii umane“, a spus directorul.Dar automatizarea aduce noi provocări. Vincze a remarcat că programarea, întreţinerea şi repararea utilajelor automate necesită specialişti cu înaltă calificare. Această resursă aproape că s-a epuizat. Engel încearcă să angajeze absolvenţi de liceu şi de învăţământ universitar imediat după şcoală, oferind un program de formare de 3-5 ani şi condiţii suficient de atractive pentru ca aceştia să-şi reconsidere planurile de a pleca în străinătate. ”Lucrăm în acelaşi mediu cu al clienţilor noştri şi avem la fel de multă dificultate în a găsi profesionişti calificaţi ca oricare alţii“, se plânge Vincze.
Productivitatea generală a muncii în regiune este inferioară mediei UE, după cum arată datele Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), însă cheltuielile mai mari pentru maşini şi automatizări au condus la îmbunătăţiri modeste.
Intensitatea capitalului în raport cu orele lucrate a crescut cu 2,9% în Polonia între 2000 şi 2014, cu 2,2% în Ungaria şi cu 1,7% în Republica Cehă. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă, indicatorul a crescut cu 0,7% în Germania şi cu 0,3% în Franţa.Băncile cu operaţiuni în Ungaria, cum ar fi K & H, unitatea locală a KBC belgian, Raiffeisen Bank International din Austria şi OTP Bank, cea mai mare bancă maghiară, se aşteaptă ca investiţiile în automatizare să rămână ridicate.
Dinax, care vinde produse de tratare a apei pentru hoteluri şi piscine în Ungaria, are doar 30 de angajaţi, după ce a fost forţată să îşi automatizeze operaţiunile pentru că nu găsea studenţi pentru muncă temporară de vară, chiar şi în condiţiile în care a majorat salariile cu până la 20% în 2016 şi cu 15% anul trecut.După ce a cumpărat controlere de greutate programabile de 18.000 dolari, pompe de la Rice Lake Weighing Systems din Wisconsin şi pompe Stenner din Jacksonville, Florida, Dinax poate acum să tragă cu 50% mai mult lichid în recipiente din plastic munca a două persoane pe zi. Firma are în plan încă o investiţie, de 20.000 de dolari, pentru a automatiza acelaşi proces pentru substanţele chimice pudră. ”Am nimerit două păsări cu o singură piatră: pe de o parte ne putem mări capacităţile. Pe de altă parte, nu este nevoie să angajăm mai mulţi oameni“, spune managerul de operaţiuni Tibor John.
Cu noi fabrici sau extinderi de producţie anunţate în regiune aproape săptămânal, penuria de forţă de muncă riscă să se transforme în criză. Automatizarea devine o necesitate.Compania japoneză Yaskawa, unul dintre cei mai mari producători de roboţi din lume, vede în această posibilitate o oportunitate. Yaskawa îşi construieşte o fabrică şi un centru de cercetare în robotică în Slovenia, o investiţie de 25 de milioane de euro. Fabrica, prima din Europa, va începe să producă anul acesta. Scopul japonezilor este să intre pe terenul pe care până acum au excelat nemţii. Yaskawa a avut de ales între Slovenia, Slovacia, Cehia şi Polonia. Uzina va da de lucru la 200 de persoane. Presa locală a scris că japonezii vor produce iniţial 4.000 de roboţi pe an, apoi 5.000-6.000 de unităţi pe an. |n 2020 fabrica urmează să fie extinsă. Fabrica ar trebui să acopere până la 80% din cererea europeană. Investiţia a fost îndelung aşteptată şi va aşeza Slovenia pe harta tehnologiei.
Cu la fel de mult entuziasm a fost aşteptată construirea unei fabrici Jaguar Land Rover în Slovacia. Şi pentru această investiţie a fost o cursă între ţările din regiune. Elanul britanicilor s-a mai domolit când s-au lovit de problema lipsei de forţă de muncă. Problema este atât de mare încât uzinele auto din Ungaria se tem că le vor pleca oameni în ţara vecină, unde salariile sunt mai mari. Rămâne de văzut cu se va descurca Yaskawa.
Engineered Arts, un producător de roboţi, dar din Marea Britanie, simte din plin penuria de oameni cu pregătire în robotică. ”Mereu căutăm să angajăm oameni noi. O mare problemă de care ne lovim este că nu există experienţă în robotică. Iar cererea este uriaşă“, spune, pentru CNBC, Will Jackson, fondatorul companiei. Engineered Arts proiectează şi produce roboţi umanoizi care pot imita mişcările umane şi chiar cânta şi pot fi programaţi să ţină discursuri. ”|n cazul nostru, roboţii creează locuri de muncă, nu distrug joburi“, explică Jackson.
”Abilităţile digitale, în domeniul IT, în fizică, tehnologie, inginerie şi matematică, sunt foarte importante pentru angajatul viitorului“, explică Stefano Scabbio, preşedinte regional al companiei de recrutare ManpowerGroup. Un sondaj recent al acesteia, la care au participat 20.000 de angajatori din 42 de state, a găsit că aproape 90% dintre companii intenţionează să menţină sau să majoreze personalul în următorii doi ani datorită automatizării. Cele mai multe locuri de muncă vor fi adăugate în sectoarele IT, serviciu clienţi şi producţie avansată. ”Este important să facem companiile de toate mărimile să înţeleagă importanţa recalificării şi pregătirii oamenilor“, subliniază Scabbio.