Tag: recunoastere

  • Cea din urmă utopie de pe Pământ

    Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.

    |n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.

    Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?

    ”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.

    Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“

    Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.

    Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. |n câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.

    Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa ”Naşterea Auroville-ului“. Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu – în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.

    Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.

    Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville ”se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii“. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.

    Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.

    Paradis sau înşelătorie?

    Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. ”Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior“, a povestit ea. ”Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea.“

    Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. ”Cine controlează banii într-o societate fără bani?“, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. ”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul“, a mai spus ea.

    Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, ”principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville“ – după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.

    Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile ”oferite“ de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.

    Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. |n lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit ”secretar permanent“. Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: ”Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire“.

    |nsă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.

    Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?

    ”Crezul“, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. ”Crezul e tot ceea ce contează.“

    Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. ”Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine.“

  • După 45 de ani, un secret enorm iese la iveală. Cum arăta prima maşină Tesla, construită acum aproape jumătate de secol?

    Grila de mărime potrivită şi spatele bine proporţionat, precum şi liniile ”curate” fac ca maşina să fie recunoscută cu uşurinţă ca aparţinând celor de la Tesla, şi demonstrează continuitatea din punct de vedere al designului, pe care americanii au avut-o de-a lungul timpului.

    IATĂ AICI CUM ARĂTA PRIMA MAŞINĂ TESLA, DE APROAPE JUMĂTATE DE SECOL

  • După 45 de ani, un secret enorm iese la iveală. Cum arăta prima maşină Tesla, construită acum aproape jumătate de secol?

    Grila de mărime potrivită şi spatele bine proporţionat, precum şi liniile ”curate” fac ca maşina să fie recunoscută cu uşurinţă ca aparţinând celor de la Tesla, şi demonstrează continuitatea din punct de vedere al designului, pe care americanii au avut-o de-a lungul timpului.

    IATĂ AICI CUM ARĂTA PRIMA MAŞINĂ TESLA, DE APROAPE JUMĂTATE DE SECOL

  • A renunţat la cariera în patinaj pentru a lucra la revista Vogue. Acum este unul dintre cei mai cunoscuţi designeri ai lumii

    Fiica unor imigranţi chinezi bogaţi, creatoarea de modă Vera Ellen Wang s-a născut la 27 iunie 1949, în New York, şi s-a bucurat de o copilărie răsfăţată pe Upper East Side din Manhattan. Înainte de a se înscrie la Colegiul Sarah Lawrence, ea a făcut parte din elita Chapin School şi a Şcolii Americane de Balet. Wang a studiat pentru scurt timp în străinătate, la Universitatea Sorbona din Paris, dar a revenit în Statele Unite pentru a-şi finaliza studiile în istoria artei. O talentată patinatoare, Wang a concurat la nivel profesional pe tot parcursul adolescenţei sale, obţinând diverse premii.

    După absolvirea colegiului, în 1971, a renunţat la cariera în patinaj şi a început să lucreze pentru revista Vogue. În mai puţin de un an, la vârsta de 23 de ani, Wang a fost promovată senior editor de modă, titlu pe care l-a menţinut pentru următorii 15 ani. În 1987 a plecat de la Vogue şi a preluat funcţia de director de design pentru accesorii la Ralph Lauren. S-a căsătorit la 40 de ani, în 1989, eveniment de la care a pornit şi povestea noii sale cariere. Nemulţumită de selecţia săracă de modele existente, şi-a schiţat şi realizat propria rochie, cu 10.000 de dolari şi cu ajutorul unei croitorese. În anul următor, din bani împrumutaţi parţial de la tatăl său, Wang şi-a deschis propriul butic de rochii de mireasă în Carlyle Hotel, pe Madison Avenue, în New York. Iniţial, casa de rochii pentru mirese Vera Wang oferea piese făcute la comandă pentru designeri faimoşi precum Guy Laroche, Arnold Scaasi, Carolina Herrera sau Christian Dior.

    În următorii câţiva ani şi-a îmbunătăţit abilităţile în domeniul modei, pentru ca în cele din urmă să lanseze o colecţie de rochii de mireasă sofisticate, sub semnătură proprie. Vera Wang a intrat sub lumina reflectoarelor internaţionale în timpul Olimpiadei din 1994, când a proiectat un costum special cu mărgele pentru patinatoarea Nancy Kerrigan. De atunci, creatoarea de modă a introdus şi o linie de creaţii elegante, de seară, precum şi Vera Wang Made to Order, o colecţie haute-couture, cu piese disponibile exclusiv în buticul său din Manhattan. Până în prezent, atât rochiile de mireasă, cât şi cele de seară sunt vândute prin intermediul a 55 de retaileri.

    Prin echilibrarea designului modern cu eleganţa tradiţională, Wang s-a bucurat de aprecierea vedetelor, în special a celor de Hollywood, creaţiile sale fiind frecvent purtate la premiere de film şi ceremonii de către actriţe foarte cunoscute, printre care Halle Berry, Goldie Hawn, Charlize Theron, Anjelica Huston sau Meg Ryan. În 2001, Vera Wang a lansat primul său parfum şi primul ghid de nuntă. De-a lungul anilor, afacerile sale au continuat să crească, incluzând, treptat,  lenjerie, bijuterii şi produse pentru casă. În 2006, a ajuns la o înţelegere cu Kohl, un lanţ de magazine, pentru a produce o linie exclusivă mai puţin costisitoare de haine ready-to-wear, numită Simply Vera.

    Cel mai cunoscut designer de rochii de mirese din America, Wang a primit numeroase premii de-a lungul timpului, iar în 1994 a fost aleasă membru al prestigiosului Consiliu al Designerilor de Modă din America (CFDA). În 2005, CFDA selectat-o pe Vera Wang ca designerul anului la categoria îmbrăcăminte pentru femei. Vera Wang locuieşte în New York împreună cu soţul ei, omul de afaceri Arthur Becker, şi cele două fiice.

  • Selfie, recunoscut drept o tulburare mintală. Când suferi de SELFITIS

    Crearea autoportretelor prin fotografiere, cel mai des pentru a fi postate pe reţele de socializare, este o tulburare mintală, potrivit unui studiu.
     
    Afecţiunea se numeşte „selfitis” şi este definită ca dorinţa obsesiv-compulsivă de a face fotografii cu sine însuşi şi de a încărca fotografiile în reţele de socializare drept modalitate de a compensa lipsa de stimă de sine.
     
  • Un atentat care face ca alegerile din Franţa să fie deschise oricărui rezultat

    Să privim lucrurile oarecum detaşat: un pion oarecare atacă o maşină de poliţie, o acţiune ce şi-a luat obolul de vieţi, dar care poate părea, în logica teroristă, un eşec.

    Nu este aşa.

    Atentatul a trezit deja în rândul publicului francez resentimentele legate de modul în care autorităţile reuşesc să administreze problema terorismului.

    Să numărăm: 7 atentate înainte de 2015, la care se adaugă 9 ianuarie 2015 – Charlie Hebdo, 3 februarie 2015, 19 aprilie 2015, 26 iunie 2015, 21 august 2015, 13 – 14 noiembrie 2015 (Bataclan, Stade de France), 1 ianuarie 2016, 7 ianuarie 2016, 13 iunie 2016, 14 iulie 2016 (NIsa), 19 iulie 2016, 26 iulie 2016, 19 august 2016, 30 august 2016, 2 septembrie 2016, 4 septembrie 2016, 8 septembrie 2016, 3 februarie 2017, 16 martie 2017, 18 martie 2017, 20 aprilie 2017.

    Poţi să nu vorbeşti de un eşec al autorităţilor? Poţi evita, locuitor al Nisei sau al Parisului sau al Franţei, pornirea de revoltă împotriva oricui, fie el preşedinte de stat, şef de serviciu secret, şef de poliţie sau doar simplu poliţist? Nu ţi se par potrivite orice măsuri extreme, poţi să nu dai dreptate discursului populist?

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Top 10 cele mai bune SUV-uri premium SH de pe piaţa din România

    Aşa încât preţuri mai accesibile găsim doar în domeniul maşinilor second hand. Iată în continuare care sunt cele mai bune 10 SUV-uri premium second hand care pot fi cumpărate cu mai puţin de 15.000 de euro.

    IATĂ AICI CELE MAI BUNE SUV-URI PREMIUM SH DE PE PIAŢA DIN ROMÂNIA

  • Un artist a inventat un nou tip de îmbrăcăminte. Hainele care te fac invizibil

    Utilizarea software-ului de recunoaştere facială în scopuri comerciale este o practică din ce în ce mai folosită, iar companii mari ca Amazon sau Facebook se bucură de efectele sale. Între timp, cei care se luptă pentru dreptul la intimitate ripostează.

    Proiectul Hyperface presupune imprimarea unor modele, pe textile sau articole de îmbrăcăminte, special create pentru a induce în eroare softurile de acest tip. Hyperface presupune anumite tipare de imprimeuri care pot fi interpretate de software ca părţi ale feţei umane, precum ochi, gura şi alte caracteristici. Interpretarea vestimentară a artistului Adam Harley reprezintă, după spusele sale, o ofensă la adresa tehnologiei intruzive. 

    Aceasta nu este prima dată când Harvey a încercat să inducă în eroare software-ul de recunoaştere facială. Pe parcursul proiectului precedent, CV-ul Dazzle, a încercat să creeze o estetică de machiaj şi hairstyling cu acelaşi scop, de a îngreuna sau stopa procesul software-ului. Mai multe detalii despre proiectul Hyperface vor fi dezvăluite de Harvey şi echipa sa luna aceasta.

     

     

  • Un artist a inventat un nou tip de îmbrăcăminte. Hainele care te fac invizibil

    Utilizarea software-ului de recunoaştere facială în scopuri comerciale este o practică din ce în ce mai folosită, iar companii mari ca Amazon sau Facebook se bucură de efectele sale. Între timp, cei care se luptă pentru dreptul la intimitate ripostează.

    Proiectul Hyperface presupune imprimarea unor modele, pe textile sau articole de îmbrăcăminte, special create pentru a induce în eroare softurile de acest tip. Hyperface presupune anumite tipare de imprimeuri care pot fi interpretate de software ca părţi ale feţei umane, precum ochi, gura şi alte caracteristici. Interpretarea vestimentară a artistului Adam Harley reprezintă, după spusele sale, o ofensă la adresa tehnologiei intruzive. 

    Aceasta nu este prima dată când Harvey a încercat să inducă în eroare software-ul de recunoaştere facială. Pe parcursul proiectului precedent, CV-ul Dazzle, a încercat să creeze o estetică de machiaj şi hairstyling cu acelaşi scop, de a îngreuna sau stopa procesul software-ului. Mai multe detalii despre proiectul Hyperface vor fi dezvăluite de Harvey şi echipa sa luna aceasta.

     

     

  • Bulgarii râd de turiştii români. Ce au fost în stare să spună despre noi

     
    Ca şi noi, bulgarii au moştenit o infrastructură rutieră care acum nu se mai adaptează cerinţelor numărului mare de turişti.
     
    ”Problema pentru noi în legătură cu românii este că vin cu maşina în staţiunile noastre de pe litoral, în condiţiile în care acestea au fost construite pentru un turism făcut cu avionul. Iar acum, cu valurile de români care ne vizitează în fiecare an, noi nu suntem pregătiţi să îi întâmpinăm. Avem planuri în acest domeniu pentru construirea unor parcări mai mari şi mai multe”, a declarat pentru Libertatea, Tihomir Patarinski, manager al Centrului de Informare Turistică al Primăriei Varna,scrie libertatea.ro