BusinessMagazin

Tag: putere

  • Ce a adus nou salonul auto de la Paris

    În ceea ce priveşte modelele de serie, îndrăznesc să spun că lucrurile au stat mult mai slab decât la precedenta ediţie, cea din 2016.
    Este important de amintit că industria auto trece printr-o perioadă de transformări, o perioadă marcată încă de scandalul Dieselgate. La fiecare astfel de eveniment apar tot mai multe întrebări legate de viitorul motoarelor pe motorină sau de fezabilitatea electrificării unui număr tot mai mare de autovehicule. Dincolo de discursurile producătorilor, concentrate în mare măsură pe conectivitate, autonomie şi mai sus menţionata electrificare, investiţiile nu reflectă întotdeauna aceleaşi lucruri.
    În fine, Salonul Auto de la Paris, chiar lipsit de strălucirea din alţi ani, a avut suficiente motive de entuziasm pentru pasionaţi.
    Pentru mine, cele mai aşteptate „dezvăluiri“ au fost cele ale Mercedes-Benz, BMW, Seat şi Skoda.
    BMW a prezentat noua Serie 3, o versiune mai mare decât modelul anterior. Mai exact, ampatamentul e crescut, ceea ce se traduce într-un interior mai generos, iar lungimea totală a maşinii este mai mare cu aproape 8 cm.
    Designul interior a suferit, evident, mai multe schimbări: butonul start/stop a fost mutat pe consola centrală, unde se regăsesc şi opţiunile pentru modul de rulare. Farurile de pe noua Serie 3 vin, pe versiunea standard, în format Full LED; clienţii pot opta însă pentru Adaptive LED cu tehnologia Laserlight, dezvoltată de BMW, pentru care producătorul promite o rază de acţiune de peste 500 de metri.
    Noul BMW Seria 3 va fi disponibil în mai multe variante, cu motoare ce produc între 150 şi 258 de cai-putere.
    Mercedes-Benz a venit la Paris cu noua Clasă B, noul GLE şi A35, o maşină de clasă mică transformată, pe scurt, în bolid. O altă noutate a fost varianta sedan a Clasei A, un produs destinat evident altor pieţe decât cea europeană.
    Şi la Clasa B farurile LED fac parte din dotarea standard, însă se poate opta pentru faruri Multibeam Led, aceleaşi ca pe Clasa A. Clasa B are un coeficient aerodinamic de 0,24 (0,25 avea predecesorul său), cel mai bun din segmentul său.
    Schimbările importante sunt însă cele din habitaclu: clientul poate comanda cele două display-uri de 7 inci, combinaţia dintre un ecran de 7 inci şi unul de 10,25 inci sau versiunea Widescreen cu două display-uri de 10,25 inci; o altă opţiune ce poate fi comandată este head-up display, de care am scris în trecut şi care mi se pare una dintre cele mai utile facilităţi pentru cel aflat în spatele volanului. De la jumătatea lui 2019, va fi disponibilă pe Clasa B şi o banchetă care poate glisa cu 14 centimetri, pentru a mări capacitatea portbagajului, care va varia astfel de la 455 la 705 litri.
    Evident, şi Clasa B a fost echipată cu MBUX, sistemul de infotainment al producătorului german. Printre sistemele de asistenţă rutieră disponibile pe Clasa B se numără Active Distance Assist Distronic ca parte a pachetului Driving Assistance, care poate anticipa situaţii de trafic şi poate reduce viteza în apropierea virajelor, a intersecţiilor şi a sensurilor giratorii, Active Emergency Stop şi Active Lane Change Assist. B-Class este echipat standard cu Active Brake Assist, care poate identifica acum pietoni şi biciclişti.
    Clasa B va fi disponibilă în cinci variante – trei pe benzină, cu 136, 163, respectiv 190 cai-putere şi două pe motorină, cu 116 sau 150 cai-putere.
    Cu noul A 35 4MATIC, Mercedes şi AMG introduc un model complet nou. Autovehiculul are la bază noua platformă cu tracţiune faţă Mercedes şi este alimentat de un nou motor turbo cu 4 cilindri, de 2,0 litri, de 306 cai-putere; transmisia este de tip AMG Speedshift DCT (dublu ambreiaj). Pe scurt, peste toate lucrurile bune din Clasa A se adaugă acum forţa brută a modelelor AMG. Pe de altă parte, Seat a prezentat noul Tarraco, un SUV care promite să devină flagshipul brandului spaniol. Un detaliu interesant: Tarraco şi-a primit numele după oraşul Tarragona, aflat în sudul peninsulei iberice.
    Interiorul maşinii are un aspect curat, cu multe elemente care nu îşi găsiseră loc în alte Seat-uri. În ceea ce priveşte motorizarea, spaniolii propun două motoare turbo pe benzină (1,5 litri cu 148 cai-putere şi 2,0 litri cu 187 cai-putere) şi două pe motorină (2,0 litri); va exista, în viitor, şi o versiune plug-in hybrid.
    Trebuie remarcat şi numărul mare de producători auto care au ales să sară“ peste Salonul de la Paris, o tendinţă tot mai evidentă în rândul brandurilor cunoscute: Ford, Alfa Romeo, Aston Martin, Bentley, grupul Fiat, Jeep, Mazda, Mitsubishi şi Volvo. Revenind la cei care au onorat cu prezenţa, veţi regăsi în imaginile de mai sus celelalte maşini care au atras atenţia la Salonul Auto de la Paris.

    Seat Tarraco

    Audi SQ2
    Un SUV mic care generează 296 de cai-putere şi poate atinge 100 de kilometri pe oră în mai puţin de
    5 secunde

    DS3 Crossback
    Un SUV premium de mici dimensiuni care poate fi comandat şi în versiunea electrică

    Peugeot e-Legend
    Un concept full-electric care aduce aminte de istoria brandului francez

    Skoda Vision RS
    Conceptul prezentat de Skoda este un hatchback hibrid cu performanţe de invidiat

    smart ForEase
    Smart împlineşte 20 de ani în 2018, iar conceptul prezentat la Paris a fost dezvoltat pentru a sărbători acest moment

    Mercedes GLE

    Mercedes Clasa A


    Hyundai i30 N Fastback
    O versiune mai rapidă şi mai arătoasă a bestsellerului coreean


    bmw seria 3

  • Cel mai de temut şi mai periculos lider european este fix la graniţa cu România. Nu joacă după nicio regulă, şi totuşi are o atracţie irezistibilă pentru investitori

    Aşa a fost numit Viktor Orban, premierul Ungariei, de către Gerald Knaus, preşedintele Iniţiativei pentru Stabilitate Europeană. Sub conducerea lui Orban, Ungaria a văzut reapariţia unor obiceiuri nocive, precum naţionalismul etnic sau corupţia la nivel înalt. Viktor Orban şi-a propus să obţină puterea absolută, eliminând eventuale piedici din Constituţie. misiunea sa, una clară: remodelarea Ungariei după interesele sale.

    Parlamentul European a aprobat, în urmă cu două săptămâni, declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE. Mai exact, Parlamentul European a aprobat raportul care constată că guvernul Viktor Orban prezintă „riscul clar“ de încălcare a valorilor UE şi a dispus iniţierea procedurii de sancţionare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene. Lansarea procedurii de sancţionare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri.

    „Cel mai periculos om din Uniunea Europeană”

  • Urmaşii – VIDEO

    Într-o piaţă de media care peste tot în lume îşi caută viitorul şi veniturile iar în România chiar mai mult, orice an în care putem să vă salutăm şi să scriem despre voi, despre businessul românesc, despre antreprenorii români, despre managerii români şi expaţii care conduc marile companii, despre afaceri, despre branduri şi tendinţe, despre cele mai puternice personaje ale lumii, este un an câştigat.
    Durata medie de viaţă a unei companii în România este de 7 ani, deci Business MAGAZIN este cu mult peste acest indicator.
    Business MAGAZIN a avut şansa şi privilegiul de a prinde cele mai interesante şi spectaculoase vremuri ale României din punct de vedere economic şi de business.
    Am pornit în octombrie 2004, când businessul românesc căpăta ceva încredere şi putere şi cu toţii aşteptam să intrăm în Uniunea Europeană. Am văzut pe viu cum a dat peste noi norocul creşterii economice şi ne întrebam de unde vine, pentru că nu se putea ca peste noapte economia României să se fi schimbat atât de mult. Ne-am obişnuit repede să trăim pe credit, iar consumul şi traiul mai bun l-am plătit din overdraft. Când toată lumea arunca cu bani în dreapta şi-n stânga, ne-am pus câteva întrebări, dar nu am vrut să stricăm petrecerea. Nu că am fi ştiut că vine vreo furtună.
    Am trăit pe viu la propriu şi la figurat căderea economiei de după 2008, în care am fost martori şi am scris despre prăbuşiri îngrozitoare în afaceri. Sub ochii noştri au căzut antreprenori români, companii şi branduri care reuşiseră în anii de boom să înregistreze un succes extraordinar. Recuperarea de după criză a durat mult mai mult şi cred că ţine şi astăzi. Businessul românesc încă poartă semnele anilor de criză, pentru că cicatricile încă nu s-au acoperit.
    Businessul de media s-a schimbat fundamental, chiar dacă povestea unui antreprenor, a unei companii, a unui brand a rămas aceeaşi. Poveştile se citesc în continuare, indiferent cum ajung la cititor, prin print, prin online, prin Google, prin Facebook, prin Instagram sau prin video. Nu am văzut cum Google şi Facebook vin peste noi atât de repede şi oricum, dacă am fi văzut, nu am fi putut face mai mult decât facem acum. Facebook şi Google sunt prietenii noştri pentru că şi prin intermediul lor putem ajunge la voi, putem vorbi cu voi, dar în final ne iau toţi banii.
    La fel ca la început, aşa cum şi-a propus, Business MAGAZIN vrea să scrie povestea unui antreprenor cu bune şi cu rele (dacă sunt), vrea să vorbească cu şefii marilor companii din România (Meet the CEO) şi încearcă să găsească personaje care nu se află neapărat în prima linie, ci poate sunt acei consultanţi sau brokeri care au puterea de influenţă.
    Cifrele din businessul românesc sunt mult mai mari decât cele din 2004, companiile şi brandurile sunt mult mai aşezate, trendurile sunt mult mai “liniştite” la vârf. Marile companii au reuşit să se instaleze cu bine, primele 1.000 de companii din România, multinaţionale şi firme româneşti, controlând 50% din business.
    Restul de 399.000 de firme, din cele 400.000 active, încearcă să supravieţuiască cu ce a rămas.
    În acest context şi pe această piaţă încercăm să descoperim noua generaţie de antreprenori şi de businessuri, care poate peste 14 ani vor intra în top 1.000.
    Am fi vrut să-l descoperim cu mult înainte de a ajunge mare pe Daniel Dines de la UiPath, cel mai valoros start-up românesc ever, care la ultima strângere de fonduri, de 225 de milioane de dolari, a ajuns la o evaluare de piaţă de 3 miliarde de dolari.
    Poate vom avea şansa să găsim următorul unicorn românesc înainte ca el să fie cumpărat de cei mari.
    Pentru că de la reapariţia capitalismului în România în 1990 au trecut deja 28 de ani, în prim-plan încep să iasă URMAŞII, adică cei care au preluat sau vor prelua conducerea afacerilor făcute de părinţii lor, sau cei care vor ajunge la conducerea companiilor de pe piaţă, aşa cum părinţii lor au început în anii ’90.
    Printr-o coincidenţă, acest număr din Business MAGAZIN îl are pe copertă pe Daniel Farmache, unul dintre directorii Electrogrup Infrastructure, o companie care vrea să se internaţionalizeze şi să fie în prima linie a schimbărilor din industria telecom sau energie. Daniel Farmache este fiul lui Stere Farmache, cel care a redeschis în 1995 Bursa de Valori Bucureşti şi a condus-o aproape
    15 ani.
    În businessul românesc au început să-şi facă simţită prezenţa tot mai mulţi urmaşi, care au misiunea dificilă de a duce businessul românesc mai departe. Unde vor reuşi să ajungă, vom vedea.
    Business MAGAZIN trebuie să scrie şi povestea lor, dar şi a celor care vor apărea de nicăieri şi care prin ambiţie, determinare, noroc şi viziune vor ieşi din rând.
    La fel ca la început, povestea şi istoria voastră sunt şi povestea noastră.

  • „Cel mai periculos om din Uniunea Europeană”

    Parlamentul European a aprobat, în urmă cu două săptămâni, declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE. Mai exact, Parlamentul European a aprobat raportul care constată că guvernul Viktor Orban prezintă „riscul clar“ de încălcare a valorilor UE şi a dispus iniţierea procedurii de sancţionare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene. Lansarea procedurii de sancţionare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri.

    Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri de Uniunea Europeană, din cauza legilor privind libertatea de exprimare, din cauza organizării sistemului judiciar, a celui electoral şi în contextul abordării imigraţiei; guvernul de dreapta de la Budapesta a fost acuzat că încalcă normele fundamentale ale Uniunii Europene. Autorii rezoluţiei împotriva Ungariei, printre care se numără eurodeputata olandeză Judith Sargentini, afirmă că „există un risc clar privind încălcarea gravă a valorilor fundamentale europene“.

    Răspunsul lui Orban a venit prompt: Ungaria nu va accepta „ameninţări“ şi nu va deveni „patria imigraţiei“, a afirmat premierul ungar în plenul Parlamentului European. „Ungaria va fi condamnată pentru că a decis că nu va fi patria imigraţiei. Dar noi nu vom accepta ameninţări şi acte de şantaj din partea forţelor proimigraţie: ne vom apăra frontierele, vom opri imigraţia clandestină. Noi ne vom apăra frontierele şi doar noi putem decide alături de cine trăim. Am oprit sute de mii de imigranţi clandestini şi am apărat Ungaria şi Europa. Cetăţenii maghiari au decis că patria noastră nu va fi patria imigraţiei“, a subliniat Orban.

    Cum a ajuns însă Orban un politician de extremă dreapta, care practică un discurs aflat la graniţa cu extremismul?

    Este o metamorfoză completă a tânărului care, în timpul unui discurs din 1989, se prezenta ca un campion al democraţiei; a tânărului crescut în sărăcie, care a spus că până la 15 ani nu ştia ce înseamnă apă caldă la robinet.

    După absolvirea facultăţii, în 1987, Orban a lucrat part-time pentru Open Society Foundation (Fundaţia pentru o Societate Deschisă), organizaţia nonguvernamentală patronată de miliardarul George Soros. Doi ani mai târziu, s-a mutat alături de soţie şi fiica sa la Oxford, cu intenţia de a participa la un studiu legat de filosofia politică europeană. Orban s-a întors însă la Budapesta după doar patru luni, luând decizia de a intra în viaţa politică.

    Viktor Orban a participat la primele alegeri libere din Ungaria, în 1990, pe listele Fidesz, numit şi partidul tinerilor. Deşi formaţiunea a câştigat doar 22 de locuri în Parlament, cei care le-au ocupat au atras simpatia publicului prin imaginea lor nonconformistă – aveau plete şi purtau blugi sau tricouri, îndepărtându-se de ceea ce oamenii se aşteptau să vadă din partea reprezentanţilor.

    Plin de ambiţie şi carismă, Orban – care nu avea nici 30 de ani – a reuşit în scurt timp să preia controlul partidului. După rezultatele dezamăgitoare ale Fidesz la alegerile din 1994, el a mutat partidul către zona de dreapta şi a adoptat un discurs naţionalist. Mişcarea s-a dovedit una inspirată, Fidesz câştigând detaşat alegerile din 1998; Orban, transformat într-un politician în costum, a devenit cel mai tânăr prim-ministru din istoria Ungariei.

    Sub conducerea sa, Fidesz a suferit două înfrângeri surprinzătoare, în 2002 şi 2006; au urmat însă două victorii importante, la alegerile din 2010 şi 2014.

    Un important derapaj constituţional a avut loc în 2013, atunci când Parlamentul de la Budapesta a adoptat o serie de amendamente care limitau atribuţiile Curţii Constituţionale, limitau libertatea presei (incriminând exprimările publice care „încalcă demnitatea naţiunii“), a educaţiei (studenţii cu burse de stat erau obligaţi să se angajeze la firme ungureşti), a cultelor (care puteau primi bani numai dacă lucrau „pentru interesul public“) şi a minorităţilor (autorităţile locale puteau interzice stabilirea romilor pe teritoriul lor).

    După votul parlamentului ungar, secretarul general al Consiliului Europei de la acea vreme, Thorbjorn Jagland, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, declarau că amendamentele „trezesc îngrijorare privind respectarea principiilor statului de drept, a legislaţiei UE şi a standardelor Comisiei Europene“. Pia Ahrenkilde Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei, spunea că nu este exclusă adoptarea unor sancţiuni contra Ungariei. Departamentul de Stat al SUA a comunicat că revizuirea Constituţiei ungare „ar putea ameninţa principiile independenţei instituţionale care caracterizează o guvernare democratică“.

    În faţa protestelor de la UE şi din SUA, Viktor Orban a acuzat companiile străine (multinaţionalele din utilităţi, energie, telecom şi băncile) cărora Ungaria le-a impus suprataxe de criză sau le-a refuzat cererile de majorare a tarifelor că au făcut reclamă proastă Ungariei în străinătate şi a declarat că „ţările din Europa Centrală şi de Est trebuie să-şi croiască propriile politici fără a se uita la UE“ şi că „nu trebuie să ascultăm tot ce ne spun birocraţii de la Bruxelles“. Referindu-se la companiile străine, Orban a declarat în parlament că „vom lupta şi vom face şi alte noi propuneri legislative… Preţurile la utilităţi vor fi reduse şi mai mult, iar companiile vor avea profituri şi mai mici“.

    Discursul lui Orban a devenit şi mai agresiv la începutul anului 2015, atunci când partidul a pierdut susţinerea în Parlament. Pentru a recâştiga susţinerea, Orban a ales ca temă centrală imigraţia, atacând decizia Uniunii Europene care impunea fiecărui stat membru să primească un număr de refugiaţi. Mai mult, într-un gest de sfidare la adresa instituţiilor europene, liderul Fidesz a construit un gard de peste 170 de kilometri lungime la graniţa cu Serbia şi încă unul de-a lungul graniţei cu Croaţia.

    Între iunie şi septembrie 2015, susţinerea pentru partidul condus de Viktor Orban a crescut vertiginos, iar ziarul german Der Spiegel l-a numit pe Orban „câştigător al crizei refugiaţilor“. Chiar şi principalii săi critici au căzut de acord asupra faptului că el a intuit, înaintea altor lideri europeni, nevoia de a controla graniţele ca un prim pas în gestionarea fluxului de imigranţi.

    Unii analişti au catalogat drept absurdă ideea că Viktor Orban, liderul naţionalist al unei ţări cu o populaţie de sub 10 milioane, ar putea să remodeleze politica europeană şi să atace poziţia dominantă a cancelarului german Angela Merkel. Cu toate acestea, efectele discursului său nu ar trebui neglijate.

    „În locul democraţiilor liberale care au eşuat, vom construi o democraţie creştină a secolului XXI care să garanteze demnitatea umană, libertatea şi securitatea, care protejează egalitatea, modelul familiei tradiţionale şi cultura noastră creştină şi care să ofere naţiunii noastre şansa de a supravieţui şi a prospera”, transmitea Orban în luna mai, la finalul unei campanii electorale din care partidul său a ieşit câştigător. „Ştiu că mulţi vor considera acest obiectiv imposibil, însă cred că Ungaria poate fi până în 2030 în primele cinci ţări europene în privinţa standardelor de viaţă”. Alianţa de guvernământ Fidesz – Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria desfăşurate la începutul lunii aprilie, câştigând 133 din cele 199 de locuri din Parlament.

    Discursul lui Viktor Orban se aseamănă şi cu cel al lui Nigel Farage, liderul partidului UKIP din Marea Britanie, cel pe care mulţi îl consideră răspunzător de Brexit. La fel ca Farage, Orban a încercat să creeze tensiuni rasiale şi să dezvolte sentimentul de ostilitate faţă de refugiaţi.
    Cu toate acestea, regimul din Ungaria nu poate fi comparat cu unele totalitare, aşa cum ar fi cel din Rusia. Politicienii din opoziţie nu sunt încarceraţi, iar protestele nu primesc răspuns violent din partea autorităţilor. Dar pericolul există: în ultimii 7-8 ani, Orban a pus bazele unui nou model politic, pe care publicaţiile din Ungaria îl numesc „democraţie în declin“. Iar cifrele par să le dea dreptate: în Indexul Corupţiei, realizat de Transparency International, Ungaria ocupă locul al doilea în rândul celor mai corupte state din Uniunea Europeană, după Bulgaria. Prin intervenţiile repetate asupra procesului electoral şi prin subjugarea presei libere, Ungaria a reuşit să fie catalogată drept „cea mai nedemocratică ţară“ din rândul statelor membre ale UE.

    E greu de spus ce va urma, în condiţiile în care Orban se bucură de susţinerea regimului polonez de la Varşovia – un alt exemplu în ceea ce priveşte derapajele instituţiilor de forţă. Pentru a retrage dreptul de vot al unui stat membru, toate celelalte state trebuie să se pună de acord asupra acestui lucru; e o măsură la care, în configuraţia actuală a Uniunii, nu se poate ajunge. Prin urmare, pericolul ca şi alţi lideri cu un profil asemănător cu cel al lui Orban să câştige simpatia votanţilor e mai mare ca oricând.

  • Nu vreau să mor într-un birou. De acum înainte, 90% din timpul meu vreau să-l dedic tinerilor antreprenori

    Jack Ma, considerat cel mai bogat chinez, a spus într-o conferinţă pe teme economice că nu vrea să moară într-un birou.
    El a încercat să împartă timpul în câteva repere: când ai 30-40 de ani, trebuie să faci lucruri pentru că atunci îţi poţi permite să şi pierzi. „Just do it!”
    Între 40 şi 50 de ani, el spune că trebuie să te concentrezi pe ceea ce ştii să faci cel mai bine şi că nu trebuie să-ţi risipeşti munca încercând să descoperi ceea ce îţi place. Pur şi simplu nu mai ai timp de pierdut.
    Între 50 şi 60 de ani, trebuie să laşi totul şi să devii un profesor pentru tânăra generaţie, să-i pregăteşti pe alţii.
    La 54 de ani şi cu o avere de 38 de miliarde de dolari, Jack Ma îşi permite să se retragă, să fie profesor şi să-i înveţe pe alţii ceea ce pe el nu l-a învăţat nimeni.
    În România, prima generaţie de oameni de afaceri, de patroni, de antreprenori începe să se pregătească de pensie, dacă nu chiar a ieşit deja.
    Dar cei mai mulţi sunt fără urmaşi la conducerea afacerilor pe care le-au construit. Copiii lor vor să aibă bani, dar nu vor să aibă aceeaşi viaţă de câine. De asemenea, pentru că nu şi-au crescut manageri, nu au cui să lase conducerea afacerilor. Iar orice om adus din afară într-o companie privată este văzut ca un intrus şi de aceea, de cele mai multe ori, este respins.
    Fiind ocupaţi cu afacerile, cu creşterea businessului, prima generaţie de capitalişti nu i-a învăţat pe alţii, nu a învăţat generaţia din spatele ei cum să conducă un business.
    De asemenea, nu au putut, nu au avut timp, nu au creat un sistem de management care să funcţioneze în lipsa lor.
    În spatele biroului lor scrie: „Dacă aş pleca, businessul s-ar prăbuşi pentru că nu sunteţi în stare de nimic”.
    Probabil că ceea ce cred ei este adevărat. Dar nici nu i-au învăţat pe alţii să conducă, să administreze afacerile în lipsa lor.
    Fără să o spună, spre deosebire de Jack Ma, ei vor să moară la birou pentru că nu ştiu ce să facă în afara lui.
    Cel mai nobil testament, să-i înveţi pe alţii ce ai învăţat tu, este greu de scris acum.
    Şi din acest motiv puterea businessului românesc se subţiază, pentru că nu sunt suficienţi profesori care să le predea tinerilor antreprenori şi să-i înveţe cum să conducă un business.
    România produce acum antreprenori mici şi foarte mici, care se învârt în jurul unor rulote cu clătite sau în jurul unor cafenele, care nu au învăţat, care nu au fost învăţaţi să gândească în cifre mari.
    Pe de o parte nimeni nu vrea să crească o „concurenţă la sân”, dar pe de altă parte, fără alţi jucători, pieţele nu cresc. Degeaba eşti singur pe o piaţă care inevitabil va rămâne o piaţă mică.
    Fără concurenţă, fără competiţie, lucrurile ajung la un anumit nivel, dar după aceea se blochează.
    Pentru ca economia şi businessul românesc să crească, trebuie să existe antreprenori, noi generaţii de antreprenori care să ducă afacerile mai departe.
    Dacă tot ce-ai acumulat în timp în viaţa profesională rămâne într-un fişier ascuns undeva în cloud, atunci de unde să înveţe noua generaţie de manageri şi chiar de angajaţi?
    Şcolile din România sunt teoretice, cu o materie ancorată în anii ’80, şi cu profesori poate bine intenţionaţi, dar care nu pot să vorbească despre experienţa lor practică pentru că nu o au.
    Dacă cei din business – antreprenori mai mari şi mai mici – nu vor deveni profesori, adică la 50-60 de ani să aibă puterea să se retragă din execuţie şi să încerce să-i lase pe alţii, atunci noile generaţii, şi aşa total diferite, nu vor avea de la cine să înveţe, iar afacerile vor scădea sau vor dispărea natural.
    Dacă vreţi ca businessul să meargă înainte, trebuie să deveniţi profesori, trebuie să-i învăţaţi pe alţii ce să facă atunci când nu veţi mai fi. Şi în acest fel veţi deveni colegi cu Jack Ma, care a zis că nu vrea să moară într-un birou, adică la muncă, ci pe o plajă.

  • Clanurile si familiile care de generatii se lupta pentru titlul suprem de conducatori ai Pamantului

    Lupta pentru putere, dominare, control si asigurarea resurselor pentru clanul in care a vazut lumina zilei, nu sunt altceva decat izbucniri ale naturii animalice de care unele obraze subtiri incearca sa se dezica cu maximum de dezgust. Stau dovada clanurile si familiile care de generatii se lupta pentru titlul suprem de conducatori ai Pamantului. Dincolo de razboaie, crize economice, goana dupa resurse si influenta, nu exista nimic altceva decat rivalitatea neostoita intre cele mai puternice familii si dinastii care au modelat destinul actualei civilizatii umane. Cele mai importante sunt prezentate in topul de mai jos.

    10. DinastiaNehru-Gandhi


    Clanul Nehru-Feroz-Gandhi este cea mai celebra familie politicacare a dominat Congresul National Indian aproape tot intervalul detimp scurs de la castigarea independentei Indiei pana in zilelenoastre. Trei membri ai familiei in care politica eracuvantul de ordine (Pandit Jawaharlal Nehru, fiica acestuia, IndiraGandhi, si fiul ei, Rajiv Gandhi) au ocupat functia suprema de PrimMinistru al Indiei.

    Indira Gandhi si fiul ei Rajiv au sfarsit, ambii,asasinati. Cu toate acestea, gustul puterii nu a potolitavantul politic din sanul familiei. Sonia Gandhi, de asemeneamembra de vaza a familiei, ocupa in prezent functia de Presedinteal Congresului National Indian. Fiul lui Rajiv Ghandi, Rahul, estecel mai tanar membru al familiei care a intrat in politica inmomentul in care a candidat pe listele Congresului si a castigat unloc in Camera Inferioara a Parlamentului din India, in cadrulalegerilor din anul 2004.

    Trebuie retinut ca familia Nehru-Feroz-Gandhi nu este inrudita cuMohandas Karamchand (Mahatma)Gandhi, conducatorul miscarii de independenta aIndiei. Clanul Nehru-Gandhi este cel mai evident exemplu dedinastie conducatoare traditionala in randul tarilor asiatice curegimuri democrate.

    9. Dinastia Plantageneta

    In confruntarile dintre dinastiile englezesti ale Tudorilorsi Plantagenetilor, cei din urna au avut castig de cauzadatorita dezvoltarii fara precedent a sistemului politic sicultural petrecut sub conducerea lor. In ciuda faptului ca sub casaTudorilor a luat nastere Biserica Anglicana, iar prosperitatea acrescut substantial, insemnatatea familiei Plantagenetilor a fostcu mult mai mare (mentionand aici ca insusi regele Henric alVII-lea descinde, pe linie materna, din Plantageneti).

    Casa Plantagenetilor a fost, inca de la origini, o familieregala fondata de regele Henric al II-lea de Anglia, fiual lui Geoffrey al V-lea de Anjou. Regii Plantageneti au stapanitAnglia inca din secolul XII; in total 15 regi din acesta familieurcand pe tron, intre anii 1154-1485. Sub stapanirea lor, Regatulsi-a definitivat o cultura si arta distincta, incurajata de uniidintre regi care au fost adevarati Mecena, dupa cum ii elogiaza si”tatal poeziei englezesti”, Geoffrey Chaucer(1343-1400).

    In acele vremuri, Plantagenetii au introdus in Angliastilul architectonic gotic, care a ajuns sa fie foarteapreciat, cladiri precum Westminster Abbey sau York Minister fiindmodelate dupa aceste canoane. Aceeasi familie a jucat un rolimportant in adoptarea legilor comune si a celor constitutionale,precum si in redactarea celebrei Magna Carta. Parlamentul Anglieiisi are originea tot in perioada Plantageneta, odata cu nastereaprestigioasele universitati din Cambridge si Oxford.

    8. Familiile Claudiene& Iuliene

    Aceste doua familii, contopite pana la urma intr-una singura, aufost probabil cele mai importante familii din Roma Antica. Odataunite, a luat nastere dinastia Iulio-Claudiana care a adus petronul Romei unii dintre cei mai importanti imparati ai Imperiului,precum Caligula, Augustus, Claudius, Tiberius si Nero.

     




    Cei 5 imparati enumerati mai sus au condus Imperiul Roman intreanii 26 i.Hr. – 68 d. Hr., dinastia luand sfarsit odata cusinuciderea lui Nero. Toti imparatii erau inruditi princasatorii si adoptii. In mod eronat, Iulius Cezar este creditatdrept stramos al acestei dinastii, cu toate ca celebrul personajantic nu a detinut niciodata functia de imparat (a fost un dictatormilitar) si nu a avut vreo legatura cu Claudienii.



    Domniile tuturor imparatilor din aceasta dinastie urmeaza, in liniimari, acelasi tipic. Toti au venit la putere cu ajutorulrelatiilor si legaturilor de familie, fiecare a adaugat noiteritorii Imperiului Roman si a lansat proiecte gigantice deconstructii. Cu totii au fost in general iubiti siadmirati de supusii de rand, dar au fost respinsi de senatori, dupacum reiese din scrierile autorilor antici. Istoricii si analistii contemporani ne considera caIulio-Claudienii au fost, cu totii, niste conducatori egocentrici,nebuni chiar, pervesi sexuali si tirani faralimite…
     

  • Un lider PSD vorbeşte deschis despre SUSŢINEREA scrisorii: Dragnea a ajuns un om orbit de putere şi spaime imaginare

    „Dintotdeauna, PSD a fost partidul apropiat de oameni, un partid care a ascultat problemele lor şi a încercat să le rezolve. Faptul că niciodată nu am abdicat de la acest principiu a făcut să câştigăm alegeri şi să guvernăm corect. Susţin Scrisoarea semnată de colegii mei pentru că am convingerea că PSD poate să facă în continuare lucruri bune pentru România. Pentru a realiza asta, trebuie să înţelegem că solidaritatea de partid nu înseamnă să fim pasivi unor decizii greşite care continuă de prea mult timp. Aceste decizii greşite se suprapun cu dorinţa de şi mai multă putere a lui Liviu Dragnea. Un preşedinte PSD care a făcut lucruri bune, dar care, astăzi, din păcate, nu mai este omul pe care l-am cunoscut în urmă cu ceva ani. Din păcate, Liviu Dragnea a ajuns un om orbit de putere, orgolii şi spaime imaginare”, a scris miercuri, pe Facebook, liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu.

    Acesta a spus că problemele personale ale liderului PSD „fac ca modificările la legile justiţiei să nu poată fi realizate”.

    „Nu putem accepta ca libertatea de exprimare în PSD să fie suprimată, colegi de-ai noştri să fie daţi afară, iar deciziile să se ia în mod arbitrar de către un singur om. Nu putem tolera să vedem cum fractura din societate se adânceşte pe zi ce trece şi că ura care ne desparte a ajuns mai puternică decât lucrurile care trebuie să ne unească şi să ne ducă înainte ca naţiune. Nu putem asista la izolarea României pe plan extern şi la asocierea ei cu state sancţionate şi puse la colţ pentru nerespectarea valorilor şi principiilor europene. Problemele personale ale lui Liviu Dragnea fac ca modificările la legile justiţiei să nu poată fi realizate. În locul unei consultări, avem de-a face cu nişte decizii impuse unilateral. Iar societatea răspunde pe bună dreptate la acest comportament. Susţin modificările legilor justiţiei, dar făcute de o manieră corectă prin consultarea tuturor părţilor implicate”, a menţionat Ciolacu.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Cine este OMUL pe care liderii PSD doresc să îl pună în fruntea partidului după înlăturarea lui Dragnea de la putere

    Discuţiile informale dintre liderii judeţeni PSD privind instalarea secretarului general al partidului, Marian Neacşu, în funcţia de preşedinte interimar al formaţiunii, au avut loc pe fondul consultării între preşedinţii de organizaţii care iau în calcul o posibilă acţiune de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea social-democrată.

    „Toată lumea a zis că nu se bagă şi sunt de acord să îl lase pe Neacşu să fie interimar până la Congres pentru că Neacşu e un om echilibrat”, au spus sursele pentru MEDIAFAX.

    ”Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi preşedinte al PSD Olt, a discutat, împreună cu alţi preşedinţi de organizaţii judeţene social-democrate, despre posibilitatea iniţierii unui demers de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea”, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Economia mondială a ajuns să fie condusă de GPS. Dacă sistemul cade, lumea nu are niciun plan de rezervă

    Duke Buckner îşi savura micul dejun la hotelul Renaissance din Tel Aviv privind peste portul oraşului în ziua în care timpul s-a blocat, scrie Bloomberg. Buckner supraveghează marketingul şi dezvoltarea afacerilor pentru Microsemi Corp., un contractor american pentru comunicaţii şi apărare, şi primeşte prin e-mail copii ale rapoartelor de eroare pentru echipamentele sale. Rar îi vine mai mult de unul într-o singură zi; însă, în dimineaţa zilei de 26 ianuarie 2016, rapoartele au inundat cutia de poştă electronică. Buckner a uitat de micul dejun.

    Reclamaţiile aveau de-a face cu receptoarele de sincronizare Microsemi pentru sistemul global de poziţionare prin satelit, tehnologia omniprezentă de navigaţie prin satelit construită pentru armata americană, dar care şi-a găsit drumul spre toate buzunarele. GPS-ul nu este doar pentru hărţi. Este şi un fel de ceas uriaş, spaţial. Computerele de pe întreg Pământul utilizează sistemul pentru a determina ora cu o precizie de până la a miliarda parte dintr-o secundă. Când există cel mai mic dezacord între acele computere, lucrurile o iau razna.

    Receptoarele de sincronizare Microsemi emiteau mesaje de eroare tocmai din cauza unei astfel de discrepanţe. „Când operaţiunile se desfăşoară normal, aceste aparate nu emit avertismente ani de zile“, spune Buckner. „Astfel că, atunci când unul se blochează de mai multe ori, oamenii nu ştiu ce să facă.“ În următoarele 11 ore, antenele de telefonie mobilă şi-au pierdut conexiunile, poliţia americană şi staţiile de incendiu au raportat erori de comunicare, semnalele radio ale BBC au fost întrerupte şi telescopul care urmăreşte asteroizi pe orbita Pământului a ieşit din funcţiune.

    Cauza principală a fost o eroare în reţeaua GPS. Când Forţele Aeriene din SUA, care operează cei 31 de sateliţi, au dezafectat unul mai vechi şi au înlăturat valorile acestuia din baza de date, au introdus accidental mici erori în sistem, distorsionând cifrele. Până când mailul lui Buckner a început să primească sesizările, câţiva sateliţi au transmis date de timp eronate, rămânând în urmă cu a 13,7 milioana parte dintr-o secundă.

    Fiecare satelit poartă mai multe ceasuri atomice care măsoară timpul urmărind cât de des electronii din miezurile lor trec de la o formă de energie la alta. Sateliţii transmit apoi aceste date, împreună cu locaţiile lor pe orbită, spre Pământ. Aici, receptorul GPS din telefonul mobil sau de pe orice alt gadget se bazează pe consistenţa acestor calcule ultraprecise pentru a determina unde se află.

    Este greu de evaluat cât de dependentă a devenit economia mondială de GPS de când Departamentul Apărării al Statelor Unite a început să ofere publicului, serviciul de localizare în anul 2000. Există 2 miliarde de receptoare GPS în folosinţă în întreaga lume. Agenţia de navigaţie prin satelit a Europei estimează că numărul va atinge 7 miliarde până în 2022. Pe lângă industria telecomunicaţiilor, şi băncile, companiile aeriene, companiile de utilităţi, companiile de cloud computing, de radio şi de televiziune au nevoie de date GPS precise pentru timp. La fel şi serviciile de urgenţă, dar şi forţele militare. Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a desemnat 16 sectoare de infrastructură drept critice. 14 dintre ele depind de GPS.

    Câteva alte sisteme de navigaţie prin satelit sunt în funcţiune sau în curs de implementare: Galileo (operat de Uniunea Europeană), Glonass (Rusia) şi BDS (China); însă numai sistemul rus pretinde acoperirea globală.

    Cele mai importante servicii, precum şi pieţele financiare, au sisteme de siguranţă – propriile ceasuri atomice sau conexiuni la instrumente mai puţin precise. Însă unele dintre aceste sisteme de rezervă depind de sincronizarea cu sateliţii GPS, iar precizia lor ar putea dura doar câteva minute. „GPS-ul este singurul care poate face rău întregii economii moderne“, spune senatorul John Garamendi, un democrat din California care avertizează cu privire la astfel de pericole de ani de zile în calitate de membru al comisiilor parlamentare privind serviciile armate, transportul şi infrastructura. „Niciun telefon mobil, niciun bancomat nu va mai funcţiona.“

    Haosul intermitent de 11 ore care a distrus micul dejun al lui Buckner a fost doar un indiciu a ceea ce este posibil. Aceea a fost o greşeală nevinovată la urma urmei, nu un atac concertat asupra reţelei GPS, însă politicienii americani nu au făcut prea multe pentru a proteja sistemul de atunci.

    În afară de Garamendi, una dintre cele mai puternice voci care pledează pentru a acoperi vulnerabilităţile GPS este Dana Goward, care conduce fundaţia nonprofit Resilient Navigation and Timing. Fondat în 2013, ONG-ul este susţinut de contractori din domeniul apărării şi de companii asociate.

    Fost pilot de elicopter al Pazei de Coastă, Goward nu ezită când este întrebat ce ar însemna un blocaj de amploare a GPS. Este ca atunci când au fost ignorate avertismentele de a consolida uşile cabinelor de pilotaj ale avioanelor înainte de tragediile de pe 11 septembrie, spune el, sau alarmele despre şubredele diguri de protecţie din New Orleans înainte de uraganului Katrina: „Oamenii vor muri“.

    Baza Forţelor Aeriene Schriever, aflată la câţiva kilometri est de Colorado Springs, găzduieşte Escadrila 2 de Operaţiuni Spaţiale. 2SOPS operează reţeaua GPS dintr-o singură cameră în spatele a două uşi cu cod, o gardă armată, bariere care se pot ridica din calea de acces pentru a bloca vehiculele şi trei garduri legate cu lanţuri şi acoperite cu sârmă ghimpată.

    În centrul de operaţiuni, într-o zi din iunie, opt militari de aviaţie în uniformă şi doi contractori civili se pregătesc să efectueze un test de rutină care să asigure că sateliţii pot comunica. Toţi militarii de la aviaţie au permis de trecere la nivelul secret sau ultrasecret. Fiecărui vizitator i se cercetează trecutul.

    Limbajul 2SOPS este, evident, plin de acronime.

    „Pre-pass SV15!“, spune operatorul sistemului de sateliţi.

    „C/L1-8 Pasul 4 ascultă pentru pre-pass“, răspunde şefului misiunii.

    „Activ acum, SV 15, şirul CAPE A, SSO 1, vizibilitate la DIEGO, VSOH / NAV / MOD / GBD, fără CIF/TP aplicabile“, spune operatorul de sistem.

    2SOPS transmite de obicei un nou mesaj de navigaţie fiecărui satelit o dată la 24 de ore pentru a se asigura precizia, folosind o reţea de 11 antene amplasate în întreaga lume. Între timp, unitatea monitorizează reţeaua GPS pentru deranjamente şi defecte, pe baza semnalelor precise de navigaţie şi de sincronizare trimise de militarii de la aviaţie sateliţilor la fiecare 1,5 secunde. Este o muncă repetitivă pe care poţi ajunge s-o faci fără să mai gândeşti, spune colonelul Stephen Toth, care conduce 2SOPS. „Rutina te poate face să laşi garda jos“, spune el. „Trebuie acordată o atenţie deosebită pentru a nu se întâmpla acest lucru.“

    O mulţime de lucruri pot perturba funcţionarea sateliţilor în afară de informaţiile dintr-o bază de date. Explozii solare. Deşeuri spaţiale. Şi, poate, forţe străine ostile. Pentagonul a început să considere chiar sateliţii posibile ţinte în 2007, când China şi-a distrus unul din vechii sateliţi meteo folosind o rachetă. Coreea de Nord, Iranul şi Rusia au declarat că au dezvoltat armament prin care pot distruge sateliţi. Într-un efort de a evita hackingul, 2SOPS a creat funcţia de operator pentru apărare cibernetică, iar militarii extind instruirea conexă pentru operatorii de satelit.

    În iunie, preşedintele Trump a surprins, la o întâlnire a Consiliului Naţional pentru Spaţiu, o comisie atât de nouă încât nu are un site web, când şi-a anunţat intenţia de a crea o Forţă Spaţială, a şasea divizie a armatei, care să completeze Forţele Aeriene. Ideii i s-a opus secretarul de apărare şi s-ar putea lovi de o împotrivire puternică în Congres, care anul trecut a respins tocmai o astfel de propunere. Însă pericolele nu sunt greu de imaginat, iar SUA sunt slab pregătite pentru ele. Deşi există protocoale şi acorduri internaţionale care dictează ce trebuie făcut atunci când un avion de luptă rusesc zboară prea aproape de un avion american peste teritoriul sirian sau de o navă a marinei americane care se află în apele chinezeşti, nu există un regulament pentru ceea ce se întâmplă când activitatea unui satelit străin pare ostilă.

    De partea receptorului, semnalele GPS sunt destul de slabe pentru a fi ecranate de găinaţul porumbeilor de pe antenele de telefonie mobilă – sau pentru a fi bruiate de răufăcători folosind aparatură surprinzător de uşor de obţinut. Deşi sutele de modele de dispozitive de bruiaj sunt ilegale în cele mai multe ţări, Agenţia Europeană de Navigaţie prin Satelit a înregistrat aproximativ 50.000 de incidente de bruiaj deliberat în ultimii doi ani, fiind vorba în principal de camioanagii sau şoferi pentru servicii ca Uber care încearcă să ascundă de angajatori unde se află în timpul pauzelor. Se presupune că bruiajul a fost de vină atunci când peste 40 de aeronave au rămas fără semnal GPS în iulie şi august 2016, când s-au apropiat de pistele Aeroportului Internaţional Ninoy Aquino din Manila. Toate au aterizat în siguranţă, piloţii profitând de vizibilitatea bună, însă vremea nu este întotdeauna atât de îngăduitoare.

    Cea mai perfidă tactică pe teren este spoofingul GPS-ului, adică folosirea unui software maliţios pentru a transmite semnale false şi a păcăli receptorul unei aeronave să creadă că este într-un loc sau la un moment care n-are nimic de-a face cu realitatea. Astfel de metode „ar funcţiona cu siguranţă împotriva maşinilor ce folosesc Uber, a maşinilor autonome, a dronelor de livrare ale Amazon“ şi a multor altele, spune Todd Humphreys, profesor de inginerie aerospaţială la Universitatea din Texas.

    În lumea finanţelor, spoofingul subtil ar putea păcăli totul, de la cititorul de carduri de credit dintr-un magazin de proximitate la bursele de valori din New York. „Dacă schimbaţi semnificativ timpul de referinţă, toată lumea va observa“, spune Andrew Bach, care obişnuia să supravegheze serviciile de reţea ale NYSE. „Lucrul care-i preocupă pe oameni este dacă nu cumva cineva va da subtil timpul înainte sau înapoi pentru a crea confuzie în operaţiunile industriei financiare.“ Chiar dacă majoritatea companiilor importante de pe Wall Street au propriile lor ceasuri atomice ca sisteme alternative la GPS, introducerea de anomalii subtile ar putea perturba algoritmii care conduc lumea tranzacţiilor de înaltă frecvenţă, declanşând o retragere în masă de pe aceste pieţe.

    Spoofingul din partea puterilor străine ostile este o preocupare şi pentru Pentagon. În timpul unei demonstraţii din 2012, ofiţeri ai Securităţii Interne au văzut înmărmuriţi cum Humphreys şi colegii săi au deturnat o dronă dându-i coordonate GPS false şi ghidând-o departe de traiectoria originală. Forţele militare ruseşti au capacitatea de a deturna dronele de deasupra Siriei şi a Mării Negre, spune o persoană familiarizată cu problema.

    Forţele Aeriene spun că spoofingul nu este responsabilitatea lor, că misiunea 2SOPS este doar menţinerea semnalului din reţeaua GPS şi nu se asigură că receptoarele îl pot citi cu precizie. Cu toate acestea, nicio altă agenţie guvernamentală nu este responsabilă cu acţiuni de prevenire a spoofingului şi bruiajului.

    Ţine de companii ca Microsemi să dezvolte firewalluri antispoofing şi să le actualizeze. Departamentul pentru Securitate Internă declară că oferă asistenţă şi expertiză tehnică operatorilor de infrastructură critică, dar numai la cerere. În mare parte, spun oficialii guvernamentali, este de datoria companiilor să se asigure că au planuri de rezervă.

    Acest lucru este nerealist, spune Goward, lobbyist. „Toată lumea cu care am discutat, din toate industriile, consideră că aceasta este responsabilitatea guvernului şi niciun sector despre care ştim, în afară de serviciile financiare importante, nu este capabil să reziste unei întreruperi semnificative pentru o perioadă mare de timp“, precizează el. Atitudinea corporatistă pare să fie una de distrugere reciprocă sigură, în genul „Nu eu voi fi învinovăţit, ci forţele aeriene sau guvernul. Aşa că de ce ar trebui să dau bani de la mine?”.

    La o oră de condus la nord de baza Forţelor Aeriene, în Waterton, Colorado, se întinde o platformă a Lockheed Martin în funcţiune din 1955, când era suficient de izolată pentru testarea rachetelor. Astăzi, suburbiile Denverului au ajuns până aproape de gardul care înconjoară cele 5.600 de hectare ale platformei. Printre cele 185 de construcţii, compania a ridicat recent o sală de curăţare de 128 milioane de euro, cu o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi. Înăuntru, după gărzile înarmate, o jumătate de duzină de lucrători echipaţi cu jachete lungi, protecţii de păr şi pentru încălţăminte, toate antistatice şi antiscame, asamblează următoarea generaţie de sateliţi GPS.

    Forţele Aeriene au aprobat lansarea primului satelit GPS 3, iar Lockheed se aşteaptă ca încă unul să primească permisiunea în vara aceasta, după terminarea testelor de vid în spatele unei uşi cât trei etaje situate chiar lângă camera de curăţare. Testele imită condiţiile din spaţiul cosmic folosind pompe cu aer rece sau cald care produc presiuni scăzute şi temperaturi cuprinse între -150 C şi 150 C, adică temperaturi cosmice.

    Sateliţii GPS 3 sunt proiectaţi să funcţioneze 15 ani, cu 25% mai mult decât generaţia actuală, care şi-a depăşit cu mult speranţa de viaţă datorită, în parte, administrării atente a combustibilului. De asemenea, GPS-ul 3 oferă un semnal de opt ori mai puternic, ceea ce face mai dificilă blocarea, cu o precizie a locaţiei de trei ori mai mare. Însă noii sateliţi nu dispun încă de cele două tehnologii puternice antispoofing de pe piaţă, ambele fiind straturi suplimentare de securitate esenţiale pentru a detecta atacurile şi a demonstra că semnalele şi mesajele de navigaţie sunt autentice.

    Deşi ar ajuta ca guvernul să folosească tehnici de criptare mai bune, ar fi mai sigur să reducă dependenţa economiei mondiale de GPS, spune Garamendi. El insistă de ani de zile ca guvernul federal să construiască o reţea radio de rezervă, la sol, numită Navigaţie la distanţă îmbunătăţită (eLoran); aceasta ar furniza semnale mai puternice decât cele ale sateliţilor GPS. Congresul estimează că proiectul va costa contribuabilii 200 de milioane de dolari. Coreea de Sud spune că până în 2020 va avea acoperire eLoran.

  • În noua sesiune parlamentară puterea vrea lege pentru lobby, iar opoziţia vrea alegeri în două tururi

    Partidul Social Democrat a discutat sâmbătă, la Neptun, două proiecte de lege, pe care să le susţină în noua sesiune parlamentară, proiecte care aparţin colegilor de coaliţie de la ALDE, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Documentul discutat la CExN-ul PSD propune susţinerea unui proiect de lege, pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Interceptări, astfel încât să fie scoşi „serviciile de informaţii şi ofiţerii din justiţie şi politică”.Proiectul este unul mai vechi, iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro