Tag: provocare

  • Guvernul de la Madrid cere organizarea de alegeri anticipate în Catalonia

    “Ar fi bine să începem să remediem această fractură din Parlamentul Cataloniei (…) prin alegeri regionale”, a declarat oficialul spaniol după şedinţa săptămânală a Guvernului de la Madrid.

    Autorităţile catalane au anunţat că Parlamentul catalan se va reuni luni deşi Curtea Constituţională de la Madrid a suspendat, într-o măsură preventivă, reuniunea Legislativului regiunii Catalonia care ar urma să valideze rezultatul controversatului referendum proindependenţă.

  • Două deţinute evadate au fost prinse câteva ore mai târziu într-un “escape the room”

    Probabil că femeilor li s-a părut prea simplă evadarea din puşcărie şi s-au gândit să se provoace cu un joc de evadat.

    “Două femei au venit şi ne-au întrebat ce este escape the room şi cum se joacă. Le-am arătat câteva dintre camerele noastre”, a declarat Rebecca Liaw, proprietara localului. “La câteva momente după ce femeile şi-au început turul, un ofiţer de poliţie a venit şi m-a întrebat dacă două femei au intrat aici. I-am spus că da şi ofiţerul şi-a chemat colegii”, a spus şi Jonathan Liaw, soţul Rebeccăi.

    Cele două femei au fost arestate şi duse înapoi la Edmonton Institution for Women.

  • Ce este şi cum a apărut moneda Bitcoin – VIDEO

    De la momentul inventării internetului, au existat mai multe tentative de a inventa monede virtuale, dar niciuna nu a avut mare succes pentru că nu a putut rezolva aşa-numita problemă a dublei cheltuieli. În esenţă, această problemă se leagă de faptul că de vreme ce banii digitali sunt doar informaţie, aceştia pot fi duplicaţi şi cheltuiţi de mai multe ori.

     
  • Focul care a putut fi stins doar cu ajutorul unei bombe nucleare. Timp de trei ani flăcările nu s-au oprit

    Videoclipul realizat în 1966 prezintă o flacără imensă care arde în mijlocul unui câmp, în timp ce muncitorii din Urta-Bulak încercau să o stingă cu apă. În următoarele cadre, zona este eliberată după amplasarea unei bombe nucleare în subteran. Conform Mail Online, prin detonarea bombei, autorităţile au reuşit să oprească sursa gazului care alimenta flacăra.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Un bancher de top din România rupe tăcerea: Care sunt băncile care NU VOR SUPRAVIEŢUI. Ce trebuie să ştie toţi clienţii

     
    “Pe termen lung nu va mai fi loc pentru un număr mare de bănci universale şi atunci se va înteţi lupta pentru cotă de piaţă”, apreciază şeful Raiffeisen Romania.
     
    “Cred că principala provocare pentru băncile din Romania se rezumă la faptul că, practic, trebuie să facem din nou din banking un business respectabil. Este o provocare extrem de importantă, pentru că dacă nu există un anumit nivel de încredere este foarte greu pentru sistemul bancar să joace rolul pe care îl are în societate. A doua provocare este ca sistemul bancar să se schimbe din punctul de vedere al tehnologiei  – suntem într-o eră digitală şi o eră a reglementărilor. Pe termen lung nu va mai fi loc pentru un număr mare de bănci universale şi atunci se va înteţi lupta pentru cotă de piaţă, în sensul corect şi sănătos al cuvantului”, a declarat şeful Raiffeisen Bank pentru Anuarul Financiar 2017 realizat de ZF.
     
  • Scandal, provocat într-un BAR de şeful unui inspectorat şcolar. Ce l-a deranjat cand i-a fost adusă nota de plată

    Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Brăila, Laura Dan, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că se efectuează cercetări după ce o femeie, angajata unui bar din oraş, a reclamat că un bărbat care a refuzat să părăsească localul a provocat un scandal.

    „Pe data de 9 septembrie, la ora 1.00 noaptea am fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 42 de ani, angajată a unei terase din municipiul Brăila, că un bărbat a provocat scandal şi refuză să părăsească localul. Imediat la faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti. Agenţii au identificat un bărbat de 37 de ani care ar fi lovit un alt bărbat de 50 de ani. În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. Cercetările continuă”, a declarat Laura Dan.

    Surse apropiate anchetei susţin că cel care a provocat scandalul a fost inspectorul şcolar general, Gheorghiţă Dan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea salarizării provoacă DEZECHILIBRE în bugetele mai multor primării: Nu mai sunt bani de salarii, dar nici pentru lemnele de foc necesare încălzirii

    Cei 15 angajaţi ai Primăriei comunei Dimăcheni din judeţul Botoşani nu îşi vor primi luna aceasta salariile, bugetul comunei fiind gol după ce conducerea instituţiei a majorat, conform legii, salariile începând cu data de 1 iulie şi nu a mai primit alţi bani pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare.

    Conform conducerii Primăriei comunei Dimăcheni, instituţia nu mai are bani de funcţionare, având deja datorii la iluminatul public, la compania care adună gunoiul din localitate şi restanţe la plata navetei profesorilor.

    “Avem 15 angajaţi la Primăria din Dimăcheni. Ar trebui să dăm salariile, dar nu mai avem bani. După creşterile salariale care a avut loc de la 1 iulie, efortul bugetar pentru plata salariilor este de 90.000 de lei pe lună, ceea ce include salariile şi plata contribuţiilor către stat, dar noi nu mai avem bani. Nu mai avem bani nici pentru cheltuielile de funcţionare ale instituţiei deoarece suntem o comună mică şi nu avem alte venituri decât cele de la buget. Am rămas fără bani după ce am crescut salariile personalului şi tot aşteptăm rectificarea bugetară. Nu ştiu cum vom plăti lunea viitoare salariile. Bugetul este gol”, a declarat, corespondetului MEDIAFAX, viceprimarul comunei Dimăcheni, Valentin Albu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simona Halep joacă în finala de la Cincinnati. Românca, la un meci distanţă de primul loc în clasamentul mondial: “Sunt flămândă de victorii, e o provocare mare!”. Ora la care va începe marele meci

    Pentru sportiva noastă urmează confruntarea cu Garbine Muguruza din ultimul act al competiţiei, partidă ce o poate duce pe Halep pe primul loc în clasamentul mondial.

    “Cred că am jucat cel mai bun tenis al meu. Nu trebuia să-mi aduci aminte că Muguruza m-a învins de două ori pe hard. Voi veni, voi da totul şi poate voi câştiga de data asta. Sunt flămândă de victorii, e o provocare mare şi o mare oportunitate”, a declarat Halep la finalul meciului cu Stephens.

    Halep s-a mai întâlnit de trei ori cu Muguruza, iar sportiva clasată pe locul 6 în ierarhia WTA s-a impus în două rânduri. Muguruza a câştigat în 2014, în turul al doilea al turneului de la Wuhan, şi în 2015, la FedCup. Halep s-a impus în 2015, în optimile turneului de la Stuttgart, scrie ProSport.

    Finala dintre Simona Halep şi Garbine Muguruza se va disputa în această seară, cu începere de la ora 21:00.

    Câştigătoarea turneului de la Cincinnati va primi 522.450 de dolari şi 900 de puncte WTA. Pentru Halep, această ‘recompensă’ este sinonimă cu trecere pe primul loc în clasamentul mondial. În acest moment, diferenţa dintre Halep (locul 2 WTA) şi Karolina Pliskova este doar cinci puncte.

     

  • Angela Merkel: Terorismul ne poate provoca amărăciune, dar nu ne va învinge niciodată

    “Aceste atacuri criminale ne-au arătat încă o dată dispreţul total pentru omenire din partea persoanelor implicate în terorismul islamist. Suntem uniţi în hotărârea noastră de a nu permite ca aceste crime să ne oprească să trăim în modul nostru. Barcelona, în special, reprezintă toleranţă, frumuseţe şi întâlniri paşnice între oameni de diferite culturi. Terorismul ne poate provoca amărăciune şi ore de tristeţe, aşa cum s-a întâmplat în Spania, dar nu ne va învinge niciodată”, a spus Merkel.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Un român ar putea revoluţiona modul în care călătorim. Proiectul său face furori în străinătate

    Conceptul superiahtului „Dare to Dream” ar putea revoluţiona modul în care călătorim. Autorul acestui concept este orădeanul George Lucian.

    „Conceptul «Dare to Dream» ar putea schimba modul în care călătorim în lume”, consideră CNN, în reportajul realizat despre orădeanul care trăieşte acum în Monaco. Designul iahtului lui George Lucian a provocat deja o dezbatere în presa internaţională, astfel încât acest proiect s-ar putea transforma în realitate în viitorul apropiat.

    George Lucian este născut în Oradea, mama sa este avocatul Florina Faur, iar tatăl omul de afaceri Ioan Lucian. A absolvit Universitatea Americană din Austria, are o diplomă în Management şi Politică. El locuieşte în sudul Franţei de patru ani şi lucrează în Principatul Monaco.

    Iahtul zburător

    Atunci când priveşti conceptul realizat de tânărul orădean te întrebi: e un iaht, e un avion? Este un concept care te îndeamnă să visezi. Unul care îţi dă posibilitatea ca, pe mare fiind, să poţi zbura. Flying Diamond este un dirijabil de 100 metri legat de un superiaht de 140 metri. Acest iaht-zburător a provocat reacţii în lanţ în presa internaţională. „Sunt copleşit şi uimit de numărul mare de publicaţii din lume care au scris despre primul meu concept de iaht lansat: CNN, Fox News, MSN news, Yahoo news, Daily mail, Superyacht world, Boote exclusiv şi multe altele, în nu mai puţin de zece limbi”, spune George Lucian.

    Monaco Reporter, de exemplu, vorbeşte despre orădean ca despre un vizionar, apelând la un citat al lui Malcolm Gladwell care spune că „Vizionarul începe cu o foaie de hârtie curată şi îşi reimaginează lumea”. George este pasionat de pictură – a avut chiar şi expoziţii în Monaco. Este foarte pasionat şi de arhitectură şi petrece multe ore navigând pe internet, privind noile modele şi concepte de iahturi şi creând propriile sale desene.

    George schiţează mereu diferite desene sau modele pe orice hârtie pe care o are la dispoziţie şi apoi în faţa computerului, cu un software, îşi proiectează iahturi. Obiectivul său ca designer este să stimuleze imaginaţia oamenilor, scrie bihon.ro