Tag: postari

  • Nini Săpunaru: Ponta duce un război acerb împotriva PNL fluturând funcţiile deţinute de liberali

     “Constat cu mâhnire că premierul Victor Ponta duce un război tot mai acerb împotriva PNL. După ce a săpat constant la temelia unităţii USL, Ponta îşi imaginează că poate destabiliza unitatea PNL”, susţine Săpunaru într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    El îi transmite un mesaj public premierului: “Nu, domnule Ponta, PNL a demonstrat în repetate rânduri că poate face politică din opoziţie, că este un partid mare care nu poate fi dezbinat de ocuparea vremelnică a unor funcţii”.

    De asemenea, liderul PNL Vrancea susţine că mesajul postat de premier pe contul de socializare, adresat alegătorilor PNL şi USL, “este de fapt un mesaj în care acesta flutură funcţiile deţinute de liberali la centru şi în teritoriu”.

    “PNL rămâne la putere, unit, pentru a guverna ţara, aşa cum a promis. Premierul Ponta şi PSD să nu conteze pe noi în perpetuarea sistemului promovat şi menţinut de Traian Băsescu privind bătălia pentru funcţii”, mai susţine Săpunaru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai mult circ decât Olimpiadă. Cum au fost primiţi oaspeţii la Soci

    Vladimir Putin şi-a dorit o competiţie extravagantă, care să iasă cu orice preţ în evidenţă, astfel că a cheltuit fără limită pentru a arăta lumii întregi de ce este în stare Rusia. În ciuda investiţiilor masive, la Soci încă nu sunt toate lucrurile puse la punct, în special cele legate de logistică. Preşedintele CIO, Thomas Bach, a dat însă garanţii că totul va fi în regulă vineri, când este programată deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice, relatează Prosport.ro.

    Un lucru care a atras imediat atenţia sportivilor cazaţi la Soci a fost calitatea apei. Calitate e mult spus, pentru că nişte poze postate pe Twitter de un participant arată un lichid galben, care nu inspiră în nici un caz apă potabilă. Ruşii i-au avertizat pe sportivi că apa de la robinete nu trebuie băută şi este recomandat să nu fie folosită nici la alte activităţi, precum un duş fierbinte.

    Reguli foarte interesante au fost găsite de sportivi în camerele din satele olimpice. Canadianul Sebastien Toutant, competitor la snowboard, a postat pe twitter o fotografie cu lucrurile acceptate şi interzise în baie. Printre altele, sportivii nu au voie să pescuiască în closet sau să se urce cu picioarele pe acesta.

    Ruşii au anunţat investiţii de 55 de miliarde de dolari în Jocurile Olimpice de la Soci, promiţând că vor organiza cea mai fastuoasă ediţie a competiţiei olimpice, chiar dacă numărul probelor şi al sportivilor care vor lua parte la JO este cu mult mai mic faţă de cele de vară, organizate la Beijing sau de la Londra.

    Însă cu doar trei zile înainte de ceremonia de deschidere a competiţiei, lucrurile sunt departe de a fi puse la punct. În primul rând, câteva hoteluri dintre cele destinate pentru jurnaliştii care vor fi prezenţi la Soci nu sunt gata. Spre exemplu, jurnaliştii de la CNN au fost mutaţi din hotel în hotel, întrucât cel în care trebuiau să stea nu este încă gata.

    Iar hotelurile nu sunt nici pe departe cea mai mică problemă a gazdelor JO. Drumurile de acces către satul olimpic, parcul pe care Putin l-a dorit special în Soci sau alte clădiri care ar fi trebuit terminate încă de acum câteva luni sunt încă în construcţie. Adăugând aici mormanele de gunoi şi moloz care s-au strâns în jurul construcţiilor, dezastrul e complet E deja o luptă contracronometru, iar gazdele se tem deja că Jocurile Olimpice ar putea deveni un adevărat fiasco.

    Un jurnalist de la Yahoo! Sports a postat pe Twitter o poză cu trei becuri, cerând la schimb o clanţă pentru uşă. “Dacă e nevoie, mai adaug şi un câine vagabond”, a glumit jurnalistul.

    Stacy St. Claire, de la Chicago Tribune, a sunat la recepţia hotelului pentru jurnalişti să întrebe de ce nu are apă în toaletă. Răspunsul primit a fost ca dacă presiunea apei revine la normal, este mai bine să nu fie folosită pentru că are în componenţă “ceva periculos”.

    Un jurnalist a avut ceva probleme şi cu meniul de la restaurant, după cum se observă în imaginea de mai jos postată pe Twitter.

  • Bitcoin a fost acceptată ca instrument de plată de Universitatea din Nicosia

     “Moneda virtuală va crea servicii mai eficiente şi va servi ca instrument de dezvoltare a serviciilor financiare în regiuni din întreaga lume”, a declarat Christos Vlachos, directorul financiar al celei mai mari universităţi private din Cipru, relatează CNBC.

    Universitatea va oferi şi cursuri de master având ca temă moneda virtuală.

    “Departamentele noastre de business, contabilitate şi IT s-au asociat pentru a crea un master interdisciplinar, pentru a pregăti oamenii pentru aceste schimbări revoluţionare. În acest context, considerăm că este potrivit să introducem moneda digitală ca instrument de plată în toate instituţiile din toate oraşele şi ţările unde suntem prezenţi”, a spus Vlachos.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avion evacuat la Montréal, în urma unui incendiu la un dispozitiv de transport pentru bagaje

     Incendiul a degajat un nor de fum gros în spatele avionului, care venea de la Casablanca şi care tocmai garase în apropierea gurilor de acces ale aerogării.

    Toboganele pentru evacuare în caz de urgenţă au fost utilizate, iar pasagerii au început să evacueze avionul. Apropierea acestor tobogane de flăcări, la nivelul pistei, a provocat panică în rândul unor pasageri, potrivit unei înregistrări video postate pe Twitter.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Twitter a anunţat că vrea să intre pe Bursă

     “Am depus în mod confidenţial un formular S-1 la SEC”, “jandarmeria” americană a Bursei, “în vederea unei introduceri pe Bursă”, se arată în acest mesaj, urmat de altul: “Acum ne întoarcem la muncă”.

    De la introducerea pe bursă a Facebook, prima reţea de socializare la nivel mondial, cea a Twitter, o reţea lansată în 2006, este cea mai aşteptată din lumea Internetului şi noilor tehnologii.

    Reţeaua de socializare şi-a pregătit în ultimele luni lansarea bursieră dotându-se cu capacităţi pentru valorificarea site-ului. Astfel, ea a anunţat marţi achiziţionarea unei societăţi de publicitate pe telefoane mobile, MoPub, în contextul în care acest sector a devenit deja vital în competiţia în domeniul Internetului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Yahoo a cumpărat o aplicaţie de recunoaştere a imaginilor

     Echipa IQ Engines a confirmat achiziţia start-up-ului de către Yahoo, însă valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică.

    “IQ Engines s-a alăturat echipei Flickr de la Yahoo!”, se spune într-un anunţ postat pe site-ul IQ Engines. În anunţ se mai spune că echipa IQ Engines este un admirator al aplicaţiei Flickr, precizând că abia aşteaptă să lucreze la îmbunătăţirea modului de organizare a fotografiilor de pe Flickr.

    De când a devenit director general al Yahoo!, în iulie anul trecut, Marissa Mayer a actualizat aplicaţia Flickr pentru fotografii şi a făcut numeroase achiziţii.

    IQ Engines este un start-up a cărui tehnologie permite analizarea, trierea şi clasificarea imaginilor, prin utilizarea tehnicilor de recunoaştere facială.

    Grupul Yahoo! Inc. încearcă să îşi revigoreze imaginea şi să atragă mai mulţi tineri, sub conducerea actualului director general al companiei, Marissa Mayer.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Twiplomaţia – modul în care liderii lumii, inclusiv cei români, folosesc Twitter

    Papa are peste 7 milioane de followers pe cele nouă conturi deţinute, fiind al doilea cel mai popular lider. 148 dintre liderii lumii apar în lista de followers a lui Obama, dar acesta are legături reciproce cu doar doi – Jens Stoltenberg din Norvegia şi cu Dimitri Medvedev.

    Un studiu al companiei de relaţii publice Burston-Marsteller mai evidenţiază că în jur de o treime din 148 de şefi de state şi de guverne  din lume folosesc Twitter; compania a analizat 505 conturi guvernamentale din 153 de ţări.

    Alte rezultate interesante sunt faptul că ministrul suedez de externe Carl Bildt este cel mai bine conectat lider, având 44 de legături reciproce cu alţi politicieni din lume. The European External Action Service (@eu_eeas) este cea mai bine conectată instituţie diplomatică, cu 36 de legături reciproce, urmat de ministerul polonez de externe (@PolandMFA), de Foreign Office din Marea Britanie şi de diplomaţia franceză (@FranceDiplo‏).

    Paradoxal, “@StateDept” nu este interest de niciun ministru sau minister de externe, iar “@WhiteHouse” urmăreşte doar trei alţi lideri ai lumii.
    Siteul twiplomacy.com publică analize amănunţite ale modului în care liderii lumii îşi folosesc contul de Twitter. Preşedintele Traian Băsescu şi-a creat contul în noiembrie 2009, cu câteva zile înainte de alegeri, şi l-a folosit intens doar în acea perioadă.

    Apoi doar ocazional, până în iulie 2012. A retransmis doar câte un mesaj al comisionarului Viviane Reding şi al PPE. Este conectat la “@elysee”, “@euhrv” şi “@whitehouse”, este urmărit de ministrul leton de externe Edgars Rinkēvičs, de MAE, de preşedintele portughez Aníbal Cavaco Silva şi de contul guvernului Republicii Croaţia; are o legătură reciprocă cu comisia Europeană (@eu_commission).
    “@Victor_Ponta” follows 12 lideri mondiali, dar are o legătură mutuală cu leton “@vdombrovskis”.

    În 2013 Ministerul român de externe a trimis doar 12 mesaje, reacţionând la evenimente speciale, de genul atentatului din Boston. Nici prea bine conectat nu este, avânt o legătură reciprocă doar cu diplomaţia franceză.

  • Traian Băsescu se întâlneşte joi cu susţinătorii săi de pe Facebook. Care este modalitatea de selecţie

     “Dragi prieteni, avem confirmarea din partea Preşedintelui pentru întâlnirea cu susţinătorii acestei pagini. Dânsul a fost de acord să ne întâlnim joi, orele 17:00. Locaţia o să o dezvălui mai târziu.

    Pentru că numărul de locuri este limitat, selecţia se face pe baza răspunsului la întrebarea «Spuneţi, pe scurt, argumentele pentru care credeţi că social media a schimbat modul de comunicare online cu personalităţile publice şi cu lumea politică. Credeţi că social media este benefică în democraţie?». Aşteptăm răspunsurile la adresa de e-mail: politica_online@yahoo.com”, se arată în mesaj.

    Anterior, pe contul “Alături de Preşedintele Nostru”, pe care sunt postate periodic mesaje ale şefului statului, discursuri ale sale, fotografii şi ştiri despre acesta, fusese scris un mesaj care menţiona posibilitatea unei astfel de întâlniri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu s-ar putea întâlni cu susţinătorii de pe Facebook pentru a discuta despre comunicare

    “Pentru noi, susţinătorii Preşedintelui, Facebook a fost locul în care am putut comunica direct, fără presiuni şi intervenţii. Poate a venit timpul să ne vedem şi faţă în faţă, ce spuneţi? Cum sună o întâlnire cu domnul Traian Băsescu în care să vorbim despre rolul Internetului şi al social media în comunicarea directă şi nemijlocită? Oare dânsul ar vrea?”, este mesajul postat marţi după-amiază pe pagina de Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro