BusinessMagazin

Tag: ordin

  • Ministrul Muncii a revenit asupra unui ordin prin care fusese radiată din COR ocupaţia “psiholog”

    Printr-un Ordin semnat de ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi de preşedintele Institutului Naţional de Statistică, a fost radiată din COR ocupaţia “psiholog”, ceea ce a dus la o serie probleme atât pentru angajaţii încadraţi ca psiholog, cât şi pentru angajatori.

    Actualizarea COR se aprobă periodic şi se face din iniţiativa utilizatorilor, respectiv organele administraţiei publice centrale şi locale, unităţile bugetare, agenţii economici, organizaţiile patronale, sindicale, profesionale şi politice, fundaţiile, asociaţiile, persoanele fizice şi juridice. În cazul ocupaţiei “psiholog”, propunerea de modificare a venit din partea Colegiului Naţional al Psihologilor.

    Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că ministrul Muncii a revenit miercuri asupra ordinului, respectiv asupra deciziei de radiere din COR a ocupaţiei “psiholog”.

    “După publicarea ordinului de modificare a COR în Monitorul Oficial al României, s-a constatat că în relaţiile de muncă apar probleme atât pentru angajaţii care sunt încadraţi în ocupaţia «psiholog», cât şi pentru angajatori. Astfel, există posibilitatea ca o parte din persoanele care sunt angajate ca psiholog să nu poată fi reîncadrate în una dintre celelalte ocupaţii specializate care sunt în grupa de bază 2634 Psihologi, fapt ce ar conduce la încetarea contractelor individuale de muncă şi a rapoartelor de serviciu sau a formelor asociative de desfăşurare a activităţii respective şi, implicit, a pierderii locului de muncă. Pe de altă parte, activitatea unor angajatori ar putea fi perturbată din cauza faptului că atribuţiile aferente postului de psiholog nu pot fi preluate de o altă peroană care nu are o astfel de specializare”, au explicat sursele citate.

    În acest context, pentru a evita apariţia unor disfuncţionalităţi pe piaţa muncii, ministrul Rovana Plumb a revenit cu un nou Ordin, astfel încât ocupaţia “psiholog” să se regăsească în COR în cadrul grupei de bază 2634 Psihologi.

    Ordinul nr. 123/123/2015 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România, publicat în Monitorul Oficial în 9 martie, menţinea în COR doar psihologii şefi de laboratoare şi secţii, psihologii pe ramuri (industriali, clinicieni, educaţionali) şi cercetătorii în psihologie, ceilalţi, încadraţi ca “psiholog” fiind consideraţi începători, indiferent de experienţa pe care o aveau.

    În plus, persoanele încadrate ca “psiholog” aveau nevoie, pentru a-şi putea continua meseria, de atestarea Colegiului Naţional al Psihologilor pentru ocupaţiile rămase în COR.

  • REPORTAJ: Fost deţinut în lagăre naziste, un foarte respectat inginer de căi ferate, decorat la 86 de ani – FOTO

    Vasile Szekely a adunat în 86 de ani de viaţă un sac de amintiri, unele care îl mai dor şi care i-au săpat urme adânci pe chip. Retrăieşte cu greutate calvarul celui de-al doilea Război Mondial, iar lacrimile îi umezesc ochii când îşi aminteşte ce a îndurat. Este, însă, mândru că a supravieţuit şi că a reuşit să aibă o viaţă împlinită, la care nu mai spera atunci.

    ”Nu am vrut să port în piept steaua galbenă”

    La doar 15 ani, în primăvara anului 1944, Vasile Szekely a fost îmbarcat în ”trenurile morţii” şi dus în lagărul de la Auschwitz – Birkenau, apoi la Buchenwald şi Bochum. Mai bine de un an nu a mai avut nume, nu a mai fost un om, ci a fost un simplu număr.

    Născut în Cluj-Napoca, a copilărit în cartierul Gheorgheni, într-o cameră şi o bucătărie, luate cu chirie, alături de părinţii săi şi de fratele mai mare cu şapte ani, Emerich. În 1944, era elev la un liceu evreiesc din oraş şi nu se gândea să îşi continue studiile, deoarece provenea dintr-o familie săracă, ci să îşi găsească o meserie. Fratele său lucra, deja, de la 13 ani, ca ucenic lăcătuş mecanic într-o fabrică de încălţăminte.

    ”În 1944, au venit vremuri grele, iar noi, evreii, eram obligaţi să purtăm în piept steaua galbenă. Eu eram un adolescent mai rebel, aveam 15 ani, şi nu am vrut să port steaua galbenă, nici eu, nici fratele meu. Îmi amintesc cum am ieşit în oraş cu prietenii din cartier, cu fraţii Brumariu, cu fraţii Pataky, cu care ne jucam fotbal şi care ne-au încurajat să nu purtăm steaua galbenă în piept. Într-o zi, era prin aprilie, când am venit acasă am văzut un camion în care erau părinţii mei, într-un transport spre ghetto. Cu fratele meu am vrut să mergem şi noi alături de ei, dar ne-au făcut cu mâna să nu ne apropiem. A fost ziua în care i-am văzut ultima dată”, îşi aminteşte Szekely.

    Împreună cu fratele său, a vrut să intre în casă, dar aceasta era sigilată, astfel că au dormit o noapte în pridvorul proprietăresei. Neavând unde să locuiască, s-au gândit să plece la Baia Mare, unde fratele său lucrase mai demult. Acolo li s-a spus că puteau munci, alături de alţi evrei care aveau pe mână o banderolă galbenă.

    ”Noi iarăşi nu am vrut să purtăm nici acea banderolă. Era şi acolo un ghetou unde am intrat, iar de acolo ne-au dus cu trenul la Auschwitz – Birkenau, în vagoane de animale, unde eram înghesuiţi şi aveam un singur bidon unde să ne facem nevoile”, povesteşte clujeanul.

    La sosire, au avut noroc şi nu au fost selectaţi direct pentru camera de gazare, ci au fost duşi într-o baracă unde au stat în condiţii inumane.

    ”Ne-au tuns, ne-au dezinfectat şi apoi ne-au dat hainele vărgate şi un număr. Din acel moment, nu mai eram un om, ci un număr. De mâncat, nu ne-au dat în prima zi şi, deodată, a venit un deţinut mai vechi, care a aruncat în mulţime o bucăţică de hârtie. Eu, fiind mai sportiv, am fost primul care a înhăţat-o, şi am fost bucuros pentru că aveam ce mânca şi că am reuşit să o împart cu fratele meu. Abia a treia zi ne-au dat o supă de buruieni pe care am mâncat-o, bineînţeles, pentru că ne era foame”, a spus Szekeley.

    Deţinuţii mai vechi le-au atras atenţia că va urma o selecţie şi i-au sfătuit să declare că au o meserie, pentru a putea lucra şi a nu fi trimişi la gazare.

    ”Emerich avea o meserie şi am spus şi eu că sunt reparator de biciclete. Dar nemţii ne-au spus că vor verifica dacă ştim meserie şi cei care au minţit vor fi trimişi la gazare, iar eu m-am speriat şi am ieşit dintre ei şi m-am întors în baracă. Fratele meu a plecat la muncă şi nu l-am mai reîntâlnit decât peste câteva luni. A doua oară când s-a făcut selecţia, am spus, din nou, că repar biciclete şi, astfel, am plecat la muncă, şi m-au dus în lagărul de la Buchenwald. Eram singur – singurel, la 15 ani, fără nimeni cunoscut alături”, şi-a amintit Vasile Szekely.

    De la Buchenwald a fost dus mai departe, în lagărul de la Bochum, unde a lucrat, câteva luni, la construirea unor barăci din beton, împreună cu alţi trei clujeni, el fiind cel mai mic. După bombardarea lagărului, deţinuţii au fost evacuaţi înapoi la Buchenwald, unde a nimerit într-un grup de deţinuţi politici, iar cu ajutorul acestora a reuşit să îşi revadă fratele.

    ”Nu l-am mai recunoscut. Eu mai crescusem, dar el slăbise foarte mult. Lucrase la Auschwitz într-un atelier pentru cei din SS, făcea jucării pentru copiii lor. Şi acolo a obervat-o pe mama, între alte femei ce munceau, care i-a spus că tata a fost trimis în camera de gazare chiar în prima zi la sosirea în lagăr. El a ajuns la Buchenwald transportat cu trenul timp de o săptămână în vagoane descoperite, fără să primească mâncare şi astfel a slăbit, încât arăta mai copil ca mine”, povesteşte clujeanul.

    Fraţii Szekely au fost duşi, ulterior, în lagărul de copii, iar în 11 aprilie 1945 au trăit bucuria eliberării lagărului Buchenwald de către armata americană. Americanii au vrut să îi înroleze în armata lor, promiţându-le că vor avea un viitor asigurat, dar cei doi clujeni au refuzat şi s-au întors acasă, în Cluj-Napoca. Trecuse peste un an de când fuseseră duşi spre Auschwitz – Birkenau.

    Inginer în exploatarea căilor ferate, şcolit la Leningrad

    După război, la insistenţele fratelui său, Vasile Szekely şi-a continuat studiile, a absolvit Liceul unitarian din Cluj-Napoca şi a dat examen la Institutul de Mecanică, fiind admis. La sfârşitul anului I a fost propus să meargă la studii în străinătate, la Institutul de Sport din Moscova, după care a făcut un schimb cu un alt student şi a fost repartizat la Institutul de Căi Ferate din Leningrad, oraş unde fratele său studia la Institutul Politehnic. Ulterior, acesta a devenit profesor universitar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

    ”Eu am absolvit în 1954 cu diplomă de inginer în exploatarea căilor ferate şi am fost repartizat la Regionala CFR Cluj. Mi-am făcut stagiatura un an, trecând prin toate funcţiile, începând de la telegrafist, acar, impiegat de mişcare, dând examene peste examene, iar apoi am fost repartizat la Staţia Dej Triaj. Şeful Regionalei nu a vrut să mă aducă la Cluj, ci mi-a spus să rămân la Dej, să învăţ meserie şi să câştig experienţă, iar aici am stat trei ani”, a spus Szekely.

    Acesta a fost mutat, ulterior, la Regionala CFR Cluj şi a avansat în ierarhie, ocupând funcţii de şef birou tehnico-economic, şef serviciu, până la şef Divizie Comercial, având peste 5.000 de oameni în subordine din şapte judeţe şi răspunzând de toate trenurile de călători, de agenţiile de voiaj şi de şefii de gară. Ziua sa de lucru începea la ora 7.00 şi se încheia seara, după ora 20.00. De-a lungul carierei, pentru că ştia şi mai multe limbi străine – maghiară, rusă, germană – a fost trimis să reprezinte România la diverse foruri internaţionale ale feroviarilor, inclusiv la Oslo, în Norvegia.

    ”Începând din 1958, am reprezentat Regionala CFR Cluj în diferite comisii internaţionale în care se făceau protocoale între diferite regionale din ţările limitrofe, Ungaria sau URSS. Când am făcut un protocol între Regionala Cluj şi Regionala Lvov, era un rus şef care mi-a cerut să ne retragem într-o cameră unde să încheiem noi protocolul. Şi a întrebat dacă avem nevoie de traducător, iar eu i-am răspuns că nu, pentru că vorbesc limba rusă, deoarece am absolvit Institutul de Căi Ferate din Leningrad. Şi el mi-a spus că a absolvit acelaşi institut, astfel că mi-a spus să trec în protocol tot ce doresc, că el va accepta. În timp, am reuşit să devenim parteneri egali cu căile ferate sovietice, iar în Staţia CFR Someşeni din Cluj-Napoca am introdus o tehnologie modernă, un terminal de transcontainere unde se lucra ziua şi noaptea”, a subliniat Vasile Szekely.

    Acesta a ieşit la pensie în 1990, dar a mai lucrat la o companie feroviară privată până a împlinit vârsta de 80 de ani. În 1966, a vizitat, alături de soţia sa, lagărul de la Auschwitz – Birkenau, iar la aniversarea a 60 de ani de la eliberarea lagărului Buchenwald a fost prezent la ceremonii. Acum se pregăteşte să participe, în 11 aprilie, la aniversarea de 70 de ani.

    În luna ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit lui Vasile Szekely Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, ”în semn de profund respect pentru suferinţele îndurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, dorind a păstra vie memoria Holocaustului – o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască”.

    Decoraţia şi brevetul i-au fost înmânate joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Prefectura Cluj şi la care a fost prezent şi preşedintele Federaţiei Comunităţi Evreieşti Cluj, Robert Schwartz.

    ”Sunt onorat şi le mulţumesc celor care mi-au oferit această distincţie. Acum simt că aceasta e un medicament care îmi cicatrizează această adâncă durere, care m-a făcut şi m-a întărit să lupt cu toate forţele rele, să lupt contra manifestărilor xenofobe, rasiale şi să îmi doresc ca un asemenea Holocaust să nu se mai producă”, a spus Vasile Szekely.

  • REPORTAJ: Fost deţinut în lagăre naziste, un foarte respectat inginer de căi ferate, decorat la 86 de ani – FOTO

    Vasile Szekely a adunat în 86 de ani de viaţă un sac de amintiri, unele care îl mai dor şi care i-au săpat urme adânci pe chip. Retrăieşte cu greutate calvarul celui de-al doilea Război Mondial, iar lacrimile îi umezesc ochii când îşi aminteşte ce a îndurat. Este, însă, mândru că a supravieţuit şi că a reuşit să aibă o viaţă împlinită, la care nu mai spera atunci.

    ”Nu am vrut să port în piept steaua galbenă”

    La doar 15 ani, în primăvara anului 1944, Vasile Szekely a fost îmbarcat în ”trenurile morţii” şi dus în lagărul de la Auschwitz – Birkenau, apoi la Buchenwald şi Bochum. Mai bine de un an nu a mai avut nume, nu a mai fost un om, ci a fost un simplu număr.

    Născut în Cluj-Napoca, a copilărit în cartierul Gheorgheni, într-o cameră şi o bucătărie, luate cu chirie, alături de părinţii săi şi de fratele mai mare cu şapte ani, Emerich. În 1944, era elev la un liceu evreiesc din oraş şi nu se gândea să îşi continue studiile, deoarece provenea dintr-o familie săracă, ci să îşi găsească o meserie. Fratele său lucra, deja, de la 13 ani, ca ucenic lăcătuş mecanic într-o fabrică de încălţăminte.

    ”În 1944, au venit vremuri grele, iar noi, evreii, eram obligaţi să purtăm în piept steaua galbenă. Eu eram un adolescent mai rebel, aveam 15 ani, şi nu am vrut să port steaua galbenă, nici eu, nici fratele meu. Îmi amintesc cum am ieşit în oraş cu prietenii din cartier, cu fraţii Brumariu, cu fraţii Pataky, cu care ne jucam fotbal şi care ne-au încurajat să nu purtăm steaua galbenă în piept. Într-o zi, era prin aprilie, când am venit acasă am văzut un camion în care erau părinţii mei, într-un transport spre ghetto. Cu fratele meu am vrut să mergem şi noi alături de ei, dar ne-au făcut cu mâna să nu ne apropiem. A fost ziua în care i-am văzut ultima dată”, îşi aminteşte Szekely.

    Împreună cu fratele său, a vrut să intre în casă, dar aceasta era sigilată, astfel că au dormit o noapte în pridvorul proprietăresei. Neavând unde să locuiască, s-au gândit să plece la Baia Mare, unde fratele său lucrase mai demult. Acolo li s-a spus că puteau munci, alături de alţi evrei care aveau pe mână o banderolă galbenă.

    ”Noi iarăşi nu am vrut să purtăm nici acea banderolă. Era şi acolo un ghetou unde am intrat, iar de acolo ne-au dus cu trenul la Auschwitz – Birkenau, în vagoane de animale, unde eram înghesuiţi şi aveam un singur bidon unde să ne facem nevoile”, povesteşte clujeanul.

    La sosire, au avut noroc şi nu au fost selectaţi direct pentru camera de gazare, ci au fost duşi într-o baracă unde au stat în condiţii inumane.

    ”Ne-au tuns, ne-au dezinfectat şi apoi ne-au dat hainele vărgate şi un număr. Din acel moment, nu mai eram un om, ci un număr. De mâncat, nu ne-au dat în prima zi şi, deodată, a venit un deţinut mai vechi, care a aruncat în mulţime o bucăţică de hârtie. Eu, fiind mai sportiv, am fost primul care a înhăţat-o, şi am fost bucuros pentru că aveam ce mânca şi că am reuşit să o împart cu fratele meu. Abia a treia zi ne-au dat o supă de buruieni pe care am mâncat-o, bineînţeles, pentru că ne era foame”, a spus Szekeley.

    Deţinuţii mai vechi le-au atras atenţia că va urma o selecţie şi i-au sfătuit să declare că au o meserie, pentru a putea lucra şi a nu fi trimişi la gazare.

    ”Emerich avea o meserie şi am spus şi eu că sunt reparator de biciclete. Dar nemţii ne-au spus că vor verifica dacă ştim meserie şi cei care au minţit vor fi trimişi la gazare, iar eu m-am speriat şi am ieşit dintre ei şi m-am întors în baracă. Fratele meu a plecat la muncă şi nu l-am mai reîntâlnit decât peste câteva luni. A doua oară când s-a făcut selecţia, am spus, din nou, că repar biciclete şi, astfel, am plecat la muncă, şi m-au dus în lagărul de la Buchenwald. Eram singur – singurel, la 15 ani, fără nimeni cunoscut alături”, şi-a amintit Vasile Szekely.

    De la Buchenwald a fost dus mai departe, în lagărul de la Bochum, unde a lucrat, câteva luni, la construirea unor barăci din beton, împreună cu alţi trei clujeni, el fiind cel mai mic. După bombardarea lagărului, deţinuţii au fost evacuaţi înapoi la Buchenwald, unde a nimerit într-un grup de deţinuţi politici, iar cu ajutorul acestora a reuşit să îşi revadă fratele.

    ”Nu l-am mai recunoscut. Eu mai crescusem, dar el slăbise foarte mult. Lucrase la Auschwitz într-un atelier pentru cei din SS, făcea jucării pentru copiii lor. Şi acolo a obervat-o pe mama, între alte femei ce munceau, care i-a spus că tata a fost trimis în camera de gazare chiar în prima zi la sosirea în lagăr. El a ajuns la Buchenwald transportat cu trenul timp de o săptămână în vagoane descoperite, fără să primească mâncare şi astfel a slăbit, încât arăta mai copil ca mine”, povesteşte clujeanul.

    Fraţii Szekely au fost duşi, ulterior, în lagărul de copii, iar în 11 aprilie 1945 au trăit bucuria eliberării lagărului Buchenwald de către armata americană. Americanii au vrut să îi înroleze în armata lor, promiţându-le că vor avea un viitor asigurat, dar cei doi clujeni au refuzat şi s-au întors acasă, în Cluj-Napoca. Trecuse peste un an de când fuseseră duşi spre Auschwitz – Birkenau.

    Inginer în exploatarea căilor ferate, şcolit la Leningrad

    După război, la insistenţele fratelui său, Vasile Szekely şi-a continuat studiile, a absolvit Liceul unitarian din Cluj-Napoca şi a dat examen la Institutul de Mecanică, fiind admis. La sfârşitul anului I a fost propus să meargă la studii în străinătate, la Institutul de Sport din Moscova, după care a făcut un schimb cu un alt student şi a fost repartizat la Institutul de Căi Ferate din Leningrad, oraş unde fratele său studia la Institutul Politehnic. Ulterior, acesta a devenit profesor universitar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

    ”Eu am absolvit în 1954 cu diplomă de inginer în exploatarea căilor ferate şi am fost repartizat la Regionala CFR Cluj. Mi-am făcut stagiatura un an, trecând prin toate funcţiile, începând de la telegrafist, acar, impiegat de mişcare, dând examene peste examene, iar apoi am fost repartizat la Staţia Dej Triaj. Şeful Regionalei nu a vrut să mă aducă la Cluj, ci mi-a spus să rămân la Dej, să învăţ meserie şi să câştig experienţă, iar aici am stat trei ani”, a spus Szekely.

    Acesta a fost mutat, ulterior, la Regionala CFR Cluj şi a avansat în ierarhie, ocupând funcţii de şef birou tehnico-economic, şef serviciu, până la şef Divizie Comercial, având peste 5.000 de oameni în subordine din şapte judeţe şi răspunzând de toate trenurile de călători, de agenţiile de voiaj şi de şefii de gară. Ziua sa de lucru începea la ora 7.00 şi se încheia seara, după ora 20.00. De-a lungul carierei, pentru că ştia şi mai multe limbi străine – maghiară, rusă, germană – a fost trimis să reprezinte România la diverse foruri internaţionale ale feroviarilor, inclusiv la Oslo, în Norvegia.

    ”Începând din 1958, am reprezentat Regionala CFR Cluj în diferite comisii internaţionale în care se făceau protocoale între diferite regionale din ţările limitrofe, Ungaria sau URSS. Când am făcut un protocol între Regionala Cluj şi Regionala Lvov, era un rus şef care mi-a cerut să ne retragem într-o cameră unde să încheiem noi protocolul. Şi a întrebat dacă avem nevoie de traducător, iar eu i-am răspuns că nu, pentru că vorbesc limba rusă, deoarece am absolvit Institutul de Căi Ferate din Leningrad. Şi el mi-a spus că a absolvit acelaşi institut, astfel că mi-a spus să trec în protocol tot ce doresc, că el va accepta. În timp, am reuşit să devenim parteneri egali cu căile ferate sovietice, iar în Staţia CFR Someşeni din Cluj-Napoca am introdus o tehnologie modernă, un terminal de transcontainere unde se lucra ziua şi noaptea”, a subliniat Vasile Szekely.

    Acesta a ieşit la pensie în 1990, dar a mai lucrat la o companie feroviară privată până a împlinit vârsta de 80 de ani. În 1966, a vizitat, alături de soţia sa, lagărul de la Auschwitz – Birkenau, iar la aniversarea a 60 de ani de la eliberarea lagărului Buchenwald a fost prezent la ceremonii. Acum se pregăteşte să participe, în 11 aprilie, la aniversarea de 70 de ani.

    În luna ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit lui Vasile Szekely Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, ”în semn de profund respect pentru suferinţele îndurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, dorind a păstra vie memoria Holocaustului – o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască”.

    Decoraţia şi brevetul i-au fost înmânate joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Prefectura Cluj şi la care a fost prezent şi preşedintele Federaţiei Comunităţi Evreieşti Cluj, Robert Schwartz.

    ”Sunt onorat şi le mulţumesc celor care mi-au oferit această distincţie. Acum simt că aceasta e un medicament care îmi cicatrizează această adâncă durere, care m-a făcut şi m-a întărit să lupt cu toate forţele rele, să lupt contra manifestărilor xenofobe, rasiale şi să îmi doresc ca un asemenea Holocaust să nu se mai producă”, a spus Vasile Szekely.

  • Opinie Cătălin Olteanu, FM România: Multitaskingul la improvements

    CĂTĂLIN OLTEANU este director general al FM România

    Se făcea că era odată o mare corporaţie, lider în zona de bunuri ambalate (CPG – consumer packaged goods). Aşa cum le zice şi numele, produsele respectivei organizaţii trebuia împachetate, de cele mai multe ori în cutii de carton.
    Pe o piaţă din ce în ce mai dură, mai crizată şi inovativă, cei menţionaţi nu ar fi putut rezista fără a fi preocupaţi în permanenţă de reducerea costurilor şi îmbunătăţirea performanţelor.

    Şi dacă tot am ajuns la subiectul reducerii de costuri, să elaborăm. La un moment dat, unul dintre cei responsabili de produse şi de costuri a făcut o socoteală şi i-a ieşit că dacă reduce rata de compresie a cartonului din care e făcută cutia (doar cu puţin), va plăti un carton mai ieftin, deci o cutie mai ieftină, iar la milioanele de produse livrate saving-ul (economia făcută) ar fi semnificativ.

    În paralel, un alt responsabil cu costurile, şi oarecum cu aceleaşi produse (sau familie de produse), a gândit că ar putea pune încă un strat de cutii pe palet. În condiţiile date, preţul logisticii ar fi dat un minus semnificativ, pentru că s-ar fi stocat mult mai multe cutii pe suprafaţa de depozit, s-ar fi cărat mult mai multe cutii în acelaşi camion etc. O altă economie importantă. Şi, în plus, deoarece la momentul în care produsele au fost scoase pe piaţă au fost ambalate în nişte cutii destul de rezistente, ideea era perfect viabilă.

    Fiecare din cei doi a făcut teste cu ideile lui şi cum testele au avut rezultate foarte bune, ideile au trecut la următoarea etapă: implementarea.

    Nimeni însă nu s-a gândit la faptul că niciunul dintre cei doi nu ştia de ideea celuilalt, că nu şi-au povestit ce vor să facă şi că ambele idei nu prea se puteau pune în practică în acelaşi timp, aşa că simultan cu subţierea cartonului s-a mai adăugat şi un rând de cutii pe palet.

    Rezultatul a fost pe măsură: clienţii au început să refuze paleţii de marfă ce ajungeau la destinaţie înclinaţi ca turnul din Pisa. Prima oară a fost reclamat modul defectuos în care este transportată marfa, dar prea erau toţi şoferii nebuni şi dărâmau paleţii; deci a început căutarea problemei în altă parte, după întrebarea: „Oare nu cumva fac cei din depozit vreo ghiduşie?“. Au fost deci monitorizaţi, ca să se observe cum se încarcă marfa. Evident că li s-au dat indicaţii preţioase despre cum trebuie manipulată marfa. Cei din depozit nu înţelegeau de ce brusc şi dintr-o dată tot ce făceau ei nu mai era bine, dar au observat că paleţii de marfă care stăteau mai mult timp pe raft prezentau acute semne de înclinare.

    Ca atare, cei din depozit au pus un palet de marfă pe un raft şi l-au observat o vreme. Rândul cel mai de jos de cutii se turtea de la o zi la alta, astfel încât după aproape o săptămână se deforma de tot.

    Ca acţiune de urgenţă, soluţia a fost ca marfa să fie repaletizată înainte de livrare, astfel încât rândul de sus ajungea jos, iar cel turtit de jos ajungea în vârful paletului, astfel încât marfa ajungea cât de cât în regulă la destinaţie. Asta a generat costuri suplimentare de operare, ca să nu mai pomenim că retururile de marfă nu au dispărut, pentru că nu întotdeauna repaletarea putea rezolva problema. În plus, clienţii nemulţumiţi s-au înmulţit, iar nemulţumirea lor a crescut, ca să nu mai spunem de cei ce trebuia să repaleteze tone de marfă şi care ajungeau după 2-3 săptămâni să reclame dureri de spate urmate de concedii medicale; ca urmare, au intervenit şi probleme de resurse umane.
    În cele din urmă s-a revizuit întreg procesul şi lucrurile s-au reparat, atât că de saving-urile aşteptate s-a ales praful, ba chiar au fost generate şi costuri suplimentare.

    Şi, cum o problemă nu vine niciodată singură, în timp ce o echipă se confrunta cu paleţii ce se prăbuşeau sub propria greutate, au apărut aceleaşi simptome şi în altă parte. Culmea! De data asta marfa era mai uşoară, nu se adăugase un rând suplimentar de cutii, iar cutia originală părea neschimbată. Acolo, cel de la procese avea un aliat pe la marketing şi amândoi au gândit saving-ul prin trecerea produsului de la ambalare în cutie individuală de carton (în care se găsea oricum şi o pungă de plastic) direct la ambalare în pungă de plastic, ceva mai deşteaptă şi mai colorată. Costul noii pungi era nesemnificativ pe lângă reducerea generată de eliminarea cutiei de carton individuale. Doar că nimeni nu l-a întrebat pe cel ce gândise iniţial tot ansamblul şi care considerase cutiile individuale de produs ca parte din structura de rezistenţă a paletului şi, ca atare, proiectase din start cutiile de regrupare mai puţin rezistente. Iar cutiile de regrupare au profitat de dispariţia celor din interior şi s-au lăsat sub greutatea paletului.

    Cum spunea un fost coleg de birou cu ani în urmă: „Nu-ţi fac pe gratis oricât mi-ai da“. Cam aşa şi cu partenerii din CPG, facem cost reduction oricât ne-ar costa!

  • Opinie Cătălin Olteanu, FM România: Despre visual management

    CĂTĂLIN OLTEANU este director general al FM România

    Fiecare a luat-o în felul său: o ingineră s-a apucat să comande cutii colorate şi a pus componentele în cutii de altă culoare. S-a dovedit a fi o idee excelentă: astfel, dacă aveai nevoie de un rezistor – cutie albastră, un condensator găseai în cutia galbenă, şi aşa mai departe. Pentru toţi a devenit mai uşor să identifice materialele. O domnişoară manager a comandat uniforme de culori diferite; astfel ştiai imediat unde să găseşti un inginer (albastru) sau un şef de tură (portocaliu) sau dacă avem vizitatori în site (verde). Şi uite aşa, managementul vizual se dovedea util într-o grămadă de cazuri: bibliorafturile aveau culori specifice departamentelor sau înregistrărilor stocate, graficele şi sistemul de comunicare au început să capete culori diferite în funcţie de subiectul adresat, şi tot aşa…

    Şi pentru că am ajuns la comunicare, am ajuns şi la persoana desemnată să se ocupe de management vizual. Care după ce a încercat să scoată în evidenţă îmbunătăţirile enumerate mai sus, dar şi multe altele pe care le-am uitat între timp, s-a lovit de dorinţa şefului de trib (Lean), care avea un task nou: să scoată în evidenţă puterea lean în faţa potenţialilor clienţi.

    Şi uite aşa a apărut primul panou cu poze şi grafice slăvind marile realizări.

    A avut succes la managementul de top (care se afla în lipsa altei idei, dar era deopotrivă presat de nivelurile superioare să ia măsuri).

    Aşa a apărut al doilea panou cu realizări, cifre, tabele, grafice şi alte lucruri.

    Apoi au apărut galeriile foto (alte panouri).

    În cele din urmă, s-a format o alee, un labirint creat din panouri publicitare, ce slăveau măreţele realizări Lean, creşterile constante de productivitate, oamenii fericiţi care lucrau în firmă şi aşa mai departe.

    Şi dacă am avut aleea, am început să o folosim.

    Oricine venea în fabrică avea parte de o vizită la „managementul vizual“; indiferent ce întrebare aveau oamenii, se găsea drept răspuns un panou, un perete cu poze, grafice şi explicaţii. Voia vizitatorul să vadă linia de producţie? Aveam poze cu linia.

    Nu ştiu câţi dintre cei care veneau în vizită nu se simţeau realmente aburiţi de abordarea noastră; oricum cei curioşi să facă afaceri nu se lăsau până nu vedeau şi linia de producţie pe bune, ca să se convingă cu ochii lor de ce se întâmpla acolo.

    Vă întrebaţi, poate, ce am împotriva galeriei de artă menţionată. Păi în principiu mă deranja că era botezată management vizual şi nu galerie de reclamă. Şi mai aveam la ora aia o supărare: costul menţinerii celebrei galerii de artă, unde picturile, graficele şi alte cele se actualizau zilnic. Pe de o parte eram certaţi nonstop, ca să reducem costurile, să păzim pădurile şi să avem grijă la demersuri ecologice, să economisim hârtia şi curentul. Din această pricină inginerii ajungeau să recicleze din greu hârtie şi ar fi tipărit şi pe a treia faţă a paginii de ar fi existat. Dar, pe de altă parte, ei bine, departamentul de visual management avea în permanenţă hârtie de calitate superioară, imprimante color şi vreo cinci asistente care să pună afişe pe panouri.

    Şi degeaba se supăra managementul de top pe băşcălia la adresa celebrei galerii; nu poţi să ratezi prilejul de a face puţin mişto de cei care au comandat doar patru panouri pătrate ca să construiască un cub, cub ce ar fi trebuit să aibă câte un set de învăţăminte pe fiecare suprafaţă.

    Un alt aspect al visual management se leagă de… fericirea angajaţilor. Îmi amintesc de vizita unui guru în LeanSixSigma, care a remarcat că oamenii sunt cam trişti în fabrică. Era evident că exista ceva în neregulă cu condiţiile oferite. Cei din fabrică au recunoscut că le scapă ceva şi au cerut indicaţii. Urmare a acestei cereri, au primit şi o sugestie: faceţi ceva cu mediul înconjurător, înveseliţi-l. Puneţi, de exemplu, o mică fântână arteziană.
    Mă credeţi dacă vă spun că până a doua zi a fost montată o fântâniţă kitschoasă care se pune pe perete, are un mic bazin şi o pompiţă pentru a recircula apa? Undeva în holul principal, unde nu se potrivea cu nimic (decât dacă ar fi fost în vila vreunui manelist de soi).

    A apărut apoi omul cel mare şi ne-a văzut pe toţi zâmbind. Ce mai! Abia ne abţineam să nu râdem cu hohote din cauza inepţiei din hol. Dar, senin, el a declarat: „Vedeţi? O investiţie mică, o idee atât de simplă, şi uite cum oamenii au început să zâmbească!“

  • Criteriile pentru actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite, aprobate de Ministerul Sănătăţii

    Ordinul pentru aprobarea Criteriilor şi metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi a căilor de atac va fi trimis miercuri la Monitorul Oficial, pentru a fi publicat, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii (MS).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Taxa de cogenerare va fi redusă, începând de marţi, cu aproape jumătate

     “Se aprobă contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă la o valoare de 0,0096 lei/kWh, exclusiv TVA”, potrivit ordinului şefului ANRE, Niculae Havrileţ.

    Taxa este percepută în baza unei directive europene, cu scopul de a sprijini investiţiile în tehnologiile mult mai eficiente de producere a energiei, şi a fost autorizată de Comisia Europeană în 2010.

    Valoarea contribuţiei pentru cogenerare a fost anul trecut de 0,0231 lei/kWh, iar în acest an a fost redusă cu 20,4%, la 0,01838 lei/kWh. Această scădere s-a reflectat în facturile consumatorilor printr-o diminuare de 4 lei a valorii bonusului, de la 21 la 17 lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tatuajele şi piercing-urile pentru orbi şi bolnavii de SIDA, interzise de Ministerul Sănătăţii – proiect

     Proiectul – pus în dezbatere publică, vineri, de Ministerul Sănătăţii (MS) – urmăreşte modificarea şi completarea Normelor de igienă pentru cabinete de înfrumuseţare corporală.

    Odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, angajaţii acestor cabinete nu vor mai avea voie să tatueze sau să pună piercing-uri persoanelor care au diabet zaharat, hemofilie, boli de inimă ori dermatologice, alergii, hepatită, SIDA sau boli psihice.

    Tatuarea şi montarea de piercing-uri vor fi interzise şi pentru femeile gravide sau care alăptează şi persoanelor nevăzătoare.

    Piercing sau tautaj unui minor, numai dacă acesta vine cu părinţii

    Potrivit proiectului, este interzisă efectuarea procedurilor de tatuare cosmetică şi artistică a persoanelor cu vârsta sub 18 ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marele mister al managerilor de fonduri de hedging din SUA: de ce câştigă atât de mult?

    ÎN FRUNTEA LISTEI DIN ACEST AN, POTRIVIT INSTITUTIONAL INVESTOR ALPHA, SUNT PATRU PERSONAJE CUNOSCUTE BINE ÎN LUMEA FINANCIARĂ: David Tepper, manager la Appaloosa Management, cu 3,5 miliarde de dolari; Stephen Cohen, de la SAC Capital, cu 2,4 miliarde de dolari; John Paulson, de la Paulson & Co., cu 2,3 miliarde de dolari, şi James Simons, de la Renaissance Technologies, cu 2,2 miliarde de dolari.

    Aceste cifre şi cele prezentate de alte publicaţii sunt estimări bazate pe mărimea fondurilor şi randamentul din anul încheiat, scrie revista americană The New Yorker. Industria fondurilor de hedging este secretoasă. Persoane precum Tepper şi Paulson nu dau anunţuri la ziar că le-a crescut averea cu câteva miliarde. Chiar dacă cifrele nu sunt certe, nici măcar avocaţii foarte bine plătiţi ai fondurilor nu contestă că unele dintre acestea generează profituri uriaşe pentru investitori şi manageri.

    Din când în când această situaţie stârneşte mânia oamenilor obişnuiţi.

    Suma totală de 21,1 miliarde de dolari acumulată anul trecut de primii 25 de manageri de fonduri în funcţie de câştiguri depăşeşte salariile cumulate ale tuturor educatorilor angajaţi în grădiniţele din SUA, notează portalul american Vox. Economistul Paul Krugman a profitat de ocazie şi a cerut taxe mai mari pentru administratorii de fonduri de hedging.

    CUM CÂŞTIGĂ ATÂT DE MULŢI BANI? Mai clar, de ce investitorii în fondurile de hedging – cei ai căror bani sunt riscaţi pentru obţinerea de profit – continuă să le permită managerilor de fonduri să le impună termeni oneroşi? În urmă cu câţiva ani, managerii afirmau că îşi câştigă banii asigurând constant randamente peste cele ale pieţei, însă situaţia s-a schimbat. Timp de cinci ani consecutiv, randamentele fondurilor de hedging s-au situat sub cele ale bursei.

    Anul trecut a fost chiar unul foarte dificil pentru fonduri. Indicele S&P 500, compus din acţiunile unora dintre cele mai importante companii listate în SUA, a avut un an foarte bun, cu un randament de 32%. Potrivit Bloomberg, randamentul net, după comisioane, asigurat de fondurile de hedging s-a situat la 7,4%. Diferenţa de aproape 25% este enormă.

    NVESTITORII ÎN FONDURI AU FOST JUPUIŢI. Investitorii acestor fonduri au plătit, însă, sume mari de bani şi pentru aceste rezultate foarte slabe, scrie The New Yorker. Un american poate investi prin orice firmă mare de brokeraj pentru un comision anual de 0,1%. La fiecare 100.000 de dolari investiţi, plăteşte 100 de dolari. La investiţia într-un fond de hedging important se cere de obicei plata unui comision de management de circa 2.000 de dolari pentru fiecare 100.000 de dolari, la care se adaugă „un comision de performanţă„ de 20%. Procentajele fac parte dintr-o formulă, „2-20„, devenit standard în industrie. Şefii de fonduri de hedging din vârful topului câştigurilor personale s-au descurcat considerabil mai bine decât media.

    Dar nici măcar aceştia nu au depăşit piaţa pe ansamblu cu prea mult. Cifre exacte nu sunt disponibile, însă au fost publicate estimări. Fondurile de top ale Appaloosa, firma lui David Tepper, au obţinut un randament de 42%. Un fond al lui Paulson a câştigat peste 60%, dar firma sa are şi fonduri care nu au mers la fel de bine. Aceştia sunt însă cei cu rezultatele cele mai bune. În multe cazuri, managerii de fonduri au încasat sute de milioane de dolari chiar dacă nu au depăşit piaţa decât cu puţin.

    Din cauza comisioanelor ridicate şi a sumelor de miliarde de dolari pe care le au în administrare, unii manageri pot obţine câştiguri mari chiar dacă obţin randamente mai mici decât cele ale indicilor folosiţi ca referinţă.

  • CONFLICTE în Ucraina: Bărbaţi înarmaţi au intrat în primăria din Doneţk. Blindate ce arborează drapelul rus, la Kramatorsk. Grupările armate proruse au ordin să UCIDĂ – FOTO, VIDEO

     UPDATE 12:15 – Kievul susţine că doi militari au fost capturaţi de persoane înarmate în estul ţării

    Doi militari ucraineni au fost capturaţi de persoane necunoscute înarmate în estul Ucrainei, au anunţat miercuri autorităţile de la Kiev, relatează AFP.

    UPDATE 12:08 – Grupările armate proruse au ordin să ucidă – servicii speciale ucrainene

    Grupările armate proruse din estul Ucrainei au ordinul de a “deschide focul pentru a ucide”, au declarat miercuri serviciile speciale ucrainene.

    “Conversaţiile interceptate între sabotorii ruşi arată că acţiunile de sabotaj din estul Ucrainei sunt coordonate de ofiţerii de informaţii militare ruse care dau ordine cinice de a trage pentru a ucide militari ucraineni”, a declarat serviciul de presă al SBU, într-un comunicat.

    Guvernul de la Kiev a trimis marţi forţe armate împotriva rebelilor proruşi din estul Ucrainei, unde o serie de revolte au fost iniţiate de mai multe zile de militanţi care cer organizarea unui referendum în vederea autonomiei regiunilor rusofone, în cadrul Ucrainei, sau alipirea la Rusia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro