BusinessMagazin

Tag: obiecte

  • Mobila ca divertisment

    Electronicele de odinioară erau nişte obiecte masive comparativ cu cele de azi, intrând în rândul pieselor de mobilier ale casei, scrie The Guardian. Televizoarele mari în carcasă de lemn, cocoţate pe picioruşe subţiri, ori aparatele de radio voluminoase, mai ales dacă erau prevăzute şi cu pickup, erau o prezenţă obişnuită în casele oamenilor, până când progresul tehnologic a permis producerea unor aparate ceva mai mici.

    Cum însă istoria se repetă şi moda revine, aşa cum o dovedeşte recenta creştere de popularitate a discurilor de vinil considerate depăşite odată cu apariţia CD-urilor, se găsesc companii care par să-şi caute inspiraţia şi în vremurile electronicelor ca piese de mobilier. Un exemplu în acest sens este Panasonic, care a ales pentru gama sa de televizoare DX800 un design aparte, acestea având un cadru special care-i permite utilizatorului să le instaleze pe podea.

    Pentru cei cărora le place să se relaxeze cu o carte bună şi să asculte muzică, o soluţie este Sonic Chair, un fotoliu dotat cu tot ce-i trebuie pentru redarea muzicii şi nu numai, acesta putând fi prevăzut şi cu măsuţă pentru laptop pentru ca utilizatorul său să poată şi lucra atunci când trebuie.

    Tot pentru amatorii de muzică se recomandă Steel Speaker, o boxă ce pare a fi un element decorativ construit din oţel, aluminiu şi lemn de arţar. Aceasta are o formă de paralelipiped prevăzut la partea inferioară cu o bilă de lemn care ajută la distribuirea sunetului.

    La rândul său, Modern Audio Console, un pick-up cu difuzoare, amplificator şi posibilitatea de redare de muzică pe iPod sau telefoane ori de pe internet, aminteşte de electronicele anilor ’50 prin lămpile cu care este dotat şi care în prezent se mai regăsesc doar în unele aparate destinate audiofililor.

  • Imagini uluitoare din casa de 12 milioane de dolari a lui Johnny Depp – GALERIE FOTO

    Celebrul actor american Johnny Depp a scos la vânzare casa pe care o deţine în Los Angeles, estimată la 12,7 milioane de dolari.

    Proprietatea scectaculoasă exprimă pasiunea actorului pentru artă, printre obiectele decorative numărându-se o pictură murală semnată de artiştii brazilieni gemeni OSGEMOS, care ocupă un perete întreg.

    Johnny Depp a plătit 7,2 milioane pe casă, la momentul achiziţiei în 2007.

    Sursa: CNN

  • Ţara în care s-au interzis fustele scurte. De unde a venit această idee

    Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor după ce a anunţat recent că va interzice fustele scurte. Duterte este aproape zilnic la ştiri, mai ales datorită campania sa anti-droguri care s-a soldat, până în prezent, cu peste 2.000 de victime.

    Noul regulament va interzice obiectele de vestimentaţie care lasă la vedere părţi ale corpului precum sânii sau coapsele. Duterte a mai interzis şi orice fel de comportament menit să incite sau care poate fi interpretat drept indecent. Motivul, spun apropiaţii preşedintelui, este că anumite obiecte vestimentare pot provoca acte de violenţă îndreptate chiar împotriva femeilor.

    Astfel, femeile din Filipine au primit două săptămâni pentru “a-şi revizui garderoba.”

    Preşedintele a declarat război drogurilor, însă spre deosebire de alţi preşedinţi care au făcut asta, Duterte şi-a îndemnat cetăţenii să ucidă traficanţii şi dependenţii de droguri suspectaţi, scrie publicaţia britanică Daily Mail.
     
    Un efect al acestei campanii brutale este faptul că închisorile s-au umplut. Aproape 60.000 de dependenţi de droguri filipinezi s-au predat, relata Daily Mail pe 24 iulie. Acţiunea preşedintelui este susţinută şi de grupuri din cadrul poliţiei, dar a întâmpinat şi critici, care spun că acesta doar incintă populaţia la violenţă care va scăpa de sub control şi va crea o naţiune fără judecători.

    “Sunt aici să incurajez poliţia, să nu le fie frică de investigaţii ale congresului sau ale senatului. Noi îi vom apăra….eu sunt apărătorul poliţiei”, a spus Jose Calida, un apropiat al preşedintelui. “Drepturile omului au fost sacrificate în această campanie împotriva drogurulor, iar poliţiştii îşi iau rolurile de acuzatori şi de executori. Este imposibil de determinat vinovăţia unei persoane dacă aceasta este împuşcată pe loc”, a declarat Vencer Crisostomo, liderul unei mişcării de protest împotriva lui Duerte. “Drogurile sunt un simptom al unor probleme sociale mai adânci, precum sărăcia, foamea şi şomajul”, adaugă el.

  • Magazinul care vinde “nimic”, dar cu toate acestea are mulţi clienţi – FOTO

    Magazinul, denumit „Inutilious Retailer” este unul aparte, neavând program fix şi nici produse de vânzare.

    Un fotograf britanic, Adrian Wilson, care se amuza imprimând tricouri cu imagini ale unor opere de artă şi lăsându-le în magazine de îmbrăcăminte, şi-a deschis propriul magazin la New York, scrie The Guardian.

    În el sunt expuse  articole vestimentare cu imprimeuri realizate de clienţi, iar cei care doresc unul din aceste articole sunt invitaţi într-un atelier din spatele magazinului, unde li se prezintă nişte matriţe pentru material textil din secolul al XIX-lea pe care sunt îndemnaţi să le folosească să imprime imagini pe alte obiecte de îmbrăcăminte, plătind astfel pentru cel ales. După ce au terminat treaba, patronul şi fotografiază alături de creaţiile lor şi produsele pe care le iau din magazin.

  • Promisiunile biotehnologiei

    Biotehnologia, cu aplicaţiile sale în cele mai variate domenii, s-ar putea dovedi un atu pentru România, aşa cum IT-ul s-a transformat într-un veritabil motor de creştere economică. Investiţiile în cercetare, acces la finanţări publice şi europene, legislaţie coerentă şi un cadru economic previzibil sunt însă condiţiile fără de care domeniul nu poate prinde aripi.

    Detergenţi pentru haine care curăţă la temperaturi mici. Cantităţi reduse de înălbitor pentru producţia hârtiei. Acestea sunt doar două dintre zonele în care biotehnologia şi-a croit drum, iar în domeniul medical aplicaţiile sale sunt mult mai ample. De la insulina esenţială pentru un pacient cu diabet până la tratamentele bioterapeutice pentru bolnavii de cancer sau vaccinuri, biotehnologia este prezentă în tot mai multe aspecte ale vieţii de zi cu zi. În 2014, la nivel european, veniturile celor peste 2.200 de companii din domeniul biotehnologiei s-au plasat la 3,2 miliarde de euro şi avea peste 61.000 de angajaţi. Îndeosebi industria farmaceutică marşează pe descoperirile domeniului pentru a dezvolta tratamente inovative.

    Ce poate face România pentru a se transforma într-un hub european – şi de ce nu mondial? – în acest domeniu? Industria biotehnologică din domeniul medical se loveşte, în unele state, de diverse impedimente, cel mai pregnant fiind lipsa investiţiilor în cercetare şi dezvoltare, motorul creşterii acestui segment. Este şi cazul pieţei locale, ce s-a dovedit a fi dificilă pentru companiile farmaceutice, conform reprezentanţilor domeniului. ăAutorităţile au implementat diverse propuneri de legi care, de-a lungul timpului, au devenit adevărate poveri pentru industria farma“, spune Gábor Sztaniszláv, director general al Amgen România, unul dintre liderii industriei biofarma la nivel global. În fiecare an, compania investeşte un sfert din cifra de afaceri pentru dezvoltarea de medicamente inovatoare. Una dintre companiile deschizătoare de drumuri în ceea ce priveşte dezvoltarea de produse inovatoare în tehnologia ADN-ului recombinat şi în biologia moleculară, AMGen (Applied Molecular Genetics – Genetică Moleculară Aplicată), companie americană de biotehnologie, a fost fondată în 1980, denumirea actuală (ăAmgen“) preluând-o după trei ani de activitate. Afacerile sale s-au extins în întreaga lume, iar astăzi, după 36 de ani de activitate, compania este prezentă în peste 75 de ţări la nivel mondial şi rulează afaceri de 21,7 miliarde de dolari la nivel global, cifră înregistrată în 2015.

    La nivel global, Amgen a investit în 2015 în jur de 4 miliarde de dolari în cercetarea şi dezvoltarea de medicamente noi, din care 600 milioane de dolari au fost destinate susţinerii unor programe inovative sau construirii unor facilităţi de producţie de ultimă generaţie. ăO parte din sumele investite ar putea fi direcţionate şi către România, dacă am reuşi să dezvoltăm o strategie pe termen mediu şi lung pe plan local“, spune Sztaniszláv.

    Cu mai bine de un deceniu în urmă, Amgen a lansat pe piaţă două dintre primele substanţe terapeutice de origine umană derivate biologic – Epoetină alfa şi Filgrastim – produse care au dus la o îmbunătăţire a stării pentru sute de mii de pacienţi care sufereau de afecţiuni din sfera bolilor renale cronice şi a cancerului. În prezent, compania se concentrează pe şase domenii terapeutice: oncologie/hematologie, boli cardiovasculare, inflamaţie, sănătatea oaselor, nefrologie şi neurologie şi are în dezvoltare 40 de terapii biologice şi şase produse biosimilare. Dintre acestea, două molecule pentru tratarea cancerului se află în ultimă fază clinică – una pentru tratamentul melanomului malign şi una pentru tratamentul mielonomului multiplu.

    Medicamentele Amgen sunt destinate tratării bolilor pentru care numărul de opţiuni terapeutice eficiente este limitat sau oferă o alternativă viabilă la celelalte produse disponibile. Înţelegerea mecanismelor biologice fundamentale ale omului reprezintă un element esenţial în dezvoltarea gamei sale de medicamente. Abordarea Amgen, ce a devenit şi sloganul companiei – ăBiologia pe primul plan“– presupune ca în primă fază cercetătorii să exploreze căile moleculare complexe ale bolii, iar apoi să stabilească ce tip de medicament sau ce modalitate de tratament poate să asigure cel mai ridicat nivel de eficienţă şi siguranţă.

  • Primul magazin din România în care banii nu mai au nicio valoare. Unde se află şi cine are acces

    În Bucureşti s-a deschis un magazin în care banii nu au nicio valoare; magazinul se află în cartierul Crângaşi şi toţi doritorii pot alege dintre produsele expuse, dar nu plătesc pentru ele, ci muncesc.

    Astfel, pentru călcat şi măturat timp de 4 ore poţi primi 2 litri de ulei, 3 conserve de carne, 2 kg de făină şi 10 napolitane. Toate produsele din magazin sunt obţinute prin donaţii. Pentru fiecare oră de muncă, se pot acumula puncte în schimbul cărora se pot primi cele necesare; preţul obiectelor este calculat în ore de muncă prestate.

    Magazinul se adresează doar persoanelor cu o situaţie financiară dificilă din sectorul 6.

  • Curcubeul ajunge în casele oamenilor

    Accesoriile şi decoraţiunile casnice nu trebuie să fie terne, consideră designerii, care nu se sfiesc să coboare culorile curcubeului în casă, scrie The Telegraph.

    Pe lângă curcubeu, se mai poartă degradeuri şi sclipiri iridescente discrete, inspirate de diverse vietăţi din natură, după cum afirmă designerii. Britanicul Tom Dixon a lansat o gamă de corpuri de iluminat, vaze şi sfeşnice, „Oil“ iridescente, având ca exemplu păunii, diverse minereuri sau chiar petele de petrol. Creatoarea spaniolă Patricia Urquiola s-a jucat şi ea cu multe din culorile curcubeului şi modul în care obiectele îşi schimbă culoarea după cum cade lumina în gama sa Shimmer, care i-a fost comandată de către casa italiană Glas Italia. Din această colaborare a rezultat o colecţie de piese de mobilier de sticlă care imită aspectul curcubeului. Culoarea pieselor variază în funcţie de lumina existentă în diferite momente ale zilei şi ele strălucesc, proiectând la rândul lor lumina asupra altor obiecte.

    Aceeaşi tendinţă se remarcă în colecţia de accesorii pentru casă lansată de Swarovski sub denumirea de Atelier Swarovski Home. Printre cele mai remarcabile piese ale acesteia se află unele semnate de către designerul londonez de origine spaniolă Tomas Alonso, o serie de vaze şi tăvi confecţionate din prisme de cristal astfel tăiate şi lipite încât să creeze un joc al refracţiei, păcălind ochiul că vede culori sau elemente transparente în funcţie de unghiul din care priveşte.

  • Bătrânii care au sfidat vârsta şi boala şi au comis cel mai mare furt de bijuterii din istoria Marii Britanii

    Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.

    Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.

    „A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC DeclanLawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.

    Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.

    Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatoriişi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şiGraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).

    Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.

    Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.

    Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.

     

     

  • Interpretarea naturii în era digitală

    Artistul vizual român Martin Balint a lansat instalaţia interactivă Fangai, ce oferă publicului interesat ocazia de a experimenta un concept inedit de sunet şi lumini. Instalaţia a fost concepută folosind becul interactiv cu difuzor încorporat Sengled, produs care a câştigat premiul pentru inovaţie la CES 2015 (Consumer Electronics Show), cel mai mare salon de tehnologie din lume, organizat în Las Vegas.

    Conceptul instalaţiei constă în interpretarea naturii în era tehnologiei digitale, fiind creată ca o percepţie augmentată a sunetelor de spori de ciupercă, dacă acestea ar putea fi auzite de urechea umană în realitate, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii artistului.  Aceasta este alcătuită din 12 corpuri de iluminat interactive în formă de ciupercă pentagonală, care generează simultan lumină şi sunet, declanşate prin senzori ultrasonici. Toate aranjamentele sonore sunt înregistrări procesate ale unor obiecte uzuale care pot produce sunete repetate, precum cărţi răsfoite, strecurători, tăvi zimţate, ventilatoare, iar fiecare ciupercă conţine mai multe sunete, reproduse aleatoriu astfel încât de fiecare dată peisajul sonor să fie diferit şi dinamic. Interactivitatea proiectului este dată de faptul că sunetele şi luminile variază în funcţie de mişcările vizitatorilor în interiorul instalaţiei.

    “Instalaţia Fangai face parte dintr-o serie de lucrări în care explorez percepţia umană asupra naturii prin intermediul tehnologiei. Aceasta combină principii ale artei contemporane cu noile tehnologii aplicate în design, ca o declaraţie despre cum noile generaţii de obiecte uzuale pot da naştere la noi limbaje interactive. Am ales caracteristicile ciupercii pentru a dezvolta conceptul lucrării, deoarece mă atrag excepţiile în biologie şi mi-a plăcut mult ideea de plantă fără fotosinteză, care nu are nevoie de lumină pentru a se hrăni. Forma pentagonală a corpurilor de iluminat a venit din nevoia de a face legătura între organic şi tehnic, între formele neregulate din natură şi geometrie”, a declarat Martin Balint.

    Instalaţia se încadrează în zona de design multidisciplinar, un concept nou pe piaţă românească de design şi artă contemporană. Proiectul a fost selectat pentru a fi prezentat în cadrul celei de-a patra ediţii a Romanian Design Week, ce se desfăşoară în perioada 20 mai–05 iunie 2016.

    Becul interactiv cu difuzor încorporat utilizat în cadrul instalaţiei se numeşte PULSE şi este produs de compania Sengled. Este un bec LED care are încorporat o boxa audio wireless de ultimă generaţie, marca JBL, iar speaker-ul funcţionează şi cu lumina stinsă. Atât lumina, cât şi sunetul pot fi controlate wireless de pe orice mobile device, iar cu mai multe astfel de becuri se pot realiza sisteme audio surround în propria casă.

    Martin Balint este un artist vizual român, care locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, în cadrul agenţiei HIPPOS. Acesta a absolvit studiile de licenţă şi master ale Academiei de Arte Frumoase din Veneţia, cu specializarea Noi tehnologii în artă.

  • Ce spun balcoanele din Bucureşti despre locuitorii Capitalei

    Ce obiecte ţin bucureştenii în balcoane, cum preferă să îşi amenajeze aceste spaţii şi ce activităţi desfăşoară în cadrul acestora sunt câteva din întrebările la care răspunde un studiu desfăşurat între 4 şi 29 aprilie de Cult Market Research împreună cu studenţii practicanţi ai Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială.

     

    Participanţii la studiu au afirmat că obişnuiesc să îşi urmărească vecinii de pe balcon, susţinând că sunt urmăriţi, la rândul lor, de aceştia. Balcoanele bucureştenilor sunt de cele mai multe ori mici, înghesuite, dezorganizate şi mai puţin îngrijite decât celelalte spaţii ale locuinţelor. Balcoanele sunt mai degrabă extensii ale locuinţei, nu spaţii independente ce ar putea fi folosite pentru relaxarea locatarilor. Bucureştenii care au deschis uşa celor care au realizat studiul utilizează balcoanele mai degrabă ca spaţii de depozitare sau de uscare a rufelor. În aceste încăperi se ţin ascunse de ochii curioşilor proviziile de iarnă, produsele de îngrijire a locuinţei şi alte obiecte, cu mai multă personalitate, precum: unelte, biciclete sau narghilele. Uscătoarele de rufe şi dulapurile sunt obiectele cel mai frecvent întâlnite în balcoanele bucureştenilor, acestea având roluri utilitare în cadrul locuinţelor.

    Din vizitele etnografice, cercetarea a scos la iveală patru tipuri de balcoane ce pot fi descoperite în locuinţele din Bucureşti. Balconul ca spaţiu de depozitare este cel mai întâlnit tip, în acest loc fiind adunate obiecte diverse ce pot fi recunoscute rapid. Fratele balconului ”depozit” este balconul dezordonat. Aşa cum îi zice numele, dezordinea este cea care nu îţi permite să identifici cu uşurinţă obiectele depozitate.

    Balconul – spaţiu al relaxării este mai rar întâlnit decât celelalte tipuri, însă odată ce ai intrat în el, privirea îţi este încântată. În interiorul acestor balcoane, fotoliile confortabile şi măsuţele de cafea te invită să iei o binemeritată pauză de relaxare şi să savurezi un ceai sau un pahar de vin la sfârşitul zilei.

    Unii dintre locuitorii capitalei au decis să îşi transforme balconul într-un spaţiu dedicat pasiunii lor, astfel a luat fiinţă categoria balconul – atelier. În aceste spaţii sunt rapid identificate instrumentele şi uneltele ce fac posibile noi creaţii.

    O subcategorie “bonus” este balconul – înghesuit. Unii dintre locuitorii apartamentelor vizitate au menţionat că lipsa spaţiului este principala problemă pentru aceştia. De aceea, indiferent de categoria în care se încadrează balconul bucureştenilor, acesta poate fi identificat ca un balcon înghesuit.

    Balcoanele vizitate sunt spaţii pe care le împart, în medie, trei persoane. Uneori, bucureştenii intervievaţi privesc de la balcon în “curtea vecinului”, dar nu se simt nicicum vinovaţi pentru că vecinii lor fac acelaşi lucru: „Da, da şi din plictiseală mai fac asta, de distracţie şi da, mai ies, mai ies pe balcon dacă e vremea frumoasă, mai fac asta.” (Femeie, 20 de ani). Cu toate că unele dintre obiectele depozitate pe balcon sunt neimportante, acestea continuă să fie păstrate deoarece, cel puţin declarativ, vor fi supuse unor recondiţionări, vor fi refolosite sau vor fi donate: “Am diverse perechi de tenişi şi adidaşi. Mă gândesc, uneori, că poate o să ajung să le donez cuiva care ar putea să le folosească în continuare.” (Bărbat, 19 ani).

    Chiar dacă dezordinea este unul dintre aspectele care îi nemulţumeşte pe participanţii la studiu, ei recunosc că sunt mai degrabă preocupaţi să cureţe alte încăperi ale locuinţei decât balconul: ,,Asta mi se pare o întrebare-capcană, dar voi răspunde! Să zic… de două ori pe an…  maxim… fac curăţenie generală.” (Bărbat, 24 de ani).

    Mai mult decât atât, pentru unii dintre participanţii la studiu, balconul este un spaţiu al riscului. De la balcon pot fi pierdute diverse obiecte din locuinţă precum telecomenzile sau telefoanele mobile. “Când scutură lumea pilotele şi găseşti jos, pe ciment, telecomenzi, multe telecomenzi…. Şi un telefon a căzut odată. S-a făcut praf, ţăndări şi nu a mai putut fi reparat.” (Femeie, 20 de ani)

    Dacă locuitorii intervievaţi şi-ar renova balconul, ei ar opta pentru vopsele în culori neutre, ar aloca sarcinile unor rude sau unor meşteri pricepuţi şi ar investi, în medie, 1000 de lei.