BusinessMagazin

Tag: nastere

  • Cine este noul patron de la Dinamo. Născut în judeţul Teleorman, nr.1 din Ştefan cel Mare conduce o firmă infiinţată pe 3 mai, cu capital de doar 200 de lei, lucrează la un coafor în RIN şi a fost “mut” la prima Adunare Generală ca şef al “câinilor”

    Noul jupân din Ştefan cel Mare are un background interesant, iar ProSport încercă să-i creioneze un portret celui care, în acte, conduce destinele alb-roşiilor.

    Surse apropiate lui Drăghia susţin că firma pe care o conduce acesta este înfiinţată în 3 mai. Negoiţă i-a cedat pachetul majoritar de acţiuni, mai exact 93%, şi în acte Drăghia a devenit noul patron din 16 mai. Firma pe care o conduce “potentul om de afaceri” are un capital social de doar… 200 de lei! Jupânul din acte de la Dinamo s-a născut în Videle, Teleorman, judeţul lui Liviu Dragnea. Drăghia este propriul angajat. Şi el şi soţia sa lucrează la un coafor în Hotelul RIN, proprietatea lui Ionuţ Negoiţă, aşa cum se poate observa în fotografiile obţinute de ProSport.

  • Marea de lotus roşu: un paradis născut din mlaştină – VIDEO

    În timpul iernii, lacul se acoperă cu milioane de flori roşii de lotus, creând un peisaj de o frumuseţe inimaginabilă.
    Turiştii care ajung în această zonă se pot plimba cu o barcă printre florile de lotus sau pot admira peisajul de pe pontoanele instalate de autorităţi.

  • Povestea omului care a fondat cel mai mare operator aerian low-cost din lume. În anii 90 a rezolvat un conflict cu o altă linie aeriană printr-un meci de skandenberg – VIDEO

    Kelleher s-a născut în Camden, New Jersey, pe 2 martie 1931 şi a crescut în Audubon, New Jersey, unde a absolvit liceul Haddon Heights.

    A obţinut o licenţă la Universitatea Wesleyan, specializarea engleză, dar şi una de doctor jurist de la Universitatea New York. Mai târziu, familia lui s-a mutat în Texas cu gândul de a pune bazele unei firme de avocatură sau ale unui alt tip de business.

    Kelleher şi unul dintre clienţii săi în avocatură, businessmanul cu origini texane Rollin King, precum şi bancherul John Parker au creat conceptul ce avea să devină ulterior Southwest Airlines pe un şerveţel de cocktail, într-un restaurant din San Antonio. De la naşterea companiei, în 1971, după ce au depăşit patru ani de dificultăţi din cauza competitorilor care au încercat să oprească ”decolarea“ businessului, Southwest a reuşit să ajungă la succes prin axarea pe oferirea de zboruri la preţuri reduse pentru pasageri, eliminând serviciile mai puţin necesare, precum şi sistemul de huburi folosit de alte companii aeriene în scopul construirii de trafic pe aeroporturi secundare precum Chicago-Midway (în loc de Chicago-O’Hare).

    În perioada sa ca CEO al Southwest, personalitatea colorată a lui Kelleher a creat o cultură corporativă care i-a făcut pe angajaţii Southwest bine cunoscuţi pentru relaxarea lor – deseori cântând anunţurile din timpul zborului, în ritmul unor cântece populare – dar şi pentru faptul că îşi iau totodată locul de muncă foarte în serios. Cât de diferită este cultura companiei a ieşit în evidenţă în cadrul unui eveniment din martie 1992: la scurt timp după ce Southwest a început să folosească motto-ul ”Just Plane Smart“ (un joc de cuvinte american, ce poate fi tradus – pur şi simplu inteligent), Stevens Aviation, care folosea mottoul ”Plane Smart“, a ameninţat compania cu un proces; în cele din urmă, conflictul a fost rezolvat printr-un meci de skandenberg.

    Southwest este numită în mod constant în topul celor mai admirate corporaţii din Statele Unite, clasament realizat de revista Fortune. Aceeaşi publicaţie l-a numit pe Herb Kelleher cel mai bun CEO din Statele Unite. Pe 19 iulie 2007, Southwest Airlines a anunţat că Kelleher va părăsi rolul de preşedinte al companiei şi va demisiona totodată din consiliul director al companiei în mai 2008, chiar dacă va rămâne angajat full time al acesteia pentru încă cinci ani. |n cele din urmă, Kelleher a renunţat la preşedinţia companiei pe 21 mai 2008. Imediat după, Southwest Airlines şi-a numit CEO-ul, Gary C. Kelly, în rolul de  preşedinte al consiliului de directori ai companiei.

    În iulie 2010, Kelleher a fost numit preşedinte al Băncii Federale din Dallas, după o perioadă în care a fost preşedinte adjunct; mandatul lui a expirat în 2013.

  • Cum arată viaţa când eşti FATA lui BILL GATES – GALERIE FOTO

    Jennifer Gates, fiica de 21 de ani a lui Bill Gates, care şi-a construit o profesie în domeniul ecvestru, a postat poze din toată lumea anul trecut, care s-a dovedit a fi unul foarte special pentru ea, potrivit Daily Mail. 

    Ea se clasează pe locul 19 într-un clasament al Federaţiei Ecvestre a Statelor Unite.A călătorit în întreaga lume împreună cu prietenul ei participând la diferite competiţii ecvestre.

    S-a născut în Medina, Washington şi este studentă în ultimul an la facultatea de biologie a universităţii Stanford.Prietenul ei, Nassar, este un egiptean care s-a născut şi a copilărit în Kuweit; a fost şi el student la universitatea Stanford, absolvind managementul şi economia în cadrul universităţii.

    Familia Gates călătoreşte deseori împreună, dar Jennifer este singura care împărtăşeşte pe reţelele sociale poze din experienţele lor de lux în jurul lumii.
     

  • Povestea primei femei care a câştigat echivalentul premiului Nobel în arhitectură – VIDEO

    Zaha Mohammad Hadid s-a născut în anul 1950 în Bagdad, Irak, într-o familie foarte influentă. Tatăl său, Mohamed al-Hajj Husayn Hadid, era unul dintre fondatorii Partidului Naţional Democrat din Irak, iar mama sa, Wajiha al-Sabunji, era artistă. A urmat o şcoală elementară catolică progresivă, care permitea şi accesul musulmanilor sau evreilor, ea provenind dintr-o familie arabă musulmană sunită. Studiile superioare le-a făcut la Universitatea Americană din Beirut, unde s-a axat pe aprofundarea matematicii, iar în 1972 s-a mutat în Londra pentru a se specializa pe arhitectură.

    Cariera ei strălucitoare a început în 1977, când s-a alăturat Biroului de Arhitectură Metropolitană şi a început să predea la Asociaţia de Arhitectură. Trei ani mai târziu Hadid a demisionat şi şi-a pus bazele propriului atelier de creaţie la Londra, sub numele Zaha Hadid Architects, care astăzi numără sute de angajaţi. Primul său proiect de succes a fost Staţia de Pompieri Vitra din Weil am Rhein, Germania. În 1994, designul ei a fost ales pentru Opera din Cardiff Bay, din Ţara Galilor. Acest lucru i-a oferit faimă la momentul respectiv, însă clădirea nu a mai fost aprobată de autorităţi, deoarece au ales să cheltuiască banii pe un stadion. Anul 1998 i-a adus un succes major, atunci când semnătura sa a fost aleasă pentru Centrul de Artă Contemporană Rosenthal, primul său proiect american, care a primit două aprecieri importante: Premiul Institutului Regal de Arhitectură Britanică din 2004 şi Premiul pentru arhitectură americană în anul următor. În anii 1990 Hadid a predat ca profesoară titulară la Şcoala de Arhitectură din Chicago a Universităţii din Illinois şi a fost, de asemenea, profesoară asociată la diverse instituţii, printre care Hochschule für bildende Künste Hamburg (HFBK Hamburg), Şcoala de Arhitectură Knowlton din Ohio State University şi Studioul de Masterat de la Universitatea Columbia.

    În 2005, designul propus de ea a fost ales pentru centrul acvatic destinat Jocurilor Olimpice din 2012. În 2003, a fost finalizată construcţia centrului de artă contemporană Lois & Richard Rosenthal, primul muzeu american conceput de o femeie. Lista de realizări profesionale ale arhitectei depăşeşte peste 100 de premii şi onoruri prestigioase. Zaha Hadid a primit în 1992 prima sa medalie de aur în arhitectură. În 2004 aceasta a devenit prima femeie şi unul dintre cei mai tineri destinatari ai premiului Pritzker pentru arhitectură, cunoscut în toată lumea drept cea mai înaltă onoare în domeniu. În 2012, Hadid a primit titlul de Dame din partea Reginei Elisabeta a II-a, echivalentul feminin pentru titlul de Cavaler al Imperiului Britanic. În 2014, Centrul Cultural Heydar Aliyev, proiectat de ea, a câştigat premiul designul anului.

    Zaha Hadid a fost, conform estimărilor, cel mai bine plătit arhitect din lume; în momentul decesului său, valoarea netă estimată a averii sale era de circa 80 de milioane de dolari, incluzând proprietăţi, investiţii în acţiuni, afaceri cu produse cosmetice, restaurante, o echipă de fotbal, un brand de vodcă, o marcă de parfumuri de top şi o linie de modă. Hadid nu s-a căsătorit niciodată şi nici nu a avut copii, ci s-a dedicat în întregime vieţii profesionale. Ea a distrus multe stereotipuri sociale, devenind un model pentru femeile musulmane. Arhitecta a murit în 2016 din cauza unui atac de cord, într-un spital din Miami, în care se afla pentru a-şi trata o bronşită.

  • Anca Bidian: “Viziunea e un vis”

    “Eu sunt un antreprenor din naştere, aşa că îmi permit să visez şi să mă lupt eu cu mine ca să ajung unde mi-am propus să ajung.”

  • Lacul Rosu, Ucigaşul din Carpaţii Orientali

    De zeci de ani circulă o faimoasă legendă legată de formarea Lacului Roşu. Surparea Muntelui Ghilcos ar fi ucis un cioban, omorându-i  oile, câinele şi măgarul. Sângele acestora s-ar fi scurs chiar şi în apele lacului, acesta fiind denumit atât Lacul Roşu, cât şi Lacul Ucigaş. Aceste fapte sângeroase nu au fost dovedite niciodată, dar este plăcut să ştii că unele locuri din lumea aceasta au în spate o poveste cel puţin interesantă şi din păcate tragică.
     
    Lacul Roşu se află la altitudinea de 983 de metri, într-un cadru natural superb, o zonă de munte desprinsă parcă din cărţile cu poveşti. Primul lucru pe care orice turist îl remarcă este aerul tare de munte care îţi invadează plămânii şi te face să simţi cu adevărat că te afli într-o zonă montană. Regiunea este bogată în aerosoli naturali, o vizită la Lacul Roşu fiind considerată un tratament împotriva extenuării fizice sau psihice sau chiar a insomniilor. Anul 1900 este momentul în care în ţara noastra începe să se dezvolte turismul balnear-recreativ, cel care a îmbunătăţit foarte mult şi serviciile turistice.
     
    Astăzi Lacul Roşu este o destinaţie de vacanţă destul de accesibilă, în zonă există o mulţime de posibilităţi de cazare pentru toate gusturile. Există zone speciale de camping, dar şi pensiuni ce pun la dispoziţia turiştilor diverse facilităţi. Totuşi, într-un loc din jurul Lacului Roşu există aproape întotdeauna cozi imense. Turişti de toate naţionalităţile aşteaptă zeci de minute pentru a ocupa o barca ce-i va duce într-un tur complet al lacului. Aceasta activitate pare a fi preferata turiştilor, chiar dacă în apele sale se regăsesc o mulţime de obstacole, mai ales trunchiuri de brad, elemente care conferă un aer pitoresc întregii regiuni, scrie descoperalocuri.ro
     

  • Povestea indianului care a studiat în patru ţări şi a creat un conglomerat de miliarde de dolari

    J.R.D. Tata s-a născut pe 29 iulie 1904 în Paris, fiind al doilea copil al lui Ratanji Dadabhoy Tata şi al soţiei sale de origine franceză, Suzanne „Sooni” Brière. Tatăl său a fost văr primar al lui Jamsetji Tata, un pionier al industriei indiene. J.R.D. Tata şi-a petrecut mare parte din copilărie în Franţa. A studiat în cadrul şcolii Janson De Sailly din Paris, iar ulterior a fost educat în Londra, Japonia, Franţa şi India. În octombrie 1932, după ce mama sa a murit, tatăl lui Tata a decis să îşi mute familia în India şi să îl trimită pe J.R.D. la studii în Anglia, în octombrie 1923.

    Tânărul s-a înscris la o şcoală de gramatică, fixându-şi ca obiectiv să studieze ingineria la Cambridge. La scurt timp după ce cursul de gramatică s-a încheiat şi spera să fie acceptat la universitatea britanică, în Franţa s-a aprobat o lege prin care toţi bărbaţii de origine franceză sub 20 de ani erau obligaţi să îndeplinească serviciul militar. Ca cetăţean francez, J.R.D. trebuia să se înroleze în armată pentru cel puţin un an.

    După ce s-a înrolat în Armata Franceză, a fost trimis într-un regiment numit Spahis. Colonelul regimentului a aflat în scurt timp că Tata poate nu doar să citească şi să scrie în franceză şi engleză, dar şi să dactilografieze, prin urmare l-a desemnat secretar al biroului său. După o perioadă de 12 luni de serviciu în Armata Franceză, a vrut să meargă la Cambridge pentru a-şi continua educaţia, dar tatăl său a decis să îl aducă înapoi în India, unde s-a alăturat companiei Tata & Sons ca ucenic neplătit în 1925. În 1929, J.R.D. Tata a renunţat la cetăţenia franceză, a devenit cetăţean  indian şi a fost angajat în cadrul companiei. În 1930 s-a căsătorit cu Thelma Vicaji, fiica lui Jack „Prinţul” Vicaji, un avocat pe care l-a angajat ca să îl apere de acuzaţia de a-şi fi condus Bugatti-ul cu viteză prea mare pe principala promenadă din Mumbai (pe atunci denumit Bombai), Marine Drive.

    Inspirat de pionierul Louis Blériot, Tata a luat lecţii de zbor, iar pe 10 februarie 1929 a obţinut primul brevet de pilot emis în India. A devenit ulterior cunoscut drept părintele aviaţiei civile indiene, ca urmare a faptului că a fondat prima linie comercială a Indiei, Tata Arilines, în 1932 (companie ce avea să devină în 1946 Air India, linia aeriană naţională a Indiei). În 1938, la vârsta de 34 de ani, J.R.D a fost ales preşedinte al Tata & Sons, succedându-l pe unul dintre verii săi, funcţie ce l-a făcut şeful celui mai mare grup industrial din India.

    A condus astfel grupul de companii Tata, cu activitate în industria oţelului, ingineriei, energetică, industria chimică şi ospitalităţii vreme de mai multe decenii. Tata a devenit faimos pentru faptul că şi-a menţinut standardele etice în conducerea companiei şi pentru faptul că a refuzat să mituiască politicieni sau să se folosească de piaţa neagră. A început cu 14 companii sub conducerea sa, iar jumătate de secol mai târziu, pe 26 iulie 1988, când a părăsit compania, Tata & Sons era un conglomerat format din 95 de companii. Sub conducerea sa, activele grupului Tata au crescut de la 100 de milioane de dolari la 5 miliarde. În 1945, J.R.D. Tata a pus bazele Tata Motors, iar trei ani mai târziu Tata a lansat Air India International drept prima linie aeriană internaţională a Indiei. În 1953, guvernul indian l-a numit pe J.R.D. Tata drept preşedinte al Air India şi director de consiliu al Indian Airlines – o funcţie pe care a avut-o timp de 25 de ani.

    J.R.D. a fost renumit şi pentru modul în care şi-a tratat angajaţii – în 1956 a iniţiat un program de asociere a angajaţilor cu managementul, astfel încât angajaţii să aibă o voce mai puternică în afacerile companiei. Era convins de necesitatea binelui angajaţilor săi şi, în consecinţă, a expus principiile beneficiilor unei zile de muncă de opt ore şi a impus scheme de compensaţie în caz de accident şi de ajutor social care au fost ulterior acceptate ca cerinţe statutare în India. Tata a fost de asemenea un susţinător al declaraţiei puterilor emergente ale primului-ministru Indira Gandhi, în 1975, şi a fost şi membru fondator al corpului guvernator al Consiliului Naţional de Cercetări de Economie Aplicată din New Delhi – primul institut de politică economică independentă din India, fondat în 1956. În 1968, a fondat serviciile de consultanţă Tata, iar în 1987 a pus bazele Titan Industries.

    Tata a fost de asemenea administratorul fondului Sir Dorabji Tata de la lansarea acestuia, în 1932, pentru o perioadă de 50 de ani. Sub ghidarea lui, fondul a susţinut construirea primului spital destinat pacienţilor diagnosticaţi cu cancer din Asia, în Mumbai, în 1941, şi a fondat de asemenea Institutul Tata de Ştiinţe Sociale (TISS, 1936), Institutul Tata pentru Cercetări Fundamentale şi Centrul Naţional pentru Arte Performative.

     J.R.D. Tata a murit în Geneva, Elveţia, pe 29 noiembrie 1993 din cauza unei infecţii la rinichi. La moartea lui, parlamentul indian a fost suspendat în memoria sa – onoare acordată de obicei doar membrilor parlamentului.

  • Viaţa nebună a tânărului care a făcut peste 100 de milioane de dolari din poker. “Ăsta cred că este motivul pentru care mă comport aşa” – GALERIE FOTO

    Dan Bilzerian este un tânăr investitor american, actor şi jucător de jocuri de noroc, cu o avere netă estimată la 100-150 de milioane de dolari. Bilzerian s-a născut în Tampa Bay, Florida şi s-a alăturat Marinei americane în 1999. A fost însă exclus din program după o neînţelegere cu unul dintre superiorii lui cu câteva săptămâni înainte de absolvire.

    Autointitulatul “Rege al Instagramului” are aproape 16 milioane de urmăritori şi fiecare postare a acestuia atrage mii de like-uri comentarii care-i laudă stilul de viaţă extravagant şi alţii care-l condamnă. În foarte multe fotografii este încojurat de femei semi-dezbrăcate în club sau în diferite locuri exotice. Acesta a spus într-un interviu pentru GQ că motivul pentru care se comportă aşa este faptul că atunci când era mic nu a primit destulă atenţie. “Astă cred că este motivul pentru care mă comport aşa”, a spus el.

    Dan este cunoscut astăzi şi pentru abilităţile lui de jucător de poker. A câştigat mai multe turnee, iar în cel mai recent a câştigat 10,8 milioane de dolari după ce a jucat un singur joc de poker Heads-Up, cu mize cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari. După ce a câştigat, Bilzerian a zburat cu un avion privat spre Mexic pentru a sărbători. Averea lui Dan Blizerian este estimată la 100-150 milioane de dolari.

    Aroganţe de milionar: viaţa lui Dan Bilzerian în fotografiile postate de el însuşi pe Instagram

    Cel mai de succes turneu la care a participat a fost Campionatul Mondial de Poker din 2009. A fost poreclit “Cel mai amuzant jucător de poker de pe Twitter” de publicaţiile americane şi este cofondatorul Victory Poker. Bilzerian nu este însă doar jucător de poker, este şi un actor cunoscut prin rolurile din filmele “Olympus Has Fallen”, “Lone Survivor”, “The Other Woman” şi “Equalizer”. Ultimul său rol este în filmul “Extraction”, ce-l are pe Bruce Willis în rol principal. Filmul are nota 3.8 pe IMDB şi 25/100 pe site-ul Metacritic.

    Tânărul a ajuns însă la un nivel ridicat de notorietate mai ales datorită fotografiilor postate pe reţeaua socială Instagram care descriu viaţa extravagantă a tânărului, care l-ar face gelos şi pe Hugh Heffner. Stilul lui de viaţă este atât de nebunesc, încât a avut trei atacuri de cord până la vârsta de 32 de ani.  De la maşini Ferrari lovite, arme şi grămezi de bani până la femei dezbrăcate care joacă rol de farfurie, viaţa de pe Instagrama a lui Bilzerian oferă imaginea unui bărbat care are banii şi timpul de partea lui. Pe lângă maşini şi bijuterii, Blizerian are în fiecare cameră din casa sa o armă încărcată, fie că este vorba de un pistol sau o mitralieră.

    Tatăl lui Dan, Paul Bilzerian a fost un investitor important la începutul anilor ’80. Până la vârsta de 36 de ani, câştigase o avere de 40 de milioane de dolari. În 1988, Paul a fost condamnate pentru fraudă fiscală. În acea perioadă, Dan avea şase ani. Paul Bilzerian a declarat falimentul în 2001 pretinzând că are doar 15.000 de dolari în bunuri şi mai bine de 140 de milioane de dolari datorie.

    Pentru ca viaţa lui Dan Blizerian să fie completă, acesta a decis să se lanseze în cursa prezidentială.

     

  • La doar 25 de ani a transformat un singur hotel într-un imperiu de 19 miliarde de dolari

    Conrad Nicholson Hilton s-a născut pe 25 decembrie 1887, în San Antonio, New Mexico. Numele de Hilton vine de la ferma Hilton din Kløfta, Norvegia, unde s-a născut tatăl său.

    Hilton a urmat Goss Military Academy, colegiul St. Michael’s, colegiul de agricultură şi arte mecanice Mexico şi a fost membru în frăţia internaţională Tau Kappa Epsilon. În timpul primului război mondial a servit doi ani în Armata Statelor Unite.
    Încă din adolescenţă, Hilton a dat dovadă de bune abilităţi antreprenoriale, în timp ce lucra în magazinul tatălui său din Socorro County, New Mexico, transformat parţial într-un hotel cu zece camere.

    În 1919, la 25 de ani, cu gândul de a deveni bancher, a plecat în Texas, să cumpere o bancă. În schimb, s-a decis să achiziţioneze hotelul Mobley, cu 40 de camere, din Cisco. Deoarece noua afacere a avut succes, a continuat să cumpere şi să construiască hoteluri în tot Texasul. Primul hotel care i-a purtat numele a fost Dallas Hilton, deschis în 1925, iar prima unitate construită în afara Texasului a fost inaugurată în 1939, în Albuquerque, New Mexico, cunoscută astăzi ca Hotel Andaluz. În timpul Marii Crize, Hilton aproape a fost forţat să falimenteze după ce a pierdut câteva dintre hotelurile pe care le deţinea. În cele din urmă însă, a redobândit controlul asupra celor opt unităţi rămase.

    De-a lungul deceniilor următoare, s-a extins în regiunea vestică, spre California, şi în est, spre Chicago şi New York. Şi-a încoronat achiziţiile cu cel mai mare hotel din lume, Stevens Hotel din Chicago, redenumit Conrad Hilton, precum şi cu legendarul Waldorf-Astoria din New York.

    În 1946, investitorul american a pus bazele corporaţiei Hilton Hotels, iar în 1948 a fondat Hilton International Company. Între anii 1950 şi 1960, expansiunea mondială a companiei Hitlon, primul lanţ hotelier din lume, a facilitat atât turismul american, cât şi afacerile corporaţiilor americane din afara graniţelor. A fost şi prima companie de profil care a stabilit un anumit standard mondial pentru serviciile oferite în hotelurile sale.

    Ulterior, Hilton a preluat compania de credit Carte Blanche şi un procent din compania americană Crystal Sugar Company, precum şi din alte întreprinderi.

    În 1954, în hotelul Caribe Hilton din Puerto Rico a fost creat, de către Ramon Monchito Marrero, cocktailul care avea să devină celebrul Piña Colada. În 1958 Hilton şi-a publicat autobiografia, intitulată Be My Guest (Fii invitatul meu).
    O serie de universităţi i-au acordat antreprenorului diplome de onoare, printre care se numără Universitatea din Detroit şi Universitatea Sofia din Tokio. Hilton a avut trei soţii: Mary Adelaide Barron, actriţa Zsa Zsa Gabor şi Mary Frances Kelly, cu ultima fiind căsătorit până la moartea sa. Din prima căsnicie a avut trei fii: Conrad Nicholson Nicky Hilton Jr., William Barron Hilton şi Eric Michael Hilton, iar din cea de-a doua, o fiică – Constance Francesca Hilton.

    Hilton a murit din cauze naturale pe 3 ianuarie 1979, la 91 de ani. Moştenirea a împărţit-o între rude, fiica şi nepoţii săi, iar cea mai mare parte din acţiunile lanţului hotelier au fost lăsate fundaţiei Conrad N. Hilton, înfiinţată în 1944. În urma unei înţelegeri, fiului său, Barron Hilton, care îşi petrecuse cea mai mare parte a carierei ajutând la construirea lanţului hotelier, i-au revenit 4 milioane de acţiuni în cadrul companiei.

    În prezent, Hilton Hotels Corporation numără în jur de 570 de hoteluri răspândite la nivel mondial (fiind incluse şi proprietăţi temporare), peste 856.000 de camere şi aproape 170.000 de angajaţi, iar cifra de afaceri de anul trecut s-a ridicat la 18,7 miliarde de dolari.