Tag: magazine

  • La vânătoare de lux

    Se întâmplă nu rareori ca unii oameni să apeleze la alte persoane care să se ocupe în locul lor de treburi pe care ei nu mai au timp să le facă, aşa cum ar fi cumpărăturile. Au apărut astfel asistenţi personali care se ocupă cu ele, iar dintre ei se disting în ultima vreme unii care se pot lăuda că pot face rost şi de lucruri foarte greu de găsit. Clienţii acestei categorii aparte sunt cei care caută produse de lux pe care nu au mai apucat să le cumpere din diverse motive, cum ar fi faptul că nu au luat suficient de repede decizia de achiziţie ori pentru că există restricţii impuse de producători care vând un număr limitat de articole dintr-o gamă unui client. Mai există şi persoane care nu s-au simţit bine tratate în magazinele de modă de lux şi atunci preferă să lase pe alţii să le cumpere ce doresc.  Cei cărora le cer ajutorul pot fi consideraţi adevăraţi detectivi în materie de modă, scrie Wall Street Journal, fiind capabili să găsească produse epuizate sau pentru care există listă de aşteptare, contra unui comision. De regulă, au acces la asemenea articole datorită faptului că în trecut au cumpărat pentru sine de la diverse magazine de articole de lux şi au ajuns clienţi importanţi ai acestora, împrietenindu-se cu angajaţii, şi pentru că şi-au construit o relaţie bună cu brandurile.

    Se caută bijuterii de la Bottega Veneta, de exemplu, ori genţi cu paiete de la Fendi, sandale de la Hermes sau cizme de la Chanel sau chiar şi produse de la UGG sau Adidas, iar cei care le doresc nu se dau în lături de la a plăti cel puţin câteva mii de dolari pe un produs şi cel puţin câteva sute de dolari comision asistentului personal de cumpărături care reuşeşte să facă rost de el.  

  • Omer Susli a închis două din cele patru magazine Homelux: Pandemia şi apoi războiul ne-au afectat foarte mult

    „Lăsăm deoparte Homelux momentan, nu mai continuăm cu planul de extindere. Mai avem un plan, vrem să cumpărăm centre comerciale în New York şi în jur, pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii. Scanăm piaţa“, spune Omer Susli.

    Antreprenorul Omer Susli, care a pus bazele reţelei de magazine cu obiecte de amenajări interioare Homelux, a mai rămas doar cu două dintre cele patru unităţi care funcţionau sub acest nume. Proprietarul Homelux a ales să închidă anul trecut două magazine în contextul economic dificil pe care îl traversează România.

    „Aveam planuri de extindere, voiam să ajungem la 20 de magazine, însă pandemia şi apoi războiul ne-au afectat foarte mult. Ne concentrăm pe online acum şi pe cele două magazine cu care am rămas“, spune Omer Susli.

    În prezent, mai sunt funcţionale unităţile Homelux din Focşani (de 1.500 de metri pătraţi) şi din Baloteşti – DN1 Value Centre, fostul centru comercial Prisma (de 10.000 de metri pătraţi). Ambele unităţi închise se aflau în Ploieşti, unul fiind într-un spaţiu închiriat, iar celălalt fiind proprietate proprie şi fiind în prezent ocupat de retailerul austriac de mobilă XXXLutz.

    „Lăsăm deoparte Homelux momentan, nu mai continuăm cu planul de extindere. Nu ne gândim deocamdată să închidem cele două magazine rămase, dar ne concentrăm pe centrele comerciale pe care le-am adăugat în portofoliu în ultimii ani.“

    Omer Susli a cumpărat în 2022 centrul comercial River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea de la Sonae Sierra, dezvoltatorul care are şi mallul Park Lake din Bucureşti. El a mai achiziţionat, tot anul trecut, şi complexul comercial Vitantis Shopping Center din Bucureşti de la fondul de investiţii Revetas Capital Advisors, prin intermediul Praktiker Real Estate România. Proiectul River Plaza Mall a fost inaugurat în noiembrie 2006 şi are o suprafaţă de aproximativ 12.000 de metri pătraţi, în vreme ce Vitantis Shopping Center are o suprafaţă de aproximativ 50.000 de metri pătraţi, fiind dezvoltat pe un teren de 80.000 de metri pătraţi.

    Antreprenorul mai deţine proiecte comer­ciale şi în Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Bistriţa şi Bârlad. Mai multe dintre acestea au fost cum­pă­rate de la fondul american de in­vestiţii Portico Investments România.

    În Bârlad, clădirile sunt ocupate de retailerul Lidl şi de o staţie de carburanţi deţinută de compania MOL. În Tulcea, omul de afaceri a achiziţionat un centru comercial în care se regăsesc retaileri precum Lidl, Jysk şi Altex, iar în Drobeta-Turnu Severin, clădirea Fortuna Severin are chiriaşi precum Pepco, Jysk, Romstal, Poşta Română, Penny.

    Omer Susli a cumpărat în 2022 centrul comercial River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea de la Sonae Sierra, dezvoltatorul care are şi mallul Park Lake din Bucureşti. Desen: Romeo Răileanu

    „Vrem să închiriem complet ce avem deja, gradul de ocupare fiind în prezent de 97%. Ne gândim totodată şi la noi locaţii, vedem oportunităţi în piaţă, analizăm în funcţie de potenţialul oraşelor sau de yield. În plus, mai avem un plan, vrem să cumpărăm centre comerciale în New York şi în jur, pe coasta de Est a Statelor Unite ale Americii. Scanăm piaţa“, mai spune Omer Susli.

    În 2022, antreprenorul spunea că, din întregul business Homelux, online-ul generează aproximativ jumătate, uneori chiar 55% din vânzări, crescând în mod accelerat. În 2021, cifra de afaceri a Homelux a fost de 28 de milioane de lei, în scădere cu 2% faţă de anul precedent.

    În afară de Homelux, Omer Susli mai deţine şi companiile Romtextil – producător de fibre textile, Search Chemicals – firmă specializată în import/ export, Tempo Invest – fabrică de cretă măcinată (carbonat de calciu) şi transport rutier, Travel Tips – agenţie de turism. Omer Susli a avut până în 2017 reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker, pe care a vândut-o către britanicii de la Kingfisher. Ulterior, el a pus bazele reţelei de magazine cu decoraţiuni interioare Homelux.

  • Analiză. Sistemul Garanţie-Returnare, revoluţia din magazine: Cum arată azi proiectul care va schimba modul în care vom cumpăra apă şi băuturi răcoritoare?

    Anul 2023 va fi echivalentul ultimelor sute de metri care trebuie parcurşi până când România se va putea înscrie între ţările care au făcut funcţional acest parteneriat public-privat cu scopul accelerării reciclării ambalajelor, în contextul ţintelor stabilite de instituţiile europene.

    Anul 2022 a adus noi progrese în procesul de implementare a Sistemului Garanţie-Re­turnare (SGR), conceptul care va schimba modul în care românii vor face cumpărături. A fost creată compania care va administra sistemul, a fost stabilită structura acţionariatului acesteia, din care statul deţine 20%, a fost ales un CEO responsabil şi, cel mai important, a fost stabilită data de la care SGR va fi funcţional în România.

    Anul 2023 va fi practic echivalentul ultimelor sute de metri care trebuie parcurşi până când România se va putea înscrie între ţările care au făcut funcţional acest parteneriat public-privat cu scopul accelerării reciclării ambalajelor, în contextul ţintelor stabilite de instituţiile europene.

    „Nu văd de ce ar mai interveni amânări în implementarea sistemului. Amânarea, dacă va interveni, se va produce printr-o hotărâre a guvernului“, a spus recent Cosmin Teodoru, director general al direcţiei Gestionare Deşeuri din cadrul Ministerului Mediului.

    Rolul statului în acest sistem este de supraveghere a îndeplinirii cadrului legal, dar şi de „plasă de siguranţă“, în caz că apar probleme.

    „Suntem trei structuri asociative private – Asociaţia Naţională a Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociaţia Berarii României pentru Mediu şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu. Deopotrivă, avem alături de noi în structura acţionariatului reprezentanţii Ministerului Mediului. Un astfel de proiect complex nu poate să meargă de la început conform planului de acasă. Însă cel mai important este că am reuşit să depăşim toate obstacolele şi barierele întâlnite“, a spus Alice Nichita, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Băuturi Răcoritoare.

    Până în acest moment, zece ţări europene au SGR implementat în diferite etape în timp, cu diverse obiective. Sistemul din România va fi primul care va răspunde nevoilor actuale ale mediului de afaceri, dar şi obiectivelor de mediu care vin dinspre legislaţia europeană cu ţinte ambiţioase din 2025.

    „Universul de retail la care ne uităm este de aproximativ 80.000 de operatori economici, un număr care include atât comercianţii de tip reţea, cât şi comerţul tradiţional sau HoReCa. Vorbim şi de 4.000 de producători şi importatori de băuturi. Aceştia va trebui să se înroleze în platforma pe care sistemul o va dezvolta“, a spus Julia Leferman, directorul general al Asociaţiei Berarii României.

    Site-ul returosgr.ro a fost deja lansat şi cuprinde o platformă de înrolare pentru toţi producătorii, importatorii şi comercianţii care, potrivit legislaţiei, au obligaţii de raportare de date. Acelaşi sistem IT va gestiona şi fluxul de date sau garanţii între comercianţi şi administratorul sistemului. Acest sistem IT urmează să fie scos la licitaţie pentru a selecta furnizorul care va gestiona procesul integral.

    „În acest moment am încheiat un proces intermediar care a presupus o licitaţie de mai mică amploare, care a fost necesară pentru a da drumul procesului de înregistrare. Acest prim proces de licitaţie a fost câştigat de compania slovacă Sensoneo, care a implementat şi sistemul din Slovacia“, a adăugat Julia Leferman.

    Pe piaţă există în acest moment aproape şase miliarde de ambalaje care vor intra începând de anul viitor sub apanajul Sistemului Garanţie-Re­turnare. Este vorba despre ambalajele din plastic, metal şi sticlă care au volume între 0,1 şi 3 litri şi care sunt puse pe piaţă ca ambalaje pentru băuturi.

    „Reţelele mari sunt mai pregătite pentru SGR şi vin cu cereri precise către noi. Retailerii tradiţionali încă mai aşteaptă clarificări. Este foarte importantă amprenta tipului de echipament în magazinele mici. Dacă ai 50-100 mp, fiecare metru sau centimetru contează, comercianţii nu vor să renunţe la spaţiu pentru amplasarea maşinilor, aşa că vor un echipament cât mai mic“, a spus recent Dorin Mihai, director general la Tomra România, furnizor de soluţii automate de colectare a ambalajelor de metal, plastic şi sticlă pentru băuturi în vederea reciclării.

    Toţi comercianţii vor avea la raft, în primele luni, atât produse care vor purta logoul SGR, cât şi produse care nu vor avea acest cod, ceea ce va fi o provocare logistică pentru retaileri.

    „Există o perioadă de tranziţie de un an de zile, până în decembrie 2024, în care ambalajele de dinainte de 30 noiembrie 2023 pot fi listate în conti­nuare şi se pot afla pe raftul comer­cianţilor cu acel mecanism, pentru că fiecare comerciant trebuie să încaseze garanţia separată în sistem, ceea ce înseamnă că în sistemul IT şi la casa de marcat vor fi listate două produse – unul care are aceeaşi denumire cu garanţie şi unul fără garanţie“, a spus Maria Maxim – preşedintele Asociaţiei Retailerilor pentru Mediu.

    Data la care va fi implementat SGR? 30 noiembrie 2022

    Cum va funcţiona SGR? Românii vor plăti o garanţie de 0,50 de bani atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, practic în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

    Cine este CEO al RetuRO, administratorul SGR?

    Gemma Webb, numită în funcţia de CEO şi preşedinte al directoratului RetuRO Sistem Garanţie-Returnare, va coordona implementarea şi gestionarea sistemului în România, urmând ca în perioada următoare să formeze echipa de management şi să finalizeze demersurile de obţinere a finanţărilor necesare pentru activitatea operaţională a RetuRO. Printre altele, este vorba despre construcţia mai multor centre la nivel regional, unde se vor asigura numărarea, sortarea şi pregătirea pentru reciclare a ambalajelor returnate. O etapă esenţială în implementarea SGR este de asemenea înregistrarea în sistem a aproximativ 4.000 de producători şi importatori de băuturi şi a peste 80.000 de comercianţi. Gemma Webb are peste 25 de ani de experienţă atât B2B, cât şi B2C în industrii precum FMCG, chimică, industria ambalajelor din plastic, print, tutun şi servicii de management al deşeurilor, iar peste 18 ani i-a petrecut în cadrul BAT. În perioada 2012-2017, Gemma Webb a condus operaţiunile din România ale producătorului de ţigarete.

  • Antreprenori locali. Dan Pavel, Benvenuti: Creşterea galopantă a preţurilor şi implicit scăderea puterii de cumpărare sunt principalele temeri pentru 2023

    Retailerul de încălţăminte operează peste 50 de magazine, cele mai multe sub brandul Benvenuti, dar şi unele ce poartă marca Enzo Bertini.

    Dan Pavel, fondatorul retailerului de încălţăminte Benvenuti, unul dintre cei mai im­portanţi ju­că­tori din pia­ţa de pro­fil, spune că lucrează cu mai multe scenarii pentru 2023. Vor fi sau nu vor fi noi lockdownuri? Va fi preţul energiei unul mare sau va scădea? Acestea sunt două dintre întrebările pe care an­treprenorul le vede ca fiind esenţia­le în ceea ce priveşte conturarea pla­nurilor de business din acest an.

    „Temerile noastre pentru 2023 sunt legate de creşterea galopantă a preţurilor şi, implicit, de scăderea puterii de cumpărare, de lipsa forţei de muncă, de continuarea sau chiar extin­derea războiului şi de măsurile abu­zive de gen lockdown ale autorită­ţilor“, adaugă el.

    Omul de afaceri se aşteaptă ca noul an să aducă noi creşteri de preţuri la majoritatea produselor, fapt ce se va traduce în scăderea puterii de cumpă­rare. Mai mult, războiul ruso-ucrai­nean de la graniţa României Dan Pavel îl vede ca durând mai mulţi ani. Nu în ultimul rând, în pofida unei e­ventuale crize economice, el se aşteap­tă ca problemele de pe piaţa muncii să se accentueze, adică lipsa de oameni să devină şi mai acută.

    Totuşi, antreprenorul spune că are şi motive de optimism pentru noul an. Evoluţia din ultimele şase luni a businessului Benvenuti e cel mai bun motiv, mai ales dacă cifrele sunt com­parate cu cele din 2020 şi 2021.

    „Anul trecut a fost unul care a început greu, sub auspiciul restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19 şi sub impactul războiului din vecinăta­tea României. Totuşi, el a devenit un an reuşit atât din perspectiva emoţio­nală a revenirii la normalitate – odată cu ridicarea restricţiilor şi cu reduce­rea numărului de cazuri de îmbolnă­viri -, cât şi din cea a rezultatelor bune ale companiilor din servicii, retail, turism sau alte sectoare.“

    În anii de pandemie, mai multe industrii, inclusiv retailul de încălţă­minte, au fost afectate de restricţii. Astfel, în 2020 magazinele non-esenţiale au fost închise temporar, iar apoi, chiar şi în 2021, au funcţionat cu restricţii.

    În primul an de criză sanitară, businessul Benvenuti a scăzut cu peste 25% faţă de nivelul din 2019. Apoi, în 2021, el şi-a revenit, dar nu a ajuns la acelaşi nivel de dinainte de pandemie. Totuşi, în 2022 vânzările au depăşit cu circa 10% nivelul din 2019, când cifra de afaceri a companiei Benvenuti a fost de 132 milioane lei, potrivit da­telor transmise anterior de antrepre­nor. Astfel, 2022 a devenit cel mai bun an din punct de vedere al veniturilor din istoria companiei fondate în urmă cu 18 ani. După cifra de afaceri, Benvenuti este unul dintre cei mai mari cinci jucători din retailul de pan­tofi, genţi şi accesorii din România. Pe primele poziţii se află Deichmann, CCC şi Otter Group.

    „Anul 2022 a fost peste aşteptările noastre, deşi pandemia ne-a afectat o perioadă, iar războiul a fost un şoc. Am revenit la normalitate, au fost ridicate restricţiile, dar a urmat explozia preţurilor la energie şi combustibil. Acesta este cel mai grav aspect astăzi, care va afecta puterea de cumpărare şi economia timp de mai mulţi ani de acum înainte.“

    Antreprenorul afirmă că a învăţat că impredictibilitatea şi necesitatea de a lua decizii într-un termen foarte scurt este noua normalitate pentru companii.

    „Adaptabilitatea, flexibilitatea şi viteza cu care sunt luate deciziile sunt elemente esenţiale în această perioadă, alături de şi mai multă muncă. O veche zicală spune „roata se învârte“, deci azi poţi să fii sus şi mâine jos, sau invers; important e să abordezi calm şi echilibrat fiecare provocare. Interesant este că cei optimişti performează, iar cei cu viziune pesimistă mai repede sau mai târziu eşuează.“

    În acest context, omul de afaceri are în plan să continue expansiunea grupului Benvenuti. Retailerul de încălţăminte operează peste 50 de magazine, cele mai multe sub brandul Benvenuti, dar şi unele ce poartă marca Enzo Bertini.

    „Pentru 2023 avem în plan deschiderea a două magazine, unul Benvenuti şi unul Enzo Bertini, şi renovarea a cinci unităţi Benvenuti.“ Anul trecut compania nu a operat inaugurări.

  • Dan Ostahie, proprietarul Altex: Realitatea economică din iunie încoace stă sub semnul inflaţiei. Curios că, în context, cursul euro a rămas relativ stabil şi asta se datorează, probabil, rezervelor pe care le avem

    Altex este liderul detaşat al comerţului electro-IT local şi este, după cifra de afaceri, una dintre cele mai puternice trei companii antreprenoriale româneşti Grupul controlat de omul de afaceri Dan Ostahie deţine circa 125 de magazine fizice, plus operaţiuni online sub cele două branduri ale grupului Altex şi Media Galaxy Retailerul a obţinut în 2021, ultimul an pentru care există date publice, afaceri de 5,88 mld. lei, cu 16% mai mari decât în 2020.

    Dan Ostahie, proprietarul Altex şi unul dintre cei mai puternici antreprenori lo­cali, spune că retailerul electro-IT are planuri de dezvoltare în acest an şi acestea vin după un 2022 complicat, care a început bine, dar care pe parcurs a acumulat o serie de probleme.

    Iniţial, eliminarea restricţiilor Covid a adus o înviorare pentru tot ce înseamnă retail, iar în mod particular pentru vânzările Altex acest eveniment a avut un impact favorabil, spune fonda­torul companiei.

    Apoi a venit începutul războiului, la final de fe­bruarie, urmat practic de o cădere abruptă a vân­zărilor atât în online, cât şi în offline. Aceasta a fost o perioa­dă de a­pro­­xi­mativ 45-60 de zile, după care piaţa s-a aco­modat la noua realitate şi uşor, uşor lu­crurile în Româ­nia au revenit la normal.

    „Ulterior am avut de-a face cu o creş­tere destul de bruscă a ROBOR, care a venit pe fondul unei creşteri de inflaţie, un ele­ment nou cu care nu ne-am mai con­frun­tat de peste 10 ani. Cu alte cuvinte, realita­tea e­co­nomică din luna iunie încoace stă sub semnul inflaţiei, care s-a manifestat prin creş­terea preţurilor la curent electric, prin creş­te­rea dobânzii pe moneda naţională etc. Cu­rios în context, căci sun­tem la începutul lui 2023, cu o inflaţie care are deja două cifre, cursul euro a rămas relativ stabil şi asta se dato­rează, probabil, re­zer­velor pe care le avem.“

    Strict pentru businessul Altex, anul 2022 a adus ca elemente de noutate apariţia războiului şi inflaţia. Totuşi, cel mai important eveniment com­parativ cu perioada 2020-2021 l-a repre­zentat eliminarea restricţiilor impuse ca urmare a pandemiei de Covid-19, spune fondatorul businessului. „S-a întâmplat un fenomen foarte interesant. În timpul pandemiei, datorită lockdown-ului, toate afacerile online au crescut spectaculos.“ Oda­tă cu eliminarea restricţiilor, unele dintre aceste afaceri au avut scăderi pe măsură. Prea puţine companii au reuşit să păstreze cifra de afaceri online şi după ridicarea restricţiilor, spune Ostahie.

    „Din fericire, Altex România a reuşit să îşi consolideze cifra de afaceri în online şi am fost în continuare pe creştere în 2022. Practic, am reuşit să capitalizăm într-o arie nouă de clienţi, câştigată în perioada pandemiei şi am reuşit să ne consolidăm pe acele categorii noi pe care am început să le comercializăm.“

    El nu înaintează însă date exacte privind cifra de afaceri a Altex în 2022. Retailerul a obţinut în anul anterior, în 2021, un business de 5,88 mld. lei, cu 16% mai mari decât în 2020. Altex este liderul detaşat al comerţului electro-IT local şi este, după cifra de afaceri, una dintre cele mai puternice trei companii antreprenori­ale româneşti.

    În acest context, ce urmează pentru Altex în 2023? Va fi un an de prudenţă sau de investiţii?

    „Am pornit marketplace-ul, proiect aflat deja în curs de testare, iar în 2023 va avea faza de finalizare. În acest fel, vom creşte portofoliul de produse de pe altex.ro şi implicit şi portofoliul de clienţi. Clienţii vor avea acces la produse noi în categorii precum bricolaj, casă şi grădină, jucării pentru copii, cosmetice, băuturi, auto, sport şi multe altele.“

    Antreprenorul explică astfel că retailerul se află într-o etapă de tranziţie de la tradiţionalul Altex către Altex omnichannel şi cu o etapă mai nouă – marketplace-ul. Grupul controlat de omul de afaceri Dan Ostahie deţine circa 125 de magazine fizice, plus operaţiuni online sub cele două branduri ale grupului – Altex şi Media Galaxy.

    „Dacă ne uităm în istoria companiei, a existat mai întâi un magazin fizic Altex, apoi a apărut altex.ro, iar acest concept omnichannel se transformă acum într-un marketplace. Ne propunem să fim o alternativă la marii jucători din piaţă, să jucăm rolul unui marketplace de dimensiune mare şi să democratizăm site-ul altex.ro către alţi comercianţi care să îşi vândă produsele contribuind la dezvoltarea retailului modern şi la creşterea competiţiei din piaţă.“

    El vede compania dezvoltându-se pe de-o parte în zona de tehnologie şi pe de alta, pe lângă categoriile tradiţionale, e vorba şi de categorii noi, precum produsele de energie verde, panouri fotovoltaice pentru acasă, care intră în sortimentul Altex.

    „Zona de fotovoltaice a câştigat amploare şi cred că este o tendinţă care se va păstra şi în următorii ani. În 2023, noi vedem o creştere a companiei, prin acomodare de categorii noi, prin dezvoltarea reţelei cu magazine de sine stătătoare şi, apoi, prin încorporarea produselor de energie verde pentru acasă. Ne aşteptăm să vedem tot felul de ghiduri destinate uzului casnic pentru producerea de energie proprie.“

    Omul de afaceri crede că o lecţie sau mai degrabă o reconfirmare a anului 2022 a fost faptul că a anticipat corect dezvoltarea din zona de energie verde şi a înţeles necesitatea extinderii centrelor logistice şi a magazinelor verzi, independente energetic, prin investiţii importante în panouri fotovoltaice.

    „Până în prezent, Altex a pus în funcţiune peste 8.000 de panouri fotovoltaice pe clădirile în proprietate, dar a instalat şi staţii de încărcare pentru maşinile electrice. Am fost anticipativi şi asta a fost o lecţie importantă, aceea de a face lucrurile la vremea lor.“

    Între timp, şi preţurile la fotovoltaice au crescut, deci a fost şi o investiţie eficientă din punct de vedere costuri.

    „Continuăm acest angajament al nostru de a fi un exemplu în implementarea politicilor de protecţia a mediului în retailul românesc. Acest demers noi l-am început deja de doi ani, prin implementarea sistemelor de energie regenerabilă, pe clădirile proprii Altex.“

    Pentru 2023 temerile sale cele mai mari sunt legate de situaţia macro-economică a României, mai exact de faptul că este al treilea an cu deficit bugetar mare. Guvernul a construit bugetul pe un deficit de 4,4% din PIB, dar Consiliul Fiscal vorbeşte chiar de 5,7% din PIB pe actuala construcţie.

    „Acest deficit bugetar, în mod indirect, se va răsfrânge negativ în economie. Apoi, tot legat de acest aspect, (tot la capitolul temeri pentru 2023 – n.red.) ar fi efectul inflaţiei sau chiar o creştere a cursului de schimb valutar.“

    Într-o economie slăbită, cumularea acestor factori poate duce la anumite situaţii limită, care ar putea forţa guvernul să introducă taxe şi impozite suplimentare.

    „Asta doar dacă ar fi să luăm în calcul scenariul negativ. Scenariul pozitiv ar fi o absorbţie foarte bună a fondurilor europene, care să ajute compensarea deficitului bugetar, care nu va putea fi compensat decât prin investiţii străine directe. Apoi, am putea avea o creştere economică de peste 4%. Şi, desigur, o stabilitate politică este absolut necesară în aceste vremuri tulburi, cu război şi tot felul de conflicte la nivel european.“

    El vorbeşte şi de refuzul Austriei în ceea ce priveşte acceptarea România în spaţiul Schengen. Ostahie crede că este de fapt un refuz al comunităţii europene şi este o veste proastă nu doar pentru noi, ci şi pentru ei.

  • Pariu pe o fermă de curcani bio: două familii au investit aproape 2 mil.euro într-o fermă în Topoloveni şi vor să intre în marile lanţuri de magazine

    Bio Star Logistic, companie deţinută de familiile Vîlnoiu şi Sora, a început recent să livreze curcani din ferma construită în localitatea Topolopeni (judeţul Argeş), iar planul pentru viitor este să intre în lanţurile de magazine. Investiţia în fermă s-a ridicat la aproape 2 milioane de euro dintre care o parte considerabilă a fost reprezentată de fonduri europene. Capacitatea fermei este de circa 2.500 de capete de curcan în sistem ecologic, conform legislaţiei privind agricultura ecologică.

    „Pe o hală, într-un adăpost de curcani, nu se pot creşte mai mult de 2.500 de păsări în sistem ecologic, ceea ce înseamnă foarte puţin comparativ cu sistemul convenţional, unde capacitatea ar putea fi de aproape de patru ori mai mare. Dacă nu am creşte bio am putea să producem de patru ori mai mulţi curcani. Am preferat însă să producem mai puţin, să oferim curcanilor condiţii extraordinare de bunăstare astfel încât să nu fie stresaţi”, a spus în cadrul emisiunii ZF Agropower Aurelian Vîlnoiu, acţionar al Bio Star Logistic.

    Practic, Bio Star Logistic nu poate avea decât un singur ciclu de creştere a curcanilor pe an, iar repopularea fermiei după abatorizarea din această perioadă se va face în luna aprilie, în funcţie de condiţiile meteo, având în vedere că păsările din fermă îşi petrec mare parte din timp în mediul natural, pe pajişte.

    “Vrem să oferim, pe lângă cascasa de curcan, şi preparate din carne de curcan, şuncă din carne de curcan bio, pastramă, ruladă, cârnaţi, tobă şi alte specialităţi. Şi aceste produse vor fi tot certificate ecologic deoarece ingredientele folosite la prepararea lor sunt tot bio. Am reuşit să găsim furnizori astfel că vom scoate un produs 100% natural”.

    Bio Star Logistic mizează în primă fază pe livrări la domiciliu prin platforma curcanibio.ro, dar va livra şi în băcănii şi lanţuri de magazine cu produse bio.

    „Consumatorii vor găsi produsele noastre în magazine partenere în principal în Bucureşti, băcănii, anumite lanţuri cu produse eco care au magazine fizice sau care au magazine consacrate deja pe segmentul bio. Avem deja pregătit site-ul cu vânzare online. Livrarea o vom face noi în Bucureşti în principal dar şi în oraşele din judeţele învecinate cu propria maşină frigorifică. Vom crea un lanţ de distribuţie, vor fi anumite zile în care putem livra direct dar după cum v-am spus produsele noastre se vor regăsi şi în magazinele partenerilor noştri. Pe viitor, am vrea să ajungem să putem fi prezenţi în toată ţara. Dacă există interes chiar şi în lanţurile de hipermarketuri”.

    Aurelian Vîlnoiu spune că, deşi capacitatea fermei este limitată, nici consumul nu este foarte mare, astfel că ferma poate livra în hipermarketuri. Antreprenorul spune că există în marile magazine carne de curcan bio venită din import, la preţuri mai mari. Astfel vânzările sunt mici din cauza preţurilor mari. Preţul unei carcase de curcan provenit din ferma Bio Star Logistic este de 69 de lei pe kilogram.

    „Noi considerăm că este un preţ bun. Spre exemplu un pui întreg adus din alte ţări se situează undeva la 78-80 de lei. Vorbind de pui. Curcanul întotdeauna este mai scump. Însă noi iată că venim chiar şi sub preţul cărnii de pui adusă din ţările Uniunii Europene”.

  • Vrei să cumperi produse confiscate de ANAF la preţuri foarte mici? Vezi aici lista completă a magazinelor din toată ţara

     Magazinele ANAF, care se regăsesc în toate judeţele ţării, reprezintă locurile din care românii pot cumpăra produse confiscate, la preţuri mult mai mici comparativ cu cele iniţiale.   În magazinele ANAF, consumatorii pot găsi o gamă variată de produse.  ANAF are în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti magazine în care sunt comercializate produse confiscate.

    În magazinele ANAF se găsesc tot felul de categorii de produse, de la articole vestimentare, până la electrocasnice şi produse de curăţenie.

    Magazinul ANAF din Bucureşti este amplasat în cartierul Berceni, pe strada Mariuca, nr 14, din zona Aparatorii Patriei şi are un program de funcţionare de la  8:30 – 16:00, de luni pana joi şi 8:30-14:00, vinerea.

    Magazine ANAF. Lista completă a locaţiilor

    Alba – Str. Primaverii nr. 10

    Arad – B-dul Revolutiei, nr.79

    Arges – Pitesti, B-dul Republicii nr. 118

    Bacau – Str. Dumbrava Rosie nr. 1-3

    Bihor – Oradea, Str.Dimitrie Cantemir nr.2-4

    Bistrita-Nasaud – Bistrita, Str. 1 Decembrie, nr. 6-8

    Botosani – Piata Revolutiei nr.5

    Brasov – B-dul Mihail Kogalniceanu nr. 7

    Braila – Str. Delfinului nr. 1

    Buzau – Str. Unirii nr. 209

    Caras Severin – Resita, Str. Domanului Nr. 2

    Calarasi – Str. Eroilor, nr.6-8

    Cluj – Piata Avram Iancu nr. 19

    Constanta – Str. I.G.Duca nr. 18

    Covasna – Sfantu Gheorghe, Str. Bem Josef nr. 9

    Dambovita – Targoviste, Calea Domneasca nr.166

    Dolj – Craiova, Str. Mitropolit Firmilian nr.2

    Galati – Str. Brailei nr.33

    Giurgiu – Sos.Bucuresti nr.12

    Gorj – Targu Jiu, Str. Siretului, Nr. 6

    Harghita – Miercurea Ciuc, Str.Rev.din Decembrie Nr.20

    Hunedoara – Deva, Str.Avram Iancu, Bl.H3 Parter

    Ialomita – Slobozia, Str. M. Basarab nr. 14

    Iasi – Str.Anastasie Panu nr.26

    Ilfov – Bucuresti, Str. Lucretiu Patrascanu nr. 10

    Maramures – Baia Mare, Str. Serelor, Nr. 2/A

    Mehedinti – Drobeta Turnu Severin, Piata Radu Negru nr.1

    Mures – Targu Mures, Str. Gheorghe Doja nr. 1-3

    Neamt – Piatra Neamt, Bd. Traian nr. 19

    Olt – Slatina, Strada Arcului nr.2A

    Prahova – Ploiesti, str. Aurel Vlaicu nr. 22

    Satu Mare – P-ta Romana, nr. 3-5

    Salaj – Zalau, Str. 22 Decembrie 1989 nr. 2

    Sibiu – Calea Dumbravii, nr. 28-32

    Suceava – Str. Vasile Bumbac nr.1

    Teleorman – Alexandria, Str. Dunarii, nr. 188

    Timis – Timisoara, B-dul Revolutiei nr.15A

    Tulcea – Str.Babadag nr.163

    Vaslui – Str. Stefan cel Mare, nr. 56

    Valcea – Ramnicu Valcea, Str. G-ral Magheru, nr. 17

    Vrancea – Focsani, Bd. Independentei nr. 24

    Majoritatea poroduselor comercializate în magazinele ANAf sunt de tip sancond-hand.

  • Ungaria: Cartofii autohtoni vor dispărea din magazine din ianuarie

    Cartofii autohtoni nu vor mai putea fi găsiţi în magazine după luna ianuarie, a anunţat Asociaţia Naţională a Cartofilor din Ungaria, potrivit Daily News Hungary.

    Preţurile în creştere dramatică la energie şi deprecierea forintului au împins semnificativ în sus costurile. Potrivit oficialilor din sector, penuria de cartofi se resimţea deja din august, din cauza secetei.

  • Surpriză: Ce se întâmplă cu magazinele Penny din România

    Dis­counterul german Penny a deschis în 2022 un total de 36 de magazine noi în România, fiind primul an când a depăşit pragul de 30 de unităţi inaugurate

    Dis­counterul german Penny, unul dintre cei mai activi retaileri din România, îşi continuă planul de expansiune prin deschiderea a 13 noi magazine în luna decembrie, ajungând la un total de 36 de magazine noi în 2022.

    Este primul an în care discounterul inaugurează peste 30 de filiale în întreaga ţară.

    În urma acestor investiţii, reţeaua are  336 de magazine. Penny are patru centre logistice situate în localităţile Ştefăneştii de Jos, Turda, Bacău şi Filiaşi.

    În cursul lunii decembrie, retailerul deschide noi unităţi în Copşa Mică, judeţul Sibiu, Plopeni, judeţul Prahova, Şomcuţa Mare, judeţul Maramureş, Budeşti, judeţul Călăraşi, Valea Lupului, judeţul Iaşi,  Ghermăneşti, judeţul Ilfov, Crâng, judeţul Buzău, Livada, judeţul Satu Mare, Crasna, judeţul Sălaj, Podul Iloaiei, judeţul Iaşi, Bucureşti, Vidra, judeţul Ilfov, Şag, judeţul Timiş.

    Până în 2029, PENNY îşi propune să atingă cifra de 600 de magazine. În materie de logistică, la finalul anului trecut, PENNY  a inaugurat cel de-al patrulea depozit de la Filiaşi, judeţul Dolj.

    Reţeaua Penny, parte din grupul german REWE, are o echipă de peste 5.800 de angajaţi. Compania a încheiat anul trecut cu afaceri de 5,4 mld. lei, plus 14%.