Timişoreanul a reuşit să obţină primele răsaduri de ardei iuţi din soiul Aji Charapita, considerat cel mai scump ardei din lume. Conform siteurilor de specialitate, un kilogram de Aji Charapita costă între 11.000 şi 25.000 de dolari. “L-am primit de la o cunoştinţă de peste ocean, o timişoreancă plecată de ceva ani în America şi care ştie despre pasiunea mea pentru soiuri vechi şi ciudate. E prima dată când încerc. Am văzut că au germinat foarte puţine, semn că sunt valoroase”, spune Adrian Orza. Ardeii provin din Peru, iar de abia de câţiva ani au început să fie cultivaţi şi în Europa, însă cu mare dificultate, pentru că se adaptează foarte greu la alte condiţii climaterice, informează Rador.
Tag: lovitura
-
Cel mai scump ardei iute din lume este cultivat in România. Un kilogram costă între 11.000 şi 25.000 de dolari
Cel mai scump ardei iute din lume este cultivat în imediata apropiere a Timişoarei de unul dintre foştii viceprimari ai oraşului. Adrian Orza, actual consilier local independent din Timişoara, mare pasionat de agriculturã bio, în special de ardei iuţi, crede că a dat lovitura. -
Lovitură pentru victimele de la “Colectiv”, statul nu garantează daunele
Tribunalul Bucureşti a decis, luni, respingerea cererii DNA de introducere a statului român ca garant al plăţii daunelor. Solicitarea a fost făcută anul trecut, în luna septembrie.
Procurorii au susţinut, în cererea înaintată judecătorilor, că statul, prin Ministerul Finanţelor, trebuie să “garanteze realizarea efectivă şi rapidă a drepturilor patrimoniale legitime ale persoanelor afectate, părţi vătămate, părţi civile moştenitori/succesori ai celor decedaţi în tragedia din Clubul Colectiv”
“Participarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice la acest proces, în calitate de subiect procesual, este concordantă rolului constitu’ional al statului de conducător al instituţiilor publice, în considerarea faptului că, între activitatea de autorizare, rezultatul dramatic şi prejudiciul adus victimelor care au suferit vătămări, răni, arsuri etc în urma incendiului din club, deficienţele entităţilor publice implicate în intervenţia de urgenţă la incendiul din Clubul Colectiv din Bucureşti, în seara zilei de 30 octombrie 2015, există legătură de cauzalitate mediată”, spunea DNA în cerere.
Procurorii susţin că deficienţele activităţii instituţiilor publice în acest caz au fost constatate de către Guvernul României, prin raportul Corpului de control.
“S-au constatat deficienţele din activitatea instituţiilor publice ce au concurat direct sau indirect la producerea prejudiciilor aduse părţilor civile. Sub acest aspect s-a reţinut că, datorită acţiunii necoordonate a autorităţilor publice şi cu elemente de improvizaţie, datorate lipsei de exerciţii în caz de urgenţe majore şi bazei materiale deficitare a fost împiedicată evitarea pierderilor de vieţi omeneşti”, arată DNA.
Procurorii citează raportul Corupului de Control al Guvernului şi susţin că statul român nu a activat Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, deşi acesta era aplicabil.
-
Aromă de faliment? Încă o lovitură pentru cel mai mare lanţ de restaurante din lume: va mai închide 500 de locaţii
În schimb, compania speră să deschidă încă 1.000 de locaţii în alte continente.Compania are peste 44.000 de locaţii la nivel global – mai multe decât orice alt retailer. Federaţia Naţională a Retailului transmite că erau 27.000 de restaurante Subway în Statele Unite, în anul 2016, în comparaţie cu 17.500 de locaţii ale brandului Yum (Pizza Hut, Taco Bell şi KFC), şi 14.000 de locaţii McDonald s.Compania a transmis că se aşteaptă să închidă magazinele în urma unui plan de revitalizare anunţat din vara anului 2017. În urma planului, francizaţii vor avea nevoie de o investiţie mai mare pentru a susţine operaţiunile.Printre proiectele Subway se numără o serie de chioşcuri de tip self-service, scaune mai confortabile, Wi-Fi şi porturi de încărcare prin USB la mese.Subway nu a început să reducă numărul de magazine decât în urmă cu trei ani. În 2016, compania a pierdut 350 de magazine în Statele Unite, acesta fiind primul an din istorie în care compania nu s-a extins. Compania nu a transmis încă numărul de magazine din 2017 şi situaţia acestora, însă a fost raportată închiderea a sute de locaţii. -
ŞOC pe piaţa bancară din România! A dat LOVITURA anului. Anunţul pe care trebuie să îl ştie toţi clienţii
Un român care a investit la începutul anului 10.000 de lei la Banca Transilvania are în prezent un câştig de 22%, în contextul în care acţiunile instituţiei de credit afişează cel mai ridicat ritm de creştere din rândul celor 13 companii ale indicelui BET.
-
LOVITURĂ în plin pentru Grecia: a fost exclusă de la “masa bogaţilor”! Decizia RADICALĂ luată de Europa
Situaţia de la clubul cu 20 de titluri în fotbalul din Grecia s-a înrăutăţit treptat de la începutul sezonului, când patronul Giannis Alafouzos a anunţat că renunţă la echipă, iar totul a culminat cu decizia luată de forul european. Pentru că are datorii faţă de mai multe persoane, Panathinaikos nu va fi primită în competiţiile europene în următorii trei ani şi a fost obligată să plătească şi o amendă de 200.000 de euro.
Problemele pleacă de la un litigiu cu fundaşul german Jens Wemmer, căruia grecii nu i-au plătit 500.000 de euro, iar acest caz îi adusese deja lui Panathinaikos o depunctare de trei puncte, alte două fiind retrase din cauza comportamentului reprobabil al suporterilor. Colac peste pupăză, jucătorii au intrat în grevă la începutul acestei luni, alegând să protesteze astfel faţă de neplata restanţelor salariale.
-
Achizitie de peste 8 MILIOANE DE EURO! “Lovitura” data de Ion Tiriac in Italia
Ion Tiriac a platit peste 8 milioane de euro pentru o proprietate istorica in Italia, informeza publicatia Il Tirreno. Omul de afaceri roman a achizionat terenul de la Cortevecchia, din comuna Semproniano (Italia), proprietate care se intinde pe o parte a orasului Semproniano si pe o parte a orasului Castell’Azzara.
Terenul, care se intinde pe o suprafata totala de 2.250 de hectare, face parte din patrimoniul istoric al Italiei si a fost cumparat in cadrul unei licitatii de o companie controlata de Ion Tiriac.
8.164.340 de euro a fost suma exacta platita de fostul tenismen roman care are o avere estimata la peste un miliard de dolari, scrie sport.ro
-
O nouă lovitură pentru românii care vor să lucreze în Elveţia
În şedinţa desfăşurată miercuri, Guvernul federal de la Berna a luat decizia de principiu privind prelungirea restricţiilor temporare pentru români şi bulgari, urmând ca o ordonanţă executivă în acest sens să fie adoptată la începutul lunii mai.În mai 2017, Guvernul Elveţiei a dispus activarea unei clauze prevăzute în Acordul cu Uniunea Europeană care prevede introducerea în mod temporar a unor restricţii pe piaţa muncii elveţiană pentru cetăţenii români şi bulgari.Elveţia a eliminat, de la 1 iunie 2016, toate restricţiile pe piaţa muncii impuse cetăţenilor români şi bulgari, însă măsurile de limitare a imigraţiei pot fi reintroduse unilateral în cazul în care se constată un aflux de imigranţi din cele două ţări. “În cazul în care imigraţia din România şi Bulgaria va depăşi cu 10% media ultimilor trei ani, pe 1 iunie 2017 sau cel târziu pe 1 iunie 2018, Consiliul Federal va putea introduce noi restricţii pe piaţa internă a muncii, valabile până pe 31 mai 2019”, avertiza Guvernul de la Berna în aprilie 2016. -
LOVITURĂ pentru toţi românii cu maşini înmatriculate în Bulgaria. Măsura pregătită de Guvernul de la Sofia
Peste 100.000 de români şi-au înscris maşinile în ţara vecină pentru a nu plăti impozitul de la noi, impozit eliminat între timp la presiunea oficialilor europeni, potrivit Digi24.
Problema este că şi la noi autorităţile vor să re-introducă taxa auto. Timbrul de mediu a fost eliminat anul trecut, dar Ministerul Mediului face deja planuri să îl lanseze sub o nouă formă. În funcţie de cât poluează maşina, şoferii vor plăti între 50 şi 200 de euro pe an, echivalaţi în lei.La finalul anului trecut, Ministru Mediului a anunţat reintroducerea unei noi taxe de poluare.
„În această perioadă, un colectiv de lucru interministerial are ca sarcină identificarea celor mai bune căi pentru elaborarea acestui proiect, prin care să reuşim să descurajăm poluarea şi, totodată, să susţinem continuarea măsurilor de încurajare a înnoirii parcului auto”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Graţiela Gavrilescu.
Ministrul a mai spus faptul că pentru noua taxă se va ţine cont de criterii precum capacitatea cilindrică a autovehicului, norma de poluare şi cantitatea de emisii de dioxid de carbon a maşinii.
-
PRIMA LOVITURĂ pentru Cioloş, la câteva zile după lansarea partidului. „Anunţ public că MĂ RETRAG din echipă”
„Dragi prieteni şi foşti colegi, sunt unul dintre iniţiatorii Platformei Romania 100, însă după ultimele evoluţii anunţ public că mă retrag din echipa Romania 100. Încă de la începutul acestei iniţiative am susţinut că foştii colegi de guvernare care doresc să continue proiectele începute trebuie să intre în politică alaturi de Partidul Naţional Liberal”, a scris pe Facebook purtătorul de cuvânt al PNL.
Ionel Dancă a argumentat că PNL a arătat că este partidul care poate face opoziţie şi poate învinge PSD, luptându-se cu măsurile controversate pe care coaliţia de guvernare a încercat să le ia, dar şi că formaţiunea a pus punct blaturilor cu PSD, la orice nivel, şi urmează o politică fermă, în sprijinul statului de drept şi al mediului de afaceri.
-
A început RĂZBOIUL pe piaţa telecom: Lovitură şoc pentru Digi, Orange şi Telekom
Bonusul este valabil timp de 90 zile şi face parte oferta de Paşti a operatorului. La activarea ofertei, clienţii Vodafone primesc automat 50 GB, iar restul de 30 GB sunt oferiţi în cadrul campaniei „Net Foloseşti, Net Primeşti”.