BusinessMagazin

Tag: lifestyle

  • Grasă şi frumoasă?

    Ca atare, scrie Financial Times, există deja companii care ţin seama de această dorinţă a publicului, anunţând clar că nu s-au folosit de retuşarea cu Photoshop în reclamele lor. Printre aceştia se numără producătorul francez de cosmetice Make Up For Ever ori – cazul cel mai cunoscut – Dove, care a folosit în campaniile sale “femei adevărate”, după ce a constatat că imaginile prelucrate digital pentru siluete perfecte nu stimulează achiziţia de produse. Şi producătorul de cosmetice bio Melvita a optat pentru femei obişnuite pentru reclamele sale, motivând că femeilor le e greu să aibă încredere în imagini foarte departe de realitate.

    Experţii sunt de părere că o asemenea abordare este binevenită şi că reclamele neretuşate sunt mai apreciate de publicul-ţintă. Există însă şi voci, inclusiv din rândul feministelor, care critică abordarea “ce e adevărat e frumos”, acuzând reclamele de acest gen că nu fac decât să sublinieze că există o diferenţă între un ideal nevăzut de frumuseţe care presupune obligatoriu folosirea cosmeticelor pentru a îndrepta defectele corpului (celulită, exces de grăsime, efectele îmbătrânirii etc) şi “realitatea” prezentată în reclame.

  • Adriana Sohodoleanu: Jurnal estival – periplu culinar la mare

    Adriana Sohodoleanu este antreprenor şi proprietar al www.biscuit.ro

    METODOLOGIE

    Viaţa într-o multinaţională m-a învăţat cândva că, pentru a obţine o medie realistă, din calupul cifrelor examinate trebuie eliminate mai întâi extremele – cel mai scump şi cel mai ieftin, cel mai mare şi cel mai mic, cel mai simplu şi cel mai complex. Studiul de faţă – empiric şi subiectiv – se referă la bucătăria de vară a românului la mare, nu ca spaţiu funcţional externalizat casei, ci ca meniu, dietă şi deliciu savurat în obşteasca vacanţă anuală.
    În cazul nostru, extremele – din punct de vedere psiho-demografic – sunt Mamaia plină de presupusă sofisticare şi Vama cea boemă, unde diferenţa culinară între un rocker şi un corporatist e dată în zilele noastre de şaorma şi rock şaorma.
    A doua pieptănare a pool-ului se referă la buget. Rămân, aşadar, în cursă staţiunile populare, luate în stăpânire săptămânală de familii normale, de tip mamă, tată, copil şi soacră, venite în bună parte prin sindicat.
    Analiza a fost făcută prin experiment practic la faţa locului, cu stat la coadă, ales, plătit şi degustat, neuitând în proces şi faza intermediară a informării prin trasul cu urechea la conversaţiile convivilor, atunci când era în interesul studiului.
    Atenţie! Ce veţi citi în continuare reprezintă norma, locul comun, regula. Excepţiile – puţine, dar apreciate – nu fac obiectul acestei analize.

    DATE ANALIZATE

    În cadrul analizei au fost verificate meniuri de tip fast-food, autoservire, terasa pe plajă şi restaurant. Oferta este în principiu aceeaşi cam peste tot, plaja de preţuri diferă însă în funcţie de stabiliment.
    Ca aspect, nimic nou. Noţiunea de plating nu a depăşit graniţele Master Chef, iar cromatica predominantă este cea din spectrul uleiului încins. Cea mai ieftină variantă pare să fie autoservirea hotelurilor, unde ciorba începe la 2,9 lei, iar o garnitură de la 1,9 lei. O masă bogată pentru 3 persoane nu depăşeşte 50-60 lei, fără băuturi. Popularitatea acestui tip de local este demonstrată fără dubiu de coada deja formată la ora 12:00, înainte de a începe oficial servirea.

    MENIU UŞOR DE VARĂ
    Felul întâi

    Ciorbă de burtă/de fasole cu afumătură/de porc/de legume/de pui.
    Felul doi
    Varză călită cu cârnat/tochitură dobrogeană/porc la tavă/ chifteluţe marinate. Ceafă de porc, scăriţă sau hamsii prăjite. Uneori, saramură.
    Kebab, şaorma, mici.
    Garnituri – variate.
    Cartofi – prăjiţi, ţărăneşti, cu unt sau verdeaţă, piure. Orez sârbesc. Iahnie de fasole.
    Salate?
    Nu prea multe – castraveţi muraţi sau varză albă. Pe alocuri salată de roşii sau bulgărească.
    Desert
    Îngheţată în “trei culori cunosc pe lume” – vanilie, căpşuni şi ciocolată.
    Papanaşi. Clătite.
    Prăjituri de cofetărie de rit vechi – Excelent sau Carpaţi, savarine.

    Nu arată a meniu de vară, nu? Şi nici prea lejer nu pare. Mâncare grea, ca la mama acasă, să umple stomacul şi să se depună. Pe artere şi pe talie. În ordine inversă. Întrebarea nu este de ce se mănâncă în vacanţă ceea ce se găteşte şi acasă. Poate nu toţi sunt aventurieri din punct de vedere culinar sau poate mâncarea aceasta e meniul de duminică – or, cine nu ar vrea să aibă o săptămână întreagă de zile de duminică?

    Nedumerirea mea, de om de nici 50 kilograme, ţine de confortul de după. O masă grea, doldora de carne înecată în sosuri grase pe un fond de legume cu amidon este greu de asezonat cu o şedinţă de stat la soare. La 40 de grade la umbră, bila se îneacă, inima oboseşte, cheful dispare. Mulţimea de oameni înghesuiţi pe prosoape după amiază pe plajă arată însă că se poate. Doar estetica îi dă de gol – ideea de mijloc tras prin inel este aici un basm frumos.

  • Privatizaţi pădurile? Le cumpărăm noi!

    Compania Woodlands for Sale a pus la bătaie 42,5 acri (aprox. 17 ha) din pădurea Grammar’s Common Wood din Isle of Wight pentru 210.000 lire sterline, scrie The Telegraph. Joe Fielding, care a fondat compania cu opt ani în urmă, spune că piaţa familiilor care vor să meargă cu cortul în weekend şi să-i înveţe pe copii despre natură începe să se dezvolte: “‘Vânzarea de păduri’ a luat avânt de la începutul recesiunii, oamenii preferând să îşi plaseze banii în active tangibile decât să facă o investiţie mai puţin sigură sau să îi ţină în bancă.”

    Organizaţia caritabilă Woodland Trust, al cărei rol este de a proteja pădurile străvechi şi de a planta copaci în zonele slab împădurite, a văzut de asemenea oportunităţi pe piaţă. Pe lângă campania extrem de ambiţioasă de a planta şase milioane de copaci de origine din Marea Britanie pe tot teritoriul ţării pentru a sărbători Jubileul de Diamant al Reginei, Woodland Trust oferă entuziaştilor posibilitatea de a cumpăra terenuri proaspăt împădurite. Lucrurile funcţionează în felul următor: organizaţia identifică zonele, se ocupă de împădurire şi apoi vinde terenul pentru un mic profit.

  • Topul graşilor. Care sunt statele americane cu cei mai mulţi obezi

    Conform cercetării citate, Mississippi, cel mai sărac stat din SUA, are cea mai mare rată a obezităţii, cu 34,9%. Statele din sud şi din Midwest, care în unele cazuri reprezintă cele mai sărace zone din SUA, prezintă şi ele o incidenţă crescută a cazurilor de obezitate.

    La aceasta se adaugă însă şi factori culturali mai generali, cum sunt obişnuinţa de a consuma alimente de la fast-food şi sedentarismul, în condiţiile lipsei investiţiilor suficinte în parcuri, în transportul în comun şi în facilităţi de petrecere a timpului în aer liber, remarcă Walter Willett, şeful departamentului de nutriţie de la Harvard School of Public Health. Aşa se face că obezitatea a devenit “noua normalitate” în SUA, susţine Willett. Peste o treime dintre locuitorii SUA sunt obezi, iar potrivit unor cercetări publicate de Universitatea Duke, circa 42% din populaţia Americii va fi obeză până în 2030, faţă de 36% în 2010.

    Care sunt statele americane cu cei mai mulţi cetăţeni obezi

    Care sunt statele americane cu cei mai puţini cetăţeni obezi

  • Adoptaţi un pian?

    Vechile instrumente sunt părăsite de proprietari care nu le mai pot vinde sau dona pentru că sunt greu de întreţinut, reparaţiile costă destul de mult şi necesită personal specializat, din ce în ce mai dificil de găsit, scrie The New York Times. Cum calitatea pianelor clasice fabricate în China s-a îmbunătăţit, mulţi preferă un pian chinezesc nou sau un pian digital în locul unuia la mâna a doua şi excepţie fac doar cele furnizate de cei mai importanţi producători din domeniu. În plus, preţurile pianelor vechi au scăzut şi pe Ebay, iar transportul dintr-un loc într-altul este costisitor, astfel că nu mai rentează nici donarea pianelor, drept pentru care soluţia e să fie abandonate.

    Numărul pianelor trimise la groapa de gunoi este în creştere şi din cauză că unele ajung la finalul duratei de viaţă, care este în general de optzeci de ani. Alte motive pentru care pianele la mâna a doua nu se mai bucură de căutarea de altădată sunt, susţin comercianţii, scăderea fondurilor alocate pentru educaţia muzicală din şcoli, multitudinea de opţiuni de petrecere a timpului liber pe care le au copiii, ceea ce reduce timpul care poate fi alocat exersării la clape, şi scăderea cheltuielilor cu mobilarea locuinţelor. Cu toate acestea, multe firme care se ocupă cu restaurarea sau transportul de piane şi pianine încearcă să găsească pe cineva să le “adopte” înainte să le ducă la cimitirul de profil.

  • În tendinţe: manechine la a doua tinereţe (FOTO)

    Creşterea popularităţii noului tip de modele se datorează faptului că femeile din generaţia baby-boomers nu mai apreciază reclamele în care produsele sunt prezentate ca pentru tinere între douăzeci şi treizeci de ani.

    Multe dintre destinatarele reclamelor, femei în jur de 50 de ani şi peste, preferă să vadă colege de generaţie elegante şi pline de strălucire care folosesc produsele cosmetice, poartă bijuteriile sau hainele adresate lor. De aceea, producătorii au început să aleagă femei cu părul cărunt nevopsit, care nu încearcă să-şi ascundă vârsta.

    Jacky, model pentru American Apparel:

    Cindy Joseph, model pentru Esprit de Corps şi Banana Republic:

  • Moda 2013: cine n-are artişti plastici să-şi cumpere (FOTO)

    Una din ultimele tendinţe în domeniul modei presupune colaborarea creatorilor de haine cu artişti plastici pentru diverse colecţii, scrie The Telegraph. Astfel, fondatoarea casei de modă Marni, Consuelo Castiglioni, a făcut echipă cu artistul american Brian Rea la realizarea unor genţi şi tricouri, precum şi cu olandezul Rop van Mierlo, impresionată fiind de seria de picturi cu animale sălbatice ale acestuia. Amprenta lui Van Mierlo se regăseşte în colecţia de primăvară/vară 2013.

    La rândul său, Lacoste Live! a lansat o minicolecţie în colaborare cu ilustratorul american Micah Lindberg.

    Loewe a colaborat cu artistul spaniol Antonio Ballester Moreno la o gamă de eşarfe.

    Producătorul american de articole de lux Coach a transpus arta lui James Nares în genţile sale de damă.

    Nici Louis Vuitton nu s-a lăsat mai prejos, realizând în parteneriat cu cunoscuta artistă japoneză Yayoi Kusama o colecţie de articole vestimentare, pantofi şi genţi.

  • Din reţetele sclavilor americani: carne frăgezită la foc mic

    O tradiţie pe care americanii au preluat-o de mult din Caraibe a trecut oceanul, fiind adoptată de localuri din Europa, scrie The Wall Street Journal. Metoda preparării lente a specialităţilor de grătar care presupune, în accepţiunea americană, afumatul cărnii prin aşezarea ei pe un grătar de lemn şi expunerea indirectă la căldură vreme de ore bune, ca să se frăgezească, a pornit din sudul SUA.

    Iniţial, cei ce pregăteau carnea în acest mod erau sclavi, care, după abolirea sclaviei s-au văzut nevoiţi să-şi câştige existenţa şi au deschis localuri unde serveau specialităţi de grătar. Mai apoi, odată cu apariţia brichetelor de cărbuni pentru grătar din anii cincizeci, multă lume şi-a putut prepara uşor asemenea feluri de mâncare acasă.

    Vestul Europei s-a obişnuit fie să fiarbă carnea, fie s-o frigă direct pe grătar, fără a o trece mai întâi prin afumătoare. În ultima vreme însă au apărut o serie de restaurante care practică gătitul lent al cărnii pe model american, cărora acest procedeu de preparare le permite să folosească bucăţi de carne care în mod normal ar fi date la o parte, cum ar fi capetele şi picioarele de porc ori carnea de pe burtă, sau chiar grăsimea de pe spate.

    Unii proprietari de restaurante au ales metoda americană pentru că trecerea cărnii prin afumătoare îi dă acesteia o aromă deosebită, care nu se poate obţine doar pe grătar. Pe lângă restaurante deschise în diverse locuri din Europa, printre care Londra, Leeds sau Barcelona, au început să apară şi firme care importă cele necesare afumării şi frigerii cărnii, comercializate către cei ce vor să prepare asemenea bucate acasă.

  • Maşinile de tuns iarba nu mai sunt la modă

    Tot mai mulţi proprietari, arhitecţi peisagişti sau companii îşi caută inspiraţia în pajiştile din natură atunci când amenajează spaţii verzi casnice sau publice, scrie The Wall Street Journal. Compania Apple are în plan amenajarea unei pajişti la sediul său din Cupertino, iar în New York, parcul amenajat la înălţime pe locul unui vechi linii de trenuri de marfă are trei secţiuni cu iarbă înaltă şi flori de câmp.

    Pajiştile sunt preferate peluzelor din diverse motive, spun specialiştii. Unul dintre ele ar fi acela că pentru întreţinerea unei peluze este nevoie de o cantitate mare de apă, îngrăşăminte chimice şi energie, ceea ce-i face pe proprietarii lor să pară înclinaţi spre risipa de resurse. Un altul ar fi aspectul sălbatic al unei pajişti, care-i atrage pe specialiştii ce se ocupă de amenajarea spaţiilor exterioare, graţie contrastului creat între vegetaţia crescută liber şi arhitectura modernă. Proprietarii a diverse pepiniere din Statele Unite, locul de unde a pornit noua tendinţă, afirmă deja că cererile de plante sau de consultanţă necesare amenajării de pajişti sunt în creştere.

    Realizarea unei pajişti durează în general trei ani de zile, primul an fiind şi cel mai greu pentru cei ce se apucă să-şi transforme peluza. Specialiştii recomandă ca măcar jumătate dintre plantele de pe pajitşte să fie specii de iarbă, care ajută la stabilizarea solului şi nu permit buruienilor să se înmulţească, iar în rest să fie plantate flori de câmp.

  • De ce s-a anulat cea mai mare petrecere din Europa de care n-a auzit nimeni (FOTO+VIDEO)

    In fiecare vara, satul adormit de pe malul Marii Negre, Popovka, este luat cu asalt de mii de adepti ai muzicii dance si techno care devin contaminati de petrecerile cu mii de wati si hectolitri de vodca. Cat despre organizatori, Kazantip nu mai e de mult timp doar un festival de muzica – a devenit o “republica” independenta. Nikita Marshunok este unul dintre fondatorii evenimentului si s-a autoproclamat presedintele “Republicii Kazantip”: “Ceea ce face Kazantipul diferit de orice alt eveniment e faptul ca pentru noi nu muzica e principalul spectacol”. “Noi nu suntem un festival, iar cetatenii din Kazantip nu sunt doar participanti la un festival – ei formeaza natiunea kazantipienilor”, mai spune Marshunok.

    Intr-adevar, Kazantip e cu totul diferit. A fost creat in ultimele zile de existenta a Uniunii Sovietice pentru a implini dorintele tinerilor rusi si ucrainieni de a infiinta o petrecere de mare amploare, similara cu modul de distractie al tinerilor din Europa Occidentala. Evenimentul se desfasura initial pe ruinele unei centrale nucleare abandonate, insa ulterior s-a mutat in satul Popovka. Peste 150.000 de tineri vin anual la eveniment, iar cele zece scene uriase ii determina pe ucrainieni sa se mandreasca cu cea mai mare si cea mai lunga petrecere din Europa.

    “În baza unei probleme de licenţiere din partea autorităţilor responsabile, festivalul Kazantip nu poate comercializa bilete şi mâncare şi de aceea e forţat să anuleze ediţia şi să restituie banii plătiţi pe bilete”, se arată într-o precizare afişată pe siteul oficial al evenimentului.

    CUM SE DISTREAZA TINERII LA KAZANTIP – GALERIE VIDEO in PAGINA URMATOARE ->>>>>>>>>