Ce-ar însemna dacă am aduce o parte din economia subterană la suprafaţă? se întreba toamna trecută economistul Laurian Lungu, coautor, alături de Ella Kallai şi de Daniel Dăianu, al unui studiu despre ineficienţa cronică a colectării taxelor în România. Estimările economiei subterane din România variază între 19% din PIB – cea oficială, conservatoare – şi 35%, ba chiar unii vorbesc de 40-45%.
Într-un scenariu mediu însă, cu evaziune de 27% (“deşi eu cred că este mai mult”, spunea Lungu), dacă economia subterană ar fi taxată, s-ar aduce la buget venituri în echivalentul a 12,3% din PIB, iar numai încasările din TVA ar creşte cu 6,5%. Estimarea, sublinia Lungu, este pur teoretică, pentru că presupune că toată economia subterană ar fi adusă la suprafaţă, “ceea ce este utopic inclusiv pentru ţări dezvoltate, unde în jur de 15-18% din PIB este economie nefiscalizată”; dar chiar şi dacă 30% din ea ar fi adusă la suprafaţă, la nivelul curent implicit de colectare (adică fără o ameliorare a colectării faţă de situaţia de acum), veniturile încasate la buget ar creşte cu 2,2%.
Combaterea evaziunii fiscale e doar unul dintre elementele reformei pe care Guvernul vrea s-o facă în perioada 2012-2016, cu asistenţa Băncii Mondiale şi cu un credit special, de la aceeaşi instituţie, în valoare de 75 mil. euro. Celelalte două elemente: ameliorarea conformării voluntare la plata taxelor şi creşterea colectării. Modelul e cel bulgăresc, despre care mai întâi a vorbit anul trecut Consiliul Fiscal, referindu-se la efectul programului de reformă derulat între 2002 şi 2008 de Sofia cu Banca Mondială, printr-un credit de 32 mil. euro. Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal, deplângea faptul că, de exemplu, România colecta în 2009 din TVA doar 6,7% din PIB, în timp ce Bulgaria colecta 8,9%, deşi cota legală de TVA era doar cu 1% mai mare decât la noi. Sau că prin 2011 aveau un grad de colectare a TVA în jur de 60%, aşa cum avem noi acum, în timp ce în prezent colectează circa 90%.
Ce au făcut de fapt bulgarii? În esenţă, au redus costurile administrative ale colectării (de la 340 s-a ajuns la 29 de agenţii fiscale, au redus personalul cu un sfert şi au informatizat procesul, de la completarea formularelor la plăţi. Costul colectării a scăzut de la 1,4% la 0,8% din venituri). În paralel a avut loc o reformă a administraţiei vamale şi a sistemului de control al personalului, coordonată timp de opt ani de o firmă privată britanică, Crown Agents, ale cărei servicii au costat statul bulgar circa 46 mil. euro.
Ionuţ Dumitru spunea că un astfel de program cu Banca Mondială a fost disponibil şi pentru noi începând cu aceeaşi perioadă şi a rămas în continuare disponibil, “însă din păcate România nu a vrut”. Acum, guvernul Ungureanu vrea: afirmă în Programul de convergenţă adresat Comisiei Europene că până la anul, ANAF va fi reorganizată, în colaborare cu Banca Mondială, în opt direcţii regionale în loc de 42 judeţene, până în 2015 numărul de administraţii fiscale se va reduce la 47 din cele 220 actuale, direcţiile regionale de finanţe publice, vamă şi gardă financiară vor fuziona, iar contribuabilii vor putea să depună declaraţii fiscale online şi să facă plăţile electronic.
Ţinta va fi ca ponderea în PIB a veniturilor colectate prin ANAF să crească de la 28,75% în 2011 la peste 30,5% în 2016, , nivelul conformării voluntare la plată să urce de la 77,9% la 85%, iar costul în sistem să scadă de la 9.800 lei la mai puţin de 9.000 de lei pentru 1 milion de lei colectaţi. Ministrul finanţelor, Bogdan Drăgoi, a precizat că Guvernul va lucra cu asistenţa Băncii Mondiale pe mai multe paliere decât în Bulgaria şi la niveluri mai detaliate, inclusiv în privinţa echipamentelor şi a softurilor necesare pentru sistemul informatic.
Potrivit raportului “Paying Taxes 2012”, realizat de PwC, România a coborât pe locul 154 din 183 de ţări din punctul de vedere al poverii fiscale pentru companii şi al birocraţiei aferente în anul anterior, de pe locul 151 în raportul “Paying Taxes 2011”. Poziţia României este trasă în jos nu atât de mărimea taxelor (o rată totală de taxare de 44,4%, faţă de o medie europeană de 43,4%), cât de numărul mare al impozitelor şi al taxelor care trebuie plătite – 113 într-un an, “majoritatea legate de impozite pe muncă şi de faptul că România nu are un sistem electronic funcţional de plată disponibil pentru companii”, conform lui Peter de Ruiter, şeful Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC. Pentru comparaţie, Bulgaria, situată pe locul 84 în top, are o rată totală a taxării de 28,1% şi numai 17 taxe de plătit pe an, pentru completarea şi plata cărora e însă nevoie de 500 de ore. În Irlanda, care ocupă locul 5 în top, se plătesc anual 8 taxe, timpul necesar e de 76 de ore, iar rata taxării e de 26,3%.