Tag: Iasi

  • Tarom lansează O NOUĂ CURSĂ internă. Preţurile pornesc de la 20 de euro

    „Avem aşteptări mari, inclusiv de la această cursă. Ne adresăm unui pol de public consistent, compus din oameni de afaceri, studenţi, profesori universitari şi nu numai. Fiecare pasager poate avea certitudinea că în mai puţin de o oră şi jumătate va traversa România, în deplină siguranţă”, a precizat directorul general al Tarom, Werner-Wilhelm Wolff.

    Compania aeriană precizează că pasagerii îşi pot face deja rezervări, începând de astăzi, la preţuri ce pornesc de la 20 de euro pe sens (cu toate taxele incluse) şi de la 40 de euro dus-întors cu toate taxele incluse, atât de pe site-ul companiei cât şi prin agenţiile proprii şi partenere Tarom.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O fetiţă de 6 ani, la un pas să fie executată silit pentru „servicii medicale” neachitate

    UPDATE.  Într-un comunicat de presă, ANAF-ul a dezminţit că somaţia ar fi fost trimisă de instituţie. Între timp, managerul Spitalului de Pediatrie din Iaşi a anunţat că a fost deschisă o anchetă internă  în cazul minorei obligată să plătească serviciile medicale.

    Dacă suma nu e platită în 15 zile, micuţa în vârstă de doar 6 ani ar trebui să suporte cheltuieli de judecată, precum şi pe cele de executare silită.

    Mama fetiţei spune că va plăti suma, dar că nu este normal ca somaţia să fie trimisă pe numele unui minor, ci pe numele tutorelui legal.

    „Toată situaţia asta e de-a râsu’- plânsu’. Eu înteleg că nu este o sumă mare şi nu am nimic împotrivă să o achit, dar mă deranjează că această somaţie a fost trimisă unui minor, de clasa pregătitoare, şi nu mie, ca parinte şi tutore al minorului. Mâine dimineaţă, la prima oră, voi fi acolo, de mână cu fata, pentru că nu e normal ca un copil de 6 ani să plătească. Dacă era pe numele meu, indiferent de sumă, plăteam, dar cum să-i trimiţi copilului? Din ce să platească datoriile, din alocaţie?”, a declarat mama copilei, scrie digi24.ro

  • Ieşean condamnat după ce a jucat ”la păcănele” banii europeni primiţi pentru fermieri

    Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au decis condamnarea lui Andrei Anti la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

    Instanţa i-a impus lui Anti Andrei obligaţia de a urma un curs de calificare profesională. De asemenea, acesta va presta o muncă neplătită în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Butea, pe o perioadă de 70 de zile.

    Ieşeanul este obligat la plata sumei de 107.304 lei, au declarat, miercuri, magistraţii ieşeni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod galben de vânt puternic pentru opt judeţe

    Sub cod galben de vânt puternic se află, până la ora 16.30, judeţele Vaslui, Bacău, Vrancea, Neamţ, Galaţi şi Iaşi, unde vântul va avea intensificări de 55 – 60 kilometri pe oră, iar izolat de 70 kilometri pe oră.

    Judeţul Caraş-Severin este sub cod galben de vânt puternic până la ora 15.00, în timp ce Sibiul până la ora 12.00. Intensificările vântului la rafală vor atinge şi depăşi viteze de 55-65 kilometri pe oră, iar în zona înaltă montană 70-90 kilometri pe oră.

  • Oraşul din România care ar putea ajunge o capitală europeană a IT-iştilor. Numărul de programatori a explodat

    Mai mulţi bucu­reş­teni încep să se mute în­spre Iaşi, pentru calitatea vie­ţii şi pentru costul redus al traiului de zi cu zi.
     
    „La începutul anului, Iaşiul a primit titlul de ora­şul emergent al anului, un titlu pen­tru oraşele în as­cen­­siu­ne în afara Polo­niei, care este în altă ligă. În acest mo­ment Iaşiul devine avan­tajos. În ju­mătate de oră eşti şi la mun­că şi ai lăsat şi copilul la grădiniţă. Mulţi bu­cu­reş­teni se mută în Iaşi pentru calitatea vie­ţii. Deşi salariile IT-iştilor sunt mai mici decât în Capitală, între 500 şi 4.000 de euro, şi costurile precum chiria sunt mult mai mici decât în Bucureşti“, a ex­pli­cat Dan Zaharia, con­­sultant de imo­biliare şi proiecte de inves­tiţii pentru Iaşi în cadrul com­paniei Extind.
     
    Cel puţin doi am­ba­sa­dori vizitează Ia­şiul în fiecare lună, înso­ţiţi de in­vestitori, pen­tru a pre­zen­­ta opor­tunităţile de in­vestiţii.
     
  • Orasul din Romania unde apartamentele s-au scumpit cel mai mult

    Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, marile centre regionale au resimtit aceasta tendinta din plin. Exceptie face orasul Iasi.
     
    In ceea ce priveste orasul nostru, Timisoara ocupa, in luna martie, primul loc in clasamentul scumpirilor din marile orase.
     
    Valoarea medie de listare a unui apartament, in Timisoara, indiferent de anul constructiei, este cu 1,7% mai mare decat in luna februarie, situandu-se la 1.187 de euro pe metru patrat util (fata de 1.167 de euro pe metru patrat).
     
  • Viitoarele oraşe-magnet ale României: “Vor ajunge să atragă chiar mai mult decât Bucureştiul”

    “Oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca sau Iaşi se vor dezvolta foarte mult pentru că acestea vor atrage oameni în companiile nou-înfiinţate. Vor ajunge să atragă chiar mai mult decât Bucureştiul, sunt viitoarele oraşe-magnet ale României. Sunt premise şi pentru evoluţia Braşovului, mai ales în contextul în care se va construi un aeroport acolo şi autostrada Comarnic-Braşov”, a spus Laurenţiu Lazăr, managing partner şi director al departamentului de investiţii din cadrul companiei de consultanţă imobiliară Colliers Internaţional România, în cadrul ediţiei naţionale a Clubului Profesioniştilor în Imobiliare.

    Timişoara deja este conectată via autostradă de Budapesta şi Viena, iar guvernul maghiar este dispus să investească într-o linie de tren de mare viteză între Budapesta şi Cluj.

    “Spre exemplu, acum putem spune că ştim faptul că în Aiud nu se va dezvolta piaţa rezidenţială, dar ştim şi faptul că în aceste oraşe mari piaţa se va dezvolta. Atunci când faceţi un plan de business pe termen lung, investitorii trebuie să se uite la oameni şi să fie atenţi unde investesc pe termen lung”, a explicat Laurenţiu Lazăr.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt managerii care conduc cele mai mari mall-uri din România

    Sorin Scîntei, Vicenţiu Spătaru, Asi Kahana, Cătălin Cucian, Michael Bernescu, Alexandru Şuiu. Numele lor nu întorc capetele românilor care le aud şi ar putea trece frecvent neremarcate. În mâinile lor stă însă bunul mers al unora dintre cele mai mari destinaţii comerciale din ţară ca venituri din vânzări – AFI Cotroceni, Sun Plaza, Militari Shopping Center, Palas Iaşi, Mega Mall. Altfel parcă se ascut urechile la auzul acestor nume, nu-i aşa?

    Mai noi sau cu ştate mai vechi, managerii celor mai profitabile centre comerciale din România administrează businessuri de care românii par să nu se sature niciodată. Cei 11 manageri sunt responsabili de proiecte comerciale cu o suprafaţă închiriabilă cumulată de peste 700.000 de metri pătraţi, în care îşi desfăşoară activitatea magazine cu vânzări anuale de peste 1,5 miliarde de euro.

    ”Managerii de centre comerciale nu se schimbă des, pentru că sunt persoane-cheie în administrarea unui mall. Pentru un proprietar, este foarte important să aibă în poziţia respectivă un om de bază, în care să aibă încredere şi alături de care să poată construi acel business“, spune Luiza Moraru, coordonator al diviziei de administrare a proprietăţilor imobiliare pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul companiei de consultanţă imobiliară CBRE.

    Interesant şi semnificativ pentru piaţa locală este faptul că aproape toţi managerii de centre comerciale, cu două excepţii, sunt români. |n condiţiile în care expaţii şi-au făcut loc în tot mai multe domenii, trecând în faţa forţei autohtone de muncă, numirea unor şefi români la conducerea celor mai performante centre comerciale din ţară este un pas înainte în ascensiunea managerilor locali.

    Una dintre excepţii este Affan Yildirim, şeful dezvoltatorului imobiliar turc Anchor Grup, care a marcat piaţa locală prin deschiderea primelor două malluri din România: Bucureşti Mall (în 1999) şi Plaza România (în 2004). De atunci şi până acum, compania şi-a dezvoltat portofoliul, din care fac parte acum trei ansambluri rezidenţiale şi trei clădiri de birouri.
    ”Anchor Grup a investit peste

    400 de milioane de euro în România din 1997 până în 2017“, spun reprezentanţii companiei turce. Un alt expat este Asi Kahana, administratorul Militari Shopping Center, parcul de retail din sectorul 6 al Capitalei, care conduce proiectul din 2010.

    INSTRUIŢI ÎN STRĂINĂTATE

    Şi chiar dacă ceilalţi manageri sunt români, experienţa lor îşi are rădăcinile în real estate-ul din străinătate în general, mai ales că în România nu există o şcoală care să pregătească manageri pentru industria centrelor comerciale.
    Michael Bogdan Bernescu, directorul ansamblului imobiliar Palas din Iaşi, care cuprinde mallul, dar şi mai multe clădiri de birouri, cel mai important proiect din portofoliul omului de afaceri Iulian Dascălu, a lucrat mai mult de un deceniu în sectorul brokerajului imobiliar din SUA, în timp ce Sorin Scîntei, actualul general manager al AFI Cotroceni, a lucrat în Israel pentru AFI Hotels înainte să intre în industria locală a centrelor comerciale.

    ”Operarea Palas reprezintă un parteneriat cu operatorii de retail şi publicul consumator, cu partenerii internaţionali şi naţionali, succesul financiar mergând mână în mână cu responsabilitatea socială. Consider că Europa de Est este acum tărâmul oportunităţii, iar România are un potenţial uman tânăr şi creativ, căruia trebuie să i se creeze oportunitatea de a se manifesta în domeniul antreprenoriatului“, spune Michael Bernescu.

    Mallurile cu cele mai mari vânzări – AFI Cotroceni şi Băneasa Shopping City din Bucureşti –, au amândouă la conducere şefi români. Arthur Popa, actualul CEO al Băneasa Developments, care cuprinde mallul Băneasa Shopping City, cinematograful integrat mallului, dar şi galeria comercială Feeria, îl urmează însă pe grecul Georgios Argentopoulos, care a stat la conducerea mallului mai bine de trei ani. Predecesorul său în fruntea Băneasa Developments a fost un alt expat, Ali Ergun Ergen, care a început colaborarea cu Gabriel Popoviciu în 2005, urmând ca în 2008 să deschidă, împreună cu britanicul Michael Lloyd, mallul Băneasa Shopping City.

    ”Un manager de centru comercial trebuie să livreze un mix de chiriaşi interesant, să promoveze cât mai bine marfa pe care o vinde, să contribuie la creşterea veniturilor“, mai spune Luiza Moraru.

    Ea adaugă şi că managerul are rolul principal în relaţia cu firma care se ocupă de administrarea mallului, fiind persoana pe care se bazează cel mai mult. Din responsabilităţile managerilor fac parte menţinerea relaţiilor cu chiriaşii, dar şi coordonarea activităţilor care ar trebui să îmbunătăţească experienţa cumpărătorilor din malluri. Asta în condiţiile în care studiile de piaţă arată că tot mai mulţi clienţi încep să vină la mall nu pentru cumpărături neapărat, ci pentru experienţa pe care le-o oferă, indiferent că este vorba despre zona de mâncare sau de entertainment.

    ”Dacă nu ai mâncare şi ceva care să aducă oamenii în fiecare zi la mall, nu există trafic, pentru că oamenii nu cumpără zilnic ceasuri şi bijuterii. |n străinătate, această paradigmă s-a schimbat, deoarece s-a dezvoltat mai mult comerţul online, iar oamenii merg la mall doar pentru leisure (divertisment – trad.)„, spunea recent Carmen Ravon, head of retail leasing în cadrul CBRE.

    Astfel, responsabilităţile şefilor de malluri trec dincolo de graniţa managementului şi ajung într-o zonă a inovării, unde trebuie să fie mereu cu un pas înaintea preferinţelor clienţilor. Care nu încetează niciodată să evolueze.

    Maria Crăciun, center manager Veranda

    Ÿ A fost manager de marketing în cadrul Prodplast Imobiliare, companie care a finanţat dezvoltarea mallului Veranda din zona Obor.

    Ÿ A mai deţinut funcţia de director general al institutului de promovare economică WIFI România, franciză a companiei cu sediul în Austria (Wirtschaftsförderungsinstitut der Wirtschaftskammer Österreich).

    Ÿ Din decembrie 2016, este center manager al Veranda, poziţie din care coordonează activitatea tuturor retailerilor din mall.

    Ÿ Mallul Veranda are o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi, la care se adaugă 15.000 de metri pătraţi de spaţii exterioare, unde sunt amplasate locul de joacă pentru copii şi un patinoar în aer liber. Investiţiile în mallul Veranda, inaugurat în 2016, au fost de circa 60 de milioane de euro. Dezvoltatorii nu au precizat până acum care sunt veniturile obţinute.


    Michael Bogdan Bernescu, 61 de ani, manager general ansamblul Palas Iaşi

    Ÿ De formaţie este chimist, însă a început să lucreze de timpuriu în management şi leadership.

    Ÿ A lucrat în real estate în SUA, unde a ocupat funcţii de sales associate, broker associate şi branch office manager la Weichert Realtors, una dintre cele mai mari agenţii de real estate din SUA, cu peste 500 de birouri imobiliare, proprii şi francizate.

    Ÿ Este manager general al ansamblului urbanistic multifuncţional Palas Iaşi din iulie 2013, când a revenit în România după aproape 20 de ani petrecuţi în SUA.

    Ÿ Dezvoltatorul Iulius Group nu a precizat vânzările ansamblului Palas din Iaşi, însă toate proiectele omului de afaceri Iulian Dascălu au înregistrat în 2015 afaceri de aproape 300 de milioane de lei numai din segmentul de retail. Birourile din ansamblul Palas din Iaşi au adus în acelaşi an venituri de 28 de milioane de lei.


    Asi Kahana, 48 de ani, administrator Militari Shopping Center

    Ÿ Deţine această funcţie din 2010.

    Ÿ Este responsabil de operaţiuni, dezvoltare şi management în cadrul Atrium European Real Estate, dezvoltatorul parcului de retail din Militari.

    Ÿ Are funcţia de CEO pentru România şi Ungaria în cadrul Atrium European Real Estate. Proprietăţile din cele două ţări cumulează 160.000 de metri pătraţi închiriabili.

    Ÿ Complexul Militari Shopping s-a dezvoltat treptat, după ce în prima fază, în 2003, au fost inaugurate doar magazinele Praktiker şi Domo, urmând ca în 2009 să se deschidă Decathlon, Auchan şi galeria comercială.

    Ÿ În 2015, magazinele din complex au înregistrat o cifră de afaceri de 102 milioane de euro, la un trafic de 8,9 milioane de clienţi.


    Affan Yildirim, 37 de ani, general manager Anchor Grup – Bucureşti Mall şi Plaza România

    Ÿ A studiat finanţe şi business administration la Universitatea Marmara din Turcia.

    Ÿ A fost audit manager PricewaterhouseCoopers şi CFO şi vicepreşedinte al Credit Europe Leasing IFN.

    Ÿ Conduce mallurile Bucureşti Mall şi Plaza România, dar şi un cinema multiplex, trei clădiri de birouri şi trei proiecte rezidenţiale.

    Ÿ Grupul Anchor a deschis în 1999 primul centru comercial modern din ţară, Bucureşti Mall, din Vitan, urmat de inaugurarea Plaza România, în 2004.

    Ÿ Dezvoltatorul nu a făcut publice vânzările celor două malluri, însă veniturile din chiriile obţinute din cele două centre comerciale au fost în 2016 de 35 de milioane de euro.


    Cătălin Cucian, 44 de ani, manager ParkLake

    Ÿ Lucrează în cadrul Sonae Sierra, unul dintre dezvoltatorii mallului, din 2008. A deţinut funcţiile de operations deputy manager, operations manager Sonae Sierra România şi operations & leasing manager Sonae Sierra Grecia.

    Ÿ Este manager al centrului comercial ParkLake de la deschidere şi coordonează echipa locală de management a mallului.

    Ÿ El este responsabil de relaţia cu chiriaşii, elaborează şi supervizează strategiile de marketing.

    Ÿ Dezvoltatorii ParkLake – Sonae Sierra şi Caelum Development – nu au furnizat niciodată informaţii privind veniturile obţinute din vânzările retailerilor până acum.


    Alexandru Şuiu, 40 de ani, center manager Mega Mall

    Ÿ A preluat funcţia de conducere a celui mai mare centru comercial din portofoliul local NEPI Rockcastle – Mega Mall, după o experienţă de 13 ani în managementul de centre comerciale.

    Ÿ A lucrat în domeniul consultanţei în sectorul de centre comerciale.

    Ÿ A contribuit la poziţionarea rapidă a Mega Mall în topul mallurilor din Bucureşti, cu creşteri de peste 30% ale cifrei de afaceri şi ale traficului după primul an de la deschidere şi menţinerea unei creşteri de peste 10% în cel de-al doilea an.

    Ÿ Mega Mall, inaugurat în 2015, a avut în 2016 o cifră de afaceri (din chirii) de 118,6 milioane de lei, în creştere cu 57% faţă de 2015.


    Ana Maria Leca, center manager Promenada Mall

    Ÿ A preluat funcţia de conducere a Promenada în 2015.

    Ÿ Anterior, s-a ocupat de remodelarea arhitecturală şi repoziţionarea comercială a centrului comercial Auchan Titan, fiind implicată şi în property management extern pentru Aberdeen Asset Management şi coordonând activitatea de leasing pe regiunea de sud, inclusiv Bucureşti.

    Ÿ Din 2017, a preluat în paralel rolul de asset manager în cadrul NEPI Rockcastle, supervizând activitatea a cinci centre din portofoliul companiei.

    Ÿ Promenada Mall a avut în 2016 venituri din chirii în valoare de 75,2 milioane de lei. Centru comercial Promenada, de 40.300 de metri pătraţi, a fost inaugurat în 2013, de Raiffeisen Evolution, de la care NEPI Rockcastle l-a cumpărat în 2014, cu 148 de milioane de euro.


    Sorin Scîntei, 43 de ani, mall manager AFI Cotroceni

    Ÿ Deţine o diplomă în administrarea afacerilor şi management hotelier la Universitatea Haifa din Israel şi vorbeşte fluent engleza şi ebraica.

    Ÿ Are o experienţă de 12 ani în domeniul hotelier în Israel, iar în sectorul centrelor comerciale din România activează din 2009.

    Ÿ Înainte de a lucra pentru AFI Europe România, a lucrat pentru City Park Mall din Constanţa, Mega Mall din Bucureşti şi a ocupat funcţia de operational manager în cadrul NEPI Rockcastle.

    Ÿ AFI Cotroceni a fost inaugurat în noiembrie 2009, în urma unei investiţii de peste 300 de milioane de euro. La mallul din Cotroceni se lucrează în prezent la o etapă de extindere, care îl va duce la 90.000 de metri pătraţi.

    Ÿ AFI Cotroceni a avut în 2017 vânzări de circa 240 de milioane de euro.


    Arthur Popa, 40 de ani, CEO Băneasa Developments (Băneasa Shopping City Grand Entertainment)

    Ÿ A terminat Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu şi Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

    Ÿ A lucrat timp de cinci ani în SPP (Serviciul de Protecţie şi Pază).

    Ÿ Din ianuarie 2016, este director general al Băneasa Developments, companie controlată de Puiu Popoviciu, care administrează mallul Băneasa Shopping City, cinematograful şi galeria comercială Feeria. El este primul român desemnat să conducă operaţiunile centrului comercial din nordul Capitalei.

    Ÿ Băneasa Shopping City a fost deschis în 2008, în urma unei investiţii de 150 de milioane de euro. 

    Ÿ Vânzările retailerilor au sărit de 200 de milioane de euro în 2014, ultimul an pentru care compania a transmis această informaţie.


    Vicenţiu Spătaru, 44 de ani, center manager Sun Plaza

    Ÿ Între 2001 şi 2007, a fost directorul Carrefour Militari (Promo Centro), primul centru comercial cu un hipermarket integrat din România.

    Ÿ În perioada aprilie 2007 – august 2011, a lucrat în Republica Moldova, unde a condus proiectul Malldova din Chişinău al grupului Anchor.

    Ÿ La sfârşitul anului 2011, s-a întors în ţară ca center manager al proiectului Sun Plaza din Berceni, deţinut de grupul S Immo.

    Ÿ Sun Plaza a înregistrat în 2017 al treilea an consecutiv cu un grad de ocupare de 100%, iar mallul a trecut printr-un proces de reconfigurare care înseamnă adăugarea a 11.000 de metri pătraţi de spaţii noi de retail şi de relaxare. Mallul inaugurat în 2010 a ajuns astfel la
    81.000 mp.

    Ÿ Potrivit datelor din 2014, Sun Plaza înregistrează vânzări anuale de circa 170 de milioane de euro.


    Iulian Turuianu, director Coresi Shopping Resort, Braşov

    Ÿ A absolvit Universitatea Politehnica din Bucureşti, secţia Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice.

    Ÿ Înainte de a veni la Immochan România, în 2015, dezvoltatorul Coresi Shopping Resort, a lucrat
    17 ani în imobiliare – retail şi project management.

    Ÿ Are responsabilităţi de asset management, leasing şi păstrează relaţia mallului cu comunitatea.

    Ÿ Coresi Mall din Braşov a fost deschis în martie 2015, în urma unei investiţii de 60 de milioane de euro. În primul an de funcţionare, mallul a înregistrat afaceri de aproximativ 60 de milioane de euro.

     

  • După cazul bărbatului care a pierdut procesul în care proba că este viu, judecătorii au înapoiat permisul şi banii unui şofer mort

    Bărbatul dăduse în judecată Poliţia pentru a scăpa de o sancţiune rutieră, însă în timpul procesului a murit.

    Magistraţii Tribunalului Iaşi au stabilit că Valerian V. îşi poate folosi permisul şi trebuie să primească înapoi jumătate de amenda primită de la poliţişti, pe care el o achitase.

    ”Anulează procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (…) întocmit la data de 9 martie 2017 de către intimat şi exonerează pe petent de sancţiunile aplicate. Dispune restituirea către petent a sumei de 653 de lei, achitată cu titlu de amendă, aferentă procesului verbal”, arată judecătorii ieşeni, care au menţinut decizia primei instanţe, Judecătoria Paşcani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În 2017, valoarea pieţei restaurantelor din Bucureşti s-a ridicat la 4,89 miliarde de lei

    În urma a două analize ale pieţei, una de sitting şi una de delivery, făcute de Hospitality Culture Institute, s-a văzut că 45% dintre români nu optează pentru oferte atunci când mănâncă la restaurant. Însă peste 20% dintre aceştia preferă meniurile de tip combo (mâncare+băutură/desert).

    Studiul a avut ca target un public urban de aproximativ 800 de persoane cu vârsta de peste 18 ani din cinci oraşe româneşti de referinţă (Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi) care au luat masa în oraş în ultima jumătate de an.

    „Este primul research independent de food service naţional. Se pare că mulţi dintre jucătorii acestei pieţe nu sunt puşi la punct cu tendinţele de consum ale românilor”, spune Florin Maxim, fondator Hospitality Culture Institute.

    La studiul realizat de Hospitality Culture Institute au participat mai multe branduri din industria Horeca precum grupurile Fratelli, City Grill, KFC, Coca-Cola, hipMenu, KZ Creative, Acvamarin Seafood, Trenta Pizza şi Jerry’s Pizza.

    Printre rezultatele aflate se numără date importante despre valoarea totală a pieţei de mâncare gătită, preferinţele culinare ale românilor, precum şi obiceiurile acestora.

    Se pare că pentru majoritatea consumatorilor, specificul românesc predomină ca opţiune în alegerea localului, dar mai importantă decât acest aspect este amplasarea restaurantului. Jumătate dintre cei intervievaţi au declarat că obişnuiesc să cheltuiască între 30 şi 50 de lei la o ieşire la restaurant şi că, în general, valoarea produselor este considerată ca fiind una acceptabilă.

    Localurile preferate sunt cele în care primează calitatea şi varietatea produselor. Peste 52% dintre clienţi mănâncă în oraş sau comandă mâncare acasă determinaţi de foame şi lipsa timpului necesar gătirii.

    Din totalul celor intervievaţi, 87% dintre bucureşteni  şi 81% dintre cei din provincie au luat masa în oraş sau au comandat mâncare acasă cel puţin o dată în ultimele şase luni.