BusinessMagazin

Tag: festival

  • Şase oraşe din România unde te poţi relaxa cu un buget decent

    Nu trebuie să plecăm din ţară ca să avem parte de o evadare liniştită de câteva zile. Românii au devenit tot mai interesaţi de un city break pe melaguri autohtone, iar toamna este sezonul perfect pentru o astfel de minivacanţă, graţie preţurilor mai mici practicate de hotelieri şi a numeroaselor festivaluri organizate în această perioadă.

    Iată şase oraşe din România unde te poţi relaxa cu un buget decent:

    1. Sighişoara. O destinaţie city break tentantă nu numai pentru străini, ci şi pentru români este frumoasa cetate medievală Sighişoara, care a şi fost inclusă recent într-un top al destinaţiilor europene care merită vizitate, întocmit de publicaţia americană „Business Insider“. Bineînţeles, Turnul cu Ceas, Casa Veneţiană şi Scara Acoperită se numără printre obiectivele turistice care reuşesc de fiecare dată să încânte călătorul, indiferent de câte ori le-ar revedea.

    2. Timişoara. Catedrala Catolică, Monumentul Sfintei Treimi, Castelul Huniazilor sau Bastionul care adăposteşte Muzeul de Artă Populară sunt locuri de referinţă din Timişoara. Toamna se numără şi evenimentele care merită atenţia vizitatorilor, cum ar fi Festivalul Internaţional de Dans, organizat între 14 şi 18 octombrie, Festivalul berii (24 septembrie – 4 octombrie) sau Timishort Film Festival (15-18 octombrie).

    3. Alba Iulia. Oraşul în care s-a semnat actul de Unire al Principatelor Române se numără printre oraşele îndrăgite de români, graţie vizitelor de neuitat pe care le pot face la Cetatea Alba Carolina, Castrul Roman, Muzeul Unirii sau în Cetatea Medievală. Merită amintită ceremonia de schimbare a gărzii, care are loc zilnic, la orele prânzului, la Cetatea Alba Carolina.

    4. Cluj. Câteva zile petrecute la Cluj ar trebui să includă vizitarea Bisericii Franciscane, a Grădinii Botanice, a Bastionului Croitorilor şi, de ce nu, a Universităţii Babeş Bolyai. Pentru iubitorii dansului, la Cluj se organizează Transilvania Salsa Festival, între 20 şi 22 noiembrie, la care sunt aşteptaţi pasionaţi de dans din întrega ţară, dar şi din străinătate.

    Cititi continuarea pe www.one.ro

  • Documentarul despre manelişti şi viaţa lor fabuloasă realizat de BBC a avut premiera la Astra Film Festival de la Sibiu

    Un documentar inedit produs de Liviu Tipuriţă pentru BBC, a avut premiera naţională la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu.”The New Gypsy Kings” introduce în centrul lumii incredibile a romilor superstaruri din România, o lume populată de bolizi şi palate luxoase.

    “The New Gypsy Kings” introduce în centrul lumii incredibile a romilor superstaruri din România, o lume populată de bolizi şi palate luxoase.

    Comunitatea romă e una dintre cele mai marginalizate şi sărace din Europa şi timp de foarte mulţi ani muzica tradiţională ţigănească era singura lor marfă de export. A apărut însă un sound nou – manele – care a invadat întreaga ţară. Maneliştii-vedete pot câştiga şi 20.000 de euro pe seară, la nunţi opulente, unde invitaţii aruncă literalmente cu bancnote asupra lor. Postările lor pe youtube adună milioane de vizualizări.

    Muzicanţii tradiţionali, precum celebrul Taraf de Haiduci, care au cântat pentru Johnny Depp şi care au apărut în mai multe producţii cinematografice, se plâng că manelele i-au adus la faliment şi că vor distruge muzica ţigănească. Acest documentar analizează soundtrackul unei schimbări sociale şi culturale de excepţie. Documentarul prezintă aspecte din culisele industriei prospere a manelelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Documentarul despre manelişti şi viaţa lor fabuloasă realizat de BBC a avut premiera la Astra Film Festival de la Sibiu

    Un documentar inedit produs de Liviu Tipuriţă pentru BBC, a avut premiera naţională la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu.”The New Gypsy Kings” introduce în centrul lumii incredibile a romilor superstaruri din România, o lume populată de bolizi şi palate luxoase.

    “The New Gypsy Kings” introduce în centrul lumii incredibile a romilor superstaruri din România, o lume populată de bolizi şi palate luxoase.

    Comunitatea romă e una dintre cele mai marginalizate şi sărace din Europa şi timp de foarte mulţi ani muzica tradiţională ţigănească era singura lor marfă de export. A apărut însă un sound nou – manele – care a invadat întreaga ţară. Maneliştii-vedete pot câştiga şi 20.000 de euro pe seară, la nunţi opulente, unde invitaţii aruncă literalmente cu bancnote asupra lor. Postările lor pe youtube adună milioane de vizualizări.

    Muzicanţii tradiţionali, precum celebrul Taraf de Haiduci, care au cântat pentru Johnny Depp şi care au apărut în mai multe producţii cinematografice, se plâng că manelele i-au adus la faliment şi că vor distruge muzica ţigănească. Acest documentar analizează soundtrackul unei schimbări sociale şi culturale de excepţie. Documentarul prezintă aspecte din culisele industriei prospere a manelelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai talentat îmblânzitor de cai din lume e un român din Sighetu Marmaţiei

    Am ajuns la Potcoava Mountain Hideaway fără să ştiu prea multe despre Miron Bococi. Am înţeles doar că va ţine o demonstraţie de dresaj şi un spectacol în cadrul festivalului Haidook Summer Fest, organizat tot de gazdele noastre. Ni s-a alăturat pe terasă, la un pahar de vorbă şi un sirop de pin, şi pot să văd că e o prezenţă agreabilă, discretă şi prietenoasă, un om gata să împărtăşească cu noi din taina pasiunii pe care o are pentru cai.

    Totul e în limita normalului şi firescului până când Miron apare în grajd în timp ce noi o lălăim printre boxe, admirându-i caii. Chiar acolo, în semiîntuneric şi într-un spaţiu destul de limitat, îmi dau seama că ce se întâmplă între Miron şi cai nu e deloc banal. În aceeaşi manieră blândă şi discretă, folosindu-se de mici sunete şi uneori doar de gesturi, el face ceva miraculos să se întâmple. Ţinând cravaşa în mână ca pe o baghetă, Miron convinge calul să-şi ridice picioarele de parcă ar fi trase de aţele invizibile ale unui păpuşar ascuns în tavan, îl ridică în două picioare sau îl culcă şi-l foloseşte drept fotoliu.

    Încearcă să fii una cu calul, să intri în ritmul lui, îmi tot spune Violeta, instructoarea mea din Bucureşti, la care merg cu toată familia pentru a învăţa să călărim. Privindu-l pe Miron înţeleg cu adevărat ce înseamnă asta şi rămân cu gura căscată. Şi asta nu e decât o degustare a ceea ce urmează să văd în zilele următoare, în manejul pensiunii sau la festival.

    Cine eşti tu, Miron, şi de unde vii?

    Miron Bococi: Sunt român, din Maramureş, dar acum locuiesc în Barcelona, la vreo 30 de km de oraş, unde am ferma mea. Am plecat din România acum 12 ani, când aveam 19 ani, imediat după bacalaureat. În prezent mă dedic spectacolelor şi show-urilor ecvestre în general. Înainte făceam mai mult echitaţie, şcoală, învăţam copii, adulţi, cai, acum fac spectacole, îmblânzesc mânjii sau mă ocup de caii care au anumite probleme de comportament.

    Cum ţi-ai descoperit pasiunea, cum ai ştiut că vei face asta şi nu altceva?

    Întotdeauna am crezut că un om poate înainta până unde îl duc picioarele, nici mai încolo, nici mai încoace.

    Miron Bococi: Mi-au plăcut dintotdeauna caii. Părinţii mai aveau cai, în Maramureş, iar după şcoală mereu ajutam la cai şi îmi plăcea colaborarea cu ei. Dar ştii cum era, nu era ceva frumos pentru viitor, nu era fain să tai lemne din pădure, să le încarci în căruţă şi să le vinzi, trebuia să fac ceva ca să am o viaţă mai bună.

    Mă întrebam totuşi ce aş putea face cu caii ca să fie fain. Am avut apoi şansa de a merge să lucrez pe timpul verii în Spania, atras de ideea că locul de muncă era într-un centru de călărie. Aşa am văzut o altă formă de a lucra cu caii, de a-i îngriji, de a fi o parte din familie. Afară, dacă moare un cal, e tragedie în casă. De la ce vedeam eu acolo până la a face ceea ce îmi doream, era o diferenţă ca de la pământ la stele. Dar nu mi-a fost niciodată frică, întotdeauna am crezut că un om poate înainta până unde îl duc picioarele, nici mai încolo, nici mai încoace. Am început să învăţ de unul singur, cum am putut eu. Decizia de a rămâne în Spania a fost foarte importantă, dar n-am zis nimănui ce voiam să fac, că altfel ziceau că sunt nebun. Am dat vina pe bani, că e greu în România, că mai stau pe aici ca să câştig mai bine.

    Cititi mai multe pe www.lumeamare.ro

  • Cel mai talentat îmblânzitor de cai din lume e un român din Sighetu Marmaţiei

    Am ajuns la Potcoava Mountain Hideaway fără să ştiu prea multe despre Miron Bococi. Am înţeles doar că va ţine o demonstraţie de dresaj şi un spectacol în cadrul festivalului Haidook Summer Fest, organizat tot de gazdele noastre. Ni s-a alăturat pe terasă, la un pahar de vorbă şi un sirop de pin, şi pot să văd că e o prezenţă agreabilă, discretă şi prietenoasă, un om gata să împărtăşească cu noi din taina pasiunii pe care o are pentru cai.

    Totul e în limita normalului şi firescului până când Miron apare în grajd în timp ce noi o lălăim printre boxe, admirându-i caii. Chiar acolo, în semiîntuneric şi într-un spaţiu destul de limitat, îmi dau seama că ce se întâmplă între Miron şi cai nu e deloc banal. În aceeaşi manieră blândă şi discretă, folosindu-se de mici sunete şi uneori doar de gesturi, el face ceva miraculos să se întâmple. Ţinând cravaşa în mână ca pe o baghetă, Miron convinge calul să-şi ridice picioarele de parcă ar fi trase de aţele invizibile ale unui păpuşar ascuns în tavan, îl ridică în două picioare sau îl culcă şi-l foloseşte drept fotoliu.

    Încearcă să fii una cu calul, să intri în ritmul lui, îmi tot spune Violeta, instructoarea mea din Bucureşti, la care merg cu toată familia pentru a învăţa să călărim. Privindu-l pe Miron înţeleg cu adevărat ce înseamnă asta şi rămân cu gura căscată. Şi asta nu e decât o degustare a ceea ce urmează să văd în zilele următoare, în manejul pensiunii sau la festival.

    Cine eşti tu, Miron, şi de unde vii?

    Miron Bococi: Sunt român, din Maramureş, dar acum locuiesc în Barcelona, la vreo 30 de km de oraş, unde am ferma mea. Am plecat din România acum 12 ani, când aveam 19 ani, imediat după bacalaureat. În prezent mă dedic spectacolelor şi show-urilor ecvestre în general. Înainte făceam mai mult echitaţie, şcoală, învăţam copii, adulţi, cai, acum fac spectacole, îmblânzesc mânjii sau mă ocup de caii care au anumite probleme de comportament.

    Cum ţi-ai descoperit pasiunea, cum ai ştiut că vei face asta şi nu altceva?

    Întotdeauna am crezut că un om poate înainta până unde îl duc picioarele, nici mai încolo, nici mai încoace.

    Miron Bococi: Mi-au plăcut dintotdeauna caii. Părinţii mai aveau cai, în Maramureş, iar după şcoală mereu ajutam la cai şi îmi plăcea colaborarea cu ei. Dar ştii cum era, nu era ceva frumos pentru viitor, nu era fain să tai lemne din pădure, să le încarci în căruţă şi să le vinzi, trebuia să fac ceva ca să am o viaţă mai bună.

    Mă întrebam totuşi ce aş putea face cu caii ca să fie fain. Am avut apoi şansa de a merge să lucrez pe timpul verii în Spania, atras de ideea că locul de muncă era într-un centru de călărie. Aşa am văzut o altă formă de a lucra cu caii, de a-i îngriji, de a fi o parte din familie. Afară, dacă moare un cal, e tragedie în casă. De la ce vedeam eu acolo până la a face ceea ce îmi doream, era o diferenţă ca de la pământ la stele. Dar nu mi-a fost niciodată frică, întotdeauna am crezut că un om poate înainta până unde îl duc picioarele, nici mai încolo, nici mai încoace. Am început să învăţ de unul singur, cum am putut eu. Decizia de a rămâne în Spania a fost foarte importantă, dar n-am zis nimănui ce voiam să fac, că altfel ziceau că sunt nebun. Am dat vina pe bani, că e greu în România, că mai stau pe aici ca să câştig mai bine.

    Cititi mai multe pe www.lumeamare.ro

  • “Noiembrie”, regizat de Ioachim Stroe, premieră internaţională la Brest International Film Festival

    Debutul în regie al monteurului Ioachim Stroe, scurtmetrajul „Noiembrie” va avea premiera internaţională în cadrul Festivalului de Film de la Brest.

    Evenimentul, ajuns la cea de-a 31-a ediţie, va avea loc chiar în luna care dă titlul filmului produs de WeAreBasca, mai exact în perioada 8-13 noiembrie.

    Scurtmetrajul spune povestea lui Vlad care este ghid turistic pe vase de croazieră. Acum opt ani, când a plecat din ţară, el a lăsat în urmă o relaţie eşuată dar şi un copil, pe Max. Acum Max se află în pragul adolescenţei iar Vlad, aflat pentru o săptămână în România, încearcă să recupereze din timpul pierdut.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 40 de filme vor fi proiectate în a 5-a ediţie a Bucureşti Docuart Fest

    În cele 3 secţiuni competiţionale (principală, studenţească şi de documentar TV) au fost selectate 25 de titluri. Acestea vor fi aduse bucureştenilor în perioada 27 septembrie – 2 octombrie la Cinemateca Eforie şi Cinema Muzeul Ţăranului – Studioul Horia Bernea, în cadrul celei de-a 5-a ediţii a festivalului documentarului românesc.

    Selecţia oficială a fost întocmită din peste 70 de documentare înscrise în această  primăvară, fiind realizată de un juriu de preselecţie format din criticii de film Mihai Fulger, Anca Grădinariu şi Florin Barbu, cei care stau alături festivalului încă de la a II-a ediţie, potrivit unui comunicat de presă.

    “Mişcarea documentaristă românească devine o industrie în sine. Cele peste 70 de filme înscrise demonstrează vitalitatea şi diversitatea subiectelor abordate atât de regizorii debutanţi, cât şi de cei consacraţi. Documentarul a devenit din «ruda săracă a ficţiunii», un gen din ce în ce mai apreciat şi mai popular”, spune Daniela Apostol, directorul festivalului.

    Pe lângă aceste 25 de filme ce urmează să treacă printr-un nou proces de jurizare, Docuart Fest aduce 20 de proiecţii în afara competiţiei, dezbateri, sesiuni de master class şi activităţi care vor fi anunţate odată cu publicarea programului oficial al evenimentului ce cuprinde şase zile.

    Bucureşti Docuart Fest este organizat de Docuart, fiind co-finanţat de Ministerul Culturii prin programul Accces şi de Consiliul Naţional al Cinematografiei în urma selecţiei la concursurile de finanţare.

  • Cel mai controversat festival din lume. Ce ce întâmplă acolo este de nedescris. Este o maşinărie de făcut bani din orice

    În 1986, Larry Harvey şi gaşca lui dădeau foc unei statuete de lemn pe plaja Baker din San Francisco. Astăzi, Larry Harvey şi gaşca lui se adună în deşertul Black Rock din Nevada, împreună cu alţi 70.000 de oameni, pentru a crea ceva mai mult decât o statuetă în flăcări. Festivalul „Burning Man” are loc anual în weekend-ul cu Ziua Muncii a americanilor, iar zeci de mii de oameni se strâng pentru opt zile pentru a-şi împărtăşi momentele sau creaţiile artistice cu lumea.

    „Controversat” este cuvântul care descrie cel ma bine festivalul Burning Man, întrucât de la an la an oamenii devin din ce în ce mai creativi şi expresivi, poate nu în maniere în care tot poporul ar fi de accord. Pe scurt, în deşert poţi găsi de la DJ renumiţi şi trupe de teatru la cursuri de îmbunătăţirea tehnicilor de sex oral.

    Plăteşti 400 de dolari pe bilet şi încă vreo 80 dacă vii cu maşina, dar apa, mâncarea şi cortul trebuie să ţi le aduci de acasă, împreună cu operele de artă, cheful şi voia bună pe care vrei să le împarţi cu ceilalţi. Teoretic, în afară de banii daţi în prealabil pe bilet, în deşert nu se vinde şi nu se cumpără nimic – totul se oferă şi se împărtăşeşte gratis.

    Larry Harvey are 68 de ani acum şi se supranumeşte „Chief Philosophic Officer” (şef filozofic) al festivalului, iar fişa postului său include stabilirea tematicii anuale (anul acesta este „Atelierul lui Da Vinci”) şi elaborarea celor 10 principii ale festivalului, care includ subminarea puterii banului şi eradicarea discriminării, potrivit Financial Times.

    Lasând deoparte artiştii, nimfomanele şi petrecăreţii neîntrecuţi, festivalul este acum un punct de atracţie majoră şi pentru mogulii din Silicon Valley. Fondatorii Google Larry Page şi Sergey Bin sunt de acum veterani ai festivalului, în timp ce Zuckerberg a oferit în persoană în urmă cu câţiva ani sandviciuri cu brânză. Lui Elon Musk , preşedintele Solar City, i-a venit ideea de a înfiinţa compania de energie regenerabilă pe drum spre festival în 2004.

    Chiar dacă biletele se vând integral în fiecare an şi aduc peste 30 mil. dolari, Larry Harvey şi cei cinci co-fondatori ai festivalului insistă că nu sunt multimilionari. Potrivit Financial Times, cu doi ani în urmă, „Burning Man” a devenit proprietatea unei organizaţii non-profit, iar fondatorii primesc doar 1 mil. dolari. Rapoartele financiare ale organizaţiei arată că salariul lui Harvey este de doar 197.000 de dolari pe an.

    Majoritatea participanţilor expun în fiecare an maşini făcute la comandă, blănuri în exces şi sisteme audio monstru. Anul acesta, spectacolul va include o balenă spaţială de 15 metri, o căpăţână şi nişte mâini care vor forma un om care se ridică din nisip şi o bucată de Boeing 747 transformată într-o „operă de artă”.

    „Nouă nu ne pasă de credinţele Burner-ilor (titlu oferit participanţilor la festival), ne pasă de ce experimentează aici…Tot ce contează este exprimarea liberă şi spontană.”, a declarat Larry Harvei pentru Financial Times.

    Harvey evaluează de obicei arta şi festivalul de pe o platformă din centrul festivalului, numită First Camp şi care este cartierul general al fondatorilor. Locul amenajat special pentru festival este circular, iar Harvey îl vede drept „un templu neolitic”.

    Burning Man este acum un festival intercultural, unde se întâlnesc oameni de toate etniile, dar cu preponderenţă albi. Acest lucru a stârnit un scandal în anul 2015, când Larry Harvey a afirmat că „negrilor nu le place să locuiască într-o tabără la fel de mult cum le place albilor”. Dar fondatorul este de părere că nu este datoria organizaţiei să se ocupe de paritatea rasială: cine doreşte să vină la festival, va veni, indiferent de rasă, sex sau religie.

    Burning Man nu işi judecă participanţii nici pe baza statului lor social.„Nu vom judeca oamenii după banii pe care îi bagă în arta pe care o aduc la festival.”, a declarat Harvey pentru The Guardian după scandalul din 2015. Dacă Mark Zuckerberg vrea să aducă de data aceasta câte o sută de sandviciuri pentru fiecare participant, n-are decât.

    Larry Harvey rămâne totuşi unul dintre cei mai controversaţi organizatori ai celui mai controversat festival unde se întâlnesc cele mai controversate forme de artă.

     

  • Înainte şi după: imagini incredibile surprinse în Amatrice, oraşul distrus de cutremurul din Italia – GALERIE FOTO

    Imaginile prezintă zone turistice din oraşul Amatrice din Italia, distrus de puternicul seism de miercuri, în urma căruia peste 260 de oameni au murit.

    Pe 24 august, primarul din Amatrice a declarat în faţa presei locale: “Oraşul nu mai este”. Turnul cu ceas, din secolul 13, blocat la ora 03:36 a.m, exact momentul în care a avut loc cutremurul, şi câteva ziduri pe care se mai zăresc urme ale afişelor festivalului sunt tot ce a mai rămas în picioare.

    Oraşul Amatrice, bijuterie medievală a Italiei, era celebru pentru pitorescul mediu rural italian, dar şi pentru unul dintre cele mai apreciate preparate culinare din lume – pastele all’amatriciana. Amatrice se pregătea de sărbătoare. În acest weekend, urma să aibă loc a 50-a ediţie a festivalului anual dedicat spaghetelor all’amatriciana, care era şi unul dintre motivele pentru care în oraş se aflau mulţi turişti.

    Pentru a veni in ajutor, italienii au dat startul unei campanii prin care câte un euro va fi donat la Crucea Roşie, pentru fiecare farfurie de paste all’amatriciana vândută în orice restaurant din Italia. Chiar dacă oraşul nu mai este, tradiţia va rămâne, promit aceştia.

    Sursa: BoredPanda

  • Înainte şi după: imagini incredibile surprinse în Amatrice, oraşul distrus de cutremurul din Italia – GALERIE FOTO

    Imaginile prezintă zone turistice din oraşul Amatrice din Italia, distrus de puternicul seism de miercuri, în urma căruia peste 260 de oameni au murit.

    Pe 24 august, primarul din Amatrice a declarat în faţa presei locale: “Oraşul nu mai este”. Turnul cu ceas, din secolul 13, blocat la ora 03:36 a.m, exact momentul în care a avut loc cutremurul, şi câteva ziduri pe care se mai zăresc urme ale afişelor festivalului sunt tot ce a mai rămas în picioare.

    Oraşul Amatrice, bijuterie medievală a Italiei, era celebru pentru pitorescul mediu rural italian, dar şi pentru unul dintre cele mai apreciate preparate culinare din lume – pastele all’amatriciana. Amatrice se pregătea de sărbătoare. În acest weekend, urma să aibă loc a 50-a ediţie a festivalului anual dedicat spaghetelor all’amatriciana, care era şi unul dintre motivele pentru care în oraş se aflau mulţi turişti.

    Pentru a veni in ajutor, italienii au dat startul unei campanii prin care câte un euro va fi donat la Crucea Roşie, pentru fiecare farfurie de paste all’amatriciana vândută în orice restaurant din Italia. Chiar dacă oraşul nu mai este, tradiţia va rămâne, promit aceştia.

    Sursa: BoredPanda