Tag: exclusiv

  • EXCLUSIV: Cea mai mare indemnizaţie de ŞOMAJ în 2013 – 5.755 lei

     Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) informează că, pe lângă indemnizaţia de aproape 6.000 de lei, în 2013 au mai fost în plată alte 14 indemnizaţii de peste 3.000 de lei, nouă dintre acestea în Bucureşti.

    Trei dintre cele 14 indemnizaţii de peste 3.000 de lei sunt mai mari de 4.000 de lei, două dintre acestea fiind plătite în Capitală, iar una, în Braşov.

    Astfel, pe locul al doilea în topul celor mai mari indemnizaţii de şomaj este un fost director economic din Capitală, care primeşte lunar 4.833 de lei, urmat de un fost director tehnic, tot din Bucureşti, care are o indemnizaţie de 4.356 de lei, şi de un fost director de program din Braşov, pentru care se plătesc lunar 4.239 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV – Promisiunea Guvernului la FMI: Taxele locale pentru persoane fizice, urcate cât vor primarii

     “Nivelul taxelor pe proprietate pentru persoane fizice poate fi majorat la latitudinea autorităţilor locale”, este asigurarea transmisă de Guvern către FMI, în scrisoarea de intenţie convenită în această lună şi obţinută de MEDIAFAX.

    Săptămâna trecută, agenţia MEDIAFAX a prezentat un proiect de modificare a Codului Fiscal elaborat la nivelul Guvernului, care stabileşte că impozitele şi taxele locale vor putea fi majorate suplimentar pentru persoanele fizice cu mai mult de 20%, această limită-maximă la care primarii sunt obligaţi în prezent să se raporteze urmând să fie eliminată de Guvern pentru proprietarii persoane fizice şi menţinută doar pentru firme.

    Modificarea va fi argumentată prin “dificultăţile financiare” ale autorităţilor locale şi necesitatea protecţiei mediului de afaceri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV: Guvernul s-a angajat faţă de FMI şi CE să nu reducă CAS fără lărgirea bazei de impozitare

    “Pentru a stimula mediul de afaceri şi a reduce rata efectivă de taxare a muncii, un obiectiv principal al guvernului este o reducere a ratei constribuţiei de asigurare socială. În acest sens, vom căuta să implementăm, în a doua jumătate a anului viitor, o reducere semnificativă a ratei. Orice astfel de reducere va fi derulată fără a avea un impact asupra bugetului, în principal prin măsuri de lărgire a bazei de impozitare.

    Reducerea va apăra stabilitatea sistemului de asigurare socială, soliditatea finanţelor publice şi va promova obiectivele din program (convenit cu FMI, CE – n.r.). În acest scop, vom derula un studiu de fezabilitate care va fi discutat cu toate părţile interesate. Concluziile studiului vor fi convenite cu CE, FMI şi BM”, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de autorităţile române cu FMI şi Comisia Europeană, obţinută de MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV: Guvernul colectează 5 miliarde lei din noile impozite, IMM, accize şi extinderea CASS

     Totalul încasărilor care vor fi astfel atrase de Guvern se ridică la 4,96 miliarde lei, din care cea mai mare sumă, de 4 miliarde lei, va fi colectată din stabilirea unui mod de calcul al accizelor în lei, actualizat cu inflaţia (ceea ce va aduce un plus de venituri de 1,1 miliarde lei), interzicerea practicării vânzărilor cu prime la produsele accizabile tutun şi alcool (246 milioane lei), creşterea accizelor la benzină (810 milioane lei), la motorină (1,8 miliarde lei) şi petrol lampant-kerosen (1,6 milioane lei), se arată într-un document oficial obţinut de MEDIAFAX.

    Toate aceste măsuri au fost anunţate săptămâna trecută de MEDIAFAX, prin prezentarea unui proiect de modificare a Codului Fiscal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV: Guvernul încasează anul viitor 344 milioane lei la buget din creşterea salariului minim

     Încasările vor rezulta din modificarea la nivelul economiei a grilelor de salarizare, ca efect al acestei majorări, şi impozitarea corespunzătoare a angajaţilor.

    Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că salariul minim brut va fi majorat anul viitor în două etape, respectiv de la 800 lei, în prezent, la 850 de lei începând cu 1 ianuarie şi la 900 lei de la 1 iulie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV: Veniturile consolidate vor însuma tot 32,9%, dar dintr-un PIB mai mare. Cursul luat în calcul – 4,45 lei/euro

     Pentru acest an, Produsul Intern Brut a fost estimat la 625,6 miliarde lei, proiecţa bugetară pentru anul viitor bazându-se pe un PIB de 658,6 miliarde lei, conform unui document obţinut de MEDIAFAX.

    Veniturile bugetului consolidat sunt anticipate la 216,8 miliarde de lei (32,9% din PIB). Guvernul a estimat un total de încasări din economie de 201,9 miliarde lei la bugetul de stat (30,7% din PIB) şi o absorbţie de fonduri europene uşor mai mare decât cea din strategia fiscal-bugetară, respectiv de 14,8 miliarde lei fonduri nerambursabile (2,23% din PIB) faţă de 14,4 miliarde lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV: Proiectul de buget pe 2014 – Companiile de stat îngheaţă din nou angajările, dar pot majora salarii

     Prevederile au fost incluse în proiectul de buget obţinut de MEDIAFAX.

    “Operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, cel mult cu indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014.

    Operatorii economici care nu au înregistrat profit în anul precedent sau care primesc subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat şi bugetul local pentru activitatea de exploatare pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, în limita procentului mediu de creştere a salariilor aplicabil pentru personalul din sectorul bugetar, dar nu mai mult decât indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014″, se arată în document.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV: Guvernul reduce limita veniturilor pentru microîntreprinderi începând cu 2014

     Simultan, va fi operată şi o modificare a condiţiilor de încadrare în categoria microîntreprinderilor, astfel că vor intra în acest regim şi firmele care înregistrează cel mult 20% dn venituri din activităţi de consultanţă şi management, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de MEDIAFAX.

    În prezent, Codul Fiscal stipulează că nu pot fi încadrate în categoria microîntreprinderilor firmele care obţin venituri din consultanţă sau mangement. Tot la acest moment, o firmă este încadrată în categoria microîntreprinderilor şi beneficiază de o impozitare corespunzătoare dacă veniturile realizate nu depăşesc echivalentul în lei a 65.000 euro, capitalul social este deţinut de alte persoane decât statul şi autorităţile locale şi nu se află în dizolvare cu lichidare.

    Aceste reguli vor fi însă modificate de Guvern prin revizuirea Codului Fiscal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV: Proiectul bugetului pe 2014 – venituri de 201,9 miliarde lei şi cheltuieli de 216,4 miliarde lei. Care este câştigul salarial prevăzut

     Defalcat, bugetul de stat se bazează pe venituri de 100,8 miliarde lei, iar cheltuielile se vor ridica la 119,1 miliarde lei, din care 47,7 miliarde lei reprezintă cheltuieli de personal.

    Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost construit pe venituri de 51,8 miliarde de lei şi cheltuieli de 52 miliarde de lei..

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV – Ponta: Am cerut miniştrilor ca proiectele de OUG să fie transformate în proiecte de legi

     Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri se aflau înscrise mai multe proiecte de ordonanţă de urgenţă, inclusiv de modificare a Codului Fiscal prin introducerea impozitului forfetar.

    “Am cerut ca toate aceste proiecte de ordonanţă de urgenţă să fie transformate în proiecte de legi şi trimise Parlamentului. Vreau să nu mai luăm decizii prin ordonanţe de urgenţă, iar în activitatea Guvernului să predomine proiectele de legi, şi nu ordonanţele de urgenţă”, a declarat agenţiei MEDIAFAX premierul Victor Ponta.

    Impozitul forfetar, prin care se înlocuieşte cota de 16% pe profit sau de 3% pe cifra de afaceri cu o sumă fixă, se va aplica de la 1 ianuarie 2014, potrivit unui proiect de lege discutat în primă lectură miercuri în Guvern şi care va fi trimis Parlamentului spre adoptare în regim de urgenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro