Tag: evaziune fiscala

  • Fostul deputat Gabriel Bivolaru, REŢINUT pentru furt de produse petroliere şi evaziune fiscală

     Gabriel Bivolaru şi celelalte persoane suspectate în acest caz au fost prinşi de poliţiştii din Constanţa în noaptea de dumincă spre luni, în urma unui flagrant, pentru oprirea lor oamenii legii trăgând mai multe focuri de armă, au spus sursele citate.

    Procurorii urmează să ceară instanţei Tribunalului Constanţa arestarea preventivă a lui Bivolaru şi a celorlalţi suspecţi din acest dosar.

    În 1 aprilie 2004, fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru a fost încarcerat, ca urmare a sentinţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, fiind condamnat la cinci ani de închisoare pentru păgubirea BRD cu aproape 50 de milioane de euro. Acuzaţiile aduse au fost de fals, uz de fals, înşelăciune şi evaziune fiscală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bun e vinul ghiurghiuliu – până îl confiscă Poliţia

    În perioada 1-3 august, ofiţeri din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor şi ofiţeri din cadrul I.P.J. Galaţi, împreună cu specialişti din cadrul Ministerului Agiculturii şi Dezvoltării Rurale, au efectuat verificări la o societate comercială din Galaţi, unde existau indicii că se produce vin contrafăcut.

    În urma verificărilor efectuate, a reieşit că societatea respectivă ar fi produs, în cursul anului 2013, peste 1.250.000 de litri de vin de diferite sortimente ce ar fi fost contrafăcut şi pe care l-ar fi comercializat la agenţi economici din peste 16 judeţe.

    În depozitul societăţii comerciale au fost depistaţi 25.375 de litri de vin, roşu şi alb, de diferite sortimente, ambalat în pet-uri de câte unu şi doi litri. Din verificările efectuate s-a stabilit că, aceste produse vinicole conţin alcool etilic în proporţie de 9%, de altă natură decât cel provenit din fermentarea naturală a strugurilor sau a mustului de struguri, apă exogenă, precum şi alte substanţe chimice pentru colorare şi gust.

    În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, infracţiunilor prevăzute de Codul Fiscal referitoare la producţia, depozitarea, marcarea şi comercializarea băuturilor alcoolice şi infracţiunilor specifice Legii viei şi vinului în sistemul comunitar.

    Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este estimat la peste 800.000 de lei.

    Întreaga cantitate de vin a fost indisponibilizată, urmând ca specialiştii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să procedeze la denaturarea acesteia.

    Totodată, s-a constatat că în interiorul antrepozitului fiscal autorizat pentru producţia de vin, funcţiona şi o societate comercială care deţinea pe stoc importante cantităţi de glucoză şi glicerină, ingrediente ce pot fi utilizate pentru contrafacerea vinului. Cercetările vor fi extinse şi cu privire la funcţionarea în cadrul unui antrepozit fiscal a unui agent economic neautorizat.

    De asemenea, poliţiştii vor efectua propuneri către autoritatea specializată din cadrul Ministerului Finanţelor, pentru suspendarea şi ridicarea autorizaţiei de antrepozit fiscal a societăţii comerciale.

  • Ponta: Să dovedim că nu suntem o ţară de evazionişti. După 9-12 luni analizăm efectul TVA la pâine

     El a arătat că diminuarea evaziunii fiscale este o condiţie pentru a putea menţine această facilitate şi a extinde diminuarea taxei şi la alte alimente, precum produse din carne.

    Guvernul a avizat reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

    Luni, premierul Victor Ponta a afirmat că experţii FMI sunt în continuare sceptici legat de impactul favorabil al acestei măsuri în ceea ce priveşte scăderea evaziunii fiscale, dar au acceptat scăderea TVA.

    El a precizat că va solicita asociaţiilor producătorilor de pâine să demonstreze într-un termen “rezonabil” că reducerea TVA, care nu va fi prevăzută ca o măsură temporară, va contribui la diminuarea evaziunii fiscale, arătând că eşecul acestui proiect obţinut extrem de dificil va bloca extinderea unei reduceri de TVA la alte domenii

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FMI: Guvernul va evalua impactul reducerii TVA la pâine. Măsura este temporară

     “Reducerea TVA la pâine a fost o decizie a Guvernului ca parte a rectificării bugetare, obiectivul Guvernului fiind reducerea evaziunii fiscale. Este o măsură temporară, după o perioadă se va face o evaluare dacă s-a redus evaziunea fiscală şi atunci se va vedea dacă se păstrează măsura sau va fi inversată”, a afirmat Schaechter într-o conferinţă de presă.

    Ea a spus că măsura trebuie evaluată cu foarte mare atenţie şi să fie analizată de ANAF imediat ce vor exista date care să arate impactul şi să permită evaluarea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Fiecare cetăţean care cumpără pâine trebuie să ceară bon fiscal, aşa scăderea TVA va avea efect

     La începutul şedinţei de guvern, primul-ministru a enumerat câteva dintre prevederile rectificării bugetare, context în care a arătat că reducerea TVA la pâine nu va conduce la scăderea evaziunii fiscale dacă producătorii şi cetăţenii nu vor sprijini la rândul lor acest demers.

    “E foarte important ca acum să nu fim singuri, doar Guvernul pe de-o parte, şi toţi producătorii…şi, până la urmă, fiecare dintre noi, cei care cumpărăm o pâine, să cerem bon la acea pâine ca să dovedim că un sistem fiscal mai corect, 9%, nu înseamnă doar pagubă în buget, ci înseamnă de fapt un mod stimulativ de combatere a evaziunii şi de scădere a presiunii fiscale pe producători”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GARANT: Creşterea accizei va scumpi băuturile alcoolice cu 25-40%. Evaziunea va ajunge la 90%

     Ministrul Finanţelor a anunţat luni că impactul negativ al reducerii TVA la pâine la 9%, de la 1 septembrie, va fi compensat prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux. Astfel, acciza la alcool va creşte cu 33%, de la 750 euro/hectolitru la 1.000 euro/hectolitru.

    “Dacă se va aplica această măsură va creşte evaziunea fiscală la 90%, de la 70-80% cât este acum. Nu se va rezolva nimic nici în sectorul pâinii, nici evaziunea şi nici scăderile de preţ, pentru diferenţa de TVA se va duce în buzunarele producătorilor. Va fi un cutremur în acest domeniu (al alcoolului – n.r.), se va închide tot, iar veniturile la buget vor scădea. În România mai sunt sub 10 fabrici de băuturi alcoolice, pentru că an de an au fost închise”, a arătat Dascălu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Livrarea energiei către comercianţi şi tranzacţia cu certificate verzi, incluse în sistemul taxării inverse

     Decizia va fi adoptată, marţi, de Guvern prin ordonanţă.

    Până în prezent, România a aplicat taxarea inversă doar la cereale, dar Consiliul Uniunii Europene a decis, în urmă cu o săptămână, că sistemul poate fi extins temporar şi în alte domenii cu risc de fraudă.

    În prezent, pentru livrările de energie către comercianţi persoane impozabile, precum şi pentru tranzacţiile cu certificate verzi este aplicat regimul normal de taxare din punct de vedere al TVA.

    Prin introducerea taxării inverse, taxa pe valoarea adăugată este aplicată la finalul lanţului comercial, plata taxei fiind deplasată din sarcina furnizorului în cea a beneficiarului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: TVA va fi redusă la pâine doar dacă asociaţiile vor ajuta la combaterea evaziunii fiscale

     “O să le spun că facem acum un sacrificiu cu TVA-ul doar dacă fac şi ei un sacrificiu să ne ajute să luptăm împotriva evaziunii fiscale, că altfel, n-o facem”, a spus Ponta la RTV.

    El a precizat că va avea în acest sens o discuţie cu asociaţiile producătorilor din industria pâinii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pregătiri pentru Schengen: marfă de 1 mil. lei confiscată din TIR-uri

    În cadrul acţiunii pentru prevenirea evaziunii fiscale în domeniul achiziţiilor intracomunitare şi al transportului de mărfuri, au fost verificate 131 de TIR-uri cu mărfuri provenite din achiziţii intracomunitare din Bulgaria, Grecia, Germania, Olanda, Italia şi Spania, precum şi trei centre comerciale din municipiul Bucureşti.

    Au fost indisponibilizate 4 autotrenuri încărcate cu 100 de tone de carne de pui şi produse congelate şi un autotren încărcat cu 19 tone de struguri şi pepeni. Valoarea totală a mărfurilor depăşeşte 1.000.000 de lei.

    De asemenea, pentru 7 autotrenuri încărcate cu produse congelate, sunt continuate verificările faţă de reprezentanţii firmelor. Aceştia sunt cercetaţi în cadrul a 5 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

    Poliţiştii au instituit filtre rutiere în cinci zone de acces în Bucureşti, verificând TIR-urile care transportau produse achiziţionate intracomunitar, pentru a stabili dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea (datele referitoare la preţul, tipul şi cantitatea mărfii transportate). De asemenea, au verificat respectarea legislaţiei în domeniul transportului de mărfuri.

    Poliţiştii au verificat şi trei centre comerciale din Capitală, urmărind existenţa unei legături comerciale directe între firmele înscrise pe documente şi beneficiarii finali, în scopul depistării unor eventuale modalităţi de sustragere de la plata TVA intracomunitare.

    Acţiuni de acest gen au avut loc şi la data de 28 iunie şi 12 iulie, soldate cu 22 de dosare penale şi confiscarea a aproape 400 de tone de mărfuri, în special legume, fructe şi produse congelate.

  • Brandul Dolce&Gabbana dispare?!

     Stiliştii italieni Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au fost condamnaţi de Tribunalul din Milano la o pedeapsă de un an şi opt luni de închisoare pentru fraudă fiscală.

    Tribunalul din Milano a reţinut împotriva celor doi un singur delict, din cele două de care erau învinuiţi, “nedeclararea anumitor venituri”, renunţând la acuzaţia de “declaraţie falsă de venituri”. În plus, din suma de 1 miliard de euro de care cei doi creatori au fost acuzaţi, iniţial, că au sustras-o de la fiscul italian, tribunalul a reţinut în final doar nereguli în valoare de 200 milioane de euro.

    “Dacă merităm sentinţa, nu va mai fi nimic de spus. Dar nu o merităm, motiv pentru care, din nefericire, vom fi nevoiţi să închidem”, a spus Gabbana.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro