Tag: europene

  • Care sunt cele mai vizitate capitale ale lumii în 2019 – VIDEO

    Cea mai căutată capitală este Londra, metropola Marii Britanii, urmată de Paris şi Amsterdam. Oraşele europene domină clasamentul, ocupând primele 7 poziţii în ierarhia atragerii turiştilor.
    Între capitalele ţărilor europene Bucureşti ocupă locul 28, fiind întrecut de Belfast, Cardiff şi Riga. La nivel mondial, Bucureştiul se află pe locul 61.

    Locul 1: Londra
    Locul 2: Paris
    Locul 3: Amsterdam
    Locul 4: Roma
    Locul 5: Berlin
    Locul 6: Madrid
    Locul 7: Praga
    Locul 8: Tokyo
    Locul 9: Copenhaga
    Locul 10: Bangkok

  • Dăncilă a discutat cu preşedintele Comisiei Europene despre viitorul comisar european al României

    „Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut astăzi, la Bruxelles, o întrevedere cu preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în continuarea dialogului pe care premierul român şi oficialul european l-au iniţiat în cadrul unei convorbiri telefonice pe care au avut-o la 29 iulie a.c.. (…) În cadrul discuţiilor, au fost abordate aspecte legate de viitorul comisar european din partea României, inclusiv în ceea ce priveşte conturarea portofoliului alocat ţării noastre în cadrul Comisiei Europene. Cei doi înalţi oficiali au convenit să continue dialogul în perioada următoare”, a transmis Executivul, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    În cadrul întrevederii, premierul Viorica Dăncilă „i-a transmis felicitări oficialului european pentru nominalizarea la conducerea viitoarei Comisii Europene şi a asigurat de întregul său sprijin în eforturile Comisiei Europene de consolidare a proiectului european şi de a răspunde provocărilor actuale”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jean-Claude Juncker se retrage din viaţa politică după mandatul de preşedinte al CE

    „Mulţi ani, am lucrat 12, 14 sau 16 ore pe zi”. După încheierea mandatului, “nu voi mai fi activ din punct de vedere politic. Voi scrie, voi face plimbări lungi. Nu mă voi mai implica activ în actualele politici, cu excepţia cazului în care observ ceva care să mă preocupe foarte mult”, a declarat Jean-Claude Juncker.

    Referindu-se la principalele crize din timpul mandatului de preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a enumerat situaţia financiară a Greciei, Brexit şi lipsa de solidaritate a ţărilor europene în problema imigraţiei.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Grecia aşteaptă măsuri ale Uniunii Europene în criza imigraţiei

    “Începând din 7 iulie, nu a existat nicio zi în care să nu vină imigranţi”, a declarat Georges Koumoutsakos, secretar de stat pentru Protejarea Cetăţenilor, într-un interviu acordat cotidianului Kathimerini.

    “Numărul imigranţilor aflaţi în centre a depăşit 20.000, o creştere cu 17% în câteva săptămâni”, a precizat oficialul guvernamental grec.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kristalina Georgieva a fost desemnată candidatul UE pentru a conduce Fondul Monetar Internaţional

    Singurul contra-candidat rămas în cursă, olandezul Jeroen Dijsselbloem, a felicitat-o ​​pe Twitter după un vot din cel de-al doilea tur în care a ieşit drept câştigător clar.

    Guvernatorul băncii centrale din Finlanda, Olli Rehn, şi ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, s-au retras vineri, după o primă rundă de voturi între reprezentanţii celor 28 de naţiuni ale UE. Mario Centeno, preşedintele portughez al miniştrilor Finanţelor din Zona Euro, s-a retras joi.

    Georgieva, 65 de ani, este director executiv al Băncii Mondiale după o lungă carieră la creditor, organizaţia geamănă a FMI.

    Georgieva este un politician de centru-dreapta, care a crescut în Bulgaria, sub comunism.

    Kristalina Georgieva este doctor în economie şi masterat în economie politică şi sociologie la Universitatea de Economie Naţională şi Mondială din Sofia.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Orizontul economiilor europene se întunecă şi mai mult. Una dintre cele mai puternice economii europene intră în RECESIUNE

    Abia în iulie, un coleg de-al său, finlandezul Olli Rehn, recunoştea că încetinirea n-ar mai trebui consi­derată „o slăbiciune temporară“. Între timp, BCE a promis noi stimuli economici excepţionali. Să fie prea târziu? În Germania, recesiunea din industrie a început să erodeze moralul populaţiei în condiţiile în care cererea internă a devenit principalul motor de creştere economică în lipsa propulsiei asigurate de exporturi.

    Înrăutăţirea perspectivelor i-a luat pe mulţi prin surprindere. Economia Franţei, a doua ca mărime din zona euro, a încetinit pe neaşteptate în al doilea tri­mestru, semn că eforturile preşedintelui Emmanuel Macron de a impulsiona cheltuielile con­su­matorilor, inclusiv prin reduceri de taxe ca răspuns la protestele vestelor galbene, dau roade slabe.

    În Germania, unde producţia industrială, dependentă de exporturi, este în recesiune, încrederea consumatorilor a scăzut pentru a treia lună consecutiv, semnalizând că economia îşi vede şubrezindu-se unul din principalii stâlpi de rezistenţă, cererea internă. Încetinirea economiei globale, războaiele comerciale şi incertitudinile legate de Brexit alimentează temerile angajaţilor că îşi vor pierde locurile de muncă şi veniturile, scrie Reuters. Germania este cea mai mare economie a zonei euro şi a Uniunii Europene.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cine este „păpuşarul” care conduce din umbră Uniunea Europeană. Este unul dintre cei mai puternici şi misterioşi oameni de la Bruxelles

    Pe holurile Bruxellesului, alături de premierul britanic Theresa May şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, putea fi observat la ultima întâlnire pe care cei doi oficiali au avut-o şi un om în umbră, un om pe care nemţii îl numesc „păpuşarul”, notează Bloomberg.

    Deşi această informaţie a fost negată public, Martin Selmayr, unul dintre angajaţii de top din Comisia Europeană, a preluat în urmă cu aproape un an frâiele negocierilor Brexit, din partea Uniunii Europene.

    Indiferent de cum au decurs negocierile sau de faptul că cele două părţi nu au ajuns încă la un consens, Selmayr a făcut în tot acest timp ce a ştiut mai bine: a tras sfori.

    Însă de această dată eforturile sale nu au fost suficiente. În acea dupamiază de martie Theresa May a părăsit discuţiile cu un acord care demonstra maximul de flexibilitate pe care îl poate arăta Uniunea Europeană, însă politicienii britanici au respins acordul.

    Câteva zile mai târziu, Selmayr l-a sunat pe negociatorul-şef al Marii Britanii pentru Brexit, Olly Robins, şi i-a spus că Theresa May crede un lucru în mod eronat: că ieşirea din UE va fi uşoară.

    Luna aceasta, păpuşarul pleacă din funcţie. În timp ce motivul exact pentru care unul dintre cei mai puternici şi misterioşi oameni din Bruxelles rămâne necunoscut, sursele Bloomberg susţin că este rezultatul luptei poltice interne în care se află Uniunea Europeană – într-un context în care îşi schimbă liderii şi în care Ursula von der Leyen preia şefia Comisiei Europene de la Juncker.

    În timp ce puţină lume a auzit de el în afara birourilor din Bruxelles, toată lumea care este implicată în instituţii UE are cel puţin o poveste despre Selmayr.

    Atât cei care îl simpatizează, cât şi cei care nu, sunt de acord că plecarea lui Selmayr lasă un gol critic în maşinăria numită Uniunea Europeană.

    Legăturile lui directe cu liderii de top ai Europei şi cu alţi oameni din toată lumea îi dădeau instrumentele pentru a putea „unge” mecanismele interne. Până acum, nimic nu se întâmpla, nicio decizie nu se lua în Bruxelles fără aprobarea sa.

    Unele dintre cele mai populiste măsuri adoptate în ultima perioadă de Uniunea Europeană, precum legea care obligă operatorii telecom să perceapă aceleaşi tarife pe suprafaţa întregului bloc european, îl au în spate pe misteriosul Martin Selmayr.

    Pe cordioarele şi în sălile de şedinţă ale sediului central din Bruxelles, Selayr este descris drept „machiavelic” şi „un om al contradicţiilor”. Acesta este temut şi admirat în aceeaşi măsură.

    Se ştie despre el că este un om extrem de dur şi că îi face să plângă câteodată pe mai mulţi oficiali europeni.

    Selmayr este una dintre feţele înspre care arată liderii politici anti-europeni pentru a-şi justifica atitudinea şi poziţia.

    „Vreau ca Martin Selmayr să devină cea mai faimoasă persoană din toată Europa. Vreau ca fiecare alegător din fiecare stat membru să înţeleagă cum operează acest loc”, spunea anul trecut Nigel Farage, liderul partidului Brexit.

     

     

  • AUR la Campionatul European de Kata din Spania pentru două românce din Piteşti

    Perechea formata din judoka Zaharia Alina (Tori) si Cheru Alina (Uke), din Piteşti, a cucerit medalia de aur la proba Ju No Kata din Cadrul Campionatelor Europene de Kata din Las Palmas de Gran Canaria, Spania, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Federaţiei Române de Judo.

    Cu un număr de 401.5 puncte, sportivele s-au impus in cadrul probei neolimpice Ju No Kata si au repetat astfel rezultatele din ultimii ani de la intrecerile continentale. In aceeasi proba, pentru Romania au debutat si judoka Rus Dumitrita (Tori) si Tipa Mihaela (Uke), care s-au clasat pe locul sapte cu un numar de 377 de puncte. Ambele perechi s-au aflat in pregatire la Focsani alaturi de multiplul campion international de Kata – proba Nage No Kata, Surla Iulian, care este si antrenor principal al Lotului National.

    Un anunt la fel de bun vine si de la Cupa Europeana de juniori U21 de la Praga: medalia de aur pentru Bors Laris (categoria -66 kg) si medalie de argint pentru Tomescu Mircea (categoria -60 kg).

  • Mureşan: Dăncilă să ne explice cum va obţine găzduirea unei agenţii europene care are deja sediu

    “Incompetenţă guvernamentală: prim-ministrul Viorica Dăncilă vrea ca România să găzduiască o agenţie europeană care are deja un sediu! Guvernul PSD – ALDE a ratat în ultimii doi ani şansa de a găzdui două instituţii europene importante: 1. Agenţia Europeană pentru Medicamente, relocată în 2017 din Marea Britanie din cauza Brexit-ului. România avea şanse să obţină această relocare, dar s-a prezentat cu o candidatură extrem de proastă, cu o propunere de sediu greu accesibil şi, astfel, n-a avut nicio şansă în faţa celorlalţi competitori. 2. Autoritatea Europeană a Muncii, înfiinţată la începutul anului, pentru care Guvernul nici măcar nu şi-a depus candidatura, deşi România era favorită să câştige concursul de găzduire şi deşi le-am cerut public în două rânduri să-şi depună candidatura”, a scris, vineri, pe Facebook, europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan.

    Mureşan transmite că premierul Viorica Dăncilă “s-a făcut de râs”, marţi, în Parlamentul European, cerând ca România să găzduiască Agenţia Europeană pentru Securitate Cibernetică (ENISA), care va avea sediul în Grecia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro