Tag: dreapta

  • Băsescu spune că s-a gândit la demisie în urma arestării fratelui său: “Am discutat această variantă cu unele instituţii ale statului”

     ”Am avut şi această variantă în analiză şi nu vă ascund că am discutat-o şi cu unele instituţii ale statului”, a spus Băsescu, întrebat dacă s-a gândit la varianta demisiei după arestarea fratelui său, Mircea Băsescu.

    El a precizat, la Adevărul Live, că a făcut analiza situaţiei politice actuale, iar ”efectul demisiei preşedintelui, în situaţia actuală, nu ar fi dat nicio şansă candidatului opoziţiei la alegerile prezidenţiale”.

    Potrivit lui Traian Băsescu, dreapta nu era şi nici nu este acum pregătită să intre în cursa prezidenţială.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta susţine că România a fost guvernată de “legea junglei” în 2010-2011

     Şeful Executivului a făcut aceste afirmaţii în cadrul unei conferinţe de presă susţinută, marţi, la Ministerul Muncii, cu ocazia lansării unui program social finanţat din fonduri europene.

    “Există o concepţie care a guvernat România în 2010-2011, o concepţie – nu ştiu dacă e neapărat de dreapta sau de extremă-dreaptă -eu o numesc o «lege a junglei», în care doar dacă eşti foarte puternic poţi să ai acces la şcoală, doar dacă eşti foarte puternic ai acces la fondurile europene, dacă nu, poţi să mori, în limbaj direct. Noi am venit la guvernare şi asta vom face cât timp vom sta la guvernare, pe o concepţie de societate inclusivă în care, sigur, îi premiem şi îi felicităm şi ne mândrim cu cei foarte buni la şcoală, îi felicităm şi ne mândrim cu cei foarte buni din economie, dar nu-i abandonăm pe ceilalţi, pe cei care, dintr-un motiv sau altul, au nevoie de sprijin”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta susţine că România a fost guvernată de “legea junglei” în 2010-2011

     Şeful Executivului a făcut aceste afirmaţii în cadrul unei conferinţe de presă susţinută, marţi, la Ministerul Muncii, cu ocazia lansării unui program social finanţat din fonduri europene.

    “Există o concepţie care a guvernat România în 2010-2011, o concepţie – nu ştiu dacă e neapărat de dreapta sau de extremă-dreaptă -eu o numesc o «lege a junglei», în care doar dacă eşti foarte puternic poţi să ai acces la şcoală, doar dacă eşti foarte puternic ai acces la fondurile europene, dacă nu, poţi să mori, în limbaj direct. Noi am venit la guvernare şi asta vom face cât timp vom sta la guvernare, pe o concepţie de societate inclusivă în care, sigur, îi premiem şi îi felicităm şi ne mândrim cu cei foarte buni la şcoală, îi felicităm şi ne mândrim cu cei foarte buni din economie, dar nu-i abandonăm pe ceilalţi, pe cei care, dintr-un motiv sau altul, au nevoie de sprijin”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Intervenţia lui Băsescu e binevenită, arată că nu are adversar mai puternic decât PNL-PDL

     ”Intervenţia de astăzi a lui Băsescu are darul de a lămuri pe cei amăgiţi, minţiţi zilnic de propagandă. (…) În sensul acesta intervenţia lui Băsescu a fost binevenită, pentru că stabileşte adevărul, aţi văzut că nu există adversar mai puternic pentru Traian Băsescu decât aceste două partide, PNL şi PDL, şi mai ales efortul lor de a construi ceva împreună”, a declarat Antonescu.

    El a menţionat că ”răfuiala” lui Traian Băsescu cu PNL şi PDL ”a fost, vreme de zece ani, povestea tristă a preşedintelui”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Băsescu are pact de coabitare cu Ponta, nu PDL. Am fi fost principala forţă dacă nu rupea PDL

     Întrebat cum vede atacurile lui Traian Băsescu la adresa PDL, Vasile Blaga: ”Partidul Democrat şi în continuare Partidul Democrat Liberal au fost în permanenţă apărători sinceri ai statului de drept şi nu-i poate fi imputat nimic din acest punct de vedere. Le garantez tuturor românilor şi domnului preşedinte că lucrurile vor sta pe viitor la fel din punctul nostru de vedere. Nu noi suntem într-un pact de coabitare cu cel pe care preşedintele îl critică foarte dur astăzi, ci chiar preşedintele. Dânsul are un pact de coabitare cu Victor Ponta, nu PDL”.

    Liderul PDL a afirmat că înţelege demersurile lui Traian Băsescu pentru a o ”sprijini în continuare” pe Elena Udrea, căreia ”i-a făcut şi partid”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Contract pentru canalizarea din lacurile Titan, Tineretului, Carol, atribuit firmelor Cala şi Rotary

     Potrivit anunţului de atribuire publicat pe www.e-licitatie.ro, asocierii SC Rotary Construcţii SRL şi SC Cala SA, lider al asocierii SC Rotary Construcţii SRL, i-a fost atribuit, în 17 iunie, contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor necesare construirii sistemului de drenare de la partea dreaptă a Casetei – canalul colector principal sub albia Dâmboviţei, dar şi pentru alte lucrări la sistemul de canalizare şi de evacuare din lacurile Titan, Tineretului şi Carol.

    Valoarea totală a contractului este de 80.264.154,63 lei, din cei doi operatori economici care au depus oferte, asocierea SC Rotary Construcţii SRL şi SC Cala SA având singura ofertă admisibilă.

    Potrivit sursei citate, o parte a contractului poate fi subcontractată Institutului de Studii şi Proiectări Energetice, pentru valoarea de 2.150.000 de lei fără TVA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sociologie cu Bercea Mondial

    Aşa se explică aerul haotic din comportarea PNL şi a PDL, de pildă, care în teorie se pregătesc de unificare, proclamă că au pus la punct coordonarea programelor şi nu mai au de bătut în cuie decât un “proiect de ţară” comun, dar care au adoptat poziţii opuse în scandalul Bercea-Băsescu. PDL a lipsit pur şi simplu de la la şedinţa parlamentară de înfierare a preşedintelui, unindu-se astfel în cuget cu PMP, UDMR s-a abţinut de la vot, în timp ce PNL a vrut iniţial să propună o declaraţie proprie, în care să ceară şi demisia lui Traian Băsescu, şi cea a lui Victor Ponta, ca să nu se supere nimeni, iar apoi a explicat, prin vocea lui Ludovic Orban, că deşi cer alături de PSD demisia lui Băsescu, liberalii nu o fac din nişte motive meschine, ca PSD, ci din nişte motive nobile, total diferite de ale foştilor parteneri de alianţă.

    Cât priveşte potenţialii prezidenţiabili, aceştia au reacţionat şi ei tot în chip de răspuns la ipoteticul sondaj de mai sus: Victor Ponta a cerut demisia lui Traian Băsescu, Cătălin Predoiu şi Cristian Diaconescu s-au opus, iar Klaus Iohannis a fost chiar mai aspru decât Ponta, reclamând că implicarea numelui preşedintelui în scandalul interlopilor ridică o problemă de siguranţă naţională rezolvabilă prin demisia şefului statului.

    E drept, Predoiu a promis că divergenţele de acum dintre PNL şi PDL se vor rezolva după fuziune, când ambele partide “vor vorbi pe o singură voce”, ceea ce nu sugerează însă niciun fel de sofisticate acomodări ideologice, ci pur şi simplu reflectă speranţa că vor reuşi să câştige prezidenţialele, să numească ulterior un nou guvern şi să-şi împartă puterea la fel ca PSD şi PNL în perioada de glorie a USL.

  • Albă-ca-Zăpada se întoarce în politica românească

    Condiţiile imposibile puse de Udrea au darul să scutească PMP de umilinţa de a fi refuzat la negocierile pentru “dreapta unită”, din moment ce refuzul vine anticipat de la PMP, dar în acelaşi timp suflă şi în pânzele PNL-PDL, care au nevoie să se poziţioneze clar ca alternativă atât la “dreapta băsistă”, cât şi la PSD, pentru a evita astfel soarta ARD din 2012 (foto), care a fost respinsă de electorat tocmai pentru că a fost percepută drept o încercare de asigurare a continuităţii regimului PDL-Băsescu.

    Deocamdată, PNL şi PDL încearcă, la fel ca şi PSD, să împingă cât mai mult către toamnă desemnarea unui candidat comun la prezidenţiale, din moment ce Vasile Blaga a anunţat că momentul deciziei privind fuziunea celor două partide va avea loc “cel mai târziu la 1 septembrie”. Scorul la prezidenţiale al candidatului PMP, Cristian Diaconescu, şi eficienţa susţinerii de către PMP a celui mai bine plasat candidat al dreptei în turul al doilea vor decide însă care va fi rolul după alegeri al partidului condus de Elena Udrea – adică dacă PMP, ca reprezentant declarat al unui electorat al lui Traian Băsescu estimat de tabăra acestuia la 15-20%, va putea să-şi joace rolul de arbitru al puterii până în 2016 sau chiar să participe la o formulă de guvernare până atunci.

    Ne amintim, în acest sens, că proiectul partidului “Albă-ca-Zăpada”, imaginat de consilierul Sebastian Lăzăroiu şi a cărui ultimă încarnare este PMP, avea ca reper partidul ceh TOP 09, format în 2009 de un grup de politicieni desprinşi din partidul creştin-democrat. Cu o platformă care insista pe anticorupţie şi înnoirea dreptei, TOP 09 a intrat în parlament la alegerile din 2010, obţinând aproape 17% din voturi. Rezultatul a propulsat noul partid pe locul al treilea în parlament şi l-a situat în postura de arbitru al puterii: TOP 09 s-a aliat cu fostul partid de guvernământ de dreapta, civic-democraţii, căruia i-a permis astfel să asigure continuitatea puterii, chit că alegerile fuseseră câştigate de socialişti.

  • Andreea Paul: Proiectul lui Tăriceanu nu este de dreapta. Nu face decât să sprijine PSD şi pe Ponta

     Ea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că proiectul de unificare a dreptei este supus unei tentative de subminare de către proiectul lui Călin Popescu Tăriceanu.

    “PDL, PNL sunt într-un proces accelerat de fuziune, de unificare a dreptei, care să propună nu doar un candidat unic al dreptei, ci care să guverneze România cu un proiect de ţară de dreapta şi este astăzi supus unei tentative de subminare de către domnul Tăriceanu. Şi aici mesajul meu este foarte simplu. Cum poţi tu, domnule Tăriceanu, să te revendici identitar liberal când, de fapt, te substitui intereselor PSD şi premierului Victor Ponta? Ştim ce a obţinut domnul Tăriceanu, funcţia de preşedinte al Senatului, dar îl întreb cât l-a costat pe domnul Ponta dezertarea grupului de parlamentari liberali cu care ieri a ieşit public să anunţe un proiect pe dreapta ?”, a afirmat Andreea Paul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis, despre candidatul dreptei: Politician serios, recunoscut, cu rezultate bune în sondaje. În esenţă întrunesc aceste calităţi

     Liderul interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că “discuţiile cu PDL merg bine”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Eu sunt destul de încrezător că vom reuşi în timp scurt să ajungem la un rezultat pozitiv în aceste discuţii. Noi ne străduim cu toţii să progresăm repede, dar nu putem să vă dăm acum un termen”, a spus Iohannis.

    Întrebat dacă el va fi candidatul dreptei reunite la Preşedinţie, Iohannis a răspuns: “Este o decizie pe care o vor lua structurile competente din PNL şi PDL, după o analiză a unor date, sondaje, opinii. Această decizie se va lua relativ repede după Congresul nostru. Până la finalul lunii iulie, este necesar să avem o decizie”.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro