Tag: dovedire

  • Cum a reuşit o profesoară de religie să câştige titlul de Miss Germania – GALERIE FOTO

    Lena Broder, o profesoară de religie de 26 de ani din Germania, a câştigat ediţia din acest an a Miss Germania. Este prima câştigătoare de profesie profesor în istorie de 89 de ani a competiţiei.

    Premiul este un vis devenit realitate pentru tânără, care le-a depăşit pe celelalte 23 de concurente prin răspunsurile inteligente şi evoluţia din cadrul probelor. “Cred că sunt un model pentru fetele tinere”, a declarat Broder. “Am dovedit că sunt o luptătoare şi că ambiţia dă, în cele din urmă, roade.”

     

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO


    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

     

  • Descoperire remarcabilă în Toscana. Dovedeşte partea înspăimântătoare a etruscilor

    Acest mormânt a fost descoperit în Populonia, o aşezare estruscă unică.

    Între secolele IV şi VI î.e.n. Populonia era cel mai important centru minier din zonă şi, tocmai de aceea, erau folosiţi sclavi, tocmai de aceea se consideră că acesta aparţinea acestei categorii. Săpăturile arheologice, realizate în partea centrală a Toscanei, în zona mai multor morminte, au scos la lumină o parte înspăimântătoare a populaţiei etrusce.

    Vezi aici descoperirea remarcabilă în Toscana. Dovedeşte partea înspăimântătoare a etruscilor

  • Povestea incredibilă a cazinoului care trebuia să salveze un oraş de legendă

    Cazinoul Revel ar fi trebuit să reprezinte viitorul oraşului american Atlantic City. Cu toate acestea, clădirea de 57 de etaje şi un cost de 2,2 miliarde de dolari a fost un dezastru iremediabil.

    După o poveste care a durat şase ani şi care a inclus greve, proteste ale sindicatelor şi asistenţă din partea guvernului, cazinoul s-a deschis cu mare fast în mai 2012. Ar fi trebuit să revitalizeze economia oraşului şi să ofere o alternativă la stilul clasic al sălilor cu geamuri fumurii şi fumatul permis. La doar 12 luni de lansare, compania care deţine Revel a depus actele pentru cererea falimentului.

    Deschiderea cazinoului a fost una la care au participat oameni celebri din Statele Unite; chiar şi prima doamnă, Michelle Obama, a venit alături de copii. Toată lumea credea că a venit sfârşitul pentru cazinourile mai mici din Atlantic City. Unitatea avea însă două lipsuri majore: spaţiul de joc unde fumatul să fie permis, adică unul dintre punctele ce se voiau a fi pozitive, şi un bufet ieftin pentru pariori. Acestea au dus la rezultate mult sub aşteptări ale cazinoului, după primele şase luni acesta fiind cotat pe locul 11 dintr-un total de 12 unităţi.

    Toată lumea implicată în proiectul Revel şi-a asumat riscuri şi toate părţile implicate au pierdut sume considerabile. Speranţa că Revel va aduce un altfel de lux în Atlantic City s-a dovedit falsă; s-a dovedit încă o dată că tiparul de jocuri care a funcţionat timp de zeci de ani este şi singurul care funcţionează. Astfel, Atlantic City rămâne în continuare doar o amintire a locului unde cei mai bogaţi americani îşi petreceau timpul liber.

  • Dacă citeşti zilnic, trăieşti mai mult! S-a dovedit ştiinţific

    Un studiu numit “Un capitol pe zi: Asocierea cititului de cărţi cu longevitatea”, realizat pe un eşantion de peste 3.500 de persoane, dezvăluie că oamenii care citesc cărţi, cel puţin 30 de minute în fiecare zi, trăiesc mai mult decât cei care nu citesc deloc.

    Potrivit The Guardian, studiul, publicat în revista “Ştiinţe Sociale & Medicină”, a analizat modelele de citire a 3.635 de persoane, cu vârsta de cel puţin 50 de ani. În medie, cititorii de cărţi trăiesc cu aproape doi ani mai mult decât persoanele care nu citesc.

    Respondenţii au fost împărţiţi în 3 categorii: cei care citesc 3,5 ore sau mai mult pe săptămână, cei care citesc până în 3,5 ore pe săptămână şi cei care nu citesc deloc, fiind luaţi în considerare factori precum sex, rasă şi educaţie.

    Cercetătorii au descoperit de-a lungul celor 12 ani (durata studiului), cei care citeau cel mai mult aveau şanse de deces cu 23% mai scăzute, iar cei care citeau moderat cu 17% mai scăzute.

    Per total, de-a lungul studiului, 33% dintre cei care nu citeau au decedat, comparativ cu 27% dintre cititori, potrivit cercetătorilor Avni Bavishi, Martin Slade şi Becca Levy de la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul universităţii Yale.

    “Când cititorii sunt comparaţi cu non-cititorii la rata de mortalitate de 80%, non-cititorii au trăit 85 de luni (7,08 ani), în timp ce cititorii au trăit 108 luni (9,00 ani). Prin urmare, cititul a oferit un avantaj de supravieţuire de 23 de luni”, au notat cercetătorii în studiu.

    Bavishi a declarat că un consum prelungit de literatură are un randament mai mare, dar “chiar şi 30 de minute pe zi sunt benefice în termeni de supravieţuire”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacă citeşti zilnic, trăieşti mai mult! S-a dovedit ştiinţific

    Un studiu numit “Un capitol pe zi: Asocierea cititului de cărţi cu longevitatea”, realizat pe un eşantion de peste 3.500 de persoane, dezvăluie că oamenii care citesc cărţi, cel puţin 30 de minute în fiecare zi, trăiesc mai mult decât cei care nu citesc deloc.

    Potrivit The Guardian, studiul, publicat în revista “Ştiinţe Sociale & Medicină”, a analizat modelele de citire a 3.635 de persoane, cu vârsta de cel puţin 50 de ani. În medie, cititorii de cărţi trăiesc cu aproape doi ani mai mult decât persoanele care nu citesc.

    Respondenţii au fost împărţiţi în 3 categorii: cei care citesc 3,5 ore sau mai mult pe săptămână, cei care citesc până în 3,5 ore pe săptămână şi cei care nu citesc deloc, fiind luaţi în considerare factori precum sex, rasă şi educaţie.

    Cercetătorii au descoperit de-a lungul celor 12 ani (durata studiului), cei care citeau cel mai mult aveau şanse de deces cu 23% mai scăzute, iar cei care citeau moderat cu 17% mai scăzute.

    Per total, de-a lungul studiului, 33% dintre cei care nu citeau au decedat, comparativ cu 27% dintre cititori, potrivit cercetătorilor Avni Bavishi, Martin Slade şi Becca Levy de la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul universităţii Yale.

    “Când cititorii sunt comparaţi cu non-cititorii la rata de mortalitate de 80%, non-cititorii au trăit 85 de luni (7,08 ani), în timp ce cititorii au trăit 108 luni (9,00 ani). Prin urmare, cititul a oferit un avantaj de supravieţuire de 23 de luni”, au notat cercetătorii în studiu.

    Bavishi a declarat că un consum prelungit de literatură are un randament mai mare, dar “chiar şi 30 de minute pe zi sunt benefice în termeni de supravieţuire”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Factorul online în designul de bijuterii

    Georgiana Lungu are 24 de ani şi povesteşte că în urmă cu 5 ani a început să meşterească propriile bijuterii, îndemnată de o prietenă pasionată de arta handmade. „La scurt timp mi-am dat seama că am foarte multe idei de modele“. Deşi nu-şi imagina că va reuşi să câştige bani din asta, a creat primul site, un blog gratuit unde expunea poze cu bijuteriile. A primit rapid feedback din partea colegelor de facultate, care s-au arătat foarte încântate, dar la acel moment nu ştia ce înseamnă marketing online, aşa că lucrurile nu au avansat în mediul virtual, recunoaşte tânăra. Şi-a dat seama că preferă mai degrabă să le confecţioneze decât să le poarte şi a început o colaborare cu o firmă de bijuterii artizanale.

    A pornit la drum cheltuind 40 de lei pentru a cumpăra primele materiale, spune tânăra: „Tot ce am câştigat, între timp, am investit. Nu am mai pus de la mine fiindcă nu aveam, îmi dădeau părinţii bani ca oricărui student“. Ulterior, a mers cu bijuteriile sale la târguri, unde a început să înveţe tot felul de lucruri, care sunt beneficiile, dar şi sacrificiile lumii meşteşugarilor. „Primul meu târg a fost de mărţişor. Ştiu că am câştigat mulţi bani şi a urmat un târg de Crăciun. Am vândut tot în prima zi; târgul a durat şapte.“ Acela a fost, de fapt, momentul în care şi-a dat seama că produsele sale sunt pe gustul cumpărătorilor. După ce a terminat facultatea avea de ales între a-şi căuta de lucru în domeniul său de studiu sau a-şi pune toate speranţele în această idee. „Eu am terminat Facultatea de Litere şi nu mi-a plăcut, aşa că am hotărât să fac ceva ce îmi place. Nu am fost angajată nicăieri, iar de doi ani afacerea are statut juridic“, spune ea.

    Vreme de un an a mers la diverse târguri şi expoziţii de produse artizanale, vânzarea mergea din ce în ce mai bine, aşa că s-a decis să pună punct şi să schimbe strategia. „Deşi câştigam foarte bine pentru nivelul la care mă aflam, mi-am dat seama că nu era pentru mine“, declară ea. După perioada sărbătorilor de iarnă, când se terminaseră târgurile, „două săptămâni am stat doar în pat, atât de extenuată mă simţeam. Am muncit şapte zile din şapte săptămâni întregi“. Spune că a vrut să renunţe din cauza volumului prea mare de muncă, însă „nu aveam altă cale. Trebuia să găsesc o soluţie, iar dorinţa a fost cheia“. Aşa că s-a întors spre online-ul: „Sora mea este web developer şi mi-a făcut cadou site‑ul pe care îl am acum, însă atunci nu ştiam ce să fac cu el“. S-a documentat singură, de la zero, despre ce trebuie să facă pentru ca produsele sale să aibă acelaşi succes şi în online.

    FelicityStore.ro va împlini în curând doi ani şi a crescut organic, spune tânăra. Iniţial, a început să investească sume mici, ţintite în promovare pe GoogleAdWords şi Facebook, şi a lansat promoţii în care a testat piaţa şi cererea. Cea mai mare vizibilitate o are acum mai ales pe Facebook, iar promovarea continuă este strategia sa de bază. „20% din profitul de pe luna anterioară este investit în promovare, în marketing. Şi funcţionează. Se simte luna viitoare. Dar nu doar asta contează“, spune ea. Mulţi oameni intră în magazinul virtual în urma recomandărilor, iar aceasta este cea mai sigură cale spre o achiziţie, în contextul unei concurenţe asidue pe piaţa handmade. „Este greu să vii cu ceva nou, care să prindă şi să fie şi de calitate. Trebuie să improvizezi mereu şi nimic nu este vreodată perfect“, spune Georgiana. Totuşi, speră să pluseze în faţa concurenţei prin garanţia de 30 de zile pe care o acordă clienţilor şi transportul gratuit în cazul unui retur. 90% dintre comenzi vin online, însă clienţii din Cluj pot cumpăra şi din magazinul fizic, „o curte interioară la etaj, într-o vilă din centrul oraşului“, unde se află şi atelierul. Acolo există „un colţ al bijuteriilor“, pe care tânăra îl consideră suficient deocamdată. În momentul de faţă lucrează alături de cinci oameni: doi în departamentul de relaţii cu clienţii şi trei pe producţie, dar urmează să mai angajeze. Pe lângă ei, Georgiana Stancu lucrează „atât cât este nevoie, pentru că munca de opt ore, de luni până vineri, nu funcţionează“.

    Cel mai bine se vând pandantivele, iar „Puf de păpădie“, la 45 de lei, are cea mai mare cerere; preţurile variază între 45 şi 58 de lei pentru produse făcute din sticlă, lemn, argint. „În primă fază am crezut că este un trend cu pandantivele şi mi se pare uimitor că durează de mult timp.“ Pe perioada verii produsele vedetă sunt butonii personalizaţi „deoarece toată lumea vrea aşa ceva la nuntă“, spune ea. FelicityStore.ro are 600-700 de comenzi pe lună conform fondatoarei, dacă nu sunt luaţi în calcul clienţii de la atelier, „iar cifrele sunt în creştere“. Suma medie a încasărilor zilnice este între 2.000 şi 3.000 de lei, iar acum are ca ţintă să ajungă 3.300 de lei pe zi până la sfârşitul anului.  „Din august 2015 am avut un volum mai mare de vânzări“, spune tânăra, care a înregistrat o cifră de afaceri de 220.000 de lei anul trecut. Iar pentru anul acesta preconizează o cifră de afaceri de trei ori mai mare, datorată atât creşterii organice, cât şi strategiei de promovare. Totul ţine însă de gusturile cumpărătorilor, iar în imaginaţia antreprenoarei profilul clientului fidel este conturat astfel: „O cheamă Mona, locuieşte în Bucureşti, lucrează la birou, îi place să fie cochetă, are în jur de 28 de ani, este căsătorită sau nu, dar îi place viaţa“, spune ea râzând.

    Planul său pe termen lung este unul măreţ: extinderea internaţională. Anul acesta a vrut să-şi ducă produsele peste graniţă, în Ungaria, dar după ce a testat piaţa şi-a dat seama că trebuie să mai crească afacerea în ţara natală, că mai are lucruri de învăţat aici. „Vreau oricum să ne extindem internaţional după ce finalizăm noul site, care este în lucru“, spune ea optimistă. Iar planurile sale nu se opresc aici: „Idei de business mai am, însă deocamdată nu am timpul necesar să mă ocup de ele“.

  • Jocul care a creat o ”isterie totală” îi sperie pe chinezi. Motivul absurd pentru care se tem aceştia

    Nu toată lumea iubeşte Pokemon GO, jocul de pe mobil care s-a dovedit a fi un succes masiv în întreaga lume, îmediat după lansarea sa, ce a avut loc în urmă cu doar o săptămână.

    Prin aplicaţie jucătorii pot merge pe jos, în realitate, în propriul cartier, pentru a vâna şi captura personaje de desene animate virtuale, care apar pe ecranele telefoanelor lor inteligente prin scanare, cu ajutorul camerei foto. Aplicaţia a primit acuze în Statele Unite ale Americii, după mai multe cazuri de furt de telefoane, de la utilizatori distraşi şi după ce au avut loc accidente auto din neatenţia şoferilor care vânau pokemoni în timp ce conduceau sau a pietonilor care traversau strada captivaţi de joc.

    Jocul care a creat o ”isterie totală” îi bagă pe chinezi în sperieţi. Motivul absurd pentru care se tem aceştia

  • Există universuri paralele? Dovada pe care a găsit-o un savant

    Ideea unui univers paralel multiplu a existat dintotdeauna, savanţii încercând să se găsească dovezi, lucru deloc uşor. Un cosmolog crede că a găsit probe ce dovedesc existenţa unui univers paralel ce se roteşte în jurul nostru încă de la începuturi.

    Timp de sute de mii de ani după Big Bang, particulele aveau o temperatură prea ridicată şi erau prea active pentru a forma atomi. Momentul în care aceştia au început să se formeze a avut loc cu aproximativ 300.000 de ani după Big Bang.

    Vezi aici probele care dovedesc existenţa unui univers paralel!

  • Clujeanul care vrea să cucerească Bucureştiul

    „Antreprenorul clujean Răzvan Cuc a preluat master franciza RE/MAX în 2013 de la Adrian Sischin, cel care a adus pentru prima dată în România în 2007 modelul reţelei de agenţii imobiliare americane. Încă de la preluarea afacerii, Cuc şi-a stabilit obiective ambiţioase pe care le-a îndeplinit parţial. Un ţel care s-a dovedit a fi dificil de atins a fost intrarea pe piaţa din Bucureşti: „Penetrarea pieţei din Capitală a fost mai grea decât am crezut, iar acum în Bucureşti avem doar unul, doi reprezentanţi. Ce-i drept, avem şi un  „handicap“, anume că suntem localizaţi, aici, în Cluj“, recunoaşte Cuc. El speră ca în 2016 să mai adauge un membru echipei din Bucureşti şi menţionează că „şi din experienţa altor ţări unde este prezentă RE/MAX, pieţele mari se cuceresc din exterior. Mai întâi cucerim pieţele mici apoi pe cea principală. Este un proces lung. Trei ani de existenţă, cât avem noi, la scara procesului de maturizare a unei reţele imobiliare, este puţin. Inerţia de start este mare.“

    Răzvan Cuc a intrat în lumea afacerilor încă din anii ’90, iar din 1999 a pus, alături de fratele său, Tudor, bazele retailerului de telefonie mobilă Plus GSM, pe care l-a vândut în 2008 către fondul de investiţii spaniol GED pentru câteva milioane de euro; acum, este prins de mrejele sectorului imobiliar. „Am pornit în afacere alături de soţia mea, care făcea asta de 15 ani (deţinea agenţia de imobiliare Grup de Lux, care s-a transformat în RE/MAX Grup de Lux – n.r.). Eu am venit din alt business, unde am construit o reţea, şi am încercat să refac acelaşi model şi în afacerea ei. Însă după un an de încercări mi-am dat seama că industria nu este normată şi că este foarte greu să dezvolţi un concept pe care să-l poţi multiplica“, explică Răzvan Cuc. Acest lucru l-a determinat pe antreprenorul clujean să ia în considerare preluarea unui model testat în dimeniul imobiliar, iar franciza RE/MAX s-a dovedit a fi exact modelul pe care îl căuta; doi ani mai târziu, în 2013, a preluat masterfranciza pentru România. RE/MAX a încheiat anul trecut cu 15 birouri în ţară, 101 agenţi şi comisioane de un milion de euro, mizând în 2016 pe creştere; astfel, previziunile pentru anul în curs vizează ca reţeaua să ajungă la 24 de birouri, 165 de agenţi şi comisioane de 1,5 milioane euro. „De vreo trei ani suntem RE/MAX în România şi ne ocupăm de dezvoltarea reţelei. Avem un plan, obiective destul de clare, măsurate. Urmează să deschidem alte patru francize în curând. Suntem în proces de pregătire. Prima va fi pe 1 iulie în Timişoara, apoi august tot Timişoara şi în septembrie la Iaşi“, povesteşte Cuc, care adaugă că pentru anul în curs evoluţia a mers conform planului. „Mergem pe extindere şi păstrăm trendul ascendent.“

    RE/MAX este lider mondial în real estate, fiind franciza numărul unu la nivel global pe acest segment; compania a fost înfiinţată în 1973 în Denver şi are birouri în aproximativ 100 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX are activităţi în 33 de ţări, cu peste 1.500 birouri şi 15.000 de agenţi. Implementarea francizelor în fiecare ţară în parte are specificul său, mai ales datorită faptului că „legislaţia nu este unitară în acest domeniu şi sunt diferenţe destul de mari de la o ţară la alta“. El adaugă că nici situaţia agenţilor imobiliari nu este ideală, din cauza faptului că oricine poate pătrunde în acest domeniu. „Oricine poate fi, peste noapte, agent imobiliar. Nu are nevoie de traininguri, de certificări sau cursuri. Acesta este un lucru rău. Continuăm să lucrăm după liberul arbitru, fără să existe linii clare de respectat. De exemplu, nimeni nu ştie câţi agenţi imobiliari sunt în România. Probabil că este ultima dintre profesiile liberale din România care se află în situaţia asta“, spune Cuc.

    Pentru a sistematiza şi eficientiza munca agenţilor, RE/MAX are pus la punct un sistem de training-uri, cursuri, atât pentru agenţi cât şi pentru proprietarii de franciză, aşa-numiţii „broker owner“, care sunt entităţi economice independente, îşi gestionează independent activitatea şi au, între obiectivele clare, recrutarea de agenţi, potrivit lui Cuc. „Noi oferim pachete educaţionale pentru proprietari cât şi pentru agenţii care tranzacţionează: 150 de ore de curs pentru agent şi peste 200 de ore pentru proprietarii de franciză. În plus, se ţin module de coaching în interiorul biroului de care aparţin.“

    Agenţii RE/MAX sunt plătiţi doar pe baza unui comision; nu sunt angajaţi, ci asociaţi cu franciza respectivă şi sunt remuneraţi cu 50% din comisioanele generate – care pot ajunge chiar până la 80%, caz în care agentul are şi obligaţii financiare faţă de biroul la care este asociat. În ce priveşte tipul de persoane pe care îi caută RE/MAX pentru a deveni agenţi, aceştia sunt persoanele cu „spirit antreprenorial“. Mai cu seamă în managementul unei asemenea francize este importantă doza de spirit antreprenorial, iar Răzvan Cuc menţionează că „acest tip de afacere este făcut pentru mulţi, dar nu pentru oricine“.

    Piaţa imobiliară românească a crescut cu 10% în 2015, comparativ cu anul precedent, atât în ceea ce priveşte valoarea, cât şi volumul tranzacţiilor realizate, potrivit unui studiu al companiei, iar antreprenorul clujean previzionează ca acest trend ascendent să continue şi în 2016. „Am umblat în ultimii doi ani prin oraşele din ţară pentru a înţelege pieţele imobiliare din România. Am observat că peste tot se construieşte şi se vede un interes al dezvoltatorilor de a construi şi de a vinde, şi un interes al clienţilor de a-şi achiziţiona locuinţe. Piaţa imobiliară se află într-un moment bun“, consideră el. Cuc se fereşte să preconizeze cum va arăta piaţa în următorii ani spunând că „nu ştiu dacă e cineva în ţară care poate prezice cum o să meargă piaţa, însă ar trebui să meargă înainte în felul acesta nişte anişori“.  În acest context, RE/MAX România a intermediat anul trecut circa 300 de tranzacţii, în valoare totală de 19 milioane de euro, şi a încasat comisioane de aproximativ un milion de euro. Aproape 80% din tranzacţii au fost vânzări, iar restul închirieri; 80% din proprietăţile tranzacţionate au fost pe segmentul rezidenţial, 15% pe segmentul office şi comerciale, iar 5% terenuri, potrivit Ziarului Financiar.

    Bucureştiul rămâne în continuare piaţa numărul unu din România, dar oraşul natal al lui Cuc, Clujul, creşte mult; în acest moment „Clujul are o medie de preţ pe metrul pătrat uşor mai mare ca Bucureştiul. Capitala are vârfuri mai mari, volume mai mari, dar Clujul este poate cea mai scumpă piaţă, în medie, din România în prezent“.

    La nivelul întregii ţări, apartamentele vechi încă sunt foarte dezirabile datorită locaţiei centrale, însă „tinerii din centrele economice mari, precum Bucureşti, Cluj, Timişoara sau Iaşi preferă locucuinţe în construcţii noi“. Cu toate acestea, creşte şi numărul tranzacţiilor de închiriere: „darea în plată îngreunează accesul la finanţare, iar tinerii care nu au posibilitatea de a da un avans de 30-40% vor rămâne chiriaşi“.

  • Promisiunile biotehnologiei

    Biotehnologia, cu aplicaţiile sale în cele mai variate domenii, s-ar putea dovedi un atu pentru România, aşa cum IT-ul s-a transformat într-un veritabil motor de creştere economică. Investiţiile în cercetare, acces la finanţări publice şi europene, legislaţie coerentă şi un cadru economic previzibil sunt însă condiţiile fără de care domeniul nu poate prinde aripi.

    Detergenţi pentru haine care curăţă la temperaturi mici. Cantităţi reduse de înălbitor pentru producţia hârtiei. Acestea sunt doar două dintre zonele în care biotehnologia şi-a croit drum, iar în domeniul medical aplicaţiile sale sunt mult mai ample. De la insulina esenţială pentru un pacient cu diabet până la tratamentele bioterapeutice pentru bolnavii de cancer sau vaccinuri, biotehnologia este prezentă în tot mai multe aspecte ale vieţii de zi cu zi. În 2014, la nivel european, veniturile celor peste 2.200 de companii din domeniul biotehnologiei s-au plasat la 3,2 miliarde de euro şi avea peste 61.000 de angajaţi. Îndeosebi industria farmaceutică marşează pe descoperirile domeniului pentru a dezvolta tratamente inovative.

    Ce poate face România pentru a se transforma într-un hub european – şi de ce nu mondial? – în acest domeniu? Industria biotehnologică din domeniul medical se loveşte, în unele state, de diverse impedimente, cel mai pregnant fiind lipsa investiţiilor în cercetare şi dezvoltare, motorul creşterii acestui segment. Este şi cazul pieţei locale, ce s-a dovedit a fi dificilă pentru companiile farmaceutice, conform reprezentanţilor domeniului. ăAutorităţile au implementat diverse propuneri de legi care, de-a lungul timpului, au devenit adevărate poveri pentru industria farma“, spune Gábor Sztaniszláv, director general al Amgen România, unul dintre liderii industriei biofarma la nivel global. În fiecare an, compania investeşte un sfert din cifra de afaceri pentru dezvoltarea de medicamente inovatoare. Una dintre companiile deschizătoare de drumuri în ceea ce priveşte dezvoltarea de produse inovatoare în tehnologia ADN-ului recombinat şi în biologia moleculară, AMGen (Applied Molecular Genetics – Genetică Moleculară Aplicată), companie americană de biotehnologie, a fost fondată în 1980, denumirea actuală (ăAmgen“) preluând-o după trei ani de activitate. Afacerile sale s-au extins în întreaga lume, iar astăzi, după 36 de ani de activitate, compania este prezentă în peste 75 de ţări la nivel mondial şi rulează afaceri de 21,7 miliarde de dolari la nivel global, cifră înregistrată în 2015.

    La nivel global, Amgen a investit în 2015 în jur de 4 miliarde de dolari în cercetarea şi dezvoltarea de medicamente noi, din care 600 milioane de dolari au fost destinate susţinerii unor programe inovative sau construirii unor facilităţi de producţie de ultimă generaţie. ăO parte din sumele investite ar putea fi direcţionate şi către România, dacă am reuşi să dezvoltăm o strategie pe termen mediu şi lung pe plan local“, spune Sztaniszláv.

    Cu mai bine de un deceniu în urmă, Amgen a lansat pe piaţă două dintre primele substanţe terapeutice de origine umană derivate biologic – Epoetină alfa şi Filgrastim – produse care au dus la o îmbunătăţire a stării pentru sute de mii de pacienţi care sufereau de afecţiuni din sfera bolilor renale cronice şi a cancerului. În prezent, compania se concentrează pe şase domenii terapeutice: oncologie/hematologie, boli cardiovasculare, inflamaţie, sănătatea oaselor, nefrologie şi neurologie şi are în dezvoltare 40 de terapii biologice şi şase produse biosimilare. Dintre acestea, două molecule pentru tratarea cancerului se află în ultimă fază clinică – una pentru tratamentul melanomului malign şi una pentru tratamentul mielonomului multiplu.

    Medicamentele Amgen sunt destinate tratării bolilor pentru care numărul de opţiuni terapeutice eficiente este limitat sau oferă o alternativă viabilă la celelalte produse disponibile. Înţelegerea mecanismelor biologice fundamentale ale omului reprezintă un element esenţial în dezvoltarea gamei sale de medicamente. Abordarea Amgen, ce a devenit şi sloganul companiei – ăBiologia pe primul plan“– presupune ca în primă fază cercetătorii să exploreze căile moleculare complexe ale bolii, iar apoi să stabilească ce tip de medicament sau ce modalitate de tratament poate să asigure cel mai ridicat nivel de eficienţă şi siguranţă.