Tag: dotare

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Arafat: România, prima ţară din Europa, dacă nu şi din lume, în ce priveşte telemedicina

     Preşedintele Fundaţiei pentru SMURD, Raed Arafat, a spus că, în anii ’90, telemedicina din România din prezent era un vis îndepărtat.

    “Fiind cineva care crede în Star Trek, visam să ajung. Dar în realitate, în anul ’90, acesta era un vis îndepărtat, pe care cred că nici nu îl visam. Încet-încet au început să apara indicii că putem face ceva. Pot să spun că în 2003, când am început proiectul pilot finanţat de Vodafone, de fapt am deschis o poartă pentru telemedicină. România este poate prima ţară din Europa, dacă nu din lume, care este foarte bine pusă la punct şi încă în dezvoltare. Aici, proiectul pilot din 2003 a fost de fapt primul click care a făcut ca acest tăvălug să pornească şi să nu se mai oprească”, a declarat doctorul Raed Arafat, la conferinţa “Mediafax Talks about Technology for Social Change”, realizată cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Google a prezentat trei smartwatch-uri, software pentru maşini şi platforma Android TV. Cum arată şi ce dotări au noile dispozitive

     Două dintre smartwatch-uri, LG G şi Samsung Gear Live, sunt deja disponibile cumpărătorilor, în timp ce Moto 360 va deveni accesibil la o dată ulterioară, potrivit CNBC.

    Google a prezentat şi software-ul Android Auto, destinat dezvoltării de aplicaţii pentru autoturisme.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung a prezentat două tablete noi, cu sistem de operare Android. Ce dotări şi ce preţuri au

     Compania sud-coreeană investeşte fonduri mai mari pentru promovarea tabletelor, cu un eveniment de lansare a tabletelor la arena Madison Square Garden din New York, scrie cotidianul Wall Street Journal. Anul trecut, Samsung a prezentat smartphone-ul Galaxy S4 la Radio City Music Hall.

    Samsung a refuzat să comenteze despre costurile pentru lansare, dar în ultimul an a cheltuit miliarde de dolari pentru promovarea dispozitivelor high-end la nivel global.

    Analiştii din industria telecom avertizează, însă, că Samsung va avea nevoie de mai mult decât evenimente opulente de lansare şi produse strălucitoare pentru a replica pe segmentul tabletelor succesul înregistrat pe piaţa smartphone-urilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung lansează în trimestrul trei primul său smartphone cu sistem de operare Tizen

     Lansarea dispozitivului Samsung Z va avea loc cu o întârziere de aproximativ un an faţă de planul iniţial al companiei sud-coreene, relatează Bloomberg.

    Samsung Z va fi disponibil mai întâi în Rusia, iar ulterior şi pe alte pieţe, a anunţat luni compania.

    Telefonul va avea ecran de 4,8 inci şi va fi prezentat marţi, la o conferinţă organizată de dezvoltatorul Tizen.

    Sistemul Tizen, dezvoltat cu companii între care Intel şi Vodafone Group, este o alternativă open-source la Android, cel mai popular sistem de operare pentru smartphone-uri.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Microsoft a lansat o tabletă Surface cu ecran mai mare. Ce dotări are şi cât costă dispozitivul care va concura pe piaţa laptopurilor

     Noua tabletă, Surface Pro 3, foloseşte, precum toate modelele Pro anterioare chipuri produse de Intel, scrie cotidianul Wall Street Journal.

    Diagonala ecranului este de 12 inci (30,5 centimetri), faţă de 10,6 inci (27 centimetri) la precedentele tablete ale companiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Federer va juca în turneul Masters 1000 de la Monte Carlo

    Campionul elveţian nu a mai luat startul pe zgura din principat în ultimii doi ani, acest lucru fiind posibil şi datorită faptului că participarea la turneu nu mai este obligatorie.

    Alături de Federer, la Monte Carlo vor mai participa Rafael Nadal (numărul 1 mondial) precum şi Novak Djokovic (numărul 2 mondial şi campion en-titre). Turneul de la Monte Carlo este dotat cu premii totale în valoare de 2,8 milioane de euro şi răsplăteşte câştigătorul cu 1000 de puncte în clasamentul ATP.

    În urma începutului bun de an, Federer a urcat pe locul 4 în lume, după ce la sfârşitul anului 2013 căzuse pe locul 8, cea mai proastă clasare a sa din ultimii doisprezece ani.

  • REPORTAJ – Un colonel rămas fără un picior în Afganistan a condus în continuare un batalion: Nu am renunţat la Armată pentru că e ceea ce ştiu eu să fac. Viaţa e frumoasă

     Colonelul Augustin Pegulescu, în vârstă de 47 de ani, este acum locţiitorul şefului de stat major la Brigada 18 Infanterie “Banat”, iar până recent a fost comandantul Batalionului 32 Infanterie “Mircea”, atunci fiind singurul comandant de batalion român cu un picior amputat.

    Prima misiune a colonelului a fost în anul 1997, pe când România nici măcar nu era invitată să adere la NATO. Misiunea se numea “ALBA” şi avea loc în Albania, pentru o perioadă de cinci luni. Plecarea militarilor români s-a făcut prin Portul Constanţa, cu tehnica militară cu tot.

    “Începând cu anul 1994 am fost încadrat la Batalionul 26 Infanterie «Scorpionii Roşii» din Craiova. Am participat împreună cu acest batalion, în 1997, în Albania, la misiunea «ALBA». Aceasta a fost prima misiune pentru mine. A fost o misiune sub egida OSCE, Albania era pe atunci cumva zguduită din temelii de nişte jocuri piramidale care au pus în pericol legitimitatea statului.

    La un moment dat, era o ţară neguvernabilă şi atunci s-a luat decizia de trimitere a acestei misiuni acolo. Am stat acolo cinci luni. Ne-am deplasat cu vaporul de la Constanţa, cu tehnică şi cu aproximativ 500 de oameni. Misiunea a fost prima pentru mine, aşa că era cu caracter de noutate pentru mine. Până la urmă, ca orice misiune desfăşurată într-un teren necunoscut, cu oameni care te pot percepe în fel şi chip, misiunea nu a fost neapărat o bucurie”, îşi aminteşte Pegulescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boeing lucrează la un smartphone care şterge datele stocate dacă se încearcă deschiderea neautorizată. Cum arată şi ce dotări are telefonul

     Boeing Black Smartphone vizează clienţii care ţin la securitate, inclusiv oficiali guvernamentali, potrivit datelor grupului şi unor documente depuse la Comisia pentru Comunicaţii din SUA.

    Dezvoltarea unui telefon reprezintă o extindere a activităţilor diviziei de comunicaţii a contractorului american din industria aerospaţială şi de apărare. Boeing se ocupă deja de securizarea comunicaţiilor la bordul Air Force One, aeronava preşedintelui SUA.

    Smartphone-ul rulează sistemul de operare Android al Google, are un ecran de 5,2 inci pe 2,7 inci, uşor mai mare decât cel al unui iPhone. Dispozitivul este dual SIM, pentru a permite accesarea mai multor reţele de telecomunicaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu de caz: Angajaţii Lidl înloicuiesc hârtia cu iPadul

    CONTEXTUL: Reţeaua germană de magazine Lidl a intrat pe piaţa românească în 2011 prin achiziţia a circa 100 de magazine Plus. Compania a continuat să se extindă rapid, ajungând la finalul anului trecut la 169 de magazine. Cu toate acestea, consumul nu a dat semne de revigorare în ultimii ani, iar retailerii au căutat permanent modele de eficientizare a afacerilor.

    DECIZIA: În urma unor studii, retailerul a decis să pună în aplicare programul LIMO (Lidl Mobile Office), o interfaţă grafică intuitivă uşor de înţeles şi de utilizat pe iPad-uri, care sunt folosite de şefii de vânzări şi directorii zonali. LIMO a fost testat pe piaţa germană în 2010, anul următor a fost extins în toate magazinele din Germania, iar apoi extins în întreaga lume. În octombrie 2013 a fost lansat şi în România.

    CONSECINŢE: Cei 75 de utilizatori ai iPad-urilor înzestrate cu LIMO în România îşi reduc, în medie, cu 17% timpul dedicat administrării operaţiunilor. Ca urmare, îşi pot dedica mai mult timp pentru a şcolariza personalul (plus 7%) şi gestiona fluxul de marfă (10%). „Rezultatele vor fi vizibile pe termen mai lung„, declară Antoniu Radu, director administrativ şi membru în consiliul de conducere al Lidl.



    AŞA CUM APARIŢIA CALCULATORULUI A SCHIMBAT RADICAL MODUL DE LUCRU, ACUM NOILE TEHNOLOGII ÎŞI FAC LOC TOT MAI MULT DEOPOTRIVĂ LA SERVICIU ŞI ACASĂ. BIBLIORAFTURILE ÎNCĂRCATE CU HÂRTII DISPAR DIN TOT MAI MULTE ORGANIZAŢII, IAR TEHNOLOGIA ÎŞI ADJUDECĂ UN LOC DE CINSTE ŞI ÎN ACTIVITATEA RETAILERILOR. Cu 86% s-a redus consumul de hârtie în cazul directorilor de vânzări şi al şefilor zonali de vânzări la retailerul Lidl după ce a fost pus în practică, în octombrie 2013, programul LIMO.

    Ce este LIMO? „Este o interfaţă grafică intuitivă uşor de înţeles şi de utilizat„, declară Antoniu Radu, director administrativ şi membru în consiliul de conducere al Lidl. El are 39 de ani, este de formaţie economist, ocupă această funcţie din iunie anul trecut şi coordonează direct şase persoane şi indirect 80 de angajaţi.

    NU ESTE ÎNSĂ SINGURUL EFECT AL ACESTEI DECIZII. ŞEFII DE VÂNZĂRI, CARE AU ÎN COORDONARE PÂNĂ LA OPT MAGAZINE, ŞI DIRECTORII DE REGIUNE, ÎN TOTAL 75 DE ANGAJAŢI AI LIDL, SUNT CEI CARE FOLOSESC ÎN ACEST MOMENT LIMO. Scade cu 17% şi durata de timp necesară şefilor de vânzări pentru administrarea operaţiunilor, iar acest timp îl folosesc pentru a spori demersurile de şcolarizare a personalului şi pentru gestionarea fluxului de marfă. Pe rafturile magazinelor se regăsesc în jur de 1.500 de produse, dar, completează reprezentanţii Lidl, acest număr poate varia, în funcţie de acţiuni promoţionale, aşa cum sunt săptămânile cu tematici, când temporar se găsesc la vânzare şi alte produse.

    Ideea, povesteşte Antoniu Radu, a apărut pentru că retailerul a dorit să simplifice cât mai mult operaţiunile directorilor de vânzări şi ale şefilor zonali de vânzări, care coordonează activitatea comercială a circa opt magazine, personalul aferent şi situaţia stocurilor. „Aveau nevoie de instrumente pentru a putea transmite informaţia mai uşor către angajaţi. În plus, trebuia monitorizate şi datele financiare curente şi acest proces trebuia eficientizat la maximum„, adaugă reprezentantul Lidl. El povesteşte că la nivel internaţional au fost făcute studii, iar LIMO a fost testat în Germania încă din 2010; din noiembrie 2011 a fost extins pe scară largă în Germania, după care a urmat faza de implementare şi în alte ţări.

    „Un lucru important, în afară de valoarea lui operaţională, este că informaţiile cu caracter confidenţial sunt procesate doar online şi nu pe iPad, iar în cazul pierderii sau furtului dispozitivului, acesta se blochează automat din sediul central„, afirmă Radu. La capitolul avantajelor imediate se înscrie folosirea datelor actualizate în timp real, fie ele referitoare la vânzări, inventar, alocarea spaţiului necesar expunerii mărfii în magazine, informaţii despre promoţii. „Scopul principal a fost eliminarea documentelor pe suport hârtie„, punctează Antoniu Radu.

    Dacă până acum şefii de vânzări foloseau preponderent telefonul mobil şi biblioraftul cu hârtie, imprimând săptămânal sute de coli, acum lucrul s-a uşurat, fiind complet înlocuit prin iPad 2. „Suntem prima companie din comerţul alimentar modern care îşi implementează astfel de sisteme de lucru şi îşi dotează personalul cu iPad-uri„, afirmă reprezentantul Lidl. El adaugă că în cadrul departamentului de IT există o persoană dedicată care îi poate îndruma pe cei care au nevoie de asistenţă în folosirea LIMO. Programul a fost dezvoltat ca urmare a unei colaborări între departamentele interne ale Lidl Germania şi furnizori de soft externi.

    RETAILERUL GERMAN ESTE PREZENT PE PIAŢA ROMÂNEASCĂ DIN 2010, CÂND A PRELUAT APROXIMATIV 100 DE MAGAZINE SUB SIGLA PLUS. Săptămâna trecută reţeaua Lidl ajunsese deja la 171 de magazine în România, după ce încheiaseră 2013 cu 169 de spaţii de vânzare. Potrivit unui raport al Consiliului Concurenţei, Lidl se situează pe locul trei într-un top al marilor retaileri, după vânzările din 2012, fiind depăşit de Kaufland şi Carrefour. Antoniu Radu nu a dorit să ofere niciun detaliu referitor la valoarea investiţiilor sau evoluţia vânzărilor, dar a precizat că în ce priveşte ritmul de extindere „considerăm că vom menţine acest ritm de deschideri şi în viitor„.

    Anul trecut Lidl, care are acum în România 3.800 de angajaţi, a deschis 15 noi spaţii de vânzare, iar dacă până acum retailerul s-a axat pe oraşe mari şi medii, „pe viitor cred că ne vom orienta şi pe oraşe mai mici„.
     

  • Renault Kwid, maşina care are în dotare o dronă zburătoare – GALERIE FOTO

    Renaul Kwid, maşina concept lansată anul acesta la salonul auto de la Delhi, este dotată cu o dronă zburătoare care poate fi folosită pentru poze, filmări, scanarea drumului sau depistarea rutelor mai puţin aglomerate, relatează Foxnews.com.

    Drona poate urma un parcurs prestabilit sau poate fi controlată printr-o tabletă amplasată pe bord. Maşina are la rândul ei o serie de caracteristici bizare, începând cu bancheta din faţă unde pot sta trei persoane, şoferul fiind plasat la mijloc. Motorizarea de bază este una de 1.2 litri, însă vor exista şi variante cu motor electric.

    Renault Kwid ar putea intra în producţie peste doi ani, estimează reprezentanţii companiei franceze.