Peste 11.000 de automobile Ford Ecosport au ieşit pe poarta uzinei din Craiova în ianuarie, în cea mai bună lună înregistrată vreodată până acum, depăşind cu mult producţia din erele Oltcit şi Daewoo. Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), în prima lună din an creşterea a fost de peste 200% faţă de perioada similară a anului trecut, când în producţie era vechiul B-Max.
Tag: Dacia
-
LOVITURĂ uriaşă de la Ford pentru Dacia. Decizia fulger cu care gigantul american vrea să îngroape concurenţa
Volumul de producţie de la Craiova evidenţiază o cadenţă medie de peste 500 de maşini, cadenţă care a început luna ianuarie la 500 şi a încheiat-o la 600. Mai mult, atât în ianuarie cât şi în februarie uzina a produs inclusiv în weekend pentru a face faţă comenzilor.Dacă Ford va menţine cadenţa de producţie până la sfârşitul anului, la Craiova se vor produce în acest an cel puţin 130.000 de maşini, în valoare de 2 miliarde de euro. Dacă la această valoare se adaugă şi motoarele produse, Ford ar putea încheia anul ca cel de-al doilea mare exportator al României după Dacia.În primele patru luni de producţie Ecosport a ajuns la un total de 20.000 de maşini, cele mai multe fiind asamblate în ianuarie.Ford Ecosport a fost al doilea în ierarhia automobilelor produse local după cadenţa din ianuarie. Pe primul loc a fost noul Duster, cu aproape 18.000 de unităţi. -
Cum arată cel mai scump Duster construit vreodată. FOTO
La expoziţia BSDA, dedicată în principal Industriei de Apărare, este prezent şi Duster-ul cu senile, care se află deja în dotarea Jandarmeriei Montane.
Cui se adresează, în general, această „invenţie”?
„Sunt foarte multe sectoare la care se adresează acest produs, precum Jandarmeria Montană, SMURD, dar şi orice alt detaşament de intervenţie în teren greu. Poate fi agricultură, armată, dar şi industria hotelieră. Se poate merge cu el pe zăpadă, prin noroi sau nisip. Se montează foarte simplu, în aproximativ o oră”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Oierre Lavivier, director general al Acf Industrie Braşov, compania cae dezvoltă şenilele pentru Duster.

-
Cum arată cel mai scump Duster construit vreodată. FOTO
La expoziţia BSDA, dedicată în principal Industriei de Apărare, este prezent şi Duster-ul cu senile, care se află deja în dotarea Jandarmeriei Montane.
Cui se adresează, în general, această „invenţie”?
„Sunt foarte multe sectoare la care se adresează acest produs, precum Jandarmeria Montană, SMURD, dar şi orice alt detaşament de intervenţie în teren greu. Poate fi agricultură, armată, dar şi industria hotelieră. Se poate merge cu el pe zăpadă, prin noroi sau nisip. Se montează foarte simplu, în aproximativ o oră”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Oierre Lavivier, director general al Acf Industrie Braşov, compania cae dezvoltă şenilele pentru Duster.

-
Cea mai mare companie din România: Dacia a apăsat pedala de acceleraţie şi a urcat cu 11,4%, la un business de 5,07 mld. euro în 2017
În ceea ce priveşte profitul, acesta a urcat cu aproape 18% la 539 mil. lei de 456 mil. lei.În total, uzina Dacia de la Mioveni a înregistrat în primele trei luni ale acestui an o creştere a producţiei de 2% faţă de perioada similară a anului trecut, la un total de aproape 85.400 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).În total, producţia din primele trei luni ale anului are o valoare de piaţă de aproape 1,3 mld. euro dacă se ia în calcul un preţ mediu de 15.000 de euro cu TVA. -
„România 100 ani de business. Cum trecem de la idee la business. 100 de idei să creştem“. Companiile din Braşov şi-ar dubla businessul dacă ar exista autostradă.
Întârzierea construirii aeroportului şi a unei autostrăzi care să lege Braşovul de cele mai importante oraşe din ţară, lipsa forţei de muncă bine pregătită şi neimplicarea mediului politic în rezolvarea problemelor cu care se confruntă antreprenorii sunt principalele lucruri care încetinesc ritmul de dezvoltare al mediului de afaceri local.
„Cred că dacă se va face autostradă, Braşovul va creşte spectaculos, se va dubla cifra de afaceri. Iar dacă se va construi aeroportul, aceasta se va mai dubla o dată. Noi suntem harnici, respectăm standarde, avem tehnologii, dar la nivel de infrastructură şi de conexiuni întâmpinăm probleme. Discutăm cu mari companii şi nu pot concepe faptul că noi nu avem aeroport. Am ratat multe lucruri din cauza aceasta“, a spus Radu Ionescu, acţionar al producătorului de suplimente nutritive Dacia Plant, una dintre cele mai mari businessuri antreprenoriale din Braşov.
El a fost prezent la conferinţa „România 100 ani de business. Cum trecem de la idee la business. 100 de idei să creştem“, de la Braşov, organizată de ZF cu sprijinul Băncii Transilvania şi al companiei de consultanţă şi audit EY.
-
Uzina Dacia de la Mioveni a produs în primele patru luni 111.536 de vehicule, în creştere cu 2,1%
Producţia uzinei Dacia de la Mioveni a crescut în primele patru luni cu 2,1%, la 111.536 de vehicule, arată datele comunicate marţi de Asociaţia Constructorilor de Autoturisme di România – ACAROM.
În perioada ianuarie-aprilie 2017, Automobile Dacia a produs 109.214 unităţi.
Cele mai multe exemplare aparţin modelului, Dacia Duster , cu 72.019 unităţi, urmat de Dacia Sandero (18.511 unităţi), Dacia Logan (11.891 unităţi) şi Dacia Logan MCV (9.115 unităţi).
-
Fostul şef Dacia, pe final de mandat: Vreţi investiţii? Investiţi în educaţie şi predictibilitate. Eu în doi ani m-am întâlnit cu patru premieri
„Un nou investitor caută un loc pentru extindere, caută competitivitate, infrastructură, predictibilitate şi stabilitate, dar şi oameni calificaţi, educaţi şi pregătiţi. Şi mai caută şi un orizont ca în următorii 5-10 ani să aibă de unde recruta oameni bine pregătiţi, pentru o eventuală extindere. Este important pentru România să continue să lucreze şi să rămână competitivă, să îmbunătăţească infrastructura, predictibilitatea şi educaţia. Educaţia este cheia, pornind de la şcolile profesionale, învăţământul dual şi programe de inginerie. Nu putem aştepta totul de la autorităţi, dar trebuie să colaborăm cu acestea.“
Antoine Doucerain va prelua de la 1 mai funcţia de director general al Automobile Dacia şi Group Renault România de la Caracatzanis, devenind astfel cel de-al cincilea francez ce vine la conducerea uzinei din Mioveni de la privatizarea din 1999. Grupul Renault are în România afaceri de peste 5 mld. euro şi reprezintă peste 10% din exporturi.
În timp ce România nu a mai atras nicio nouă investiţie majoră de mai bine de cinci ani de zile, ultima fiind cea a Daimler de la Sebeş, de 300 mil. euro, în ultimii doi ani Slovacia a atras noua uzină Jaguar Land Rover de 1,4 mld. euro, Ungaria a atras o nouă investiţie a Daimler de 1 mld. euro pentru a dubla uzina din Kecskemét, în timp ce Polonia a convins tot Daimler să investească 500 mil. euro într-o uzină de motoare. Dacă în 2016, la plecarea sa de la Dacia, Nicolas Maure sublinia faptul că la 100 de ani de la Marea Unire România nu are nicio autostradă care să traverseze Carpaţii sau o infrastructură modernă care să „unească“ provinciile istorice, în prezent Caracatzanis a subliniat faptul că pe lângă infrastructură trebuie investit şi în învăţământ. Pe de altă parte, în cei doi ani ai mandatului său, în România doar 15 km de autostradă au fost daţi în folosinţă, iar la autostrada Piteşti-Sibiu tot nu au început lucrările.
-
Al şaptelea director din era Renault la Dacia
Antoine Doucerain va prelua de la 1 mai funcţia de director general al Automobile Dacia şi Group Renault România de la Yves Caracatzanis, devenind astfel cel de-al cincilea francez care vine la conducerea uzinei din Mioveni de la privatizarea acesteia, în 1999.
Noul director îi va fi subordonat lui Nicolas Maure, director de operaţiuni la Groupe Renault pentru regiunea Eurasia, din care face parte şi România. Nicolas Maure a condus Automobile Dacia şi Group Renault România între 2014 şi 2016, când a plecat pentru a conduce gigantul AvtoVaz din Rusia, unde se produc modelele Lada, Datsun şi Renault. Acelaşi traseu pare să urmeze şi Yves Caracatzanis, actualul director general al Dacia şi al Renault România, care a fost numit preşedinte-director general al AvtoVAZ, începând cu 1 iunie 2018, a anunţat Alliance Rostec BV. Sub mandatul său a fost lansat noul Duster, cel mai avansat automobil produs vreodată la Mioveni. Odată cu această lansare, marca Dacia ”a depăşit recorduri istorice de vânzări în Europa“, a comentat Nicolas Maure, director de operaţiuni la Groupe Renault pentru regiunea Eurasia. Antoine Doucerain s-a alăturat Renault în 1993, în cadrul Direcţiei de Inginerie Logistică; şi-a continuat cariera în producţie, mai întâi la uzina din Douai, unde a ocupat succesiv posturile de şef departament montaj, director tehnic, director adjunct fabricaţie. În 2010, a fost numit director al uzinei din Maubeuge, unde a asigurat lansarea Kangoo ZE şi pregătirea modelului Citan pentru Daimler. În 2012, a mers în Brazilia pentru a coordona crearea unei noi uzine Nissan şi începerea producţiei modelelor Micra şi Versa. În mai 2015, s-a întors în Franţa şi a ocupat funcţia de director industrial, asigurând coordonarea a opt uzine ale Renault (Polul Industrial Vest) cu un nivel ridicat de performanţă.
Ultimii doi directori ai Automobile Dacia au avut mandate de câte doi ani Nicolas Maure şi Yves Caracatzanis, în timp ce mandatele cele mai lungi le-au avut François Fourmont (6 ani) şi Jerome Olive (4 ani).
Automobile Dacia este în prezent cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, cu un business de 20,7 mld. lei (4,6 mld. euro) în 2016, în creştere cu 8,3% faţă de anul precedent, potrivit datelor companiei. De asemenea, suma afacerilor grupului francez Renault a urcat în 2016 la 5,1 miliarde de euro pe toate companiile pe care le deţine în România, fiind pentru prima dată când francezii depăşesc acest prag. Alături de furnizorii săi de componente, Dacia reprezintă circa 3% din PIB şi 10% din exporturile ţării.
Cine a condus Dacia după privatizare
1999-2002
Constantin Stroe
Sub mandatul său a fost lansată SupeRNova, cu transmisie şi motor Renault. Este singurul manager român păstrat la conducerea unei companii privatizate pe un mandat pe mai mulţi ani. El a pus bazele reţelei de furnizori ai Dacia şi industriei auto româneşti, industrie de 23 mld. euro în prezent şi în care lucrează 250.000 de oameni.
2002-2003
Christiane Esteve
Sub mandatul său a fost lansată Solenza, venind cu elemente ce se vor regăsi ulterior pe Logan.2003-2009
François Fourmont
A început revoluţia de la Mioveni, mandatul său marcând cea mai puternică transformare pentru marca Dacia şi uzina de la Mioveni. Tot el a pregătit SUV-ul Duster. Sub mandatul său au fost lansate: Logan, Logan MCV, Logan Pick-up, Logan Van, Sandero.2009-2014
JÉrôme Olive
A dus Dacia la următorul nivel cu noile Duster, Logan II, Sandero II.2014-2016
Nicolas Maure
În timpul mandatului său a început robotizarea uzinei Dacia, care a plecat de la 5% în 2015 şi ar urma să ajungă la 20% în 2020.2016-2018
Yves Caracatzanis
Sub mandatul său, Dacia s-a îndepărtat tot mai mult de conceptul de low-cost, prin lansări ca Duster II, Logan II şi Sandero II facelift.2018
Antoine Doucerain
El va avea misiunea de a duce robotizarea la 20% spre 2020 şi de a pregăti uzina pentru Logan III, Sandero III; cu alte cuvinte, la Mioveni (Argeş) vor ajunge tot mai multe caracteristici ale Renault. Tot sub mandatul lui însă cel mai probabil uzina Tanger din Maroc, unde deja se produc Lodgy, Dokker, Sandero, Logan şi Logan MCV, va depăşi ca producţie şi capacitate instalată uzina din România. Totuşi, în Maroc nu se va produce noul Duster, vârful de lance al Automobile Dacia. -
Dacia rară produsă în numai 500 de exemplare şi doar pentru Anglia. Cine şi-o mai aduce aminte?
Una dintre ţările în care s-a comercializat Dacia după Revoluţie a fost şi Anglia. Dacia Shifter a fost o ediţie limitată vândută în Marea Britanie, cu volan pe dreapta şi era superdotată cu jante de Aro 10.
IATĂ AICI DACIA SHIFTER PRODUCŢIE SPECIALĂ PENTRU MAREA BRITANIE
-
Nu muşca mâna care te hrăneşte!
Dar câteodată poate ar trebui reamintită.
Acum câteva luni, Prevent, un furnizor bosniac de componente auto pentru Volkswagen, a oprit furnizarea de produse, perturbând întregul lanţ de aprovizionare pentru gigantul auto. În această situaţie nici nu mai contează pierderile – care au fost de aproape 100 de milioane de euro –, ci livrarea produsului la timp.
Bild, cel mai puternic ziar din Germania, spune într-un articol că deşi cele două părţi au ajuns ulterior la o înţelegere pentru reluarea producţiei, în final Volkswagen a decis să oprească colaborarea cu Prevent, deşi acest lucru îi aduce pierderi imediate de peste 200 de milioane de euro.
Frank Schwope, specialist în cadrul băncii germane NORDLB, a comentat: ”Cred că este un caz de «Nu muşca mâna care te hrăneşte»“.
Globalizarea include multe ţări, multe oraşe, multe companii în acest lanţ, care în lipsa acestui proces ar fi pe dinafară. Dar o parte dintre ţări, o parte dintre companii uită că sunt într-un lanţ global şi că pot fi scoase în orice moment, chiar cu pierderi aferente de o parte şi de alta.
Grupul francez Renault a făcut Logan şi Dacia în România la Mioveni, dar aceste modele sunt produse fără probleme şi în Maroc, şi în Rusia.
Globalizarea înseamnă că o companie are brandul, produsul final, iar aproape tot ce este sub capotă este făcut în altă parte, mai ieftin şi, de ce nu, poate chiar mai bine.
Gigantul american Apple produce telefoanele iPhone în China cu un preţ în jurul a 100 de dolari, iar restul până la 500 înseamnă brand, cercetare-dezvoltare şi distribuţie.
Ca să nu existe îndoieli, această globalizare şi includerea României în acest lanţ este bună, în primul rând pentru că nu am avea o altă alternativă. Această globalizare, chiar dacă pe lanţ te afli cu o valoare adăugată mai mică, la început doar cu forţa de muncă, pregăteşte oameni şi revigorează întregi zone economice.
În industria auto, unde există supracapacitate, nu ai putea să înlocuieşti un brand consacrat cu brandul tău propriu. Cazul Dacia în comunism a fost o excepţie, dar erau alte timpuri.
În prezent, România nu are cu ce să înlocuiască industria de componente auto şi această verigă din lanţul globalizării. Comanda vine din afară, de la cel care deţine produsul final şi brandul, şi tu eşti doar un furnizor.
Investitorii străini vin pentru acest pachet pe care îl oferă România: de forţă de muncă bine calificată şi ieftină. Încă.
Bineînţeles că există o revoltă în fiecare dintre noi în privinţa acestei propoziţii de promovare a României, dar nu ştiu cu ce am putea înlocui în mod realist acest lucru.
În primul deceniu de după căderea comunismului, o întreagă economie s-a prăbuşit în România pentru că toate întreprinderile, toate sectoarele, toată administraţia economică s-a trezit în faţa pieţei şi au înţeles că produsele lor sunt depăşite tehnologic sau nu mai au piaţă. Înainte era sistemul care trebuia să îţi găsească o piaţă de desfacere pentru produsele realizate, chiar dacă erau poate scumpe.
În lumea de astăzi, unde există supracapacităţi la tot pasul, problema nu este produsul, ci cine îl cumpără şi cu cât, cine controlează pierderile. Componentele auto pot fi făcute în România, dar tot nemţii sau francezii deţin pieţele de desfacere.
Acest sistem este valabil şi pentru centrele de servicii deţinute în România de Oracle, IBM, Microsoft, Adobe, Amazon, Endava etc.
Antreprenorii români care lucrează în IT şi care sunt furnizori pentru giganţii internaţionali sunt ”furioşi“ pentru că înţeleg că sunt numai forţă de muncă. Dar nimeni nu-i opreşte să-şi dezvolte propriul IP – Intellectual Property – şi să obţină un preţ mai mare pentru ceea ce ei furnizează. Din păcate, este mai greu.
Nu ştiu dacă România poate să aibă produsul final şi brandul, dar cu ajutorul multinaţionalelor poate să treacă la operaţiuni mai complexe, cu o valoare adăugată mai mare, cu salarii mai mari. Dar tot în acest lanţ al globalizării.
Important este să nu uiţi cine te hrăneşte, chiar dacă această frază este extrem de dură şi revoltătoare.