Tag: critici

  • Cum arată cel mai bun restaurant din lume – GALERIE FOTO

    „El celler de can roca” este cel mai bun restaurant din lume, conform topului anual al celor mai bune 50 de destinaţii gastronomice. Topul, întocmit de publicaţia britanică Restaurant Magazine, a ajuns la ediţia cu numărul 13 şi pare că suferă din cauza numărului ghinionist, pentru că au apărut şi o serie de controverse legate de listă şi de jurizare. Ba a apărut chiar şi mişcarea Occupy 50 best.

    În top 10 se află restaurante din Spania, Italia, Danemarca, Statele Unite, Londra, Japonia, Brazilia, Thailanda, nume binecunoscute în gastronomie. Încă din 2013 primul loc a fost disputat de două restaurante, cel danez, Noma, şi cel spaniol, El Celler de Can Roca. În 2013 El Celler a ocupat primul loc, iar în 2014 Noma a ajuns să ocupe această poziţie. De ce sunt atât de faimoase aceste restaurante încât să fie clasate pe locurile fruntaşe?

    Cu trei stele Michelin şi pe primul loc în topul acestui an, El Celler de Can Roca este creaţia fraţilor Joan, Josep şi Jordi Roca, un restaurant cu 55 de locuri deschis în 1986. În 2013 fraţii Roca au prezentat El Somni, o producţie multisenzorială care explora interacţiunea dintre gastronomie, muzică şi artă.

    În 2014 întreaga echipă s-a angajat într-un tur al restaurantelor din sudul Statelor Unite şi America Latină, în timp ce localul lor a fost închis. El Celler este angajat şi în proiectul numit Terra Animada, care îşi propune să catalogheze specii sălbatice rare de plante care să fie reintroduse în alimentaţie. El Celler oferă o experienţă care îmbină tradiţionalul şi avangarda, criticii spunând că restaurantul nu-şi uită niciodată rădăcinile şi oferă ceea ce se numeşte căldura familială. 

    Noma, care se află într-un fost depozit pescăresc, a fost ales de patru ori cel mai bun restaurant din lume şi ocupă anul acesta locul trei. Cu două stele Michelin şi dominat de personalitatea chefului René Redzepi, Noma s-a mutat la începutul acestui an în Japonia, timp de cinci săptămâni, o mişcare primită cu entuziasm de japonezi. Redzepi este un tehnician care se joacă şi asimilează constant culturi şi obiceiuri culinare.

    Osteria Franciscana din Modena, Italia, ocupă locul al doilea în 2015. Restaurantul are trei stele Michelin, iar cheful Massimo Bottura se bucură de succesul cărţii sale intitulate „Să nu ai încredere niciodată într-un bucătar italian slăbănog”. Creaţiile sale sunt şi rămân italieneşti, dar formele şi texturile sunt prezentate clientului în moduri nemaiîntâlnite.

    Topul întocmit de Restaurant Magazine este realizat în baza voturilor a peste 1.000 de critici alimentari, bucătari, cunoscători şi profesionişti din industria alimentară, de două ori mai mulţi decât adepţii mişcării Occupy 50 Best, a cărei petiţie a fost semnată, până în momentul scrierii acestui articol, de 407 persoane.  Este adevărat că printre semnatari de află destule nume de chefi, somelieri şi proprietari de restaurante, care reproşează lipsa de criterii în sistemul de întocmire a topului, autopromovarea, pentru că unii dintre chefii din listă sunt şi membri ai juriului, naţionalismul, ba chiar şi şovinismul listei. „Ce au în comun Noma, El Bulli şi Fat Duck? Au îmbolnăvit sute de consumatori, dar au fost încoronate drept cele mai bune restaurante din lume”, arată manifestul care deschide pagina de internet a grupului.

    Semnatarii petiţiei spun că juraţii topului 50 au tendinţa de a recompensa restaurante situate în oraşe turistice, în timp ce altele rămân neobservate sau unele zone, cum este Orientul Mijlociu, sunt slab reprezentate. Alţii au spus că trebuie să existe o reprezentare naţională şi echilibrată, pentru că în jur de 60% dintre restaurantele din clasament se află în Europa de Vest. Nu ne putem pronunţa în privinţa argumentelor Occupy 50 Best, dar putem admite că există o anumită opacitate în întocmirea topului restaurantelor, iar sistemul de notare nu este la fel de limpede precum cel al acordării stelelor Michelin. Ghidul francez are, de exemplu, inspectori anonimi care pun note inclusiv aranjamentelor florale de pe mese şi care emit rapoarte detaliate, în timp ce top 50 nu solicită justificări sau comentarii din partea juriului.

    Pe de altă parte, topul 50 Best a fost puternic mediatizat de la înfiinţarea sa, în 2002, şi s-a constituit într-un concurent serios al Ghidului Michelin. Organizatorii, sponsorizaţi de companii din industria alimentară, cum sunt San Pellegrino sau Lavazza, susţin că încearcă să protejeze anonimatul juriului; membrii acestuia au reguli clare care specifică, de exemplu, că voturile nu pot fi acordate restaurantelor pe care le deţin sau în care au interese.

  • Papa Francisc critică presa şi răspândirea de ştiri false: “Probabil cel mai mare prejudiciu pe care mass-media îl poate aduce”

    Papa Francisc a criticat organizaţiile mass-media care se concentrează pe scandaluri şi defăimare publică şi pe promovarea de ştiri false drept mijloc de a discredita persoanele publice. Răspândirea ştirilor false este “probabil cel mai mare prejudiciu pe care mass-media îl poate aduce”.

    Papa Francisc şi-a cerut scuze pentru folosirea unor termeni pe care oamenii i-ar putea găsi respingători. “Cred că mass-media trebuie să prezinte lucrurile foarte limpede, foarte transparent, şi să nu cadă în – fără supărare – boala coprofiliei, adică să-şi dorească mereu să acopere şi să documenteze scandaluri, să relateze despre lucruri urâte, chiar dacă acestea sunt adevărate”, a afirmat Papa Francisc pentru publicaţia Tertio.

    “Şi din moment ce oamenii au o tendinţă spre boala coprofagiei, multe daune şi pagubă pot fi aduse”. De asemenea, Papa Francisc a vorbit despre pericolul de a folosi mijloacele din mass-media pentru a calomnia rivalii politici.

    “Mijloacele de comunicare în masă se confruntă cu propriile lor ispite, pot fi tentate să folosească forme de calomnie, şi, prin urmare, folosesc metode de defăimare, mai ales în lumea politică”, a adăugat Papa Francisc. “Mass-media poate fi folosită drept mijloc de defăimare. Nimeni nu are dreptul să facă acest lucru. Este un păcat şi este jignitor “, a mai afirmat Papa Francisc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Francisc critică presa şi răspândirea de ştiri false: “Probabil cel mai mare prejudiciu pe care mass-media îl poate aduce”

    Papa Francisc a criticat organizaţiile mass-media care se concentrează pe scandaluri şi defăimare publică şi pe promovarea de ştiri false drept mijloc de a discredita persoanele publice. Răspândirea ştirilor false este “probabil cel mai mare prejudiciu pe care mass-media îl poate aduce”.

    Papa Francisc şi-a cerut scuze pentru folosirea unor termeni pe care oamenii i-ar putea găsi respingători. “Cred că mass-media trebuie să prezinte lucrurile foarte limpede, foarte transparent, şi să nu cadă în – fără supărare – boala coprofiliei, adică să-şi dorească mereu să acopere şi să documenteze scandaluri, să relateze despre lucruri urâte, chiar dacă acestea sunt adevărate”, a afirmat Papa Francisc pentru publicaţia Tertio.

    “Şi din moment ce oamenii au o tendinţă spre boala coprofagiei, multe daune şi pagubă pot fi aduse”. De asemenea, Papa Francisc a vorbit despre pericolul de a folosi mijloacele din mass-media pentru a calomnia rivalii politici.

    “Mijloacele de comunicare în masă se confruntă cu propriile lor ispite, pot fi tentate să folosească forme de calomnie, şi, prin urmare, folosesc metode de defăimare, mai ales în lumea politică”, a adăugat Papa Francisc. “Mass-media poate fi folosită drept mijloc de defăimare. Nimeni nu are dreptul să facă acest lucru. Este un păcat şi este jignitor “, a mai afirmat Papa Francisc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Invitaţii placate cu aur, 50.000 de invitaţi şi vedete de film la o nuntă care a costat 74 de milioane de dolari

    Un politician indian a atras furia oamenilor din ţara sa, cunoscută pentru nivelul de trai scăzut, arătând o extravaganţă revoltătoare la nunta fiicei sale. Fostul ministru, actual om de afaceri, Gali Janardhana Reddy, a cheltuit pentru eveniment 5 miliarde de rupii, echivalentul a 74 de milioane de dolari.

    Oaspeţii au fost chemaţi la nunta fiicei sale prin intermediul unor invitaţii placate cu aur, în timp ce staruri de la Bollywood au făcut spectacol timp de cinci zile, lucruri pe care criticii le-au considerat „o afişare obscenă a averii”. Frustrarea oamenilor este cu atât mai mare cu cât Guvernul indian a anunţat de curând retragerea din circulaţie a bancnotelor cu valoare nominală de 500 şi 1.000 de rupii. Lovitura a fost una grea pentru indieni, obişnuiţi în preponderenţă cu o economie bazată pe numerar, inclusiv comercianţii. S-au creat, aşadar, cozi imense în faţa băncilor pentru a depune bancnotele expirate şi pentru a le schimba.

    Nunţile în India sunt de multe ori opulente şi nu este ceva neobişnuit ca plăţile pentru serviciil să fie efectuate în numerar. Conform relatărilor sale, Reddy ar fi ipotecat proprietăţi în Bangalore şi Singapore pentru a finanţa celebrarea şi şi-a făcut toate plăţile acum şase luni, când a început planificarea. Evenimentul principal va fi celebrat timp de aproape o săptămână, conform planului, iar oaspeţii aşteaptă în jur de 50.000 de invitaţi.

    Pregătirile au început, însă, cu luni în avans, iar opt regizori de la Bollywood au fost angajaţi pentru a crea spectacole asemănătoare templelor hinduse antice. Oaspeţii vor fi transportaţi în trăsuri de lux, în timp ce 300 de poliţişti vor asigura paza evenimentul, ajutaţi de câini dresaţi.

    Reddy a fost criticat şi ridiculizat pe social media, utilizatorii făcând ironii la adresa sa. Aceştia se întrebau retoric cât timp a trebuit să stea la coadă la bancă pentru a face schimb de suficienţi bani pentru a plăti pentru nunta. Reddy este un fost ministru al partidului Bharatiya Janata Party (BJP) din Karnataka, stat ce are Bangalore drept Capitală. Politicianul a petrecut recent trei ani în închisoare pentru acuzaţii de corupţie, pe care le neagă, dar a fost eliberat pe cauţiune anul trecut.  

     

  • Iohannis: Cum e posibil să se adune 50 de oameni la urs, dezorganizaţi şi neinstruiţi?

    Preşedintele Klaus Iohannis a criticat joi modul în care autorităţile din Sibiu au intervenit în cazul ursului rătăcit prin oraş, afirmând că nu este admisibil să se adune 50 de oameni la urs, dezorganizaţi şi neinstruiţi şi în final să se ajungă la împuşcarea animalului. Şeful statului a spus că a ”urmărit stupefiat” imaginile şi a fost întristat de uciderea animalului sălbatic.

    ”Dacă vorbim de proceduri şi ce impact are lipsa de proceduri nu pot să nu mă refer la acel incident din Sibiu care m-a întristat. Am urmărit stupefiat acele imagini cu un urs care se plimbă prin oraş şi pur şi simplu e împuşcat. Cum e posibil să existe ISU, Poliţia, Poliţia locală, să se adune 50 de oameni la urs, să strige toţi pe acolo şi, în final, în loc să vină cineva de la DSV sau de la ISU cu o puşcă cu tranchilizante cineva zice: împuşcaţi-l că poate-i periculos. Când ursul încerca dintr-un ghiveci de flori să se suie pe un perete nu părea absolut deloc agresiv”, a declarat şeful statului.

    El a apreciat că ar fi fost mai simplu ca ”în loc de 50 de oameni neinstruiţi şi dezorganizaţi” să fie acolo ”2-3 oameni pregătiţi” pentru astfel de evenimente care să tranchilizeze ursul, nu să-l ucidă. ”Nu am fost acolo, dar din film am văzut pur şi simplu că a fost speriat şi a fugit. Nu era mai simplu ca în loc de 50 de oameni neinstruiţi şi dezorganizaţi să avem acolo 2-3 oameni pregătiţi?”, a spus preşedintele.

    Iohannis a mai spus că trebuie să existe proceduri simple şi clare pe care autorităţile de intervenţie să ştie să le aplice.

    Preşedintele a lansat critici dure şi la adresa autorităţilor din Galaţi pe care le-a acuzat că au intervenit în localităţile inundate abia după ce presa a relatat de la faţa locului. ”Autorităţile au interveni imediat după ce jurnaliştii au transmis ce se întâmplă acolo. Abordarea autorităţilor a fost aşa cum o ştim: una reactivă: după ce s-a întâmplat dezastrul, autorităţile au mers acolo, au ajutat, au fost evacuaţi oameni, sute de familii au fost evacuate”, a mai spus preşedintele.

  • Cele mai bune seriale TV ale tuturor timpurilor

    De curând, criticii de film şi televiziune de la publicaţia L’Express au făcut un top al celor mai bune seriale TV ale tuturor timpurilor.

    Unul dintre ele este “Breaking Bad”, în care un profesor de chimie superinteligent, care nimereşte într-un “college” dintr-o suburbie americană se gândeşte într-o zi cum se iasă din mizerie. Aflase ca-i bolnav de cancer. Costul tratamentului era exorbitant pentru un salariu de profesor, fie el cetăţean în Ţara tuturor posibilităţilor.

    Vezi aici cele mai bune seriale TV ale tuturor timpurilor – VIDEO

  • Barack Obama: Oamenii vor putea ajunge pe Marte în anii 2030

    Oamenii vor ajunge pe Marte în anii 2030, afirmă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, criticat că ar fi deturnat fonduri de la misiuni spaţiale pentru cercetările pe tema contracarării încălzirii climatice, informează The Washington Times.

    “Sunt bucuros să anunţ că am iniţiat colaborarea cu parteneri comerciali pentru a construi noi habitate, sustenabile pentru astronauţii care vor să se deplaseze în spaţiul cosmic”, a declarat Barack Obama într-un editorial publicat în cotidianul USA Today.

    “Aceste misiuni ne vor învăţa cum pot trăi oamenii departe de Terra – un lucru de care avem nevoie pentru călătoriile îndelungate spre Marte”, a subliniat Obama.

    Preşedintele SUA anticipează că oamenii vor putea ajunge pe Marte în anii 2030, “cu ambiţia ca într-o zi să poată rămâne acolo pe termen lung”.

    Atât congresmeni republicani, cât şi democraţi au criticat Administraţia Barack Obama pentru că a permis Chinei să obţină avansul în domeniul explorării spaţiale.

    NASA mizează pe companii private precum SpaceX şi United Launch Alliance în planul de a trimite oameni pe Marte.

  • Valul de reproşuri l-a făcut să dea înapoi, dar a ajuns să fie şi mai criticat. Ce a spus de această dată ambasadorul SUA la Chişinău despre unirea Republicii Moldova cu România

    „Moldova nu este România, Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite şi desigur, mai este şi problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul Republicii Moldova”, declarase un înalt oficial american pentru postul public de televiziune din Moldova.

    După aceste afirmaţii, a urmat o serie de controverse, culminând cu proteste în care unioniştii i-au adus cărţi de istorie şi l-au îndemnat să se mai documenteze despre istoria comună a României şi Republicii. Replica oficialului american a venit, însă, prompt, iar ceea ce a spus nu a făcut decât să declanşeze şi mai multe critici.

    Citeşte aici cum s-a răzgândit oficialul american şi ce crede acum despre cei care susţin unirea cu Republica Moldova

     

     

  • Ministrul Economiei din Germania, gest obscen la adresa unor protestatari, urmat de o declaraţie incredibilă!

    Ministrul este de părere că acei critici care-i judecă gestul ar trebui să se gândească mai degrabă la cum ar reacţiona ei înşişi dacă ar fi întâmpinaţi de 12 “tineri nazişti agresivi, ce înjură şi sunt gata de violenţe”.

    Sigmar Gabriel, al doilea om în politica germană după Merkel, a declarat la momentul respectiv că singura lui greşeală a fost că nu a folosit ambele mâini.

    Citeşte continuarea pe Mediafax.ro