BusinessMagazin

Tag: cadere

  • Factorii care provoacă senzaţia de cădere în gol atunci când dormi

    Cei care au trecut printr-o astfel de experienţă spun că somnul este întrerupt de o senzaţie de cădere în gol. Senzaţia de cădere în gol pe care o simţim este cunoscută ca ,,spasm hipnagogic”. Uneori, aceasta este acompaniată de o halucinaţie vizuală.

    Deşi, în majoritatea cazurilor, este un fenomen normal, poate fi o experienţă înspăimântătoare în cazurile extreme, împiedicând instalarea somnului, iar pe termen lung poate provoca o fornă de insomnie.

    Vezi aici ce îţi provoacă senzaţia de cădere în gol atunci când dormi

  • Cel mai ciudat accident din lume: ce a căzut pe acest motociclist

    Un motociclist din China a fost lovit, în timp ce se afla în trafic şi conducea liniştit, de ceva cu totul şi cu totul neaşteptat

    Accidentul s-a produs în provincia chineză Guangxi şi a fost surprins de camerele de supraveghere.

    Conform sursei, motociclistul a suferit câteva fracturi la mâna dreaptă.

    Vezi aici imagini video cu cel mai ciudat accident din lume: ce a căzut pe acest motociclist!

     

  • Opinie Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF: De ce tac?

    Este imposibil ca medicii din România să nu ştie cum se risipesc şi sunt fraudate cele aproape 7 miliarde de euro pe an care se alocă Sănătăţii prin bugetul de 5,5 miliarde de euro al Casei Naţionale de Sănătate, 1 miliard de euro de la Ministerul Sănătăţii şi încă 250 milioane de euro de la primării. Şi atunci, de ce tac?

    Este imposibil ca medicii dintr-un orăşel de provincie aflaţi de ani de zile în funcţie să nu ştie cum banii alocaţi pentru renovarea spitalului merg în vilele directorilor şi ale primarilor. Şi atunci, de ce tac?

    Este imposibil ca şefii de secţie din marile spitale ale ţării, unii de peste 20 de ani în funcţie, majoritatea cu slujbe şi pe la propriile lor cabinete sau la reţelele private, să nu vadă căderea zi de zi a sistemului public de sănătate şi cum rezidenţii lor sunt din ce în ce mai slabi pentru că cei mai buni pleacă în Anglia. Şi atunci, de ce tac?

    Este imposibil ca inginerii de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să nu ştie unde s-au dus cele 20 miliarde de euro alocate în ultimii 10 ani pentru şosele, cu care se puteau face 2.000 km de autostradă la un cost mediu de 10 milioane de euro pe kilometru. Şi atunci, de ce tac?

    Este imposibil ca inginerii şi experţii energeticieni ai acestei ţări să nu ştie de ce sistemul energetic naţional a ajuns, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, să provoace căderea în beznă pentru o oră şi un sfert a două judeţe, Vâlcea şi Argeş.

    Să nu ştie că specialiştii sunt pur şi simplu alungaţi din sistemul energetic naţional de habarnişti care s-au trezit că sunt în fruntea unor zone strategice fără să aibă noţiuni elementare despre sectorul pe care îl conduc. De ce până la această oră nu sunt aduşi responsabilii pentru această cădere, care ar fi putut provoca un dezastru economic şi social, în faţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării? Cine acceptă cu seninătate ca în România să se facă experimente de blackout energetic fără ca nimeni să fie vinovat?

    Este imposibil să nu ştie că, de fapt, cauza de adâncime pentru această situaţie este că doar România a spart şi pe verticală, şi pe orizontală sistemul energetic şi că de la inaugurarea celui de-al doilea reactor nuclear de la Cernavodă, în 2007, nicio mare investiţie publică în producţia de energie nu a mai fost făcută, iar sistemul merge la limita de avarie, cu reţele îmbătrânite, de 50-60 de ani. Şi atunci, de ce tac?

    Este imposibil ca cei care ar trebui să fie cei mai informaţi să nu ştie cine şi cum scoate banii fraudulos din România, cum anumite companii de construcţii au câştigat totul în anumite judeţe şi sectoare din Bucureşti şi au scos şi scot sute de milioane de euro din ţară. Este imposibil ca ei să nu ştie cum se încheie contractele de salubritate pe 25 de ani, contracte de pază de zeci de milioane de euro care sunt doar acoperire pentru a extrage banii din bugetele locale.

    Este imposibil ca oamenii Fiscului să nu ştie cine şi ce deţine şi nu ar avea resurse legale, să nu vadă domeniile princiare ale unor oameni care au lucrat toată viaţa la stat ca preşedinţi de consilii judeţene sau parlamentari. Şi atunci, de ce tac?

    În ultimii ani înainte de ’89, când frigul şi întunericul domneau în apartamentele românilor, alimentarele erau goale şi fără o coadă de două ore nu aveai pâine, era imposibil ca cei care conduceau atunci România să nu ştie. Dar tăceau.

    Să nu creadă cei care au câştigat astăzi en-fanfare toate primăriile din Bucureşti şi peste 40% din voturile din ţară că nu vor da socoteală mâine, poimâine sau peste 10 ani dacă primul lor gând este să se instaleze la putere pentru propriile averi. Mai devreme sau mai târziu, un medic, un inginer, un inspector de finanţe va rupe rândurile şi va vorbi.  Curăţenia trebuie să înceapă. Anomaliile nu pot dura la infinit. Nu pot veni alţii să se revolte. 

  • Megatendinţe, sau încercarea de a intui schimbările viitorului

    Mathew Burrows, un fost ambasador al Statelor Unite la ONU, în prezent directorul Consiliului Atlantic, un think-tank în domeniul afacerilor internaţionale ce reuneşte experţi din domeniile politic, economic şi de securitate din Europa şi SUA, vorbeşte în „Viitorul declasificat“ tocmai despre tendinţele globale care, un sfert de veac după „sfârşitul istoriei“, sunt cât se poate de prezente şi au efecte din ce în ce pronunţate.

    Dacă înainte de 1989 lucrurile erau cumva simple – două blocuri militare şi politice aflate într-o cursă –, a ambiţiilor şi influenţei, acum peisajul s-a nuanţat: influenţa americană scade, au apărut noi superputeri, centrul economic al lumii se mută dinpre vest spre est, iar geopolitica a devenit o ştiinţă extrem de complexă. În esenţă cartea este o distilare a raportului „Tendinţe Globale 2030“, al cărui autor principal Burrows este, raport folosit de Casa Albă, de Departamentul de Stat, de cel al Apărării şi cel al Securităţii Interne.

    Volumul este împărţit în trei mari părţi: „megatendinţele“, adică modul în care lumea se schimbă, „factorii care vor afecta viitorul“ şi „lumile alternative“ care ar putea rezulta din schimbare. Punctele de vedere ale cărţii sunt puternic americanizate, în mod previzibil dacă e să-i privim originea şi destinaţiile, autorul declarându-se din capul locului încrezător într-o renaştere americană.

    Dar dincolo de americocentrismul volumului, trebuie spus că orice tânăr care ia lumea în piept, orice matur interesat de viitorul copiilor săi, orice politician care vrea să deschidă gura cu folos pentru că îşi ia rolul în serios, practic orice om modern şi conectat ar trebui să răsfoiacă „Viitorul declasificat“, indiferent dacă este sau nu de acord cu opiniile autorului. Iar tendinţele lui Burrows nu sunt chiar comune, de la Puterea lui 1, adică modul în care revoluţia tehnologică a amplificat puterea şi influenţa individului până la difuzia din ce în ce mai mare a puterii, fie că vorbim de întreaga planeta (vezi transformarea G7 în G20) fie că vorbim de state luate individual.

    O altă tendinţă care va marca profund viitorul omenirii este cea trasată de schimbările tehnologice, de nano sau biotehnologii, de imprimarea 3D, de inteligenţa artificială sau de robotică, cum nu pot fi ignorate nici schimbările climatice, dar puse în context, de exemplu competiţia pentru resurse de genul apei  sau evoluţia preţurilor alimentelor şi materiilor prime. Şi nu trebuiesc uitate nici tendinţele pur geopolitice – de exemplu cele două mari semne de întrebare ale lumii actuale, care se numesc China şi Rusia.

    „Viitorul declasificat“ nu este o carte optimistă, dar nici pesimistă, iar mesajul este cât se poate de simplu – gândiţi şi acţionaţi astăzi pentru un mâine mai bun.

  • O poză-document şi un destin incredibil: întoarcerea din morţi, după 9 ani. Jivago mutilat, episodul 3: preşedinte la Dinamo, criminal, torţionar, tată de actriţă celebră

    Închipuiţi-vă populaţia unui oraş întreg, să spunem Oradea, luată şi transportată în Siberia. Peste 200.000 de soldaţi şi ofiţeri români, populaţia actuală a Oradei, au căzut prizonieri în timpul războiului din est purtat împotriva URSS, între iunie 1941 şi  august 1944.

    Rata mortalităţii acestora în lagărele de prizonieri s-a ridicat la 28%. Duşi în minele de plumb din nordul arctic, unde săpau deseori doar cu mâinile goale, în cele de cărbuni din sudul Uniunii Sovietice sau în deşertul kazah, zeci de mii de români şi-au lăsat oasele în Rusia. Alţi 20.000 au acceptat să se întoarcă în ţară în 1945, cu diviziile Tudor Vladimirescu şi Horia Cloşca şi Crişan, după ce au colaborat – forţaţi sau de bună voie – cu aliatul sovietic. Au fost, însă, şi mii de ofiţeri şi soldaţi care au refuzat să fie trataţi ca sclavi şi, în consecinţă, s-au întors acasă după aproape un deceniu. Aceştia sunt eroii necunoscuţi pe care regimul comunist i-a vrut distruşi.

    Printre ei s-a numărat şi basarabeanul Guţu. Tatăl biologic al actriţei Mariana Mihuţ a supravieţuit încercuirii de la Cotul Donului şi prizonieratului.

    Citiţi aici episodul 1: descrierea îngrozitoare făcută de Cornel Dinu fostului preşedinte de club de la Dinamo, Nicolae Mihuţ

    Şocul revenii în ţară a ultimelor loturi de soldaţi români e descris monumental de Radu Mărculescu în cartea sa „Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică”. Scriitorul, căpitan de artilerie, şi camarazii săi capturaţi în 1942 la Stalingrad s-au întors în ţară pe la Sighet, în vagoane de marfă închise cu lacăte, după 9 ani de calvar. Era 1951, iar România comunistă nu avea nevoie de stafiile trecutului:

    Citiţi aici episodul 2: cum a ameninţat-o Nicolae Mihuţ pe soţia sa care refuza să semneze actele de divorţ

    „Uşa se deschise brusc, atât cât să apară în cadrul ei două personaje, ofiţerul sovietic cu şapca albastră şi un românaş în uniformă de ofiţeri de grăniceri, dar cu stele pe epoleţi (n.red. – uniforma de Securitate). Era primul român care ne întâmpina în ţară. Fără a se sinchisi de noi, îl întrebă pe sovietic: „Skolko ştuk? („câte bucăţi?”), iar acesta răspunse: tridţat („treizeci”). Românaşul ne numără din ochi şi cu creionul scrise ceva pe o bucată de hârtie, apoi, fără să ne arunce o privire sau să ne adreseze vreun cuvânt, trânti cu putere uşa şi trase cu violenţă zăvoarele. Asta a fost tot. Aşadar, iată şi prima faţă de român cu care patria ne întâmpina după nouă ani de luptă, de suferinţă şi de pribegie în serviciul ei”.

    Citiţi continuarea pe www.prosport.ro

  • În tinereţe nu a putut obţine nici măcar rolul lui Goofy la Disney World, iar acum conduce o afacere de peste 1 miliard de dolari

    Înainte de a deveni miliardară, fondatoarea Spanx, Sara Blakely, a eşuat de mai multe ori. A încercat, iniţial, să devină actriţă de comedie. A vrut apoi să devină avocat, dar a căzut la examenul de admitere de două ori. A participat chiar la o audiţie pentru rolul lui Goofy la Disney World, dar nu avea înălţimea potrivită pentru a-l interpreta.

    A petrecut următorii şapte ani vânzând faxuri, confruntându-se în fiecare zi cu refuzuri. “A fost o lecţie de viaţă nepreţuită”, povesteşte Blakely. “Am învăţat să fiu concisă şi să explic oamenilor ce se află în faţa lor.”

    Ideea companiei Spanx a pornit de la dresurile pe care Sara era nevoită să le poarte atunci când lucra ca agent de vânzări de faxuri pentru compania Danka. Pe o parte, ciorapii modelatori o stânjeneau, iar pe de-o altă parte o făceau să arate mai atractivă, subţiindu-i corpul. La 25 de ani, Blakely s-a decis astfel că vrea să aibă propriul produs şi a început să se documenteze. La scurt timp a scris ea însăşi patentul, a ales materialele şi a găsit o fabrică de textile din statul american Carolina de Nord, dispusă să îi producă dresurile modelatoare.

    Atunci când a început să lucreze la proiectul Spanx, a bătut la uşile multor fabrici din North Carolina, încercând să explice potenţialul produselor sale. Un singur producător a ascultat-o şi a acceptat să o susţină; Blakely a prezentat prototipul retailerului Neiman-Marcus într-o manieră neconvenţională: a arătat beneficiile produsului printr-o demonstraţie care a avut loc la toaleta doamnelor. La numai trei săptămâni, produsul ei era comercializat de retailerul Neiman-Marcus iar vânzările au depăşit aşteptările.

    Sara s-a ocupat de toate aspectele afacerii sale, de la marketing la logistică şi deşi nu a investit bani în publicitate, dresurile ei au devenit rapid cunoscute, prin intermediul vedetelor care le-au promovat. Realizatoarea americană de televiziune Oprah Winfrey  a spus că Spanx este produsul ei preferat. Spanx a ajuns şi pe paginile revistelor Forbes, Fortune, Entrepreneur, In Style, The New York Times, USA Today, Glamour sau Vogue.

    În urmă cu 20 de ani Sara Blakely a pus bazele unei companii producătoare de ciorapi modelatori cu o cifră de afaceri în prezent de 250 de milioane de dolari. În vârstă de 42 de ani, Blakely a fost numită în martie 2012 cea mai tânără miliardară din Statele Unite de către revista Forbes, cu o avere estimată în septembrie 2013 la un miliard de euro.

  • Investitorii au pariat aproape 16 miliarde de dolari pe căderea lirei sterline la nivelul anilor ‘80

    Cel puţin 15,5 miliarde de dolari au fost pariaţi în acest an pe opţiuni care ar putea deveni extrem de profitabile dacă lira sterlină ar scădea după Referendumul din 23 iunie sub valoarea de 1,3502 dolari, un procent de 4% mai jos decât nivelul actual. Peste jumătate dintre poziţii au fost plasate după 20 februarie, data la care s-a fixat referendumul.

    Aceste cifre indică ce este în joc, în condiţiile în care investitorii compară posibilitatea ieşirii Marii Britanii din UE, cea mai mare piaţă comună.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Putin are răspuns la orice

    Traducere de Florin Caşotă

    – Domnule Preşedinte, acum 25 de ani am sărbătorit sfârşitul Războiului Rece. Tocmai a trecut un an cu mai multe crize şi mai multe conflicte armate ca oricând. Ce s-a întâmplat între Rusia şi Occident?

    Vladimir Putin: O întrebare grea. Am făcut totul greşit.

    – Totul?

    – Încă de la început, nu am reuşit să depăşim diviziunea Europei. În urmă cu 25 de ani Zidul Berlinului a căzut, dar zidurile invizibile au fost mutate în Europa de Est. Acest lucru a dus la neînţelegeri reciproce şi atribuiri de vinovăţie. Aceste ziduri sunt cauza tuturor crizelor de atunci până acum.

    – Ce vreţi să spuneţi? Când au escaladat lucrurile?

    – În 2007 mulţi oameni m-au criticat pentru discursul meu de la conferinţa despre securitate din München. Dar ce am spus acolo? Doar am semnalat faptul că fostul secretar general al NATO Manfred Wörner a garantat faptul că NATO nu se va extinde în est după căderea Zidului Berlinului. Foarte mulţi politicieni germani au avertizat lumea în legătură cu acest lucru, un exemplu este Egon Bahr. (Vladimir Putin primeşte de la purtătorul de cuvânt un dosar subţire. Conţine transcrierile mai multe convorbiri). ”N-au fost publicate niciodată„, spune Putin.

    – Despre ce fel de convorbiri este vorba?

    – De-a lungul anului 1990, pe vremea acea, cancelarul Germaniei Helmut Kohl şi ministrul de externe Hans-Dietrich Genscher au avut mai multe conversaţii cu preşedintele Gorbaciov şi cu alţi oficiali ruşi.

    (Putin citeşte cu voce tare, în rusă, din document. Degetul arătător urmăreşte fiecare propoziţie.)

    – De exemplu, asta a spus Egon Bahr pe 26 iunie 1990: ”Dacă nu facem acum paşi clari pentru a preveni diviziunea Europei acest lucru va duce la izolarea Rusiei„. Bahr, un om înţelept, a avut o sugestie concretă cu privire la modul în care ar putea fi evitat acest pericol: Statele Unite şi Uniunea Sovietică, dar şi alte state interesate ar trebui să redefinească o zonă în Europa Centrală care să nu fie accesibilă de către NATO cu structurile militare. Bahr chiar a spus că: în cazul în care Rusia ar fi de acord cu extinderea Nato, el nu va mai veni la Moscova. (Putin râde în bărbie)

    – S-a mai întors în Rusia?

    – Sincer, nu ştiu, spune Putin încă râzând.

    – Acum serios, statele centrale europene au dorit să devină membre ale NATO din proprie voinţă. Se aşteptau la securitate odată cu acest pas.

    – Am auzit asta de o mie de ori. Bineînţeles, fiecare stat are dreptul să-şi organizeze securitatea în ce fel doreşte. Dar statele care erau deja în NATO ar fi putut să-şi urmărească propriile interese şi să se abţină în legătură cu expansiunea NATO în estul Europei.

    – Ar fi trebuit NATO să refuze?

    – De ce nu? întreabă Putin în germană ignorându-şi translatorul.

    – Deoarece face parte din reguli ca NATO să accepte orice ţară liberă în cazul în care aceasta doreşte şi dacă îndeplineşte anumite condiţii

     – Şi cine a făcut aceste reguli? Politicienii, nu?, vorbeşte Putin, tot în germană, apoi trece înapoi la rusă. Nicăieri nu este scris că NATO trebuie să accepte anumite ţări.

    – De ce crezi că s-a întâmplat astfel?

    – NATO şi SUA îşi doreau o victorie completă asupra Uniunii Sovietice. Au vrut să stea singuri pe tronul din Europa. Acum ei stau pe tron şi noi discutăm despre toate aceste crize, care nu s-ar fi întâmplat altfel. Se poate observa aceeaşi tendinţă spre un triumf absolut şi în planurile de apărare antirachetă americane.

    – Însă scutul american antirachetă nu este unul defensiv?

    – În 2009, preşedintele american Obama a spus că scuturile antirachetă servesc ca apărare împotriva rachetelor nucleare iraniene. Însă acum există un tratat prin care este interzisă dezvoltarea de rachete nucleare de către Teheran. Cu toate acestea Statele Unite încă lucrează la scuturile antirachetă. Un tratat cu Spania a fost semnat, se pregăteşte un sistem în România, acelaşi lucru se va întâmpla în Polonia în 2018, o unitate radar va fi instalată în Turcia. Care este scopul acestor acţiuni?

    – Aţi explicat în detaliu greşelile pe care le-a făcut Occidentul în relaţia cu Rusia. Rusia nu a făcut nicio greşeală?

    – Da, am făcut greşeli. Dacă am fi prezentat interesul naţional într-un mod mai clar încă de la început, lumea s-ar fi aflat în echilibru acum. După destrămarea Uniunii Sovietice, am avut şi noi probleme, pentru care noi suntem responsabili: prăbuşirea economică, prăbuşirea sistemului social, separatismul şi, desigur, atacurile teroriste care au zguduit ţara noastră. În acest sens, nu trebuie să căutăm vinovaţi în străinătate.

    – În ultimul interviu acordat Bild, în urmă cu 10 ani, aţi declarat că Germania şi Rusia nu au fost niciodată mai apropiate. Cum este această relaţie în prezent?

    – A rămas simpatia reciprocă a popoarelor noastre şi va rămâne fundamentul relaţiilor noastre.

    – Nimic nu s-a schimbat?

    – Chiar şi cu ajutorul propagandei anti-Rusia din mass-media, Germania nu a reuşit să distrugă această simpatie.

    – Vă referiţi la Bild?

    – Nu mă refer la voi personal. Dar, bineînţeles, media din Germania este influenţată din greu de către ţara de dincolo de Oceanul Atlantic.

    – Nu ştiam asta. În ce stare se află relaţia dintre Germania şi Rusia?

    – Aveam o situaţie foarte bună în 2005. Schimbul comercial avea un volum de 80 de miliarde de dolari pe an. Mii de slujbe au fost create în Germania datorită investiţiilor ruseşti. În acelaşi timp, mai multe companii germane au investit în Rusia. În plus, existau foarte multe contacte culturale şi sociale între cele două ţări. Acum? Volumul schimburilor comerciale este la jumătate, aproximativ 40 mld. euro.

  • Căderea barilului începe să se simtă. Petrom discută intern un plan de restructurări, cu reducerea numărului de salariaţi

     „Având în vedere evoluţiile pieţei, acest proces de analiză a proiectelor este continuu şi ar putea duce, printre alte măsuri avute în vedere, şi la reducerea numărului de salariaţi. Însă nu se poate vorbi de un obiectiv numeric, ci de unul calitativ, respectiv re­zilienţa companiei într-un mediu de piaţă nefavorabil, men­ţi­nând totodată deschise opţiunile pentru revenire, în cazul îm­bu­nă­tăţirii contextului de preţ“, au declarat pentru ZF repre­zen­tanţii Petrom. La finalul lunii septembrie 2015, Petrom avea 16.200 de angajaţi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Compania IKEA recheamă trei modele de plafoniere din cauza riscului de desprindere a abajurului de sticlă

    Compania IKEA le recomandă clienţilor care au o plafonieră HYBY, LOCK sau RINNA să o demonteze cât mai repede şi să o aducă la magazinul IKEA din Bucureşti, unde vor primi înapoi suma integrală plătită pe produs.

    Compania a primit o serie de sesizări de la clienţi care au semnalat că abajururile de sticlă s-au desprins şi au căzut, fie în timpul utilizării, fie în timpul asamblării. În urma unei anchete preliminare iniţiate de companie, a rezultat că două posibile cauze pot fi: uzarea în timp a clemelor de plastic folosite pentru susţinerea sticlei sau faptul că, uneori, plafonierele pot fi asamblate incorect, ceea ce creează presiune pe abajurul de sticlă, anunţă compania printr-un comunicat de presă.

    Din magazinul IKEA din Bucureşti au fost cumpărate 5.775 plafoniere HYBY, la preţul de 44,9 lei, începând din anul 2012 (cod de produs: 901.964.32) şi 125.730 plafoniere LOCK, la preţul de 16,9 lei, începând din anul 2007 (cod de produs: 000.556.91).

    Clienţii care au cumpărat plafoniere HYBY şi LOCK sunt invitaţi la departamentul Relaţii Clienţi din magazin pentru a returna produsul şi pentru a primi înapoi suma integrală. Dovada plăţii (bonul) nu este necesară.