Medicul Dan Grigorescu prezintă, pe pagina sa de facebook, doi fluturaşi de salariu: unul al unei infirmiere cu cea mai mare vechime, din secţia pe care o conduce, Chirurgie Plastică, şi unul al unei infirmiere de la Spitalul Municipal Săcele, care are un salariu mai mare cu peste 50 la sută.
Tag: Brasov
-
PARADOX: Infirmieră de la Spitalul din Săcele, salariu DUBLU faţă de una de la Spitalul de Urgenţă Braşov cu peste 30 de ani vechime
„Credeam că o astfel de analiză precum cea care urmează nu va mai fi posibilă după nebunia de exact acum un an legată de salarizarea din sistemul de spital public de stat. M-am înşelat. Şi încă amarnic! Iată datele <problemei>: Priviţi fluturaşul de salariu al infirmierei cu cea mai mare vechime din secţia clinică pe care o conduc (chirurgie plastică) dintr-un spital clinic judeţean de urgenţă. Salariu de bază cu astronomica valoare de 2.148 lei! Alăturat, cel al unei infirmiere debutante cu vechime zero dintr-un compartiment de medicină internă din Spitalul Municipal Săcele, jud. Braşov, unde este înscrisă ca salariu de bază suma de 3.266 lei. Adică un salariu de bază cu 52% mai mare!”, scrie doctorul. -
Cine mai citeşte cărţi în România şi ce autori au fost preferaţi anul trecut
Libris.ro, cea mai mare librărie online din România, a vândut în 2018 peste 1.5 milioane de cărţi. 5 din cei 9 autori ai celor mai vândute 10 cărţi în 2018 sunt români, Irina Binder plasându-se în top cu 2 volume.Străinul de lângă mine al româncei Irina Binder, este cea mai vândută carte pe Libris.ro în 2018, fiind cartea preferată în 30 dintre cele 42 judeţe ale ţării. Cartea Insomnii, a aceleiaşi autoare, se află pe locul 2 în topul naţional, urmată de volumele Micul Prinţ de Antoine de Saint Exubery, Medicina, nutriţie şi bună dispoziţie de Simona Tivadar şi Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, de Yuval Noah Harari.Braşovenii, bucureştenii şi ilfovenii au plasat cele mai multe comenzi raportat la populaţia judeţului.Cea mai mare valoare medie a comenzii s-a înregistrat în Braşov, 155 lei, aproape dublă faţă de media naţională, în valoare de 80 lei. Cel mai fidel client de pe Libris.ro este tot din Braşov, el plasând 238 comenzi în decursul anului 2018. De altfel, clienţii din Braşov au făcut în medie 1,73 comenzi, cea mai mare valoare în raport cu judeţele ţării. Clienţii din Bacău au plasat în medie 1,45 comenzi, iar cei din Cluj şi Bucureşti, 1,44 comenzi.Ce citesc românii: Topuri General, Beletristică, Cărţi pentru copii, Dezvoltare PersonalăBeletristică, Dezvoltare personală şi Cărţi pentru copii sunt cele mai populare categorii de carte pe Libris.ro, alături de Manuale şi carte şcolară, în aproape toate judeţele ţării.Top 10 naţional – cele mai vândute cărţi pe Libris.ro în 2018:1. Străinul de lânga mine – Irina Binder2. Insomnii – Irina Binder3. Micul prinţ – Antoine de Saint-Exupery4. Medicină, nutriţie şi bună dispoziţie – Simona Tivadar5. Sapiens. Scurtă istorie a omenirii – Yuval Noah Harari6. De vorbă cu Emma ed.3 – Vitali Cipileaga7. Orbi – Petronela Rotar8. Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni – Ioana Chicet-Macoveiciuc9. Puterea extraordinară a subconştientului tău – Joseph Murphy10. 27 de paşi – Tibi UşeriuTop 5 cele mai vândute din Beletristică pe Libris.ro în 2018:1. Străinul de lângă mine – Irina Binder2. Orbi – Petronela Rotar3. Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni – Ioana Chicet-Macoveiciuc4. Privind înăuntru – Petronela Rotar5. Eu încă te iubesc – Cristina ChiperiTop 5 cele mai vândute din Cărţi pentru Copii pe Libris.ro în 2018:1. Cele mai frumoase poveşti – Ion Creangă2. 100 de jocuri distractive şi educative3. Montessori. Vocabular – Lumea plantelor4. Jocuri ale minţii – Sarah Khan5. Creionul magic – Caiet de activităţi – Grupa mică 3-4 ani – Cristina BănicăTop 5 cele mai vândute din Dezvoltare Personală pe Libris.ro în 2018:1. Insomnii – Irina Binder2. De vorbă cu Emma ed.3 – Vitali Cipileaga3. Cele cinci limbaje ale iubirii – Gary Chapman4. Ascultă-ţi corpul, prietenul tău cel mai bun! ed. 3 – Lise Bourbeau5. De vorbă cu mine însumi – Prentice MulfordTraficul înregistrat de pe dispozitive mobile pe Libris.ro în 2018 a ajuns la 60%, iar ratele cele mai mari de folosire au fost observate la vizitatorii din Timiş (76%), Bucureşti (72%) şi Cluj (71%). La polul opus din perspectiva folosirii dispozitivelor mobile se află vizitatorii din Harghita (53%), Covasna (54%) şi Brăila (57%).Fondat in 2009, Libris.ro este o afacere 100% românească şi cea mai mare librărie online din România. Peste 120.000 de titluri de carte stau la dispoziţia cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzică, filme şi cadouri. -
Doi tineri antreprenori din Braşov au pornit unul dintre cele mai în vogă business-uri. ”În numai doi ani au ajuns să refuze 1.000 de cereri pentru că nu puteau răspunde solicitărilor”
Florin şi Andra Hriţuliac, doi tineri antreprenori din Braşov, au intrat în businessul cu autorulote dintr-o întâmplare, iar în numai doi ani au ajuns să refuze 1.000 de cereri deoarece parcul lor de case pe roţi era prea mic pentru a răspunde tuturor solicitărilor. Care sunt planurile lor în continuare pentru a răspunde dorinţei din ce în ce mai mari a românilor care s-au plictisit de călătoriile cu avionul?
„Soţia mea are câini de rasă cu care mergeam la concursuri peste tot în Europa şi aveam nevoie de o maşină mai mare. Mergând din aproape în aproape, am descoperit un importator în Otopeni, iar după doi ani am cumpărat un autocar, care a costat aproximativ 200.000 de euro. Apoi au început să îmi vină idei şi am mai cumpărat o autorulotă”, descrie antreprenorul Florin Hriţuliac primii paşi făcuţi în direcţia businessului Haff.
Pe 2 aprilie 2015 a venit autorulota, iar pe 4 aprilie deja o închiriase până pe data de 6 ianuarie 2016, pentru 130 de euro pe zi, printr-o singură postare pe site-ul OLX, povesteşte Hriţuliac. A descoperit astfel potenţialul businessului şi s-a grăbit să cumpere şi al doilea tip de autorulotă, un model low-cost, care a fost închiriat la fel de repede precum prima. În prezent, flota pe care o deţine, formată din 61 de autovehicule, nu este suficientă pentru a acoperi cererea care creşte de la an la an.
Tariful de închiriere variază între 27 de euro şi 190 de euro pe zi, în funcţie de sezon, de gama din care face parte vehiculul şi de perioada pentru care este închiriată. „27 de euro pe zi costă o rulotă remorcabilă, iar autorulota din gama premium este 190 de euro pe zi. Durata medie de închiriere este de 10 zile, dar avem şi clienţi care închiriază autorulote pentru 90 de zile şi revin în fiecare an”, explică Florin Hriţuliac.
Anul trecut, compania Haff a avut aproximativ 860 de clienţi. Dintre ei, majoritatea au închiriat autorulote pentru o perioadă de 10 zile şi le-au folosit pentru vacanţe în străinătate. Vânzările companiei au ajuns astfel la peste 2 milioane de lei.
Autorulotele companiei Haff circulă 90% din timp în Europa, mai puţin în România, deoarece tarifele de închiriere sunt destul de mari, spune proprietarul Haff. „Autorulotele noastre au circulat 300 de zile în continuu în toată Europa, dar anul acesta, dacă mărim flota, estimăm că vom scădea uşor la 270 – 280 de zile de închiriere per vehicul, dar am hotărât pentru anii 2019 – 2024 să începem să aducem în medie 200 de vehicule în flotă anual.”
Haff importă vehiculele de la unul dintre cei mai mari producători de autorulote din Europa, compania Burstner, parte a grupului Erwin Hymer Germania. „Noi reprezentăm doar branduri germane, pentru că am tot făcut teste de comparaţie şi am concluzionat că cele germane sunt ce avem nevoie. În plus, avem în spate şi finanţarea producătorului din Germania, care ne-a spus că ne oferă necondiţionat un volum de 700 de vehicule anual.”
Pe de altă parte, Haff lucrează cu aproape toate firmele de leasing din România, care au fost deschise către acest concept de business.
Modelul de business presupune ca flota de autorulote deţinută de Haff să fie schimbată după două sezoane de închiriere. Astfel, în luna aprilie, antreprenorii cumpără o nouă flotă de vehicule, schimbate în luna noiembrie a anului următor. Antreprenorii au creat şi o divizie în cadrul companiei Haff care oferă flote de vehicule pentru alte companii din domeniu.„Avem clienţi pe care îi redirecţionăm către alte firme care închiriază autorulote pentru că nu putem acoperi cererea. Facem rezervări şi cu opt luni înainte. Am sesizat că la noi acest business nu s-a dezvoltat, deşi în Europa funcţionează de 60 de ani, însă avem o divizie care înfiinţează flote de închirieri pentru alte firme din România. Avem deja două parteneriate, unul la Iaşi, unul la Suceava, şi câteva în discuţie”, descrie antreprenorul una dintre direcţiile de dezvoltare a businessului.
„Ne-am axat pe piaţa locală intenţionat, pentru că am vrut să popularizăm acest tip de turism în România. Vrem să circule din ce în ce mai multe autorulote pe străzile din România, ca lumea să le vadă şi să le închirieze, pentru că eu aşa văd extinderea pieţei locale”, descrie el strategia conturată.
În plus, el a sesizat că un trend care a început anul acesta este dat de turiştii români care vin în vacanţă din străinătate şi închiriază autorulote pentru a le arăta copiilor România. „Sunt mulţi români care s-au stabilit în străinătate şi copiii lor nu ştiu să vorbească limba română, dar când vin în România închiriază o autorulotă şi pleacă într-un tur al ţării.”
El a constatat că 40% din clienţii care închiriază se întorc în fiecare an, iar mulţi dintre ei ajung să cumpere unul dintre vehicule la un moment dat.
„Vrem ca flota noastră să nu depăşească un an şi jumătate vechime, pentru că vrem să aibă o rotaţie cât mai mare. Şi le vindem clienţilor: spre exemplu, o autorulotă care a sosit în flota noastră în 2017, achiziţionată cu 58.000 de euro, o vindem la 29.900 de euro plus TVA.” În ceea ce priveşte personalul din cadrul companiei, care în prezent numără nouă angajaţi, Florin Hriţuliac spune că vrea să construiască o echipă unită şi stabilă, iar pentru asta, la final de an, din totalul profitului pe care îl înregistrează compania, 30% se împarte între angajaţi.
„Îmi place să practic această metodă de fidelizare a personalului.” În prezent, Florin Hriţuliac povesteşte că sunt lideri europeni în domeniu care încearcă să îi convingă să intre şi pe pieţele din jur. Astfel, în mai 2019 compania Haff va deschide simultan două noi sedii, unul la Atena şi unul la Budapesta. „În Budapesta parcul de autorulote este foarte vechi şi tarifele de închiriere sunt foarte mari, iar în Atena parcul auto este învechit şi turiştii nu vor să închirieze vehicule de acolo. Apoi, în următorii cinci – şapte ani, vrem să ne dezvoltăm la nivel regional pe pieţele din ţările fostei Iugoslavii.”
În prezent, piaţa din România are un potenţial de 7.000 de autovehicule anual, fiind o piaţă estimată la jumătate de miliard de euro, de către partenerii germani cu care lucrează compania Haff. Alte companii care se ocupă cu închirierea autorulotelor în România sunt Joy2Wander, GeograficTravel şi GoCamper.
-
Locul din România care i-a cucerit pe turişti. Preturile sunt la jumatate faţă de Poiana Braşov, iar condiţiile pentru amatorii sporturilor de iarna sunt bune
Zapada este din belsug, iar privelistea pare cu adevarat desprinsa dintr-un basm, spun turistii care ajung sa se bucure de iarna aici, pe domeniul schiabil Transalpina.
La peste 1300 de m altitudine , profesionistii in sporturi de iarna se considera cu adevarat rasfatati. Stratul de zapada este numai bun pentru o tura cu placa sau cu schiurile.

Ramona Fodor, reprezentant complex partii: „E lume multa, cum ne-am asteptat dealtfel, lumea abia asteapta deschiderea sezonului. Ne dorim sa le oferim turistilor o partie perfect pregatita”.
Turistii care au ajuns aici se considera fosti clienti fideli ai Poianei Brasov. S-au retras la Vidra, unde partiile sunt mai libere si preturile – mai mici. De pilda, un abonament pentru toata ziua pe partie costa numai 80 de lei.
Preturile bune se aplica si la mancare. In pensiunile din muntii Lotrului, schiorii primesc mancare traditionala, stropita cu tuica fiarta, vin sau palinca.
Partia de schi se afla la 34 de kilometri de statiunea turistica Voineasa, unde o noapte de cazare, de persoana, porneste de la 80 de lei, scrie tarameanaturala.ro
-
Au investit câteva sute de mii de euro într-o pensiune în Braşov, şi au avut parte de o surpriză de proporţii. Ce s-a întâmplat când a aflat lumea
Investiţiile în transformarea unor vechi imobile în unităţi de cazare de talie mică le întorc proprietarilor grade de ocupare peste aşteptări, semn că este o categorie din ce în ce mai numeroasă de turişti care preferă o cazare de nişă faţă de experienţa unui hotel clasic, scrie revista După Afaceri Premium, suplimentul de lifestyle al ZF.
The Pines Boutique Villa din Braşov este un astfel de proiect, o apariţie relativ nouă pe scena locală, în contextul în care investiţia a fost terminată spre finalul lui 2016.
„Efortul financiar a fost destul de consistent, de câteva sute de mii de euro, dar şi satisfacţiile personale au fost pe măsură“, spun reprezentanţii The Pines. În esenţă, proiectul The Pines Boutique Villa a urmărit reamenajarea unei case existente, lucrările desfăşurându-se timp de aproximativ un an. „Casa existentă a fost construită într-un stil destul de greoi în anii ’80, iar interiorul a necesitat intervenţii structurale pentru a putea adapta locuinţa la noua funcţiune de pensiune.“ Astfel, întreaga structură a casei a fost schimbată, faţadele, tâmplăria şi terasa exterioară fiind şi ele modificate. „A fost un proces anevoios din care ne bucurăm că am ieşit cu bine şi foarte multumiţi de rezultat.“ Proiectul este aşezat chiar la marginea unei păduri de pini, foarte aproape de centrul oraşului şi în imediata vecinătate a drumului care merge în Poiana Braşov. La finalul tuturor lucrărilor au rezultat şase spaţii de cazare, două apartamente şi patru camere.
-
Reţeaua Regina Maria inaugurează cel de-al treilea centru medical din Braşov
De la deschiderea primei clinici Regina Maria din Braşov, reţeaua de sănătate a realizat investiţii de peste 6 milioane euro în tehnică, echipamente şi aparatură de ultimă generaţie. Aceste investiţii au facilitat accesul la consultaţii, investigaţii, analize medicale şi servicii de medicina muncii pentru pacienţii din întrega regiune.
Noua policlinică Regina Maria are o suprafaţă de 500 mp, dispune de 11 cabinete de consultaţii şi oferă braşovenilor acces la o gamă complexă de peste 20 de specialităţi medicale. Cu o echipă formată din 40 de medici şi dotată cu echipamente medicale de ultimă generaţie, Policlinica Centrul Civic Braşov se remarcă prin serviciile specializate în dermatologie.
Pe lângă dermatologie, printre specialităţile medicale disponibile se numară: alergologie, chirurgie generală, chirurgie plastică, chirurgie cardiovasculară, diabet şi boli de nutriţie, endocrinologie, hematologie, medicină generală, medicină internă, neurologie, oftalmologie, pneumologie, psihiatrie, psihologie, peumatologie şi vaccinologie.
-
Bijuteria Transilvaniei. Cum arata cetatea Prejmer, cea mai bine păstrată fortificaţie din Europa – GALERIE FOTO – VIDEO
Nu îţi va fi greu să o găseşti şi nu vei rămâne neclintit în faţa grandoarei sale, căci biserica este înconjurată de ziduri de apărare în formă circulară. Te va frapa poate faptul că acest zid este căptuşit la interior de aproximativ 300 de camere. Acestea au avut rol de adăpost, depozit pentru provizii sau arme.
-
Proprietarul hotelului Aro Palace Braşov a vândut sediul administrativ al firmei pentru 1,2 milioane euro
Compania administrează mai mult de 1.200 de locuri de cazare în Braşov, deţinând hotelurile Aro-Palace, Capitol şi Coroana, şi operează mai multe restaurante.
Hotelul Aro Palace a fsot iinaugurat în anul 1939 şi este singurul hotel de 5 stele din Brasov. În anul 1963, unitatea a fost extinsă prin constructia unui nou corp de cladire, iar in 2005 a fost clasificată la standarde de 5 stele.
Aro-Palace SA a încheiat primele nouă luni ale anului cu o cifră de afaceri de 21,6 miliaone lei, nivel similar cu cel din 2017, şi un profit net de 1,04 miliaone lei, faţă de 497.763 lei în ianuarie-septembrie 2017.
Acţionarul majoritar al societăţii este SIF Transilvania, cu 85,7% din capital, în timp ce SIF Muntenia deţine 10,3%. Directorul general al companiei este din august 2013 Daniela Tibeică.
-
Misterul zecilor de societăţi din Poiana Braşov fără contract de salubrizare, rezolvat. Vezi unde aruncă cu toţii gunoiul: este o adevărată bombă ecologică
În timpul unei campanii de curăţare a lacului din Poiana Braşov au fost găsite resturi de materiale de construcţii, WC-uri, saltele, gresie şi faianţă, iar pădurea din jurul staţiunii, deşi este igienizată constant, adună tot felul de deşeuri.
„Ceea ce constatăm în ultima perioadă: pădurea din jurul staţiunii este plină de deşeuri, o curăţăm, după care, imediat, cineva – e clar că cineva din staţiune, nu de altundeva, aduce din nou deşeuri. Am făcut o monitorizare în ultimul timp”, a explicat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria municipiului Braşov.
Monitorizarea a scos la iveală alte nereguli, între care faptul că 23 de societăţi şi 18 persoane fizice autorizate ori întreprinderi individuale nu au contract de salubrizare.
„O parte dintre acestea deţin unităţi de cazare, restaurante, toate deşeurile produse în urma activităţii lor economice sunt duse undeva. Neavând contract, e evident că sunt aruncate pe domeniul public”, a susţinut Sorin Toarcea.
Sunt şi firme care au contract, dar care produc cantităţi mici de deşeuri. 44 de societăţi comerciale din Poiana Braşov au contracte la un operator şi 28 la altul.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Victimele războiului din Ucraina devin deschizători de drumuri la Cernobîl
Şi Vadim Minzuyk a fugit şi şi-a luat ideile de afaceri cu el. Acestui pionier, Cernobîl îi oferă şansa unui nou început şi, de ce nu, a succesului. Despre el scrie BBC într-un reportaj intitulat „Oamenii care s-au mutat la Cernobîl”.
În fiecare zi, Vadim Minzuyk îşi plimbă câinele de-a lungul gardului de sârmă înalt care marchează începutul zonei de excludere. Este locul lui preferat, unde se bucură de ciripitul păsărilor şi de liniştea pădurii.„Este ca şi cum ai trăi în nordul Finlandei sau în Alaska“, spune Vadim. „Această zonă are cea mai mică densitate de populaţie de oriunde în Ucraina – doar două persoane pe kilometrul pătrat.“
În oraşul de unde a plecat, Horlivka, din estul Ucrainei, Vadim era un întreprinzător cu afaceri de un milion de dolari pe an. Însă după ce oraşul a ajuns pe prima linie a frontului, lovite de artilerie, fabricile şi depozitele sale odinioară înfloritoare au fost rase de pe faţa pământului – pe locul unora dintre ele sunt acum doar cratere. Horlivka este încă pe linia frontului.
Vadim îşi aminteşte că îi putea vedea prin fereastra din spatele casei pe rebeli ridicând o baricadă chiar din gardul său de la grădină. Uneori, cele două armate ajungeau la numai 100 de metri distanţă una de alta.

Timp de peste un an, familia sa trecea prin verificări zilnice de identitate la punctele de control militare din oraş. Au văzut cadavre lăsate pe marginea drumului. Au fost chiar martori la o crimă, când un om a fost scos din maşină în faţa lor de rebeli şi executat ziua în amiaza mare.
După ce şi-au scos copiii din oraş, Vadim şi soţia sa au plecat şi ei. Fugind cu maşina din Horlivka, au lăsat totul în spatele lor.Oamenii au plecat de teama radiaţIilor sau goniţi de sărăcia care a urmat. Natura şi-a reintrat complet în drepturi, cucerind străzi, blocuri, case şi fabrici ruinate. Acum, un nou dezastru zdruncină liniştea ucrainenilor – războiul din est dintre armata guvernamentală şi separatiştii sprijiniţi de ruşi. Conflictul a alungat oamenii, iar câţiva dintre ei şi-au ales ca refugiu casele dărăpănate de la marginea zonei de alienaţie.
Timp de mai multe luni, trăind din economii, Vadim a călătorit prin Ucraina în căutarea unor şanse prin care familia să reînceapă o viaţă normală. Într-o zi, a primit un pont.
O rudă a auzit despre o proprietate ieftină de vânzare pe lângă Cernobîl. S-a dus să vadă un siloz de cereale abandonat în satul Ditiatki. Situată la marginea zonei de excludere, proprietatea era ieftină şi suficient de aproape de capitala Kiev (115 km) pentru a deveni o oportunitate de afaceri viabilă.
„Acoperişul curgea acolo unde localnicii scoseseră tot metalul. L-am întâlnit pe proprietar şi am ajuns la o înţelegere ieftină.“
A cumpărat depozitul cu 1.400 de dolari şi alte trei case pentru doar 240 dolari, le-a conectat pe toate la reţeaua de electricitate şi şi-a deschis un mic furnal de oţelărie.
„Strategia mea a fost să încep o afacere prin producerea unui produs făcut din deşeuri. Primul an a fost cel mai dificil, dar în ultimii doi ani a început să-mi meargă mult mai bine“.Vadim a recrutat şapte dintre foştii săi lucrători din Donbas, oferindu-le cazare. Pentru aceasta a transformat una dintre casele sale în cămin.
„Pot să-mi câştig traiul prin muncă şi să-i ajut pe muncitorii mei să facă şi ei bani. Eu sunt cel mai mare contribuabil aici în sat. Până la urmă sunt ucrainean şi vreau să-mi ajut ţara.“Vadim spune că se gândeşte uneori la radiaţii. Chiar şi-a cumpărat un detector Geiger de mână pentru a măsura intensitatea acestora.
Însă nu este îngrijorat. E convins că nivelul radiaţiilor atmosferice este suficient de scăzut pentru a nu-i afecta sănătatea.
„După câte am văzut în război, radiaţia nu este nimic. A fost un miracol că am supravieţuit.“ El se bucură de viaţa de aici. Nu este vorba doar absenţa războiului, ci şi de o linişte specială.Pe 26 aprilie 1986, la Cernobîl s-a produs cel mai grav dezastru nuclear din istoria omenirii.
Un experiment conceput pentru a testa siguranţa centralei electrice a eşuat şi a provocat un incendiu care a generat radiaţii timp de 10 zile. Norii care transportau particule radioactive s-au deplasat la mii de kilometri faţă de epicentrul catastrofei, provocând o ploaie toxică peste tot în Europa.
Cei care trăiau aproape de Cernobîl – aproximativ 116.000 de oameni – au fost evacuaţi imediat. O zonă de excludere de 30 km a fost impusă în jurul reactorului distrus. Aceasta a fost ulterior extinsă pentru a acoperi mai multe zone afectate.În următoarele câteva luni, încă 234.000 de persoane au fost mutate. Aproape toţi au plecat în grabă. Unii au primit doar câteva ore să-şi împacheteze toate bunurile. Alţii au crezut că vor fi plecaţi doar câteva zile, dar nu au fost lăsaţi să se întoarcă niciodată. Mulţi dintre evacuaţi, care practicau agricultura de subzistenţă, au fost mutaţi în blocuri-turn de beton.
Însă unii oameni nu au plecat niciodată.
Astăzi este încă ilegal să locuieşti în interiorul zonei de excludere. Cu toate acestea, aproximativ 130-150 de persoane o fac. Multe sunt femei, bătrâne, care încă trăiesc din ce le dă pământul pe care-l au din moşi-strămoşi.
Vadim şi ai săi vorbesc despre plăcerea lor de a face plimbări lungi şi liniştite în pădure. Traiul este destul de primitiv, însă familia nu vrea să se mute într-un oraş mai mare, chiar dacă ar însemna mai mulţi prieteni sau oportunităţi. Nevoia lor de linişte după ce au fugit din haosul războiului îi aduce cu picioarele pe pământ.
Vadim spune că soţia sa, Olena, uneori face comparaţii între ruinele din zona de excludere şi fostul lor oraş distrus de război.
Însă există o distincţie clară – aici, la marginea zonei de excludere, Olena crede că familia lor are un viitor.
„Am simţit ca şi cum am pierdut totul“, spune Vadim. „Dar acum, trăind aici, lucrurile se îmbunătăţesc.“
Marina Kovalenko n-are spirit de întreprinzător. Însă are curaj. În această zi caldă de vară, se joacă fotbal în curte cu cele două fete ale sale. Irina şi Olena, la vârsta adolescenţei, râd de cum câinele de familie încearcă să prindă mingea, împrăştiind puii de găină uimiţi. Însă dincolo de gardul curţii din spatele casei, totul este tăcut şi nemişcat.
Numeroase case, un magazin şi o bibliotecă stau pustii în satul Steşcina din nordul Ucrainei. Numai pădurea câştigă teren, pe măsură ce plantele târâtoare cuceresc crăpăturile din acest sat abandonat. Familia are câţiva vecini, dar aproape toţi sunt trecuţi de 70 de ani.
În pofida lipsei de facilităţi sau de oportunităţi, în urmă cu patru ani, Marina şi fiicele ei au împachetat tot ceea ce puteau lua cu ele şi au străbătut sute de kilometri pentru a veni să locuiască aici – la doar 30 km de zona de alienaţie de la Cernobîl.
Casa femeii şi a fiicelor sale are nevoie urgentă de reparaţii. Podelele putrezesc, iar caloriferele metalice sunt crăpate – o problemă majoră într-un loc unde temperaturile pot scădea şi sub -20C în timpul iernii.
Au facilităţi de bază – gaze la butelie, electricitate şi semnal de telefonie mobilă, ceea ce înseamnă că au acces la internet. Însă pentru a merge la toaletă trebuie să iasă în curte. Apa este o problemă – singura lor sursă este un puţ poluat care se conectează la casă printr-o singură conductă. Apa trebuie fiartă înainte de a fi folosită.
O casă în stare bună în sat ar putea costa 3.500 de dolari, dar astfel de proprietăţi sunt rare. Cele mai multe dintre casele pustii – multe din lemn – sunt vândute de foştii locatari pentru cel mult câteva sute de dolari.
Marina era prea săracă pentru a cumpăra chiar şi una dintre acestea când a sosit. De aceea, consiliul de conducere a oferit familiei o soluţie de cazare neobişnuită. În schimbul dreptului de a locui acolo, familia trebuia să aibă grijă de un bărbat în vârstă în fazele terminale ale demenţei. Când acesta a murit în urmă cu doi ani, familia a moştenit casa.
În curte, Irina şi Olena sunt mândre să-i prezinte pe ceilalţi membri ai familiei – câteva găini, iepuri, capre, chiar şi câţiva porcuşori de Guineea. Când nu sunt la şcoală – aflată la 5 km de mers pe jos – fetele îşi petrec mult timp ajutându-şi mama în grădină, cultivând legume şi îngrijind animalele.
Singura sursă de venit a familiei sunt ajutoarele de la stat – 183 dolari pe lună (5.135 grivne ucrainene). Cultivarea hranei şi îngrijirea animalelor pentru lapte şi carne sunt esenţiale pentru bugetul lor.
Marina şi fiicele ei au fugit din Toşkivka, un oraş industrial mare din regiunea Donbas din estul Ucrainei. În patru ani de conflict în estul ţării, aproximativ 10.000 de persoane au fost ucise şi aproximativ 2 milioane au ajuns pe drumuri. Conflictul a început în 2014. După anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia, separatiştii înarmaţi care pretind că acţionează în numele localnicilor vorbitori de rusă din estul Ucrainei au decis să treacă la acţiune. Luptătorii au declarat două enclave separatiste în jurul oraşelor Doneţk şi Lugansk din Donbas, inima industriei cărbunelui din Ucraina.
Când separatiştii proruşi au început să cucerească satele şi să-i scoată pe militarii ucraineni din oraşele şi localităţile din regiune, casa Marinei şi a fiicelor acesteia a ajuns sub ploaia de obuze.
Cu excepţia câtorva ore în fiecare dimineaţă, bombardamentul era neobosit. În timpul acestor armistiţii temporare, toată lumea încerca să recapete un sentiment de normalitate. Irina şi Olena se duceau la şcoală, în timp ce Marina se ducea la piaţă. Dar la prânz focul era deja în toi. Cele mai multe nopţi au fost petrecute în pivniţă. Venind de la şcoală într-una din aceste pauze, Irina şi Olena au fost prinse neaşteptat sub foc încrucişat. Cu grenadele de mortar picând ca ploaia, Marina nu putea ajunge la ele. Fetele au supravieţuit datorită unui negustor, care le-a târât de pe stradă în siguranţă în pivniţa sa.
Pentru Marina, acela a fost semnul că trebuie să plece. Există cel puţin zece alte familii din regiunea Donbas care au făcut aceeaşi călătorie lungă în satele abandonate din apropierea zonei de excludere.
La fel ca Marina, cei mai mulţi dintre ei au venit la recomandarea unor vechi prieteni sau vecini. O femeie chiar spune că pur şi simplu a căutat pe Google „cel mai ieftin loc de trăi din Ucraina“. Rezultatul – aproape de Cernobîl.
De la dezastru, oamenii de ştiinţă au monitorizat încontinuu nivelurile de radiaţii din sol, de pe copaci, plante şi animale din jurul Cernobîlului, chiar şi în zonele din afara zonei de excludere.
Nu mai există riscul de emisii de radiaţii în atmosferă, spune Valery Kasparov, de la Institutul de Radiologie Agricolă din Ucraina. Însă în unele zone contaminarea solului ar putea reprezenta o ameninţare pentru sănătatea oamenilor.
Kasparov şi echipa sa au descoperit recent niveluri potenţial periculoase de cesiu-137 radioactiv în laptele de vacă produs în unele zone din afara zonei de excludere. Particulele de cesiu, absorbite de rădăcinile de iarbă, au fost transmise bovinelor.
În cantităţi mari, ingerarea poate afecta celulele umane şi în unele cazuri poate duce la boli grave, cum ar fi cancerul tiroidian.
Dar aceste riscuri, spune Kasparov, sunt limitate la zone specifice. Timp de peste 30 de ani, echipa sa a lucrat pentru a cartografia aceste zone fierbinţi, astfel încât să poată estima riscul potenţial pentru persoanele care locuiesc şi lucrează în jurul zonei de excludere.
Pe o hartă care prezintă dispersia de cesiu-137 de la reactorul nuclear de la Cernobîl, Kasparov se uită la satul Steşcina unde locuiesc Marina şi fiicele ei. El spune că riscul de a consuma legume sau lapte de capră produse într-un loc precum Steşcina este foarte scăzut. Însă zona este în curs de investigare pentru riscul de radiaţii în produsele alimentare sălbatice, cum ar fi ciupercile de pădure sau fructele de pădure.
Marina spune că s-a gândit la posibilele riscuri generate de radiaţii. Însă se gândeşte şi la faptul că familia ei fugea de ceva mult mai periculos – ameninţarea războiului.
„Radiaţia ne poate ucide încet, dar nu ne împuşcă şi nu ne bombardează“, spune Marina. „Este mai bine să trăieşti cu radiaţii decât cu războaie. Nu-mi pasă de radiaţii. Îmi pasă doar că nu mai există obuze care să zboare peste copiii mei, este linişte aici, dormim bine şi nu mai trebuie să ne ascundem.“