Tag: biserica

  • Oraşul unde toţi locuitorii trăiesc sub acelaşi acoperiş – GALERIE FOTO

    Whittier, Alaska este un oraş în Statele Unite care a primit curiosul nume de “oraşul cu o singură casă”.

    Aflat la circa 60 de mile de Anchorage, Whittier are o populaţie de 217, dar aceştia locuiesc toţi într-un singur imobil. Begich Towers este o fostă baracă din timpul războiului rece, construită în 1974; clădirea adăposteşte atât apartamente cât şi secţia de poliţie, o clinică, biserica, un magazin comercial şi o şcoală.

    Begich Towers funcţionează şi ca hotel, astfel încât oaspeţii (puţini, ce-i drept) să se poată bucura de micul oraş de lângă apă.

  • EXPERIMENTUL MONSTRUOS făcut în Rusia. După 100 de ani adevărul a ieşit la iveală. „A avut un caracter sitematic şi de masă”

    Nu întâmplător, Patriarhul a ales ca temă „mărturisirea credinţei ortodoxe în sistemul de stat ateu”, ţinând cont că în acest an se împlinesc 100 de ani de la Revoluţia Bolşevică.

    „Secolul XX a fost o epocă dificilă pentru Ortodoxia din întreaga lume. Mulţi fraţi ai noştri au fost nevoiţi să treacă prin coşmarul catastrofei din Asia Mică. Bisericile Ortodoxe din Europa de Est au fost suspuse unei altfel de încercări şi anume prigoanei din partea ateismului militant”, a spus Patriarhul Kiril.

    Înaltul prelat a trecut în revistă prigoana la care au fost supuşi slujitorii Bisericii, dar şi credincioşii. „Sute de mii de creştini ortodocşi – ierarhi, clerici, monahi şi mireni – au fost arestaţi sub diferite pretexte. Mulţi dintre aceştia au fost executaţi, adesea fără niciun fel de proces care să-i condamne”, a spus el, amintind că, începând cu 1918, în Rusia a început închiderea mănăstirilor şi bisericilor, iar  „prigoana împotriva credincioşilor a dobândit un caracter sistematic şi de masă”.

    „Într-o scrisoare secretă din 19 martie 1922, adresată membrilor Biroului politic, Lenin scria următoarele: „Confiscarea valorilor, îndeosebi de la lavrele cele mai bogate, de la mănăstiri şi biserici trebuie făcută cu determinare nemiloasă, fără a ne opri de la ceva şi în cel mai scurt timp. Dacă vom reuşi să împuşcăm cât mai mulţi reprezentanţi ai burgheziei reacţionare şi ai clerului reacţionar va fi cu atât mai bine. Chiar acum trebuie pus la punct acest public pentru ca în următoarele decenii nici măcar să nu îndrăzenească a se gândi să opună în vreun fel rezistenţă””, a spus Patriarhul Kiril, amintind că în ciuda represaliilor credinţa nu s-a pierdut.  

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Reportaj BBC. Satul din România unde un singur cuplu a divorţat în 300 de ani. Care este secretul

    BBC prezintă, într-un reportaj, unicitatea satului Biertan din Transilvania, inscris în patrimoniul Unesco.
    Biserica fortificată construită la 1490 adăpostea o “carceră” unde cuplurile care nu se mai înţelegeau erau închise de preot timp de şase săptămâni pentru a-şi rezolva problemele.
     
    “Pitorescul Biertan, una dintre cele sapte asezari germane de sasi, care este inclusa in patrimoniul mondial Unesco, a inghetat in timp. Carutele trase de cai fac parte din viata cotidiana, iar localnicii se aduna sa-si vanda marfurile in piata pietruita din sat. In inima satului este o biserica fortificata de secol XV inconjurata de dealuri”, consemnează BBC.
     
    Timp de 300 de ani, sotii care nu se mai intelegeau erau adusi aici, inchisi pana la sase saptamani de catre preotul local, in speranta ca isi vor rezolva problemele si vor evita, astfel, divortul. Poate parea un cosmar, dar documentele arata ca aceasta forma de consiliere, “inchisoarea maritala”, era mai degraba eficienta, scriu jurnalistii britanici.
     
    “Gratie acestei constructii binecuvantate, in cei 300 de ani de cand Biertan a avut preot a existat un singur divort”, a spus Ulf Ziegler, actualul preot din sat.
     
    In incercarea cuplurilor de a-si salva casniciile in acest spatiu ingust, totul trebuia impartit, de la o singura perna si o singura patura la un singur loc la masa.
     
    In reportajul jurnalistilor de la BBC, strazile din Biertan sunt descrise la apus, cu biserica cu cele noua turnuri drept “loc al sigurantei si venerarii”.
     
    “Mergand de-a lungul strazilor din Biertan in timp ce soarele incepe sa se rostogoleasca in spatele dealurilor cativa localnici isi beau berea afara iar un fermier isi poarta cosul cu fan prin sat. Impunatoarea biserica, cu cele noua turnuri fortificate este iluminata si avea un scop evident: era punctul central pentru colonistii sasi – un loc sigur si venerat”.
     
  • AŞA CONSTRUIM CATEDRALE? O bătrână din Teleorman a donat peste 10.000 de lei pentru Catedrala Neamului, din pensia ei de 500 de lei

    Aşa cum povesteşte însăşi bătrâna de 93 de ani, femeia a trăit toată viaţa ca o pusnică, fiind obişnuită de mică cu credinţa faţă de Dumnezeu. ”Tata a fost cântăreţ la biserică”, a mărturisit mama Gherghina. ” Când eram copil, protejată de părinţi, mergeam la biserică. Aşa am dobândit dragoste de Domnul. Mi-au plăcut slujbele şi le-am prins în sufletul meu”, a mai spus aceasta.

    Femeia din Saelele – Teleorman mănâncă o dată pe zi, seara, ca să fie mai liniştită, şi ţine toate posturile, ca să-i ajute Dumnezeu ”să fac voia Lui”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reportaj BBC. Satul din România unde un singur cuplu a divorţat în 300 de ani. Care este secretul

    BBC prezintă, într-un reportaj, unicitatea satului Biertan din Transilvania, inscris în patrimoniul Unesco.
    Biserica fortificată construită la 1490 adăpostea o “carceră” unde cuplurile care nu se mai înţelegeau erau închise de preot timp de şase săptămâni pentru a-şi rezolva problemele.
     
    “Pitorescul Biertan, una dintre cele sapte asezari germane de sasi, care este inclusa in patrimoniul mondial Unesco, a inghetat in timp. Carutele trase de cai fac parte din viata cotidiana, iar localnicii se aduna sa-si vanda marfurile in piata pietruita din sat. In inima satului este o biserica fortificata de secol XV inconjurata de dealuri”, consemnează BBC.
     
    Timp de 300 de ani, sotii care nu se mai intelegeau erau adusi aici, inchisi pana la sase saptamani de catre preotul local, in speranta ca isi vor rezolva problemele si vor evita, astfel, divortul. Poate parea un cosmar, dar documentele arata ca aceasta forma de consiliere, “inchisoarea maritala”, era mai degraba eficienta, scriu jurnalistii britanici.
     
    “Gratie acestei constructii binecuvantate, in cei 300 de ani de cand Biertan a avut preot a existat un singur divort”, a spus Ulf Ziegler, actualul preot din sat.
     
    In incercarea cuplurilor de a-si salva casniciile in acest spatiu ingust, totul trebuia impartit, de la o singura perna si o singura patura la un singur loc la masa.
     
    In reportajul jurnalistilor de la BBC, strazile din Biertan sunt descrise la apus, cu biserica cu cele noua turnuri drept “loc al sigurantei si venerarii”.
     
    “Mergand de-a lungul strazilor din Biertan in timp ce soarele incepe sa se rostogoleasca in spatele dealurilor cativa localnici isi beau berea afara iar un fermier isi poarta cosul cu fan prin sat. Impunatoarea biserica, cu cele noua turnuri fortificate este iluminata si avea un scop evident: era punctul central pentru colonistii sasi – un loc sigur si venerat”.
     
  • Oraşul ce va fi construit cu 1 miliard de dolari, dar în care nu va locui nimeni

    Oraşul construit este planificat pentru p populaţie de 35.000 de oameni şi va avea un centru de business modern, case în suburbii, şosele, parcuri şi mall-uri şi o biserică. Însă nu va fi locuit de nimeni.

    Proiectul se numeşte CITE (Center for Innovation, Testing and Evaluation) şi se doreşte să fie un model al unui oraş american obişnuit. Oraşul va fi o zonă de test pentru noile tehnologii şi inovaţii.

    Proiectul în valoare de 1 miliard de doari, finanţat de către Pegasus Global Holdings, va avea o zonă de 24 de km2 pentru experiemente ambiţioase în domenii diverse, precum: construcţii, securitate, comunicare sau transport.

    CITE va include zone specializate pentru dezvoltarea unor noi forme de agricultură, energie, şi de tratare a apei. O reţea subterană de colectare a datelor va oferi un feedback detaliat, în timp real.

    “Noile servicii şi tehnologii pot fi testate fără a perturba viaţa de zi cu zi”, spune Robert Brumley, director Pegasus Global Holdings.

    Astfel într-un oraş fără populaţie se vor putea testa vehiculele autonome monitorizate din aer de către drone. Casele ar putea fi construite în aşa fel încât să reziste catastrofelor naturale, şi echipate cu echipamente robotizate. Se vor putea utiliza surse de energie alternative, cum ar fi toriul, acesta poate fi folosit drept combustibil în multe tipuri de reactoare, precum cel pe bază de fluorid de toriu lichid (dizolvat în sare), prescurtat LFTR (Liquid Fluoride Thorium Reactor).

    “Am putea testa anumite lucruri mult mai agresiv, nu vor exista riscuri de pierdere de vieţi omeneşti. Acest loc ar trebui să devină un magnet pentru oamenii cu idei”, a mai spus Brumbley.
    Acesta a mai spus despre CITE că ar putea fi un pas intermediar între testarea din laborator şi public.
     
  • Satul unic în România. Are trei MONUMENTE istorice vizitate de mii de turişti

    Prima biserică a Mănăstirii Miclăuşeni a fost ridicată de vornicul Ioan Sturdza în 1782, o biserică de lemn cu hramurile „Sf. Voievozi” şi „Buna Vestire” pentru a servi ca paraclis al curţii boiereşti.

    Între anii 1821-1823, marele logofăt Dimitrie Sturdza, fiul lui Ioan Sturdza, şi soţia sa Elenco, au reconstruit biserica, aşa cum poate fi văzută astăzi, apelând la stilul neoclasic. În anul 1904, biserica a fost restaurată fără a i se schimba aspectul exterior. Din cauza primului război mondial, la 10 noiembrie 1917, Maria C. Sturza a ridicat bunurile bisericeşti şi le-a dus la palat, fiind restituite bisericii în 1931.

    În 1944, din cauza celui de-al doilea război mondial, Ecaterina Cantacuzino (fiica lui Gheorghe şi a Mariei Sturdza) a luat cu ea odoarele bisericii.

    „Rămasă văduvă şi neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârşitul vieţii sub numele de maica Macrina. La data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului Castelul Miclăuşeni, plus parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjoara, biserica ctitorită de părinţii săi (Gheorghe Sturdza şi Maria Sturdza, fiica lui Ion Ghica) şi toate dependinţele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici.” (wikipedia)

    La data de 1 mai 1953, autorităţile comuniste au desfiinţat aşezarea monastică, reinfiinţată în 1994, la iniţiativa mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei.

    Castelul Sturdza de la Miclăuşeni este cel de-al doilea monument al ansamblului. La începutul secolului al XVII-lea, vistiernicul Simion Stroici a construit aici un conac pe care îl lasă moştenire, împreună cu împrejurimile şi alte avuţii, fiului şi nepotului său. Cei din urmă neavând urmaşi, lasă domeniul fraţilor Ioan şi Sandu Sturdza, cu care se înrudeau. Aceştia şi-au împărţit averea în 1699, moşia Miclăuşeni revenindu-i lui Ioan Sturdza.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Filmul care a SCANDALIZAT Biserica ortodoxă. Fanaticii ortodocşi ameninţă că vor da foc sălilor de cinema

    Filmul “Mathilda” a fost realizat de Alexei Outchitel şi spune povestea de dragoste dintre ultimul Ţar, Nicolae al II-lea, şi o balerină, Mathilda.

    Nicolae al II-lea a fost executat împreună cu întreaga sa familie (soţie şi cinci copii) la data de 17 iulie 1918, din ordinul expres al lui Lenin. Peste timp, după căderea regimului comunist, când locul îngropării sale a fost descoperit, Nicolae al II-lea a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă.

    Filmul “Mathilda” a fost vehement contestat de fanaticii ortodocşi, care au ameninţat chiar că vor da foc sălilor de cinema în care va fi difuzat.

    În cele din urmă, joi, autorităţile din Rusia au aprobat difuzarea filmului.

  • Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse vine astăzi la Bucureşti

    Preafericitul Părinte Kiril va ajunge în România joi, după ora 16.00.

    Patriarhul Kiril va aduce din Rusia un fragment din Sfintele Moaşte ale Sf. Cuv. Serafim de Sarov, care va fi aşezat pentru închinarea pelerinilor de pe Colina Patriarhiei şi apoi va fi oferit comunităţii ortodoxe ruse arondate Bisericii Sfântul Nicolae – Tabacu din Capitală.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro